Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Draft Electric UP - Scriere Depunere Și Implementare
Draft Electric UP - Scriere Depunere Și Implementare
Întrucât legislația care stă la baza elaborării proiectului care face obiectul prezentului contract ,
inclusiv Ghidul solicitantului, pot suferi modificări ca urmare a actualizărilor legislative naţionale şi
europene sau procedurale, ceea ce ar putea conduce și la modificări ale opisului cu documente,
solicitate BENEFICIARULUI sau al conținutului acestora sau la orice alte modificări care privesc
proiectul, PRESTATORUL își rezervă dreptul de a aduce eventuale modificări prezentului contract,
pentru a fi în concordanță cu modificările legislative, prin încheierea unui act adițional și nu își
asumă consecințele care pot decurge de la momentul apariției unor astfel de modificări, care pot
schimba în tot sau în parte proiectul, incluzând eligibilitatea lui. Eventualele modificări legislative
nu vor avea consecințe retroactive asupra clauzelor contractuale.
și
2.1. Prezentul contract are ca obiect întocmirea, depunerea și implementarea de către PRESTATOR a
documentației necesare pentru accesarea de către BENEFICIAR a unei finanțări nerambursabile si
management de proiect, în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare a intreprinderilor mici și
mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de
panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și
150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea
gradului de autoconsum, a cel puțin unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice
şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin
promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic,
precum și a unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a
energiei produse din surse regenerabile în încălzire și răcire.
Valoarea proiectului de investiții este estimată la cca. ____________ EURO.
Scopul accesării acestei finanțări este ................................ de către BENEFICIAR
a ........................................... la sediu/ punctul de lucru din localitatea ..........................,
județul ...................., conform Codului CAEN ..............................
2.2. Serviciile pentru care se încheie prezentul contract constau în:
2.2.1. Consultanță în depunerea proiectului la Autoritatea finanțatoare, constând în:
transmiterea către BENEFICIAR a opisului cu documentele prevăzute în ghid;
evaluarea condițiilor de eligibilitate preliminară, pe baza informațiilor și documentelor
furnizare de către BENEFICIAR la momentul semnării prezentului contract, urmând ca
verificarea eligibilității tehnice și financiare, care va produce consecințe raportat la aprobarea
proiectului, să fie efectuată de către autoritatea contractantă după depunerea cererii de
finanțare;
întocmirea dosarului de finanțare constând în redactarea cererii de finanțare și a anexelor
acesteia, pe baza înscrisurilor și informațiilor furnizate de BENEFICIAR și verificarea
conformității documentelor solicitate de ghid, cu excepția întocmirii și verificării documentelor
tehnice care cad în sarcina altor terți contractați de către BENEFICIAR, respectiv atașarea
tuturor celorlalte documente prevăzute în ghid necesare prezentării proiectului în fața
autorităților competente în vederea obținerii finanțării;
scanarea si depunerea on-line a dosarului de finanțare, în condițiile solicitate prin Ghid,
BENEFICIARUL obligându-se să asigure semnarea electronică a tuturor documentelor oricând
va solicita PRESTATORUL, pentru îndeplinirea obiectului contractului;
redactarea și depunerea răspunsului la eventualele solicitări de clarificări sau depunerea de
informaţii suplimentare la solicitarea Autorității finanţatoare în etapele de evaluare
administrativa si tehnico-financiara a proiectului, daca va fi cazul;
consultanţă pentru semnarea Contractului de Finanţare cu Autoritatea Finanţatoare;
reprezentarea (acolo unde BENEFICIARUL solicită acest lucru), împreună cu ceilalți
colaboratori ai BENEFICIARULUI, în fața autorităților competente;
2.2.2. Servicii de consultanță în managementul implementării proiectelor prin acordarea de
asistență până la rambursarea integrală a tranșelor de plată de către autoritatea finanțatoare, adică
PRESTATORUL va trebui să pregătească toate dosarele în vederea depunerii lor la autoritatea
finanțatoare, persoana de contact desemnată de BENEFICIAR punându-i la dispoziție
copiile/originalele actelor cerute de programul accesat, astfel:
asistență tehnică privind implementarea proiectelor;
asistență în monitorizarea respectării regulilor privind vizibilitatea contributiei finantatorului
la proiect, in conformitate cu Ghidul de Identitate Vizuală 2021-2027 aprobat prin Ordinul
Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 3040/2022, cu modificările și completările
ulterioare;
întocmirea și depunerea cererilor de prefinanțare/plată/rambursare, în funcție de condițiile de
plată permise în cadrul apelului și menționate în Ghid;
întocmirea rapoartelor de progres;
întocmirea notificărilor de modificare a diverselor secțiuni din Cererea de Finanțare, conform
prevederilor Contractului de Finantare;
modificări ale graficului de depunere a cererilor de transfer, dacă este cazul;
asistență în relația dintre BENEFICIAR și Autoritatea finanțatoare, pe parcursul implementării
proiectului.
2.2.3. Nu fac obiectul prezentului contract și PRESTATORUL nu va răspunde de consecințele
imposibilității depunerii în termen sau respingerii proiectului datorită întocmirii unei documentații
incomplete, incorecte, nerespectând prevederile ghidului solicitantului sau cu încălcarea termenului
prevăzut la art. 3, pct. 3.1. din prezentul contract, pentru următoarele servicii:
• întocmirea studiilor geologice, de fezabilitate, de impact asupra mediului și de teren;
• întocmirea documentațiilor pentru obținerea avizelor;
• întocmirea proiectelor tehnice.
Astfel, BENEFICIARUL declară că a luat la cunoștință că obținerea accesului la finanțare în sensul
executării obiectului acestui contract este condiționată de executarea din partea sa a fiecăreia și a
tuturor obligațiilor asumate prin semnarea acestui contract, inclusiv și fără a se limita la obligația de a
pune la dispoziția PRESTATORULUI, în mod complet și tempestiv, informațiile și înscrisurile
solicitate de către acesta.
ART.10. LITIGII
10.1. Părțile convin ca toate eventualele neînțelegeri apărute cu privire la executarea prezentului
contract să fie rezolvate, pe cale amiabilă, de către reprezentanții lor.
10.2. În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se pot adresa
instanțelor judecătorești competente.
ART.11. CONFIDENȚIALITATE
11.1. Părțile recunosc caracterul strict secret al informației și se obligă:
a) să folosească aceste informații numai în scopul îndeplinirii obligațiilor rezultate din prezentul
Contract;
b) să asigure protecția fizică a informațiilor ce au fost încredințate reciproc;
c) să nu divulge informațiile către terțe persoane, cu excepția informațiilor avizate de Partea-titulară;
PRESTATOR, BENEFICIAR,
S.C. REI INTERNATIONAL S.R.L. S.C. ...................................... S.R.L.
prin administrator prin administrator,
BURDAN-MIRCEA GENA-ROXANA ..............................................