8.

Activitatea investiţională a întreprinderii

8.1 Esența, rolul și clasificarea investițiilor

8.2 Etapele activității investiționale. Sursele de finanţare a investiţiilor
8.3 Proiectul investițional. Evaluarea eficienței proiectelor de investiții .
8.4 Căile de sporire a eficienței economice a investițiilor

1. Esența, rolul și clasificarea investițiilor

Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în activitatea de

întreprinzător Nr.81-XV din 18 martie 2004: investiţia reprezintă o totalitate de
bunuri (active) depuse in activitatea de intreprinzător pe teritoriul Republicii
Moldova, pentru a se obţine venit.
Conform aceleiaşi legi, cheltuielile efectuate de către investitor in legătură
cu procurarea şi/sau imbunătăţirea activelor pe termen lung, care nu se atribuie la
rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi capitalizate (atribuite la majorarea
valorii activelor pe termen lung) sunt desemnate ca investiţii (cheltuieli) capitale
(1, art.3).
Economiştii definesc investiţia ca un flux de capital orientat spre
modificarea resurselor existente, care, impreună cu factorul „munca” constituie
factorii de producţie principali.
Investiţia - un activ deţinut de intreprinderea investitor in scopul ameliorării
situaţiei sale financiare prin obţinerea veniturilor (dobanzilor, dividendelor,
redevenţelor etc.), majorarea capitalului propriu şi obţinerea altor profituri (in
special, ca rezultat al operaţiilor comerciale).
Principalele categorii de investiții sunt:

 investițiile tangibile/corporale - reprezintă cheltuieli pentru achiziție de utilaje și echipamente,

construcții și altele similar;

 investițiile intangibile/necorporale - reprezintă cheltuieli pentru cercetare – dezvoltare, crearea sau

preluarea de rețele de distribuție pe piața națională sau europeană, cumpărare de patente și brevete.

 investiții financiare - reprezintă orice plasament de capital (resurse bănești) executat de către un
investitor (persoană fizică sau juridică), într-unul dintre sistemele investiționale oferite în cadrul
economiei: titluri de stat, acțiuni, obligațiuni, investiții imobiliare, plasamente în fonduri mutuale,
valută etc.

Deoarece capitalul este supus atât uzurii fizice, cât şi morale, investiţiile
reprezintă cheltuieli aferente atât înnoirii capitalului, cât şi sporirii
capacităţii de producţie. Sub acest unghi de vedere, principalele direcţii
de investire în complexul agroindustrial sunt:

1
· construcţia, reconstrucţia, modernizarea sau extinderea obiectelor cu menire
productivă şi neproductivă;
· procurarea, modernizarea maşinilor agricole, utilajului, mijloacelor de transport;
· crearea plantaţiilor perene;
· formarea cirezii de bază;
· efectuarea unor măsuri de îmbunătăţire a calităţii solului etc.

Se disting următoarele forme de investiţii:

a) financiară;
b) materială.
Forma financiară a investiţiilor reprezintă plasarea mijloacelor pentru procurarea titlurilor de
valoare, cotelor de participaţie în capitalul statutar al altor întreprinderi etc.
Forma materială a investiţiilor reprezintă investirea mijloacelor în terenuri, clădiri, bijuterii,
obiecte de artă, aur, briliante etc.

Investiţiile pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii:

 Pe tipuri:
- titluri de valoare,
- cote de participaţie,
- proprietate investiţională,
- alte investiţii financiare

Titlurile de valoare sunt desemnate ca documente băneşti prin care se certifică

dreptul patrimonial al proprietarului sau imprumutătorului faţă de emitentul
acestora.
La titlurile de valoare se referă acţiunile, obligaţiunile, titlurile de creanţe de
stat, certificatele bancare şi alte titluri de valoare.
Cota de participare este cota din patrimoniul unui agent economic care aparţine
participantului, stabilită prin contractul de constituire a intreprinderii (contractul de
societate) şi statutului acesteia.
Proprietatea investiţională sunt desemnate investiţiile in terenuri, clădiri, care
nu se utilizează şi nu se exploatează la intreprinderea-investitor sau la altă
intreprindere din aceeaşi categorie.
În componenţa altor investiţii financiare pot intra, spre exemplu, împrumuturile
acordate, depozitele ş.a.

 Pe direcţii de investire
- părţi legate întreprinderile asociate, fiice şi cele aflate sub control
mixt, cota investitorului în capitalul statutar al cărora depăşeşte 20%.

2
 - parte nelegată cînd investitorul deţine pană la 20% din capitalul
statutar al întreprinderii.

