Fleurs de printemps

S: Nola Avril 2006

otos: Nola
usique : Runestone mystéries5
 Decembrie este, probabil, cea mai aşteptată şi mai îndrăgită lună a
anului de toată lumea, în special, de copii. Este luna în care
temperatura scade mult, iar zăpezile cad în cantităţi mari, natura
oferindu-ne, astfel, plăcerea de a schia, a patina şi, mai ales, de a
merge cu sania la derdeluş. Dar, marile bucurii pe care ni le aduce
această ultimă lună a anului sunt sărbătorile, cu toate datinile care
le însoţesc.

Primul semn că se apropie sărbătorile este dat de Sfântul Nicolae:

în fiecare casă, copiii -dar şi adulţii- îşi pregătesc încălţările,
lustruindu-le şi punându-le lângă uşă. Vine noaptea de 5 spre 6
decembrie, atunci când Moş Nicolae trece pe la toate gospodăriile
pentru a lăsa câte ceva în ghete: cadouri pentru cei care au fost buni
şi cuminţi sau câte o nuia pentru cei neascultători.
 Sfântul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu, la
350 de mile nord de Bethlehem. Istoria şi legendele
legate de Sfântul Nicolae se întrepătrund, dar se
cunoaşte cu certitudine că a trăit în secolul al IV-lea,
a fost cardinal de Myra (acum aflată pe teritoriul
Turciei) şi a fost recunoscut şi onorat ca sfânt
începând cu secolul al VI-lea. Nu mai puţin de
douăzeci şi una de "miracole" îi sunt atribuite.
Sfântul Nicolae a devenind cunoscut pentru
credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni şi, în
special, pentru copii.
Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la
moartea ambilor parinţi (era copil încă), a moştenit
întreaga avere pe care s-a hotărât să o folosească în
scopuri umanitare şi să ajute cât mai mulţi oameni
nevoiaşi.
Sfântul nu a fost înmormântat niciodată căci atât de
mari se dovedeau sfinţenia rămăşitelor sale
pământeşti şi minunile pe care le săvârşeau, încât
creştinii nici nu au îndrăznit să-i îngroape trupul! La
puţin timp după încetarea sa din viaţă, Sfântul Ierarh
Nicolae a fost canonizat şi astăzi, după aproape
 “Nicolae” este unul dintre numele personale cele mai
îndrăgite şi mai răspândite, chiar din antichitate. El este
format din două cuvinte greceşti şi are înţelesul de "om ce
face parte dintr-un popor victorios“.
În limba română, acest nume are foarte multe variante
datorate grupurilor lingvistice diferite prin care au ajuns la
noi. Mai frecvente sunt: Nicolae, Nicolaie, Niculai, Neculai,
Nicoliţă, Culiţă, Coliţă, Neculuţă, Niculăiţă, Necula, Nică, Nicu,
Naie, Năică, Năiţă, Laie, Nicorici, Nicoriţă, Sânicoară), Klaus,
Nils, Mikloş, Miki, Miklo, Nikolai, Mikola. Pentru femei:
Nicoleta, Nicorina, Nicola, Coletta, Niculina, Nicoliţa, Nicuţa
etc. Cei care poartă aceste prenume au prilejul să-şi
amintească, din viaţa Sfântului Nicolae, că cea mai frumoasă
 În popor, se spune că
iarna începe la Sfântul
Nicolae. Moş Nicolae este
bătrân şi are barba albă, iar
în această zi, Moşul îşi
scutură barba, deci trebuie
să ningă. Se spune: ”A
întinerit Sfântul Nicolae”.
De regulă, de ziua lui,
Sfântul apare pe un cal alb
(aluzie la zăpada care cade
în luna decembrie) şi se
mai spune că, dacă Sfântul
Nicolae a venit pe un cal
alb, Sfântul Ion va merge
pe un cal negru, adică va
întoarce iarna.
 Comemorarea morţii Sfântului Nicolae
pe 6 decembrie este aproape de
sărbătoarea Crăciunului. De aceea, în
multe ţări, acestea s-au contopit. Dar în
