Sunteți pe pagina 1din 4
 
Predica Părintelui Cleopa la Duminica a XVII-adupă Rusalii
( Despre credinţa cea mare şi statornică )
O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti
(Matei 15, 28)Iubiţi credincioşi,Credinţa cea mare şi stăruitoare a femeii cananeence a fost arătată şi lăudată nu de un prooroc,apostol, ierarh sau dascăl al Bisericii lui Hristos, ci de Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru IisusHristos, ştiutorul inimilor omeneşti (Matei 9, 2-4; Marcu 2, 6-8). El laudă în faţa poporului credinţacea mare a femeii cananeence. O, înţelepciune fără de margini a Mîntuitorului! O, adîncul îndurărilor Lui! Vine o femeie păgînă, necăjită şi străină tocmai din Fenicia Siriei - după cum aratădumnezeiescul evanghelist Marcu - şi îl roagă pe Domnul cu lacrimi din durerea inimii să alungedemonul din fiica ei (Marcu 7, 30). Nu ştia cine este Hristos. Auzise şi ea de la alţi credincioşi iudei, că Iisus Hristos este din neamul luiDavid, împăratul şi proorocul. Auzise de sfintele Sale minuni care le făcea în poporul lui Israel şicredea cu toată tăria inimii sale că va face Hristos milă şi cu dînsa. Această femeie străină de poporulales, văzînd mulţimea ce urma pe Mîntuitorul, nu îndrăzneşte să se apropie prea mult de El, ci dedeparte strigă:
 Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rău se chinuieşte de diavol!
(Matei15, 22).Trei gînduri mari stăpîneau mintea şi inima ei. Întîi, credinţa tare către Dumnezeu; al doilea, nădejdeaei fără de îndoială că Domnul o va asculta şi-i va împlini cererea ei; iar al treilea, mila cea mare pentru suferinţa fiicei sale. Pe toate aceste trei gînduri le-a scos la lumină din inima sa, cînd azis:
 Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!
(Matei 15, 22). Apoi, cerînd milă de la Domnul pentru ea,zice:
 Fiica mea rău se chinuieşte de diavolul!
Adică: "Doamne, dacă miluieşti pe fiica mea, pe minemă miluieşti. Aceasta este durerea inimii mele şi pentru aceasta strig către Tine, să faci milă cu fiicamea şi să izgoneşti duhul cel rău din ea, care o chinuieşte cumplit".Auzind şi ea de minunile Fiului lui Dumnezeu, credea, fără îndoială, că şi pe fiica ei o va vindeca.Dar cu toată strigarea ei din inimă, Mîntuitorul nu i-a răspuns un cuvînt (Matei 15, 23). Oare nu-i eraLui milă de ea şi de fiica ei? Oare n-a venit El să caute şi să mîntuiască pe cel pierdut? (Matei 18, 11;Luca 9, 55). Dar de ce tăcea la strigarea îndureratei mame şi nu răspundea nici un cuvînt? Iată de cetăcea: ca să scoată la lumină un lucru mare, care era în sufletul acelei femei necăjite şi străine, adicăcredinţa ei statornică şi mare în Dumnezeu. Ba mai mult! Ucenicilor Mîntuitorului, auzind strigareaei, li s-a făcut milă de ea şi L-au rugat pe Domnul, zicînd:
Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră...
Dar Mîntuitorul, ca şi cînd n-ar fi băgat de seamă nici strigarea ei şi nici rugăminţile sfinţilor Săiucenici, răspunde negativ, zicînd:
 Nu sînt trimis decît către oile cele pierdute ale casei lui Israe
(Matei 15, 24). Auzind aceste cuvinte ale Mîntuitorului, biata mamă îndurerată, nu sedeznădăjduieşte de mila Lui, ci vine şi se închină cu şi mai mare smerenie înaintea Mîntuitorului,zicînd:
 Doamne, ajută-mă!
