I.

Terminologia educaţiei fizice

Deoarece cadrele didactice din învăţământul preprimar şi primar, care predau şi disciplina
„educaţie fizică”, nu au avut ocazia, pe durata formării iniţiale, să parcurgă în detaliu aspectele ce
vizează terminologia domeniului educaţie fizică, am considerat util să reluăm această problematică
şi să o detaliem într-un capitol separat al acestui curs, oferit celor care participă la activităţile
incluse în proiectul destinat formării continue în sistem e-learning.
Conform DEXI, terminologia reprezintă totalitatea termenilor de specialitate folosiţi într-o
disciplină, într-o ramură de activitate, într-un context social anumit etc. De asemenea, terminologia
este un ansamblu de termeni care au un sens particular într-un anumit domeniu.
Gândirea omului este strâns legată de limbajul obişnuit, dar gândirea ştiinţifică este legată de
limbajul obişnuit, dar are şi un limbaj propriu care reprezintă terminologia acelui domeniu ştiinţific
sau tehnic. Terminologia are o evoluţie continuă şi este direct legată de evoluţia în domeniul
ştiinţific, în general, sau în domeniul respectiv de activitate. Tot ce apare nou trebuie să se reflecte
şi în limbaj, deci şi în terminologie.
Educaţia fizică şi-a creat şi ea propria terminologie cu scopul de a facilita înţelegerea între
specialişti şi de a uşura predarea şi însuşirea exerciţiilor fizice.
În cea mai mare parte a ei, terminologia educaţiei fizice are la bază terminologia gimnasticii,
aceasta deoarece cea mai mare parte a lecţiei de educaţie fizică se desfăşoară folosind cu
preponderenţă exerciţii ce aparţin tuturor ramurilor gimnasticii (gimnastica de bază, gimnastica
acrobatică, săriturile la aparate etc.). În completarea terminologiei gimnasticii, în lecţia de educaţie
fizică mai folosim, în diferitele momente ale ei, termeni ce aparţin altor ramuri de sport, cum ar fi:
atletism, fotbal, handbal, baschet, volei etc.
Terminologia gimnasticii cuprinde o sistematizare a tuturor termenilor folosiţi pentru descrierea
tehnică a unei mişcări, cât şi pentru denumirea aparatelor, echipamentului folosit etc.
Pentru rezolvarea diferitelor sarcini, gimnastica foloseşte mişcări şi exerciţii foarte variate, alese
în funcţie de scopul urmărit. Acestea sunt diferite de cele folosite în viaţa cotidiană şi de aceea este
justificat ca şi denumirea acestora să difere, denumire care trebuie să fie scurtă şi precisă.
Prin terminologia gimnasticii înţelegem: poziţiile, denumirea mişcărilor şi a formelor de
descriere a exerciţiilor prin cuvinte obişnuite, pentru a putea fi scrise şi descrise, cu scopul uşurării
înţelegerii acestora de către cei interesaţi spre a fi executate. Terminologia în general, are o
deosebită importanţă în procesul de instruire, ajută la înţelegerea corectă a exerciţiilor şi uşurează
comunicarea şi înţelegerea între specialişti.
Prima lucrare de terminologie din ţara noastră aparţine profesorului D. Ionescu, adept al şcolii
franceze a lui Demeny, intitulată „Terminologia exerciţiilor de ordine, libere, cu instrumente şi la
aparate”. În stabilirea terminologiei gimnasticii şi-au mai adus contribuţia Iacob Mihăilă, Virgil
Roşală şi alţii. Aceştia au folosit o terminologie împrumutată din alte limbi, folosind termeni care
nu aveau o semnificaţie corespunzătoare în limba română.
După 1949 întreaga mişcare sportivă din ţara noastră ia o altă amploare. Astfel, s-a simţit nevoia
elaborării unei terminologii naţionale corespunzătoare, pentru a veni în ajutorul specialiştilor în
procesul de instruire.
În anul 1950, profesorul Robert Podlaha editează lucrarea „Terminologia gimnasticii”, apoi, în
1953, profesorii Robert Podlaha şi Adina Stroescu scot o nouă ediţie din „Terminologia
gimnasticii”, lucrare mult mai cuprinzătoare, cu termeni din toate ramurile gimnasticii şi ilustrată cu
desene.
Aceiaşi autori au editat în 1974 „Terminologia gimnasticii”, lucrare ce conţine majoritatea
termenilor folosiţi în domeniu, redactată în mod ştiinţific, bine sistematizată şi bogat ilustrată.
Procesul dezvoltării şi evoluţiei terminologiei gimnasticii, nu poate fi considerat încheiat,
deoarece el are un caracter continuu de înnoire şi perfecţionare.
I.1. Cerinţele care stau la baza terminologiei
Pentru a fi uşor de înţeles de către cei care o folosesc, terminologia trebuie să îndeplinească o
serie de cerinţe:
• să fie precisă, fără a da naştere la confuzii, termenul folosit să ne creeze imaginea
mişcării la care se referă;
• să fie clară, adică să redea în mod real imaginea mişcării fără să dea posibilitatea mai
multor interpretări;
• să fie concisă, adică să fie cât se poate de scurtă, folosind cât mai puţine cuvinte;
• să fie unitară, adică o anumită noţiune să fie exprimată prin aceeaşi termeni, dacă
conţinutul său este identic;
• să respecte particularităţile de limbă;
• termenul folosit să aibă o anumită formă şi sonoritate care să permită sesizarea lui cu
uşurinţă (mai ales la comenzi);
• să fie ştiinţifică, dar în acelaşi timp accesibilă atât în scris câ şi în discuţiile verbale.

I.2. Noţiuni de bază

I.2.1. Gimnastica
Gimnastica este un sistem de exerciţii, aplicate analitic sau global, care influenţează selectiv şi
cumulativ aparatul locomotor, în vederea perfecţionării şi armonizării mişcărilor corpului omenesc,
a formării unei ţinute corecte.
În funcţie de scopul urmărit şi de multitudinea de mijloace de care dispune, gimnastica a fost
împărţită în mai multe ramuri:
a) gimnastica cu caracter formativ: gimnastica de bază, gimnastica igienică;
b) gimnastica de performanţă: gimnastica la aparate (gimnastica artistică), gimnastica
ritmică, gimnastica acrobatică, gimnastica aerobică;
c) gimnastica cu caracter ajutător: gimnastica pe ramură de sport (gimnastica înotătorului,
atletului, schiorului etc.); gimnastica terapeutică (medicală) şi gimnastica în producţie.

