Outcome research in

psychotherapy

4 Common factors
Empirically supported
psychotherapies
 Common factors
• Anii 1960 – primele experimente clinice controlate
focalizate pe investigarea eficienței tehnicilor
terapeutice
• Modelul de cercetare bazat pe eficiență a avut un
impact major în știință:
– Empirically supported psychotherapy / Evidence based
practice
• Manualele de psihoterapie (ghiduri practice bazate pe dovezi),
– Common factors in psychotherapy
• Conceptualizarea largă,
• Conceptualizarea restrânsă (mecanismele schimbării).
 Common factors
• Meta-analizele au arătat că nu există diferenţe semnificative de eficienţă
între diferitele forme de psihoterapie
– Sloan, Staples, Cristol, Yorkson și Whipple, 1975; Smith, Glass şi Miller, 1977;
Smith, Glass şi Miller 1980; Smith și Glass, 1980; Grawe, Caspar și Ambuhl,
1990; Robinson, Berman și Neimeyer, 1990; Elliot, 1996; Wampold și al.,
1997; Ahn şi Wampold, 2001; Stevens, Hynan și Allen, 2000;; Wampold 2001;
Cuijpers, 2017.
• Peste 20 de ani de investigație a rezultatelor terapiei ghidate de manual
nu au susținut ideea că un set de tehnici specifice pentru abordarea unor
tulburări specifice, este superior altuia (Lambert & Ogles, 2004, cf. Binder,
2004).
• Cum este afectată practica psihoterapiei de studiile centrate pe eficiență
(Ottens & Klein, 2005):
– privilegierea modalităţilor de cunoaştere cantitative și pozitiviste (Hanna &
Shank, 1995; Roy, 1998);
– promovarea tratamentelor standardizate şi manualizate (Fensterheim & Raw,
1996; Silverman, 1996);
– operarea în interiorul modelului medical (Becvar, 1997; Wampold, 2001);
– focalizarea terapiei pe eliminarea simptomelor (Fensterheim & Raw, 1996)
 Common factors
• Ideea fundamentală:
• O terapie este eficientă datorită unui set de factori care se
regăsesc în toate psihoterapiile (din moment ce nu există
diferențe reale de eficiență între psihoterapii).
– factori considerați curativi; motoarele schimbării
terapeutice, responsabile pentru efectele obţinute,
– micşorează orice efect atribuibil ingredientelor specifice
ale psihoterapiei (Drisko, 2002; Frank & Frank;
Lambert, 1992; Luborsky et al., 1999; Wampold, 2001).
• Drisko (2004) - meta-analiză a studiilor asupra factorilor
care produc schimbarea terapeutică:
– psihoterapiile nu se pot diferenția după criteriul eficienței,
– factorii comuni sunt responsabili pentru eficienţa terapiei (Ahn &
Wampold, 2001; Hubble, Duncan & Miller, 1999; Lambert & Bergin,
1994; Luborsky et al., 2002, Wampold, 2001).
 Common factors
• Abordarea factorilor comuni urmează două etape de
cercetare:
– a) descoperirea aspectelor specifice eficiente pentru orice grup de
terapii,
– b) explorarea modalităţilor în care intervenţiile terapeutice conţin
aceste ingrediente.
• Terapiile integrative care rezultă din acest proces sunt
structurate în jurul scopului de a maximiza expunerea
pacientului la combinaţia unică a factorilor terapeutici care îi
vor ameliora cel mai mult problemele (Stricker şi Gold, 1996,
apud Ciorbea, 2014).
• Importanța abordării “factorilor comuni” este relevată prin
două aspecte principale:
– contribuie la conceperea adecvată a practicii clinice de tip
terapeutic;
– poate îmbunătăți programele de formare a diferitelor școli de
psihoterapie.
 Common factors
• Rosenzweig (1936) - the Dodo bird effect or the Dodo bird verdict:
– "Everybody has won and all must have prizes.„ (Dodo bird),
– eficacitatea diferitelor terapii se leagă mai mult de elementele comune
decât de trăsăturile specifice pe care se întemeiază.
• Dezbaterile în jurul DBV au început în 1975:
– Luborsky, Singer & Luborsky au raportat rezultatele unuia dintre primele
studii comparative în psihoterapie, care afirma câteva diferențe
semnificative între rezultatele unor terapii diferite,
– Acest studiu a determinat apariția de multe alte studii privind eficiența /
rezultatele psihoterapiei.
• Începând din anii 80 au început să fie publicate liste ale factorilor
comuni:
– Conceptualizările restrânse ale factorilor comuni se focalizează pe
aspectele nonspecifice ale diferitelor psihoterapii (mecanismele
interne ale schimbării, ex. Schimbarea perspectivei, expunerea),
– Conceptualizarea largă subliniază factorii comuni care sunt
oricărui cadru terapeutic, cum ar fi clientul, terapeutul, relaţia și
expectanţele.
Conceptualizarea largă a factorilor comuni
• Modelul lui Frank (1961, 1991)
• Defnește 4 componente de bază ale oricărei psihoterapii:
– a. o relaţie între client și terapeut puternic încărcată emoţional,
– b. un cadru considerat terapeutic (perceput ca un spaţiu special de securitate),
– c. un terapeut care oferă o schemă teoretică raţională şi plauzibilă pentru
înţelegerea simptomelor pacientului,
– d. terapeutul care oferă un ritual credibil sau o procedură pentru a trata aceste
simptome.

