Sunteți pe pagina 1din 2

LICEUL PEDAGOGIC MINISTERUL EDUCAŢIEI

„NICOLAE IORGA”
BOTOŞANI

ANUNȚ DOSARE RECHIZITE ȘCOALARE


2023-2024

Vă informăm că puteți depune cereri pentru a beneficia de rechizite școlare gratuite, cu


respectarea condițiilor de mai jos:

1. Se acordă rechizite școlare elevilor care sunt înscriși în învățământul de stat, PRIMAR și
GIMNAZIAL, la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net
lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50%
din salariul de bază minim brut pe țară (1500 lei/membru de familie).
2. Conform Ordonanței nr. 33 din 2001 privind acordarea rechizitelor școlare, la stabilirea
venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care
membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizația de șomaj, creanțe
legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent,
alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii încredințați sau dați în
plasament, burse pentru elevi și studenți acordate în condițiile legii, precum și ajutorul care se
acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu. Dacă familia are în proprietate
terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, la stabilirea venitului
mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare și arenda, chiriile, alte fructe
civile, naturale sau industriale, produse de acestea.
3. Rechizitele școlare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele
legal al elevului. Cererea se poate depune la laboratorul de chimie până joi, 21.09.2023 ora
15.00 și trebuie să fie însoțită de actele doveditoare privind venitul mediu net lunar pe membru
de familie, realizat în luna iulie a anului curent.

Str.I.I.C.Brătianu nr.65, 710319, Botoșani Str. General Berthelot nr. 28-30,


Tel/fax: +40 0231512132 Sector 1, 010168, Bucuresti
+40 0231511519 Tel: +40 (0)21 405 57 06
E-mail: pedagogic_niorga@yahoo.fr Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://www.pedabt.ro www.edu.ro
LICEUL PEDAGOGIC MINISTERUL EDUCAŢIEI
„NICOLAE IORGA”
BOTOŞANI

ACTE NECESARE PENTRU DOSARUL PENTRU ACORDAREA

RECHIZITELOR ȘCOLARE
AN ȘCOLAR 2023-2024

1. Cerere-tip (formular de la secretariatul unității)


2. Copii după C.I. părinți/ tutori/ reprezentanți legali;
3. Copii după CERTIFICATELE de NAȘTERE pentru toți copiii aflați în în
întreținerea familiei;
4. Copie după Hotărârea de Divorț (dacă este cazul);
5. Acte doveditoare pentru venitul lunar net din luna iulie 2023. Se depune la
dosar după caz:
- Adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2023;
- Copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj,
pensie;
- Adeverință care atestă că familia nu deține: în proprietate terenuri, clădiri,
spații locative sau alte bunuri mobile sau imobile, la stabilirea venitului
mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare și arenda,
chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea;
- Declarație pe proprie răspundere pentru cei care nu realizează venituri;
- Adeverințe de elev în care să se specifice dacă frații/surorile au beneficiat
de bursă în luna iulie 2023;
- Hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară
stabilită (dacă este cazul).

PLAFONUL DE VENIT pentru acordarea RECHIZITELOR ȘCOLARE


este de
- maxim 50% din salariul de bază minim brut pe țară (3000 lei), adică de
maxim 1500 lei VENIT NET/ MEMBRU DE FAMILIE în luna IULIE
2023.

TERMEN PENTRU DEPUNEREA DOSARELOR


14-21 septembrie 2023 – interval orar: 10:00-15:00
LA LABORATORUL DE CHIMIE!

Str.I.I.C.Brătianu nr.65, 710319, Botoșani Str. General Berthelot nr. 28-30,


Tel/fax: +40 0231512132 Sector 1, 010168, Bucuresti
+40 0231511519 Tel: +40 (0)21 405 57 06
E-mail: pedagogic_niorga@yahoo.fr Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://www.pedabt.ro www.edu.ro

S-ar putea să vă placă și