I.2.2. Poziţii
Poziţia reprezintă o situaţie statică a corpului sau a segmentelor acestuia în desfăşurarea
mişcării.
Poziţia corpului faţă de sol poate fi verticală, orizontală sau înclinată.
În desfăşurarea mişcărilor corpului întâlnim mai multe tipuri de poziţii:
a) poziţia iniţială, reprezintă poziţia din care începe o mişcare;
b) poziţia finală, este poziţia corpului la terminarea mişcării;
c) poziţia fundamentală, reprezintă poziţia corpului stabilită în mod convenţional, după
natura reazemului acestuia faţă de sol sau aparat, în scopul uşurării exprimării
terminologice şi a predării diferitelor exerciţii;
d) poziţia derivată, rezultă dintr-o poziţie fundamentală prin modificarea poziţiei
segmentelor corpului unele faţă de altele.

I.2.3. Mişcări
Mişcarea este acţiunea de deplasare a corpului sau a segmentelor sale în spaţiu, faţă de un punct
de referinţă.
Sinonime: act motric, element (tehnic), exerciţiu (fizic).
Mişcările au o serie de caracteristici cum ar fi:
- Traiectoria mişcării, este caracteristica spaţială a mişcării şi constă din drumul parcurs
de corp sau segmentele sale, între poziţia iniţială şi cea finală. Se exprimă prin formă
(rectilinie sau curbilinie), amplitudine şi direcţie.
 - Amplitudinea mişcării. Mărimea deplasării corpului sau segmentelor sale (a traiectoriei)
între anumite repere, alese arbitrar, exprimate în grade şi unităţi de măsură liniare.
- Direcţiile principale. Prin intermediul acestora se precizează către unde se deplasează
corpul sau segmentele sale. Acestea sunt: înainte, înapoi, lateral (stînga, dreapta), sus,
jos. Poziţiile intermediare se referă la braţe: lateral-sus, lateral-jos, înainte-sus, înainte-
jos, diagonal. Poziţiile oblice (se referă tot la braţe), reprezintă poziţia braţelor luată între
două poziţii intermediare ale acestora: oblic-sus, oblic-jos etc. Prezentarea completă a
tuturor poziţiilor corpului şi a segmentelor acestuia, va fi făcută pe larg în conţinutul
acestui capitol.
- Planurile în care se desfăşoară mişcările segmentelor corpului corespund planurilor
anatomice: frontal dispus vertical paralel cu fruntea, sagital dispus vertical (împarte
corpul în partea stângă şi partea dreaptă) şi transversal dispus orizontal (împarte corpul
în două: partea de sus şi partea de jos).
- Axele. În jurul axelor corpul efectuează mişcări de rotaţie. Aceste axe sunt: longitudinale
şi transversale.
- Tehnica mişcării. Reprezintă structura raţională a actului motric, corespunzătoare
scopului urmărit.
- Tempoul mişcării - este caracteristica temporală a actului motric care indică cantitatea de
elemente structurale ale acestuia, raportate la unitatea de timp.
- Ritmul mişcării – este tot o caracteristică temporală a actului motric şi constă din
accentuarea periodică, după anumite reguli, ale unora dintre elementele sale constitutive.
- Cadenţă. Succesiunea ritmică şi uniformă a paşilor în mers şi alergare, imprimată prin
diferite modalităţi de semnalizare sonoră: prin fluier, numărătoare, bătăi din palme etc.
Deplasarea în cadenţă se foloseşte în lecţia de educaţie fizică sau în dirijarea colectivelor
cu ocazia demonstraţiilor sau a festivităţilor.
În continuare, vom prezenta poziţiile fundamentale ale corpului şi principalele poziţii derivate
din acestea, precum şi poziţiile segmentelor corpului, frecvent folosite. De asemenea, vom prezenta,
tot într-o sistematizare terminologică, mişcările de bază ale segmentelor corpului. În acelaşi timp,
am considerat util să prezentăm regulile după care se alcătuiesc exerciţiile fizice care vor face parte
din complexul de exerciţii folosit în lecţia de educaţie fizică pentru prelucrarea analitică a aparatului
locomotor (veriga a III-a). Precizăm faptul că aceste reguli sunt valabile în tehnica de alcătuire şi a
altor tipuri de exerciţii.
Reprezentarea prin intermediul desenului liniar, a mişcărilor ce compun diferitele exerciţii,
structuri tehnico-tactice din cadrul jocurilor sportive sau forme de organizare a colectivului de elevi
pentru deplasare sau exersare, folosite în lecţia de educaţie fizică, constituie o particularitate în ceea
ce priveşte metodologia de alcătuire a proiectului didactic (planului de lecţie) la această disciplină.
În acest sens, vom prezenta principalele reguli care stau la baza folosirii desenului liniar.

I.3. Poziţiile fundamentale ale corpului şi derivatele lor

Poziţia fundamentală STÂND este cea în care corpul este în contact cu solul pe tălpi: pe ambele
tălpi, pe una sau pe o porţiune a acestora, de aici rezultând principalele derivate ale acestei poziţii
fundamentale.
Derivatele din schema de mai jos scrise în paranteză, nu se vor preciza nici în descrierea verbală
şi nici în scriere. Ele au fost scrise în paranteză doar pentru a putea realiza schema completă a
derivatelor poziţiei fundamentale STÂND. Astfel, poziţia STÂND înseamnă (pe ambele picioare) şi
cu ele (apropiate), dar se va spune şi se va scrie doar STÂND şi nu se va mai face nicio altă
precizare de tipul: cu braţele întinse pe lângă corp, cu picioarele întinse etc. Poziţia derivată Stând
(pe ambele picioare) depărtate (lateral), se va spune şi se va scrie numai Stând depărtat. Poziţiile
derivate din (pe ambele picioare) se vor preciza verbal şi se vor scrie fără (pe ambele picioare), cum
ar fi un alt exemplu din această grupă: Stând cu genunchii uşor îndoiţi. Această regulă a
„parantezei”, este valabilă la toate celelalte poziţii fundanentale şi derivatele acestora, a căror
scheme vor fi prezentate în continuare.
 (apropiate)
(lateral)
depărtate înainte
înapoi
cu dreptul înainte
(PE AMBELE PICIOARE) încrucişat
cu stâgul înainte
uşor îndoiţi
cu genunchii îndoiţi
mult îndoiţi
înainte
fandat lateral
înapoi

