Sunteți pe pagina 1din 1

PROTECȚIA MEDIULUI

Cu toții realizăm faptul că nevoile noastre sunt nelimitate, iar


resursele limitate, însă puține persoane iau acțiuni în privința aceasta.
Poluarea este de asemenea unul dintre motivele epuizării resurselor
naturale. Neavând condiții prielnice de existență, multe resurse pot
dispărea cu timpul. Cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea
apei, poluarea solului, poluarea atmosferică. Solul, ca și aerul și apa este
un factor de mediu cu influență deosebită asupra sănătății. De calitatea
solului depinde formarea și protecția surselor de apă, atât a celei de
suprafață cât mai ales a celei subterane.
Apa este un factor de mediu indispensabil vieții. Ea îndeplinește în
organism multiple funcții, fără apă toate reacțiile biologice devenind
imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată are multiple
consecințe negative asupra omului și sănătății sale. Privită istoric,
poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat și s-a
diversificat pe măsura evoluției societății umane, ajungând astăzi una
dintre importantele preocupări ale specialiștilor din diferite domenii ale
științei și tehnicii, ale statelor și guvernelor, ale întregii populații a
pământului.
Poluarea se împarte în două categorii: poluare naturală (erupții
vulcanice, furtuni de praf, incendiile naturale) și poluare artificială
(mașinile, activitățile casnice, industria, gazele de seră). Protecția
mediului este o problemă importantă deoarece mediul este pe drumul spre
degradare. Deși degradarea poate fi ținută sub control în diferite feluri,
evitarea ei totală ar fi mult mai beneficentă.
Pădurile și vegetațiile sunt afectate și distruse în continuu pentru
extinderea clădirilor și părții urbane. Deși pădurile sunt sursa noastră de
oxigen, numărul pădurile defrișate anual crește, punând întreaga
umanitate la un risc pe care nu sunt gata să și-l asume. Lucrurile încă pot
fi îndreptate dacă avem dorința de a salva planeta. Prin plantarea și
creșterea copacilor, putem restaura verdele.

Câteva lucruri cu care putem începe ajuta reducerea poluării sunt:

1. Diminuează, refolosește, reciclează


2. Educarea altor persoane
3. Conservarea apei
4. Plantarea copacilor
5. Nu polua apa, solurile, aerul
6. Pedalează, condu mai puțin

S-ar putea să vă placă și