Tema 9. Piaţa valutară şi rata de schimb.

1. Piaţa valutară şi componentele ei.

2. Rata de schimb nominală şi rata de schimb reală. Factori de influenţă a ratei
de schimb.
3. Teoria parităţii capacităţii de cumpărare.
4. Balanţa de plăţi externe şi rata de schimb reală.

1.Piaţa valutară şi componentele ei.

Piaţa valutară reprezintă un sistem de relaţii valutar-financiare internaţionale în
care se desfăşoară cumpărările şi vînzările de valută exprimate în monedă străinăcare
este caracteristic pentru o economie deschisă. Pe piaţa valutară se efectuiază
operaţiuni la termen şi la vedere.
Componentele pieţii valutare sunt:
# bursa valutară
# casele de schimb(cumpără sau vînd valută nelimitat de la bănci pentru clinţi);
# bancile autorizate de Banca Naţională (BN)
Piaţa valutară este descrisă de următoarele activităţi:
1.speculaţia valutară, care reprezintă cumpărarea şi vinzare de valută care are bază
economică cu scopul de a obţine un cîştig;
2.arbitraj valutar – se efectuiază la nivel mai înalt de către băncile cu sume mai mari
în valută, speculaţii la nivel superior;
3.intervenţia statului-reprezintă vînzarea cumpărarea de valută de către stat în scopul
menţinerii cursului valutei naţionale.
Pe piaţa valutară se confruntă cererea şi oferta de valută:
Cererea de valută provine din partea agenţilor economici străini care intenţionează să
cumpere într-o anumită perioadă de timp şi la un preţ determinat o anumită cantitate
de monedă naţională pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi a unor active fizice
şi financiare în ţara noastră. Cererea de valută străină este generată de următorii
factori:
- de operaţiunile de import(de agenţii economici specializaţi în impotul de
bunuri);
- de necesitatea extinderii activităţii economice;
- de persoanele care pleacă în scopuri turistice sau de afaceri peste hotare;
- de măsurile de apărare împotriva unei dinamici nefavorabile a cursului de
schimb al valutei naţionale;
- de operaţiuni speculative;
- de ieşiri ale capitalului naţional în scopul de investire peste hotare sau de
păstrare a avuţiei în băncile străine.
Oferta pe piaţa valutară reprezintă cantitatea de monedă naţională pe care agenţii
economici naţionali intenţionează să o schimbe într-o anumită perioadă de timp la un
curs dat, în scopul achiziţionării de bunuri străine. Oferta de valută este „alimentată”
de:
- banii obţinuţi în urma exportului de bunuri materiale şi servicii;
- transferul de bani al persoanelor care activează peste hotare;
- împrumuturi şi credite, contracte cu organizaţiile economice internaţionale;
- depozite bancare şi bani ai agenţilor economici în valută liber convertibilă.
Convertibilitatea - este proprietatea unei monede naţionale de a se schimba, cu
monedele altor ţări.
Creşterea exporturilor de mărfuri şi servicii din ţară duce la creşterea cererii pentru
valuta naţională peste hotare şi, totodată, creează oferta de valută străină în ţară.
Creşterea importului de mărfuri şi servicii creează, astfel, cererea pentru valuta
străină şi, totodată,creează oferta de valută naţională pentru străini.
Creşterea cererii interne pentru valuta străină duce la micşorarea rezervelor ei la
Banca Naţională a ţării, astfel, exportul permite de a cîştiga valută străină necesară
pentru plata impotului.
2.Rata de schimb nominală şi rata de schimb reală. Factori de influenţă a ratei
de schimb.
Cumpărările şi vînzările de valută se efectuiază în baza cursului valutar (rata de
schimb).
Rata de schimb – reprezintă preţul ce se stabileşte pe piaţa valutară în urma
oscilaţiilor cererii şi ofertei de valută.
