Lobby și grupuri de interese

Lect. Univ. dr. Miruna Andreea Balosin

Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj-Napoca
Curs 13: Concluzii. România?

România

Promovarea intereselor cetăţenilor şi grupurilor alcătuite de aceştia poate fi făcută direct sau prin reprezentanţi desemnaţi în mod
legitim. Reprezentarea intereselor constituie un mijloc de participare în cadrul democraţiei şi poate avea fie obiectivul maximal al
exercitării puterii politice în cadrul statului, precum în cazul partidelor politice, fie obiectivul mai modest al influenţării deciziei
politice, precum în cazul advocacy sau lobby.

Influenţarea proceselor decizionale de la nivelul autorităţilor publice, adică lobby, trebuie să respecte un set de reguli minimale
pentru a nu deveni împovărătoare sau chiar nocivă pentru decidenţi şi a nu conduce la distorsionarea ori anihilarea democraţiei.
Percepţia negativă existentă în societate faţă de grupurile de interese a fost accentuată uneori de mass-media, care le-au prezentat
ca pe niste grupuri obscure, un fel de mafii care influenţează şi controlează politicul şi politicienii. Unii lideri politici au utilizat
conceptul de lobby în scop propagandistic, pentru identificarea „răului” care corupe guvernarea, deşi, nu de puţine ori, în actul
guvernării sau în afara lui, grupurile de interese au interacţionat în mod direct, legal şi legitim chiar cu respectivii lideri.

Alteori, dezbaterile din spaţiul public au considerat fenomenul ca o practică normală, în cadrul căreia variate grupuri de interese
constituite la nivelul societăţii încearcă în mod legitim să influenţeze decizia politică.
Concluzii

Avem nevoie de lobby/o lege a activităților de lobby în RO?

în ce priveşte necesitatea unei reglementări a activităţilor de lobby, poziţiile exprimate până acum în spaţiul public românesc pot fi
regrupate în trei categorii:
- unele care susţin reglementarea distinctă şi detaliată,
- altele care o resping invocând cadrul legislativ existent, ce permite interacţiunea grupurilor de interese cu decidenţii politici şi
- cele care văd mai eficientă o autoreglementare (prin coduri de conduită şi registre voluntare) decât o lege.
Argumentele pro reglementare au vizat în principal:

delimitarea lobby-ului de traficul de influenţă,

crearea unui statut clar al celui care este plătit să facă lobby (lobby-istul profesionist),

precum şi protejarea decidenţilor politici prin transparentizarea actului de influenţă.

De partea cealaltă, argumentele contra au fost mult mai numeroase, scoţând în evidenţă faptul că o lege a lobby-ului ar putea face
mai mult rău decât bine (a se vedea experienţa ungară sau poloneză) întrucât procesul legislativ este relativ precar, iar ambiguităţile
şi confuziile induse ar putea crea probleme adiţionale mai degrabă decât să rezolve unele existente.
Ceea ce nu pare a fi sustenabil este menţinerea actualului status quo care face din lobby un fel de no man’s land susceptibil ori a fi
interpretat ca o activitate criminală ori a fi profesat în conformitate cu standarde profesionale corecte, dar împărtăşite de un număr
mic de actori
Într-o societate democratică, cetăţenii au dreptul să cunoască care sunt organizaţiile de lobby care influenţează voturile parlamentarilor şi deciziile
autorităţilor publice.

Prin urmare, o mai mare transparenţă în activităţile de lobby poate responsabiliza şi mai mult actorii politici şi restabili încrederea publicului în funcţionarea
democratică a puterilor publice.
Înainte de a reglementa lobby-ul în România, ce paradigmă de înţelegere a lobby-ului este mai potrivită pentru realitatea românească:

cea prin care se urmăreşte transparenţa în vederea cooptării grupurilor de interese în procesul de luare a deciziei

sau

cea prin care se doreşte transparenţa în vederea protejării autorităţilor publice de forţa financiară şi politică a unor grupuri de interese?
Lobby-ul şi grupurile de interese sunt componente legitime ale unei democraţii liberale şi participative, atenţia trebuie îndreptată
spre modul cum funcţionează acestea şi cum se manifestă într-o societate precum cea românească.

Qed