Sunteți pe pagina 1din 14

Gerontologia – ştiinţa care studiază aspectele sociale, biologice si medicale

ale îmbătrânirii
Geriatria – ramură a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor bătrâneţii
Fenotip – totalitatea însuşirilor caracteristice ale unui organism, care s-au
format în procesul dezvoltării individuale
Genotip – totalitatea calităţilor ereditare ale unui individ

Conceptul de gerontomotricitate
Gerontromotricitatea – studiază comportamentul motor şi psihomotor al individului de vârstă medie si
avansată, prescrie o serie de ex. fizice ţinând cont de ordin funcţional şi emoţional care apar
la această perioadă;utilizează de preferinţă acţiuni ludice, sportive şi cotidiene
-contribuie la găsirea unei forme mai bune, din punct de vedere organic si psihic,
a unor mijloace care să facă faţă solicitărilor la care este expus individul
Conceptul de vârstă
Vârsta cronologică – (calendaristică) valoare numerică prin care fiecare individ e clasificat în
raport cu data de naştere
Vârsta biologică – (vârsta individuală)este in relaţie cu procesul de maturizare biologică si cu
influentele exogene: alimentaţia, ex fizic, limita este de 115 – 120 ani
Vârsta psihologică – capacitatea de adaptare a individului faţă de imaginea proprie a individului
şi reacţiile sale în privinţa situaţiilor imprevizibile
Vârsta funcţională – tentativa de a reuni vârsta biologică, psihologică şi socială într-una singură
Conceptul de senescenţă şi senilitate
Senescenţa – declin evolutiv care are loc la un individ, în funcţie de vârstă
Senilitatea - reflectă un stadiu de slăbire fiziologică si mentală, care are loc în cadrul procesului
de îmbătrânire.
Conceptul de îmbătrânire

Îmbătrânirea - începe imediat după pubertate şi se desfăşoară de-a lungul întregii


vieţi
Social – diferă în funcţie de cadrul cultural, de perioada istorică şi de condiţiile
de viaţă şi de muncă
Intelectual – când începe să aibă lapsusuri, dificultăţi de învăţare şi lipsă de
atenţie
Economic – când părăseşte piaţa de muncă, inactivitate economică
Funcţional – când o persoană bătrână depinde de altcineva
Cronologic – o persoana trecută de 65 de ani

Etapele vieţii

- fecundarea;- naşterea ;- creşterea; – dezvoltarea; – maturitatea;


Clasificare etapelor vieţii d.p.v.gerontologic – vârsta adultă – 15-30 ani;
vârsta matură 30-45 ani
vârsta de tranziţie 45-60 ani;
clasa pers. bătrâne I 61-75 ani; II 76- 90 ani; III peste 90 ani
Perioada de tranziţie – începutul perioadei de regres “scăderea performanţelor”
Viaţa planificată în patru etape:
- de dependenţă, socializare, imaturitate şi educaţie
- independenţă, maturitate şi responsabilitate de câştig si economisire;
- de realizare temporară şi de împlinire;
- de dependenţă finală, decreptitudine şi moarte
Conform celor prezentate anterior vârsta a-III-a reprezintă apogeul vieţii, perioada de creativitate şi
împlinire personală privită cu optimism.

Mecanismele procesului de îmbătrânire


 - deteriorare şi dezorganizare
 - progresiv exponenţial
 - mecanisme interne intrinseci;
 - mecanisme universale, ce caracterizează pe toţi membrii unei specii.

Evaluarea procesului de îmbătrânire – prin metode statistice descriptive, aplicate, indicatorii fiind:
durata medie de viaţă, speranţa viaţă la naştere, limita superioară de vârstă
- segmentul evolutiv până la terminarea maturaţiei (la om 20 – 30 ani);
- Segmentul involutiv, ce defineşte perioada de îmbătrânire (începe la 20-30 ani şi se extinde la 72-75
ani sau la durata maximă aprox. 110-120 ani)
Determinare genetică a duratei de viaţă – este legată de specie (la om 120 ani)
- longevitatea este ereditară
- durata medie de viaţă este mai lungă la femei;
- agenţii genotoxici modifică durata vieţii;
- longevitatea depinde de eficacitatea mecanismelor de reparare a AND-ului;
- copii născuţi din mame bătrâne au o speranţă de viaţă scăzută.
Radicalii liberi – produse intermediare nocive cu număr impar de electroni extrem de distructivi
expunerea la lumina si radiaţii ionizante amplifica producerea de radicali liberi
oxigenul are un rol paradoxal – pozitiv in metabolismul aerobic
negativ intermediar al unor reacţii oxidoreducătoare producerea
de electroni impari declanşând un lanţ de reacţii care produc distrugeri extinse de
structuri celulare
Radicalii liberi influenţează îmbătrânirea fiind cauza a cel puţin şase boli cronice care accelerează
îmbătrânirea (enfizemul pulmonar, arteroscleroza, cancerul, artritele, ciroza hepatică,
diabetul)
Se poate prevedea o prelungire a duratei medii vieţi prin administrarea de antioxidanţi

