Moto:Sensul vieții este să găsești talentul,darul tău.

Scopul vieții este să îl

dai mai departe!

William Shakespeare

CAPITOLUL.I.

ANATOMIA MEMBRULUI INFERIOR

1.1.Scheletul membrului inferior este format din oasele de centură, numite coxale,și
scheletul membrului inferior liber, care la rândul său este alcătuit din femur ,tibie și fibulă
și oasele piciorului (tarsiene, metatarsiene și falange). Comparativ cu alte oase ale
scheletului corpului uman oasele membrelor inferioare reprezintă o caracteristică
esențială privind forma si structura lor. Această caracteristică este reprezentată de
dezvoltarea tridimensională mult mai mare, de prezența proeminențelor osoase
voluminoase și de structura și de structura de rezistență specifică, impusă membrelor
inferioare, de solicitările mult mai mari de la acest nivel. Originea acestor adaptări, se află
in forțele multiple, care acționează asupra membrelor inferioare, prin trecerea la
stațiunea bipedă, respectiv forța gravitațională și sprijinul pe sol, precum și tracțiunea
puternică a mușchilor în general voluminoși ai acestora, prin a căror acțiune se menține
poziția verticală și echilibru în statică și mers. Oasele de centură și pelvisul osos au fost
descrise la pereți trunchiului.
1.2.Femurul
Femurul este osul care formează singur scheletul coapsei. Este un os lung pereche și
așezat oblic.
Orientare: superior, extremitatea prevăzută cu un cap articular, medial,
suprafața hemisferică a acestuia, iar posterior, marginea rugoasă a corpului
osului. Ca orice os lung femurul este alcătuit dintr-un corp (diafiză) și două
extremități (epifize) proximală și distală.

Fig .1.

Corpul femurului are o formă prismatică cu trei fețe si trei margini și prezintă o ușoară
curbură cu concavitatea posterioara. Fața anterioară este convexă și netedă, pe ea
inserându-se mușchiul vast intermediar. Fețele posterioare, laterală si medială sunt de
asemenea, netede. La unirea lor, corpul prezintă marginea posterioară,numită linia aspră
deoarece este rugoasă și proeminentă. Linia aspră prezintă două buze, laterală și medială
și un interstițiu. Pe interstițiu se inseră superior cei trei adductori (lung,scurt și mare) și
capul scurt al bicepsului femural, pe buza laterală mușchiul vast lateral, iar pe cea medială
mușchiul vast medial. Superior linia aspră se împarte in trei, iar inferior se împarte in
două. Linia de trifurcație laterală merge spre fața posterioară a marelui trohanter, aici
inserâdu-se mușchiul fesier mare. Ea se termină sub marele trohanter prin niște rugozități
care formează tuberozitatea fesieră care uneori poate fi dezvoltată sub forma unui
tubercul numindu-se atunci al treilea trohanter. Pe linia de trifurcație mijlocie numită linia
pectineală se inseră mușchiul pectineu. Pe cea medială sau creasta vastului medial se
inseră mușchiul vast medial. Ea trece pe sub trohanterul mic și se continuă anterior cu
linia intertrohanterică. Ramurile de bifurcație inferioară ale liniei aspre se termină pe cei
doi condili ai femurului. Astfel se delimitează între ele o regiune plană,triunghiulară cu
vârful în sus fața poplitee. Inferior, linia de bifurcație medială se termină la o proeminență
numită tuberculul adductorului pe care se inseră m.adductor mare. Epifiza proximală are
un cap articular numit cap femural reprezentând 2/3 dintr-o sferă. În centrul feței
articulare se găsește o depresiune foseta capului femural unde se prinde ligamentul
capului femural. Capul femural pătrunde în acetabul și se articulează cu fața lunată
formând articulația șoldului.

