Sesiunea de comunicari stiintifice studentesti

ASE 15 aprilie 2011

Bucuresti

POLUAREA - EFECT DE BUMERANG

Coordonator stiintific: Prof.univ.dr. Puiu Nistoreanu

Autori: Giurea Ana-Maria
Grosu Adriana
Facultatea Comert
Adresa de e-mail: ana.giurea@yahoo.com
adriana.grosu.90@gmail.com

Viaţa, în forma ei pe care o cunoaştem cu toţii, există datorită aerului, apei şi pământului, acestea fiind
elementele principale ce stau la baza ei. Atunci când unul dintre aceste elemente este perturbat de om şi nu îşi mai
poate urma ciclurile naturale, echilibrul se distruge, iar noi privim, uneori fără drept de replică, la adevărate
dezastre ecologice.
Problema raportului dintre om şi mediul ambiant nu este nouă, ea apărând o data cu cele dintâi
colectivităţi omeneşti. Dezvoltarea economica durabila este un concept destul de greu de definit. Faptul ca
evolueaza in mod continuu adaugandu-i noi valente il face de doua ori mai greu de definit.In general cand vorbim
de dezvoltare durabila avem in vedere trei componente: mediul, societatea si economia. In momentul de fata cele
trei domenii sunt interdependente, astfel ca nu putem atinge o stare de bine in una dintre cele trei arii fara a tine
cont de celelalte. Sustenabilitatea este o paradigma in care viitorul este gandit ca un echilibru intre mediu,
societate si economie in scopul de a dezvolta si imbunatatii calitatea vietii. Presiunea activitatii omului asupra
mediului natural creste foarte rapid. De asemenea, se accelereaza dezvoltarea industriala, schimburile, circulatia
marfurilor, spatiul ocupat, parcurs si utilizat pentru activitatile umane este din ce în ce mai vast. Aceasta evolutie
îsi pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului si a componentelor sale.
Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificati toti factorii de mediu si
zonele în care pot aparea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificarea zonelor,
evaluarea costurilor necesare si stabilirea responsabilitatilor pentru derularea proiectelor.
Un exmplu în care dorinţa de îmbogaţire este mai presus de orice etică ecologică este Roşia Montană-
localitate minieră din Munții Apuseni. Rosia Montana este cea mai veche localitate miniera din Romania, find
atestata documentar de numai putin de 1870 de ani. In prezent Rosia Montana este amenintata de distrugere prin
propunerea de proiect a companiei Rosia Montana Gabriel Resources.

Cuvinte cheie: poluare, Rosia Montana, resursa, dezvoltare durabila, protectie, educatie ecologica
 Cuprins

Introducere

Capitolul I. Poluarea, rezultat al dezechilibrului intre activitatea umana si mediul ambiant

1.1. Impactul globalizarii aspura mediului inconjurator
1.2. Dezvoltarea economica durabila si protectia mediului
1.2.1. Relatie intre dezvoltare poluare si progres tehnic
1.2.2.Compensare între generaţii

Capitolul II. Protectia mediului inconjurator

2.1.O provocare internationala
2.2. Progrese în prevenirea și combaterea poluării

Capitolul III. Studiu de caz “Rosia Montana”- intre protectia patrimonului si profit
3.1. Prezentare
3.2.Proiectul minier
3.3.Impactul asupra mediului
3.4.Impactul asupra economiei globale
3.5.Riscurile proiectultui
3.5.1.Aspecte
3.5.2. Solutii alternative

Concluzii
Bibliografie
Anexe – 2 postere (engleza si romana)
 Introducere

“O picătură de apă ce cade neîncetat sapă până şi piatra.”1

De multe ori ne întrebăm unde o să ajungă planeta noastră, dacă îşi continuă acest drum
liniar către autodistrugere. Mulţi sunt cei care încearcă să salveze câte un munte transformându-l
în Parc Natural, câte o apă sau pădure numind-o Arie protejată, câte o stâncă ce devine
Rezervaţie Geologică sau câte un animal sau plantă ce devine Monument al Naturii... cu toate
astea însă, sunt parcă şi mai mulţi care nu respectă acest lucru şi care, în ignoranţa lor, distrug
încet şi sigur această lume de contraste de care cu toţii suntem uneori atât de mândri.
Viaţa, în forma ei pe care o cunoaştem cu toţii, există datorită aerului, apei şi pământului,
acestea fiind elementele principale ce stau la baza ei. Atunci când unul dintre aceste elemente
este perturbat de om şi nu îşi mai poate urma ciclurile naturale, echilibrul se distruge, iar noi
privim, uneori fără drept de replică, la adevărate dezastre ecologice. O pungă de plastic aruncată
în ocean poate ucide o balenă, prin simplul fapt că aceasta o înghite odată cu hrana, iar punga
poate astupa orificiul prin care aceste minunate mamifere respiră. La un calcul estimativ simplu
putem evidenţia un adevăr înfricoşător, există pe planetă mii de miliarde de pungi care pot
ajunge în apa oceanelor, dar din păcate numai câteva sute de exemplare de balenă albastră, cel
mai mare mamifere al acestei planete, au mai rămas în oceane. Unde va înclina această balanţă
dacă atitudinea noastră nu este una responsabilă?
Anticii considerau apa ca origine a tuturor lucrurilor, fruct al dragostei dintre pământ şi
cer.
Concepţiile au evoluat, astăzi apa este obiect de studiu, sursă vitală a omenirii, dar
paradoxal, în acelaşi timp şi groapă de gunoi... şi acelaşi lucru îl putem spune şi despre sol. Cea
mai mare problemă nu este una de suprafaţă, ci una de cantitate, planeta noastră nu mai poate
duce în spate atâtea deşeuri, ce continuă să crescă cu cifre inimaginabile în fiecare zi. Această
“picătură de apă” ce poate fi ambalajul unui pachet de ţigări sau un container de substanţe
chimice reziduale, cu siguranţă lasă răni adânci în “piatra” acestei planete, pe care noi toţi o
numim Casă.

Capitolul I
1
Bion
 Poluarea, rezultat al dezechilibrului intre
activitatea umana si mediul ambiant

Problema raportului dintre om şi mediul ambiant nu este nouă, ea apărând o data cu cele
dintâi colectivităţi omeneşti, căci omul cu inteligenţa şi spiritul creator care îl definesc, nu s-a
mulţumit cu natura aşa cum era ea, ci a pornit o transformare a ei potrivit nevoilor sale.
Echilibrul natural nu a avut de suferit decât, poate, pe arii foarte restrânse, care nu puteau afecta
ansamblul.
Cotitura a intervenit o dată cu revoluţia industrială şi, mai cu seamă, cu noua revoluţie
tehnicoştiinţifică, graţie căreia avioane şi rachete brăzdează, astăzi, văzduhul şi străpung norii;
nave tot mai mari şi mai puternice despică mările şi oceanele; cascade de hidrocentrale
transformă puterea apelor în energie electrică şi alimentează parcul de maşini în creştere
vertiginoasă. Sub acest impact al dezvoltării economice au fost poluate, mai mult sau mai puţin
grav, solul, apa şi aerul; au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie multe specii de plante şi
animale, iar omul este confruntat la rândul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce
cuprinde astăzi toate ţările lumii.
Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice
activitate care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice,
influenţând negativ ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea
economică, starea de sănătate şi confortul speciei umane.
Ca rezultat al progreselor din industrie, agricultură şi tehnologie, se creează cantităţi tot
mai mari de noi deşeuri. Gazele, lichidele, deşeurile solide, deşeurile menajere şi apele reziduale
poluează mediul şi în unele locuri nivelele de poluare sunt periculos de ridicate. Într-un mediu
ecologic echilibrat, deşeurile putrezesc producând materiale noi, utile; frunzele căzute creează un
îngrăşământ
natural care îmbogăţeşte solul; excrementele animalelor sunt descompuse de insecte şi organisme
mai mici, eliminând din nou în aer şi în sol elemente importante. Un asemenea mediu, în care
prosperă multe forme de viaţă, ar trebui să fie un model pentru viaţa modernă. Dacă vrem să
trăim într-o lume sănătoasă, trebuie să minimalizăm efectele reziduurilor produse de societate.
Dacă reziduurilor li se permite să domine mediul, echilibrul natural este pierdut şi acest
dezechilibru poate avea efecte dezastruoase – asupra animalelor, vegetaţiei şi chiar a climei. Din
aceste motive, studiul şi impiedicarea poluării a devenit o necesitate a comunităţilor umane.
Orice activitate umana are un impact potenţial asupra mediului înconjurător. Ca parte a
naturii, omul internacţionează desigur cu mediul, dar stadiul la care a ajuns civilizaţia umană
face ca noi să fim oarecum ieşiţi parţial de sub legile naturii şi mecanismele ei de reglare, ceea ce
ne face mai puternici dar totodata foarte vulnerabili, greşelile nemaifiindu-ne corectate prompt
de natură. Trebuie acum tot
mai mult să ne purtam de grijă singuri şi nouă dar şi naturii, de care continuăm totuşi să
depindem.