 În procesul de îmbătrânire intervin si unele sisteme şi organe:


 rolul ficatului - modificări morfologice ale ficatului macroscopice(diminuarea volumului) cât si
microscopice,
- modificări funcţionale globale
- reducerea fluxului sanguin hepatic, celulele hepatice prezintă si o serie de alterări
ale funcţiei lor
- o alterare a metabolismului, a activităţii antitoxice
- o medicamentaţie de susţinere a celulelor hepatice

Ţesutul de colagen – o data cu înaintarea în vârstă sinteza de colagen este diminuată,


aceste degradări influenţează rigiditatea ţesutului conjunctiv –(tendoane, piele)
Sistemul imunologic – scade o data cu îmbătrânirea
Criterii de îmbătrânire – antrenează o serie de modificări morfologice şi funcţionale ale organismului
vârsta biologică se confunda cu vârsta cronologică - îmbătrânire normală sau
ortogeră
Vârsta biologică > vârsta cronologică – îmbătrânire accelerată
Vârsta biologică < vârsta cronologică - îmbătrânire întârziată
Vârsta biologică depind de:
- factori genetici;
- factori de mediu (ecosistem, sistem social, cultural etc.)
- factori patologici; duc la o îmbătrânire accelerată şi patologică (modificări determinate de
boală)

Cele mai importante criterii de utilitate practică:


