Albina și ursul

de Albert Sofia, clasa a VI-a

Școala Gimnazială Nr. 7

Într-o zi de noiembrie, un urs leneș s-a trezit dintr-un somn scurt cu gandul
la miere. Nici n-a mai așteptat, ca s-a și dus la cel mai apropiat stup. Ca sa vezi, a
ajuns. Îi era tare foame, n-a mai mâncat de vreo săptămâna!
A și strigat:
- Doamna albina, unde sunteți?
- Aici, aici sunt. Ce dorești?
- Poți să-mi dai puțină miere că nu mai pot de foame.
- Ti-as da, doar ca am muncit mult la miere si mi-e teama ca surorile mele nu
mă vor lăsa.
Va dați seama cum s-a simțit acesta.
- Dar te rog mult! Haide, nu fi haina! Nu mai e mult pana la hibernare si mi-
e frica deoarece dacă mă culc prea înfometat nu mă voi mai trezi. Te respect, draga
albina și sper ca inimioara ta te va lăsa să m-ajuți.
- Bine, fie. Poftim. Mănâncă mierea asta.
- Mulțumesc din suflet!
Ursul a plecat în treaba lui. Totuși, albina când s-a întors la ale sale surori,
ele au dat-o afara din stup, considerând-o o trădătoare pentru că le-a sfidat regulile.
Tristă, aceasta își căuta o nouă casă. Ajunge la un nou stup, care o primește.
Ea le povestește albinelor de acolo despre cauza mutării. Acestea înțeleg si au zis
că încurajează facerea de fapte bune. După săptămâni, albina s-a integrat în noua sa
casa, muncind și dându-și silința.
Celelalte, neavând o regina și considerând-o peste ele ca abilități și inima, au
numit-o noua matca a stupului.
Albina a fost tare fericită și, în sfârșit, a primit ce merită.