Sunteți pe pagina 1din 8

MOŞ NICOLAE

Moş Nicolae
Cine este Moş Nicolae?
E seara lui Moş Nicolae!
Ne-am aranjat lucrurile-n odaie,
Se povesteşte că în vremurile de demult
Ghetele frumos le pregătim
trăia, pe malul unei ape mari, un pescar împreună Daruri în ele să primim.
cu soţia şi cei trei copii ai lor. Erau oameni foarte
săraci şi trăiau numai din bruma de agoniseală pe E seara lui Moş Nicolae!
care o strângea bărbatul din vânzarea peştelui. Ne spunem rugăciunea-n odaie,
Dar într-o iarnă friguroasă, femeia se îmbolnăvi şi se stinse La colţul sfânt, religios,
din viaţă, lăsând în urma ei trei copii mici şi neajutoraţi. Mult se Ne rugăm la Isus Cristos:
frământă bărbatul cum să răzbească cu cei trei copii, cum să-i
Doamne, de Moş Nicolae,
îngrijească de unul singur, cum să-i hrănească şi cum să se împartă Să ne aduci de vrei bomboane,
între munca de acasă şi cea de pescar. În durerea şi disperarea care îl Maşină, păpuşă, ciocolată;
cuprinse luă copiii, îi urcă în barcă şi-i duse în largul apei. Aici îi lăsă Nu ne supărăm dacă, iată,
în voia valurilor şi el se întoarse înot la mal, rugându-se ca
Dumnezeu să găsească o soluţie pentru durerea lui. Vom găsi şi-o nuieluşă,
Pusă aproape de uşă.
În noaptea aceea se porni o furtună îngrozitoare. Parcă trezit
Ştim că ai fost în odaie,
de bubuitul tunetelor, tatăl îşi dădu seama ce mare greşeală a făcut. Doamne, de Moş Nicolae!
Alergă la apă, luă o altă barcă şi porni pe valurile învolburate în
căutarea copiilor. În acest timp, Dumnezeu care urmărise şirul
întâmplărilor trimise pe Pământ pe unul din slujitorii săi. Acesta
coborî în chip de bătrân nins de ani, găsi copiii, îi duse acasă şi-i
culcă în pătuţurile lor. Din desaga lui scoase bani de aur şi umplu cu
ei pantofiorii copiilor, iar la plecare aşeză în fereastră o crenguţă de
alun. Târziu, spre dimineaţă, tatăl copiilor se întoarse cu inima
îndurerată, dar mare îi fu bucuria când îi văzu pe cei trei copii teferi.
Găsi banii de aur, crenguţa din fereastră şi înţelese lecţia pe care i-o
dăduse Dumnezeu.
De atunci, în fiecare iarnă, în noaptea de 5 decembrie, moşul
acesta bun umblă din casă în casă şi pune daruri în încălţămintea
copiilor. La plecare lasă şi câte o crenguţă, ca să le aducă aminte să
fie mai ascultători, mai harnici şi mai cuminţi.
Moş Nicolae
Darurile din cizmuliţe de Elena Podoleanu