- piele şi părul – uşor de diagnosticat si cuantificat
- unghiile – de la mâini şi picioare prezinta modificări (micoze, disvitaminoze, infecţii)
- scăderea acuităţii vizuale – depigmentarea irisului, cataracta, glaucomul
- diminuarea auzului – scădere capacităţii de percepţie a vocii vorbite
- aparatul osteoarticular – redoare , anchiloză, din cauza îmbătrânirii cartilajelor şi a sinovialei
- aparatul genito-urinar – o scădere a libidoului, prezenţa adenomului de prostată
- aparatul respirator – modificări toracice – cifoze, lordoze
-reducerea diferenţei de diametru toracic inspiraţie/expiraţie
- creşterea frecvenţei respiratorii
- prelungirea expiraţiei
- scăderea VEMS (volumul expirator maxim/secundă)
- aparatul cardiovascular – în condiţii de îmbătrânire accelerată – înduraţie a arterelor
- sistemul nervos – mioza persistentă, tulburări de mers, hipertonie
Strategii geriatrice pentru frânarea procesului de îmbătrânire
- nu exista o profilaxie a senescenţei ci unele strategii care au ca scop încetinirea la maximum a
procesului de îmbătrânire
- aceste strategii trebuie instituite nu numai in cursul îmbătrânirii ci înca din perioada adultă
Măsuri igieno dietetice:
- evitarea meselor abundente – mai dese şi mai reduse;
- evitarea grăsimilor animale, cu acizi graşi şi saturaţi;
- evitarea consumului de sare;
- evitarea aportului caloric crescut;
- evitarea excesului de prăjeli, sosuri, folosirea crudităţilor vegetale;
Unii autori recomandă:
- regimuri lacto-vegetariane şi iaurt;
- perioade de inaniţie, ingestie doar de apă care duce la eliminarea unor toxine din organism;
- regimuri azotate care combat pierderile de azot ale bătrânilor, bazate pe carne, lapte şi ouă
- consumul unor cantităţi mici de alcool nu s-a dovedit nociv, mulţi “microbăutori” ajung
longevivi
- evitarea stresului şi a eforturilor susţinute şi repetate;
- evitarea sedentarismului fiind nociv pentru aparatul locomotor, cardiovascular şi pentru
desfăşurarea normală a metabolismului
- fitness – exerciţii fizice moderate (plimbări, urcarea şi coborârea scărilor, activitate motorie
legată de viaţa de familie – utilizarea sistematică a automobilului favorizează îmbătrânirea
- excesele cum ar fi sporturile de performanţă nu sunt recomandate mai ales după vârsta de 55
ani – solicită aparatul cardiovascular;
Toţi aceşti factori doresc să elimine procesul de îmbătrânire
S-a demonstrat experimental ca temperaturile joase favorizează longevitatea
Un loc din ce în ce mai important îl ocupă medicaţia antioxidantă a faptorilor de radicali liberi:
betacarotenul, vitamina A, vitamina C, vitamina E
Influenţele exerciţiului fizic asupra îmbătrânirii:
- nu s-a găsit nici un medicament capabil să frâneze procesul de îmbătrânire;
- eforturile se îndreaptă spre o conservare care să permită omului să trăiască în condiţii mentale şi fizice
cât mai aproape de ideal ;
- exercitiul fizic corect ales şi practicat este unica metodă ca ne permite să ne conservam d.p.d.v. biologic
faţă de corespondentul cronologic;
- statistic perioada adolescenţei marchează începutul perioadei de descreştere a practicării exercitiului
fizic
- daca stilul de viaţă activă este menţinut la un nivel de funcţionalitate relativ ridicat, activităţile care
implică fizică şi psihică mai serioasă pot fi efectuate cu mai multa siguranţă şi succes;
- cu înaintarea în vârstă capacitatea maximă a funcţiilor fiziologice scade;
- acest declin este caracterizat prin scăderea consumului maxim de oxigen, a frecvenţei cardiace maxime,
a forţei musculare, funcţiei neuronale;
- s-a demonstrat că practicare exerciţiilor fizice chiar dacă nu întârzie procesul de îmbătrânire, permit
individului să-şi menţină capacităţile şi performanţele la un nivel înalt, ameliorând starea de sănătate
Capacitatea cardiovasculară
- după 25 de ani consumul de oxigen scade cu aprox. 30%
- cu trecerea anilor se înregistrează o scădere a frecvenţei cardiace maxime, reducând debitul
cardiac maxim implicit a fluxului cardiac;
- un ex fizic practicat regulat permite persoanelor în vârstă să menţină un nivel de funcţionare
cardiovasculară ridicat;
- îmbunătăţeşte circulaţia miocardului şi metabolismul;
- îmbunătăţeşte proprietăţile mecanice ale miocardului, care menţine sau creşte contractilitatea
pe parcursul efortului;
- creşte forţa de contracţie a miocardului;
- creşte volumul sanguin circulant, scăderea vâscozităţii
- efecte favorabile asupra coagulării sângelui;
- ex aerob duce la o hipertrofie a muşchiului;
- timpul de recuperare a efortului este mai scăzut;
Funcţia neuronală

- scăderea cu 10% a vitezei de conducere nervoasă – scăderea proporţională cu vârsta a


capacităţiineuromusculare evaluată prin timpii de reacţie şi de mişcare
- afectarea timpului de reacţie – capacitatea de identificare a stimulului şi de prelucrare a
informaţiei pentru a produce un răspuns
- timpii de miscare pt o sarcină simplă sau complexă mai lenţi la o persoană în vârstă decât la
una tânără
îmbătrânirea biologică a unor funcţii musculare poate oare fi întârziată printr-o participare
regulată la activitatea fizică ?

Forţa musculară

- forţa musculară la ambele sexe este atinsă intre vărsta de 20-30 ani, iar din p.d.v.d.al secţiuni
transversale este maximă
- după vârsta de 30 de ani făra antrenament pănă la o vârstă de 70 de ani se pierde 1/3 din masa
musculară
- forţa statică se diminuează mai puţin, în schimb forţa dinamică scade datorită scăderii
capacităţilor coordonative
- muschiul are în componenţă doua feluri de fibre - roşii cu capacitate aerobică, rezistente la
eforturi continue şi de lungă durată, - albe responsabile de contracţii rapide aceste se diminuează sau se
transformă în preponderenţa celor roşii – ca rezultantă fiind diminuarea performanţelor rapide
- repausul complet al unei grupe musculare duce la pierderea zilnică cu până la 3% din
capacitatea sa din cauza atrofiei şi a elasticităţii ţesutului conjunctiv de susţinere
- exerciţiul fizic regulat are influienţe determinate asupra menţinerii masei active a corpului
încetinind pierderea forţei musculare