Germania, Olanda, Elveţia, România şi
alte câteva ţări europene, aceste două
sărbători au continuat să se
sărbătorească separat. În mod
tradiţional, copiii primeau, în noaptea de
5 spre 6 decembrie, daruri sub formă de
bomboane, prăjituri, mere şi nuci. În
unele locuri, în ajunul zilei de Sfântul
Nicolae, copiii işi puneau ghetuţele la
uşă şi, a doua zi dimineaţa, le găseau
pline de bomboane, prăjituri, portocale şi
fructe uscate. În Olanda, copiii îşi
primeau cadourile în saboţi de lemn. In
şcolile de pe lângă mânăstiri, tinerele
eleve îşi agăţau la uşă şosete cu bilete
pentru Sfântul Nicolae, bilete în care îşi
lăudau cuminţenia (de aici, obiceiul
scrisorilor pentru Moş Nicolae şi Moş
 De-a lungul secolelor, au
apărut poveşti şi legende
despre viaţa şi binefacerile
Sfântului Nicolae. Toate
acestea sunt bazate pe
sfinţenia şi marea
generozitate de care a dat
dovadă acest om minunat şi
au ajutat la întelegerea
caracterului extraordinar al
acestuia şi a motivului
pentru care a fost atât de
îndrăgit şi considerat
protector al celor
neajutoraţi si neputincioşi.
 Moş Crăciun are un vestitor: pe
Moş Nicolae care pune în ghetuţe
dulciuri sau o vărguţă.
Moş Nicolae este, de fapt, Sfântul
Nicolae şi primele cadouri le-a făcut
unor fetiţe sărace care s-au rugat Lui
Dumnezeu să le ajute deoarece tatăl
lor rămăsese văduv, era sărac, nu
avea cu ce să le crească şi erau în
pericolul de a fi luate de lângă
părintele lor. Sfântul Nicolae le-a
răspuns la rugăciuni şi le-a pus trei
punguţe cu galbeni, câte una pentru
fiecare. Astfel, fetiţele au putut
ramâne acasă, lângă tatăl lor. De
atunci, în fiecare noapte de 5 spre 6
decembrie, Sfântul îi răsplăteşte pe
toţi copiii cuminţi, iar pe cei
obraznici îi pedepseşte, punându-le o
vărguţă în ghete.
 Şi marinarii îl cinstesc pe Sfântul
Nicolae ca ocrotitor al lor deoarece se
spune că, pe când era încă în viaţă, a
fost invocat în gând de marinarii aflaţi
într-o mare primejdie şi el s-a arătat în
mijlocul lor şi a liniştit uraganul din
natură precum şi furtuna din sufletele
lor. Consemnarea în cronici a acestor
fapte şi istorisirea lor din generaţie în
generaţie păstrează vie icoana
sufletului plin de bunătate al Sfântului
Nicolae şi reamintesc marea poruncă a
dragostei faţă de aproapele.
 În România, Sfântul Nicolae, cunoscut
ca “Moş Nicolae”, vine în fiecare an, în
noaptea de 5 spre 6 decembrie cu
daruri atât pentru copii, cât si pentru
adulţi. În seara zilei de 5 decembrie,
ghetele şi cizmele sunt curăţate,
lustruite şi puse la uşă, în casa fiecărui
român. Moş Nicolae are grijă de fiecare
membru al familiei şi pune câte un
cadou mic (în general dulciuri sau
fructe) în ghetele sau cizmele fiecăruia.
În unele părţi ale ţării, Moşul aduce şi
crenguţe argintii (crenguţe subţiri ce se
dau cu un strat de bronz) odată cu
darurile. Copiii neascultători sunt
avertizaţi de părinţi că vor primi doar
crenguţele dacă nu sunt cuminţi (de
aici şi asocierea dintre băţ şi Sfântul
Nicolae, folosit la cuminţirea
obraznicilor). Venirea lui Moş Nicolae
este foarte veche la români şi este una
 Creştinii continuă să-l
sărbătorească pe Sfântul
Nicolae şi în ziua de astăzi.
Prin generozitatea sa faţă
de cei lipsiţi de ajutor şi, în
special faţă de copii,
Sfântul Nicolae continuă să
rămână un model de
înţelepciune, dragoste şi
milostenie.
 POVESTEA SFÂNTULUI NICOLAE
de ADINA UNGUR

