Caracterizare Ianke

Personajul literar este un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături

fizice și morale distincte, puse în lumină printr-un șir de întâmplări situate într-
un anumit cadru temporal și social. Personajul literar reprezintă o categorie
principală a unei opere epice sau dramatice alături de acțiune, narator, timp și
spațiu.
Ianke este personaj central, fiind unul dintre cele trei personaje eponime ale lui
Victor Ion Popa. Acesta polarizează întreaga acțiune, fiind implicat în diverse
conflicte și determinând cursul acțiunii prin rolul-cheie pe care îl deține.
Trăsăturile sale sunt evidențiate în mod direct, prin intermediul notațiilor
interne sau externe ale autorului, prin intervenția altor personaje și prin
autocaracterizare și în mod indirect, prin intermediul limbajului, al faptelor, al
vestimentației, al gesturilor și al mimicii. Alte mijloace ce evidențiază trăsăturile
personajului sunt modurile de expunere: dialogul dramatic, monologul dramatic
și narațiunea.
Încă din debutul fragmentului, este ilustrat statutul social al lui Ianke, prin
intermediul didascăliilor. Acesta este negustor într-un târg de provincie
împreună cu tovarășii săi ,,Sunt acolo trei prăvălii modeste, de târgușor
provincial. Întâia este a lui Take, a doua este a lui Ianke și cea din urmă și
micuță de tot a lui Cadâr.” Din înțelegerea tacită dintre Ianke și Take de a-și
vinde marfa propriilor clienți reiese loialitatea pe care Ianke o manifestă față de
prietenul său de o viață ,,IANKE: Și ce-mi pasă mie? Ea nu cumpără de la ovrei.
Fă-te tu că dormi.”

Prin autocaracterizare îi este completat statutul social, dezvăluindu-și etnia și

vârsta ,,Un ovrei bătrân și urât ca mine are o fată așa de frumoasă?”.

Portretul moral îi este întregit prin relațiile pe care le are cu cei din jurul său.
Primul dialog cu Take dovedește că Ianke stăpânește arta conversației. Discuțiile
cu Take devin prilej în a-și pune în valoare replicile spumoase, umorul
înfățișând caracterul hâtru.

Ianke este fidel prietenilor săi, alături de care se amuză, dar cărora le înțelege
suferințele, fiindu-i trădată firea empatică ,, Dar să nu-i zici de asta nimic – că
asta-i mare durere la inima lui.”

Din relația tată-fiică iese la iveală că Ianke o adoră pe Ana, din acest motiv nu
acceptă pe oricine în momentul când îi se face curte fetei. Prin atitudinea lui
Ianke este evidențiat faptul că îl simpatizează, respectă pe Ionel, fiul lui Take,
tocmai pentru că l-a văzut crescând sub ochii săi.

Atenția pe care o atribuie gurii satului pune în lumină orgoliul care îl determină
să ignore pentru o perioadă îndelungată sentimentele copiilor. Totuși, trufia nu-l
oprește din a fi darnic, oferindu-i lui Take din bucatele sale ,, da pune-i o
bucățică mai mare să guste bine”.

Prin autocaracterizare, își admite caracterul impulsiv ,,Dar eu...eu îs deștept pe

dinafară”. Singura ființă ce reușește să-i tempereze ieșirile este Ana pe care o
admiră în momentul când descoperă adevărul ,,ANA: O, papa... te iubesc, te
iubesc... că prost mai ești. IANKE: Ei mersi, ca să-mi spui așa o vorbă mare nu
era nevoie să vii de la București.”. Deși admite cu greu modalitatea ingenioasă
prin care Cadâr i-a susținut pe tineri, își cere iertare, admițându-și culpa
,, IANKE (către Cadâr): Du-te dracului, turc păcătos! Să nu te văd în ochi... Și
iartă-mă!”.

Ianke recurge la compromis pentru a-și înființa alături de prietenii săi o firmă,
tocmai pentru a-i sabota pe localnicii care nu erau de acord să mai achiziționeze
de la ei, în situația în care tinerii se căsătoreau.

Așadar, personajul se remarcă printr-un simț dezvoltat al umorului și prin

abilitățile sale de comunicare, valori pe care și eu le apreciez la cei din jurul
meu.