Există 2 sisteme de curs valutar (rata de schimb):
Curs valutar fix (oficial)se staileşte de către BN la un anumit preţ faţă de valută. BN
ia asupra sa obligaţiunile să cumpere sau să vîndă orice cantitate de valută naţională
la cursul stabilit. De obicei, BN stabileşte limitele oscilaţiilor libere a cursului valutar
în scopul stabilizării macroeconomice.
Cînd preţul valutei se apropie de nivelul minim este necesar ca BN să intervină în
felul următor:
1)cînd cursul valutar se apropie de nivelul minim este necesar ca BN să cumpere
această valută în schimbul celei străine;
2)cînd cursul se apropie de nivelul maxim, BN trebuie să vîndă monedă naţională în
schimbul celei străine.
Curs de schimb flexibil (de piaţă, mobil) se stabileşte în urma confruntării dintre
cerere şi ofertă ca preţ de echilibru a valutei pe piaţa valutară.
În cazul cursurilor mobile oscilaţiile cursului de schimb nu sunt limitate şi ca rezultat
este greu de prognozat modificarea exportului şi importului, modificarea balanţei
comerciale a contului curent, a balanţei de plăţi in întregime, ceea ce poate avea efecte
destabilizatoare a economiei.
În sistemul cursului de schimb flexibil creşterea preţului de echilibru se numeşte
scumpirea valutei, iar reducerea preţului se numeşte deprecierea valutei.
În sistemul cursului de schimb fix creşterea preţului se numeşte revalorizarea valutei,
iar micşorarea preţului se numeşte devalorizarea valutei.
Factorii ce influienţează cursul de schimb:
a) puterea de cumpărare a monedei;
b) inflaţia;
c) raportul dintre cerere şi ofertă;
d) starea comerţului exterior;
e)conjunctura pieţei.
Cursul de schimb nominal (En) reprezintă preţul relativ al valutei din două ţări.
1$ . . . . .13 lei =>x = 1 / 13 = 0,0769
x$ . . . . . 1 leu 1 leu = 0,0769 $ (curs nominal)
Cursul real (Er) reprezintă preţul relativ al mărfurilor.
Er = En * (Pd / Pf) = 0,0769 * (12 lei / 6$) = 0,1538; unde:
Pd – preţul domestic, din interiorul ţării
Pf – preţul din exterior al mărfii
Dacă cursul real de schimb creşte aceasta înseamnă că preţurile mărfurilor externe
devin mai scumpe şi ca urmare exportul se va micşora.
3.Teoria parităţii capacităţii de cumpărare.
Paritatea capacităţii de cumpărare caracterizează nivelul cursurilor valutare ce
egalează capacitatea de plată a fiecărei dintre 2 valute.
Conform acestei concepţii, concurenţa internaţională duce treptat la egalarea
preţurilor interne şi externe la mărfurile şi serviciile ce participă în comerţul
internaţional.
În perioadă îndelungată cursurile nominale sunt flexibile şi influienţează asupra
modificării preţului astfel încît cursul real rămîne neschimbat, asigurînd respectarea
parităţii capacităţii de cumpărare şi cursul valutar se schimbă exact atît cît este
necesar pentru a compensa diferenţa dintre dinamica de preţurilor din ţară, deoarece
creşterea raportului dintre indicii preţurilor va duce la reducerea compensatorie a
cursului valutar cu aceeaşi mărime.
Er=En*(Pd/Pf) En=Er*(Pf/Pd)
Pentru prognozarea dinamicii cursului nominal este necesară informaţia despre
factorii ce influienţează asupra nivelului preţurilor. În perioadă scurtă, cursul nominal
este stabil, iar cursul real se schimbă ducînd la încălcarea parităţii capacităţii de
cumpărare, această schimbare este însoţită de modificarea exportului net şi a cererii
agregate.
