Sunteți pe pagina 1din 166

Elena Zamora Doina Elena Zamora Adrian Popescu

Primul ajutor medical în educa ie fizicã, sport i kinetoterapie

AUTORII

Prof. Dr. Elena Zamora, profesor universitar, medic primar balneofizioterapie i recuperare medicalã 1

Dr. Doina Elena Zamora, medic rezident chirurgie pediatric 2

Adrian Popescu, asistent universitar, licen iat în Educa ie Fizicã i Sport, licen iat în Kinetoterapie 3

Tehnoredactare i Coperta: Iustinian Popa, student Design Industrial 4

1 Universitatea “Babe -Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Educa ie Fizicã i Sport

2 Spitalul Clinic de Copii, Cluj-Napoca, Clinica de Chirurgie i Ortopedie Pediatric

3 Universitatea “Babe -Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Educa ie Fizicã i Sport

4 Universitatea Tehnic Cluj-Napoca

Cuvântul autorilor

Lucrarea de fa ã se adreseazã viitorilor profesori de educa ie fizicã, antrenori i kinetoterapeu i. To i ace ti speciali ti trebuie sã cunoascã atât factorii agresivi, cauzatori de accidente, care sunt prezen i la locul de desfã urare a activitã ii lor, cât i regulile de acordare a primului ajutor primar. Urgen ele - suferin ele violente apãrute pe nea teptate i care obligã la mãsuri medicale grabnice - necesitã asigurarea unei interven ii imediate pentru a putea salva via a accidentatului. De cele mai multe ori, la locul accidentului nu se gãse te un cadru medical care sã asigure primul ajutor specializat. Din acest motiv, considerãm cã, fiecare dintre noi trebuie sã stãpânim tehnicile de acordare corectã a primului ajutor, pânã la sosirea unui cadru medical; deasemenea, sã cunoa tem cum se efectueazã transportul corect al victimei, de la locul accidentului i pânã la o unitate spitaliceascã sau cabinet medical. Am dorit, prin aceastã lucrare, sã dãm studen ilor no iunile de bazã, specifice activitã ii lor viitoare, care sã le asigure o instruire corespunzãtoare acordãrii primului ajutor. Pentru ca primul ajutor sã fie acordat competent, am prezentat succint i elemente de diagnostic, ale celor mai frecvente afec iuni, care pot constitui urgen e în activitatea de educa ie fizicã, sport i kinetoterapie. Considerãm cã aceastã lucrare va completa cu succes tematica cursului de Prim ajutor medical, disciplinã obligatorie în planul de învã ãmânt, corespunzãtor specializãrilor din facultã ile de profil.

Autorii

CAPITOLUL I

Primul ajutor medical: defini ie, reguli generale de organizare

Prin urgen ã se în elege suferin a violentã, aparutã pe nea teptate, care obligã la mãsuri medicale grabnice. Ajutorul pe care îl acordã o persoanã victimei imediat dupã accident se nume te prim ajutor.

Ce trebuie sã facem când acordãm primul ajutor.

În primul rând trebuie sã ne interesãm asupra cauzei care a determinat accidentul, pentru a tii cum sã acordãm primul ajutor. Sã scoatem victima de sub influen a cauzei care a determinat accidentul. Trebuie sã punem victima în condi ii bune pentru a-i acorda primul ajutor: într-o camerã aerisitã cu temperatura de confort (18 0 C- 20 0 C) la umbrã, dacã e o zi calduroasã. Accidentatul trebuie men inut întins într-o pozi ie comodã, care sã nu-i agraveze starea. Sã facem un examen rapid al stãrii generale a victimei, mai ales în ceea ce priveste respira ia i circula ia, pentru cã de aceasta depinde felul în care trebuie acordat primul ajutor.Vom observa dacã pacientul respirã i îi vom cerceta pulsul; în cazul cã nu receptãm pulsul, vom pune imediat urechea pe toracele victimei pentru a asculta bãtaile inimii.

Prim ajutor medical: defini ie, reguli generale de organizare.

3

În cazul în care accidentatul nu respirã sau nu i se percep bãtaile inimii, îi vom acorda imediat primul ajutor: respira ie artificialã - de preferat “gurã la gurã” - i masaj cardiac extern, pentru a determina reluarea respira iei i a circula iei. Dacã victima are o pierdere de sânge se vor lua imediat mãsurile necesare pentru oprirea hemoragiei. Dacã accidentatul prezintã rãni se vor aplica pansamente sterile. În caz cã este vorba de mai mul i accidenta i, ne vom orienta, pe baza examinãrii rapide fãcute tuturor, asupra celor în stare mai gravã, pentru a le acorda acestora, preferen ial, primul ajutor. Este obligatoriu sã îndepartãm mul imea, care prin agita ia pe care

 

creeazã i prin ac iunile sau sfaturile nepotrivite, dãuneazã salvãrii victimei.

o

Examinarea trebuie fãcutã cu foarte mare grijã pentru a nu înrãutã i

starea accidentatului, dar cât mai complet. Dacã este nevoie, tãiem îmbrãcãmintea pentru a-l examina mai bine sau pentru a face manevrele necesare respiratiei i circula iei. Trebuie avut grijã ca manevrele pe care le efectuãm sã nu înrãutã eascã starea victimei. Spre exemplu, în caz de fracturi,

mi

carea oaselor fracturate produce dureri care agraveazã starea

bolnavului. Ori de câte ori este posibil trebuie sã apelãm imediat la ajutorul unui medic sau al unui cadru sanitar mediu. Trebuie sã asigurãm transportul accidentatului la spital, în bune condi ii, apelând, când este posibil, la o ambulan ã.Transportul cu un autoturism sau cu un camion poate agrava de multe ori starea victimei. De aceea, dacã suntem obliga i sã transportãm victima cu astfel de mijloace, trebuie sã gasim posibilitatea ca bolnavul sã stea

4

Prim ajutor medical: defini ie, reguli generale de organizare.

întins, iar dacã are fracturi, sã facem o imobilizare provizorie a acestora. De asemenea, trebuie sã avem grijã, pe cât posibil sã pãstrãm în situa ia în care le-am gãsit, cauzele care au produs accidentul, pentru a permite organelor de anchetã sã execute cercetãrile legale. Este bine sã înso im victima la spital pentru a da lãmuririle necesare asupra cauzelor accidentului, a modului de comportare a victimei, precum i a primului ajutor acordat, sau cel pu in sã informãm complet pe cel care transportã accidentatul la spital.

Ce nu trebuie sã facem când acordãm primul ajutor

Este foarte important sã nu stârnim panicã. Sã procedãm energic dar sã nu luãm mãsuri pripite, periculoase. Trebuie sã avem grijã sã nu înrãutã im starea accidentatului. Acestuia nu i se vor face miscãri for ate, nu va fi ridicat în pozi ie verticalã. Nu este indicat sã oferim accidentatului grav sã bea multã apã, mai ales dacã suspectãm i o loviturã în abdomen cu rupturã de stomac sau dacã accidentatul are tendin ã la vãrsãturi. Trebuie sã ac ionãm cu foarte multã energie, dar cu pruden ã, pentru a nu fi supu i i noi la accidente sau a pune în pericol via a altor persoane. Se recomandã ca fiecare persoanã sã aibã în dotare, acasã, la locul de muncã i obligatoriu în autoturism o trusã de prim ajutor. Aceasta trebuie sã con inã în mod obligatoriu:

Douã pachete de tifon sigilate i sterile.

Prim ajutor medical: defini ie, reguli generale de organizare.

5

Un pachet de vatã sterilã i unul de vatã nesterilã pentru curã irea rãnilor. Douã pansamente mari i douã mici sub formã de rulouri de 10 metri, sigilate i sterile. O rolã de leucoplast lat i una de leucoplast îngust. Un pachet cu pansamente mari autoadezive cu Rivanol, sigilat i steril. Un pachet cu pansamente mici autoadezive cu Rivanol, sigilat i steril. Trei bandaje triunghiulare pentru imobilizarea luxa iilor i a fracturilor. Patru bandaje mari de tifon. Un termometru. Ace drepte i curbe i un mosor de a ã. O pensã anatomicã i una chirurgicalã. O foarfecã cu capete rotunde. Un bisturiu. O sticlã cu alcool medicinal. O sticlã cu solu ie de Rivanol O sticlã cu solu ie de tincturã de iod. Un tub de unguent cu hidrocortizon. O cutiu ã cu acid boric. Trei seringi cu ace de unicã folosin ã. Medicamente: algocalmin, aspirinã, paracetamol, laxative, antidiareice, antihistaminice. O agendã cu numerele de telefon i adresa de la: salvare, pompieri, medic, poli ie, spital, farmacie, stomatolog.

CAPITOLUL II

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

Asepsia cuprinde totalitatea mijloacelor utilizate în vederea evitãrii apari iei infec iilor la nivelul plãgilor. Ea vizeazã principii i metode care urmãresc distrugerea microbilor la nivelul materialelor inerte care vin în contact cu plaga, prevenind eventuala contaminare a acesteia. Asepsia se realizeazã prin mijloace fizice, adresându-se tuturor materialelor, instrumentelor, mâinilor operatorului i câmpului operator. Asepsia are un caracter profilactic, urmãrind sã previnã apari ia infec iei. Antisepsia cuprinde totalitatea mijloacelor chimice aplicate în vederea îndepãrtãrii sau distrugerii agen ilor microbieni la nivelul plãgilor accidentale sau chirurgicale. Utilizeazã mijloace chimice (antiseptice), care vin în contact cu plaga, distrugând par ial agen ii microbieni; acest fapt implicã aplica ii repetate ale substan elor antiseptice. Antisepsia este o metodã curativã, urmãrind tratarea unei infec ii deja existente la nivelul unei plãgi. Este de preferat utilizarea asepsiei, dar, în cazul în care plãgile au fost infectate se impune aplicarea mijloacelor antiseptice. Dezinfec ia este o metodã care creeazã o punte de legãturã între asepsie i antisepsie. Ea vizeazã ac iuni de îndepãrtare a agen ilor patogeni i de evitare a infec iei. Prin dezinfec ie se distrug numai germenii ob nui i, nu i cei sporula i sau virusurile. Este o metodã mai simplã care folose te substan e dezinfectante.

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

7

Îndepãrtarea agen ilor microbieni de pe mâini se face printr-o spãlare specialã, care constituie un mijloc de asepsie fa ã de plaga ce urmeazã a fi tratatã.

II.1. Asepsia

Cel mai important mijloc prin care se realizeazã asepsia este sterilizarea. Prin sterilizare se în elege actul prin care, printr-o serie de mijloace, se realizeazã îndepãrtarea sau distrugerea completã a tuturor microbilor; germenii microbieni pierzându- i capacitatea de reproducere. Mijloacele de care uzeazã sterilizarea sunt: fizice (cãldura) i chimice. Mijloacele pot fi împãr ite în doua mari categorii:

Mijloace clasice: flambarea, fierberea, autoclavarea, caldura uscatã i formolizarea. Mijloace moderne: sterilizarea cu vapori de oxid de etilen, sterilizarea cu ajutorul razelor gama, submersia în lichide germicide.

