STAFETA UNEI MESERII de Marin Radu Ene

Lui Danut ii place ca se afla cu ai lui acasa. Tatal rasfoieste ziarul. Bunicul sta in fotoliu si cu ochii in gene cauta somnul... - Taticule! rupe tacerea Danut. Bunicul a fost mecanic de locomotiva? - Printre cei mai buni! ii raspunde tatal. - Pe tine bunicul te-a invatat sa conduci locomotiva? - Da de unde! - Mie mi-ar fi drag sa lucrez cu tine pe Diesel. Dar spune-mi cum te-ai hotarat sa te faci mecanic? - Mai bine sa-ti povesteasca bunicul! - Bunicul doarme, taticule. - Cine a spus ca dorm? sare ca ars bunicul. Asta-i buna!... Stau si eu asa... cu ochii inchisi. Dar nu dorm. - larta-ma, bunicule! povesteste-mi dumneata... - De ce tocmai eu?... Si taica-tau povesteste frumos! - Spune-mi cum a fost prima data la gara! - Asa e!... Venisem la gara. Tata tocmai pusese trenui in miscare. - Zdup, ma pomenesc cu el, ii taie vorba bunicul. Eu manevram mai departe locomotiva... - Mi s-a parut ca nu te stingheresc, adauga tata. Abia imi tineam rasuflarea. Eram numai ochi. - Vezi, taticule, bunicul a fost bun cu tine. Nu ti-a zis nimic. - Da de unde! M-a luat la intrebari: "Ce cauti aici, mai copile. La prima statie cobori si te-ntorci acasa". - Aoleo! se intristeaza Danut. E adevarat, bunicule? - Adevarat. Ce sa caute... un copil pe locomotiva? - Eu nu m-as fi intors, bunicule! - Nici taica-tau nu s-a intors... - Ce bine, ce bine-mi pare! se bucura baiatul. E adevarat, taticule? - Da. "Nu plec!" - i-am raspuns... "la-ma cu tine!" - Si l-am luat. La intoarcere i-am improvizat un patuc pe o banca... Danut isi plimba privirea fericit de la unul la altul. - Dar cum s-a culcat, nepoate, a si cazut pe jos. - intocmai. M-am innegrit de carbuni, aratam ca un cosar, rade tatal. Baiatul rade insa cel mai tare. - Bunicule, si dumneata ce i-ai zis? - Eu ce era sa-i mai zic?... - Lasa ca te uitai la mine mirat... si tu aveai carbuni pe frunte pe unde dusesesi mana sa-ti stergi sudoarea. Pe urma mi-ai zis: "Asta-i meserie murdara, copile, uita-te la tine cum arati!" - Imi place! ti-am strigat atunci. - Da si eu am ridicat din umeri... "Ce sa-ti fac!" ti-am zis. "Se vede ca ai in tine sange de-al meu..." Si intr-adevar, asa a fost, nepoate. - Sunteti doi mecanici formidabili! izbucneste baiatul si-i saruta pe amandoi. - Ei... Ei...! Toate astea au trecut, nepoate! dumnealui, pe Diesel, astazi poarta camasa alba si cravata... Asa mecanic mai zic si eu! - Taticule, eu ce meserie sa-mi aleg? - Mai e vreme pana atunci. Acum, hai la culcare! Pentru tine, ai sa hotaresti tu. Doar esti baiatul meu!