Fig.2.Capul femural

Capul se continuă cu colul femurului, Acest este turtit antero-posterior și face un unghi cu
corpul osului de 130 de grade la bărbat și 120 de grade la femeie. La locul de unire a
colului cu corpul se află o proeminență prismatică, îndreptată în sus numită trohanterul
mare. Pe fața medială a trohanterului la limita laterală a colului, se află o depresiune fosa
trohanterică în care se inseră mușchiul obdurator extern, iar în partea ei antero-
posterioară, tendonul comun al mușchilor obdurator intern și al celor doi gemeni superior
și inferior. Pe fața laterală a trohanterului mare se află o creastă osoasă oblică pe care se
inseră mușchiul fesier mijlociu.
1.3.Rotula
Orientare:superior,baza osului;posterior,suprafața articulară,iar lateral,
partea cea mai mare a acestei suprafețe.

Fig.3.Rotula

Rotula este un os scurt triunghiular. Fața anterioară convexă și neregulată, se palpează

sub piele formând relieful anterior al genunchiului. Fața posterioară sau articulară
corespunde în articulația genunchiului feței patelare a femurului. Ea este împărțită în
două suprafețe articulare cu o creastă care corespunde șanțului trohleei de pe femur.
Cele două suprafețe sunt inegale, cea laterală fiind mai întinsă.
1.4.Tibia

Orientare: anterior, marginea cea mai ascuțită a corpului, inferior, extremitatea mai puțin
voluminoasă,iar medial apofiza acestei extremități. Tibia este un os lung, situat în partea
medială a gambei, fiind principalul os de sprijin al acesteia și are o direcție verticală. Ea
are un corp și două epifize.
Corpul tibiei are o curbură superioară, concavă lateral și alta inferioară concavă medial;
este de formă prismatică cu trei fețe și trei margini.
Fața medială este netedă se află sub piele și poate fi palpată în întregime. Ea are în partea
superioară o rugozitate, unde se inseră prin intermediul unei formațiuni fibroase
mm.croitor , gracilis și semitendinos. Fața laterală este ușor concavă în partea superioară;
pe ea se inseră mușchiul tibial anterior. Inferior este convexă pe ea alunecând tendoanele
mușchilor extensori. Fața posteroară prezintă superior o creastă osoasă oblică linia
mușchiul solear pe care se inseră mușchiul solear. Superior de ea se inseră mușchiul
popliteu. Inferior această față este împărțită de o creastă verticală în două zone una medială
unde se inseră mușchiul flexor lung al degetelor și alta laterală pentru mușchiul tibial
posterior. Marginea anterioara este cea mai ascuțită margine a tibiei și are forma unui S. Ea
poate fi palpată în întregime subcutanat. Superior începe tuberozitatea tibiei iar inferior se
curbează medial și se termină la maleola medială. Marginea medială este mai rotunjită
superior și mai proeminentă în jumătatea inferioară a tibiei. Pe ea se inseră fascia crurală.
Marginea laterală sau interosoasă este mai ascuțită; pe ea se inseră membrana interosoasă.
Epifiza proximală a tibiei este voluminoasă ușor curbată posterior, de formă relativ
patrulateră cu axul mare orientat transversal. Ea este formată din doi condili, unul medial și
altul lateral. Fiecare condil prezintă câte o față articulară superioară pentru condili
femurali. Aceste fețe sunt ușor concave ovalare,cu axul mare sagital.
1.5.Fibula
Orientare: inferior, extremitatea turtită a osului; medial suprafața articulară a acestuia,iar
posterior marginea cu un șanț al acestei extremități. Fibula cel de al doilea os al gambei
este situată lateral de tibie. Ea este mult mai subțire decât tibia și se articulează cu aceasta
la cele două extremități. Fibula cel de al doilea os al scheletului gambei este situată lateral
de tibie. Ea este mult mai subțire decât tibia și se articulează cu aceasta la cele două
extremități. Fibula are un corp și două epifize. Corpul fibulei prezintă cele trei fețe
orientate la fel ca și cele ale tibiei. De remarcat că ele sunt evidente numai in3/4 superioare
ale osului, inferior rămânând evidente numai două fețe. Fața laterală prezintă superior un
șanț unde se inseră mm.peronieri lung și scurt. Fața medială este cea mai îngustă față a
fibulei pe ea se găsește creasta medială. Posterior de fața articulară se află o depresiune
fosa maleolei laterale in fundul căruia se inseră ligamentul calcaneo-fibular care
solidarizează articulația gleznei . Fața laterală a maleolei fibulare se palpează ușor sub
piele prin care proemină fiind ușor vizibilă. Fața posterioară prezintă un șanț prin care
alunecă tendoanele mușchilor peronieri. Scheletul piciorului este format din 26 de oase
așezate in 3 grupuri: tarsul, metatarsul și falangele.
1.6.Oasele tarsiene
Oasele tarsului corespund oaselor carpiene de la mână, sunt mai voluminoase și mai
puternice ca acestea datorită solicitărilor crescute asupra lor în stațiunea bipedică.
Talusul
Orientare:anterior capul osului;superior trohlea si lateral,marginea ei cea mai
proeminentă.