Alegerea metodei de sterilizare se face în func ie de materialul care trebuie sterilizat, de mijloacele de care dispunem, de necesitã ile în timp sau în perfec iune. Întotdeauna va fi aleasã metoda care sã asigure o cât mai bunã asepsie, adecvatã necesitã ilor. Sterilizarea materialelor moi (lenjeria de protec ie, compresele, tampoanele de tifon, materialul de suturã) se face cu ajutorul cãldurii umede la autoclav (2,5 atm, 140 0 Celsius). Sterilizarea instrumentelor metalice se face prin cãldurã uscatã sau umedã; flambarea nu este indicatã, fiind o metodã insuficientã.

8

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

Instrumentele optice nu se sterilizeazã prin cãldurã; se folosesc razele gama cu vapori de oxid de etilen, stergerea cu alcool sau men inerea în oxicianurã mercur, timp de douã ore. Mijloacele i tehnica sterilizãrii prin cãldurã

Cãldura necesarã sterilizãrii poate fi ob inutã în trei modalitã i:

în mediu lichid - fierberea în apã;

în mediu de vapori supraîncãlzi i sub presiune – autoclavul;

în mediu de aer supraîncãlzit, în cãldurã uscatã – Poupinel.

Rezisten a microbianã fa ã de cãldurã este diferitã în func ie de agentul microbian i de tipul cãldurii utilizate. De acest fapt trebuie sã se inã seama în vederea ob inerii unei bune sterilizãri. La cãldura uscatã, durata i temperatura de sterilizare trebuie sã fie mai mare, deoarece microbii au rezisten ã crescutã la acest tip de cãldurã, comparativ cu cea umedã. În func ie de instrumentele sau materialele pe care le avem de sterilizat, vom putea utiliza o serie de metode. Sterilizarea instrumentelor Înainte de sterilizare, indiferent de metoda de sterilizare utilizatã, instrumentele vor fi pregãtite prin spãlare i curã are specialã. Fierberea este unul dintre mijloacele cele mai comune de sterilizare. Are dejavantajul cã nu poate realiza distrugerea unor germeni care rezistã la 100 0 Celsius. Se poate efectua în vase obi nuite, fierbãtoare electrice simple sau sub presiune. La altitudini de sub 300 metri, apa are punctul de fierbere la 100 0 Celsius; la 1000 metri fierbe la 95,6 0 Celsius. Pentru a ridica temperatura de fierbere este necesar sã se adauge carbonat sau borat de sodiu 2-5g%, fiecare gram crescând temperatura de fierbere cu 1 0 Celsius. Durata fierberii este de 30 minute.

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

9

Fierberea apei la suprapresiune de 1 atm. se efectueazã în fierbãtoare speciale cu pere i rezisten i si capac închis ermetic. Existã posibilitatea urmãririi temperaturii i a presiunii realizate: 120 0 Celsius, 1 atm.

Fierberea este o metodã de necesitate în anumite cazuri urgente sau în lipsa altor posibilitã i. Sterilizarea prin cãldurã în mediu uscat este metoda de elec ie pentru sterilizarea instrumentelor metalice, a obiectelor de por elan sau de sticlã specialã. Este o metodã simplã, sigurã, practicã, utilizatã în mod curent în serviciile dotate cu aparate speciale denumite Poupinel. Aparatul este o etuvã adaptatã, format dintr-o cutie metalicã cu pere i dubli izola i cu azbest. Sursa de cãldurã este rezisten a electricã din perer ii laterali, peste care, cu ajutorul unui ventilator, se trece aerul pentru a fi încãlzit i apoi omogenizat. Sterilizarea se face la temperaturã înaltã (160-180 0 C), cunoscându- se faptul cã microbii se distrug mai greu la temperaturã uscatã. Durata sterilizãrii este în func ie de temperatura realizatã în interiorul aparatului:

- la 160 0 Celsius – 2 ore;

- la 170 0 Celsius – 1 ½ ore;

- la 180 0 Celsius – ½ ore – 45 min. Materialele textile nu pot fi sterilizate la Poupinel, deoarece nu sunt rezistente la temperaturi înalte. Avantajele acestei metode sunt: la sfâr itul sterilizãrii instrumentele sunt uscate i pot fi pãstrate sterile timp de 24 ore în Poupinel. Dintre dezavantaje, amintim timpul lung de sterilizare i timpul lung de rãcire a instrumentelor – 1 orã. Sterilizarea prin intermediul radia iilor ionizante utilizeazã radia iile gamma furnizate de elemente radioactive – Celsiu 137 i Cobalt 60 .

10

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

Se folose te numai pe scarã industrialã pentru materialele cu o singurã întrebuin are i care se deterioreazã la caldurã (seringi, ace, mãnu i etc.) Flambarea este un procedeu vechi, depã it i contraindicat, în afara unor cazuri excep ionale i ale unor mici manopere urgente când sterilizarea prin alte mijloace nu este posibilã. Sterilizarea prin flambare este eficientã numai la ansele de platinã, cu condi ia ca acestea sã ajungã la incande cen ã. Procedeul de a flamba instrumentele peste care s-a turnat alcool este total necorespunzãtor. Alcoolul arde numai la suprafa ã, arderea neinteresând i instrumentul. Sterilizarea prin raze ultraviolete este utilizatã pentru dezinfec ia aerului i a aparaturii din sãlile de opera ie. Sterilizarea prin mijloace chimice Sterilizarea prin vapori de formol este o metodã simplã, dar pe cale de a fi înlocuitã de mijloacele moderne. Se face în termostate închise ermetic, la subsolul cãrora se introduce o solu ie de aldehidã formicã 40%. Instrumentele se a azã pe rafturi speciale prevãzute cu orificii în partea superioarã a termostatului. Timpul de sterilizare este invers propor ional cu temperatura realizatã în termostat:

- la 17 0 Celsius dureazã 24 ore;

- la 25 0 Celsius dureazã 2 ore;

- la 50 0 Celsius dureazã 1 / 2 orã. Dupã sterilizare este necesarã neutralizarea aldehidei formice prin expunere la aer, spãlare cu apã distilatã i alcool. Sterilizarea prin vapori de oxid de etilen. Oxidul de etilen este un gaz fãrã culoare, inflamabil i explozibil. Are indice de penetra ie foarte mare în cauciuc, mase plastice, lemn, hârtie i textile, permi ând

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

11

sterilizarea obiectelor împachetate în oricare dintre aceste materiale. Are valoare bactericidã foarte bunã, distrugând toate microorganismele; nu este toxic. Sterilizarea se face la temperatura de 40-55 0 Celsius, timp de 4-6 ore, în func ie de presiune. Prin aceastã metodã se sterilizeazã mai frecvent materialele termosensibile i ambalate: truse de perfuzie, medicamente, seringi, fiole de catgut i alimente. Sterilizarea prin submersie în substan e germicide se utilizeazã pentru materialele care nu rezistã la temperaturi mari i care se deterioreaza u or. Mai frecvent se utilizeazã urmãtoarele substan e: Fenosept, Bromocet 1-2%, Clorocet 0,2-0,6%.

II.2. Antisepsia

Antisepsia este o metodã curativã care utilizeazã mijloace fizice (iradia ii, cãldurã) i chimice variate pentru combaterea unei infec ii, prin distrugerea agen ilor microbieni. Mijloacele chimice folosesc agen i chimioterapici cum ar fi sulfamidele i antibioticele administrate pe cale internã i antisepticele propriu-zise a cãror utilizare, în mare majoritate este externã: aplica ii, spãlãturi. Modul de ac iune al antisepticelor este nespecific. Fixarea antisepticului pe suprafa a microbianã este urmatã de absorb ia selectivã datoritã unor constituen i ai înveli urilor bacteriene. Odatã penetrat în celulã, va antrena o alterare a aparatului genetic, având drept consecin ã o muta ie sau o dezorganizare a sistemelor enzimatice

12 Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

ale bacteriei. Alteori, se produce denaturarea i coagularea unor constituen i proteici celulari. Se considerã cã germenii nu pot câ tiga rezisten ã secundarã la antiseptice. Ac iunea antisepticelor este condi ionatã de o serie de factori:

concentra ie, duratã de ac iune, temperaturã de utilizare, gradul higroscopic al atmosferei ambiante, pH-ul i vâscozitatea mediului unde ac ioneazã. Un bun antiseptic trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele calitã i:

- sã fie solubil în orice propor ie, în apã sau în solu ii organice;

- sã fie stabil în solu ii diluate i în timp;

- sã nu fie iritant i toxic pentru esuturi;

- sã aibã un spectru bacterian întins;

- trebuie sã fie bactericid, nu doar bacteriostatic;

- sã ac ioneze rapid în câteva minute;

- sã- i conserve activitatea antibacterianã chiar în prezen a lichidelor organice: sânge, albumina din supura ii;

- sã- i pãstreze calitã ile chiar când sunt inclu i în diferi i excipien i. În func ie de ac iunea lor nocivã, distructivã sau nu asupra esuturilor, antisepticele se împart în douã mari categorii:

1. Antiseptice citofilactice, care respectã integritatea biologicã a celulelor; 2. Antiseptice citocaustice, care au ac iune nocivã asupra celulelor. Dezavantajele acestei categorii constã în distruc ia esuturilor vii odatã cu ac iunea antimicrobianã. Se poate ajunge pânã la stãri toxice cu leziuni renale.

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

13

O altã clasificare este:

I. Antisepticele clasice sunt de mai multe tipuri:

a). Antiseptice slabe care pe lângã alte calitã i au i o ac iune antisepticã. Din aceastã categorie fac parte: sãpunul simplu; benzina iodatã (se utilizeazã la degresarea tegumentelor din jurul plãgii); uleiul gomenolat (utilizat în O.R.L.) b). Antisepticele de suprafa ã se folosesc pentru badijonarea tegumentelor i a mucoaselor.

- Alcoolul în concentra ie de 70% ac ioneazã datoritã puterii

osmotice i de pãtrundere în straturile profunde ale epidermului i în glandele sebacee. Într-o concentra ie mai mare deshidrateazã celulele, scãzându-le puterea de apãrare. Introdus în plagã, precipitã proteinele, formând un strat izolator ce favorizeazã dezvoltarea microbilor sub crustã. Nu ac ioneazã aplicat pe tegumentele umede. - Tinctura de iod este un antiseptic de suprafa ã, frecvent utilizat pentru badijonarea tegumentelor în jurul plãgilor accidentale. O solu ie de iod în alcool se nume te alcool iodat. Dacã concentra ia de iod este mai mare prin adãugarea de iodurã de potasiu, se nume te tincturã de iod. Iodura de potasiu stabilizeazã iodul, împiedicând transformarea rapidã a alcoolului i apari ia acidului iodhidric care este iritant pentru tegumente. Se impune folosirea proaspãtã a tincturii de iod. Prezen a acidului iodhidric se manifestã prin apari ia unui miros puternic, iritant. Iodul mãre te puterea de penetra ie a alcoolului.

Dezavantaje:

- este iritantã pentru tegumentele cu pãr sau la persoanele alergice; - prezen a acidului iodhidric poate genera eriteme tegumentare;

- aplicat pe plãgi precipitã albuminele, iar pe seroase produce aderen e.

c). Antiseptice care degajã clor

14

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

- Hipocloritul de sodiu este antiseptic citofilactic. Se folose te sub

formã de solu ie DAKIN. Se folose te proaspãt în iriga ii continue sau

intermitente. Este indicatã în plãgile anfractuoase cu sfaceluri. - Cloramina solu ie 0,2-5% preparatã din tablete de 500 mg. Este folositã ca antiseptic pentru unele materiale. La spãlarea plãgilor se folose te solu ie 0,1-0,3%. d). Substan e care degajã oxigen în stare nãscândã.