Mobilitatea
- scade odată cu vârsta – (amplitudinea maximă capabilă de a fi atinsă în mod voluntar)
- valoarea maximă este atinsă în timpul etapei de pubertate între 14-15 ani
- în timpul adolescenţei se stabilizează apoi tinde să scadă
- se observă o diminuare semnificativă în jurul vârstei de 50 de ani
- nu se dezvoltă identic şi nu este egală pentru toate mişcările – atingerea solului cu palmele
- poate fi dezvoltată la anumite vârste prin antrenament dar dezvoltarea ei nu poate fi egală în
toate etapele vieţii
- se recomandă o practică zilnică a exerciţiilor de mobilitate la principalele articulaţii având ca
obiectiv la vârsta a-III-a îndeplinirea eforturilor zilnice
- anumite exerciţii cresc mobilitatea într-o perioada de timp relativ scurtă (mobilitate umărului cu 8%
şi cea a gleznei cu 40% prin doua şedinţe săptămânale de dans sau streching

Compoziţia corporală

- începând cu vârsta de 35 de ani un om în condiţii normale creşte în greutate cu aprox. 0,2 – 0,8 kg pe
an pâna la 50-60 ani
- odată cu vârsta se modifică distribuţia grăsimii, existând o localizare pe organe şi subcutanat
- exerciţiul fizic devine important pentru controlul compoziţiei corporale la bătrâni
- metabolismul încetineşte iar pentru menţinerea greutăţii corporale este nevoie de o dietă
hipocalorică
- prin precticarea ex fizic persoanele de vârsta aIII-a îşi pot permite o dietă normo-calorică

Sistemul osos

- masa osoasă işi termină procesul de consolidare in jurul vârstei de 20 de ani şi incepe declinul cu
aproximativ dupa 30 – 40 de ani cu 0,5% pe an
- diminuarea densităţii oaselor conduce la creşterea frecvenţei fracturilor cauzate de traumatisme
minore
- numeroase studii au arătat ca persoanele care desfăşoară cu regularitate ex fizice prezintă o
densitate osoasă mai mare fiind propus ca mijloc preventiv şi curativ în tratarea osteoporozei
- pentru prevenirea osteoporozei persoanelor în vârstă le este recomandat mersul şi alergarea, iar cei
cu risc crescut de osteoporoză înotul şi ciclismul
- studiile efectuate au demonstrat că masa osoasă poete fi îmbunătăţită prin exerciţiu fizic până la
vărsta de 80 de ani
Obiectivele activităţii fizice

- atingera confortului fizic şi psihic


- îmbunătăţirea şi menţinerea capacităţii fizice
- reabilitarea după sechele a unor boli
- îmbunătăţirea stării psihice prin relaxare, diminuarea stresului, anxietăţii
- diminuarea efectelor produse de procesul de îmbătrânire
- informarea corectă şi completă asupra conceptului de îmbătrânire

Mijloace şi metode

Programul de exerciţii va fi întocmit încât să implice:

- funcţiile cardiovasculară şi respiratorie


- grupe musculari mari şi articulaţiile
- orientarea în spaţiul înconjurător

Pentru atingerea obiectivelor de ordin fizic se recomandă


- exerciţii cu caracter ludic
- întreceri uşoare
- exerciţii cu obiecte ajutătoare
- exerciţii individuale, pe perechi şi în grup

Obiective de ordin psihic şi social decurg din cele de ordin fizic şi se


recomandă:
- exerciţii de memorie, atenţie, gândire, voinţă
- exerciţii cu caracter ludic
- exerciţii pe fond muzical
Principii metodice
- aplicarea principiilor pedagogice fundamentale
- efortul să se integreze în limite fiziologice
- se se dea prioritate volumului şi nu intensităţii efortului
- efortul aerob are prioritate în faţa celui anaerob
- evitarea oboselii fizice şi psihice
- creşterea dificultăţii efortului să se facă prin creşterea numărului de repetiţii şi
nu a intensităţii
- folosirea pauzelor suficient de lungi, pentru revenire
- combinarea exerciţiilor statice cu cele dinamice
- se vor evita mişcările oşcilatorii rapide, strechingul prelungit
- evitarea schimbării bruşte a vitezei de execuţie pe parcursul aceluiaşi exerciţiu
- introducerea de exerciţii cu caracter utilitar, asemănătoare cu cele din viaţa
cotidiană
- la fiecare şedinţă se vor introduce exerciţii noi

