CUPRINS

1 Definirea ergonomiei……………………………………………………………..1
2 Descrierea sistemului ergonomiei………………………………………………..4
3 Ergonomia în sport.................................................................................................5
3.1 Stadiul actual și perspectivele ergonomiei………………………………6
3.2 Sopul ergonomiei în sport……………………………………………….7
4 Sferele (zonele) de manifestare a activităilor fizice……………………………...8

1
 ERGONOMIE SPORTIVĂ

1 DEFINIREA ERGONOMIEI

Deşi recentă ca denumire şi teoretizare, ergonomia are rădăcini mult mai

adânci. Ea a apărut din necesitatea practică de a soluţiona numeroasele aspecte
tehnice, economice, sociale şi umane care implică munca omului în condiţiile
complexităţii tot mai ridicate a producţiei modern de bunuri.Apariţia ergonomiei
poate fi legată de primele studii de normare a muncii apărute odată cu începutul
producţiei mecanizate de serie şi a normării muncii în vederea adaptării
muncitorului la ritmul de lucru al maşinilor.
În anul 1857, cuvântul de “ergonomie” a fost utilizat prima oară de către
profesorul de biologie polonez Wojciech Jostrzebowski din Marymont de lângă
Varşovia, într-un studiu numit “Perspectivele ergonomiei sau ştiinţa muncii”.
Unul dintre cei mai buni psihologi ruşi, V. N. Miasişcev, discipol al
renumitului savant V. M. Bechterev, a elaborat ideea creării unei discipline
ştiinţifice speciale şi anume ergologia.
El a considerat utilă sistematizarea cunoştinţelor umane din punctul de
vedere al referirii lor faţă de muncă şi reprezentarea acestui punct de vedere prin
termenul de "ergologie", adică o ştiinţă privind munca omului .
Dar, doar în 1949 psihologul englez K.F.H. Murrell a dat denumirea de
ergonomie (reinventând-o după aproape un secol) şi a fost recunoscută ca ştiinţă.
Termenul de ergonomie a fost acceptat în Anglia, iar în 1950 un grup de
oameni de ştiinţă englezi au organizat Societatea de cercetări ergonomice
(Ergonomics Research Society-ERS). Pornind de la stabilirea unui schimb de
informaţii între oamenii de ştiinţă, care studiază diferite aspecte ale
comportamentului omului în timpul muncii, membrii Societăţii şi-au îndreptat, în
continuare, atenţia spre găsirea căilor de depăşire a caracterului unilateral al
rezolvării problemelor de organizare raţională a muncii, specifică unor discipline
ştiinţifice.
Termenul de ergonomie provine de la două cuvinte greceşti:
-"ergon" = muncă ;
-"nomos" = lege.
Asociaţia Internaţională de Ergonomie (IEA) s-a constituit la Oxford în 1959

