Extrem de tare si incredibil de aproape

de Jonathan Safran Foer -fragment-

Tocmai mi-am spus mie insumi cat e ceasul si ma gandesc la ea, cat de tanara si de batrana e, cum isi pune banii intr-un plic , cum ma pune sa-mi dau cu lotiune de protectie solara indiferent de vreme , cum stranuta si-si spune: Noroc, noroc sa aiba. Acum e acasa, scriindu-si povestea vietii, in timp ce eu plec , ea bate la masina, fara sa stie care vor fi urmatoarele capitole. A fost ideea mea si pe moment mi s-a parut o idee foarte buna,m-am gandit ca, daca s-ar exprima , in loc sa se urasca, daca ar avea un mijloc prin care sa elibereze povara, traia doar ca sa traiasca, fara sa o inspire ceva, fara sa-i pese de ceva, fara nimic al ei. Venea acasa si se aseza in scaunul ei mare si se holba la revistele ei, nu la ele, ci prin ele, lasand sa i se aseze praful pe umeri. Mi-am scos din dulap vechea masina de scris si am instalat-o in camera de oaspeti, cu tot ce avea nevoie, o masuta pe post de birou, un scaun, hartie, pahare, o sticla de apa, un resou, flori, biscuiti, nu era un birou adevarat, dar era de ajuns, a spus: Ce-i cu astea?, eu am spus Ce loc mai bun pentru a-ti scrie povestea vietii?. Ea a spus Am vederea slaba, i-am spus ca vede destul de bine, ea a spus: Abia daca mai zaresc, acoperindu-si ochii cu degetele, dar stiam ca era doar rusinata de atentia ce i se acorda, a spus Nu stiu sa scriu, i-am spus ca nu-i nimic de stiut, trebuie doar sa-si dea drumul, a pipait cu degetele masina de scris, ca un orb care pipaie fata cuiva, si a spus: N-am mai batut niciodata la masina, i-am spus: Trebuie doar sa apesi tastele, a spus ca o sa incerce si, desi stiu sa bat la masina de cand eram copil, era mai mult decat facusem eu vreodata. Luni de zile a fost la fel, se trezea la patru dimineata si se ducea in camera de oaspeti, eu veneam aici, n-o vedem decat la micul dejun si apoi, dupa orele de munca, ne vedeam fiecare de treburile lui si nu ne intalneam decat cand venea ora de somn, imi faceam, oare, griji pentru ea, fiindca-si punea toata viata intr-o poveste de viata, nu, eram foarte fericit pentru ea, imi amintesc sentimentul pe care-l avea, bucuria de a reconstrui lumea, auzeam din spatele usii sunetele creatiei, literele strivite de hartie, paginile trase din masina, totul fiind, pentru prima oara, mai bine decat era si cat de bine se putea, totul plin de sens si apoi, intr-o dimineata, primavara asta, dupa ani de munca in singuratate, a spus: Vreau sa-ti arat ceva. Am urmat-o in camera de oaspeti, mi-a facut semn spre masuta din colt, pe care statea masina de scris, flancata de doua teancuri de hartie, cam de aceeasi inaltime, ne-am indreptata amandoi spre masina de scris, a pipait toate lucrurile de pe masa, dupa care mi-a dat teancul din stanga si a spus: Viata mea. Poftim? am intrebat ridicand din umeri, ea a pus degetul pe prima pagina, Viata mea, a spus din nou, am rasfoit paginile, cred ca erau vreo mie,