- Apa oxigenatã este antiseptic citofilactic, atât timp cât elibereazã

oxigen. Tope te i eliminã sfacelurle. Se preparã din perhidrol 30 ml. la 1000 ml. apã sau din Perogen tablete, con inând 1 gr. Peroxid de hidrogen (1-2 tablete la 200 ml. apã). În contact cu plaga produce o efervescen ã prin eliberarea oxigenului în stare nãscândã. Are ac iune bactericidã i mecanicã, u oarã ac iune hemostaticã.

Dezavantaje: provoacã granula ie conjunctivã puternicã, întârziind cicatrizarea plãgii.

- Acidul boric se gãse te sub formã de cristale, folosindu-se ca atare

sau sub formã de solu ie 2-4 %. Dezvoltã oxigen cu efecte de duratã mai lungã, dar mai pu in intense ca apa oxigenatã. Se aplicã mai ales pe plãgile infectate cu piocianic. Se poate aplica i sub formã de pri ni e pe diferite zone tegumentare sau mucoase. e). Deriva i ai metalelor grele. Cei mai cunoscu i sunt deriva ii organici sau anorganici ai mercurului i argintului.

-

Sublimatul

corosiv

solu ie

1‰

se

folose te

la

dezinfec ia

mâinilor.

 

-

Nitratul

de

argint

este

un

derivat

argentic

anorganic.

Este

dezinfectant, bactericid, distructiv, cauterizant sub formã solidã sau

Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

15

solu ii concentrate. Se folose te sub formã de creion cu ac iune causticã, producând cauterizarea chimicã. În contact cu esuturile precipitã albuminele formând o crustã din compu i organici ai argintului. Irita ia chimicã pe care o produce grãbe te epitelizarea. f). Deriva i ai acridinei

- Rivanolul este un praf galben, antiseptic, cu indica ii foarte largi. Se aplicã în solu ie 1 ‰ în plãgi infectate sau sub formã de comprese.

- Permanganatul de potasiu se prezintã sub formã de cristale de

culoare violetã. Este un antiseptic slab, utilizat mai ales la nivelul mucoaselor. Solu ia întrebuin atã de 2-4 ‰ este de culoare rozã, mai puternic antisepticã decât cea concentratã, de culoare închisã. Coloreazã i distruge rufãria. Este deodorant; petele de pe rufãrie se scot cu bisulfit

de sodiu.

- Metoseptul este dezinfectant, coloreazã în verde tegumentele i mucoasele. Se utilizeazã la persoanele sensibile la iod.

II. Antiseptice moderne a). Fenoli moderni i deriva ii lor

- Crezolii pot fi folosi i pentru dezinfec ie.

- Hexaclorofenul este folosit frecvent ca antiseptic, fiind inclus în

sãpun, pastã de din i, spray. b). Detergen ii sunt substan e care scãzând tensiunea superficialã sunt penetrante i favorizeazã deta area mecanicã a microbilor i a grãsimilor. Au efect abraziv, emulsionant fa ã de grãsimi. Sunt utiliza i sub formã de solu ii apoase sau alcoolice atât pentru uzul menajer, cât i ca

dezinfectant (pe materiale inerte) sau antiseptic (în plãgi).

16 Asepsia i antisepsia: defini ie, metode i mijloace

Toxicitatea lor e variabilã. Detergen ii cationici sunt mai periculo i, putând da na tere la intoxica ii cu implica ii gastrointestinale, cardiovasculare sau chiar stãri comatoase. Dintre detergen i men ionãm:

- Bromocetul are ac iune antisepticã bunã în plãgi, în solu ie de 1%;

- Clorocetul e un praf ce se dizolvã instantaneu în apã. Este de zece

ori mai puternic decât Bromocetul. Se folose te în solu ii de 0,1-0,2 pânã la 0,6 ‰.

CAPITOLUL III

Transportul accidenta ilor

Transportul reprezintã, alãturi de acordarea primului ajutor, un factor foarte important care influen eazã evolu ia stãrii unui accidentat. Transportul trebuie sã fie:

- prompt, adicã sã poatã fi executat la cât mai scurt timp de la producerea accidentului, mai ales la cazurile care cer grabnic un tratament medical.

- rapid, pentru a dura cât mai pu in;

- corect, adicã sã fie executat în a a fel, încât sã nu dãuneze bolnavului, inând cont de natura leziunilor produse de accident.

Primul lucru pe care trebuie sã-l avem în vedere este alegerea mijlocului sau a modului de transport. Aceastã alegere se v-a face inând cont de o serie de factori:

- dacã accidentatul este con tient;

- dacã este ocat sau nu;

- dacã prezintã fracturi i unde sunt acestea localizate;

- dacã pierde sau a pierdut sânge în cantitate mare;

- dacã rãnile pe care le prezintã nu contraindicã un anume fel de transport.

Eludând aceste aspecte putem gre i i dãuna bolnavului.

18

Transportul accidenta ilor

De obicei, orice accidentat este transportat la spital cu ajutorul autosanitarelor, unele dintre ele fiind special amenajate pentru a putea acorda încã de pe parcurs un tratament de specialitate, cum ar fi tratamentul împotriva ocului. Ceea ce ne prive te în mod direct este cum sã procedãm la locul accidentului. Accidenta ii pot fi grupa i în:

- unii pot sã meargã pe picioarele lor; ace tia trebuie ajuta i de una sau douã persoane.

- al ii, în special cei cu fracturã de coloanã vertebralã, bazin sau membre inferioare, nu pot fi transporta i decât cu targa;

- accidenta ii care nu se pot sus ine pe picioare, de i nu prezintã fracturi de coloanã vertebralã sau de membre inferioare; ace tia pot fi transporta i, pe o distan ã scurtã, pe mâini, pe chingã sau în alt mod.

Transportul cu targa

Targa este cel mai obi nuit i cel mai cunoscut mijloc de transport. Targa poate fi improvizatã sau construitã în mod special. Tãrgile improvizate se pot confec iona din douã be e, vergele metalice sau evi a cãror lungime sã depã eascã înãl imea bolnavului, legate sau fixate de-a lungul lor de o frânghie petrecutã în „8”, de douã haine, o manta, o pãturã s.a.m.d. La nevoie se poate utiliza ca targã o scarã, o scândurã latã sau chiar o u ã.

Transportul accidenta ilor

19

Tãrgile special construite pot fi executate dintr-un cadru de metal sau din lemn, peste care se fixeazã, bine întinsã, o pânzã groasã sau o bucatã de material plastic care se poate spãla cu u urin ã. Targa trebuie sã fie u oarã, dreaptã i tare pentru a nu încovoia sau ghemui bolnavul. Mai existã tãrgi din esãturã de sârmã sau metalice în întregime. Cu ajutorul tãrgii, accidentatul va fi transportat de la locul accidentului, fie direct la spital, dacã acesta e situat în apropiere, fie pânã la autosanitarã sau la alt vehicul, dacã distan a de parcurs este mai mare.

Etapele transportului cu targa

I. Una dintre cele mai importante manevre este ridicarea accidentatului de la sol i a ezarea lui pe targã. Aceastã mi care se descompune în câ iva timpi, dupã cum urmeazã:

1. Se a eazã targa lânga accidentat. Dacã acesta prezintã o fracturã a unui membru, targa se a eazã de partea membrului vãtãmat.

2. La comanda „pe locuri”, datã de responsabilul colectivului care urmeazã sã ridice targa, trei persoane se în irã de-a lungul pãr ii sãnãtoase a accidentatului: prima în dreptul capului, a doua în dreptul bazinului i a treia în dreptul membrelor inferioare.

3. Urmeazã comanda „apuca i”, la care salvatorii se las pe un genunchi i î i trec mâinile pe sub accidentat. Primul pe sub cap i omopla i, al doilea pe sub lombe i bazin, al treilea pe

20

Transportul accidenta ilor

sub coapse i genunchi. Dacã salvatorii sunt în ira i în stânga victimei, se recomandã sã se stea pe genunchiul stâng, iar pe partea dreaptã pe genunchiul drept.

4. La comanda „ridica i”, accidentatul este s ltat de cele trei persoane deodat .

5. Urmeazã a ezarea accidentatului pe targã. Aceastã manevrã se executã la comanda „a eza i”, la care targa este împinsã sub accidentatul care este sus inut pe mâini, iar salvatorii, cu o mi care blândã i to i în acela i timp, a azã bolnavul.

Sunt anumite cazuri în care se cere o deosebitã aten ie în manevrarea unei regiuni sau care obligã sã a ezãm accidentatul într-un anumit fel. De exemplu: un accidentat incon tient, în comã, trebuie întors u or pe una din pãr i sau în cel mai rãu caz a ezat cu capul întors într-o parte, deoarece ace ti bolnavi se pot sufoca, fie prin vãrsãturã, fie prin cãderea limbii care astupã laringele. La fel se va proceda i cu accidenta ii care prezintã o zdrobire a maxilarului inferior sau care sângereazã pe nas i pe gurã. Dacã accidentatul are o plagã în cre tetul capului i din aceasta se scurge în val o cantitate mare de sânge, pentru a mic ora hemoragia, în afarã de pansamentul steril aplicat anterior, accidentatul va fi a ezat pe targã cu capul i cu toracele mai sus decât restul corpului. Aceasta se ob ine, fie introducând sub el perne sau pãrturi îndoite, fie ridicând dispozitivul special care se gãse te la unele tãrgi tip. Acolo unde reu im sã recunoa tem sau bãnuim o fracturã de coloanã vertebralã cervicalã, vom avea în permanen ã ideea cã mi carea coloanei fracturate în timpul a ezãrii pe targã sau în timpul transportului poate distruge o por iune din mãduva spinãrii. De aceea, în aceste cazuri

Transportul accidenta ilor

21

accidentatul va fi a ezat pe targã de cel pu in patru persoane, dintre care unul va sus ine cu ambele mâini capul i ceafa, fãrã sã le mi te cât de pu in. Targa va fi tare, astfel încât bolnavul sã nu se coco eze. Sub ceafã se va introduce un cearceaf fãcut sul, dar fãrã sã se mãreascã curbura normalã a cefei; de o parte i alta a capului se vor a eza doi sãcule i de nisip, douã suluri sau douã perni e. Acestea vor imobiliza în bunã mãsurã coloana cervicalã pe timpul transportului. Pentru fracturile de coloanã vertebralã dorsalã sau lombarã, o condi ie obligatorie este a ezarea pe o targã tare i cu fa a în jos. Dacã accidentatul se gãse te pe pãmânt cu fa a în jos, el va fi ridicat întroducând mâinile pe sub piept, bazin i coapse i va fi a ezat pe targã fãrã al îndoi. Dacã se gãse te cu fa a în sus sau pe o parte, atunci el va fi întors pe loc cu fa a în jos i apoi ridicat i a ezat pe targã. Întoarcerea se va face fãrã a rãsuci bolnavul, umerii i oldurile trebuind sã fie întoarse în acela i timp. Accidenta ilor cu fracturi de coaste i eventual complica ii, care se sufocã sau respirã greu, trebuie sã le ridicãm toracele mai sus decât restul corpului. Bolnavii care au dureri abdominale sau prezintã un abdomen acut, vor fi a eza i pe spate cu coapsele u or flectate. Pentru aceasta se va introduce un sul sub genunchi. Accidenta ii cu membrele superioare fracturate se transportã de obicei pe spate, dar se cautã o pozi ie convenabilã pentru membrul rãnit i imobilizat provizoriu, a ezãnd sub cot o perni ã sau un sul. Fracturile de old se transportã imobilizãnd membrul inferior într-un dispozitiv special, sau la nevoie, a ezãnd membrul comod pe targã i limitându-i mi carea de rãsucire prin perne sau suluri puse de o parte i de alta. La fel se va proceda i în luxa iile de old. Pentru restul fracturilor

22

Transportul accidenta ilor

membrului inferior, imobilizate provizoriu, se recomandã a ezarea de perne sub genunchi, gambã i cãlcâi. Dacã accidentatul este agitat, cum sunt de obicei cei cu traumatisme craniocerebrale, pentru a nu cãdea în timpul transportului, el poate fi legat de targã cu ajutorul unor cearceafuri trecute pe la axile, peste bazin i deasupra genunchilor, în a a fel încât sã nu jeneze respira ia i circula ia în membre. Vom avea în vedere ca accidentatul sã fie bine învelit, mai ales pe vreme friguroasã i dacã are o distan ã mare de parcurs. Acest lucru se face cu una sau douã pãturi. Unul din capetele pãturii va sta sub bolnav pentru a nu lãsa spatele descoperit.