• Identifică 6 elemente comune pentru ritualurile și procedurile terapeutice:

– a) terapeutul folosește relația terapeutică pentru a combate demoralizarea şi
alienarea clientului,
– b) terapeutul asociază speranţa de vindecare şi procesul terapeutic, ceea ce
influenţează expectanţele pacientului,
– c) terapeutul creează experienţe de învăţare noi,
– d) emoţiile clientului sunt activate şi reprocesate (de către terapeut),
– e) terapeutul facilitează crearea unui sentiment al competenţei și auto-eficienţei,
– f) terapeutul oferă ocazii clientului de a exersa / învăța comportamente noi.
 Conceptualizarea largă a factorilor comuni
• Modelul lui Lambert (1992)
– A revizuit studiile empirice privind succesul psihoterapiilor, estimând un procentaj de
varianță a rezultatelor rezultatelor în funcţie de fiecare factor,
– Propune un model al schimbării bazat pe 4 factori comuni,
– Hubble, Duncan și Miller (1997) au reanalizat munca lui Lambert și au propus modelul
”Big-Four” asupra factorilor comuni.
• a. Clientul şi factorii extraterapeutici:
– Lambert (1992) - variabilele clientului și contextele de viaţă ale clienţilor contează pentru
40% din rezultate,
– Se referă la toate componentele personale și de mediu pe care clientul le aduce în terapie,
b. Factorii relaţionali contează pentru 30% din varianţa rezultatelor
terapeutice:
- se referă la variabilele oferite de terapeut (căldură, încurajare, empatie, grijă), cu impact
asupra relației / alianței terapeutice,
- contează pentru 30% din varianţa rezultatelor terapeutice,
• c. Placebo, speranţa și expectanţele clientului:
– estimate de Lambert (1992) ca generând 15% din rezultatele bune din terapie,
– Hubble, Duncan & Miller (1999) - efectele placebo apar atunci când terapeuţii au încredere
deplină în procedurile pe care le aplică.
• d. Modelele teoretice și tehnicile:
– contribuie cu 15% la rezultatele terapiei (Lambert 1992),
– principala contribuţie a modelelor și tehnicilor provin din potenţarea celorlalţi factori comuni.
Conceptualizarea largă a factorilor comuni
• Modelul lui Wampold (2001)
– meta-teorie alternativă a psihoterapiei - modelul contextual, pe care îl
juxtapune modelului medical,
– pornit de la modelul lui Frank din 1961.
• Concluzii:
– Psihoterapiile sunt în mod uniform eficiente,
– Factorii generali sunt cel mai puternic responsabili pentru rezultatele
pozitive din psihoterapie, în comparație cu aspectele specifice cum ar fi
tehnicile terapeutice,
– Loialitatea terapeutului sau convingerea să în eficacitatea tratamentului,
corelează pozitiv mai mult cu rezultatele decât aderenţa terapeutului sau
măsura în care un anumit protocol de tratament este urmat,
– Caracteristicile personale ale terapeutului și potrivirea dintre terapeut şi
client sunt mai importante decât tipul de tratament selectat,
– Cele patru componente ale terapiei pot explica mare parte (aprox. 70%)
din varianţa rezultatelor obţinute.
– Meta-analiza sugerează că cel mult 8% din varianţa rezultatelor
terapeutice se datorează contribuţiilor unice ale modelelor teoretice.
– Cei 22% rămaşi nu au fi putut explicați.