1.1. Impactul globalizarii aspura mediului inconjurator

În ultimii ani, unul din cele mai frecvente subiecte de discuție este globalizarea. Teoretic,
globalizarea presupune o circulație internațională a ideilor și informațiilor, experiențe cultural
comune, o societate civilă global și o mișcare ecologistă global.2
„Globalizarea reprezintă principalul fenomen care influenţează mediul de securitate
contemporan, atât în ceea ce priveşte geneza noilor riscuri şi ameninţări, cât şi al apariţiei
diferitelor oportunităţi.” Astfel, niciun stat nu poate rămâne izolat sau neutru, niciun stat nu este

22
Stiglitz Joseph E., Mecanismele globalizării, Editura Polirom, Iași, 2008, p. 19.
la adăpost și nici nu trebuie să rămână în afara proceselor globale. Altfel, țările care nu răspund
acestor exigențe riscă să piardă șansa de a beneficia de efectele pozitive ale globalizării. 3
Asadar, este clar ca globalizarea, daca ne schimba modul de a fi, trebuie sa ne schimbe si
modul de a gandi, de a ne forma.
Oricum, globalizarea este un proces obiectiv, ea se intampla chiar daca suntem de acord
cu ea sau nu. Pe o parte aduce bunastare, dar pe de alta parte, aduce bineinteles si efecte adverse.
Totodată, globalizarea are numeroase efecte negative, precum desființarea națiunii si
statului național, reducerea locurilor de muncă în țările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai
redus al productivității muncii, specializarea unor state în activităti de producție generatoare de
poluare si care necesita un consum mare de munca, materii prime si energie, adâncirea
decalajelor economice (în prezent, 258 de miliardari dețin o bogatie egală cu cea posedată de 2,5
miliarde de oameni – aproape 1/3 din populația Terrei), de asemenea, se menționează pericolele
privind desființarea unor ramuri, falimentarea unor bănci, destabilizarea vieții economice,
inclusiv a unor state.4
Dintre efectele pozitive ale
globalizării putem enumera
Internetul, creșterea schimbului de
mărfuri între state, astfel încât să
ne putem bucura și de produsele
altor țări, creșterea investițiilor,
dezvoltarea tehnologiilor și
posibilitatea de a comunica din
orice colț al lumii, accesul la
informații. Tinerii din orice ţară,
segment important de
consumatori, promotori ai
progresului, acceptă şi chiar
manifestă plăcere pentru aceeaşi
muzică, aceleaşi haine şi
încălţăminte, aceleaşi alimente. Pe plan mondial se produce o reorganizare a serviciilor şi o
intensificare a relaţiilor economice financiare şi de forţă de muncă. 5
Globalizarea a permis de
asemenea, dezvoltarea unor ramuri
mai puțin dezirabile, precum crima
organizată, terorismul, infractiunile
(statisticile arată că în Europa de
Vest au sporit considerabil furturile
de maşini, infracţiunile economice,
spălarea banilor, traficul ilegal de
armament şi deşeuri radioactive,
corupţia, traficul de persoane şi
trecerile ilegale de frontieră,
falsificarea de vize şi paşapoarte,
utilizarea ilegală a mâinii de lucru
din statele sărace, precum şi
infracţionalitatea legată de prostituţie ).
33
Președinția României, Strategia de Securitate Națională, București, 2007, p. 4.
44
M. Bulgaru, Mileniul III. Disperare si speranta, o noua paradigma a dezvoltarii, Editura Revista Româna de
Statistica, Bucuresti, 2003, p.20.
55
Prof.univ.dr. Dumitru PATRICHE (coordonator); Lect.univ.drd. Mihai FELEA (editor), Comerț și globalizare
 Globalizarea și-a lăsat amprenta și asupra mediului înconjurător. Cel mai relevant aspect
este încălzirea globală. Aceasta se datorează noului nostru stil de viață, care implică folosirea de
diferite substanțe poluante, sprayuri care distrug stratul de ozon, poluarea si abuzarea de
resursele naturale ale planetei noastre.
Datorită încălzirii globale se creează efectul de seră, care influențează calitatea aerului și
a mediului înconjurător. Se estimează, că dacă nu se iau măsuri pentru stoparea acestui fenomen,
temperatura planetei va crește cu 2-5ºC până la sfârșitul secolului XXI.
În ritmul actual, se va ajunge la o încălzire a aerului deasupra Antarcticii, permițând
ninsoarea, care actualmente nu poate avea loc datorită temperaturii prea scăzute. Zăpada
rezultată din aceste ninsori va contribui la creșterea gheții antarctice. La nivel planetar, o
încălzire a atmosferei joase a pământului cu 1,5-4,5ºC ar determina creșterea cu aproximativ 20-
140 cm a nivelului mărilor și oceanelor. De asemenea, se va produce o salinitate a apelor
subterane, periclitând aprovizionarea cu apă potabilă. Se așteaptă, de asemenea, importante
modificări climaterice locale și regionale, având grave consecințe economice și ecologice.
O altă problemă gravă a planetei noastre este diminuarea stratului de ozon, datorată
poluării. Stratul de ozon (O3) situat în atmosfera Terrei, între 15 si 45 km înălțime de la
suprafața pământului, constituie filtrul natural al planetei, care absoarbe radiațiile ultraviolet și
joacă un rol important pentru ocrotirea vieții.
Reducerea cu doar 1% a stratului de ozon poate determina amplificarea cazurilor de
cancer al pielii, tulburări de vedere și poate afecta negative fauna, flora, planctonul etc.
Alte probleme grave ale planetei cauzate de globalizare ar fi defrișarea pădurilor
ecuatoriale acestea fiind principalele resurse naturale ale planetei, prin reglarea climei si
protejarea apelor.
Patrimoniul forestier se află într-un process rapid de diminuare, anual defrișându-se între
10 si 20 milioane hectare de pădure. În timp ce țările bogate utilizează și risipesc resursele
naturale, greu reciclabile, ale planetei, există 20 de țări cu 100 milioane de locuitori, care nu-și
pot acoperi nici măcar nevoile minime de combustbil.
Din punct de vedere ecologic, pădurile evacuează CO2 din atmosferă și folosc ca habitat
faunei și florei, distrugerea acestora cauzând și dispariția a numeroase specii vegetale și animale.
Din păcate efectele negative ale globalizării nu sunt identificate (voit sau nu) de timpuriu
sau nu sunt conştientizate într-atât încât să nu lase spaţiu şi timp de manifestare forţelor ostile
securităţii.

1.2. Dezvoltarea economica durabila si protectia mediului

Dezvoltarea economica durabila este un concept destul de greu de definit. Faptul ca

evolueaza in mod continuu adaugandu-i noi valente il face de doua ori mai greu de definit.In
general cand vorbim de dezvoltare durabila avem in vedere trei componente: mediul, societatea
si economia. In momentul de fata cele trei domenii sunt interdependente, astfel ca nu putem
atinge o stare de bine in una dintre cele trei arii fara a tine cont de celelalte. De exemplu – o
societate sanatoasa si prospera se bazeaza pe un mediu sanatos care ii furnizeaza hrana si resurse,
apa curata, potabila si un aer bun pentru locuitorii sai.
Sustenabilitatea este o paradigma in care viitorul este gandit ca un echilibru intre mediu,
societate si economie in scopul de a dezvolta si imbunatatii calitatea vietii.
Aceasta se refera la capacitatea unei societati de a functiona continuu intr un viitor
nedefinit, fara a ajunge la epuizarea resurselor cheie, ea reprezinta adoptarea unor sisteme pe
termen lung, de dezvoltare si realizare a unei comunitati prin luarea in considerare a
problememlor economice, de mediu si sociale.
Mediul este suportul şi izvorul vieţii. A-l polua şi distruge echivalează cu a submina
existenţa umană. Tocmai de aceea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns la concluzia
că"menţinerea sănătăţii şi bunăstării cer un mediu înconjurător propice şi armonios în care toţi
factorii fizici, psihologici, sociali şi estetici îşi au locul bine definit. Mediul va trebui, în această
situaţie, să fie tratat drept resursă în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi bunăstării" 6.
Întrebarea la care dezvoltarea durabilă trebuie, aici, să răspundă este următoarea: Care
este nivelul maxim posibil al producţiei ce se poate realiza, în condiţiile date ale progresului
tehnic, fără a afecta echilibrul mediului?
Întrebarea este legitimă în condiţiile în care ştim că dezvoltarea implică creştere
economică, deci, mărirea producţiei. Creşterea dimensiunilor producţiei, din păcate, antrenează
poluare. Capacitatea de absorbţie de către mediu a poluării este, pe de altă parte, limitată, de
unde şi preocuparea de a găsi o linie de echilibru între aceste mărimi.

1.2.1. Relatie intre dezvoltare poluare si progres tehnic

Angajat cu cercetarea pe o asemenea temă Victor Platon ajunge la concluzia că
următoarea formulă pune în evidenţă relaţia triunghiulară dintre dezvoltare, poluare şi progres
tehnic7:
Qmax =( δ + Kr)*V /(qf + qf) (1), în care:

Qmax. = producţia maximă ce se poate realiza cu menţinerea echilibrului ecologic;

