Impactul antropic asupra mediului – forme

de degradare din cauza activității umane

Omul a devenit ființa care, prin activitatea diversă pe care o realizează, a reușit să
influențeze, nu întotdeauna în mod pozitiv, mediul înconjurător. Impactul antropic a ajuns să
fie unul semnificativ, mai ales după declanșarea revoluției industriale în secolul al XIX-lea și,
în special, în secolul XX, atunci când populația Globului a depășit cu mult limitele din
perioadele anterioare, iar activitățile cu caracter distructiv au ajuns să fie practicate în mai
toate părțile planetei. În ultimele decenii, specialiștii în ecologie și în științele naturii au
conștientizat efectele negative ale acestui fenomen, ceea ce a dus la punerea la punct a unor
soluții ce pot fi aplicate cu succes pentru a le limita și chiar pentru a se reveni la natura curată
de odinioară.

Ce este impactul antropic asupra mediului

Încă de la apariția omenirii, specia umană a modificat mediul înconjurător pentru a

obține mai ușor resursele necesare în vederea asigurării unei vieți confortabile și sigure. Atât
timp cât populația s-a păstrat în limite acceptabile, natura nu a avut mult de suferit, deoarece
există o modalitate de autoreglare a eventualelor pagube apărute. Acest echilibru s-a păstrat
până în momentul în care omenirea a devenit o specie planetară, cu populație numărată în
miliarde. Nevoia de resurse tot mai mare a făcut ca oamenii să pună la punct diferite metode
pentru a le obține în cantități îndestulătoare și printr-o muncă facilă. Din păcate, satisfacerea
acestor nevoi a avut loc concomitent prin afectarea mediului înconjurător, natura nereușind să
se refacă în ritmul în care era distrusă.
O definiție aproximativă a fenomenului este reprezentat de toate modificările pe care
activitatea umană le face asupra mediului natural. Cu cât numărul populației este mai crescut,
iar nivelul de dezvoltare crește, cu atât mai mare este impactul.

Cauzele impactului antropic asupra mediului

Multă vreme, oamenii nu au conștientizat că activitatea lor are un impact asupra naturii,
deoarece ecosistemele se autoregenerau, iar urmările nu erau unele vizibile pentru o perioadă
lungă de timp. Recent, odată cu apariția unor probleme ecologice ce nu s-au autoreglat,
oamenii de știință au reușit să identifice care sunt elementele ce contribuie în mod negativ la
degradarea ecosistemelor naturale:
 Creșterea populației a înregistrat în ultimul secol un ritm amețitor, în prezent ajungând ca
numărul total de oameni să depășească 8 miliarde, așteptându-se ca această creștere să
continue în perioada următoare. Acest lucru face ca, în afara câtorva zone cu condiții
defavorabile (zone foarte reci sau foarte uscate), așezările umane să fie prezente și să
influențeze mediului înconjurător.
 Dezvoltarea economică înregistrată în ultimii 200 de ani s-a manifestat prin amplificarea
activităților de extragere a resurselor naturale, prin dezvoltarea agriculturii cu ajutorul
introducerii unor tehnologii noi și printr-un progres industrial nemaivăzut. Toate aceste
elemente afectează în mod negativ ecosistemele, urmările fiind unele grave și de durată.
 Încălzirea climatică afectează mult sistemul natural, iar principala cauză a acestui fenomen
este dată de activitatea antropică. Principala cauză a creșterii temperaturilor globale este
dată de cantitatea impresionantă de gaze cu efect de seră (în special dioxidul de carbon), pe
care omenirea a generat-o prin arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol și gaze
naturale).
 Creșterea populației și a nivelului de trai a dus la un consum impresionant de resurse
naturale. În urma industrializării acestora, rezultă deșeuri care pot afecta natura dacă nu
sunt depozitate corespunzător.
 Majoritatea oamenilor nu realizează că pot influența natura într-un mod negativ,
considerând că sunt insignifianți în fața ei. În realitate, chiar și activitatea unui singur om
poate să ducă la urmări negative asupra naturii.
 Majoritatea statelor lumii nu au reușit să pună la punct politicile și reglementările mediului
înconjurător, abia în ultimii ani făcându-se eforturi suplimentare în această direcție.

