Albert Sofia

Clasa a 5-a A
Albina si ursul
Intr-o zi de noiembrie, un urs lenes s-a trezit dintr-un somn scurt cu gandul la
miere.
Nici n-a mai asteptat, ca s-a si dus la cel mai apropiat stup. Ca sa vezi, a ajuns. Ii
era tare foame, n-a mai mancat de vreo saptamana!
A si strigat:
-Doamna albina, unde sunteti?
-Aici, aici sunt. Ce doresti?
-Poti sa-mi dai putina miere ca nu mai pot de foame.
-Ti-as da, doar ca am muncit mult la miere si mi-e teama ca surorile mele nu ma
vor lasa.
Va dati seama cum s-a simtit acesta.
-Dar te rog mult! Haide, nu fi haina! Nu mai e mult pana la hibernare si mi-e
frica deoarece daca ma culc prea infometat nu ma voi mai trezi. Te respect, draga
albina si sper ca inimioara ta te va lasa sa m-ajuti.
-Bine, fie. Poftim. Mananca mierea asta.
-Multumesc din suflet!
Ursul a plecat in treaba lui. Totusi, albina cand s-a intors la ale sale surori, ele au
dat-o afara din stup, considerand-o o tradatoare pentru ca le-a sfidat regulile.
Trista, aceasta isi cauta o noua casa. Ajunge la un nou stup, care o primeste. Ea
le povesteste albinelor de acolo despre cauza mutarii. Acestea inteleg si au zis ca
incurajeaza facerea de fapte bune. Dupa saptamani, albina s-a integrat in noua sa
casa, muncind si dandu-si silinta.
Celelalte, neavand o regina si considerand-o peste ele ca abilitati si inima, au
numit-o noua matca a stupului.
Albina a fost tare fericita si, in sfarsit, a primit ce merita.