Moş Nicolae, acuş


La marginea unui sat trăia odată un Va sosi pe măgăruş,
moşneag ursuz şi tare supărăcios. De Încărcat cu jucării
urâcios ce era, nici nevastă nu-şi luase şi Pentru o droaie de copii.
La copiii cei cuminţi,
nici feciori nu avuse. Nici măcar un căţel
Ce ascultă de părinţi,
nu-şi găsise adăpost în ograda moşului. Cel În ghetuţe le va pune:
mai mult, bătrânul era supărat pe copii; Jucării, dulciuri, alune.
când le auzea glasurile pe stradă ieşea şi-i alunga cu pietre. La copiii năzdrăvani,
Dar, într-o iarnă mai aspră, moşneagul căzu la pat bolnav. Nu Ce n-ascultă într-un an.
era nimeni care să-l îngrijească. Doar copiii care locuiau prin Moşu-n ghete va lăsa
apropiere s-au mirat că moşneagul cel răutăcios nu se mai iveşte la Numai câte o nuia.
gard ca să-i alunge. Câţiva copii mai curajoşi s-au gândit să bată la
uşa vecinului lor cel ursuz. Deoarece nu le răspunse nimeni, intrară în
casă nepoftiţi. Găsindu-l pe bătrân aproape îngheţat de frig, ei se
grăbiră să facă focul. Fugiră la casele lor şi, în grabă, negăsind repede
ceva mai potrivit, îşi umplură ghetele şi cizmele cu cărbuni. Nici nu-
şi dădură seama că se întoarseră la casa bătrânului desculţi. Din
cărbuni se încinse un foc puternic şi bătrânul se învioră. Înduioşat de
sufletul bun al celor mici, moşneagul se gândi să-i răsplătească.
În dimineaţa următoare, toţi copiii găsiseră, în locul
încălţămintelor murdare de cărbuni, cizmuliţe noi, pline cu dulciuri,
jucării şi bani.
De atunci, în fiecare iarnă, bătrânul pregătea surprize copiilor.
Pentru că devenise atât de bun şi darnic, Dumnezeu îl preschimbă
într-un Sfânt şi-l însărcină să-i ocrotească şi să le aducă bucurii
copiilor cuminţi.
Ce ne aduce Moş Nicolae?
Vine Moş Nicolae
Odată, mai demult, printr-un sat îndepărtat trecu un moşneag
Ghetele mi le-am făcut,
gârbovit de ani. Moşul cu barba albă se căznea să ducă un sac peticit,
Le-am aşezat lângă uşă,
ros de vreme. Să-mi aducă moşul bun
Deodată zări doi copii care se jucau în faţa unei case. El le ceru O rochiţă şi-o păpuşă.
să-l ajute să ducă, pentru o bucată de drum, povara ce-i frângea
spatele. Unul dintre copii îl refuză, spunând că are lucruri mai De-s cuminte-mi va aduce
importante de făcut şi oricum greutatea aceea e mult prea mare pentru În zori, tot ce-mi voi dori,
el. Dar celălalt, cu inima mai bună, se învoi să-i dea ajutorul. După Cum aduce jucării.
Moşul şi altor copii.
un timp, moşul se opri din drum şi ceru copilului care-l însoţea să
pună sacul jos şi să-l desfacă. Apoi îl îmbie să-şi aleagă ceva de Dimineaţa, ce surpriză !
acolo, drept răsplată pentru ajutor. Sacul, care nu era oarecare, ci unul În ghetuţele lucioase,
fermecat, era plin de bogăţii: haine scumpe, bijuterii din aur… Am găsit o păpuşică
Dar copilul nu-şi alese niciunul dintre acestea. Printre lucrurile Şi-o rochiţă de mătase
moşneagului găsi şi o pereche de pantofiori. Se gândi cu bucurie că-i
va putea înlocui pe ai săi din picioare, care erau vechi şi-l cam
strângeau.
Îşi luă la revedere şi se întoarse la tovarăşul său de joacă, la
care îi povesti toate cele ce i s-au întâmplat. Dorind să primească şi el
un cadou, acesta o luă la fugă şi îl ajunse pe moşneag din urmă. Îi
spuse că e gata să-l ajute şi el dacă, în schimb, va fi lăsat să-şi aleagă
un dar din sacul fermecat. Aşa se şi întâmplă. Numai că, fiind lacom,
îşi alese din sac un toiag greu de aur. Cei doi copii plecară fiecare
spre casa lor.
A doua zi de dimineaţă, copilul care-şi alese pantofiorii îi găsi
plini de bani, dulciuri şi jucării. Iar cel care fusese rău la suflet şi
lacom, în locul toiagului de aur nu găsi decât o crenguţă uscată.
Cei doi copii şi-au dat seama că bătrânul pe care-l întâlniseră nu
era altul decât Moş Nicolae. Căci aşa este acest moşneag: celor buni
le oferă daruri, iar pe cei răi îi pedepseşte dându-le câte un beţişor.
De Sfântul Nicolae
Ce aduce Mos Nicolae de Elena Oltean