Efectele impactului antropic asupra ecosistemelor naturale

Diversele activități umane, în special industria, agricultura și transporturile au și efecte

nedorite asupra ecosistemelor. Aceste consecințe sunt cu atât mai vizibile cu cât gradul de
dezvoltare a societății umane a ajuns la niveluri superioare. Principala urmare a activităților
antropice este poluarea mediului înconjurător – fenomenul este unul extrem de complex, ce se
manifestă în numeroase moduri. Poluarea atmosferei, solului și hidrosferei are urmări deosebit
de grave, nu doar asupra ecosistemelor, ci și asupra sănătății și securității umane.
O altă urmare de care se va ține cont este încălzirea globală, ce rezultă din eliminarea gazelor
cu efect de seră. Procentajul de dioxid de carbon din atmosferă a ajuns în prezent la valori
duble față de epoca preindustrială, ceea ce se manifestă sub forma topirii ghețarilor, a creșterii
nivelului mărilor și oceanelor și a intensificării fenomenelor meteo atmosferice. Nu trebuie
pierdut din vedere nici efectul direct asupra numeroaselor specii de plante și animale, unele
dintre ele ajungând în prag de extincție sau chiar dispărând cu totul.

Formele de impact antropic asupra mediului înconjurător

 Formele de manifestare ale impactului antropic sunt multiple. Toate se caracterizează, însă,
prin degradarea accentuată și accelerată a mediului înconjurător. Avându-se în vedere
fenomenul în cauză, se impune o cunoaștere cât mai aprofundată a acestor forme pentru a se
putea lua deciziile corecte în vederea limitării consecințelor și a inversării efectului negativ
asupra mediului înconjurător. Omul poate din acest punct de vedere și să repare ce a stricat,
element care presupune cheltuieli enorme și poate renunțarea la unele dintre elementele
confortabile vieții.