2
şi în 1961 a avut loc primul său congres la Stockholm. Revista “Ergonomics” apare
din anul 1957, la început ca organ al ERS din Anglia, iar apoi al Asociaţiei
Internaţionale de Ergonomie.
În continuare, prezentăm cele mai consacrate definiţii ale ergonomiei, care
poartă amprenta specialităţii autorului:
1. Profesorul de psihologie K. F. H. Murrell (Anglia): - defineşte
ergonomia ca studiul ştiinţific al relaţiilor dintre om şi mediul său de
muncă, considerând prin mediu de muncă, mediul înconjurător,
materiale, scule, metode de lucru, organizarea activităţii executanţilor
individuali sau colectivi.
2. Profesorul doctor B. Metz (Universitatea din Strasbourg, Franţa): -
ergonomia este ansamblul integrat de ştiinţe susceptibil să ne furnizeze
informaţii asupra muncii umane necesare adaptării raţionale a omului la
maşină şi a muncii la om.
3. Profesorul doctor P. Cazamian (Universitatea Sorbona, Franţa): - ştiinţă a
operativităţii umane şi consideră că ergonomia industrială îşi propune să
maximizeze această operativitate concepând şi transformând situaţiile de
muncă industriale, folosind în acest scop o metodă multidisciplinară.
4. Olandezul J. R. de Jong: - ergonomia este aplicarea cunoştinţelor
biologice din domeniul: anatomiei, fiziologiei, psihologiei experimentale
şi medicinii profesionale cu scopul de a atinge un sistem optim “om –
maşină”.
5. Profesorul doctor Iacob Mihăilă (România): - ergonomia este ştiinţa ce
sintetizează rezultatele ştiinţelor umane aplicate, ale ştiinţelor tehnico-
economice şi ale celor psihosociale şi le aplică în procesul muncii, în
scopul de a realiza o producţie mai mare, de bună calitate şi cu păstrarea
integrităţii personalităţii umane.
6. Organizaţia Internaţională a Muncii: - defineşte ergonomia ca o ştiinţă
care aplică cunoştinţele biologiei umane în corelaţie cu ştiinţele tehnico-
economice pentru a ajunge la o adaptare reciprocă, optimă între om şi
munca sa, rezultatul fiind măsurat de indici de eficienţă şi starea de
sănătate.
Această denumire de ergonomie a fost preluată de ţările est europene, de
Anglia şi Franţa, dar în Germania a fost denumită ştiinţa muncii
(Arbeitswissenschaft), iar în S.U.A. poartă denumirea de inginerie umană (human
factors engineering).
Orientarea ergonomică a cercetărilor a apărut odată cu apariţia organizării
ştiinţifice a muncii. Pentru apariţia ergonomiei a fost necesar un nivel destul de
înalt de dezvoltare a psihologiei, fiziologiei şi igienei muncii.
În ergonomie omul constituie elementul de bază sau “un centru al
3
universului” asupra căruia toate ştiinţele colaboratoare ergonomiei îşi aduc aportul.
Munca nu este studiată în totalitate de nici una din ştiinţele existente, obiectul ei nu
este cuprins în întregime de nici o disciplină cunoscută, deşi este foarte important.
Oriunde există activitate umană, există şi un domeniu de studiu şi
aplicabilitate a ergonomiei. Ţinând cont de faptul că este o ştiinţă managerială şi îşi
aduce aportul printr-o serie de concepte, metode, legi şi tehnici, preluate de la
ştiinţele colaboratoare pe care le adaptează într-o formă proprie, putem defini
ergonomia ca o ştiinţă interdisciplinară aplicativă, care studiază adaptarea muncii
la om şi a omului la meseria sa într-un mediu ambiant în care-şi desfăşoară
activitatea în scopul creşterii productivităţii muncii, a utilizării capacităţii de
muncă depline, dar cu eforturi cât mai reduse.
Ergonomia este ştiinţa care sintetizează principii ale altor ştiinţe precum cele
medicale, economice, tehnice, antropometria, psihologia muncii, sociologia
muncii, pentru aplicarea lor în proiectarea şi optimizarea sistemului om-maşină-
mediu din punct de vedere al condiţiilor de muncă, precum şi al creşterii
productivităţii muncii. Ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele
care o compun.

2.Descrierea sistemului ergonomiei

Scopul acestui capitol este descrierea evoluţiei ştiinţei ergonomiei în

contextul sistematic. Majoritatea problemelor ergonomice sunt bine descrise de o
abordare a sistemelor, în care se ia în calcul mediul, operatorul/executantul, maşina
şi sistemul.
Operatorul ( in cazul nostru sportivul) este punctul central în ergonomie şi
trebuie descris într-un context organizaţional, dar în realitate, percepţia umană,
prelucrarea informaţiei şi răspunsul sunt mult mai complexe, cu multe bucle de
feed-back şi variabile care sunt greu de identificat şi vizualizat.
În studiile ştiinţifice, clasificarea variabilelor independente şi dependente
este adesea folosită pentru analizarea unei probleme. Deoarece ergonomia studiază
efectul proiectării mediului şi a maşinilor ( în cazul nostrum a aparatelor de
fitness, mingii, halterei etc.) pentru executant, variabilele dependente sunt asociate
cu sistemul secundar al operatorului şi includ măsuri ale rezultatului negativ şi
pozitiv şi gradul de satisfacţie. Variabilele independente sunt asociate cu parametrii
de proiectare ai mediului şi ai maşinii (cum ar fi alocarea sarcinii alternative,
diferite comenzi şi afişaje).
Operatorul( de exemplu conducatorul de joc) percepe mediul – în principal
prin simţurile vizuale şi auditive, apoi analizează informaţia, ia decizii şi în final
produce comanda răspunsului. Percepţia este ghidată de atenţia operatorului. Din
milioane de biţi de informaţii disponibile, operatorul este obligat să aleagă
4
informaţia cea mai relevantă pentru sarcina de lucru. Unele procese de atenţionare
sunt automate şi subconştiente (înainte de atenţie) şi sunt realizate instantaneu
(Nasser 1967). Unele procese devin automate prin instruire, în timp ce altele sunt
strategii lente şi deliberate şi asigură mai mult timp pentru analizarea situaţiei.
Luarea de decizii cu privire la sarcinile noi sau neobişnuite poate dura mult
timp. Operatorul va trebui să interpreteze informaţia, variantele de acţiune şi gradul
în care aceste acţiuni sunt relevante pentru atingerea obiectivelor sarcinii de lucru.
Pentru sarcinile de rutină, deciziile sunt mai automate şi mult mai repede de luat.
În acest context cercetătorii se întreabă dacă “luarea deciziei” este un termen
potrivit. “Acţiunea situată” ar fi un termen mai potrivit pentru a descrie
automaticitatea răspunsului, susţinea Klein în 1993. Scopul răspunsului
operatorului este transmiterea informaţiei fie prin răspuns manual, cum ar fi
comanda unei maşini (ex. calculator) sau a unei scule (ex. ciocan) sau
artefact/obiect (ex. minge de fotbal) sau răspuns verbal cum ar fi comanda vocală a
unei maşini sau mesaj către un coechipier de lucru. Există mai multe variante
modulare care afectează executarea sarcinii de lucru inclusiv: nevoile operatorului,
atitudini, competenţe, experienţă, motivaţie.