(Matei 15, 25). Adică: "Doamne, nu mă lăsa, că singura mea nădejdenumai spre mila şi puterea Ta fără de margini mi-am pus şi cred că vei face milă şi cu mine, ceastrăină şi nevrednică de îndurarea Ta. Căci numai Tu ştii cu adevărat durerile inimii mele!"Dar şi după această stăruinţă din inimă, biata femeie este respinsă de Mîntuitorul care zice: "Nu este bine a lua pîinea fiilor şi a o arunca la cîini" (Matei 15, 26). Prin cîini înţelegem aici pe păgîni, pentruviaţa lor necurată şi pentru închinarea lor la idoli, iar pe iudei îi numeşte fiii lui Avraam. Pîineaînseamnă facerile de bine făcute de Mîntuitorul. Dar ce face îndurerata mamă, auzind că este socotităîn rîndul cîinilor? Oare se supără? Oare huleşte? Oare se deznădăjduieşte de mila şi de ajutorul ce-laşteaptă de la Preabunul nostru Mîntuitor? Nu, nicidecum. Ci se smereşte foarte în inima sa şi sesocoteşte cu adevărat în rîndul cîinilor, avînd în continuare nădejdea unui cîine către stăpînul său, că
 
 pînă la urmă îi va arunca şi ei o fărămitură de pîine, adică nu o va lăsa nemiluită cu totul. Apoi, înmarea smerenie a inimii sale, îndrăzneşte a zice către Mîntuitorul:
 Da, Doamne
(adică sînt cîine),
dar  şi cîinii mănîncă din fărîmiturile care cad de la masa stăpînilor lor 
(Matei 15, 27).Vedeţi, fraţilor, credinţa cea tare şi fără îndoială a acestei necăjite mame? Vedeţi smerenia inimii ei?Este alungată ca un cîine, dar nu se deznădăjduieşte de cererea ei şi crede cu mare tărie, că pînă laurmă va căpăta o fărîmitură din pîinea îndurărilor lui Dumnezeu şi Stăpînului ei. Vedeţi că smerenia şicredinţa acestei femei păgîne este mai mare decît a multor creştini din zilele noastre. Care dintrecredincioşii noştri se mai roagă lui Dumnezeu cu credinţa, cu smerenia şi cu stăruinţa acestei femeicananeence? Nu se supără, văzîndu-se asemănată cu cîinele, şi aşteaptă să fie miluită, măcar ca uncîine. Iar Preamilostivul nostru Mîntuitor, văzînd smerenia şi credinţa ei cea mare şi statornică, ca unAtotştiutor al inimilor, văzînd inima ei de mamă îndurerată pentru suferinţa fiicei sale, văzînd că acestsuflet necăjit nu şi-a pierdut credinţa şi nădejdea în mila Lui, îi răspunde:
O, femeie, mare estecredinţa ta! Facă-se ţie precum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela
(Matei 15, 28).Aţi auzit de minunile credinţei celei tari şi statornice ale femeii cananeence? Aţi văzut că mila şiîndurarea Domnului nostru Iisus Hristos, a tămăduit pe fiica acesteia de duhul cel necurat pentrucredinţa mamei sale, iar credinţa ei cea statornică şi stăruitoare a lăudat-o, zicînd:
O, femeie, mareeste credinţa ta!