 Supraexploatarea resurselor biologice

Resursele biologice au fost utilizate de om din cele mai vechi timpuri pentru satisfacerea
nevoilor. Consumul, în majoritatea perioadei de existență a omului, a fost destul de redus, atât
din cauza numărului redus al populației, cât și al consumului limitat. Cu cât populația a
crescut și cu cât nivelul de trai a evoluat, cu atât au fost supraexploatate resursele, ajungându-
se la depășirea echilibrului de refacere a naturii.
Printre elementele ce caracterizează acest fenomen se numără defrișarea pădurilor pentru
obținerea de teren arabil și pentru resursele lemnoase, suprapășunatul, ce a transformat
suprafețe impresionante de câmpii în adevărate deșerturi, supraexploatarea faunei terestre prin
vânat și pescuit excesiv, element ce a dus la dispariția unor specii din zone întregi sau chiar în
totalitate.
Despădurirea a contribuit la degradarea solurilor, la creșterea aridității climatului,
intensificarea vitezei vânturilor și apariția inundațiilor. Pădurile reprezintă factorul
determinant în menținerea echilibrului ecologic, climatic și hidric, reprezentând ecosistemul
cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare decât oricare alt ecosistem natural. Tãierile
masive de pe Terra, din ultimii 80 de ani, au dus la o reducere a suprafeței de la 9 milioane de
hectare de păduri la 6,3 milioane de hectare de păduri, din care astãzi 5,5 % sunt afectate de
poluare și dăunători.
Suprapășunatul -distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem apare ca urmare a
procesului de pășunare intensivă de către animalele erbivore. Dacă aceste limite sunt depășite,
în populațiile animalelor sălbatice apare autoreglarea, adică se intensifică activitatea
prădătorilor, crește frecvența bolilor și a paraziților, deoarece populațiile de insecte fitofage se
găsesc în echilibru relativ, suferind oscilații în funcție de fluctuațiile acestuia.
Supraexploatarea faunei terestre - omul, ca parte constituentă a biosferei, a acționat asupra
componentelor acesteia, atât direct, prin vânătoare, pescuit, combaterea unor dăunători și
paraziți, cât și indirect, producând dezechilibre ecologice, cu efecte întârziate asupra florei și
faunei. Acțiunile necontrolate, abuzive ale omului în natură, mai ales în ultimele secole, au
redus simțitor potențialul genetic al biosferei, ceea ce a dus la dispariția unor specii de plante
și animale. Dintre animalele care populează biomurile terestre, cel mai mult au avut de suferit
mamiferele și păsările. Spre exemplu, distrugerea pe scară mare a bizonului din America de
Nord; de la 75 milioane de exemplare existente înainte de colonizarea Americii, astăzi mai
există câteva sute de exemplare protejate prin legi speciale. Aceeași situație o au antilopa
americană (Antilocapra americana) și ursul grizzly (Ursus horribilis) din Mexic, care au astăzi
areale foarte restrânse. În Asia, speciile de asin persan (Equus hemionus onager), rinocerul
asiatic (Rhinoceros sandaicus), ursul de bambus (Ailuropoda melanoleuca) și-au redus
numărul pânã la 200 exemplare fiecare, iar arealul la circa 1300 km2. În Africa, au dispărut
antilopa africană (Alcelephus baselaphus), (încã din anul 1925), rinocerul alb (Ceraotherium
simum) din savana râurilor Zambezi și Orange, cerbul de Barbaria (Cervus elaphus barbatus),
zebra quagga (Equus quagga), iar turmele de bivoli, antilope, elefanți, zebre, girafe și lei,
existente în sudul Saharei, și-au redus mult efectivele. În Europa, echilibrul ecologic a fost
afectat prin dispariția bourului (Bos primigenius), a bizonului european (Bison bonasus) și a
caprei alpine (Capra ibex). În România, intervențiile omului au dus la modificarea
ecosistemelor naturale, la reducerea numãrului sau la dispariția unor specii. Astfel, au dispãrut
încã din secolul trecut bourul (Bos primigenius), zimbrul (Bison priscus bonasus), tarpanul
(Equus cabalus gmelini), antilopa de stepă (Saiga tatarica), capra de munte (Capra ibex),
marmota alpină (Arctomys marmota). Unele specii ca râsul (Lynx lynx) și capra neagră
(Rupicapra rupicapra) s-au redus numeric, iar dintre pãsãri, multe au dispărut sau sunt
amenințate să dispară. Astfel sunt: zăganul (Gypaëtus barbatus), vulturul pleșuv sur (Gyps
fulvus), vulturul pleșuv negru (Aegypis monachus), dropia (Otis tarda), cocoșul de mesteacăn
(Lyrurus tetrix).
Deși mediul acvatic pare o sursă inepuizabilă, cu ecosisteme de înaltă productivitate,
exploatarea lui în mod intensiv, mai ales în apropierea țărmurilor, a dus la dezechilibre grave.
Pescuitul abuziv al mamiferelor uriașe (cetacee, sirenieni) a dus la dispariția unor specii de
pinipede și colonii imense de otarii (Arctocephalus philippi) în insula Fernandez. Grav
amenințate cu dispariția sunt speciile de balene: Balaenoptera physalus, balena borealis,
Megaptera nove-angliae și balena albastră (Balaenoptera musculus). Supraexploatarea
fondului piscicol a dus la: diminuarea cantitativ- a peștelui; regresia taliei peștilor capturați; o
reducere efectivă a speciilor de interes piscicol în anumite zone de pescuit oceanic.
Numeroase specii de pești și-au diminuat substanțial numărul indivizilor prin suprapescuit;
astfel, amintim: heringul (Clupea harengus), batogul (Gadus morrhus), merlanul (Merlucius
merlucius), scrumbia albastră (Scomber scomber) . În aceeași situație disperată se află și
broaștele țestoase de mare, căutate pentru carnea lor gustoasă, ouă și baga (carapace). Spre
exemplu, specia de broaște țestoase fără carapace — luthul (Dermochelys coriacea),
considerată o adevărată „fosilă vie”, se întâlnește doar pe plaja din Malaysia, în număr de
aproximativ 2300 de indivizi.