3. Ergonomia în sport

Ergonomia in sport este definită de Viorel Catanicioiu ca o “ ramură

stințifică nouă în ergonomia muncii ce are ca scop aplicarea principiilor
ergonomiei în vederea creării condițiilor optime pentru desfășurarea activității
sportive de performanță și de masă, menținerea factorilor de mediu și a celor
psihosociali în limite optime.”

Obiectul de studiu al ergonomiei în sport

Studiază adaptarea organismului sportivului în cursul desfășurării activității

fizice, stabilind capacitățile optime de activitate, modificările care apar în organism
ca urmare a efortului ea determinând:
- capacitatea de efort;
- eficiența activității depuse;
- eficiența mujloacelor și metodelor de antrenament;
- posibilitatea de menținere a sănătății în condiții optime;
- posibilitatea de creștere a performanței ;
- posibilitatea de formare și păstrare a personalității sportivilor.
Ergonomia în sport studiază capacitățile umane, deci, văzute într-un
sistem biologic unitar cu posibilități adaptative, în relațiile: sportiv-material,
sportiv-efort, sportiv-adversar-efort (dacă e cazul), în condiții de antrenament sau
5
concurs (mediu ambiant).
Ergonomia sportivă este un domeniu interdisciplinar având ca obiect de
studiu relațiile din cadrul sistemului' sportiv-aparat/material-ambianță, cu scopul
optimizarii performanței.’
Astfel, figura 1 devine:

Fig.1 Reprezentarea schematică a ergonomiei sportive

În acest caz, noțiunea de ambianță' se referă atat la ambianța de antrenament,

cât si la cea de concurs, aparatele și materialele sportive inclusiv cele de concurs
(standardizate), dar și de antrenament, iar noțiunea de sportiv se referă la limitele
maxime ale posibilităților umane. Parafrazând definiția dată de Clivar, ergonomia
sportivă dezvoltă o viziune complexă privind relațiile sportivului cu tehnica
(aparate, instalații, materiale sportive) corelând factori fiziologici, psihologici,
antropometrici etc. cu cei de mediu (umiditate, caldură, presiune, zgomot,
iluminat) pentru obținerea unui randament maxim. Atât ergonomia, cât și
sportul de performanță sunt axate pe subsistemul 'om'; necesitatea unei ergonomii
sportive derivă din faptul că în sport limitele și posibilitățile omului ating pragul
maxim.