Au fost odată ca niciodată un om si o femeie care aveau trei fete,

una mai cuminte si mai frumoasa ca cealalta. Dar într-o zi, omul
ramase vaduv de sotie si mare mai fu supararea lui. Seara, când
ramase singur cu fetele, ofta adânc si tot vorbi, el cu el, de unul
singur.
- Draga mea sotioara, ne-ai lasat si-am ramas singur cu fetitele
noastre. Oare ce-o sa ne facem noi? Ce-o sa ma fac eu singur cu ele?
Cum sa le spun fetitelor necazul nostru? Of, of, of! se supara el si
apoi le înveli pe cele trei fetite, care adormisera lânga foc, dupa
care, se culca si el, amarât.
A doua zi de dimineata, omul nostru se trezi si, suparat, pregati
masa in liniste, apoi merse în curte si dadu de mâncare animalelor.
Le lasa pe fetite dormind si pleca de cu zor, la lucru. Dar cu gândul,
tot la copilasii lui si la cum s-or gospodari ei fara o mâna de femeie
în casa, dar mai ales, cum ar trai ele, fara dragostea mamei.

Dar uite ca fetitele, trezindu-se si negasindu-si mama, începura sa

deretice prin casa, asa mititele cum erau, pentru ca voiau sa-si
bucure parintele. Si învatara ele iute cum sa se gospodareasca în
 - Dragele mele fetite, mamica voastra care e sus în cer o stea, va
priveste în fiecare noapte si va vegheaza si mare-i e bucuria când va
vede atât de cuminti si harnice.
- Da, taticule, dar noua ne e dor de ea si asteptam în fiecare seara
sa ne spuna povesti, ii raspunse fetita cea mica.
- Stiu, fetele tatii! Stiu.
Si în noaptea aceea era un cer senin si straveziu, iar stelele se
iveau sus, stralucind pe bolta.
- Vedeti steluta aceea de lânga frumoasa luna noua? Acolo e
mamica voastra care va vegheaza somnul...
Si tot povestindu-le astfel, fetitele adormira visând-o pe mamica,
cea care le alina dorul în fiecare noapte.
Si tot asa trecura zi dupa zi si omului nostru îi slabira puterile si de
ce lucra înainte pâna în faptul serii, acum abia daca mai putea lucra
pâna în miezul zilei. Si mai dete si-o saracie peste acele locuri, de nu
mai aveau oamenii ce mânca. Apoi omul îsi vându animalele din
ograda pe-o nimica toata si mai traira un timp cu socoteala, din ceea
ce vândura.
În cele timpuri, sosi o baba prin satul acestor oameni. Batrâna era
singura-singurica pe lumea aceasta si tare-i mai placeau copiii. Ei,
dar vezi ca... baba era plina de nestemate si de banuti de aur, caci
ea slujise o viata la curtea unui împarat si acesta, vazând-o batrâna
si neputincioasa, îi daduse drumul sa umble prin lume si o rasplatise
cu vârf si îndesat pentru toata viata petrecuta în slujba, la curtea sa.
 Si cum stia împăratul ca batrâna iubeste copiii, îi dete acele
bogatii si-i spuse sa umble prin lume, sa-si caute copii de suflet
prin satele nevoiase, poate s-ar gasi niste oameni sarmani care
sa-si vânda copilasii, ca sa-si poata duce traiul. Si asa facu
batrâna pâna ce ajunse în satul omului nostru. Batu ea ce batu
pe la portile gospodarilor, dar nu gasi pe nimeni care sa-si
vânda copiii caci, de bine- de rau, mai aveau oamenii câte ceva
sa puna pe masa. Si iacata ca ajunse la un vecin de-al omului
nostru, pe care îl întreba de n-are copii sa-i vânda.
- Ei, matusa, eu n-am ce-ti da, caci n-am copii si nici nevasta.
Si atâta cât sa pot trai, mai muncesc si eu. Dar tocmai bine-ai
nimerit, ca uita-te si dumneata peste drum, la casa aceea. Acolo
sta un om necajit si sarman care a ramas vaduv cu trei copii. Ia
du-te de-ncearca-ti norocul, ca poate ti-i pricopsi c-o mândrete
de fetita. Caci dupa câte stiu, omul e bolnav, si-a vândut
animalele si nu cred ca mai are cu ce sa-si duca zilele, caci
saracia asta ne-a facut pe toti nevoiasi.
- Multumesc, omule, sa-ti deie Dumnezeu sanatate!
Si iute ajunse baba la usa omului si batu de se auzi în toata
ograda.
- Mergi, femeie, striga omul bolnav din pat, du-te sanatoasa,
ca n-am ce-ti da!
 - Ehei, omule, chiar tu ai ce sa-mi dai. Dara deschide usa, sa-ti arat
eu ce banuti de aur si nestemate ti-oi da, daca facem impreuna târgul.
Si-apoi vei trai fericit si-ti vei lua leacuri sa te vindeci si multe cele.
- Du-te de-i deschide, îi spuse omul fetei sale mai mici si pofteste-o,
sa vedem ce vrea sa ne spuna.
Si intrând baba, se uita cu atâta drag la minunile de fete, de-i
scânteiara ochii, nu alta. Apoi se apropie de barbat si-i spuse sa-si
trimita fetele de-acolo, caci numai asa îi va spune ce târg avea pentru
el. Omul îsi trimise fetele si asculta pe baba.
- Uite, eu ti-oi da tot ce-am agonisit într-o viata, slujind la un
împarat, daca mi-i da tu mie una din aceste mândrete de fete, ca tare
dragi mi-s copiii, si-om trai bine în lumea mare, nu te-ngriji tu de asta.
Apoi si tu cu fetele care-ti ramân, veti duce o viata linistita daca te-oi
ajuta cu banutii astia.
Dar omul se supara tare si mai ca-i venea a plânge.
- Nu pot, nu pot, femeie, caci numai atâta bucurie mai am eu pe
lumea asta. Si daca ni-i sa traim saraci, apoi asa sa fie, numai ca tare
mi-e frica sa nu ma sting si eu ca mamica lor si sa ramâna ele singure
pe lume, în saracia asta.
- Ei, omule, facu baba, d-apoi bine ti-a fi când îi sti ca fetele tale se
usuca de foame, singure pe lume?
- Nu pot, femeie, nu pot, se supara barbatul.
 -Taticule, se auzi atunci vocea fetitei mezine, pentru ca ascultase toate
cele spuse de batrana, lasa-ma pe mine sa merg cu ea în lume, caci vreau
sa te stiu sanatos, iar pe surioarele mele sa nu le stiu flamânde. Si-apoi,
nici mie nu mi-a fi greu, doar ca dorul îmi va da uneori târcoale. Dar vreau
sa te stiu sanatos, taticule.
Omul plânse si ofta caci draga îi era fata, dar mai cu rugaminte, mai cu
lacrimi, se învoi.
- Bine, femeie, numai sa mi-o lasi pâna mâine dimineata, sa ma mai
bucur putin de ea.
Batrâna se învoi si pleca povatuind-o pe fata sa-si pregateasca haine
groase pentru drum, ca afara era frig si zapada.
Toata seara statura împreuna, tatal si fetele lânga foc si povestira ce
povestira, apoi se rugara la Dumnezeu sa iasa bine din aceasta
încurcatura. Dar vezi, ca numai o minune ar fi putut sa-i scape de aceasta
învoiala. Insa ei se rugara cu atâta credinta în suflet si pentru ca stiau de
puterea mare a lui Dumnezeu, mai nadajduiau într-o minune. Apoi
adormira cu sufletele împacate.

