Mesajul textului

Mesajul textual reprezintă modalitatea prin care autorul i se adresează cititorului,

constituind suma tuturor ideilor și percepțiilor auctoriale, transmise cititorului prin intermediul
limbajului expresiv. Cititorul este astfel purtat prin universul textual în căutarea semnificațiilor
profunde ale textului, venind cu o percepție proprie asupra textului.

În textul “Pastel”, de George Topârceanu, mesajul este unul de admirație față de cadrul
natural descris, precum și de regret față de trecerea ireversibilă a timpului, având ca temă natura.

Titlul textului este format dintr-un substantiv comun, articulat hotărât, ce desemnează o
creație lirică descriptivă, aparținând literaturii culte care, prin intermediul unui peisaj, transmite
sentimentele eului liric contemplator, desemnând și o tehnică artistică de pictură, dar și orice
tablou sau desen executat în culori pastelate.

Creația are la bază un limbaj expresiv, bazat pe sensul figurat al cuvintelor. Efectul de
mister este sporit prin folosirea cuvintelor din câmpul lexical al nopții – „întunecatului”,
„umbra”, „nopți” -, în timp ce vibrațiile interioare ale eului poetic sunt traduse prin cuvinte
precum: „tulbure”, „tremură”, „aici”, „acolo”. De o expresivitate aparte este comparația
„(Răsfrângeri roșii de amurg) / De-abia mai tremură pe apă / Ca nişte coji de portocale.” Prin
aluzia cromatică – auriul cojilor de portocale -, vocea poetică îl provoacă pe cititor să își
imagineze ultimele raze de soare dinaintea căderii întunericului, atunci când, asemenea unor
cioburi de lumină, tremură și se pierd în unduiala apei.

Imaginile artistice care predomină creația sunt cele vizuale”răchitele din vale”, “adâncul
apei line”, creionând un peisaj de vis, în care eul poetic devine mut de uimire. Ostrovul capătă
trăsături din povești, devenind în imaginație un “castel medieval”, un spațiu protector în care
sentimentele nu pot fi rănite”Cu florile-i ce râd în soare.” Vocea poetică nu se ipostaziază
textual, emoția transmisă prin întregul discurs liric este evidentă, fapt demonstrat și prin
utilizarea propoziției exclamative “Minune îndelung visată/ De valul Dunării cărunte”, ca marcă
a prezenței eului liric în text. În fața măreției naturii, omul se simte copleșit. Neliniștea se îmbină
cu fascinația și curiozitatea, punându-se astfel în evidență o temă predilectă a romanticilor,
comuniunea omului cu natura. Apa este un element al vieții, dar care exprimă în același timp
melancolie și timp ce nu se mai poate întoarce.

Modul principal de expunere este descrierea artistic de tip tablou, fiind prezente
numeroase grupuri nominale substantive + adjectiv “licăriri mărunte”, “umbra tulbure”, “ navă
fermecată”, “ nopți senine”, “grădină plutitoare”.

Sentimentele transmise fac parte dintr-o gamă variată. Eul poetic este fascinat de
frumusețea peisajului danubian, surprins în momentul asfințitului. Admirația acestuia este pusă
în lumină prin cuvinte ca “tremură sub lună”, “râd în soare”, “parcă zugrăvit anume”.

În concluzie, textul“Pastel”, de George Topârceanu, are ca mesaj admirația față de cadrul

natural descris, precum și regretul față de trecerea ireversibilă a timpului, având ca temă natura,
reușind să impresioneze cititorul prin expresivitatea limbajului și prin încărcătura emoțională
transmisă.