II. A doua manevrã care trebuie efectuatã corect este transportul propriu-zis al accidentatului cu targa. Targa poate fi transportatã de douã persoane, dar este mai bine ca acest lucru sã fie efectuat de patru persoane. Accidentatul va fi transportat cu capul înainte, pentru a putea fi observat mai bine. Excep ie de la aceastã regulã face numai coborârea pe pantã sau pe scãri, când bolnavul se va transporta cu picioarele înainte.

Transportul propriu-zis se descompune în mai mul i timpi:

1. Dupã a ezarea pe targã a accidentatului, la comanda ”la targã” cei patru salvatori se aranjeazã în felul urmãtor: unul la cap (cu spatele la capul bolnavului); unul la picioare (privind spre bolnav); unul în dreapta i altul în stânga sensului de înaintare.

Transportul accidenta ilor

23

2. Urmeazã comanda „apuca i” la care to i se apleacã i apucã targa (doi de mânere i doi de bare).

3. La comanda „ridica i” targa este ridicatã lent, dar dintr-o datã.

4. Se dã comanda „porni i” la care purtãtorii pornesc to i cu acela i pas, în afarã de unul din cei a eza i la cap sau la picioare. Dacã sunt numai doi purtãtori, atunci unul va porni cu stângul i celãlalt cu dreptul. Aceasta se face pentru a feri accidentatul de scuturãri. Din acelea i motive pornirea i oprirea se vor face lent, fãrã smucituri. Pe timpul transportului se va merge cu pa i egali, nu prea mari, iar

accidentele de teren vor fi evitate. Dacã în drum apar obstacole mari acestea vor fi evitate în felul urmãtor:

În fa a unui gard de înãl ime micã, purtãtorul dinainte predã mânerul purtãtorului din pãr i, apoi sare peste gard. În acest timp ceilal i trei ridicã targa la înãl imea gardului i o împing peste acesta. Purtãtorul care a sãrit gardul preia mânerele din nou i elibereazã purtãtorii laterali, care sar la rândul lor peste gard. Dupã ce au trecut, ace tia preiau mânerele de la ultimul purtãtor, care sare peste obstacol i î i reia locul pe care l-a avut. În acela i fel se trece targa peste un zid de înãl ime potrivitã. Trecerea unui an se face aproximativ la fel: purtãtorii laterali coboarã în an i preiau mânerele de la primul purtãtor. Acesta trece an ul i apucã mânerele. În acest timp targa este împinsã înainte, iar purtãtorii laterali care continuã sã rãmânã în an , preiau mânerele de la purtãtorul din spate. Dupã ce acesta trece peste an va prelua mânerele din spate din nou i

24

Transportul accidenta ilor

se a teaptã ca cei doi purtãtori laterali sã- i reia locurile stabilite. În cazul în care suntem nevoi i sã urcãm o pantã foarte înclinatã sau o scarã, pentru a nu înclina targa, purtãtorul din fa ã va coborî partea dinainte a tãrgii, iar cel din spate împreunã cu purtãtorii laterali, vor ridica partea din urmã a tãrgii. Coborâtul unei pante sau scãri se face invers, ridicând partea de dinainte a tãrgii. În aceste cazuri, trecerea se va face întorcând targa în a a fel încât bolnavul sã fie transportat cu picioarele înainte. Dacã avem de trecut targa prin coridoare înguste sau pe scãri interioare strâmte, transportul se va face de cãtre doi purtãtori. La trecerea prin asemenea locuri înguste sau u i, vom avea o deosebitã grijã sã nu lovim targa, pentru a nu zdruncina bolnavul i mai ales sã nu-i agã ãm mâinile sau coatele. A ezarea tãrgii în autosanitarã se face prin u a din spatele ma inii. Accidentatul este introdus cu capul înainte, sens în care va fi transportat i cu acest vehicul. Pentru ca încãrcarea tãrgii cu bolnavul sã se facã corect, unul dintre purtãtorii laterali se urcã în ma inã i preia mânerele din fa ã ale tãrgii. Restul purtãtorilor ridicã cealaltã parte a tãrgii la orizontalã i o împing în ma inã. Dacã cu autosanitara se vor transporta mai multe tãrgi, vom încãrca mai întâi tãrgile de deasupra, apoi pe cele de dedesubt.

Transportul accidenta ilor

25

Transportul fãrã targã

Este posibil uneori ca o singurã persoanã sau douã sã fie nevoite sã transporte victima de la locul accidentului, nedispunând de nici un alt mijloc sau situa ia localã sã fie de a a naturã încât transportul sã nu poatã fi efectuat altfel. În aceste cazuri o singurã persoanã poate transporta bolnavul pe bra e, pe spate, pe umeri sau cu chinga. Dacã sunt doi salvatori, atunci transportul se face pe bra e orizontal, cu scaunul, “unul dupã altul” sau cu chinga.

Transportul executat de o singurã persoanã

a) Transportul pe bra e. În acest mod pot fi transporta i cei care nu prezintã fracturi de coloanã vertebralã sau de membre. Salvatorul îngenuncheazã i apucã accidentatul cu o mânã sub coapse i cu cealaltã pe dupã subsuori; apoi se ridicã i duce bolnavul în bra e.

b) Transportul pe spate. Acest procedeu poate fi utilizat dacã accidentatul este con tient i nu prezintã fracturi ale membrelor superioare. Accidentatul este a ezat pe o piatrã, salvatorul întors cu spatele îngenuncheazã între picioarele acestuia i îi cere sã-l prindã cu bra ele de dupã gât. Apoi, apucându-l cu mâinile pe sub genunchi, salvatorul se ridicã i porne te înspre înainte.

26

Transportul accidenta ilor

c) Transportul pe umeri. Dacã victima este incon tientã, în cazul unui singur salvator, se indicã transportul pe umeri. Un prim procedeu este transportul pe un singur umãr. În acest caz purtãtorul ridicã accidentatul pe umãrul sãu drept. Capul accidentatului se apleacã pe spatele purtãtorului, care î i trece bra ul sãu drept pe deasupra coapselor victimei, i cu mâna dreaptã apucã mâna dreaptã a accidentatului. Accidentatul mai poate fi transportat de cãtre o singurã persoanã, pe amândoi umerii.

d) Transportul cu chinga de cãtre o singurã persoanã simplificã transportul i u ureazã efortul depus de salvator.

Transportul executat de douã persoane

a) Transportul pe bra e orizontal. Cei doi salvatori îngenuncheazã pe partea sãnãtoasã a victimei, la fel ca la transportul cu targa, unul în dreptul toracelui i bazinului, iar celãlalt în dreptul membrelor inferioare. Ei î i introduc mâinile pe sub victimã, îl ridicã i pornesc cu acela i picior, la comandã. Accidentatul î i va petrece bra ul pe dupã ceafa purtãtorului de la cap.

b) Transportul cu scaunul se poate executa pe un scaun adevãrat pe care se a azã accidentatul. Dacã nu avem scaun, purtãtorii se apucã într-un anume fel de mâini, formând ceea ce se nume te scaun. Accidentatul se a azã pe acesta i î i petrece mâinile pe dupã gâtul celor ce îl transportã. Încheierea unui scaun se face astfel: fiecare

Transportul accidenta ilor

27

dintre purtãtori î i apucã gâtul mâinii stângi cu mâna sa dreaptã, iar mâna stângã apucã gâtul mâinii drepte a celuilalt purtãtor. c) Procedeul „unul dupã altul”. Accidentatul este ridicat de pe sol i transportat de cãtre doi salvatori, dintre care primul a ezat între membrele inferioare ale victimei îl sus ine cu anebra ele îndoite pe sub genunchi; al doilea, a ezat în spate, ridicã i duce accidentatul cu mâinile petrecute pe sub subsuorile acestuia. Apucarea, ridicarea i pornirea cu acela i pas se executã la comandã. d) Transportul cu chinga. Chinga este petrecutã pe sub oldurile accidentatului, rãsucitã în „8”. Salvatorii îngenuncheazã de o parte i cealaltã i petrec pe umeri i pe dupã ceafã ochiul respectiv al chingii, apoi se ridicã i pornesc cu acela i pas, la comandã.

i transportul efectuat de câtre douã persoane se va limita la cazurile în care nu suspectãm fracturi de coloanã vertebralã sau fracturi greu de imobilizat, ca cele ale coapsei. În oricare din cazurile de fracturã, prima manevrã va fi imobilizarea provizorie i apoi transportul.

CAPITOLUL IV

Traumatismele

Prin traumatisme se în elege ansamblul de manifestãri i de

consecin e locale i generale, care apar i se dezvoltã în urma ac iunii unui agent traumatizant asupra organismului. Traumatismele se clasificã dupã mai multe criterii:

agentul traumatizant existã traumatisme mecanice,

termice, electrice, chimice, prin iradiere, prin explozii.

1.

Dupã

2. Dupã numãrul regiunilor anatomice traumatizate:

- traumatisme unice, multiple, asociate, combinate.

- politraumatisme cu interesarea func iilor vitale.

3. Dupã cauza care le-a produs:

- accidentale: circula ie, industrie, cãderi, sport, casnice etc

- agresiuni;

- în scop suicid.

4. În func ie de existen a unei solu ii de continuitate tegumentarã:

- contuzii sau traumatisme închise;

- plãgi sau traumatisme deschise.

Traumatismele mecanice sunt cele mai frecvente. Atunci când ac ioneazã mai mul i agen i vulneran i, se produc leziuni combinate.