Caci, uitasem sa va spun, dar în acea seara era chiar ziua de 5

decembrie, iar Sfântul Nicolae vazând atâta credinta, iubire, harnicie si
bunatate, se îndupleca si înfaptui o minune. Sfântul Nicolae veni sa vada
acei copii minunati dormind lânga foc. Coborî pe horn si-i privi cu mare
drag, îi binecuvânta, iar când dadu sa plece, vazându-le cizmulitele
curatate lânga horn, le lasa acolo daruri multe si frumoase dar si o punga
plina cu arginti si pleca iute sa nu-i trezeasca.
 A doua zi dimineata, fetitele se desteptara si, cand isi vazura cizmulitele,
incepura sa salte de bucurie.
- Taticule, taticule, ia uite ce minune!
Si privind el cu luare-aminte spre daruri, intelese ca minunea era un dar
ales.
- Astazi e ziua Sfantului Nicolae si el ne-a adus aceste daruri, pentru ca s-a
induiosat de noi. Dragele mele fetite, haideti sa cinstim aceasta zi, caci e un
prilej de mare bucurie pentru noi.
Dar nu apuca bine sa termine de zis ca hop, in usa si batrana.
- Dar ce se intampla aici?
- Uite, Sfantul Nicolae ne-a trimis aceste daruri, asa ca nu mai suntem
nevoiti sa ne vindem fetita. Batrana planse o data cu o lacrima care umplu o
covata,îndurerată că nu mai are copil. Iar cand o vazu fetita, se indupleca de
dansa si pe loc ii veni gandul cel bun.
- Lasa matusica, nu fi trista! De ce sa pleci in lume, cand poti sa stai aici cu
noi si sa ne spui povesti in fiecare seara?
- Eu as putea sa va ajut cu ce-am agonisit pana acum, dar imi ingaduiti sa
stau cu voi, aici in casuta voastra?
- Da, matusica, dar stii sa ne spui o poveste?
- Cum sa nu, fetitele mele! Iaca, a fost odata un imparat. Si acest imparat
avea o slujnica. Ea munci pentru el pana la adanci batranete...
Si asa isi depana batranica firul vietii, pana ajunse la seara Sfantului Nicolae,
noaptea care ii adusese atata bucurie in suflet.
Si de atunci traira impreuna, fericiti, sarbatorind cu drag si cinstind, in
fiecare an, ziua Sfantului Nicolae căruia, pentru că era bătrân, au inceput să-i
spună "Mos".
Îl ajutaţi pe Moş
Nicolae să
ajungă la asinul
său?
 Moş Nicolae nu
reuşeşte să
găsească
drumul spre
cadouri. Îl
găsiţi voi?
Băieţelul vrea
să ajungă la
cadouri. Îi
arătaţi calea
cea mai scurtă?
Moş Nicolae nu
vede unde sunt
copiii din cauza
zăpezii. Coloraţi-le
hăinuţele şi arătaţi-
i Moşului drumul.
Nola înv. Cârstea Rodica