Talusul este situat superior de calcaneu și este alcătuit din cap, col și corp

Corpul talusului are superior trohlea talusului articulară pentru fața inferioară a epifizei
distale a tibiei. Trohleea se continuă lateral și medial cu fețele articulare pentru maleolele
laterală si medială. Fața maleolară laterală are formă triunghiulară cu vârful in jos. Inferior
de ea se află procesul lateral al talusului. Fața maleolară medială are forma unei virgule.
Inferior de ea, ca și pe fața laterală se află o zonă rugoasă pentru inserțiile ligamentare.
Posterior se află procesul posterior al talusului cu un șanț numit șanțul tendonului
mușchiului flexor lung al halucelui. Acesta este mărginit de doi tuberculi tuberculul lateral
și tuberculul medial din care cel lateral este mai proeminent. Fața inferioară a corpului
talusului prezintă trei fețe articulare pentru calcaneu: fața articulară posterioară și fețele
articulare mijlocie și anterioară adesea unite între ele. Între fața posterioară și cea mijlocie
se află șanțul talusului care împreună cu cel al calcaneului formează sinului tarsului. Capul
talusului prezintă o față convexă fața articulară pentru pentru navicular. Calcaneu este cel
mai mare os al tarsului, alungit antero-posterior și așezat sub talus.
Orientare: superior, partea cu fețele articulare, posterior extremitatea cea mai voluminoasă,
iar medial șanțul cel mai adânc. Fața superioară este articulară. Pe ea se găsesc fețe
articulare corespunzăatoare celor descrise de talus. Fața articulară posterioară este
despărțită de cea mijlocie și anterioară de șanțul calcanean care formează împreună cu cel
al talusului sinusul tarsului. Posterior de fețele articulare, se găsește o suprafață rugoasă,
care vine în raport cu masa de grăsime situată anterior de tendonul calcanean. Fața
inferioară, relativ plană are posterior doi tuberculi, procesul medial al tuberozității
calcaneene pe care are originea m.abductor al degetului V. Pe ambii tuberculi se inseră și
aponevroza plantară. Fața laterală a calcaneului este subcutanată. Superior prezintă o
proeminență trohlea peronieră care determină pe această față două șanțuri, unu superior
pentru tendonul m.peronier lung. Fața medială are un șanț prin care trec de la gambă spre
plantă. Tendoane , vase și nervi numit șanțul calcaneean. Șanțul este delimitat posterior de
tuberculul medial al calcaneului iar anterior de apofiza mică a calcaneului (sustentaculum
talare). Pe fața sa superioară se află fața articulară talară mijlocie, iar inferior de această
apofiză se găsește șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. În partea
posterioară corespunzătoare călcâiului, osul prezintă tuberozitatea calcaneană. Aici se
inseră tendonul calcanean. Superior de această inserție se află o zonă netedă, care
corespunde unei burse seroase. Anterior osul prezintă fața articulară cuboidală.
1.7. Biomecanica membrului inferior
Articulația șoldului este o articulație sferoidală cu trei grade de libertate și conducere
ligamentară. Marea dezvoltare a ligamentelor sale economisește forța musculară,
împiedicând căderea trunchiului, în special posterior. Din punct de vedere biomecanic