Politraumatismele

caracterizeazã printr-un plus de gravitate, rezultat din concomiten a leziunilor multiple i din dereglarea func iilor vitale cardio-circulatori i respiratorii.

reprezintã 10-12 % din traumatisme, ele se

Traumatismele

29

IV. 1. Contuziile

Contuziile sau traumatismele închise sunt modificãri structurale i func ionale produse în esuturi în urma unui agent traumatizant, care nu creeazã o solu ie de discontinuitate la nivelul tegumentului sau al mucoasei. Agentul traumatizant este reprezentat de un corp contondent cu o suprafa ã mai mare i netedã. Contuziile se clasificã în:

I. Contuzii superficiale, care la rândul lor se împart în:

1. Contuzii ale tegumentului:

a). Escoria ia superficialã este o pierdere de epiderm, pânã la stratul cornos, care nu sângereazã i care poate fi o poten ialã poartã de intrare pentru microbi. b). Escoria ia profundã depã e te stratul cornos al pielii, sângereazã i trebuie consideratã ca i o plagã. Acestea douã se trateazã prin badijonãri cu substan e antiseptice. c). Impregnãrile sunt re ineri de microparticule de pãmânt, nisip, metale în tegumente. Se îndepãrteazã prin spãlare sau instrumental. d). Flictena traumaticã rezultã prin decolarea dermoepidermicã, are con inut serohemoragic i este rezultatul stazei venoase i a edemului post traumatic. Ea apare în primele minute sau ore. Poate apãrea i în hematoame profunde sau în fracturi. Se trateazã prin punc ionare i pansament steril. e). Necroza cutanatã post traumaticã se produce prin întreruperea circula iei în zona tegumentarã interesatã. Se formeazã o escarã care se

30

Traumatismele

va elimina i va lãsa în urma ei o plagã. Ea se poate produce i prin

compresiune de la interior, relizatã de un hematom sau de fragmente osoase fracturate. Se trateazã prin excizie, evacuarea hematomului, pansamente, la nevoie grefã cutanatã. f). Echimoza este o revãrsare subdermicã de sânge. Ini ial ea are o culoare ro ie, violacee, ulterior ea devine albastrã-vânãtã, galben-

verzuie pe mãsura resorb iei i dispare fãrã urme în douã trei sãptãmâni. Ele pot apãrea precoce, imediat, la locul contuziei sau apar tardiv la câteva ore, prin difuzarea la distan ã de zona contuzionatã. De exemplu, în fracturile bazei craniului pot apãrea hematoame palpebrale, subconjunctivale, pe peretele posterior al faringelui. Se trateazã prin aplicare de comprese reci i unguent cu Lasonil. g). Hematomul apare din cauza ruperii vaselor sanguine mai mari.

El poate fi mic (câ iva ml) sau mai mare (1000-3000 ml), ca în cazul

zdrobirilor musculare, fracturilor de coapsã i bazin. Hematomul

circumscris (localizat) este bine delimitat de esuturile adiacente, apare

ca o tumefac ie dureroasã mai moale i fluctuentã, cu crepita ie la centru

i mai consistentã la periferie. El poate avea pulsa ii, dacã comunicã cu

o arterã. Hematomul pielii pãroase a capului se nume te bosã

sanguinolentã. Hematomul difuz se realizeazã prin difuzarea sângelui pe tecile vasculonervoase în intersti iile musculare. Este întins i difuz, poate deveni compresiv asupra elementelor vasculare. Hematoamele se pot infecta. Ele se trateazã cu aplica ii reci umede sau uscate i unguent

cu Lasonil.

2. Contuziile hipodermului se pot solda cu ruperea re elei vasculare i cu necrozã asepticã. În contuziile hipodermului se poate produce i necroza tegumentului. Regiunea prezintã edem, echimoze, hematoame subcutanate.

Traumatismele

31

a). Revãrsatul serolimfatic este o formã particularã de contuzie hipodermicã i constã în acumularea unui lichid seros între fa cia de înveli i fa a profundã a hipodermului; rezultã în urma unui impact traumatic tangen ial. El se produce pe fa a anterolateralã a abdomenului, la coapsã, în regiunea fesierã i lombarã. Colec ia nu prezintã fluctuen ã dar se deplaseazã odatã cu mi cãrile corpului. Prevenirea acestul revãrsat serolimfatic se face prin pansament compresiv.

II. Contuziile profunde. Sunt contuziile fasciilor de înveli , aponevrozelor, hernia muscularã, ruptura muscularã; vor fi tratate ulterior. Din punct de vedere topografic deosebim:

1.Contuzia abdominalã poate fi numai parietalã, când intereseazã numai tegumentul sau musculatura i parietovisceralã (60%), când prin structurile parietale sunt interesate i unul sau mai multe viscere abdominale. Contuziile parietale mai frecvente sunt echimozele, hematoamele, revãrsatul serolimfatic, ruptura mu chiului drept abdominal. Organele parenchimatoase sau cavitare pot prezenta echimoze, hematoame subseroase, rupturi par iale sau complete. Nu existã paralelism între amploarea leziunilor parietale i a celor viscerale. Existã situa ii când leziunile parietale sunt minime, dar viscerele abdominale pot prezenta leziuni majore. Ruptura de organe parenchimatoase se traduce prin sindromul de hemoragie internã intraperitonealã, iar ruptura de organe cavitare se traduce prin irita ie peritonealã posttraumaticã. Aceste sindroame se integreazã în abdomenul acut. Durerea abdominalã este mare, spontanã i accentuatã la palpare. Bolnavul are o atitudine antalgicã i anume, flexiunea membrelor

32

Traumatismele

inferioare pe abdomen pentru relaxarea musculaturii abdominale. La palparea abdomenului se înregistreazã apãrarea muscularã: o rigiditate muscularã tonicã, permanentã, invincibilã, împiedicând prin rezisten a opusã orice palpare profundã. Bolnavul mai poate prezenta vãrsãturi i semnele hemoragiei: ame ealã, tahicardie, tahipnee, paloare, sete accentuatã. Un astfel de accidentat trebuie transportat la spitalul cel mai apropiat, evitând a-i provoca mi cãri care îi pot accentua hemoragia. Nu orice loviturã abdominalã puternicã provoacã rupturi ale organelor interne. E bine sã se tie cã uneori lovituri relativ u oare pot sã rupã un organ. De aceea, dacã observãm cã dupã o loviturã în abdomen durerea nu înceteazã, ci devine din ce în ce mai puternicã i se înso e te i de alte semne dintre cele men ionate mai sus, este obligatoriu sã fie cerut ajutorul medicului fãrã întârziere. Uneori pot sã aparã accidente grave la câteva zile dupã o loviturã, timp în care bolnavul s-a sim it bine. Apar dureri abdominale, ame eli, care ne obligã sã consultãm de urgen ã medicul.

2. Contuzia toracicã poate fi toracicã simplã sau cu interesarea organelor endotoracice. Contuzia parietalã se traduce prin durere, hematom, perceperea unei discontinuitã i în cazul rupturii musculare (pectoral). În cadrul contuziilor toracice: como ia i compresia toracicã realizeazã douã aspecte particulare. Como ia toracicã rezultã prin aplicarea unei for e contondente mari pe regiunea sternalã sau precordialã, se poate manifesta prin apnee sau dispnee, paloare, puls abia perceptibil, tensiune arterialã scãzutã. Ea este cauzatã de reflexe inhibitorii vagale, uneori poate duce la exit

Traumatismele

33

instantaneu. Se trateazã prin resuscitare cardiorespiratorie, oxigenoterapie. Compresia toracicã se realizeazã prin comprimarea violentã a toracelui între douã planuri rigide. Clinic se pune în eviden ã prin existen a tii cervicofaciale: pete ii i hemoragii în teritoriul cav superior: fa ã, gât, umeri. Cedeazã spontan în 10-15 zile. Tratamentul constã în analeptice cardiovasculare, oxigenoterapie i la nevoie respira ie artificialã. În cazul contuziilor mai intense se pot produce fracturi costale, disjunc ii condrocostale i luxa ii costale. Acestea se manifestã prin durere vie într-un punct fix, crepita ii. Se trateazã prin infiltra ii analgezice cu xilinã. Deoarece capetele coastelor rupte pot sã rãneascã plãmânii sau vasele mari, în contuziile puternice ale toracelui, pânã la clarificarea prin examen radiologic a stãrii în care se gãsesc coastele, sã se imobilizeze toracele cu o fa ã latã trasã circular sau cu o bucatã de pânzã, fãrã a merge prea jos pentru a nu stânjeni respira ia. Leziunile endotoracice se manifestã prin colec ii endotoracice sau în cazurile mai grave prin semne de insuficien ã respiratorie acutã.

3. Contuzia cerebralã sau traumatismele craniocerebrale. De i nu revendicã întotdeauna i imediat un tratament obligatoriu lezional, trebuie luate mãsuri adecvate deoarece de ceea ce se face în primele ore depinde viitorul unui traumatizat craniocerebral. În traumatismele craniocerebrale prima mãsurã terapeuticã este asigurarea respira iei, chiar prin intuba ie, deoarece „salvarea vie ii înseamnã de fapt salvarea creierului” care este un mare consumator de oxigen. În traumatismele craniocerebrale se întâlnesc urmãtoarele posibilitã i clinice:

34

Traumatismele

- como ia, cauzatã de izbirea substan ei cerebrale de pere ii oso i,

fãrã leziuni anatomice i cu recãpãtarea rapidã a stãrii de con tien a.

- contuzia, care este o alterare a substan ei cerebrale, apãrând starea de comã care persistã în func ie de intensitatea leziunilor. - compresiunea prin hematom extradural sau subdural, care determinã apari ia stãrii de comã, cu duratã variabilã, dupã localizarea hematomului. Ca rezultat al traumatismului cranian se descriu patru grade de profunzime a comei:

1. Coma vigilã (de gradul I), în care starea de veghe este încã prezentã, dar s-a instalat deja un grad de somnolen ã. Se poate comunica cu bolnavul, dar cu dificultate. Este stadiul de comã

u oarã, accidentatul reac ionând la un stimul dureros.

2. Coma carrus ( de gradul II), în care bolnavul nu reac ioneazã la excitan i durero i, însã î i pãstreazã reflexele oculare, cutanate i osteotendinoase. Nu are reflex de degluti ie, fiind un stadiu grav de comã.

3. Coma profundã (de gradul III), în care toate reflexele sunt dispãrute, putând surveni tulburãri respiratorii i circulatorii, manifestate prin depresiune respiratorie i chiar stop respirator, hipotensiune i în final stop cardiac.

4. Coma depã itã (de gradul IV) este rezultatul reluãrii contrac iei spontane a cordului dupã 3-4 minute de viabilitate a creierului,

deci este un bolnav decerebrat, irecuperabil ca individ con tient.

Coma instalatã imediat dupã accident nu are valoare prognosticã, pupilele reac ioneazã la luminã i reflexele osteotendinoase sunt normale. Deseori apar la început semne foarte grave: contracturi în

Traumatismele

35

extensiune, prona ia i extensiunea membrelor superioare la excita ia dureroasã, anizocorie sau midriazã inertã, hipersecre ii traheobron ice. Fracturile situate la baza craniului pot fi înso ite de leziuni ale trunchiului cerebral i se manifestã de la început prin comã vigilã care apoi se aprofundeazã, afectând respira ia i circula ia. Accidentatul poate sã aibã pierdere de sânge pe nas, echimoze în jurul ochilor, respira ie neregulatã i foarte zgomotoasã. Ace ti bolnavi trebuie transporta i cu mare grijã la spital, deoarece în timpul transportului, fiecare mi care bruscã poate înrãutã i situa ia.