Să ne punem o întrebare: prin ce mijloace a ajuns această femeie la o credinţă atît de mare şistatornică? Cum a ajuns ea să cunoască pe Mîntuitorul, deoarece nici o revelaţie nu a avut, nici SfîntaScriptură nu o citise spre a fi învăţat credinţa cea dreaptă în Dumnezeu? Femeia cananeeancă a primitcredinţa în Dumnezeu prin auz. Că deşi nu avusese descoperire despre Hristos, nici Sfînta Scripturănu o cunoştea, dar auzind ea de la mulţi oameni despre minunile cele preaslăvite ale Domnului, acrezut cu tărie în inima ei că acest fiu al lui David este un trimis al lui Dumnezeu pentru îndreptarea şimîntuirea oamenilor şi că va face milă şi cu fiica sa cea chinuită de duhul cel rău.Apostolul Pavel ne-a învăţat, zicînd:
Credinţa vine prin auz, iar auzul din cuvîntul lui Dumnezeu
(Romani 10, 17).Iată cît de mare adevăr arată aceste cuvinte ale Sfîntului Apostol Pavel. A auzit femeia cananeeancă şia crezut cu tărie în inima sa, şi prin credinţa ei cea mare şi statornică a dobîndit cele ce dorea; adicăvindecarea fiicei sale. Tocmai aceasta a fost pricina pentru care Mîntuitorul a tăcut la strigarea ei ceadintîi, şi apoi încă de două ori a fost respinsă, la cererea sa, ca să se vadă prea luminat credinţa ei ceamare şi statornică.Altă pricină pentru care Iisus Hristos nu a tămăduit îndată pe fiica cananeencei, a fost şi aceasta ca săarate evreilor cîtă credinţă stăruitoare are o femeie păgînă şi cîtă împietrire şi necredinţă aveaucărturarii, arhiereii şi fariseii, care nu numai că nu credeau în El, dar căutau în tot chipul să-L piardă(Ioan 12, 19; Luca 19, 47).Iubiţi credincioşi,Mulţi dintre sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu au arătat marea şi statornica credinţă în El, precum: Noe,Avraam, Moise, sfinţii prooroci, dumnezeieştii Apostoli şi toţi mucenicii care L-au mărturisit şi şi-au pus sufletul pentru El. Unii dintre aceştia au fost călăuziţi direct de Dumnezeu, iar cei mai mulţi deSfînta Scriptură, care i-a condus la cunoaşterea şi credinţa în Dumnezeu, căci prin citirea SfinteiScripturi se naşte credinţa în Dumnezeu (Ioan 2, 3; Fapte 13, 48; 17, 11; Romani 10, 17; 16, 26; IITimotei 3, 15 ş.a.)Iată în Evanghelia de astăzi o femeie păcătoasă, străină de neamul lui Israel, de credinţa cea adevăratăşi de citirea Sfintelor Scripturi care, numai din cele auzite de la unii oameni, crede cu atîta tărie înMîntuitorul şi în puterea minunilor Lui, încît este vrednică de laudă şi de mila PreabunuluiDumnezeu. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, ca Dumnezeu Atotştiutor, a arătat mai înainte că mulţidin păgîni vor ajunge la cunoştinţa de Dumnezeu şi la credinţa cea dreaptă în El, zicînd:
Şi vor veni
 
de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă întru Împărăţia lui Dumnezeu
(Luca 13, 29).Care a fost pricina că această femeie cananeeancă a alergat cu atîta sîrguinţă în urma Domnului şi acerut cu atîta stăruinţă ajutorul şi mila Lui în nevoia ei? Negreşit că era o mamă necăjită şi îndureratăcu inima, din cauza suferinţei celei mari a fiicei sale care era rău chinuită de diavol. Oricine îşi poateînchipui cîtă durere şi mîhnire avea biata mamă, cînd vedea pe fiica sa de atîtea ori căzînd jos,răcnind, lovindu-se cu capul de pămînt, scrîşnind din dinţi şi tremurînd cu tot trupul cînd duhul celrău o chinuia. Numai acela îşi poate da seama de acest lucru, care a văzut pe viu pe un om îndrăcit,cînd îl apucă duhul cel rău şi îl munceşte.Orice om cu suflet bun şi o inimă miloasă, compătimeşte pe asemenea oameni care, prin îngăduinţalui Dumnezeu, sau din cauza păcatelor părinţilor