Sunteți pe pagina 1din 1

PROBLEME – Caractere dominante, caractere recesive

1.Dacă mama are grupa de sânge A (II) şi tata grupa B (III), copiii pot avea grupa de
sânge AB (IV). Ştiind că cei doi părinţi sunt heterozigoţi, stabiliţi următoarele:
a) tipul de interacţiune genică ce determină apariţia grupei de sânge AB (IV);
b) alte grupe de sânge pe care le pot avea copiii acestor părinţi şi genotipul grupelor de sânge ale
acestor copii;
c) grupa/ grupele de sânge pe care le-ar fi putut avea copiii, dacă părinţii ar fi fost homozigoţi.

2. Un bărbat cu grupa sanguină O (I) se căsătoreşte cu o femeie cu grupa sanguină B(III),


dar al cărei tată avea grupa O (I). Stabiliţi următoarele:
a) genotipul celor doi soţi;
b) probabilitatea ca descendenţii acestui cuplu să aibă grupa 0(I);
c) probabilitatea de a avea copii cu grupa AB ( IV);

3. Un copil cu grupa sanguină O (I) are tatăl cu grupa sanguină A (II) şi mama cu grupa
sanguină B (III).Stabiliţi următoarele:
a) genotipul părinţilor şi tipurile de gameţi formaţi de aceştia;
b) genotipul băiatului;
c) procentul de descendenţi posibili ce ar putea moşteni grupa sanguină a mamei, respectiv a
tatălui.

4.Fiecare dintre cei patru copii ai unei familii are o altă grupă sanguină. Stabiliţi
următoarele:
a) grupele sanguine ale celor patru copii;
b) genotipul grupelor sanguine ale celor doi părinţi;
c) câte un exemplu de grupă sanguină pe care o poate avea fiecare dintre cei patru bunici, astfel
încât descendenţii lor să corespundă datelor prezentate.

5. Într-o familie, mama are grupa sanguină A (II) iar cei doi copii au grupele sanguine: 0
(I) şi AB (IV). Stabiliţi următoarele:
a) grupa sanguină a tatălui copiilor;
b) genotipurile grupelor sanguine ale celor doi părinţi şi ale celor doi copii;
c) motivul pentru care nu este posibil ca grupa sanguină a tatălui să fie alta decât cea
determinată la punctul a) al problemei.

6. Un bărbat brunet, cu grupa de sânge A (II) se căsătoreşte cu o femeie blondă, cu grupa de


sânge AB (IV). Culoarea neagră a părului este determinată de gena B, iar culoarea deschisă a
părului de gena b. Bărbatul este heterozigot pentru ambele caractere. Stabiliţi următoarele: a)
genotipul celor doi indivizi; b) tipurile de gameţi formaţi de fiecare dintre aceştia; c) procentul/
raportul de descendenţi bruneţi cu grupa de sânge AB (IV).

S-ar putea să vă placă și