3.1.Stadiul actual și perspectivele ergonomiei

Pe plan internațional, se manifestă preocupări tot mai intense pentru

6
cercetări de ergonomie sportive: este suficient să amintim în acest sens studiile
făcute la INSEP, Franta (in cadrul acestei institutii de invatamant superior,
functionează un ' Departament de psihologie și ergonomie sportivă'!)
În țara noastră, a aparut o lucrare (carte) în anul 1980 departe de spiritul și
natura ergonomiei și chiar a sportului de performanță și un eseu a cărui actualitate
s-a pastrat și in zilele noastre.
În perspectiva aderării țării noastre la Comunitatea Europeană, prezenta
lucrare reprezinta o inițiativă pe lângă factorii implicați în sportul de performanță
(Agenția Națională pentru Sport, Ministerul Educației și Cercetării, Comitetul
Olimpic Sportiv Roman) pentru sprijinirea acestui domeniu. Sugerăm câteva :
o constituirea unui grup de specialiști din diverse domenii;
o studii și cercetări în domeniu;
o program de pregătire a ergonomiștilor în sport;
o elaborarea unei strategii de implementare a ergonomiei sportive în
sportul de performanță romanesc.
Acest proiect de dezvoltare a domeniului are ca țintă îmbunătățirea calitătii
sportului de performanță pentru câștigarea competitivitătii acestuia în marile
întreceri internationale.

3.2.Scopul ergonomiei in sport

Scopul ergonomiei în sport este atât adaptarea sportivului la efort și la locul

de lucru, cât și adaptarea locului de muncă la caracteristicile antropologice ale
sportivului pentru a- i ușura obtinerea de performanțe mai bune.
Sistemul ergonomic in sport

Funcționarea sistemului ergonomic în sport presupune urmatorul mecanism:

• percepția sportivului
• decizia sportivului
• acțiunea sportivului (care ia în calcul și materialele folosite)
• dirijarea deciziei (care este rezultatul mediului ambiant compus din
echipament, materiale, adversar, obstacole ș.a.)
• efectul, rezultatul final va fi un cumul al acestor interactiuni.

3.3 Principii ergonomice

Fiecare ramură sportivă își poate creea niște reguli generale pentru
asigurarea bunei funcționari a activității sportive. La elaborarea principiilor
ergonomice trebuie să se țină seama de factori perturbatori precum:
- căldura sau frigul excesiv
7
 - umezeala prea mare
- altitudinea
- decalajul de fus orar
- zgomotul
- praful
- iluminatul insuficient sau prea puternic
- materiale sau echipament sportiv necorespunzator

4.. Sferele (zonele) de manifestare a activităților fizice

4.1.Activitatea fizică în sfera muncii.

Sunt foarte multe categorii de activităţi pe care le efectuăm în care

activitatea fizică este prezentă, mai mult sau mai puţin, am putea să spunem chiar
că nu există activitate în care partea fizică să nu fie implicată. Exceptând domeniul
educaţiei fizice şi sportului, pentru care activitatea fizică este studiată de
kinesiologie, în toate celelalte profesii care implică activitatea fizică analiză ce este
făcută de o disciplină ştiinţifică numită ergonomie.

4.2 Activitatea fizică în sfera activităţilor zilnice

Activităţile de zi cu zi, cunoscute sub denumirea de ADL-uri (Activities of

daily living), sunt prezente în viaţa tuturor oamenilor. Ele reprezintă totalitatea
activităţilor pe care le facem pentru; a ne îngriji de propria persoană (hrănirea şi
hidratarea, îmbrăcareadezbrăcarea, igiena personal, folosirea toaletei, spălatul
corpului - duşul/ baia – somnul, mobilitatea funcţională); a ne asigura
independenţa în comunitate, prin intermediul unor mijloace sau dispozitive
tehnologice / Instrumental ADL cumpărăturile, folosirea electrocasnicelor,
manevrarea banilor, utilizarea telefonului utilizarea calculatorului etc); a contribui
la bunăstarea socială şi economică a noastră şi a comunităţii /ADL de
productivitate şi muncă (munca sau voluntariatul, îngrijirea şi creşterea copilului -
a familiei, a nepoţilor, a bolnavilor - gospodărirea casei - gătit, spălat, curăţenie,
călcat etc., grădinărit, joaca şi educaţia); a ne bucura de plăcerile vieţii /ADL de
timp liber: (pasiunile, călătoriile, vizitele, convorbirile telefonice, corespondenţa
etc.). Dacă o persoană nu are capabilitatea de a efectua aceste activităţi necresare
existenţei şi relaţionării cu mediul – datorită unei boli, unui accident sau datorită
vârstei – atunci intervin specialiştii din domeniu, kinetoterapeuţii, pentru a
recâştica abilităţile pierdute.