 După termenul de deţinere investiţiile unei întreprinderi pot fi:

- pe termen scurt - dacă au un termen de comercializare sau stingere
pană la un an
- pe termen lung – dacă sunt deţinute de întreprindere mai mult de un
an.

2. Etapele activității investiționale. Sursele de investiţii de finanţare a

investiţiilor

Figura 1.Etapele desfășurării unei investiții

În activitatea investiţională a întreprinderii un rol deosebit revine surselor şi

metodelor de finanţare a investiţiilor.

Sursele de finanţare a investiţiilor reprezintă mijloacele băneşti care pot fi

utilizate în calitate de resurse investiţionale. Astfel, întreprinderea poate folosi
mijloace proprii şi obţinute din exterior.

Metodele de finanţare a investiţiilor reprezintă mecanismul de atragere a

resurselor investiţionale.
3
 La metodele de bază de finanţare a investiţiilor, reflectate în literatura
ştiinţifică, se referă:
· autofinanţarea;
· emiterea acţiunilor;
· finanţarea în bază de credit;
· leasing-ul;
· finanţarea prin proiecte şi programe de stat;
· finanţarea combinată (prin folosirea concomitentă a diferitor metode) ş.a.
Deoarece autofinanţarea se realizează pe baza resurselor proprii ale
întreprinderii (profitul net, rezervele interne), metoda respectivă de finanţare a
investiţiilor este posibilă doar în cazul unor proiecte investiţionale necostisitoare.

O altă metodă de finanţare a investiţiilor o reprezintă creditarea. Aceasta se

realizează, de regulă, prin intermediul creditelor bancare, dar presupune şi emiterea
obligaţiunilor, iar unii autori referă la forma respectivă şi cotele de participare a
membrilor asociatiilor.

La metoda de finanţare a investiţiilor pe contul emiterii acţiunilor pot apela

societăţile pe acţiuni. Această metodă se foloseşte doar în situaţiile când
întreprinderile intenţionează să realizeze proiecte investiţionale de proporţii,
deoarece cheltuielile legate de emiterea acţiunilor sunt mari şi pot fi recuperate
doar prin încasarea unei sume suficiente de mijloace băneşti.

Finanţarea de către stat se poate realiza în următoarele forme:

· susţinerea financiară a proiectelor investiţionale de o eficienţă înaltă
conform unor obiective strategice, stabilite de stat în prealabil;
· finanţarea în cadrul unor programe cu destinaţie specială;
· finanţarea proiectelor în cadrul unor relaţii externe.

Finanţarea combinată a investiţiilor se realizează prin utilizarea

concomitentă de către întreprindere a câtorva surse de finanţare.

La stabilirea surselor de finanţare a investiţiilor o semnificaţie deosebită o

are indicatorul coeficientul de autofinanţare a investiţiilor, care se determină după
formula:

Kaf =MP /I
în care:
Kaf - coeficientul de autofinanţare;
MP – mijloacele proprii;
I – valoarea totală a investiţiei.
4
 Se recomandă ca coeficientul de autofinanţare să fie nu mai mic de 0,51 (sau
51 %, dacă se face un raport procentual între mijloacele proprii şi valoarea
investiţiei), deoarece, în caz contrar, întreprinderea îşi pierde independenţa
financiară faţă de sursa externă de finanţare. O mărime a coeficientului de
autofinanţare peste 0,6 denotă un nivel înalt de autofinanţare a întreprinderii.

3. Proiectul investițional. Evaluarea eficienței proiectelor de investiții .

Ca şi oricare altă activitate economică, activitatea investiţională are o

finalitate cuantificabilă – eficienţa investiţiei. Sensul economic al eficienţei
investiţiei constă în obţinerea unor efecte superioare eforturilor depuse.
Desigur, după derularea unui proiect investiţional, se efectuează o analiză detaliată
a acestuia. Datele obţinute în acest caz însă pot servi întreprinderii doar în deciziile
investiţionale ulterioare.

În activitatea investiţională a întreprinderii o semnificaţie deosebită are

capacitatea acesteia de a face o alegere corectă atunci, când este necesar de selectat
un oarecare proiect investiţional din câteva posibile învederea asigurării unei
eficienţe maxime de pe urma implementării proiectului ales.

Astfel, proiectul reprezintă un plan, o schemă, deci, proiectul poate fi definit

ca o activitate (sau un număr de activităţi conexe) care se desfăşoară conform unui
plan prestabilit în vederea realizării obiectivelor fixate în termenul determinat.

Principalele elemente pe care le implică un proiect investițional sunt:

· termenii de început şi finalizare;

· bugetul;
· specificaţiile de calitate;
· activităţile;
· relaţiile ce trebuie identificate, definite, dezvoltate;
· echipa de proiect,
· scopul urmărit;
· ciclul de viaţă al proiectului.