șoldul se comportă ca un segment așezat între trunchi și membrul inferior,permitând
acestuia să participe atât la oscilație,în faza de pendulare a mersului cât și la stabilizarea în
faza de propulsie. Mărirea diametrului transvers al pelvisului la om și marea lungime a
colului femural au dus la îndepărtarea celor două tuberozități ischiadice de capul femural
ceea ce a permis creșterea brațului pârghiei și a forței de acțiune,ducând astfel la economia
de forță musculară.Lungimea și oblicitatea colului intervin, de asemenea, în asocierea
mișcărilor de rotație la celelalte mișcări. Mișcările care se fac in această articulație sunt
flexia și extensia. Dacă mișcările ar fi pure, axul ar fi transversal și ar trebuii să treacă prin
trohanterul mare și prin fosa capului femural el corespunzând astfel axului anatomic al
colului și capului. Dar, flexia se asociază cu o mișcare de rotație medială, iar extensia cu
rotație laterală fapt care face ca axul să corespundă axului central al acetabulului.
1.8. Articulația genunchiului
Articulația genunchiului este o articulație cu conducere ligamentară. Datorită ligamentelor
puternice și mușchilor motori,articulația genunchiului este una dintre cele mai solide din
organism,luxația traumatică fiind foarte rară. Ea funcționează după principiul pârghiei de
gradul III, rezistența fiind la nivelul gambei, forța la inserția mușchilor flexori și extensori,
iar sprijinul în articulație. În această articulație se fac mișcări de flexie-extensie rotație
medială și laterală și în anumite condiții de lateralitate. Flexia este mișcarea în care fața
posterioară a gambei se apropie de fața posterioară a coapsei. Flexia maximă are
amplitudine de 50 de grade. Extensia este mișcarea inversă, amplitudinea ei fiind de 180 de
grade.
1.9. Articulația gambei
Gamba prelungeste în ortostatism, axul biomecanic al coapsei, transmțând astfel greutatea
trunchiului la picior. Aceasta se face prin intermediul tibiei, al cărei ax lung corespunde
axului biomecanic al gambei. Gamba se comportă după principiile pârghiei de gradul III.
În articulațiile dintre tibie și fibulă se fac mișcări de mică amplitudine, în care nu intervin
mușchii. Totuși aceste mișcări sunt necesare pentru executarea mișcărilor în articulația
gleznei. În sindesmoza tibiofibulară se realizeaza mișcări de depărtare și apropiere între
oasele gambei,aceste mișcări însoțind flexia dorsală și plantară a piciorului. Ele se
datorează trohleei talusului, care este mai lată anterior decât posterior. În prima parte a
flexiei dorsale, partea îngustă a trohleei se află în scoaba tibiofibulară. Ulterior ea pătrunde,
prin partea sa anterioară, între cele două oase și le desparte. Concomitent ligamentele care
leagă oasele se întind. Aceste ligamente trebuie să fie suficient de rezistente pentru a
împiedica depărtarea epifizelor distale, dar și suficient de elastice pentru a permite
depărtarea lor cu 1-2 mm și apoi revenirea lor, De aceea lezarea lor duce la diastazis
tibiofibular, în care statica și mișcările piciorului sunt compromise. În flexia plantară
lucrurile se petrec invers epifizele distale apropiindu se iar partea îngustă a talusului
pătrunde între ele. Ligamentele se relaxează.