δ = capacitatea de absorbţie a mediului (considerată constantă);
h = capacitatea instalaţiilor antipoluante de a reţine emisiile poluante;
Kr = capitalul aferent instalaţiilor antipoluante;
V = volumul sau suprafaţa de dispersie a poluanţilor;
qf şi qc = coeficienţi specifici de măsurare a emisiilor poluante.
Problema poluării mediului a fost şi a rămas un subiect generos de dispută teoretică şi
iniţiativă politică. Dacă ne este permisă o maximă concizie pe această temă, atunci reţinem că:
În primul rând, poluarea înseamnă un rău produs mediului. Pentru a-i cunoaşte
dimensiunile este logic să ştim ce se pierde prin poluare. Cu alte cuvinte, este bine să ştim care
este oferta pe care mediul o face vieţii, în general. Or, din punctul acesta de vedere, mediul a fost
redus la ambient în condiţiile în care funcţiile şi aut-puturile lui sunt mult mai generoase.
Punctual vorbind, mediul înseamnă8:
• peisaj minunat şi mediu de agrement;
• aer curat şi apă potabilă;
• oportunităţi investiţionale cu consecinţe pozitive privind creşterea PIB şi crearea de
locuri de muncă;
• furnizor de materii prime, energie etc.;
• capacitate de absorbţie şi reciclare a deşeurilor;
• protector al vieţii prin păduri şi bazine hidrografice;
• sursă de oxigen şi ozon;
Dacă avem în vedere toate aceste funcţii, fie de utilitate directă pentru indivizi, fie
indirectă (prin susţinerea proceselor economice) problema conservării mediului şi a dezvoltării
durabile câştigă în obiectivitate.
În al doilea rând, poluarea este un fenomen concret, durabiul, şi, în cea mai mare măsură,
măsurabil. Măsurile anti-poluare nu îşi ating ţinta dacă fenomenul nu este cunoscut la adevărata
sa dimensiune şi în multitudinea formelor de manifestare. Din perspectiva aceasta, literatura de
specialitate, foarte generoasă, pune în evidenţă o complexitate de factori poluanţi, de cauze şi
66
Environement et Santé; la Charte europééne et son commentaire, OMS, Frankfurt, 1989, p.12.
77
Victor Platon, Protecţia mediului şi dezvoltarea economică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997,
p.31.
88
Vezi Mihai Manoliu şi Cristina Ionescu, Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, H.G.A., Bucureşti, 1998,
p.21
efecte, pe domenii ale vieţii sau sfere de activitate economică. Se poate, astfel, vorbi de poluare
provenită din dezvoltarea industriei sau din modelul agroalimentar practicat; din consumul de
resurse energetice fosile sau din tăierea masivă a pădurilor; din deversarea în apele potabile a
dejecţiilor din zootehnie sau a apelor uzuale din industrie; din supraexploatarea nemiloasă a unor
resurse sau din neexploatarea lor din lipsă de fonduri; etc.
Toate aceste cauze conduc la efecte directe sau indirecte cum ar fi:
• schimbări climaterice dezechilibrante prin intensificarea fenomenului de seră şi
creşterea temperaturii medii a globului ca urmare a emisiilor de CO2, CH4, N2O etc.;
• deprecierea stratului de ozon stratosferic ca urmare a concentraţiilor crescute de cloruri
şi bromuri prezente în clorofluorocarburi, substanţe întrebuinţate în industria
cosmeticelor, frigorifică şi ventilaţie;
• acidifierea aerului cu SO2 sau NOx rezultaţi prin arderea combustibililor fosili, cu
efecte devastatoare asupra culturilor, pădurilor, lacurilor etc.;
În al treilea rând, merită a fi reţinut şi faptul că, prin ea însăşi, dezvoltarea nu este opusă
mediului şi deci nu orice tribut pentru poluare trebuie plătit de către dezvoltare. Subdezvoltarea,
ignoranţa oamenilor, modul lor de gândire şi acţiune etc. pot fi tot atâtea cauze ale deteriorării
mediului ambiant şi a vieţii în general, după cum, dezvoltarea, prin resursele financiare create,
poate oferi sursa constituirii şi susţinerii mijloacelor şi măsurilor antipoluante. Cu alte cuvinte,
dacă se iau măsurile corespunzătoare, dezvoltarea economică poate coexista cu menţinerea
calităţii mediului.
In mod obisnuit educatia cu privire la mediu se ocupa de doua aspecte: protectia mediului
si folosirea resurselor.
Paradoxal cu cat o societate este mai educata si mai instarita cu atat impactul ei negativ
asupra mediului este mai mare, necesitatile de consum sunt mai mari si poluarea la fel.Ceea ce
duce la concluzia ca doar educare cetatenilor nu este suficienta pentru realizarea dezvoltarii
durabile. Provocare este sa educam fara a creste nevoia de consum a populatiei, modificand
paternurile de consum si limitand poluarea.
In zonele cu educatie redusa in general economia se reduce la agricultura si extragerea
resurselor. Cu cat nivelul de educatie creste – apar industrii din ce in ce mai sofisticate si gradul
de comsum este ridicat, poluarea este mai mare etc.
Legatura dintre dezvoltare durabila si educatia este deci complexa. Cercetarile arata ce
educatia este cea care ajuta tarile sa isi atinga obiectivele de dezvoltare durabila. Impactul este
asupra cresterii productivitatii in agricultura, creste gradul de atentie acordata sanatatii, reduce
rata de crestere a populatiei si in general creste nivelul de trai.

1.2.2.Compensare între generaţii

Ideea de compensare între generaţii derivă din cea de echitate. Se pleacă, şi aici, de la
premisa că resursa Pământ, în condiţiile unui grad dat al cunoaşterii, este limitată şi, ca
urmare, prin producţie şi consum, generaţiile prezente reduc, vrând, nevrând, dimensiunea
acestei resurse. Pentru a da dezvoltării durabile conţinut, e nevoie să se pună în funcţiune un
mecanism de compensaţie de ale cărei rezultate să profite generaţiile viitoare spre a nu fi
văduvite de minusurile produse în resurse de către generaţiile prezente. În general, se pune
problema asigurării constanţei unui stoc de capital pentru ca generaţiile viitoare să plece cel
puţin de la aceeaşi zestre ca generaţiile prezente, idee pusă pentru prima dată în discuţie de
Robert Solow9.Plecând de la această idee a lui Solow, economiştii David Pearce şi Jeremy
Warford consideră că problema compensării ar putea fi rezolvată în două moduri.
Prima metodă spre a transfera resurse pentru viitor astfel încât generaţiile viitoare să nu
sufere de pe urma acţiunilor generaţiilor prezente este de a se constitui o sumă (S)
99
R- Solow, On the Intergenerational Alocation of Natural Resources, in "Scandinavian Journal of Economic",
1986, 88(1): 141 - 149.
 compensatorie, determinabilă după formula:

S= X / (1+r)T(2), în care:

- X reprezintă costurile determinate de o acţiune aparţinând generaţiei prezente dar

plătibile de către generaţiile următoare;
- T reprezintă perioada (socotită în ani) după care vor apărea costurile X generate de
acţiunea generaţiilor prezente;
- r reprezintă rata dobânzii.
Chiar autorii formulei propuse au ajuns la concluzia că aceasta este o manieră simplistă
de a aborda chestiunea. Şi, în plus, aplicarea practică a formulei pune probleme. S este o mărime
ex-ante, pe când X şi T sunt mărimi ex post. În momentul în care dorim să-l calculăm pe S, X şi
T sunt necunoscute. Complică lucrurile şi faptul că r nu rămâne aceeaşi pe intervalul de calcul.
A doua metodă trimite la ideea compensării cu ajutorul unui stoc de capital, format din
valori refugiu a căror dimensiune nu scade în timp. Formula propusă este următoarea:

K = Km + Kn + Kh (3), unde:

- K reprezintă stocul total de capital transmisibil, spre compensare, generaţiilor viitoare;

- Km reprezintă capitalul material creat de om (maşini, fabrici, străzi etc.);
- Kh reprezintă capitalul uman (cunoştinţe, aptitudini, deprinderi etc.);
- Kn reprezintă capitalul natural (fertilitatea solului, pădurile, pescăriile, petrolul, gazele
naturale, cărbunele etc.)

