Sunteți pe pagina 1din 2

INFORMAȚII UTILE

pentru înscrierea la concursul național de admitere la


Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare
categoriei înalților funcționari publici – anul 2023, promoția Constantin G. RARINCESCU

I. CONDIŢIILE DE PARTICIPARE ŞI DOCUMENTELE NECESARE ÎNSCRIERII LA CONCURS


La concurs pot participa:
a) persoanele care ocupă o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici,
conform legislației în vigoare;
b) persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la: art. 394 alin. (4) lit. b), art. 395 alin. (2) și art.
465 lit. a), b), d), h) ÷ k) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și care au cel puțin 4 ani vechime în
specialitatea studiilor universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.
Concursul este alcătuit din două probe:
a) selectarea dosarelor de concurs;
b) interviu.
Dosarul de concurs va conţine, în mod obligatoriu, următoarele documente, în format pdf:
1. formular înscriere – completat online (training.ina.gov.ro);
2. act de identitate;
3. diplomă de licenţă sau echivalentă;
4. certificat de căsătorie, dacă este cazul;
5. carte de muncă sau adeverinţă, care să ateste vechimea în specialitatea studiilor absolvite;
6. declaraţie pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale – model declarație;
7. declaraţie pe propria răspundere că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică – model declarație;
8. a) în situația în care candidații sunt funcționari publici, adresă din partea autorităţii sau
instituţiei publice în cadrul căreia candidatul îşi desfăşoară activitatea, prin care se atestă acceptul
acesteia de a-i permite candidatului să participe la programul de formare specializată şi, dacă este
cazul, de a achita taxa de participare la program – model cerere;
b) în situația în care candidații NU sunt funcționari publici la data înscrierii, document care
să ateste că au deținut, pentru cel puțin un an, calitatea de funcționar public, în vederea îndeplinirii
condiției prevăzute la art. 395 alin. (2) din OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
9. dovada de plată a taxei de înscriere;
10. curriculum vitae, model european - asumat prin semnătură de candidat;
11. declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea cu originalul a actelor prevăzute la punctele
2 - 5 și 8 lit. b) - model declarație.

II. CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

Nr.
ACTIVITATE PLANIFICATĂ Perioadă desfăşurare
crt.
1 Înscrierea candidaţilor 30 martie – 05 aprilie 2023

2 Prima probă a concursului: selectarea dosarelor de concurs 06 – 07 aprilie 2023

3 Afişarea rezultatelor 10 aprilie 2023


Perioada de depunere a contestaţiilor la rezultatul selectării
4 11 aprilie 2023
dosarelor
5 Soluționarea contestațiilor la proba de selectare a dosarelor 13 aprilie 2023

Bulevardul Timișoara, nr. 6, sector 6, București, 061328


telefon: (0040) 21 31 08 963 | fax: (0040) 21 312 52 70 | e-mail:
office@ina.gov.ro | ina.gov.ro
Afişarea:
- rezultatelor contestaţiilor;
6 18 aprilie 2023
- listelor nominale ale candidaţilor admişi;
- programului desfăşurării interviului.

7 A doua probă a concursului: interviul 19 – 21 aprilie 2023

8 Afişarea rezultatelor 24 aprilie 2023


Perioada de depunere a contestaţiillor la rezultatul probei
9 25 aprilie 2023
de interviu
10 Soluționarea contestațiilor la proba de interviu 26 aprilie 2023
Afişarea:
11 - rezultatelor contestaţiilor; 27 aprilie 2023
- rezultatelor finale ale concursului.
Completarea dosarului personal şi achitarea tarifului de
12 şcolarizare de către candidaţii declarați ”Admis” 28 aprilie – 19 mai 2023
(termen: 15 zile lucratoare)

III. TEMATICA PENTRU CONCURS


a) Constituţia României, republicată;
b) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
c) Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu
modificările şi completările ulterioare;
d) Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu
modificările ulterioare;
f) Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi
completările ulterioare;
g) Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici,
managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările
ulterioare;
h) Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului
intern managerial al entităţilor publice;
i) Tratatul privind Uniunea Europeană;
j) Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
k) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

IV. CRITERIILE DE EVALUARE PENTRU PROBA DE INTERVIU


Interviul constă în testarea cunoștințelor generale referitoare la administrația publică, precum și a
abilităților și competențelor necesare ocupării unei funcții publice din categoria înalților funcționari
publici, pe baza următoarelor criterii de evaluare:
1. Gradul de cunoaștere a principiilor, regulilor, organizării și funcționării administrației publice;
2. Abilități de comunicare;
3. Abilități manageriale;
4. Capacitatea de a lua decizii și de a evalua impactul acestora;
5. Capacitatea de analiză și sinteză;
6. Capacitatea de stabilire și formulare a obiectivelor individuale;
7. Gradul de motivare pentru ocuparea unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici.

S-ar putea să vă placă și