(apropiate)
(lateral)
depărtate înainte
înapoi
STÂND

încrucişat cu dreptul înainte

PE VÂRFURI cu stâgul înainte
uşor îndoiţi
cu genunchii îndoiţi
mult îndoiţi

ghemuit (fără sprijin)

sprijinit

lateral
celălalt întins înainte
înapoi
lateral
celălalt îndoit înainte
înapoi
PE UN PICIOR
lateral
celălalt sprijin înainte
înapoi
facial
cumpănă dorsal
costal
asimetric
Poziţia fundamentală PE GENUNCHI este poziţia în care corpul are contact cu solul pe
genunchi. Dacă în poziţia fundamentală stând, centrul de greutate al corpului are poziţia cea mai
înaltă faţă de sol, în Pe genunchi acesta este situat, ca înălţime faţă de sol, mai jos, iar în celelalte
poziţii fundamentale centrul de greutate al corpului va avea o poziţie din ce în ce mai joasă faţă de
sol.
Regula „parantezei” este valabilă, aşa cum am precizat, şi se va spune şi se va scrie doar Pe
genunchi şi nu Pe genunchi (cu genunchii apropiaţi) şi (cu călcâiele apropiate). În situaţia în care
călcâiele sunt depărtate, vom avea o derivată din poziţia Pe genunchi: vom spune şi vom scrie Pe
genunchi cu călcâiele depărtate.
Există frecvent tendinţa de a se spune şi a se scrie Stând pe genunchi. Este greşit deoarece s-a
precizat că în stând corpul ia contact cu solul pe tălpi. În Pe genunchi nu avem contact pe tălpi.
(cu călcâiele apropiate)
(cu genunchii apropiaţi)
cu călcâiele depărtate

cu călcâiele apropiate
depărtat
cu călcâiele depărtate
PE
GENUNCHI cu călcâiele apropiate
aşezat pe călcâie
cu călcâiele depărtate
celălalt picior sprijinit
pe un genunchii întins sau îndoit
cel liber întins sau îndoit
În poziţia fundamentală AŞEZAT se ia contact cu solul pe şezută şi pe partea posterioară a
picioarelor care sunt (apropiate) şi (întinse). Se spune şi se scrie doar Aşezat. În derivata Aşezat
depărtat (cu picioarele întinse) se spune şi se scrie Aşezat depărtat.
(cu picioarele întinse)
(apropiat)
cu picioarele îndoite
(cu picioarele întinse)
depărtat
cu picioarele îndoite
depărtat
AŞEZAT echer cu genunchii îndoiţi
închis
ghemuit

încrucişat

pe o coapsă

Alte poziţii derivate din Aşezat: Aşezat echer depărtat; Aşezat ghemuit, Aşezat pe coapsa
stângă/dreaptă etc.
De asemenea, şi la poziţia fundamentală Aşezat există tendinţa de a se folosi greşit, atât în
vorbire cât şi în scriere, formularea acestei poziţii ca fiind Stând aşezat. Nu avem contact cu solul
pe tălpi, deci corect este doar Aşezat. Nu de puţine ori se mai foloseşte şi forma veche a denumirii
acestei poziţii, cea de Şezând. Recomandăm a se renunţa la această variantă a se folosi denumirea
actuală a acestei poziţii fundamentale: Aşezat.
(cu picioarele apropiate)
dorsal
cu picioarele depărtate

(cu picioarele apropiate)

CULCAT facial
cu picioarele depărtate

dreapta
costal stânga
În poziţia fundamentală CULCAT (schema de mai sus) se ia contact cu solul pe toată partea
posterioară a corpului (pe spate). Derivata Culcat dorsal (cu picioarele întinse) se spune şi se scrie
Culcat dorsal sau doar Culcat, deoarece în poziţia fundamentală CULCAT se subînţelege că
suntem (pe spate), dorsal. Centrul de greutate al corpului are poziţia cea mai joasă.
Derivata Culcat facial (cu picioarele apropiate) se spune şi se scrie Culcat facial. La această
derivată se obişnuieşte a se face precizări, doar verbale, de genul: cu faţa în jos, pe burtă. Aceste
precizări se fac la copiii de vârstă şcolară mică, clasele I şi a II-a. Treptat şi aceştia vor fi obişnuiţi
cu terminologia oficială.
Precizăm că în gimnastică (educaţie fizică şi sport) sunt 6 (şase) poziţii fundamentale, fiecare
dintre ele având un anumit număr de poziţii derivate. Cele patru poziţii fundamentale cu derivatele
lor prezentate până acum (Stând, Pe genunchi, Aşezat şi Culcat), sunt specifice executării
exerciţiilor fizice în care corpul are contact cu solul. Pe lângă acestea, mai sunt două poziţii
fundamentale în care corpul (în cele mai multe situaţii) nu are contact cu solul. Aceste poziţii
fundamentale sunt specifice lucrului la aparate unde corpul poate fi în atârnat sau în sprijin.
cu braţele întinse
cu braţele îndoite
(pe verticală)
echer
dorsal