Capitolul II
Protectia mediului inconjurator –
2.1. O provocare internationala

Mediul înconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul

natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupând o dubla pozitie: de "component" al
mediului si de "consumator", de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de "mediu înconjurator" are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca,
sa analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate în toata complexitatea lor. Prin
"resurse naturale" se întelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurator ce pot fi
folosite în activitatea umana:
 resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili;
 resurse regenerabile - apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;
 resurse permanente - energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor.
În întreaga activitate a mediului înconjurator se urmareste nu numai folosirea rationala a
tuturor aceste resurse, ci si corelarea activitatii de sistematizare a teritoriului si localitatilor cu
masuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de productie cat mai putin
poluante si echiparea instalatiilor tehnologice si a mijloacelor de transport generatoare de
poluanti cu dispozitive si instalatii care sa previna efectele daunatoare asupra mediului
înconjurator, recuperarea si valorificarea optima a substantelor reziduale utilizabile.
Astfel notiunea de "mediu înconjurator" cuprinde de fapt, toate activitatile umane în
relatia om-natura, în cadrul planetei Terra.
Când se vorbeste de progres sau de saracie, se vorbeste de fapt, în termenii cei mai
globali, de mediul înconjurator care caracterizeaza planeta noastra la un moment dat, caci între
toate acestea si poluarea, degradarea apei si a aerului, amenintarea paturii de ozon, desertificarea,
deseurile toxice si radioactive si multe altele, exista o strânsa interdependenta.
În toate civilizatiile care s.au dezvoltat pâna în secolul al XVII-lea, de natura predominant
agricola,"pamântul era baza economiei, vietii, culturii, structurii familiei si politicii", viata era
organizata în jurul satului, economia era descentralizata, astfel ca fiecare comunitate producea
aproape tot ce îi era necesar. Energia chieltuita corespundea în esenta lucrului fortei musculare,
umana sau animala, rezervelor de energie solara înmagazinata în paduri, utilizarii fortei
hidrauliuce a râurilor sau mareelor, fortei eoliene.
Natura reusea pâna la urma sa refaca padurile taiate, vântul care unfla velele, râurile care
puneau în miscare rotile, deci sursele de energie utilizate de civilizatiile agricole erau
regenerabile.
Odata cu sporirea populatiei globului, ce a decurs paralel cu perfectionarea organizarii
sociale si, în special odata cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele
doua secole, încercarea omului de a domina în lupta aspra cu natura, de a-i smulge lacom
bogatiile ascunse, începe sa aiba tot mai mult succes. Peste un miliard si jumatate din populatia
actuala a Terrei apartine civilizatiei industriale.
Industrialismul a fost mai mult decât cosuri de fabrica si linii de asamblare. A fost un
sistem social multilateral si bogat care a influentat fiecare aspect al vietii omenesti. Cresterea
economica, enorm accelerata, se bazeaza în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe
energia cheltuita prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: carbuni, titei, gaze naturale.
Alvin Toffler observa cu sarcasm: "Pentru prima data o civilizatie consuma din capitalul
naturii, în loc sa traiasca din dobânzile pe care le dadea acest capital."
Problema rezidurilor activitatilor umane a luat proportii îngrijoratoare, prin acumularea
lor provocând alterarea calitatii factorilor de mediu. Aceste alterari sunt cauza unor dezechilibre
în fauna si flora si an sanatatea si bunul mers al colectivitatii umane din zonele supraaglomerate.
Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazata pe consumarea resurselor neregenerabile
de energie, s-a ajuns, în unele tari industrializate, la un grad de bunastare ridicat, constatându-se
practic ca apare, cu iminenta, amenintarea consecintelor actiunii umane asupra mediului,
poluarea lui la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzata de: existenta prea multor automobile,
avioane cu reactie si nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care functioneaza dupa tehnlogii
vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apa si energie, fenomene care sunt
determinante, în ultima instanta, de necesitati crescânde ale unei populatii aflate în stare de
explozie demografica si îndeosebi de existenta marilor aglomerari urbane.
Mediul înconjurator reprezinta un element esential al existentei umane si reprezinta
rezultatul interferentelor unor elemente naturale - sol, aer, apa, clima, biosfera - cu elemente
create prin activitatea umana. Toate acestea interactioneaza si influenteaza conditiile existentiale
si posibilitatile de dezvoltare viitoare a societatii.
Orice activitate umana si implicit existenta individului este de neconceput în afara
mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum si a fiecarei componente a sa în
parte, îsi pun amprenta asupra nivelului existentei si evolutiei indivizilor.
Ansamblul de relatii si raporturi de schimburi ce se stabilesc între om si natura, precum
si interdependenta lor influenteaza echilibrul ecologic, determina conditiile de viata si implicit
conditiile de munca pentru om, precum si perspectivele dezvoltarii societatii în ansamblu. Aceste
raporturi vizeaza atât continutul activitatii cât si crearea conditiilor de existenta umana.
În concluzie, se poate afirma ca mediul trebuie adaptat si organizat pentru a raspunde
nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natura a unor resurse si prelucrarea lor
pentru a deservi populatia (pentru a satisface doleantele acestora). Aceasta dependenta cunoaste
un mare grad de reciprocitate, datorita faptului ca nevoile umane se adapteaza într-o masura mai
mare sau mai mica mediului.
 Asigurarea unei calitati corespunzatoare a mediului, protejarea lui - ca necesitate
supravietuirii si progresului - reprezinta o problema de interes major si certa actualitate pentru
evolutia sociala. În acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor
negative ale activitatii umane cu implicatii asupra acestuia.
Poluarea si diminuarea drastica a depozitelor de materii regenerabile în cantitati si
ritmuri ce depasesc posibilitatile de refacere a acestora pe cale naturala au produs dezechilibre
serioase ecosistemului planetar.
Protectia mediului este o problema majora a ultimului deceniu dezbatuta la nivel mondial,
fapt ce a dat nastere numeroaselor dispute între tarile dezvoltate si cele în curs de dezvoltare.
Acest lucru a impus înfiintarea unor organizatii internationale ce au ca principale obiective
adoptarea unor solutii de diminuare a poluarii si cresterea nivelului calitatii mediului în
ansamblu.
Cercetarile amanuntite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-
au concretizat prin intermediul unui ansamblu de actiuni si masuri care prevad:
 cunoasterea temeinica a mediului, a interactiunii dintre sistemul economic si sistemele
naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rational si
cu maxim de economicitate
 prevenirea si combaterea degradarii mediului provocata de om, dar si datorate unor
cauze naturale
 armonizarea intereselor imediate si de perspectiva ale societatii în ansamblu sau a
agentilor economici privind utilizarea factorilor de mediu
Pentru protejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat
gradul de deteriorare si stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.
În ceea ce privesc modalitatile de protejare trebuie solutionate trei categorii de probleme:
 crearea unui sistem legislativ si institututional adecvat si eficient care sa garanteze
respectarea legilor în vigoare.
 evaluarea costurilor actiunilor de protejare a mediului si identificarea surselor de
suportare a acestora.
 elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan national si international
referitor la protejarea mediului.
În ceea ce priveste evaluarea costurilor si stabilirea modului în care aceste sunt suportate
se poate sustine ca protejarea mediului este costisitoare si nu pot fi întotdeauna identificati
factorii poluarii. Datorita acestei situatii costurile de protejare a mediului se împart între
societatile comerciale potentiale poluatoare si stat. Fondurile alocate protejarii mediului difera de
la o tara la alta în functie de nivelul de dezvoltare al fiecareia.
Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificati toti
factorii de mediu si zonele în care pot aparea probleme de poluare a acestora. Un astfel de
program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare si stabilirea
responsabilitatilor pentru derularea proiectelor.
Presiunea activitatii omului asupra mediului natural creste foarte rapid. De asemenea, se
accelereaza dezvoltarea industriala, schimburile, circulatia marfurilor, spatiul ocupat, parcurs si
utilizat pentru activitatile umane este din ce în ce mai vast. Aceasta evolutie îsi pune amprenta în
mod nefavorabil asupra mediului si a componentelor sale. Un alt factor care dauneaza mediului
este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejera în spatiile verzi. Comportamentul
individului polueaza mediul într-o masura mai mare sau mai mica, fie sub forma activitatii
cotidiene, fie a consumurilor turistice.
Prin dezvoltarea activitatii umane sunt afectate toate componentele mediului în proportii
diferite. Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna,
monumentele, parcurile si rezervatiile, precum si biosfera.
 În consecinta, conservarea functiilor igienico-sanitare, recreativa si estetica ale
elementelor componente ale mediului natural constituie garantia unei dezvoltari continue a
societatii umane.

2.1. Progrese în prevenirea și combaterea poluării

Din nefericire, poluarea, ca şi inflaţia sau şomajul, s-a dovedit un însoţitor nedorit dar
permanent al activităţii economice. Oricât am aplatiza curba lui Kuznetz, nu scăpăm de efectele
externe negative pe care orice dezvoltare economică le provoacă asupra mediului şi, pe această
cale, asupra oamenilor.
Acceptând că orice dezvoltare, oricât de curată ar fi ea, implică un cost extern, problema
care se pune este de a "jugula" acest cost, de a-l menţine în limite suportabile spre a nu pune sub
semnul întrebării derularea pe termen lung a procesului de creştere. Pentru a rezolva o astfel de
problemă, costurile externe trebuie evaluate spre a determina cât mai exact corecţia, negativă, pe
care trebuie să o aplicăm creşterii economice cu scopul de afla, astfel, mărimea unui PIB
"verde", ajustat cu cheltuielile de combatere a poluării. Chiar dacă acest lucru nu este uşor de
realizat şi chiar dacă preţul plătit pentru creşterea economică nu poate primi atributele exactităţii,
el trebuie totuşi determinat. În realizarea acestui obiectiv se crede că piaţa este cel mai bun
instrument.
În principiu, în materie de protecţie a mediului, soluţia pieţei înseamnă două mari
lucruri:
a) Instituirea mecanismelor concurenţiale în alocarea resurselor;
b) Aplicarea principiului poluatorului plăteşte.