8
 4.3.Activitatea fizică în sfera educaţie

Activitatea fizică are un rol important în sfera educaţiei. Educaţia este

importantă în protejarea tradiţiilor culturale, dar şi în achiziţionarea de cunoştinţe
şi aptitudini fără de care societatea nu ar fi capabilă de progres.
Activitatea fizică este implicată în toate fazele educaţiei – de la mişcarea
ochilor în citire şi mişcarea mâinii, a degetelor şi braţului în scriere, la mişcările
mai expansive atunci când cântăm la un instrument muzical. În aproape toate
formele programului educaţional rezultatul este schimbarea comportamentului de
fiinţelor instruite, iar activitatea fizică este esenţială în demonstrarea acestor
schimbări de comportament.
Pentru noi sunt mai importante programele educaţionale din sport,
practicarea exerciţiilor fizice şi im recreere. Activitatea fizică este prezentă aproape
peste tot în instruire. Kinetoterapeuţii învaţă pacienţii cum să meargă, în faculăţile
de medicină şi stomatologie studenţii sunt îniţiaţi în mişcările fine din chirurgie,
părinţii învaţă copiii mişcările din diferite jocuri, în industrie muncitorii sunt
învăţaţi să efectueze mişcările cele mai eficiente în tehnologia nouă, salvamarii
sunt învăţaţi să efectueze mişcările de resuscitare, mecanicii auto cu experienta
învaţă noii mecanici cum să folosească uneltele, informaticienii învaţă secretarele
cum să folosească un calculator pentru procesarea unui text etc. Activitatea fizică
este întâlnită peste tot în învăţare. Sfera educaţiei include acele aspecte ale vieţii
noastre în care noi învăţăm deprinderi şi dobândim noi cunoştinţe.
Performanta sportiva de varf, adica cea care sfideaza limitele maxime ale
posibilitatii umane , este produsul unei adevarate industrii extreme de specializate,
care implica un numar mare de specialisti, antrenori, medici, psihologi, ingineri,
economisti, designer, artisti etc. Sportul este un domeniu interdisciplinar si poseda
toate caracteristicile industriei pe primul plan situandu-se competitivitatea, ceea ce
presupune inalte standard de calitate.
În toate ramurile sportive performantele se îmbunatatesc de la un an la altul
încât ele reprezinta o activitate psihomotrica de limita implicând din partea
competitorilor un efort maxim de viteză, forță, rezistență, capacitate de concentrare
în condiții de stres. Crește deci și riscul accidentării și îmbolnăvirii sportivului,
tocmai datorită solicitărilor intense, apropiate de limitele funcționale ale
organismului. În acest context apare ca fundamentală activitatea preventivă, de
depistare a cauzelor și mecanismelor accidentelor (prevenirea activă urmarește
obținerea stării de „vitalitate „ sportivă).
Prevenirea accidentelor este posibilă numai dacă sunt cunoscute cauzele care
le determină. În studiile privind incidența şi expunerile la accidentări, precum şi
mecanismele accidentărilor, se arată că trei sferturi din totalul accidentelor sunt
9
probabil evitabile
Studiile făcute asupra acestei probleme au pus în evidență un număr mare de
cauze care favorizează sau declanşează accidentele. Ele intervin în mod diferit în
funcție de particularitățile mediului, disciplinei sportive, terenurilor, aparatelor şi
instalațiilor, vârstei, sexului, măiestriei pedagogice a profesorului, etc. Scopul
acestui curs constă în depistarea, ierarhizarea tuturor cauzelor accidentelor, cu
menționarea celor mai frecvent incriminate. În aceste condiții devine necesară
profilaxia traumatismelor ce se poate face prin contracararea factorilor favorizanți
externi (teren inadecvat, greseli in pregatire,etc) sau interni (concentraŃie redusă a
Ca + , Mg , circulație deficitară, viroze etc.)
In activitatea sportivă există numeroși factori care acționează în mod greșit
asupra sănătății individului. Astfel factori cum ar fi: încălțămintea, îmbrăcămintea,
materialele de lucru ale sportivilor ( mingea, pista de alergare, aerisirea sălilor de
sport, etc.) au un rol foarte important în buna desfășurare a activităților sportive și
a sănătății sportivului.
Dintre acești factori cei mai importanți sunt:
a) Încălțămintea.
Caracteristica omului, ca tip de postură și locomoție, este bipedia, ceea ce
face ca încălțămintea folosită să joace un rol extrem de important fie că vorbim de
activități cotidiene sau de cele sportive, atât din punct de vedere al confortului, cât
și a stării de sănătate. Dacă în privința activităților obișnuite, folosirea unei
încălțăminte nepotrivite poate avea repercusiuni asupra stării de sănătate cu rasunet
mult mai întarziat, în sport lucrurile stau altfel. În acest caz, datorită gradului mare
de solicitare al organismului, alterarea stării de sănătate poate fii extrem de rapidă
și chiar dramatică în cazul folosirii unei încălțăminte inadecvate sportului practicat.
Diferența importantă din punct de vedere biomecanic al efectuării diferitelor
tipuri de activități sportive (sala, jogging, competiții sportive, drumeție) face
extrem de importantă diferențierea țncălțămintei dupa caz, pentru atingerea
obiectivului maxim de comfort și prevenire a afecțiunilor posibile. Deși prin
excelență încalțămintea sport este comodă, rămânând antologică exprimarea unui
foarte cunoscut ortoped american care glumea: ’’ dacă toata lumea ar purta pantofi
sport, eu aș rămane fără jumatate din pacienți”, din perspectiva sănătății este
primordial ca fiecare tip de activitate sportivă să beneficieze de încălțămintea
potrivită.