sînt stăpîniţi de diavoli, cu atît mai mult o mamă bună, cînd vede în asemenea chinuri pe fiica ei. Pentru că nimic în lume nu este mai bun, mai milostivca inima unei mame adevărate. Pentru a vă da seama de acest lucru, în cele ce urmează vom arăta dinnou cîteva înfăţişări ale credinţei acestei femei cananeence.Care a fost, deci, fapta bună principală care a contribuit cel mai mult la vindecarea copilei stăpînite dediavolul din Evanghelia de astăzi? A fost credinţa cea tare şi puternică a mamei sale. Credinţa ei înFiul lui Dumnezeu era mai mare ca a noastră, ca a multor creştini de azi. Credinţa ei statornică, vie,neîndoielnică în Iisus Hristos a izgonit pe diavolul din fiica ei. Încă nici n-a fost nevoie s-o aducăînaintea Domnului. Prin credinţa mamei i-a vindecat Mîntuitorul fiica de la distanţă, în clipa cînd arostit cuvintele:
O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti
(Matei 15, 28).Credinţa tare nu este legată de loc şi de timp. Ea vindecă, iartă, izbăveşte de primejdii, înviază dinmorţi, indiferent de loc, de vîrstă şi de distanţă. Noi ne rugăm în biserică pentru credincioşi şi ei primesc ajutor, sănătate şi cele de folos, acasă, pe cale, la locul lor de muncă. Să ne întărim princredinţă din exemplul acestei mame din Evanghelie. Să alungăm îndoiala în credinţă, nepăsarea,nesimţirea şi împietrirea inimii noastre şi necredinţa care bîntuie peste lume, că de nu vom aveacredinţă dreaptă, statornică şi puternică în Hristos ca această femeie, nu ne vom putea mîntui.Credinţa vine din auz, spune Sfîntul Apostol Pavel, adică auzirea cuvîntului lui Dumnezeu. Numai căcei care seamănă cuvîntul vieţii şi învaţă poruncile Sfintei Evanghelii trebuie să fie preoţi ortodocşi şisă aibă viaţă creştină exemplară. Credinţa se întăreşte mai ales prin sfînta rugăciune, prin post şimilostenie, prin spovedanie regulată şi prin Sfînta Împărtăşanie.Femeia cananeeancă avea şi credinţă tare, dar şi rugăciune stăruitoare, căci mereu striga în urma luiHristos: "Doamne, ajută-mi şi vindecă pe fiica mea!" Nu se descuraja, deşi Domnul o trecea cuvederea; nu slăbea în credinţă, nici nu cîrtea că este asemănată cu cîinii, nici nu înceta a se ruga şi astriga în urma Lui: "Doamne, ajută-mi! Doamne, miluieşte pe fiica mea, că rău este chinuită dediavolul!" Aşa şi noi să ne rugăm lui Dumnezeu: "Doamne, miluieşte sufletul meu, că este chinuit dediavolul mîndriei, de duhul desfrînării, de patima mîniei, a lăcomiei şi a trîndăviei! Doamne, scapă-nede robia patimilor, de slăbirea credinţei, de îndoiala gîndurilor, de duhul necurăţiei, de neînfrînarealimbii şi de toate cursele vrăjmaşului diavol!"Iubiţi credincioşi,Mare este puterea credinţei în lume! Mare a fost credinţa Maicii Domnului, a Sfinţilor Apostoli, aSfinţilor Mucenici şi a Cuvioşilor Părinţi! Mare a fost credinţa părinţilor, a mamelor care ne-au născutşi a înaintaşilor noştri. Ei uneau credinţa cu rugăciunea, cu postul, cu milostenia şi smerenia. Acesteaerau virtuţile Sfinţilor şi ale părinţilor noştri. Acestea erau şi virtuţile femeii din Evanghelia de astăzi.Acestea trebuie să fie cununa de mărgăritare care se cere să împodobească pe creştinii noştri, inimanoastră, casele noastre, copiii şi viaţa noastră.Credinţa şi rugăciunea cu lacrimi au făcut cele mai mari minuni în Biserica lui Hristos şi în viaţacreştinilor. Prin acestea se săvîrşeşte jertfa Sfintei Liturghii şi cele şapte Sfinte Taine. Prin acestea se

Răsplătiți-vă curiozitatea

Tot ce doriți să citiți.
Oricând. Oriunde. Orice dispozitiv.
Fără obligații. Anulați oricând.
576648e32a3d8b82ca71961b7a986505