a) Instituirea mecanismelor concurenţiale în alocarea resurselor

Instituirea mecanismelor concurenţiale şi crearea, pe această cale, a unei pieţe ecologice,
nu înseamnă mutaţii radicale în paradigma pieţei libere. Potrivit matricei obişnuite, menirea
pieţei este de a face ca, pe calea concurenţei pe care o întreţine, să determine ca resursele să intre
în posesia celor care ştiu să le folosească cel mai eficient. Noutatea pieţei ecologice ţine de
împrejurarea că eficienţa folosirii resurselor nu este suficientă; trebuie ca ele să fie folosite fără
poluare.
O asemenea piaţă poate fi incurajată şi întreţinută. Statul poate ajuta la alocarea selectivă
a resurselor prin subvenţii la importul de tehnologie nepoluantă, concesii (scutiri de impozite,
facilităţi de import) etc. Dar, esenţial, şi important pentru România, statul poate ajuta şi la o
privatizare ecologică. Există deja o experienţă în materie a ţărilor OECD. Orice proiect de
privatizare este însoţit de un "Program de conformitate" prin care se transferă noului proprietar
cumpărător toate obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu pe care trebuie să le
respecte,riscurile ecologice la care se expune ca şi costurile acoperitoare. Odată devenit
proprietar, noul cumpărător ia act, pe cale contractuală, de prevederile legale privind protecţia
mediului pe care se obligă să le respecte.
Piaţa este socotită preferabilă măsurilor restrictive şi atunci când, pe fundalul oferit de
existenţa drepturilor de proprietate privată, se traduce într-un climat de negociere. Climat în care
poluatorul pare dispus să plătească pe cel aflat în suferinţă pentru a dobândi, astfel, dreptul de a-
şi creşte dimensiunile producţiei. În condiţiile în care şi cel poluat beneficiază de un drept de
proprietate individuală apare o piaţă a externalităţilor. Un Ronald Coase, adept şi susţinător al
unei asemenea idei, consideră că e posibilă o astfel de negociere şi atunci când poluarea capătă
dimensiuni globale. O ţară, de exemplu, poate prini ajutor în schimbul abţinerii de la despăduriri.
Dar, cea mai directă cale prin care piaţa poate regla problemele poluării este cea a
mecanismului preţurilor. Un preţ liber care să reflecte toate cheltuielile antrenate de realizarea
unui bun, inclusiv cele cu poluare, poate fi un semnal operativ şi util pentru un comportament
responsabil, pe multiple direcţii. Dacă, de exemplu, obţinerea de energie prin arderea cărbunilor
se soldează cu ploi acide şi efect de seră, preţul cărbunelui poate creşte proporţional cu
conţinutul în carbon şi sulf al acestuia. Se poate vorbi de succes atunci când preţul ridicat obligă
pe producător să introducă şi să utilizeze o tehnologie nepoluantă. Sau, în cazul licenţelor de
poluare, se poate crea o adevărată piaţă de cumpărare a acestora. Achiziţia unei licenţe permite
firmei să poluieze până la un nivel standard prestabilit. Acest standard poate fi socotit un preţ.
Cu cât nivelul său va fi mai ridicat, cu atât el va responsabiliza mai mult firma
achizitoare în folosirea unei resurse.
Politica de preţ promovată de guvernele ţărilor lumii se confruntă însă cu o problemă,
aceea a libertăţii lui. Analiştii în domeniu au ajuns la concluzia că "... preţurile la resursele
naturale trebuie ridicate prin măsuri politice. Aceasta este prima ţintă care trebuie atinsă. Pe de
altă parte, lucru important de reţinut, schimbările sectoriale cerute de dezvoltarea sustenabilă
trebuie să se realizeze la costuri economice joase. Costuri înalte pot însemna o încetinire a
procesului de creştere şi, ca urmare, dezvoltarea poate deveni nesustenabilă" 1010
Aşadar, politica de preţ poate întinde capcane. Dezvoltarea sustenabilă nu înseamnă
stoparea creşterii, dimpotrivă. Iar susţinerea creşterii nu e realizabilă în afara principiilor
eficienţei şi, deci, a unor costuri reduse. Avantajele dobândite prin responsabilizarea faţă de
mediu, pe calea unui preţ ridicat, trebuie să compenseze riscurile pe care acelaşi preţ mare le
poate avea asupra cadenţei creşterii. Altfel, dezvoltarea durabilă îşi pierde suportul.
Pentru România perioadei de tranziţie funcţionarea unor asemenea mecanisme este
îngreuiată de existenţa unor distorsiuni ale pieţei care împiedică punerea în valoare a
funcţiei preţului de revelator de informaţii dar şi de măsură fidelă a raportului tensional cerere-
ofertă. George Georgescu pune în evidenţă trei asemenea distorsiuni 1111.
1. Neincluderea în preţul unor resurse a cheltuielilor cu repararea sau conservarea
mediului de unde aceste resurse s-au obţinut. Exemplul tipic în acest sens îl oferă
preţul lemnului, situat mult sub cheltuielile reale de exploatare.
2. Existenţa unor monopoluri naturale, subvenţionate de stat, exact în domeniul
resurselor naturale. Pentru că exercită presiuni tipice monopolurilor, regiile
autonome primesc subvenţii care, de obicei, capătă destinaţii străine celor dictate
de acoperirea unor cheltuieli de mediu. De cele mai multe ori cheltuielile
administrative sau salariale absorb aceste subvenţii.
3. Ţările slab dezvoltate inclusiv România nu fac excepţie, practică subvenţii pentru
importul unor bunuri scumpe care provin din ţările dezvoltate şi care includ,
acolo, şi costuri de mediu.
b) Aplicarea principiului poluatorului plăteşte (PPP)
Tehnic vorbind, principiul PPP este principalul instrument de internalizare a costurilor cu
poluarea. Aplicarea lui permite satisfacerea a două mari cerinţe:
- Determinarea dimensiunii răspunderii pentru paguba adusă mediului;
- Posibilitatea practicării de preţuri în baza determinărilor făcute la resursele de mediu în
vederea inducerii unui comportament responsabil din partea utilizatorilor acestora.
Permiţând acest lucru, aplicarea PPP are ca efect introducerea resurselor de mediu în
mecanismul pieţei libere, adică în locul unde raritatea şi costul de oportunitate al utilizării lor îşi
vor dobândi reala semnificaţie şi dimensiune.
Deşi, în aparenţă, simplă, problema determinării costurilor de mediu, şi internalizarea lor
nu este una facilă. O instalaţie de control sau de prevenire a poluării se ştie exact ce cheltuieli a
antrenat. Costul unei investiţii într-o tehnologie nouă este însă greu departajabil în cheltuieli

1010
Lucas Pretschger, Growth Theory and Sustainable Development, Cheltenhan, UK; Northampton, MA, USA,
1999, p.237
1111
George Georgescu, Reforma economică şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucuresti, 1995, p. 20-22
pentru schimbarea tehnologiei, pur şi simplu, şi cheltuieli aferente aspectului "curat" al acestei
tehnologii.
Internalizarea pe calea taxelor. O asemenea terapeutică antipoluare se sprijină pe
ipoteza (inspirată tot din logica lui A.C. Pigou) că taxa se va regăsi în preţuri şi că, modificând
preţurile relative ale bunurilor produse, acest lucru va influenţa procesul de afectare a resurselor
conducând la o situaţie optimală. Mecanismul care stă la baza acestei idei este următorul: fiecare
agent va fi tentat şi incitat să reducă daunele pe care le aduce mediului atâta vreme cât costul
marginal al măsurilor necesare în această direcţie este mai mic decât taxa pe care ar plăti-o
pentru poluare.
1.Taxa pe poluare. Este menită, teoretic, să incite la reducerea poluării şi la introducerea
unor producţii curate. Ipoteza de la care se pleacă este aceea a proporţionalităţii mărimii taxei cu
poluarea produsă. Pentru a se realiza un asemenea obiectiv e necesară realizarea unor condiţii,
printre care:
• posibilitatea măsurării pagubei produse prin poluare;
• stabilirea cât mai exactă a parametrilor calitativi ai mediului ambiant (eventual, prin
standarde de mediu);
• stabilirea unui nivel optim, stimulativ al taxei
2.Taxe pentru utilizarea unei resurse. În categoria de resurse intră, aici, o resursă definită
in sensul clasic al termenului dar şi deşeurile industriale sau menajere. O taxă instituită în
această direcţie are menirea, fie de a pereniza existenţa unei resurse rare, neregenerabile, fie de a
încuraja un serviciu de tratare a deşeurilor, spre a le da o utilizare economică sau a le neutraliza
efectele nedorite.