pe orizontală planşă facială

planşă dorsală

răsturnat întins
(SIMPLU)
îndoit

de o altă pate de genunchi

a corpului de vârfuri

ATÂRNAT agăţat de genunchi

de un genunchi

stând

(MIXT) culcat

ghemuit

În ATÂRNAT (vezi schema de mai sus) linia umerilor este situată sub punctele de apucare.
Pentru a putea lucra diferite exerciţii fizice la aparate, executantul prinde/apucă aparatul în diferite
moduri (vezi mai jos). Ca aparate avem cele din gimnastica sportivă: bară fixă, paralele
egale/inegale, inele, cal cu mânere (pot fi utilizate şi în lecţia de educaţie fizică), dar şi aparate cum
ar fi: scara fixă (incorect denumit spalier), frânghia, scara de frânghie, scara de pompieri etc., care
sunt în dotarea sălilor de sport din şcoli unde se desfăşoară lecţii de educaţie fizică.
Din această poziţie fundamentală, derivata Atârnat (simplu) (pe verticală) cu braţele întinse se
spune şi se scrie Atârnat cu braţele întinse şi nicio altă precizare în plus. Derivata Atârnat (mixt)
stând se spune şi se citeşte Atârnat stând. În aceast ultim exemplu de derivată, executantul se află
în Stând (cu tălpile pe sol) dar este atârnat în acelaşi timp de aparat. În Atârnat răsturnat corpul se
află în atârnat cu capul în jos şi picioarele în sus. Corpul se mai poate atârna, cu capul în jos, şi de o
altă parte a corpului: de genunchi sau de vârfurile picioarelor. De asemenea, din Atârnat (cu
apucarea mîinilor de aparat), executantul se mai poate agăţa de aparat în acelaşi timp şi cu o altă
parte a corpului: de ambii genunchi sau numai de un genunchi.
Poziţia fundamentală SPRIJIN (vezi schema de mai jos) se întâlneşte în special în executarea
exerciţiilor la aparate, dar nu numai, după cum vom vedea. Este poziţia în care linia umerilor este
situată deasupra punctelor de apucare sau la acelaşi nivel cu punctele de apucare.
 Derivata de Sprijin (simplu) (cu corpul pe verticală) (cu braţele întinse) se spune şi se scrie doar
Sprijin, subînţelegându-se toate celelalte detalii.
O precizare separată trebuie făcută în legătură cu derivata de Sprijin în care corpul este răsturnat
(capul în jos şi picioarele în sus). După cum vedem în schemă, avem patru derivate: stând pe umeri,
stând pe braţe, stând pe cap şi stând pe mâini. Două dintre aceste derivate sunt elemente acrobatice
din grupa celor statice de forţă şi echilibru: stând pe cap şi stând pe mâini şi se pot executa atât la
sol cât şi la aparate. Stândul pe umeri şi stândul pe braţe pot fi executate numai la aparate.
(cu braţele întinse)
(cu corpul pe cu braţele îndoite
verticală) echer
călare
dorsal

(SIMPLU) cu corpul pe planşă facială

orizontală

stând pe umeri
cu corpul stând pe braţe
răsturnat stând pe cap
stând pe mâini
SPRIJIN
(apropiat)
aşezat depărtat
pe o coapsă
ghemuit
(MIXT)
stând

facial
culcat
dorsal

Derivatele de Sprijin (mixt) sunt cele care rezultă din combinarea cu alte poziţii fundamentale
sau derivate ale acestora. În Sprijin aşezat: executantul se află în aşezat dar se sprijină de sol pe
mâini, pe coate sau antebraţe. În Sprijin stând avem contact cu solul pe tălpi dar realizăm în acelaşi
timp un sprijin pe un aparat. Poziţia derivată de Sprijin culcat facial (cu faţa în jos) este poziţia din
care se execută flotările la sol. Sprijinul culcat dorsal este asemănător cu poziţia derivată descrisă
anterior, numai că executantul este orientat cu spatele în jos.
Pentru a putea lucra diferite exerciţii fizice la aparate, este necesară efectuarea unei prize (să
prindem aparatul). Aceasta se poate realiza prin intermediul apucărilor. Ele sunt modalităţi prin
care se ia contact cu diferite aparate. Toate tipurile de apucări posibile sunt cele prezentate în
schema de mai jos.
de sus
de jos
(după poziţia palmelor faţă mixt
de aparat) cruciş
răsucit
APUCAT diferit

după lărgimea apucării apropiat

depărtat
 În apucat de sus se face priză pe aparat cu palma orientată în jos, în apucat de jos priza pe aparat
se face cu palma orientată în sus. În apucat mixt: cu o mână apucăm de sus şi cu cealaltă de jos.
Apucat cruciş se realizează cu braţele încrucişate, se poate apuca de sus sau de jos. Apucat răsucit:
se face priză pe aparat după ce am răsucit braţele (le-am „dat peste cap”). Desigur, mai pot rezulta o
serie de alte combinaţii de apucări ale aparatelor din gimnastica sportivă sau a celor din dotarea
sălilor de sport, unde se desfăşoară lecţii de educaţie fizică.
În lecţia de educaţie fizică se lucrează exerciţii cu diferite obiecte cum ar fi bastonul. Acestea
trebuie apucate întocmai ca şi aparatele. Modalităţile prin care apucăm bastonul sunt identice cu
cele deja prezentate mai sus.
Poziţii faţă de aparat
Atunci când se lucrează la diferite aparate, executantul, imediat înainte de a începe execuţia
exerciţiului, este situat faţă de aparat într-o anumită poziţie. Acestea sunt redate în mod sintetic în
schema de mai jos.
facial
(după orientarea executantului dorsal
faţă de aparat) stânga
costal dreapta

la mijlocul aparatului
STÂND (după locul ocupat faţă de aparat) la capăt
între bare

(după axa umerilor) transversal

longitudinal
I.4. Poziţiile segmentelor corpului
Precum am văzut, corpul poate avea diferite poziţii înainte de a începe o mişcare, poate avea
diferite poziţii intermediare (la un moment dat) pe timpul desfăşurării diferitelor exerciţii fizice sau
poate avea diferite poziţii finale la sfârşitul acestora. Segmentele corpului pot avea şi ele diferite
poziţii înainte, în timpul şi la finalul execuţiei unui exerciţiu fizic. Fiecare segment al corpului poate
avea diferite poziţii, după cum vom vedea în continuare. Aceste poziţii ale segmentelor corpului
intră în combinaţii diferite cu poziţiile corpului, rezultând o multitudine de poziţii ce vor fi utilizate
în derularea diferitelor exerciţii fizice ca poziţii iniţiale (la începutul exerciţiului), intermediare (în
diferitele momente ale derulării acestuia) şi finale (la sfârşitul execuţiei unui exerciţiu).
Poziţia corpului reprezintă o atitudine statică a acestuia, adică el nu se deplasează faţă de un
punct de reper. De asemenea, segmentele corpului iau diferite poziţii, care reprezintă tot o atitudine
statică a acestora dar raportate la propriul corp.
Prezentarea poziţiilor segmentelor corpului, o vom face pe cele patru grupe principale: poziţiile
capului, poziţiile braţelor, poziţiile trunchiului şi poziţiile picioarelor.
Poziţiile capului
La nivelul acestui segment al corpului avem doar două poziţii: cap aplecat şi cap răsucit. În
aceste poziţii nu se efectueză nicio mişcare a capului, acesta realizează atitudinea statică de aplecat
şi răsucit (vezi schema de mai jos).
înainte
stânga
cap aplecat lateral dreapta
POZIŢII ALE înapoi
CAPULUI
spre stânga
cap răsucit
spre dreapta
 Poziţiile braţelor
La nivelul segmentului braţe avem cele mai multe poziţii şi cele mai complexe. Braţele, în
poziţiile pe care le realizează, pot fi intinse sau îndoite. În cu braţele întinse acestea pot fi pe direcţii
principale, intermediare şi oblice. Direcţiile principale sunt cele normale: înainte, sus, lateral şi jos.
Braţe în poziţii intermediare sunt cele în care acestea se situează între două poziţii principale, iar
cele pe direcţii oblice sunt cele în care braţele se situează între două poziţii intermediare.

