Sunteți pe pagina 1din 1

E o zi ca oricare alta, aștept să vină seara cat mai repede deoarece suntem doar

noi doi singuri într-o cameră. Aștept cu nerăbdare să îi simt corpul cum se atinge
de al meu, să mă sărute pe gât și încet să coboare spre sâni după spre abdomen, am
o atracție pentru el de nedescris. Așteptăm să ne terminăm treburile din casă și să
vină seara să fim împreună, în pat, sub o pătură, începem să ne sărutăm după el mă
sărută pe gât și mă mușcă. Încerc și eu să îi fac pe plac și încep să îl sărut și
eu pe gât mergând tot mai jos spre penisul lui mare, încep să îl iau în gură și să
i-o sug până nu mai poate de nerăbdare să o bage în mine, îmi place să îmi pună
mâna pe cap și să o bage tot mai tare până nu mai pot. Îi las penisul și încep să
îl sărut dar după începe el să mă sărute pe gât, coboară încet spre sâni după spre
abdomen unde chiar și mă mușcă, “mă excită atât de tare când face asta”, merge mai
jos spre “dudi” unde îmi bagă prima dată un deget apoi două până vede că numai pot,
începe să îmi dea limbi, și să își bage limba în vagin și începe să se joace, “îmi
place așa mult când face asta, efectiv mă omoară”, câteodată îmi vine să îi spun să
și sugă cum fac cei din filme dar îmi este așa rușine, începe să mă ridice puțin și
să meargă mai jos spre “dudu” unde începe să își bage degetele și să îmi facă
gaura din ce în ce mai mare, își bagă și acolo limba și încep să îi pun mâna pe cap
și să încep să îi bag cumva limba tot mai adânc “și acum cât scriu simt cum e aici
și face astea”.

S-ar putea să vă placă și