Capitolul III
Roşia Montană
Între protecţia patrimoniului şi profit

Roșia Montană este o localitate minieră din Munții Apuseni, județul Alba, Transilvania,
România. Este situată în Valea Roșiei, străbătută de râul Roșia. Râul Roșia este bogat în
minerale, în special fier care îi dă o culoare roșiatică, de unde și denumirea comunei în română.
Culoarea roșiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2000 de ani ce a
dus la distrugerea pânzei freatice; conținutul apei depășește de 110 ori limita legală la zinc, de 64
de ori la fier și de 4 ori la arsenic, ceea ce o face nepotabilă.
Rosia Montana este cea mai veche localitate miniera din Romania, find atestata
documentar de numai putin de 1870 de ani. In prezent Rosia Montana este amenintata de
distrugere prin propunerea de proiect a companiei Rosia Montana Gabriel Resources.
3.1.PREZENTARE
Roșia Montană este o localitate răspândită pe versanții văii Roșiei, nume căpătat datorită
culorii roșiatice a apei din cauza conținutului ridicat în oxizi de fier. Situată la o altitudine de
aproximativ 800 m, în valea Roșiei se îmbină culmile domoale ale dealurilor premontane cu
masivele muntoase înalte pe care se mai pot vedea urme ale exploatării îndelungate.
Munții sunt acoperiți de păduri, pășuni sau fânețe dând aspectul specific Munților Apuseni.
O caracteristică unică a peisajului este prezența nenumăratelor lacuri artificiale numite "tăuri".
Aceste lacuri au fost creeate inițial pentru a folosi activității miniere iar astăzi folosesc în scopuri
de agrement. Există în această localitate peste 105 tăuri, lacuri sau stăvilare (Țarina, Tăul cel
Mare, Anghel, Brazi, Corna etc.) rezultat al activității miniere.
În apropierea Roșiei Montane se află două formațiuni geologice unice declarate
monumente ale naturii: Piatra Corbului și Piatra Despicată. Piatra Corbului este situată pe Dealul
Cârnic la o altitudine de aproximativ 950 m iar Piatra Despicată se află între Dealul Cârnic si
Dealul Cetății.
Roșia Montană este un loc al poveștilor. Printre localnici circulă fel de fel de povești despre
morojnițe și vâlve. Morojnițele se cred a fi niște ființe ce după miezul nopții se dau de trei ori
peste cap și se transformă într-un animal asemănător cu veverița și care fură laptele de la vaci.
Vâlvele se cred a fii niște stafii care pot lua diferite forme și trăiesc în fostele mine și se arată din
când în când localnicilor.
Legenda Întemeierii Roșiei spune că aurul a fost descoperit prima dată în zonă de către o
femeie pe nume Cotroanța care venea cu caprele pe un deal numit Chernic. Aici a găsit un
bulgăre care strălucea la soare și și-a dat seama că e de aur. Una din fostele galerii din apropierea
Tăului Mare a primit numele Cotroanța
3.2.PROIECTUL MINIER
Locul a devenit cunoscut după ce o companie română-canadiană, Roșia Montană Gold
Corporation (RMGC)obține licența de concesiune pentru exploatare nr. 47/ 1999, pentru
exploatarea minereurilor de aur și argint din perimetrul Roșia Montană, licentă obținută prin
transfer de la Minvest SA Deva și nu prin licitație. Licența este valabilă doar pentru exploatarea
veche, care a fost închisă în 2006. De altfel autorizația de mediu, emisă pentru Minvest, a expirat
în decembrie 2004, dar exploatarea de mici dimenisuni a continuat pînă în 2006, în condițiile în
care licența nr.47/1999 nu a fost anulată. RMGC este o companie înființată în anul 1997, în
județul Alba, în care acționari sunt compania minieră de stat Minvest Deva - cu 19.31%, Gabriel
Resources – cu 80.46% și alți acționari minoritari – cu 0.23%. Proiectul minier de la Roșia
Montană este prevazut a se desfășura pe parcursul a 25 de ani, pe o suprafață de 12 km², timp în
care se estimează că vor fi extrase 314 tone de aur și 1480 tone de argint. Compania nu a primit
încă autorizațiile necesare începerii proiectului, în prezent proiectul fiind în curs de evaluare la
Ministerul Mediului. Proiectul Roșia Montană este combătut de Academia Româna prin
Declarația Academiei Române în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roșia
Montanăși Academia de Studii Economice București.
3.3.IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI
Proiectul constă în construirea celei mai mari mine aurifere deschise din Europa care va
cuprinde, în Valea Roșia, patru cariere deschise și o uzină de prelucrare a aurului și argintului,
iar în Valea Corna un iaz de decantare cu o suprafață de 367 hectare.
Una din principalele temeri cu privire la acest proiect este legată de un posibil accident ecologic
asemănător celui de la Baia Mare din anul 2000, când ruperea unui baraj al iazului de decantare a
dus la poluarea cu cianura a Tisei și a Dunării, moartea a 1200 tone de pește și contaminarea
resurselor de apă a 2 milioane de oameni.
Totuși, experții de la Norwegian Geotechnical Institute (NGI), care au evaluat barajul ce
urmează a fi construit la Roșia Montană, au concluzionat că, asa cum este proiectat, barajul
Corna va fi printre cele mai sigure din lume. Mai mult decât atât, riscul poluării apei a fost
evaluat de un grup de specialiști internaționali, sub coordonarea Prof. Paul Whitehead, de la
Centrul de Cercetări al Mediilor Acvatice, Universitatea Reading (Marea Britanie), care au tras
concluzia că, în cazul Roșia Montană, indiferent de situația existentă, riscul producerii poluării
accidentale a apei este extrem de redus, iar riscul poluării transfrontaliere este inexistent.
Progresiv, pe măsură ce se va încheia activitatea în cele 4 cariere de suprafață propuse, acestea
vor fi reumplute cu pământ, cu excepția carierei Cetate, care va fi umplută cu apă și transformată
într-un lac de agrement. Întreaga zonă va fi plantată cu vegetație. Planurile de închidere și post-
închidere a minei au fost gândite astfel încât să se asigure o monitorizare permanentă pe
parcursul a 50 de ani după încheierea exploatării , masură conditionată de asigurarea resurselor
bănești absolut necesare și care trebuie avansate sub forma unor garanții sau depozite bancare
necesare acoperirii acestor cheltuieli .
 Proiectul de la Roșia Montană a iscat multe divergențe în ceea ce privește problemele de
mediu și utilizarea tehnologiei pe bază de cianură. Mai multe ONG-uri au ridicat problema
potrivit căreia Parlamentul European interzice tehnologiile de extracție pe bază de cianură,
Comisia Europeană fiind însă cea care decide în privința legislației. Poziția oficială a Comisiei
Europene privind tehnologia pe bază de cianură este prezentată într-o declarație din iulie 2010 a
comisarului pentru mediu Janez Potocnik în care acesta afirmă că „interzicerea totală a cianurii
în activitățile miniere nu este justificată din punctul de vedere al mediului și al sănătății". De
asemenea, el mentionează că legislația existentă cu privire la managementul deșeurilor extractive
(Directiva 2006/21/EC) include cerințe precise și stricte, care asigură un nivel de siguranță
pentru managementul deșeurilor provenite de la exploatările miniere. În ultimii 20 de ani,
aproximativ 90% din industria mondială de exploatare a aurului a folosit acest procedeu .
3.4.IMPACTUL ASUPRA ECONOMIEI GLOBALE
Roșia Montană Gold Corporation a achiziționat, începînd din 2002, 78% din cele 794 de
gospodării aflate în zona de impact a proiectului. Din aceste 794 de gospodării, 143 au fost case
nelocuite, 150 de familii au optat pentru strămutare, iar 501 familii au optat pentru relocare.
Valoarea totală a investiției în achiziția de proprietăți se ridică la peste 71 de milioane de dolari.
Conform estimărilor companiei, proiectul va crea peste 2.300 de locuri de muncă pe timpul fazei
de construcție a minei și peste 800 de locuri de muncă permanente după ce proiectul va deveni
operațional.
Un studiu al experților britanici de la Oxford Policy Management arată că proiectul
minier de la Roșia Montană ar putea avea o contribuție potențială de 19 miliarde USD la PIB-ul
României, prin prisma efectului de multiplicare generat de proiect pe întreaga sa durată de viață -
2 miliarde de dolari investitia intitiala, 7,5 miliarde de dolari prin vanzari de aur, 2,25 de
miliarde prin cheltuieli cu bunuri, servicii si forta de munca, 1,75 miliarde venituri la bugetul de
stat prin plata impozitelor, iar alte 6 miliarde de dolari contributie cumulate la PIB. Evaluarea
economica a proiectului facută de profesorii de la Academia de Științe Economice București și
dată publicitații apreciaza un ciștig nesemnificativ din partea statului român , raportat la riscurile
asumate pe termen lung.
Pentru firma RMGC: In calitatea de actionar majoritar, dupa numarul de actiuni, firma
RMGC va obtine 80% din profit. Proiectul fiind realizat intr-o zona declarata defavorizata, firma
RMGC beneficiaza de scutiri de impozite pe o perioada de 10 ani si reduceri la taxele vamale,
astfel ca va exporta aurul si argintul extras, practic la pretul de cost.
Pentru populatia din zona: Proiectul creaza un numar de locuri de munca intr-o zona
deficitara: 200-550 (unele cu caracter sezonier) in faza de preconstructie (1996-2003), 2000 in
faza de constructie (2003-2005) si 500 in faza operationala (2005-2022). Acest beneficiu este
relativ, fiindca locurile de munca sunt totusi in numar mic, au caracter temporar, iar lucrarea va
atrage si o populatie venita din alte zone, fie in cautarea unui loc de munca, fie ca urmare a
nevoii de personal calificat si specializat care nu este disponibil in zona. Alte avantaje
preconizate de proiect prevad posibilitati de calificare profesionala a populatiei din zona si
venituri din impozitele locale platite de populatie.
Pentru Statul Roman: Statul Roman beneficiaza de redevente de exploatare in valoare de
2% din profit (estimate de unele surse la ca. 4,4 milioane USD anual), o suma neinsemnata in
comparatie cu profitul firmei. Veniturile obtinute de Statul Roman, afectate de scutirea de un
impozit si taxe vamale a firmei, inseamna un profit derizoriu pentru stat. Singurele impozite
incasate de stat sunt cele pe salariile lucratorilor.
In concluzie, daca beneficiile pentru firma RMGC sunt neidoielnice, rezulta ca beneficiile
in favoarea Statului Roman si ale comunitatii din zona sunt minime, nesigure si discutabile.