 Degradarea habitatelor naturale

Habitatele naturale se prezintă sub forma unor sisteme în care fiecare verigă are un rol decisiv
în păstrarea biodiversității și a sănătății mediului natural. Omul a intervenit în acest lanț,
modificându-l și împiedicând, astfel, refacerea naturii. Printre activitățile umane ce au
contribuit în mod decisiv la degradarea habitatelor se numără transformarea terenurilor cu
vegetație naturală în cele cu destinație agricolă.
În prezent, o parte importantă din suprafața Pământului este acoperită de culturi agricole, ceea
ce a dus la afectarea intensă a biodiversității. Unele habitate au fost distruse prin vânatul
intensiv al speciilor de animale sălbatice și prin înlocuirea acestora cu animale domestice. Au
avut de suferit foarte mult diversele tipuri de păduri, ce au fost exploatate în mod
nesustenabil, pădurile tropicale și ecuatoriale suportând cele mai mari daune în această
privință.
 Degradarea ecosistemelor prin introducerea de specii noi
Omenirea a migrat în ultimele sute de ani în toate zonele globului, în căutare de surse de
subzistență. În timpul acestor călătorii, intenționat sau accidental, au fost introduse în ciclul
natural specii de plante și de animale care aveau habitatul în alte zone. Introducerea lor a avut
de foarte multe ori efecte negative, pentru că nu existau prădători care să le controleze
numărul, iar speciile autohtone au fost chiar exterminate sau aduse în prag de dispariție.
Exemple în acest sens sunt reprezentate de introducerea iepurilor în Australia, înmulțiți în
mod necontrolat, ceea ce a afectat vegetația de pe zone foarte întinse, de apariția gândacului
de Colorado în Europa, unde a distrus culturile de cartofi, și de introducerea unor specii de
pești răpitori în apele europene, care au vânat puietul altor specii autohtone, ajungând, în cele
din urmă, să dispară.
În intervențiile sale asupra naturii, omul s-a condus după avantajele imediate, modificând
biocenoza prin transportul și introducerea unor specii noi, exogene, în anumite ecosisteme.
Spre exemplu, astăzi, gramineele și plantele ierboase cultivate sunt prezente pe toate
continentele. Majoritatea leguminoaselor provin din Europa apuseană și mediteraneeană. Se
știe că odată cu plantele furajere au fost introduse în zonele respective și numeroase graminee,
cu consecințe negative asupra ecosistemelor naturale. În cazul speciilor lemnoase, pădurile au
suferit profund prin selecția artificială a esențelor autohtone și introducerea de esențe
exogene, în scopul reîmpăduririlor sau al aclimatizării unor specii din alte zone geografice. De
exemplu, introducerea plantei Lantana camara, originară din America tropicală, în Noua
Caledonie, pentru formarea de bariere în calea vitelor s-a soldat cu invadarea pășunilor de
către această buruiană și diminuarea producției furajere. Un alt exemplu nefast a fost
introducerea castorilor din Canada în zonele pădurilor din America de Sud, unde aceștia au
construit diguri pentru reținerea apei și au contribuit la producerea de inundații catastrofale. Și
la noi în țară au pătruns spontan specii de plante precum ciuma-apei (Elodea canadensis),
originară din America și stabilită în majoritatea apelor dulci și bălților dunărene. Bibanul-
soare (Lepomis gibbosus) din America de Nord apare în apele dulcicole, iar gasteropodul
Rapana thomasiana, din apele Japoniei, apare din anul 1950 și în Marea Neagră.

Metode de limitare a impactului antropic asupra mediului

În secolul XX, în special în a doua jumătate, au fost realizate tot mai multe studii
științifice, care au dovedit influența negativă a omului asupra mediului înconjurător. Această
conștientizare a dus la impunerea unor măsuri de limitare a urmărilor negative și la încercări
de modificare a vieții omului pentru a proteja mediul înconjurător și a lăsa moștenire
generațiilor următoare o planetă curată și sănătoasă.
 Cele mai urgente măsuri trebuie să fie cele luate cu privire la afacerile de diverse
dimensiuni, care afectează în modul cel mai pregnant ecosistemele naturale. În această
privință este esențial rolul organelor legislative din diferite țări, ce au impus reguli din ce în ce
mai clare cu privire la modalitatea de desfășurare a activităților economice pentru limitarea
impactului antropic.