înainte
pe direcţii sus
principale lateral
jos
lateral-jos
lateral-sus
ÎNTINSE pe direcţii înainte-sus
intermediare
înainte-jos
jos-înapoi
oblic-sus
pe direcţii oblic-jos
POZIŢII ALE oblice oblic-înapoi
BRAŢELOR diagonal

mâini pe creştet
mâini la ceafă
complet îndoite mâini pe umeri
mâini la piept
mâini pe şolduri
ÎNDOITE
cu antebraţele în sus
îndoite la 90 0 cu antebraţele înainte
cu antebraţele în jos
coroană

Braţele pot fi îndoite din articulaţia cotului: complet îndoite sau la 900. La cu braţele îndoite,
mâinile pot fi (luat de sus în jos): pe creştet, la ceafă, pe umeri, la piept pe şolduri dar şi la spate. În
situaţia poziţiei mîinilor (mâna este un segment al membrului superior care este alcătuit, pornind de
la articulaţia umărului în jos, din: braţ, antebraţ şi mână) se fac cele mai multe greşeli. De cele mai
multe ori se spune şi se scrie greşit: cu braţele pe creştet, cu braţele la ceafă şi mai ales cu braţele pe
şolduri etc. Corect este: cu mâinile pe şolduri etc.
Precizăm că s-a stabilit în mod convenţional folosirea termenului de braţ(e). Acesta înlocuieşte
denumirea de membre superioare, atunci când ele efectuează diferite acţiuni motrice. Corect este:
braţele sus, braţele lateral, rotarea braţelor, ducerea braţelor etc.
În diferitele poziţii pe care le au braţele şi în diferitele mişcări pe care le efectuează, palma
segmentului mână poate avea diferite poziţii: cu palmele în jos, cu palmele în sus, cu palmele
înainte, cu palmele înăuntru, cu palmele înapoi, cu palmele apropiate, cu pumnii strânşi.
Poziţiile trunchiului
La nivelul trunchiului (schema de mai jos) avem trei poziţii principale: trunchi aplecat (numai
spre înainte şi cel mult până la 900), trunchi îndoit şi trunchi răsucit. Trunchiul în poziţia îndoit
înainte trebuie să fie peste 900. În poziţia trunchi îndoit lateral sau înapoi, nu mai există cerinţa ca
acesta să depăşească 900 (nici nu se poate), dar poziţiile se încadrează în categoria îndoit. Poziţia
trunchi îndoit înapoi se realizează printr-o extensie a acestuia, de aceea se spune şi se scrie în mod
frecvent trunchi în extensie.
 la 450
trunchi aplecat numai înainte până la orizontală

înainte peste 900

POZIŢII ALE spre stânga
trunchi îndoit lateral
TRUNCHIULUI spre dreapta
înapoi (în extensie)

trunchi răsucit spre stânga

spre dreapta

Poziţiile picioarelor
Picioarele pot avea trei poziţii: întinse, îndoite şi fandate. Acestea se pot intui cu uşurinţă. O
precizare se impune a fi făcută la poziţia fandat înapoi: este poziţia în care piciorul dinspre înapoi
este îndoit iar piciorul dinspre înainte întins, invers decât la fandat înainte. De asemenea, mai
precizăm faptul că piciorul care se îndoaie în poziţia fandat înainte sau lateral, formează un unghi
de 900 între gambă şi coapsă şi tot 900 între coapsă şi trunchi, celălalt picior este întins.
apropiate
întinse depărtate
încrucişate
POZIŢII ALE îndoite jumătate
PICIOARELOR complet
înainte
fandate înapoi
spre stânga
lateral
spre dreapta

I.5. Mişcările segmentelor corpului

La nivelul fiecăruia din cele patru segmente ale corpului: cap, braţe, trunchi şi picioare, se pot
efectua o serie de mişcări specifice. În derularea prezentării mişcărilor ce pot fi executate la nivelul
segmentelor corpului, vom constata similitudini cu poziţiile segmentelor corpului. Trebuie însă să
fim atenţi şi să facem o diferenţiere între poziţia unui segment şi între mişcarea pe care o
efectuează. Termenii se diferenţiază prin terminaţia cuvântului în: -ire, -are. De exemplu: poziţia
cap răsucit, la mişcare se spune şi se scrie răsucire; poziţia cap aplecat, mişcarea este aplecare.
Această regulă este valabilă pentru toate celelalte segmente ale corpului.
Mişcările capului
Capul poate executa mişcările prezentate în schema de mai jos. Mişcarea de aplecare înapoi se
mai numeşte extensie, termen care este frecvent folosit, de exemplu: extensia capului (mişcarea se
execută spre înapoi dar nu se precizează acest lucru). Deci, se spune şi se scrie extensia capului.
înainte
înapoi (extensie)
aplecare spre stânga
spre dreapta
MIŞCĂRI ALE spre stânga
CAPULUI răsucire
spre dreapta

rotare mişcare circulară a capului

 Nu de puţine ori se face confuzia între mişcările capului şi cele pe care le poate efectua
trunchiul. De aceea, întâlnim destul de des formularea îndoirea capului, ca mişcare. Este greşit
deoarece la nivelulu capului nu avem o asemena grupă de mişcări. La nivelul acestui segment al
corpului avem rotarea. Aceasta este o mişcare circulară a capului, fiind alcătuită dintr-o succesiune
de aplecări şi răsuciri.
Mişcările braţelor

pe umeri
îndoire la ceafă
cu mâinile pe şolduri

braţele îndoite pot fi întinse pe toate

întindere direcţiile principale, intermediare şi oblice:
lateral, sus, jos

deplasarea fără elan a prin lateral sus

BRAŢELOR

ducere braţelor pe diferite prin înainte jos

MIŞCĂRI

direcţii şi planuri din înainte lateral

ALE

pendularea braţelor în din Stând: balans

balans arc de cerc executată în cu braţele înainte şi
plan sagital sau frontal înapoi

mişcare circulară executată

rotare în plan frontal
cu braţele din articulaţiile
în plan sagital
scapulo-humerale

mişcare de rotaţie înăuntru (pronaţie)

răsucire executată în jurul axelor în afară (supinaţie)
longitudinale ale braţelor