3.5.RISCURILE PROIECTULTUI
3.5.1. Aspecte1212
Aspecte economice si sociale: Se preconizeaza exploatarea aurului si argintului din zona
intr-o perioada de 17 ani. Inseamna ca la sfarsitul perioadei de exploatare a zacamantului zona ar
ramane din nou fara locuri de munca, cu un numar mare de someri (si cu un mediu grav afectat),
problema sociala neavind o rezolvare durabila, pe termen lung. Gravitatea somajului va fi
amplificata de prezenta in zona a unei populatii venite si stabilite aici intre timp.
Proiectul afecteaza 38% din suprafata comunei Rosia Montana si aproximativ 1800 de
persoane, care trebuiesc stramutate, precum si demolarea a 740 case si cateva biserici cu
cimitirele lor. Operatiunea a starnit o puternica reactie negativa si nemultumirea a numerosi
localnici, chiar daca un numar insemnat au acceptat ofertele atragatoare de compensare
financiara din partea firmei.
Aspecte juridice: Un aspect deloc neglijabil este compatibilitatea proiectului cu legislatia
europeana, mai ales in contextul candidaturii Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana.
Aceasta candidatura obliga de pe acum Romania la respectarea unor aspect ale legislatiei UE si
adoptarea integrala a acestei legislatii in cazul aderarii. Un studio intocmit de experti juristi
(Prof. Dr. P. Fischer si Dr. A. Lengauer) de la Institutul de Drept European al Universitatii din
Viena, Austria, intitulat "Compatibilitatea proiectului minier Rosia Montana din Romania cu
principiile si normele Uniunii Europene si legislatia Comunitatii Europene" se incheie cu
urmatoarele concluzii:
1. Metoda aplicata in cursul elaborarii proiectului minier Rosia Montana incalca Directiva de
Evaluare a Impactului asupra Mediului 85/337/EEC din 27 Junie 1985 si Directiva 2001/42/EC a
Parlmentului European.
2. Metoda de separare a aurului cu cianura incalca Directiva 80/68/EEC din 17 Decembrie
1979 referitoare la protectia apelor subterane (freatice).
3. Masurile de stramutare si relocare impusa, pe care autoritatile romane intentioneaza sa le
ia impotriva locuitorilor zonei miniere care refuza sa-si cedeze proprietatile, incalca Art. 8 al
Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care este deja obligatoriu pentru Romania.
Persoanele ale caror drepturi fundamentale au fost atinse au in prezent posibilitatea sa-si apere
drepturile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Documentul mai mentioneaza ca situatia in care partenerul canadian (Gabriel Resources
Ltd.) detine 80 % iar partenerul roman doar 20 % din actiunile Companiei Rosia Montana Gold
Corporation contrazice criteriul de "interes public in beneficiul economic al tarii" (care ar
justifica unele masuri de stramutare) si este neobisnuita in practica international a valorificarii
bogatiilor subsolului, precizand ca in industria petrolifera, de exemplu, raportul de concesionare
este de 85 : 15 % in favoarea tarii gazda. In felul acesta se incalca si criteriul prevazut in Art. 8,
aliniat 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Proiectul incalca de asemenea Conventia de la Berlin (10 Octombrie 2001) care prevede
interzicerea cianurii in exploatarile miniere pe teritoriul Uniunii Europene. Concluzia generala a
studiului este ca proiectul nu corespunde criteriilor prevazute in Art. 8, aliniat 2 al Conventiei
Europene a Drepturilor Omului si contrazice nu numai legislatia de mediu a Uniunii
Europene/Comunitatii Europene ci si principiile de baza si standardele Conventiei Europene a
Drepturilor Omului. Nu poate fi ignorat riscul unor procese la Curtea Europeana a Drepturilor
Omului de la Strasbourg, in care Statul Roman (si nu firma RMGC !) va fi parte si va trebui sa
suporte consecintele unor sentinte nefavorabile, in cazul in care se va constata ca au fost lezate
grav drepturile unor persoane prin stramutarea fortata sau alte masuri legislative.
Aspecte tehnologice: Tehnologia folosita se bazeaza pe extragerea aurului prin tratarea
minereului macinat cu solutie de cianura de sodiu. Folosirea unei tehnologii bazate pe extractia
aurului din minereu cu cianura pericliteaza in mod serios mediul ambiant si experienta
dezastrului de la Baia Mare este releveanta. Accidente similare (ca. 30 numai dupa 1990 !) au
1212
Proiectul Roşia Montană între riscuri si beneficii – Acad. Ionel Haiduc
avut loc si in alte tari unde se aplica procedeul. Accidente majore au avut loc in U.S.A. (1993 si
1998), Guyana (1995), Asutralia (1995), Filipine (1999), dar in zone mai putin populate si deci
cu efecte mai putin dramatice. Dintre aceste accidente 72 % s-au datorat defectiunilor de la
baraje, 14 % spargerilor de conducte si 14 % au fost accidente de transport. Nimeni nu poate
garanta ca asemenea accidente nu se pot repeta, iar odata produs pedepsirea vinovatilor nu mai
serveste la nimic. Mai trebuie adaugat ca cianura nu este singurul pericol; namolurile si apele
rezultate din procesul tehnologic prezinta riscuri de poluare grava si prin continutul de metale
grele toxice extrase din minereu, mai persistente chiar decat cianura si care nu pot fi neutralizate.
De altfel niciprodusii de "neutralizare" a cianurii (cianat, complecsi metalo-cianici) - desi mai
putin toxici - nu sunt lipsiti de efecte negative, in cantitatile mari acumulate in lacul de
decantare. Proprietatile acestora (toxicitatea, timpul de rezidenta si efectele lor biologice) sunt
inca putin cunoscute si este necesara prudenta si din acest punct de vedere.
Tehnologia preconizata in proiect pentru distrugerea cianurii, cu ajutorul dioxidului de
sulf (in rezervoare amplasate in aer liber!) introduce si ea un potential agent poluant suplimentar.
Pentru a evita orice suspiciuni, operatiunea de la Rosia Montana ar trebui supusa analizei de
catre "Institutul International de Management al Cianurii" (International Cyanide Management
Institute) care administreaza "Codul pentru fabricarea, transportul si folosirea cianurii in
productia aurului". Companiile care adopta acest cod se supun unui audit din partea unui comitet
independent, pentru certificarea respectarii cerintelor impuse de Cod. Proiectul RMGC nu
mentioneaza o asemenea certificare, desi afirma ca "va fi elaborat un plan privind managementul
cianurii", plan care ar trebui deja sa existe!.
Trebuie adaugat ca la ora actuala se fac cercetari in diverse tari pentru inlocuirea cianurii
in procesul de extragere a aurului. De aceea consideram ca noile exploatari ar putea fi amanate
pana cand aceste tehnologii fara cianura vor deveni aplicabile la scara industriala.
Exploatarea la suprafata (in cariera deschisa) produce o degradare semnificativa a
mediului natural, in fapt o adevarata mutilare a peisajului, lasand in urma cratere imense si
masive depozite de material steril, dupa cum se poate vedea in cariera deschisa din imediata
vecinatate, la Rosia Poieni). Poluarea aerului, apelor si solului din zona, produsa de mijloacele
tehnice de exploatare la suprafata (prin decopertare) si de transportul masiv, cu utilaje grele
(camioane de 150 tone), a unor cantitati uriase de minereu si material steril nu poate fi ignorata.
Distrugerea peisajului caracteristic Muntilor Apuseni anuleaza potentialul turistic si elimina
perspectiva unei valorificari durabile a zonei concepute pe aceasta baza, pe o raza mare, nu
numai la Rosia Montana. O zona poluata nu va atrage nici investitii de alta natura.
Exploziile folosie in tehnologia de decopertare prin "puscare" (de cinci ori pe saptamana)
prezinta riscul unor vibratii si unde seismice care pot avea efecte negative in imediata vecinatate
a exploatarii, riscand slabirea si prabusirea unor constructii si a unor galerii miniere vechi.
Reprezinta riscuri serioase posibilitatea scurgerii apelor din bazinul de decantare,
infiltrarile in subteran, formarea de acid cianhidric (un gaz extrem de toxic) in timpul verii mai
ales sub influenta unor ploi acide, riscuri agravate de imediata vecinatate a unor localitati
populate (Campeni, Abrud).
Proiectul promite reducerea concentratiei de cianura la 1 parte pe million in apele
evacuate in lacul de decantare. Costurile reducerii acestuia la valori atat de mici sunt
considerabile si nu este sigur ca aceasta conditie va fi indeplinita.
Aspecte politice: Autoritatile chemate sa aprobe proiectul nu pot ignora starea de
nemultumire a unei parti insemnate a populatiei din zona, protestele si opiniile exprimate de
Academia Romana, alte foruri si institutii competente (printre care Academia de Studii
Economice din Bucuresti), societatea civila prin diverse organizatii neguvernamentale,
personalitati publice, peste 1000 de oameni de stiinta din tara si strainatate, membri ai unor
institutii cu mare autoritate stiintifica (printre care Ínstitut de France si Consiliul International
pentru Monumente si Situri - ICOMOS), opinii exprimate in manifestari publice, declaratii,
interventii in mijloacele de mass-media sau direct la autoritati.

3.5.2.Solutii alternative: O solutie alternativa trebuie sa rezolve pe termen lung problema