Planificarea activităţii

- definirea obiectivelor, evaluarea gradului de sănătate, a capacităţii fizice, a


disponibilităţilor materiale şi temporale
- nu toate exercitiile au rezultat pozitiv unele pot introduce stari de stres
- programul trebuie adaptat necesităţilor şi capacităţilor diferitelor grupuri de
vârstnici
- înainte de întocmirea unui program de activitate fizică, este necesar să se aibă
în vedere starea de sănătate a practicantului
- pt fiecare lecţie se poate realiza un plan, iar la închieierea ei o sinteză cu
reacţiile fiecărei persoane, cu îndeplinirea sau neîndeplinirea obiectivelor propuse
Organizarea activităţii
- nu necesită şi instalaţii pretenţioase, caracterul acestora se aproprie mult de cel natural
- necesara prezenţa personalului specializat perfect informat de problemele vârstei aIII-a
- personalul trebuie să cuprindă un medic specializat în reeducare şi un kinetoterapeut

Compoziţia grupurilor
- demixat – activităţi specifice fiecărui sex
- mixt are avantajul unei bune legături între sexe

Durata şi frecvenţa
- şedinţele lungi facilitează o mai bună interiorizare a acţiunilor, de asemenea o mai buna dozare si o folosire
optimă a timpilor de repaus
- se recomandă o durată de 30-45 de minute pt fiecare şedinţă
- important este de menţinut reguralitatea activităţii
- frecvenţa participării este în jur de 3 şedinţe, iar în faza de menţinere sunt suficiente două participări
- intensitate este parametrul cel mai important deoarece trebuie individualizat în funcţie de nivelul condiţiei
fizice
- intensitatea efortului se poete controla prin: iniţierea unei conversaţii banale în care se va vedea capacitatea
de a vorbi – măsurarea frecvenţei cardiace
- frecvenţa cardiacă trebuie să se claseze la 60-70% din frecvenţa maximă
clasificarea intensităţii în funcţie de FC
- sub 30% - f slabă
- 30-49% - slabă
- 50-74% - moderată
- 75-84% - puternică
- peste 85% f. puternică
- se recomandă o intensitate care să nu treacă de 75% din FC maximă
- o intensitate de 60% este ideală pt. a induce beneficii cardiovasculare
- o formă de verificare a intensităţii este verificare FC după 10 min după terminarea efortului, moment în care
începe o nouă repetare
Lucrul individual sau colectiv
individual – o mai bună concentrare
- un mai bun autocontrol
- stimulează efortul personal şi contribuie la autonomie

colectiv – creează un microclimat de emulaţie


- menţine comunicarea şi dezvoltă spiritul de echipă
- autocunoaşterea în relaţie cu alte persoane
- dă un caracter recreativ activităţii

Atitudinea pedagogică
- kinetoterapeutul trebuie să aibă o conduită adecvată acestei categorii speciale să aibă bună dispoziţie
entuziasm şi susţinere
- caracterul orelor să fie predominant ludic
- principalul scop este de a ajuta o persoană să aibă o viaţă cu un plus de calitate

- disponibilitate – posibilitate de a oferi timp disponibil pentru observaţie


- receptivitate – posibilitatea de a asculta, de a fi deschis problemelor, pentru a răspunde necesităţilor lor
- atenţie – riscul de accidentare este mare la persoanele în vârstă
adaptabilitate – capacitatea de a modifica la conţinutul activităţii şi la condiţiile particulare apărute pe
parcurs
dinamism – capacitatea de a oferi mişcare unei perioade caracterizată prin monotonie
autenticitate capacitatea de a fi tu însuţi dând posibilitatea celorlalţi de a se manifesta
răbdare – a rămâne calm, a ajuta , îndruma şi corecta fiecare persoană
Antrenamentul aerobic la vârstnici

modificări fiziologice – ritmul cardiac de repaus nu este influenţat de vârstă, frecvenţa


maximă la efort scade
- debitul cardiac scade aproape la jumătate, şi nu se adaptează la effort, fiind
factor limitativ
- încercarea de adaptare se face prin tahicardie
- volumul sanguin circulant este scăzut creează probleme ortostatice,
hipotensiune, ameţeli
- tensiunea arterială este crescută
- ritmul respirator creşte
- Vo2 maxim scade continuu (ml/kg corp/minut)
- masa musculară scade
- se pierde masa osoasă

Programele kinetice trebuie aplicate preventiv pentru a nu produce decondiţionarea


- exerciţiile trebuie alese cu grijă, exercitiile
exercitiile aerobice trebuie să influenţeze pozitiv deficitele
funcţionale
- programul kinetic să accentueze modificările organice si funcţionale ale vârstnicilor