4. Traumatismele vertebromedulare. În traumatismele coloanei vertebrale se pot produce contuzii, dilacerãri, întreruperi func ionale incomplete sau complete par iale ale mãduvei spinãrii. Sunt localizate de obicei în regiunea cervicalã i lombarã; segmentele toracal i sacral sunt mai fixe i mai rigide. Aceste leziuni se manifestã prin paraplegie flascã totalã, anestezie totalã, dispari ia reflexelor, tulburãri sfincteriene. În caz de suspiciune de fracturã de coloanã vertebralã, ridicarea accidenta ilor se va face cu deosebitã grijã evitându-se torsiunea axului craniocervicotoracic imprimându-se o u oarã trac iune craniopedioasã constantã. Se contraindicã flectarea sau torsionarea regiunii cervicale, deoarece se pot produce sec iuni ale mãduvei spinãrii. Transportul se va face pe un plan dur, aplicând saci cu nisip de o parte i de alta a regiunii temporooccipitale. Leziunile nervoase se manifestã prin imposibilitatea mi cãrii membrelor inferioare (paraplegie), în caz de leziuni în segment lombar; i/sau tetraplegie în caz de leziuni în regiuni înalte. Dacã leziunea este situatã în zona cervicalã a mãduvei spinãrii, deasupra originii nervului

36

Traumatismele

frenic, se indicã de extremã urgen ã respira ie artificialã, deoarece mi cãrile diafragmei sunt abolite.

5. Traumatismele maxilofaciale se caracterizeazã prin:

- asfixie, produsã prin edem al plan eului bucal, acumulãri de

secre ii i cheaguri sanguine, edem al glotei, cãderi ale bazei limbii în

faringe, ca urmare a fracturilor mandibulei, aspira ii de fragmente osoase, din i sau proteze. - primul ajutor constã în trac iunea limbii cu o pensã sau cu mâna i fixarea ei la exterior, aspirarea corpilor strãini din faringe sau extragerea lor cu o pensã i la nevoie traheostomia i aspirarea secre iilor. - hemoragia poate fi moderatã sau masivã în raport cu vasul lezat. Lezarea arterei carotide sau a venei jugulare poate duce la moarte la

locul accidentului. Se va aplica hemostaza provizorie prin compresiune digitalã pe marginea medialã a sternocleidomastoidianului sau pansament compresiv. - ocul posttraumatic este grav. Primul ajutor constã în oxigenoterapie i perfuzie endovenoasã.

- fracturile masivului facial pot fi înso ite sau nu de como ie

cerebralã. Se va încerca o fixare provizorie prin aplicarea „pra tiei

mentoniere” sau a unui pansament compresiv vertex-mandibulã.

Plãgile

sau

rãnile

IV. 2. Plãgile

sunt

leziuni

traumatice

caracterizate

prin

întreruperea continuitã ii tegumentelor sau a mucoaselor.

Traumatismele

37

Distrugerea esuturilor poate fi provocatã de o ac iune mecanicã, termicã, chimicã sau electricã. Plaga produce reac ii locale i uneori ale întregului organism. Clasificarea rãnilor

1. Plaga este simplã când marginile ei sunt liniare i regulate.

2. Plaga compusã are marginile neregulate i intereseazã uneori organe importante.

3. Plaga este complicatã când în timpul evolu iei ei se supraadaugã infec ii grave.

4. Plaga superficialã intereseazã numai pielea.

5. Plaga profundã intereseazã i restul esuturilor; atunci când comunicã cu o cavitate naturalã (peritoneu, pleurã, pericard), rãnile se numesc penetrante. Rana penetrantã înso itã de rãnirea unui organ cavitar se nume te perforantã. Oricare dintre aceste rãni pot fi produse în condi ii i prin ac iuni diferite.

1. Prin ac iune mecanicã se pot produce plãgi prin tãiere, în epare, contuzie, mu cãturã, armã de foc. a). Rana tãiatã poate fi operatorie sau accidentalã. Aceasta din urmã se produce prin instrumente tãioase, cioburi. În rãnile tãiate marginile pielii sunt regulate, distrugerile de esuturi sunt mici i vindecarea se face repede. b). Rana prin în epare poate fi produsã prin a chii de lemn, instrumente ascu ite, împunsãturi de coarne de animale. Se caracterizeazã printr-o rãnire micã a pielii i distrugeri limitate de esuturi. O categorie aparte o formeazã rãnile prin în epãturã de insecte. Acestea sunt periculoase deoarece în acela i timp cu în epãtura, insecta introduce în esuturi substan e iritante i provoacã prurit, transformând

38

Traumatismele

în epãtura într-o poartã de intrare a infec iei. În epãturile de insecte inoculeazã uneori germenii unor boli generale (paludism, tifos exantematic). c). Plãgile prin mu cãturã . Cel mai des întâlnite sunt cele provocate de animale domestice, mai rar de animale sãlbatice i foarte rar de cãtre oameni. Pericolul rãnilor prin mu cãturã este foarte mare deoarece se pot transmite unele boli (turbarea). Mu cãtura de viperã este relativ rarã la noi în arã i este provocatã de mu cãtura viperei cu corn. d). Rãnile prin arme de foc pot fi provocate de alice care se împrã tie în esuturi sau prin gloan e de diferite calibre. Aceste rãni pot fi unipolare, cu oprirea proiectilului în esuturi, sau bipolare, prezentând un orificiu de intrare i altul de ie ire. Orificiul de intrare este punctiform, cel de ie ire exploziv, prezentând o rupere radialã a esuturilor. Denumirea rãnilor trebuie sã cuprindã: forma anatomicã, regiunea i cauza ei.

Simptomele rãnii

Rana se înfã i eazã în clinicã în mod diferit în raport cu distrugerile de esuturi. Durerea este un simptom constant. Ea nu lipse te decât la bolnavii în stare gravã de oc. Durerea este de intensitate diferitã în raport cu regiunea în care s-a produs rana i tipul de ranã. La bolnavul corect tratat i imobilizat, durerea dispare în 5-6 ore. Dacã apare dupã câteva zile înseamnã cã a apãrut o complica ie, de obicei o infec ie. Alt simptom este impoten a func ionalã. Ea este cauzatã de durere i/sau de leziunile produse de traumatism: sec iunea de nerv, tendon, ligamente sau deschiderea unei articula ii.

Traumatismele

39

În rãnile deschise, pielea este sfâ iatã. Întinderea i forma leziunilor pielii sunt în func ie de agentul vulnerant i modul lui de ac iune. În ranã se vãd esuturile subjacente: mu chi, tendoane, os, viscere. esuturile au la început o culoare ro ie-sângerândã. esuturile descoperite se deshidrateazã repede, se usucã, se cianozeazã, ceea ce face sã se modifice caracterul ini ial al rãnii. Orice ranã este înso itã de hemoragie. Importan a hemoragiei depinde de natura vasului interesat. Caracterele ei sunt variabile în raport cu natura vasului care sângereazã. Rãnile infectate sunt înso ite, de obicei, de simptome generale:

febrã i frison. Durerea prelungitã produce tulburãri din partea sistemului nervos central: agita ie i nelini te.

Tratamentul rãnii

1. Prima atitudine în tratarea unei plãgi este suprimarea durerii prin imobilizarea regiunii i administrarea de antialgice.

2. Oprirea hemoragiei prin hemostazã provizorie.

3. Curã irea rãnii i pansarea ei corectã.

4. Seroterapia antitetanicã i antigangrenoasã; antibiotice.

5. Transportul accidentatului se va face în condi ii care sã înlãture durerea. Regiunea rãnitã va fi imobilizatã, pozi ia bolnavului în timpul transportului fiind cea de repaus. Transportul sã nu fie obositor.

Se vor îndruma obligatoriu la spitalul de urgen ã urmãtoarele

plãgi:

- superficiale întinse;

- prin contuzie cu pierderi mari tegumentare;

40

Traumatismele

- cele la care nu s-a putut preciza dacã sunt sau nu profunde;

- cele profunde;

- cele înso ite de fracturi, cu leziuni tendinoase, articulare sau nervoase;

- cele ale mâinii;

- cele penetrante (la nivelul ochilor implicã pansarea ambilor ochi).

Primul ajutor în accidentele ochilor

La nivelul ochilor pot fi întâlnite contuzii, plãgi tãiate sau în epate, cu sau fãrã corpi strãini i arsuri. Cel care a suferit un astfel de accident prezintã urmãtoarele semne: lãcrimare, fotofobie, dureri la nivelul ochiului, scãderea acuitã ii vizuale. La examenul ochiului se constatã înro irea conjunctivei, umflarea pleoapelor, înce o area corneei, prezen a de hemoragii conjunctivale i intraoculare, plãgi simple sau perforante, fragmente din corpul care a produs lovitura. Tratamentul plãgilor oculare trebuie fãcut numai de medic. Acidentatul va fi îndrumat de urgen ã la specialist, dupã ce i s-a aplicat un pansament protector fãcut dintr-o compresã sterilã sau o batistã foarte curatã. În cazul plãgilor perforante, în acordarea primului ajutor, se va evita în primul rând agravarea leziunilor i se vor face cât mai pu ine manevre la nivelul regiunii lezate. Este recomandabil sã se aplice un

Traumatismele

41

pansament, care sã cuprindã amândoi ochii, chiar dacã numai unul este rãnit. În acest mod se împiedicã mi cãrile globului ocular rãnit, care ar face posibilã agravarea leziunii. Acidentatul va fi transportat cu cel mai rapid mijloc, la o unitate de specialitate.

Primul ajutor în mu cãtura de viperã

Veninul de arpe con ine substan e hemolitice, proteolitice, neurotoxice. În anumite situa ii, mu cãtura de viperã poate periclita via a bolnavului. Manifestãrile locale se caracterizeazã prin durere vie, persistentã, marca dublã a perechilor de din i care pãtrund pânã la hipoderm, edem, eritem, vezicule epidermice. Manifestãrile generale sunt reprezentate de: gre uri, vãrsãturi, ame eli, obnubilare, iar în cazurile grave echimoze, pete ii generalizate, epistaxis, gingivoragii, hematemezã, hematurie, edem pulmonar acut, colaps, comã i exitus. Tratamentul trebuie sã fie energic i precoce. Tratamentul local constã în aplicarea unui garou, proximal de leziune, men inut pânã la 1 orã, suc iunea cu ajutorul gurii de cãtre o persoanã care nu are leziuni bucale (30 min.) sau la nevoie incizia în cruce cu excizia chirurgicalã a plãgii pânã la fascie. General, se va administra ser antiviperin (10-20 ml. i.m. sau în perfuzie); hemisuccinat de hidrocortizon, antienzime. Profilaxia antitetanicã este obligatorie.

42

Traumatismele

IV.3. Ruptura muscularã i ruptura de tendon

Rupturile musculare sunt frecvent leziuni de hiperfunc ie care apar în cursul eforturilor intense i rapide: alergãri de vitezã, sãrituri, tenis de câmp etc. Se produc prin contracturã muscularã bruscã. Mu chii cei mai des interesa i sunt: cei de pe fa a posterioarã a coapsei, apoi adductorii, cvadricepsul femural i tricepsul sural. Dintre factori favorizan i ai rupturilor musculare amintim frigul umed i omiterea exerci iilor de pregãtire a organismului pentru efort, factorul constitu ional având i el un rol în producerea acestora. Ruptura muscularã, dupã numãrul de fibre interesate, poate fi:

fibrilarã, fascicularã i totalã. Simptomatologia se caracterizeazã prin: apari ia unei dureri vii în timpul efortului, cu caracter de loviturã de bici, de piatrã, cârcel sau sfâ iere care obligã sportivul sã întrerupã brusc efortul. În ruptura fibrilarã, obiectiv nu constatãm nimic deosebit la nivelul leziunii; pacientul acuzã o durere mai mult sau mai pu in difuzã la palpare. În celelalte forme de rupturi, imediat dupã accident se palpeazã o denivelare, care dispare dupã instalarea hematomului. Acesta apare sub forma unui infiltrat difuz, cu echimozã la distan ã, în cazul în care s-a rupt i fascia de înveli . Echimoza apare la câteva zile de la accident. Hematomul se poate prezenta i sub formã de colec ie, care se transformã într-un chist. Tratamentul rupturilor musculare este conservativ i chirurgical. Tratamentul conservativ se aplicã în rupturile fibrilare i fasciculare. El constã în aplicarea unor comprese reci i bandaj compresiv pentru 24-48 ore pentru a împiedica formarea hematomului. Primele comprese e bine sã fie rãcite cu Kelen.