somajului si saraciei din zona. O asemenea solutie trebuie sa se bazeze pe resursele regenerabile
ale zonei, pe turism cultural in care bogatia arheologica a zonei poate constitui un punct de
atractie real. Declararea zonei ca parc arheologic de patrimoniu modial sub protectia UNESCO
ar mari atractivitatea turistica si ar putea atrage fonduri ale Uniunii Europene pentru continuarea
cercetarilor arheologice.
Statul roman sau investitorii din tara, ar trebui sa promoveze in zona investitii cu efect
permanent sau pe termen lung. Desigur pentru aceasta este necesar un studiu bine fundamentat
stiintific si un program bine gandit si coordonat (fie la nivel guvernamental, fie de un consortiu
privat cu putere financiara). Pana la punerea lui in aplicare, exploatarile miniere actuale ar putea
continua la o scara si intr-un mod care sa nu distruga mediul inconjurator, vestigiile arheologice
unicat si potentialul turistic al zonei.
Cantarind beneficiile potentiale si riscurile implicate in proiectul de exploatare miniera
de la Rosia Montana rezulta ca in forma actuala proiectul nu poate fi catalogat drept lucrare de
"interes public in beneficiul economic al tarii" iar beneficiile de interes privat nu justifica
riscurile si duc la concluzia ca initiativa trebuie abandonata inainte de a produce consecinte
dezastruoase iremediabile.
3.6.IMPACTUL ASUPRA SITULUI ARHEOLOGIC
Istoria de 2000 de ani de minerit a Roșiei Montane a avut ca rezultat apariția unor cariere
și a unor vaste zone subterane înțesate de galerii nesigure, care în prezent sunt blocate și nu pot fi
vizitate de publicul larg din cauza lipsei de siguranță. Moștenirea culturală din Roșia Montană nu
a fost cercetată sistematic până în anul 2000, când a fost demarat unul din cele mai mari
programe de cercetare arheologică de salvare din România – programul “Alburnus Maior”,
coordonat de muzeul Național de Istorie a României și finanțat în întregime de compania minieră
care propune proiectul Roșia Montană. În urma programului, au fost delimitate zone protejate cu
obiective arheologice si arhitecturale conservate in situ. De asemenea, s-au stabilit zonele
descărcate de sarcină arheologică pentru redarea lor in circuitul economic.
Centrul istoric al comunei este declarat zonă protejată și nu va fi afectat de exploatarea
minieră. Aici, 35 de case monument istoric și trei biserici urmează să fie restaurate odată cu
demararea proiectului minier. În 2010 a fost finalizată restaurarea primei case din Centrul Istoric,
care în prezent adăpostește expoziția de istorie a mineritului “Aurul Apusenilor”. În momentul
de față, cea mai mare parte a caselor monument istoric sunt într-o stare avansată de degradare,
instabile și imposibil de folosit.
Dezvoltarea infrastructurii prin punerea în practică a unui proiect minier va face ca
turismul să fie posibil la Roșia Montană în condițiile în care, în prezent, comuna nu dispune de
condițiile de bază pentru practicarea turismului la standarde europene – rețeaua de canalizare
este restrânsă, iar accesul spre frumusețile naturale ale zonei este dificil. Proiectul minier Roșia
Montană, prin prevederile sale referitoare la dezvoltarea economică și socială a zonei, de
dezvoltare a infrastructurii locale, de conservare a patrimoniului natural, istoric și cultural și prin
însăși oferta unei investiții private majore într-o zonă defavorizată contribuie la atingerea, în
zona Roșia Montană, a obiectivelor dezvoltării durabile.
Un studiu recent realizat de arhitectul britanic Dennis Rodwell, expert Unesco, arată că
propunerea de a include Roșia Montană pe lista tentativă a UNESCO are “deficiențe majore”, în
condițiile în care inițiativa nu este susținută de localnici, iar acordul comunității este un criteriu
esențial în procedura de listare.
Aspecte stiintifice istorico-arheologice: Zona vizata in proiect contine vestigii arheologice
de mare interes stiintific, de valoare inestimabila, cu caracter de unicat in Europa si poate in
lume, asa cum au relevat studiile partiale intreprinse de cercetatorii arheologi din Romania si
Franta, ca urmare a obligatiilor legale, finantate chiar de firma.
Este necesara extinderea acestor cercetari de la suprafata restransa cercetata (doar 4
hectare) la toata suprafata vizata (cel putin 100 hectare), ceea ce necesita mai mult timp.
Exploatarea zacamantului de aur ar duce la distrugerea iremediabila a sitului arheologic, ceea ce
ar fi o pierdere de nerecuperat si ar anula posibilitatea constituirii in viitor a unei zone de turism
cultural, o solutie economica durabila pe termen lung. Distrugerea unor vestigii arheologice de
asemenea valoare ar fi o crima culturala.
Dezbaterea privind exploatarea auriferă din zona a scos la iveală problema masivului
Cârnic, devenit monument istoric. Arheologii susţin că cei 80 km de galerii modievale şi
modern descoperiţi in muntele de lângă Roşia Montană nu pot fi distruşi de o carieră minieră.
Specialiştii arată că toate componentele de patrimoniu ale acestui monument sunt protejate:
întregul sistem de exploatări miniere de epocă romană, precum şi cele medievale şi de epocă
modernă. „În faza iniţială, de evaluare a impactului asupra mediului şi de realizare a tuturor
documentaţiilor pentru proiect, masivul nu era monument istoric, dar acum această mare calitate
trebuie respectată. Iar Gold Corporation trebuie să explice cum o va respecta. Conform Listei
Monumentelor Istorice (LMI 2010), republicată în Monitorul Oficial din data de 01.10.2010
(M.O., Anexa 1, partea I, nr. 670/bis/01.10.2010, p. 15, nr. 146), întregul Masiv Cârnic de la
Roşia Montană deţine statutul de monument istoric. Astfel, toate componentele de patrimoniu ale
acestui monument sunt protejate: întregul sistem de exploatări miniere de epocă romană,
precum şi exploatările miniere istorice – medievale şi de epocă modernă.
Pentru prima dată în România opinia publică şi cîteva instituţii publice au făcut front
comun împotriva unei afaceri păguboase pentru noi toţi, demonstrând astfel că România nu mai
este paradisul escrocilor. şterge istoria acestui loc. Proiectul de exploatare minieră intensivă cu
cianuri de la Roşia Montană pune în pericol VIAŢA în Ţara Moţilor, deschizând calea producerii
celui mai mare dezastru ecologic din Europa de est.

Principalele elemente care caracterizează ”Proiectul Roşia Montană”

1. Elementele tehnico-economice
Tabel 1. Elemente tehnico – economice ale Proiectului
Pe întreaga
Nr.crt. Elemente tehnico – economice In primii 5 ani durată de viaţă
a exploatării
1. Volumul mediu anual de resurse măcinate (mii tone) 12.282 13.363
2. Raportul de descopertă (tone descopertă/ tone util) 0,96 /1 1,20/1
3. Concentraţia aurului în zăcământ (grame/tonă) 2,01 1,52
4. Gradul de recuperare prin prelucrare (%) 85,6 82,3
5. Producţia anuală de aur ( uncii/an) 679.000 533.000
6. Producţia anuală de argint ( uncii/an) 2.384.000 1.849.000
7. Costurile totale pe uncia de aur ( în $/uncie) 174 221
- din care:
29 39
 costul extracţiei 85 111
costul procesării 7 8
cheltuieli administrative 3 3
costul rafinării şi a transportului -17 -17
creditul pentru producţia de argint 8 8
dreptul de licenţă şi de autori 57 67
amortizarea 2 2
reclamaţii
Sursa: Date preluate de la S.C Roşia Montană Gold Corporation SA

2. Elemente de analiză financiară a Proiectului

Tabel 2. Situaţia financiară
Nr. crt Indicatorii financiari Preţul aurului
($/uncie)
1. Preţul aurului la bursă 300 350 400
2. Valoarea netă actualizată la o rată anuală de 5%
( în mil $) 273 486 693
3. Rata internă de rentabilitate (în %) 14,6 20,4 25,5
4. Perioada de recuperare a investiţiei (în ani) 3,9 3,0 2,
Sursa: Date preluate de la S.C Roşia Montană Gold Corporation SA

3.Cash –flow-ul societăţii

Tabel 3. Fluxul de numerar în milioane $
Nr.crt. Indicatorul financiar Nivelul fluxului
1. Venituri totale 3.210
2. Costuri totale de operare -1.474
3. Fluxul de numerar pentru operare 1.736
4. Costuri de capital -560
5. Fluxul de numerar înainte de impozitare 1.176
6. Impozitul pe profit -206
7. Fluxul de numerar net după impozitare 970
Sursa: Date preluate de la S.C Roşia Montană Gold Corporation SA
 Concluzii

In urma acestei lucrari stiintifice sigura concluzie pe care o putem deduce este importanţa
pe care trebuie sa o acordăm mediului încojurător şi tuturor activităţilor ce presupun o
ameninţare directa la dezvoltarea durabila. Azi, mediul nostru de viata este un amestec de natura
si ansamblu artificial, la tara fiind mai aproape de natura, iar la oras, de mediul artificial. Dar
oricum ar fi mediul, el trebuie sa ne asigure oxigenul pe care-l putem respira, apa curata care
inlesneste transportul la celulele corpului, al substantelor care realizeaza metabolismul nostru.
Fiecare poate contribui la salvarea naturii, asigurand conditii de viata locuitorilor de
maine ai Terrei. Trebuie sa fie o actiune comuna a tuturor pentru salvarea naturii, oprind
poluarea industriala si indepartand pericolul contaminarii cu reziduurile aruncate. Trebuie sa
intelegem, de exemplu, ca strada nu este cosul nostru de gunoi. Pentru aruncarea lui sunt
amenajate locuri speciale. Stiinta de azi are cunostinte necesare pentru ca orice produs toxic sa
fie transformat intr-unul folositor: fumul de carbune pentru brichete, praful de ciment pentru
blocuri, sterilul minelor pentru caramizi. Plantarea de pomi fructiferi si copaci este o actiune care
sporeste purificarea naturii datatoare de oxigen. In clasele, apartamentele si gradinile noastre pot
fi tinute diverse plante. Fiecare dintre noi poate contribui la acestea, trebuie doar sa vrem.

Bibliografie

1. Bulgaru Mihai, Mileniul III. Disperare si speranta, o noua paradigma a dezvoltarii, Editura
Revista Româna de Statistica, Bucuresti, 2003, p.20.
2. Environement et Santé; la Charte europééne et son commentaire, OMS, Frankfurt, 1989,
p.12.
3. Georgescu G., Reforma economică şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucuresti,
1995, p. 20-22
4. Manoliu M.,Ionescu C., Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, H.G.A., Bucureşti,
1998, p.21
5. Patriche D. (coordonator); Felea M.(editor), Comerț și globalizare
6. Platon V., Protecţia mediului şi dezvoltarea economică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997, p.31.
7. Pretschger L., Growth Theory and Sustainable Development, Cheltenhan, UK;
Northampton, MA, USA, 1999, p.237
8. Președinția României, Strategia de Securitate Națională, București, 2007, p. 4.
9. R- Solow, On the Intergenerational Alocation of Natural Resources, in "Scandinavian
Journal of Economic", 1986, 88(1): 141 - 149.
10. Stiglitz Joseph E., Mecanismele globalizării, Editura Polirom, Iași, 2008, p. 19.

***www.ecomagazin.ro
***http://www.acad.ro/rosia_montana/pag_rm03_pv.htm
***www.rmgc.ro
***www.rosiamontana.org