Cu braţele putem executa cele mai complexe mişcări: îndoire, întindere, ducere, balans, rotare şi
răsucire (vezi schema de mai sus). Braţele se îndoaie când ducem mâinile pe umeri, la ceafă, pe
şolduri etc. Braţele îndoite se pot întinde pe toate direcţiile principale, intermediare şi oblice.
Ducerea este o deplasare a braţelor fără elan pe diferite direcţii şi planuri. De foarte multe ori se
spune şi se scrie greşit ridicarea braţelor, în loc de ducerea braţelor. Este adevărat, braţele execută o
mişcare de ridicare, dar corect se spune şi se scrie: ducerea braţelor... De exemplu: ducerea braţelor
(de jos) lateral, ducerea braţelor (din înainte) lateral, ducerea braţelor prin lateral sus etc.
Balansul este o mişcare de pendulare a braţelor sub formă de arc de cerc executată în plan
frontal sau sagital. Rotarea este o mişcare circulară executată cu braţele din articulaţiile scapulo-
humerale în plan frontal sau sagital. Răsucirea este o mişcare de rotaţie executată în jurul axului
longitudinal al braţului. Când braţul execută mişcarea de rotaţie în axul lung spre înăuntru, cu palma
spre în jos, mişcarea se numeşte pronaţie, iar când mişcarea se execută în afară, cu palma în sus, se
numeşte supinaţie.
Mişcările trunchiului
Trunchiul execută mişcări complexe, am putea spune chiar cele mai complexe mişcări dintre
cele efectuate de celelalte segmente ale corpului, cum ar fi: aplecare, îndoire, întindere, răsucire şi
rotare. Ca şi la poziţia de trunchi aplecat, aplecarea trunchiului se execută numai spre înainte şi
doar până la 900. Mişcarea de aplecare nu se mai execută în alte direcţii. Dacă această mişcare spre
înainte a trunchiului depăşeşte 900 ea se numeşte îndoire. Efectuarea acestei mişcări spre înapoi şi
lateral, chiar dacă nu se depăşesc 900, se numeşte tot îndoire. Mişcării de îndoire înapoi a
trunchiului i se mai spune şi extensie, termen frecvent folosit: extensia trunchiului.
De multe ori, se face confuzie între mişcarea de aplecare a trunchiului şi cea de îndoire. Dacă
vom reţine explicaţiile făcute mai sus, nu ar trebui să se mai facă astfel de confuzii.
mişcare de flexie executată
aplecare la 450
din articulaţia coxo-femurală,
la 900
cu spatele drept

înainte–peste 900
îndoire înapoi (extensie)
stânga
lateral
dreapta

MIŞCĂRI ALE mişcare opusă îndoirii şi se

întindere execută la revenirea
TRUNCHIULUI trunchiului după îndoire

mişcare de rotare a trunchiului care se

răsucire execută în jurul axei longitudinale a
corpului, din mai multe articulaţii

mişcare circulară a trunchiului alcătuită

rotare
din îndoiri şi răsuciri ale acestuia
Întinderea este o mişcare opusă îndoirii şi se execută la revenirea trunchiului după îndoire.
Răsucirea este o mişcare executată de trunchi în jurul axei longitudinale a corpului, din mai multe
articulaţii. Răsucirea trunchiului se poate executa spre stânga şi spre dreapta. Rotarea trunchiului
este o mişcare circulară a acestuia alcătuită dintr-o succesiune de îndoiri şi răsuciri ale acestuia.
O particularitate la nivelul mişcărilor trunchiului este aceea că mişcarea de îndoire spre înainte,
dar chiar şi cea de îndoire laterală, se poate efectua în acelaşi timp cu răsucirea, cum ar fi de
exemplu: îndoirea trunchiului înainte cu răsucire... Şi aplecarea trunchiului (numai spre înainte,
aşa cum am precizat) se poate efectua în acelaşi timp şi cu răsucirea acestuia.
Mişcările picioarelor
din stând
îndoire din aşezat
din culcat
din atârnat
din stând
întindere din cu picioarele îndoite se din aşezat
PICIOARELOR
MIŞCĂRI ALE

execută întinderea lor din culcat

din alte poziţii
ridicare ridicarea pe vârfuri

rotare mişcare circulară executată

cu unul sau ambele picioare

balansare mişcare circulară executată

cu unul sau ambele picioare

răsucire
 Picioarele execută mai multe tipuri de mişcări: îndoire, întindere, ridicare, rotare, balansare şi
răsucire. Mişcarea de îndoire a picioarelor se poate efectua din stând, din aşezat, din culcat, din
atârnat. Pe lângă aceste poziţii fundamentale, îndoirea picioarelor se poate realiza şi din mai multe
derivate ale poziţiilor fundamentale amintite. Mişcarea de întindere a picioarelor se execută din
picioare îndoite, fiind o mişcare inversă îndoirii.
Mişcarea de ridicare se execută numai prin ridicarea pe vârful picioarelor. Rotarea este o
mişcare circulară executată cu un picior sau cu ambele picioare. Balansarea este o mişcare
circulară executată cu unul sau cu ambele picioare în plan frontal şi sagital. Mişcarea de răsucire a
picioarelor se execută în axul lung al acestora, spre interior sau spre exterior.

I.6. Descrierea exerciţiilor în gimnastică

În descrierea unui exerciţiu din gimnastică, dar şi pentru orice exerciţiu fizic folosit în lecţia de
educaţie fizică, este necesar să se respecte o succesiune logică de operaţii comune, două dintre ele
sunt cele mai importante:
 PRIMA OPERAŢIE: se denumeşte poziţia iniţială din care va începe mişcarea.
POZIŢIA INIŢIALĂ – este poziţia din care începe mişcarea.
• Se scrie la început CU LITERĂ MARE (prima literă) şi poate fi din grupa poziţiilor
fundamentale sau o derivată a acestora. De exemplu: Stând; Stând depărtat; Pe genunchi;
Pe genunchi aşezat pe călcâie; Aşezat; Aşezat depărtat; Culcat; Culcat facial etc.
• Într-o legare sau combinaţie, poziţia iniţială se precizează doar la început, în continuare,
poziţia finală a unei mişcări constituie poziţia iniţială pentru următoarea mişcare.
• Dacă poziţia iniţială are o structură complexă, descrierea ei se face de la punctele de
reazem spre celelalte segmente. Exemplu: Aşezat depărtat, braţele lateral, cap răsucit
spre stânga; Atârnat cu genunchii îndoiţi.
 A DOUA OPERAŢIE: se descrie mişcarea respectând următoarea succesiune pentru fiecare
mişcare:

DENUMIREA PARTEA CORPULUI DIRECŢIA ALTE DETALII POZIŢIA

MIŞCĂRII CARE SE DEPLASEAZĂ MIŞCĂRII DESPRE MIŞCARE FINALĂ

DENUMIREA MIŞCĂRII – este termenul principal din descriere şi este legată de:
• Partea sau părţile corpului care efectuează mişcarea;
• Direcţia de deplasare a acestora;
• Dacă mişcarea se execută alternativ (alte detalii despre mişcare), aceasta se specifică
astfel: îndoirea alternativă a trunchiului lateral...
• Poziţia finală este poziţia în care se termină mişcarea. În succesiunea mai multor
mişcări, poziţia finală nu se precizează deoarece aceasta devine automat poziţie iniţială
pentru mişcarea următoare
ALTE SEMNE FOLOSITE ÎN DESCRIERA UNUI EXERCIŢIU:
 După poziţia iniţială se pun două puncte „:”
 În succesiunea legărilor, mişcările se separă prin „şi” sau „;”
 Dacă exerciţiul este structurat pe numărătoare, cum sunt exerciţiile ce alcătuiesc
coplexul de exerciţii de dezvoltarea fizică armonioasă, folosit în veriga a treia a lecţiei
 de educaţie fizică (de cele mai multe ori acest gen de exerciţii se concepe pe 4 sau 8
timpi), timpii de execuţie se precizează prin cifre care se pun înaintea mişcării. La
mişcările simple, în care fiecare mişcare se execută într-un timp, vom specifica timpii
astfel: 1,2,3,4...8 sau T1,T2,T3...T8, iar la mişcările care se execută în mai mulţi timpi
vom avea: 1-2, 3-4 ( când mişcarea se execută în doi timpi) sau T1-2... T7-8 sau 1-4, 5-8
(când mişcarea se execută în patru timpi) sau T1-4, T5-8. De multe ori, la numerotarea
mişcărilor dintr-un exerciţiu ce se execută în mai mulţi timpi, se specifică acest lucru
prin folosirea virgulei între cifrele care marchează durata mişcării, adică T1,2 etc. Este
greşit, corect este T1-2, folosind liniuţa de despărţire. Virgula se utilizează la despărţirea
numerotării timpilor dintr-un exerciţiu, în situaţia în care o mişcare se execută identic şi
la alt timp. De exemplu: T1,3, adică pe T3 se execută aceiaşi mişcare ca la T1. Se
procedează în acest fel pentru a uşura descrierea (scrierea) exerciţiilor. Precizăm că într-
un exerciţiu pot fi diferite combinaţii de numerotare a timpilor.
Folosirea semnelor în descrierea unui exerciţiu, cele precizate mai sus, este tratată cu
superficialitate de marea majoritate a celor care concep astfel de exerciţii pentru lecţia de educaţie
fizică. Considerăm că folosirea acestor semne în descrierea/scrierea exerciţiilor este obligatorie.
Acest lucru dă o oarecare rigoare, precizie, aspecte ce sunt specifice lecţiei de educaţie fizică.
DESCRIEREA UNUI EXERCIŢIU LIBER DE DEZVOLTARE FIZICĂ ARMONIOASĂ
P.I. – Stând cu mâinile pe şolduri:
T1 – fandare laterală cu stângul cu ducerea braţelor diagonal, stângul sus;
T2 – schimbarea fandării spre dreapta, braţele diagonal, dreptul sus;
T3 – întinderea piciorului drept în stând depărtat cu mâinile la umeri;
T4 – revenire în poziţia iniţială.
sau
P.I. – Stând depărtat cu mâinile la umeri:
T1 – îndoire cu răsucirea trunchiului şi ducerea mâinii drepte la vârful piciorului stâng;
T2-3 – răsucirea trunchiului spre dreapta cu ducerea mâinii stângi la vârful piciorului drept şi
arcuire;
T4 – revenire în poziţia iniţială.
sau
P.I. Stând depărtat cu mâinile pe şolduri:
T1-2 - îndoirea trunchiului spre stânga cu (şi) arcuire;
T3-4 - aceeaşi spre dreapta;
T5 - răsucirea trunchiului spre stânga cu întinderea braţelor lateral;
T6 - revenire;
T7 - aceeaşi spre dreapta;
T8 - revenire.
În descrierea exerciţiilor din exemplele prezentate mai sus, sau folosit culorile pentru a evidenţia
mai bine succesiunea elementelor ce intră în descrierea unei mişcări, conform schemei prezentate
mai sus. După cum se observă, pentru cursivitatea exprimării, ordinea precizată pentru descrierea
unei mişcări suferă unele modificări. Aceasta nu înseamnă că cele precizate în schema de mai sus
nu sunt valabile. În cele mai multe situaţii, această ordine în descrierea mişcărilor se respectă.
În general, un exerciţiu de dezvoltare fizică armonioasă se descrie/scrie pe timpi şi pe mişcări.
Timpii şi mişcările sunt dispuse sub forma unei coloane (timpii unul sub altul), formă cel mai des
utilizată. Descrierea aceluiaşi exerciţiu se poate face şi pe orizontală, în aceeaşi ordine a mişcărilor,
fiecare mişcare fiind despărţită prin punct şi virgulă „;”.
Exerciţiile de dezvoltare fizică armonioasă se concep, de regulă, pe durata a 4 sau 8 timpi. În
acest sens, facem precizarea că, în conducerea exerciţiilor de către cadrul didactic, este indicat să se
respecte regula: exerciţiile în 4 timpi se numără până la 4 (şi nu până la 8 cum se întâmplă în
foarte multe cazuri), iar exerciţiile în 8 timpi se numără până la 8.
 Dozarea exerciţiilor de dezvoltare fizică armonioasă se face astfel: exerciţiile în 4 timpi se vor
repeta de 6-8 ori (6-8x4t), iar exerciţiile în 8 timpi se vor repeta de 4-6 ori (4-6x8t). O dozare mai
mică nu va determina efectele urmărite prin repetarea acelui exerciţiu iar o dozare prea mare va
suprasolicita organisnmul, afectând şi în această situaţie efectele urmărite prin repetarea exerciţiului
în cauză.
În precizarea dozării unui exerciţiu, întâlnim situaţii în care, greşit, se dozează exerciţiul în 4t ca
fiind în 8t! Dozarea fiecărui exerciţiu alcătuit pe timpi, se face prin precizarea strictă a numărului de
timpi din care este alcătuit. Alte greşeli întâlnite în precizarea dozării unui exerciţiu de dezvoltare
fizică armonioasă, sunt cele în care se uită precizarea timpilor, fie se face precizarea lor incompletă,
de genul: 4x sau 6x4 sau 4x8. Corect este 6x4t sau 4x8t. Litera „t” este cea care specifică timpii şi
este obligatoriu de scris atunci când se precizează dozarea unui exerciţiu.
DESCRIEREA UNUI EXERCIŢIU LA APARATE
Sprijin: balans peste cu dreptul în sprijin călare; roata călare înainte; balans peste înapoi cu dreptul
în sprijin; roată înapoi; coborâre prin subbalansare.
Se observă că şi în descrierea mişcărilor dintr-un exerciţiu la aparate se respectă aceleaşi reguli.
Descrierea exerciţiului este făcută pe orizontală, mişcările sunt despărţite prin semnul „;”.
ORDINEA EXERCIŢIILOR ÎNTR-UN COMPLEX DE EXERCIŢII DE DEZVOLTARE
FIZICĂ ARMONIOASĂ
1. Exerciţii cu caracter de coordonare
2. Exerciţii pentru braţe
3. Exerciţii pentru picioare
4. Exerciţii pentru trunchi
5. Exerciţii cu caracter complex
6. Exerciţii pentru tonificarea grupelor mari musculare
7. Sărituri (ca mingea)
8. Exerciţii de respiraţie şi relaxare