Traumatismele

43

În rupturile fasciculare se face o imobilizare pentru câteva zile cu o atelã, în pozi ia de relaxare a mu chiului lezat. Dupã 2-3 zile de la rupturã se poate începe fizioterapia. Masajul este contraindicat în rupturile musculare deoarece, aplicat mai ales în faza ini alã a rupturii, poate produce osificãri la nivelul leziunii. În cazul rupturilor musculare tratate conservativ, activitatea sportivã va fi reluatã numai dupã dispari ia durerii la palpare, ceea ce corespunde cu 10 zile pentru rupturile fibrilare i 20-30 de zile pentru cele fasciculare. O vindecare incompletã expune la recidive. În caz de rupturã muscularã totalã se impune tratamentul chirurgical. Ca prim ajutor, se imobilizeazã în atelã, se aplicã pansasment compresiv cu Kelen i se transportã la spital. Ruptura muscularã se poate produce i prin traumatizare directã. Hernia muscularã se produce prin ruptura fasciei musculare. Clinic, se recunoa te prin existen a unei tumori de consisten ã moale, nedureroasã, palpabilã când mu chiul este în relaxare i care dispare odatã cu contrac ia sa. Hernia muscularã se întâlne te mai frecvent la mu chii biceps brahial, drept anterior, triceps sural, mu chii antebra ului, tibialul anterior. Fa cia nu are tendin ã spontanã la vindecare, motiv pentru care este necesarã suturarea ei. Ruptura de tendon este o leziune de hiperfunc ie. Ea interseazã tendoanele care au suferit un oarecare grad de degenerescen ã grãsoasã. Uneori se prodce smulgerea inser iei osoase a tendonului. Tendonul lui Achile este cel care suferã cele mai multe rupturi. De cele mai multe ori sediul rupturii se gãse te la trecerea tendonului în mu chi.

44

Traumatismele

În ruptura acestui tendon existã o durere localizatã la nivelul tendonului, impoten ã func ionalã manifestatã prin imposibilitatea ridicãrii pe vârful piciorului i la palpare se pune în eviden ã o depresiune care întrerupe continuitatea tendonului. Mai târziu, când tumefac ia din jurul tendonului a dispãrut, aceastã depresiune se vede la inspec ia din profil a gleznei. Tratamentul cel mai eficace este cel chirurgical. Ca prim ajutor se face o imobilizare provizorie a gleznei, piciorului i gambei (în unghi drept) i se transportã la spital.

IV. 4. Crampa muscularã

Numitã i „cârcel” este un accident frecvent întâlnit la sportivi i în special la înotãtori. Apare în general la sportivii obosi i, la cei care alocã prea pu in timp pregãtirii organismului pentru efort, la cei emo iona i i la cei surmena i. Frigul i rãceala apei sunt factori favorizan i ai crampei musculare. Uneori crampa muscularã poate apãrea ca urmare a unei contuzii musculare i se poate asocia cu fenomene de rupturã de fibre musculare sau tendinoase. Crampa apare sub forma unei dureri vii, constrictive, bru te i cu tendin a extinderii de la un fascicul de fibre la un mu chi sau un grup de mu chi. În timpul crampei, mu chiul interesat se gãse te într-o contrac ie tonicã, prezentând la palpare o consisten ã durã, ducând la impoten a func ionalã a membrului respectiv.

Traumatismele

45

Durerea se exacerbeazã prin încercarea de efectuare a mi cãrii active i este amelioratã sau poate sã disparã prin scurtarea pasivã a mu chiului (flexiune). În caz de rupturã muscularã, manevra de scurtare a mu chiului nu aduce nici un fel de ameliorare. Durerea în acest caz este mult mai circumscrisã, limitându-se la locul rupturii, fãrã iradiere. La locul rupturii musculare se pot observa hematoame sau echimoze. Tratamentul constã în: punere în repaus; manevra de scurtare a mu chiului; comprese calde sau aer cald; masaje foarte u oare pe zona dureroasã cu revulsive locale, alcool.

CAPITOLUL V

Pansamentul

Pansamentul este actul chirurgical prin care se protejeazã i se aseptizeazã o rana pentru a înlesni o bunã cicatrizare. Principiile unui bun pansament. Pentru ca scopul propus sã fie realizat, un bun pansament trebuie sã respecte câteva reguli fundamentale. a). Asepsie perfectã. Toate materialele i instrumentele care vin în contact cu plaga trebuie sã fie sterilizate. De asemenea, trebuie dezinfectate mâinile celui care face pansamentul i tegumentele din jurul rãnii.

Pentru a asigura sterilitatea în timpul pansamentului se folosesc instrumente sterile; la fiecare pansament se folose te alt rând de instrumente. Materialul pentru pansament se pãstreazã în casolete sterilizate. Pentru a pãstra asepsia pe parcursul pansamentelor, nu se va umbla cu instrumentele cu care se panseazã în aceastã casoletã. Un ajutor, folosind o pensã sterilã întrebuin atã numai în acest scop, serve te materialul necesar. Pansamentele vechi, îmbibate cu puroi, se scot de pe ranã de cãtre un ajutor.

b). Absorb ia secre iilor rãnii este o altã condi ie a unui bun pansament. Absorb ia se realizeazã pe baza principiului fizic al capilaritã ii i evaporãrii. Pentru aceasta se acoperã rana cu o compresã de tifon, de regulã umezitã. Însu irea absorbantã a acestui material este

Pansamentul

47

slabã, fiind însã compensatã de calitatea pe care o are de a nu se lipi de plagã i de a nu lãsa scame.

Absorb ia se face prin stratul urmãtor, care este format din vatã hidrofilã. Pansamentele în scop absorbant nu vor fi acoperite cu material impermeabil, deoarece acesta împiedicã a doua însu ire a pansamentului absorbant – evaporarea. Împiedicând evaporarea se împiedicã în acela i timp i însu irea absorbantã.

c). Pansamentul sã nu fie dureros. Pentru aceasta se cer, din partea celui care-l face, rãbdare i îndemânare. Nu este indicatã smulgerea pansamentului de pe o ranã. Pansamentul lipit se înmoaie cu apa oxigenatã sau cu ser fiziologic.

Pansamentul lipit este dovada cã secre iile plãgii sunt minime.

Explorarea traiectelor plãgii trebuie fãcutã cu blânde e i fãrã sã irite esuturile. scareaU secre iilor plãgii nu se va face prin tergerea cu comprese, ci spãlând rana cu un curent slab de ser fiziologic sau solu ie de permanganat 1/4000.

d). Aseptizarea plãgii se face cu ajutorul unor substan e chimice:

sulfamide, antibiotice.

Fiecare antiseptic are unele calitã i, care corespund unui anumit stadiu din evolu ia plãgii. Astfel, apa oxigenatã este indicatã când rana este adâncã i are secre ii bogate. În rãnile superficiale se folosesc bacteriostatice din grupul sulfamidei, înglobate în grãsime.

e). Protec ia rãnii. Pansamentul trebuie sã apere rana de infec ia din afarã i de ac iunea mecanicã a uscãrii i a altor microtraumatisme:

frig, cãldurã etc. Aceastã însu ire este datã de straturile succesive care

48

Pansamentul

alcãtuiesc pansamentul i de grosimea lor. Grosimea stratului de vatã este în raport cu întinderea i secre ia plãgii.

Pentru a realiza o bunã protec ie a plãgii, pansamentul trebuie fãcut astfel încât sã nu se desprindã sau sã nu alunece de pe ranã. Modul de fixare al unui pansament depinde de sediul rãnii, de abunden a secre iilor i de starea bolnavului.

f). Schimbarea pansamentului se va face cât mai rar posibil, în func ie de evolu ia plãgii.

g). Imobilizarea regiunii este un element de mare valoare în grãbirea cicatrizãrii. O ranã pusã în repaus este mai pu in dureroasã i provoacã mai pu ine reflexe inhibitoare, grãbindu-se astfel vindecarea.

Imobilizarea trebuie fãcutã în pozitie de repaus a regiunii. Pentru imobilizare se folosesc atele de sârmã, de lemn sau extensie continuã.

Materialul necesar unui pansament. Materialul folosit pentru pansarea unei rãni trebuie sã fie u or, elastic, absorbant al secre iilor plãgii i aseptic. El trebuie sã apere rana de infec ii i sã o fereascã de microtraumatismele de afarã. Materialele care îndeplinesc toate aceste condi ii sunt: tifonul, fa a i vata. Tifonul este o pânzã rarã fãcutã din bumbac. Tifonul de bunã calitate se recunoa te prin faptul cã se cufundã în apã; 10 grame de tifon de bunã calitate re in 20 grame de apã. Tifonul din celofibrã este mai pu in hidrofil, se sterilizeazã mai greu i nu poate fi recuperat. Pregãtirea tifonului se face prin tãierea în bucã i pãtrate de diferite dimensiuni, împãturite în patru cu marginile înãuntru. Apoi se pune în casoletã i se sterilizeazã la autoclav.

Pansamentul

49

Vata se folose te pentru a da pansamentului elasticitate i a proteja plaga. Pentru absorb ie se folose te vata hidrofilã. Aceasta se ob ine prin degresarea bumbacului. O vatã hidrofilã de bunã calitate este de culoare albã, omogenã, firul trebuie sã aibã cel pu in 20 cm. lungime, sã fie destul

de rezistent, sã nu se pulverizeze

Pusã pe apã ea se scufundã imediat.

Vata hidrofilã îndepline te mai multe func ii:

- dã elasticitate pansamentului i prin aceasta fere te rana de traumatismele externe;

- men ine o cãldurã constantã la nivelul rãnii;

- opre te infec ia din afarã;

- to i corpii strãini de afarã sunt opri i în pãturile superficiale ale stratului de vatã;

- absoarbe secre iile rãnii.

Deoarece se lipe te de plagã, între vatã i ranã se întinde un strat de

comprese. Vata se taie în dreptunghiuri, se pune în casoletã i se sterilizeazã în autoclav. Vata folositã la curã area rãnilor se îmbracã în sac de tifon. Instrumentarul. Pentru a face un pansament este nevoie de : pense anatomice, pense hemostatice, foarfecã, sonde canelate, stilet butonat pentru explorarea rãnii. Sterilizarea instrumentarului se face la autoclav.

Tehnica unui pansament.

Un

bun

pansament

este

acela

care

respectã principiile descrise anterior. Pansamentul se aplicã dând bolnavului o pozi ie odihnitoare pentru el i potrivitã celui care îl executã. Pozi ia bolnavului i a regiunii de pansat se alege potrivit cu starea generalã a bolnavului, inând seama de întinderea rãnii i de regiunea anatomicã.