Ce caracteristici ar trebui sa aibă încălțămintea folosită pentru: alergarea

în parc, alergarea în sala de fitness, aerobic, drumeție pe munte, alergare în
cadrul unui maraton?

Principala caracteristica generala a încălțămintei folosite trebuie să fie

10
ergonomia, adică interacțiunea între organism, tipul de activitate sportivă efectuat
și mediul înconjurător să fie deplină.
În primul rând ea trebuie să realizeze o bună distribuție a greutății corpului
corelată efortului efectuat, fără să producă dezeechilbre între diferitele articulații
sau segmente anatomice care intervin în procesul biomecanic. De aici intervin
diferite caracteristici fizice ale încălțămintei legate de material, formă, înălțime
care să permită desfășurarea unei activități în condiții benefice sănătății și pentru
atingerea unor obiective ridicate legate de performanța sportivă.
Astfel, o drumeție pe munte, cu risc mai ridicat de accidentare, necesită o
incălțăminte puțin elastică, înaltă, favorabilă unui teren dificil care să nu permită
producerea de entorse la nivelul gleznelor, care să poată asigura o susținere stabilă
a corpului chiar pe o suprafață proiectată mai mică decât a talpilor propriu-zise și
care totuși să asigure o dinamică buna.
Alergatul la maraton, necesită o încălțăminte elastică, cu talpa nu foarte
înaltă care să solicite coloana,dar nici foarte joasă care să încarce musculatura
posterioară a gambelor, și care să dea posibilitatea atletului să poată asigura
constanța alergării necesară unei curse de asemenea anduranță, dar dându-i și
posibilitatea să realizeze ruperile de ritm necesare performanței.
Alergarea în sala de fitness și aerobicul, recomandă o încălțăminte comodă,
elastică, cu talpa antiderapantă care să permită execuția atât a săriturilor, dar și
purtatul de greutăți suplimentare sau așezarea facilă în diferitele posturi de execuție
a exercițiilor specifice.
Pentru toate aceste tipuri de activități, încălțămintea trebuie să asigure o
“respirație” optimă a picioarelor, fiind bine cunoscută existența la acest nivel a
unei mari concentrații de glande sudoripare (450 pe centimetru pătrat).

Ce afecțiuni poate provoca o încălțăminte nepotrivită pentru aceste

activități sportive?

O încălțăminte nespecifică activității sportive desfășurate poate provoaca o

serie vastă de afecțiuni, trecând prin sfera dermatologică, dar și afectări ale părților
moi, osteoarticulare sau tulburări de statică si postură. Infecțiile pielii (micozele,
Tinea pedis, piciorul atletului etc), bașicile, bătăturile (clavusul), deformările
degetelor (deget în ciocan, monturi), fasciita plantara (pinten calcanean),
metatarsalgiile, talalgiile, bursitele, tendinitele la nivelul piciorului sau gleznei sunt
cele mai răspandite afecțiuni ce pot apărea având drept cauză o încălțăminte
nepotrivită.
Folosirea unei încălțăminte inadecvate pe o perioadă mai mare de timp și
mai ales în prima parte a vieții poate genera afecțiuni și la distanță, mentionând aici
tulburari de statică vertebrală (scolioze) sau deformări ale genunchilor.
11
 Din păcate sunt destul de prezente afecțiuni de acest gen, datorate diferitelor
cauze care țin foarte mult de specificul nostru, și ne referim aici la gradul de
civilizație, neglijenta și igiena deficitară care își pun amprenta și din acest punct de
vedere, precum și la condițiile economice deficitare ale cluburilor și sportivilor ce
nu permit întotdeauna alegerea soluțiilor optime.