am pus teancul jos, Ce-i asta? am intrebat, asezandu-i palmele pe dosul mainilor mele, dupa care mi-am intors palmele lipindu-le de ale ei, Viata mea, a spus ea atat de mandra, Am scris-o pana in momentul de fata. Pana acum. M-am ajuns din urma. Ultimul lucu pe care l-am scris a fost <<Ma duc sa-i arat ce-am scris. Sper sa-i placa>>. Am luat foile si m-am uitat prin ele, incercand sa gasesc ziua in care se nascuse, prima ei dragoste, cand isi vazuse ultima oara parintii, am cautat si-am tot cautat, m-am taiat intr-o margine de hartie la degetul aratator si am sangerat o floare pe pagina pe care ar fi trebuit s-o vad sarutand pe cineva, dar nu vedeam decat : (scoate o foaie alba, sau mai multe)coli albe. Am vrut sa plang, dar n-am plans, probabil ca ar fi trebuit sa plang, ar fi trebuit sa ne inecam amandoi in camera aia, sa pun capat suferintelor noastre, ne-ar fi gasit plutind cu fata-n jos in doua mii de pagini albe sau ingropati in sarea lacrimilor mele evaporate, mi-am amintit, chiar in momentul ala, mult prea tarziu, ca in urma cu ani buni smulsesem panglica din masina de scris, fusese un act de razbunare impotriva masinii de scris si impotriva mea, o scosesem pe toata, desfasurandu-i negativul casele viitoare pe care le creasem pentru ea, scrisorile pe care le scrisesem fara sa primesc raspuns ca si cand m-ar fi putut proteja de viata reala. Dar mai rau daca e de negarit scrie-o! -, mi-am dat seama ca ea pur si simplu nu vedea golul, nu vedea nimic. Stiam ca ii e greu, simteam cum ma apuca de brat cand pasea. O auzisem spunand : Am vedera slaba, dar credeam ca e un fel de a ma sensibiliza, o figura de stil, de ce nu mi-a cerut ajutorul, de ce, in loc de asta, cerea toate revistele si ziarelealea, daca nu le putea citi, oare in felul asta cerea ea ajutor? De-asta se tinea ea de balustrada, de-asta nu ma lasa s-o privesc cand gatea sau cand se schimba? Oare avea mereu ceva de citit in fata ca sa nu fie nevoie sa se uie in alta directie? Minunat, i-am spus, mangaind-o pe umar int-un fel anume, un gest al nostru, e minunat. Continua ,a spus, vreau sa stiu ce crezi. I-am pus mana pe fata mea, mi-am plecat capul spre umar, in contextul in care credea ea ca se desfasoara conversatia, asta insemna Nu pot s-o citesc asa, aici. O iau cu mine-n dormitor, o s-o citesc incet, atent, o sa-i dau povestii vietii tale ceea ce merita. Dar in ceea ce stiam eu ca este contextul conversatiei noastre, insemna Te-am dezamagit. In fiecare dimineata, inainte de micul dejun si inainte sa vin aici, ea si cu mine mergem in camera de oaspeti, eu rasfoiesc paginile albe si ma prefac ca rad, ca plang, daca ea ma intreaba de ce rad sau plang, ii pun degetul pe pagina, iar daca intreaba De ce? ii duc mana la inima apoi la inima mea, sau ii pun degetul pe oglinda sau i-l pun, rapid, pe resou, uneori ma intreb daca stie, in momentele mele cele mai de nimic, ma inreb daca ma testeaza, daca toata ziua bate la masina prostii sau daca nu bate nimic, doar ca sa vada cum voi reationa eu, vrea sa stie daca o iubesc, asta e tot ce vor oamenii unii de la altii, nu dragostea in sine, ci doar sa stie ca dragostea e acolo, la fel ca bateriile din lanterna din trusa de urgenta de pe dulapul din hol. Sa nu mai arati nimanui, i-am spus I dimineata in care mi-a aratat paginile pentru prima oara si poate ca incercam s-o protejez sau poate ca incercam sa ma protejez pe mine, O sa ramana secretul nostru pana cand va fi perfect. Vom

lucra amandoi la ea. Vom face din ea cea mai grozava carte scisa vreodata. Crezi car fi posibil? a intrebat ea, Da, cred, am spus atingandu-i bratul, daca ne straduim. Si-a intins mainile si mi-a gasit fata, a spus: O sa scriu despre asta. Acum doua zilemi-a spus ca povestea vietii ei se derula mai repede decat viata insasi, Cum adica? am intrebat-o, Se-ntampla asa de putine lucruri, a spus, iar eu cel mai bine ma pricep sa-mi aduc aminte. Ai putea scrie despre sentimentele tale. A intrebat: Oare viata si sentimentele mele nu sunt unul si acelasi lucru?