Bolnavul poate fi pansat ezând sau culcat. Pentru copii i persoanele mai sperioase este mai bunã pozi ia culcatã.

50

Pansamentul

Pansarea se face în patru timpi:

1. Primul timp al pansamentului este crearea câmpului operator.

Acesta constã în curã irea tegumentelor din jurul rãnii i dezinfec ia lor. Pentru aceasta se terg cu o compresã uscatã secre iile din jurul rãnii, începând de la plagã spre înafarã. Se degreseazã dupã aceea pielea cu benzinã iodatã. Apoi se dezinfecteazã pielea cu alcool sau tincturã de iod.

2. Al doilea timp al pansamentului este tratarea rãnii. Aceasta

trebuie fãcutã respectând principiul unui bun pansament. i indica iile

diferitelor antiseptice i antibiotice. 3. Al treilea timp al pansamentului îl reprezintã acoperirea rãnii. Se aplicã deasupra plãgii douã, trei comprese umezite în antisepticul ales. Compresa trebiue sã depã eascã cu cel pu in 1cm. marginile rãnii. Dupã aceea se aplicã vata. 4. Ultimul timp al pansamentului îl constituie fixarea lui. Pentru rãnile care secretã abundent se recomandã fixarea prin fe i; pentru celelalte se poate folosi pansamentul lipit. Dacã pielea este iritatã se preferã pansamentul cu fa ã. Pentru pansamentele foarte dureroase se pot administra bolnavului sedative ale sistemului nervos.

Primul pansament

Orice ranã accidentalã trebuie consideratã infectatã i tratatã ca atare. De primul pansament depinde evolu ia plãgii. Timpul I este acela i ca pentru orice pansament, cu deosebirea cã formarea câmpului operator începe cu raderea firelor de pãr din jurul

Pansamentul

51

rãnii, pânã la buzele plãgii. Dacã se neglijeazã acest amãnunt firele de pãr pãtrund în ranã i grãbesc infec ia. Timpul II. Tratarea rãnii este esen ialã în primul pansament. Dupã natura rãnii, acest timp cuprinde lãrgirea rãnii, curã irea ei, scoaterea corpilor strãini, drenarea sau cusãtura. Se tie cã rãnile sunt cu atât mai supuse infec iei, cu cât rana pielii e mai micã fa ã de distrugerile esuturilor din adâncime. A lãrgi o ranã înseamnã sã realizãm un paralelism între tegumente i profunzime. Curã irea rãnii urmãre te scoaterea esuturilor distruse i a corpilor strãini.

Drenarea rãnii este importantã. Ceilal i timpi ai pansamentului rãmân nemodifica i. La primul pansament se adaugã al cincilea timp care constã în tratamentul preventiv. Dupã natura rãnii i dupã condi iile în care s-a produs, tratamentul preventiv constã în injectarea de ser antitetanic i antigangrenos odatã cu începerea medica iei antiinfec ioase generale. Pansamentul umed este folosit ca antiinflamator, în tratamentul eczemelor i al unor inflama ii superficiale. Este de douã feluri:

pansament umed simplu si Prisnitz. Acesta din urmã este contraindicat în rãnile care secretã abundent. Pansamentul umed constã în aplicarea pe esuturi a compreselor i vatei umezite în prealabil. Umezirea se poate face cu solu ie de nitrat de argint 6000.1/ Se fixeazã întotdeauna cu fe i. Trebuie primenit din trei în trei ore. Pansamentul Prisnitz este un pansament umed cãruia i se împiedicã evaporarea printr-un strat impermeabil. Împiedicând evaporarea, umiditatea se men ine 24 ore. Materialul impermeabil trebuie sã depã eascã pansamentul cu 1cm. De obicei pentru umezire se folose te

52

Pansamentul

apa simplã. Pentru rãnile degetelor i în epãturi se recomandã umezirea pansamentului într-un amestec de o parte alcool i o parte apã. Nu se aplicã pe rãni supurate i regiuni pãroase. Nu este indicat sã se foloseascã dupã dezinfec ia tegumentelor cu tincturã de iod. Pansamentul compresiv este o formã de pansament care urmãre te apãsarea esuturilor i, pânã la un punct, imobilizarea regiunii. Este indicat în entorse, hidartrozã, rãni care sângereazã, în acest caz având i func ie hemostaticã. Dacã existã, ranã se aplicã tifon; dacã nu existã se face numai cu vatã. Stratul de vatã trebuie sã fie gros 5-6 cm. Fa a se trage foarte strâns, folosind înfã area în „8”. nU pansament compresiv este bine fãcut dacã dã un sunet cartonat la ciocãnitul cu degetul. El nu trebuie sã facã stazã venoasã i sã nu fie dureros. Acest pansament se men ine 8-10 zile. Pansamentul gipsat ocluziv nu trebuie confundat cu aparatul gipsat. Este indicat în toate formele de rãni, dar mai ales în arsuri. Pe ranã se a azã câteva straturi de tifon; apoi se aplicã fa a gipsatã. Se men ine 15- 20 de zile, pânã este înmuiat de secre iile rãnii. Când rana este înso itã de fracturã, gipsul se face mai gros i prinde i articula iile vecine.

CAPITOLUL VI

Bandajarea

Bandajul

este

mijlocul

de

men inere

a

unui

pansament

cu

ajutorul unei fe i sau basmale de pânzã special croitã.

I. Bandajarea simplã

Se face cu ajutorul unei fe i. Fa a este un sul de tifon de dimensiuni, lungime i lã ime, diferite. Tifonul din care se face fa a este o pânzã rarã de bumbac care este mai deasã decât tifonul folosit la pansament. imea unei fe e este de 5-25 cm.; lã imea trebuie aleasã în raport de segmentul de membru unde se aplicã fa a. În general, lã imea trebuie sã fie egalã cu diametrul regiunii unde se aplicã; excep ie face degetul, unde se aplicã o fa ã întotdeauna mai latã decãt diametrul.

Lungimea fe ii este între 5-20 metri; cea mai folositã este de 5-10 metri. O fa ã prea lungã fa ã de circumferin a regiunii care trebuie bandajatã constituie o greutate în bandajare. Lungimea fe ii trebuie aleasã propor ional cu regiunea i întinderea pansamentului. Bandajarea trebuie sã respecte câteva reguli:

- trebuie sã corespundã scopului pentru care este aplicatã, adicã men inerea pansamentului;

- sã nu fie prea strânsã, deoarece poate provoca dureri i stazã venoasã, dar nici prea largã, pentru a nu aluneca;

54

Bandajul

- sã se facã cu îndemânare, sã nu provoace dureri i mi cãri inutile bolnavului;

- fãrã indica ii speciale, bandajarea începe întotdeauna de la extremitatea membrului spre rãdãcina acestuia;

- cel care trage fa a este bine sã priveascã fa a bolnavului;

- fa a se conduce de la stânga la dreapta celui care o aplicã.

Aplicarea fe ii

Bandajar ea începe întotdeauna cu un tur circular. Se desfã oarã 15- 20 cm; cu mâna stângã se apucã cap ãtul fe ii între police i celelalte degete. Cu dreapta se ine sulul, în timp ce cu stânga se întinde fa a. Cu mâna dreaptã se face primul tur circular. Col ul rãmas în afarã se râsfrânge înãuntru i se trece al doilea tur circular, care are ca scop fixarea fe ii. Bandajar ea se terminã tot cu un tur circular. Pentru aceasta, cu indexul mâinii stângi se face o buclã a fe ii care permite transformarea turului fe ii spirale în circular. Bucla s e râsfrânge înãuntru i se acoperã de al doilea tur cu care se sfâr e te bandajul. Acesta se încheie cu un ac de siguran ã, prin coasere, se lipe te cu leucoplast, se înoadã. În caz cã se înoadã, cu o foarfecã se despicã fa a în douã pãr i egale care se rãsucesc la 180 0 ; unul dintre capete este adus înainte, celãlalt înapoi i se înoadã. Oprirea bandajãrii se face întotdeauna la punctele de sprijin ale pansamentului, niciodatã în partea îngustã a membrului sau la nivelul rãnii.

Modalitã i de a conduce bandajarea. Se descriu urmãtoarele modalitã i: fa a circularã, în spiralã, în formã de „8”, în spic de grâu, rãsfrântâ i în evantai.

Bandajul

55

Fa a circularã se aplicã destul de rar i numai în regiunile care au formã cilindricã. Se aplicã la cap, gât, torace, încheietura mâinii. Tururile fe ii se suprapun exact unul peste celãlalt. Are neajunsul cã în regiunile mobile (gât, abdomen) se rãsuce te transformându-se într-un cordon care produce suferin ã bolnavului. Fa a în spiralã nu este suficientã pentru a men ine un pansament. În mod obi nuit tururile de fa ã se acoperã unul pe altul o treime. Atunci când se aplicã pe membre, are inconvenientul cã nu se adapteazã bine, lãsând bandajul mai larg în partea distalã. Pentru a îndepãrta acest neajuns se poate face spiralã descendentã. Fa a rãsfrântã este un corectiv al fe ii în spiralã. Se începe cu un tur circular, celelalte tururi spirale, ajunse pe fa a anterioarã, se opresc cu policele mâinii stângi, iar sulului de fa ã, i se imprimã cu ajutorul mâinii drepte o rãsucire de 180 0 i se continuã înfã urarea, imprimând o direc ie spiralã în sens invers. Fa a în formã de „8” se folose te în regiunile articulare. Bandajar ea începe printr-un tur circular dedesubtul articula iei, se trece fa a oblic deasupra articula iei unde se face al doilea tur circular; apoi se revine oblic inferior articula iei, încruci ând prima diagonalã. Tururile se trag alternativ anterior i posterior articula iei. Fe ile oblice acoperã o treime din cea trasã mai înainte. Bandajul se term inã deasupra articula iei, care serve te ca punct de sprijin. Fa a în spic de grâu sau spica se aplicã la nivelul articula iilor. Tururile fe ii se acoperã unul pe celãlalt, dând impresia unui spic de grâu. Bandajarea începe prin tururi circulare care se fixeazã deasupra articula iei. Ele formeazã punctul de sprijin al pansamentului. Pornind de la acest punct de sprijin se trece fa a în formã de „8”, fiecare tur acoperind 2/3din cel dinain tea lui. Pansamentul se terminã prin tururi circulare la punctul de sprijin.

56

Bandajul

Fa a în evantai. Tururile de fa ã se adunã spre un punct. Aceastã formã de pansament se folose te în mod obi nuit la articula iile genunchiului i cotului. Pansamentul începe printr-un tur oblic deasupra articula iei. Tururile urmãtoare î i scad din oblicitate, ajungând circulare la mijlocul articula iei, iar de la acest nivel devin oblice dedesubtul articula iei. Se terminã prin fixare cu un ac de siguran ã de punctul de adunare. Scoaterea pansamentului. Se desprinde capãtul fe ii; aceasta se deapãnã în sens invers direc iei în care a fost aplicatã. Fa a se face ghem i se trece dintr-o mânã în cealaltã.

Bandajarea în raport cu diferite regiuni

Bandajarea degetelor mâinii. Oricare ar fi forma de bandajare, pozi ia mâinii este în prona ie i aplicarea fe ii se face pe partea dorsalã. Bandajar ea simplã este indicatã în plãgi ale degetelor. Pornind de la rãdãcina degetului, se îmbracã degetul pe fa