 Printre aceste măsuri, se numără obligativitatea realizării unui audit de mediu de către
firmele ce prin activitatea proprie pot afecta natura. Acest audit de mediu surprinde în mod
corect și imediat dacă apar probleme ecologice și oferă soluții pentru limitarea acestora.
Tot în acest sens, companiile trebuie să adopte o responsabilitate socială (csr) prin
implicarea lor în îmbunătățirea comunităților în care activează și, implicit, prin luarea unor
măsuri care să promoveze biodiversitatea și protejarea mediului înconjurător.
 O metodă ideală de limitare a impactului din cauza deșeurilor generate de activitățile
umane este trecerea la economia circulară, care este acel tip de economie în care se pune
accent pe reutilizare, reciclare, reducere, refacere, reparare etc. Prin aceste metode se
limitează în mod drastic cantitatea de deșeuri limitate, dar nu este afectată bunăstarea
oamenilor.
 Limitarea poluării în toate modalitățile de manifestare poate fi făcută prin introducerea
unor tehnologii noi, care să permită micșorarea sau chiar dispariția emisiilor poluante.
Trecerea la economia verde prin utilizarea unor resurse refolosibile și inepuizabile (cum ar
fi energia solară, energia vântului, a valurilor) scade presiunea asupra mediului
înconjurător și permite activitatea de regenerare a naturii.
 Conservarea și restaurarea habitatelor naturale se pot face prin crearea unor rezervații
naturale sau prin refacerea unor habitate la starea lor inițială, de dinainte de modificarea
antropică. Deși această activitate poate părea ineficientă economic, de fapt, câștigurile pot
fi importante prin dezvoltarea turismului sau a activităților tradiționale.
 O urmare gravă a activităților umane este reprezentată de dispariția unor specii sau
aducerea lor în prag de extincție. Omenirea trebuie să facă eforturi neîncetate în ceea ce
 privește protejarea acelor specii care, din motive antropice, au ajuns să fie numărate cu
sutele sau chiar cu zecile de exemplare. Un exemplu de succes în acest sens este
reprezentat de problema balenelor care, din cauza vânatului excesiv, ajunseseră ca la
începutul secolului XX să fie considerate specii amenințate cu dispariția. În prezent, prin
eforturi susținute, numărul balenelor a ajuns suficient de mare pentru a fi scoase de pe lista
speciilor pe cale de dispariție.
 Orașele sunt spațiile pe care omenirea le-a modificat cel mai mult, ajungându-se în unele
cazuri ca natura să nu mai fie prezentă aproape deloc între limitele așezărilor umane. În
condițiile în care se așteaptă ca gradul de urbanizare să crească, tot mai multe țări fac
eforturi în privința unei planificări urbane durabile. Prin intermediul acesteia se poate
ajunge la o dezvoltare a orașelor fără a afecta natura înconjurătoare, din contră, oferind
omului un mediu de viață mai sănătos, mai confortabil și mai frumos.
În concluzie, impactul antropic asupra mediului înconjurător este unul cu efecte distructive
majore, însă există speranța ca, prin măsurile luate urgent și în mod permanent, sănătatea
mediului înconjurător să fie refăcută, iar omenirea să se poată bucura de natură la fel ca în
vremurile trecute.

Conservarea resurselor naturale și a biodiversității

Conservarea mediului înconjurător, ca bun unic al biosferei, a devenit o necesitate

universală. Consevarea mediului în raport cu dezvoltarea economico-socială ia în considerare
mediul, ca furnizor de resurse naturale, și mediul, ca loc de trai pentru societatea umană,
pentru plante și animale. Resursele naturale includ toate elementele mediului de natură
materială, energetică și informațională. Unele dintre ele sunt regenerabile. Acestea se refac
prin activitatea biosferei în cadrul circuitelor biogeochimice globale, cum sunt: oxigenul,
dioxidul de carbon, azotul, apa, substanțele organice etc. Alte resurse sunt neregenerabile. Nu
se mai refac sau refacerea necesită un timp foarte lung, cum sunt: resursele de minereuri,
resursele de cărbuni, speciile de plante și animale. Conservarea mediului presupune
menținerea circuitelor regionale a resurselor, depoluarea naturală, conservarea solurilor și
prevenirea eroziunii, conservarea biodiversității.

Conservarea biodiversității

Convenția asupra diversității biologice (1992), semnată până în prezent de peste 170
de state, reprezintă structura cadru care fixează obiectivele generale (conservarea diversității
biologice, utilizarea pe termen lung a componentelor diversității biologice și distribuirea
echilibrată a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice) și strategia mondială de
conservare a biodiversității.

Noțiunea de biodiversitate poate fi definită în mod mai succint incluzând de fapt două
componente de bază reprezentate de capitalul natural și de sistemul socio-economic, între care
există o relație dinamicã și o evoluție complementară. Cadrul natural include de fapt sistemele
ecologice care funcționează în regim natural și seminatural, la care se adaugă sistemele
atropizate rezultate prin transformarea sau simplificarea primelor două categorii. Sistemele
ecologice naturale și seminaturale sunt reprezentate de: ecosisteme și complexe de ecosisteme
marine și oceanice; ecosisteme și complexe de ecosisteme acvatice continentale (lacuri, bălți,
râuri, pâraie, fluvii, delte, zone inundabile, turbării, sisteme carstice); ecosisteme și complexe
de ecosisteme terestre (ecosisteme arctice și alpine, păduri de rășinoase, păduri de foioase,
păduri tropicale, ecosisteme de stepă, savana, deșerturile). Sistemele ecologice antropizate
sunt reprezentate de: agrosisteme, plantații forestiere, ferme zootehnice, ferme piscicole,
lacuri de acumulare, zone umede artificiale. Sistemul socio-economic include, de asemenea,
sistemele antropizate la care se adaugã capitalul social și capitalul cultural.