Afecțiunile se simt imediat sau pot apărea și după mai mult timp?

În funcție de solicitarea realizată de fiecare activitate sportivă, dar și de tipul de

încălțăminte folosit, afecțiunile ce pot apărea se simt imediat sau mai tarziu.
Astfel, afecțiunile dermatologice dar și cele ale părților moi, au ritmul de
apariție mult mai rapid decât al celor osteo-articulare. De asemenea daca o
drumeție pe munte sau un maraton ar putea avea un ascendent în dezvoltarea unei
afecțiuni osteo-articulare, alergarea în sala de fitness și aerobicul, pot genera
probleme dermatologice mai des, dar ca o concluzie generală toate tipurile de
activități sportive enumerate pot determina la fel de frecvent leziuni ale partilor
moi.

b) Aparate si materiale

Proasta calitate a aparatelor, materialelor (saltele, trambuline, mingi, corzi,

bare, porţi, panouri etc), precum şi prezenţa lor neglijentă la locul de antrenament,
provoacă traumatisme. Se impune aşadar ca inventarul şi materialele să fie
depozitate în locuri special amenajate şi întreţinute corespunzător.
Să nu fie rupte, ruginite, zimţate, crăpate şi să corespundă regulilor stabilite,
standardelor, ca şi necesităţilor pentru care au fost confecţionate (discuri, suliţe,
bile pentru greutăţi şi ciocan, mingi, bare şi discuri pentru haltere, schiuri, rachete,
palete, crose pentru hochei, etc). Personalul administrativ, profesorul, antrenorul,
arbitrul, să controleze ori de câte ori este nevoie şi să nu se permită accesul la
materialele sportive necorespunzătoare.

c) Imbracaminte

Echipamentul creează un microclimat favorabil, ajutând organismul în

procesul de termoreglare. îmbrăcămintea (maieu, tricou, trening.etc.) are rolul de a
limita pierderea de căldură pe timp friguros, de a micşora absorbţia razelor pe timp
călduros, iar pe timpul efortului de a ceda surplusul de căldură, dacă este cazul, în
acest scop echipamentul (ţesătura, materialul) trebuie să fie permeabil pentru aer,
să prezinte conductibilitate termică, să aibă porozitate mare, să fie higroscopică (să
absoarbă repede transpiraţia şi să o evapore).
12
 d) Locul in care se desfasoara activitatile sportive

Ergonomia este strâns legata de inginerie, proiectare, fabricare toate acestea

fiind extreme de importante în activitățile zilnice, fiind cheia succesului în multe
domenii de activitate.
Fiecare ramură sportivă își poate crea niște reguli generale pentru asigurarea
bunei funcționări a activității sportive. La elaborarea principiilor ergonomice
trebuie să se țină seama de factori perturbatori precum:
-căldura sau frigul excesiv
-umezeala prea mare
-altitudinea
-decalajul de fus orar
-zgomotul
-praful
-iluminatul insuficient sau prea puternic
-materiale sau echipament sportiv necorespunzator

13
 BIBLIOGRAFIE

1. Contemporary Ergonomics. London, Taylor&Francis, 2003

2. Contemporary Ergonomics. London, Taylor&Francis, 2004
3. CATANICIU, V., Ergonomia in sport. Bucuresti, Edit. Sport -Turism, 1980
4. GALEA, Ioan, Pentru o ergonomie sportiva. Cateva consideratii teoretice
pentru o noua disciplina. In: Revista EFS. Bucuresti, nr.4, 1982
5. DUMITRESCU, A., Ergonomie. Bucuresti, Edit. Bren, 2001
6. Manolescu, A., Ergonomie, Editura Economica, 2010
7. Stanescu, M., Educatie fizica si sport, teorie si didactica, Editura FEST,
2005
8. SABINA IRIMIE – ERGONOMIE INDUSTRIALĂ, Editura AGIR,
Bucureşti, 2008

14