Calculele pentru determinarea eficienței economice absolute a investițiilor se

efectuează diferențiat:
- pentru construirea obiectelor noi;

5
 - pentru modernizare și reutilare tehnică;
- pentru diferite variante posibile.
În scopul estimării eficienței economice a investițiilor se calculează
următorii indicatori:
1. Termenul de recuperare a investițiilor. Acest indicator exprimă perioada în
care investiția se recuperează din profitul obținut în urma punerii în funcțiune
și exploatării obiectivului construit. Practic, termenul de recuperare se
calculează ca raportul dintre volumul investițiilor și volumul profitului obținut
anual.
unde: K- volumul total al investițiilor; Pn- profitul net anual.
Așa dar, cu cât va fi mai mic termenul de recuperare a investițiilor, cu atât mai
înaltă este eficiența economică.

Pentru modernizarea și reutilarea tehnică a firmelor, termenul de recuperare

a investițiilor se determină astfel:

Unde Ti este termenul de recuperare a investițiilor pe varianta i

Pno- profitul net anual înainte de modernizare.
Pni- profitul net anual aferent variantei i de modernizare.
K i- volumul investițiilor necesare pentru modernizare pe varianta i.

2. Coeficientul de eficiență economic a investițiilor, E, care se determină ca

raportul dintre profitul net anual, Pn, și volumul de investiții, K, este:

E=
După cum vedem, coeficientul de eficiență economică a investițiilor reprezintă
mărimea inversă a termenului de recuperare.

Coeficientul de eficiență economică a investițiilor exprimă profitul anual obținut la

o unitate de investiții și reprezintă, de asemenea, rentabilitatea capitalului investit.

Dacă sunt estimate mai multe variante, coeficientul eficienței economice a

investițiilor pe fiecare variantă, Ei, poate fi calculate astfel:

Ei= ,

6
Unde : Pni este profitul net pe varianta i, Ki –volumul investițiilor pe varianta i.

În cazurile în care investițiile sunt utilizate pentru modernizare și reutilizare

tehnică a firmei, coeficientul de eficiență economică a investițiilor de calculează
astfel:

Ei= ,
Unde: Pno este volumul profitului anual până la modernizare.
Când sunt estimate mai multe variante, decizia de investire se ia în favoarea
variantei căreia îi corespunde coeficientul de eficiență economică mai mare.

3. Investiția specifică, Is, care exprimă necesiteatea de investiții pe o unitate de

capacitate de producție, se calculează astfel:

Is= ,
Unde: q - este capacitatea anuală de producție.
Acest indicator ne arată eforturile investiționale pentru crearea unei unități de
producție.
Indicatorul dat se calculează și în cazul în care există mai multe variante de
investiții pentru construirea unui obiect. Astfel,

Isi= ,
unde: q i - capacitatea anuală de producție pe varianta i.

În acest mod investiția specifică poate fi calculată pentru firmele a căror

producție este omogenă. Însă majoritatea firmelor realizează mai multe feluri de
produse. Astfel, investiția specifică se calculează la o unitate de producție în
expresie valorică:

Isi= , unde Qi – volumul producției pe varianta „i” exprimată valoric.

Pentru cazurile în care investițiile se fac pentru modernizarea și reutilarea tehnică a

firmelor, investiția specifică se determină astfel:

7
 , unde: - capacitatea anuală de producție pe varianta i;

- capacitatea anuală de producție până la modernizare.

4 Căile de sporire a eficienţei economice a investiţiilor

Eficienţa economică a investiţiilor este determinată de o serie întreagă de factori

care pot fi clasificaţi în două mari grupe:

 interni

 externi.

Factorii interni:
 Alegerea corectă a obiectului investiţiei
 Selectarea variantei de proiect investiţional prin metode cât mai exacte
 Monitorizarea strictă a lucrărilor la etapa implementării proiectului
 Promovarea unui regim strict de economie de resurse
 Aplicarea tehnologiilor avansate de producţie
 Organizarea muncii după principii ştiinţifice
 Investigarea permanentă a pieţelor de desfacere pentru producţia
întreprinderii

Factori externi:
 Nivelul dobânzii pentru creditele bancare
 Rata inflaţiei
 Preţurile la producţia agricolă, agroalimentară, industrială, servicii şi
mijloacele de producţie
 Nivelul impozitelor
 Cererea la producţia fabricată
 Caracterul producţiei (sezonier sau permanent)
 Influenţa condiţiilor climaterice etc.