Ajunul acestei sărbători este considerat ca fiind foarte Noaptea – când copiii dorm –
Tiptil, să nu-i scoale din somn,
important, se făceau pregătiri pentru cadourile care erau puse în
Moş Nicolae cel Sfânt
ciuboţele. Dacă la Crăciun cadourile se pun sub brad, acum Moş Se coboară pe pământ.
Nicolae aduce cadouri în ciorăpei, ciuboţele şi se spune că el coboară Vine-ncet pe la ferestre
pe horn, pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea. Şi se uită de sunt ghete.
La noi, de Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lingă Ghete mici de copilaşi
dulciuri si jucării, o legătura de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai Şi copii buni, drăgălaşi !
putin cuminti primesc o nuieluşa adevărata care sa le amintească de o Apoi, din sacul lui cel mare
Împarte bunătăţi ce are:
eventuala pedeapsa.
Şi-n fiecare gheată mică,
Moşul pune-o părticică –
De bomboane, ciocolată,
Ce-a adus şi altădată
Copilaşilor cuminţi,
Care-ascultă de părinţi;
Iar la cei răi – o joardă lungă,
Pân' la anul să le-ajungă !
Ce aduce Mos Nicolae
Ajunul acestei sărbători este considerat ca fiind foarte
important, se făceau pregătiri pentru cadourile care erau puse în
ciuboţele. Dacă la Crăciun cadourile se pun sub brad, acum Moş
Nicolae aduce cadouri în ciorăpei, ciuboţele şi se spune că el coboară
pe horn, pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea.
La noi, de Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lingă
dulciuri si jucării, o legătura de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai
putin cuminti primesc o nuieluşa adevărata care sa le amintească de o
eventuala pedeapsa.
Seara lui Moş Nicolae

In noaptea de 5/6
decembrie se spune ca Mos
Nicolae vine la geamuri si
vede copiii care dorm si sint
cuminti, lasindu-le in ghete
dulciuri si alte daruri, insa tot
el este acela care-i
pedepseste pe cei lenesi si
neascultatori. In dimineata de
Sf. Nicolae, copiii cuminti
gasesc daruri in ghetute. E un
obicei vechi, nu numai la
romani, de a face cadouri in
aceasta zi. Spre deosebire de
Mos Craciun, Mos Nicolae
nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis
in aceasta noapte incepe din vechime.
Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete
din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut.
Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor
planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele
si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet
negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu
departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina
cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se
marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea
mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.
De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului
Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la
Mosul care nu li se arata niciodată.
Cetele de tineri încep pregătirile pentru
Moş Nicolae
colindat de Marieta Marancea

O dată cu sărbătoarea Sfântului În decembrie, zi şase, Este darnic, este bun,


Mare bucurie-n case. Fratele lui Moş Crăciun.
Nicolae are loc şi debutul pregătirilor
Voci aprinse, hărmălaie, Pune daruri celor mici,
pentru sărbătorile de iarnă, acum se A venit Moş Nicolae! În ghetuţe şi papuci.
formează ceata de colindători, se alege Părinţilor, bucurii
căpetenia, cel care avea obligaţia să aibă De la dragii lor copii,
grijă de bunul mers al pregătirilor. Şi urează tuturor:
Această ceată de colindători era formată, Sănătate şi mult spor.
în comunităţile tradiţionale, exclusiv din
flăcăi, care se întâlneau începând cu
Sfântul Nicolae până la Ajunul
Crăciunului, iar în Moldova până la
Anul Nou, dat fiind că în Moldova nu
există forma de colind cu măşti la
Crăciun, cum este în Maramureş şi
Transilvania. Moş Nicolae era considerat ca fiind patronul cetei de
tineri astfel că pregătirile acestora pentru colindat nu puteau începe
decât în ziua acestuia de sărbătorire.
Cu Sfântul Nicolae debutează pregătirea obiceiurilor de iarnă şi
începe o perioadă mult aşteptată în comunitatea tradiţională, cea între
6 decembrie şi 8 ianuarie, timp în care, după Sfântul Nicolae vine
sărbătoarea tradiţională a Ignatului, Crăciunul, Sfântul Ştefan, Ajunul
Anului Nou, Anul Nou, Sfântul Vasile, Boboteaza şi Sfântul Ion,
perioada cea mai încărcată de semnificaţii în satul tradiţional
românesc.

S-ar putea să vă placă și