Conservarea naturii pe Glob prin parcuri și rezervații naturale

Menținerea balanței ecologice favorabilă vieții a necesitat luarea de măsuri la nivel

mondial de conservare a naturii și biodiversității prin creare de parcuri și rezervații naturale.
Parcul național este un areal relativ întins, cu mai multe ecosisteme sau complexe de
ecosisteme care nu sunt alterate. În cadrul acestora sunt interzise exploatarea forestieră,
exploatarea minieră, vânătoarea și pescuitul, pășunatul animalelor domestice, practicarea
agriculturii, construcția de locuințe, de baraje, linii electrice de înaltă tensiune, construirea
căilor de comunicație, practicarea comerțului, instituirea unor industrii etc. Nu se permite
nicio activitate desfășurată de om care ar duce la ruperea echilibrului ecologic. În România
sunt decretate 13 parcuri naționale: Parcul Național Retezat — rezervație a Biosferei, Parcul
Național Delta Dunării — rezervație a biosferei, Parcul Național Munții Rodnei — rezervație
a biosferei, Parcul Național Domogled — Valea Cernei, Parcul Național Cheile Nerei-
Beușnița, Parcul Național Munții Semenic — Cheile Carașului, Parcul Național din Munții
Căliman, Parcul Național din Munții Ceahlău, Parcul Național Cheile Bicazului — Lacul
Roșu — Munții Hãșmaș, Parcul Național Piatra Craiului, Parcul Național din Munții Coziei,
Parcul Național Munții Măcin, Parcul Național Buila-Vânturarița și 13 parcuri naturale:
Parcul Natural din Munții Bucegi, Parcul Natural din Munții Apuseni, Parcul Natural
Cazanele Dunării — Porțile de Fier, Parcul Natural Cetățile Dacice de la Cioclovina-
Grădiștea Muncelului, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Parcul Natural Vânători Neamț,
Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Munții Maramureșului, Parcul Natural
Comana, Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului inferior, Parcul Natural Putna – Vrancea,
Geoparcul Dinozaurilor — Țara Hațegului, Geoparcul Platoului Mehedinți. Rezervațiile
naturale sunt teritorii în care sunt ocrotite prin lege întregul cadru natural sau anumite
exemplare floristice, faunistice, geologice, paleontologice. După specificul lor, acestea se
împart în: rezervații complexe, rezervații floristice, faunistice, geologice, paleontologice,
speologice.
 Parcul Național Delta Dunării

Parcul Național Cheile Bicazului

Parcul Național Retezat

 Parcul Natural Vânători Neamț

Parcul Natural Munții Maramureșului

 Bibliografie

* Bâlteanu Dan, Șerban Mihela - Modificări globale ale mediului, Editura

Coresi, București, 2005.

* Botnariuc N., Vădineanu A. - Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică,

București, 1982.

*Corneanu Gabriel, Ardelean Aurel, Mohan Gheorghe – Biologie – Manual

pentru clasa a XII-a, Editura Corint, București, 2008.

*Munteanu Constantin, Dumitrașcu Mioara, Iliuță Alexandru – Ecologia și

protecția calității mediului, Suport curs: Tehnician ecolog si protectia calitatii
mediului, Editura Balneară, București, 2011.

* Pârvu C-tin - Îndrumător pentru cunoașterea naturii, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1981.

* Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Diaconu Gheoghița - Protecția și ingineria

mediului, Editura Economică, București, 2002.

*Simon-Gruița Alexandra, Șăitan Traian – Biologie-Manual pentru clasa a XII-

a, Editura CD Press, București, 2007.

*Truță Roxana, Timar Andrei – Animale sălbatice pe cale de dispariție, Editura

Kreativ, București 2022.
UNIVERSITATEA ,, VASILE ALECSANDRI ,, - BACĂU
FACULTATEA DE INGINERIE
CONVERSIE PROFESIONALĂ - EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ, ANUL I

REFERAT

Impactul antropic asupra mediului – forme

de degradare din cauza activității umane

DISCIPLINA: POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

CADRUL DIDACTIC: Conf. Dr. Ing. Panainte-Lehăduș Mirela
STUDENT: Manole ( Ibănescu ) Alina Livia