Dacă în economie creşterea ratei dobînzii este mai mare decît rata mondială, atunci
creşterea cererii pentru hîrtii de valoare naţionale va duce la creşterea afluxului de
capital în ţară, ceea ce va duce la majorarea cererii pentru valută naţională, iar ca
urmare la creşterea cursului real. Aceasta va duce la micşorareaexportului şi a
exportului net. Deci, rata dobînzii se modifică în aceeaşi direcşie ducînd la
modificarea în direcţie opusă a exportului net.
Cursul valutei străine faţă de cea naţională va creşte dacă ritmul de creştere a masei
monetare în ţară este mai mare ca ritmul de creştere a masei monetare după hotare şi
dacă ritmul de creştere a PIB real după hotare este mai mare ca ritmul de creştere a
PIB real în ţară.
Utilizarea teoriei parităţii capacităţii de cumparare pentru prognozarea cursului de
schimb nominal dă rezultate pentru o perioadă îndelungată de timp mai mare(>10
ani), în cazul cînd nu există şocuri ale preţurilor. Prognozare cursului de schimb în
perioade lungi de timpse efectuiază pe beza aprecierilor de expert a speculaţiilor
bursiere.
Preţul valutei străine în unitate de valută naţională va creşte:
# în cazul cînd oferta monetară din ţara noastră va creşte;
# se va reduce PIB real din ţară;
# se va micşora rata dobînzii din ţară;
# va creşte rata aşteptară a inflaţiei din ţară;
# se înrăutăţeşte situaţia balanţei comerciale şi a contului curent în ţara noastră.
 4.Balanţa de plăţi externe şi rata de schimb reală.
Ca instrument economic, valutar financiar, folosit pentru evidenţa, analiza şi
controlul interdependenţelor externe ale unor ţări, unrol deosebit are balanţa de plăţi
externe.
Balanţa de plăţi externe (BPE) reprezintă un document statistic în care se înscriu şi se
compară plăţile şi încasările în valută străină, care rezultă din tranzacţiile economico
– financiare ale economiei date cu alte state.
Balanţa de plăţi vizează toate fluxurile economice ale unei ţări, respectiv:
- importurile şi exporturile de mărfuri;
- comerţul internaţional cu servicii şi transporturile internaţionale;
- plasamentele internaţionale de capital pe termen lung;
- plasamente internaţionale de capital pe termen scurt sub formă de credite
comerciale.
Balanţa de plăţi se descompune în următoarele structuri:
I. balanţa comercială formează balanţa de plăţi
II. balanîa serviciilor (invizibilelor) curente.
III. balanţa capitalurilor pe termen lung formează balanţa
IV. balanţa capitalurilor pe termen scurt capitalurilor.
Balanţa de plăţi poate fi la rîndul ei:
- balanţa de plăţi echilibrată, atunci cînd încasările sunt egale cu plăţile;
- balanţa de plăţi excedentară (activă), atunci cînd încasările sunt mai mari decît
preţurile. În cazul dat avem o activitate economică eficientă, permiţînd creşterea
rezervelor valutare ale ţării şi efectuarea unor investiţii internaţionale de capital.
- balanţa de plăţi deficitară (pasivă), atunci cind plăţile (datoriile) sunt mai mari
decît încasările. Reflectă o situaţie negativă, o ineficienţă a economiei naţionale şi
poate fi acoperită prin următoarele căi:
# export de metale preţioase
# export de mărfuri
# export de valute şi devize (cambii, cecuri, obligaţiuni) convertibile
# împrumuturi şi credite din străinătate.
Prin participarea economiilor naţionale la schimbul internaţional de valori, la
operaţiunile de comerţ internaţional, acestea îşi rezolvă următoarele probleme:
a) se asigură factorii de producţie şi bunurile de consum de care economiile naţionale
nu dispun, sau cantităţile disponibile sunt insuficiente;
b) asigură realizarea restructurării, modernizării retehnologizării şi dezvoltării
producţiei;
c) se asigură acele bunuri economice care nu pot fi produse în ţară;
d) amplifică concurenţa la nivelul pieţelor interne.