I.7. Alcătuirea desenelor în gimnastică

Pentru uşurarea înţelegerii mişcărilor, terminologia gimnasticii, valabilă în tot domeniul
educaţie fizică şi sport, foloseşte desenul liniar însoţit de unele semne speciale. Prin intermediul
desenului liniar putem reda:
 SOLUL pe care se află executantul este reprezentat printr-o linie orizontală;
 GIMNASTUL poate fi redat din faţă, din spate şi din lateral. În redarea prin desen liniar a
unui executant din lateral în poziţia stând depărtat, se impune ca piciorul dinspre desenator
să treacă sub linia solului;
 APARATELE se reprezintă în majoritatea situaţiilor din lateral. Excepţie face calul cu
mânere care se reprezintă întotdeauna din spate.
PROPORŢIILE CORPULUI
În situatia redării corpului unui executant folosind desenul liniar, este important de respectat
câteva reguli privind proporţiile diferitelor segmente ale corpului. Astfel, fiecare segment al
corpului reprezintă o anumită parte din întreg:
 Capul reprezintă a 7-a parte a înălţimii întregului corp şi poate fi desenat din faţă, din
dreapta, din stânga, din spate şi de sus (fig. nr. 1);

Fig. nr. 1 Reprezentarea capului, ca segment al corpului, prin desen

 Picioarele reprezintă jumătate din înălţimea corpului.
În figura nr. 2 sunt redate prin desen diferite poziţii ale corpului unui executant, cât şi diferite
elemente acrobatice din grupa celor statice (poziţii) din gimnastica acrobatică: Stând; Stând cu
braţele lateral; Cumpăna pe un genunchi; Stînd pe omoplaţi; Stând pe cap; Stând pe mâini.
 Fig. nr. 2 Poziţii ale corpului redate prin desen
Desenele din figura nr. 2 sunt mai elaborate decât în cazul în care ele ar fi fost făcute doar prin
desen liniar. După cum se observă, sunt redate cu mai multă precizie conturul segmentelor corpului.
Acest lucru se poate face cu relativă uşuriţă de către oricine, fără a dispune de un „talent” anume
pentru desen. De asemenea, prin elemente grafice simple se poate reprezenta diferenţiat o fată sau
un băiat.
Mâinile, în cazul redării prin desen liniar, nu se desenează atunci când sunt în poziţii normale,
cum ar fi:
• braţele lateral cu palmele în jos;
• braţele sus cu palmele înăuntru;
• braţele înainte cu palmele înăuntru.
În toate celelalte cazuri, poziţia mâinilor trebuie să fie reprezentată aşa cum prevede
terminologia gimnasticii.

FOLOSIREA SEMNELOR
Pentru redarea anumitor detalii ale unei mişcări, s-au stabilit semne convenţionale care
completează desenul şi ne uşurează mai buna înţelegere a acestuia. Aceste semne sunt:
- săgeata se foloseşte pentru precizarea direcţiei de deplasare;
- o cifră înaintea lui „x” arată numărul de repetări al mişcării, de exemplu: 4x; 6x;
8x etc.;
- o cifră deasupra unei linii frânte arată numărul de arcuiri şi se scrie aproape de
segmentul corpului care execută acea mişcare;
- semnul „+” ne indică faptul că mişcarea se execută şi în partea opusă. În cazul
exerciţiilor în perechi ne arată schimbarea rolurilor;
- cifra însoţită de o linie curbă punctată şi terminată în „vârf de săgeată”, arată
sensul unei schimbări de direcţie (întoarceri) şi mărimea în grade.

DESENAREA EXERCIŢIILOR
Folosirea desenelor în redarea unui exerciţiu liber, va trebui să ţină seama de:
- prezentarea (desenarea) poziţiei iniţiale în primul desen;
- desenele se fac în ordinea cronologică, iar timpii respectivi se notează sub linia solului şi
sub figura respectivă;
- pentru uşurarea înţelegerii se folosesc semnele speciale.
Cerinţe terminologice pentru desenarea exerciţiilor la aparatele din gimnastica artistică
(sportivă):
- aparatele se reprezintă din faţă sau din profil;
- în cazul suprapunerilor unor părţi ale corpului cu aparatul, partea acoperită, fie aparat
sau corp, se desenează cu o linie întreruptă;
- la sărituri, fazele săriturii se desenează pe o singură siluetă a aparatului de sărit;
- dacă este necesar, la săriturile cu sprijin se folosesc mai multe siluete ale aparatului de
sărit.
 Aplicaţie:
Precizaţi 10 poziţii iniţiale cu o structură complexă folosite pentru conceperea exerciţiilor din cadrul
unui complex de exerciţii de dezvoltare fizică armonioasă, aplicat în veriga a III-a a lecţiei de
educaţie fizică. Descrieţi corect din punct de vedere terminologic aceste poziţii iniţiale şi realizaţi
desenul pentru fiecare poziţie iniţială, respectând regulile stabilite pentru alcătuirea desenelor în
gimnastică.