Sunteți pe pagina 1din 3

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI

CABINET PRIMAR

COMUNICAT DE PRESĂ 8 mai 2023

Restricții temporare de circulație pe drumul spre Aeroport

În urma analizării datelor de trafic privind accesul spre Aeroportul


Internațional Iași, date analizate împreună cu RA Aeroportul Iași și Consiliul
Județean, și ținând cont de solicitările primite de la numeroși călători,
restricționarea circulației intră în vigoare astăzi, 8 mai 2023, până pe 15
august 2023, într-o formă care afectează într-o măsură redusă persoanele
care merg spre Aeroport.

Cea mai importantă noutate este, pe scurt, că autoturismele care transportă


persoane care dețin un permis de călătorie (boarding pass) sau alte
documente pentru dovada rezervării zborului au acces până la terminalele
Aeroportului, dar nu pot staționa, oprirea fiind permisă doar pentru lăsarea
pasagerilor și a bagajelor. Pe de altă parte, autoturismele obișnuite nu pot
merge spre Aeroport pentru a prelua pasageri; aceștia din urmă vor trebui să
folosească alte mijloace de transport cel puțin până la parcările din Baza Ciric
(autobuze ale Companiei de Transport Public, autoturismele taxi și de
transport alternativ (Uber și Bolt)).

Reamintim că circulația auto pe drumul spre Aeroport trebuie să fie


restricționată ca urmare a lucrărilor de extindere a Aeroportului Internațional
Iași, care includ construirea unui nou terminal, T4, dar și a unei noi parcări.

Măsura a fost cerută imperativ de Aeroportul Internațional Iași și de firma de


construcții care face lucrările menționate.

Iată lista completă a măsurilor aplicate în perioada 8 mai – 15 august 2023:

1. Se restricționează circulația autovehiculelor de la sensul giratoriu situat


la intersecția drum Aeroport - șoseaua Ciric pâna la zona de îmbarcare
a Aeroportului, cu excepția:

CAPITALA
ISTORICĂ A Bd.Ștefan cel Mare și Sfânt nr.11 0232 267 582 0232 211 200 www.primaria-iasi.ro
ROMÂNIEI Iași RO-700064 / Cod Fiscal: 4541580 cabinet.primar@primaria-iasi.ro / PrimariaMunicipiuluiIasi
a. autovehiculelor care prezintă boarding pass sau alte
documente pentru dovada rezervării zborului din ziua
respectivă;
b. Compania de Transport Public (CTP), taxi, Uber, Bolt,
autovehicule deținătoare de permise marcate prin stickere
speciale (lucrători la Aeroport, alte autovehicule autorizate);
c. autovehicule autorizate pentru transporturi de persoane
(autocare, microbuze, autobuze etc.).

2. Se instituie parcarea cu plată în parcările de la Baza Ciric, cu montare


de barieră la intrarea în parcări.
3. Se eliberează parcările de la Baza Ciric de autovehiculele abandonate /
imobilizate;
4. Se înființează linia de transport CTP Aeroport - Baza Ciric cu frecvență
crescută.
5. Se interzice circulația tuturor autovehiculelor autorizate tip Școală de la
intersecția șoseaua Ciric - strada Aurel Vlaicu (strada Ignat) până la
intersecția șoseaua Ciric - strada Moara de Vânt;
6. Toate locurile din parcarea din dreptul telescaunului sunt destinate
locurilor de așteptare pentru transportul în regim de taxi și transportul
alternativ (Uber și Bolt).

Politia Rutieră, Poliția Locală și Secția Regională de Poliție Transporturi Iași


vor lua toate măsurile pentru respectarea măsurilor menționate, astfel:
1. Pentru plecări se înființează două filtre de circulație, astfel:
a. filtru de circulație amplasat la sensul giratoriu (Poliția Locală
Poliția Rutieră, Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași):
i. la trecerea prin filtru Poliția Locală va preda
autovehiculelor care circulă spre aeroport, altele decât
cele prevăzute la art. 1, lit. b. și c., un bon de acces cu
valabilitate de 10 minute, pe care vor fi înscrise data și
ora trecerii prin filtru;

CAPITALA
ISTORICĂ A Bd.Ștefan cel Mare și Sfânt nr.11 0232 267 582 0232 211 200 www.primaria-iasi.ro
ROMÂNIEI Iași RO-700054; Cod Fiscal: 4541580 cabinet.primar@primaria-iasi.ro / PrimariaMunicipiuluiIasi
2
ii. conducătorul autovehiculului este obligat să se întoarcă
din zona terminalelor și să părăsească zona
restricționată în maxim 10 minute de la trecerea prin
filtru;
iii. bonul de acces este predat către agenții Poliției Locale la
ieșire și trecere prin filtru;
b. filtru de circulație amplasat în zona terminalelor (Secția
Regională de Poliție Transporturi, Poliția Locală).

2. Pentru sosiri, se înființează două filtre de circulație, astfel:


a. filtru de circulație amplasat la sensul giratoriu (Poliția Locală
Poliția Rutieră, Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași):
i. este interzis accesul în zona restricționată
autovehiculelor altele decât cele prevăzute la art. 1, lit. b.
și c., pentru preluarea pasagerilor din zona terminalelor
de sosiri;
ii. preluarea pasagerilor din zona terminalelor de sosiri se
face exclusiv cu autovehiculele CTP, taxi, Uber, Bolt și
alte forme de transport autorizate (autocare, microbuze);
b. filtru de circulație amplasat în zona terminalelor (Secția
Regională de Poliție Transporturi, Poliția Locală).

3. Angajații RA Aeroportul Iași, angajații diverselor instituții ale statului


care lucrează la Aeroport, cei care prestează diverse servicii la
aerogară pot veni spre Aeroport și dinspre Tătărași, pe strada
Aeroportului, pe lângă Aviația Utilitară. Autovehiculele acestora
trebuie să aibă permise marcate prin stickere speciale. Controlul va fi
făcut de Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași.

4. Accesul către pensiunile de pe malul stâng al Lacului Ciric este


nerestricționat.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi

CAPITALA
ISTORICĂ A Bd.Ștefan cel Mare și Sfânt nr.11 0232 267 582 0232 211 200 www.primaria-iasi.ro
ROMÂNIEI Iași RO-700054; Cod Fiscal: 4541580 cabinet.primar@primaria-iasi.ro / PrimariaMunicipiuluiIasi
3

S-ar putea să vă placă și