Profesor: Madalina Cocosatu

Student: Martac Nicoleta-Madalina

Master: Spaţiul public european
Anul: I
 
Cunoscută în istoria postbelică sub numele de „criza ostaticilor
din Iran”, perioada de 444 de zile în cursul căreia membrii Ambasadei
americane au fost ţinuţi ostatici de militanţii iranieni a reprezentat un
eveniment fără precedent în istoria relaţiilor diplomatice moderne.

Considerată a fi expresia cea mai spectaculoasă a Revoluţiei

fundamentaliste iraniene, după alungarea Şah-ului de la putere, criza a
fost declanşată în noiembrie 1979 şi a durat până la 20 ianuarie 1981.
 DE CE AU AJUNS LA CURTEA
INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE?

Cazul a fost introdus în fața Curții Internaţionale de

Justiţie de către Statele Unite ale Americii, ca urmare a
ocupării Ambasadei sale în Teheran de militanți iranieni
la 4 noiembrie 1979, precum și pentru capturarea și
deținerea ca ostatici a personalului său diplomatic și
consular.
Această situaţie a provocat ruperea relaţiilor
diplomatice între cele două ţări.
 CARE ESTE DIFERENDUL?
Grupul de studenţi iranieni avea o serie de solicitări:

I. Promisiunea S.U.A. că acestea nu vor mai

interveni în afacerile interne ale Iranului.
II. Scuze oficiale din partea oficialilor S.U.A. pentru
acţiunile şi faptele lor din trecut pe teritoriul
Iranului.
III. Extrădarea Şah-ului în Iran pentru proces;
IV. Toată averea Şah-ului să fie returnată poporului
iranian;
 CE INVOCĂ PĂRŢILE?

S.U.A. a introdus o cerere în faţa Curţii Internaţionale de

Justiţie, prin care a solicitat:
I. Republica Islamică Iran să fie declarată răspunzătoare pentru actele
întreprinse împotriva Ambasadei S.U.A., a consulatelor şi a
personalului acestora, care încalcă regulile generale ale dreptului
internaţional, precum şi dispoziţiile Convenţiei de la Viena privind
relaţiile diplomatice referitoare la inviolabilitatea reprezentanţilor
diplomatici.
II. Repararea prejudiciului prin: încetarea acţiunii şi plata unei
compensări materiale.
 În replică, Iranul a arătat că statul nu poate fi responsabil pentru
actele unor persoane private (organizaţia studenţească).

De asemenea, Iranul a susţinut că, în orice caz, actele ar fi fost

justificate prin existenţa unor „circumstanţe excepţionale”.
 SOLUŢIA CURŢII
INTERNAŢIONALE DE JUSTIŢIE

La cererea Statelor Unite ale Americii pentru
indicarea măsurilor provizorii, Curtea Internaţională de
Justiţie a constatat că nu există o condiție fundamentală
mai prealabilă pentru relațiile dintre state decât
inviolabilitatea reprezentanților diplomatici și a
ambasadelor și a indicat măsuri provizorii pentru a asigura
restaurarea imediată de la sediul Ambasadei și eliberarea
ostaticilor.
 Într-o perioadă în care situația reclamată persista, Curtea
Internaţională de Justiţie, în hotărârea din 24 mai 1980, a constatat
că:

 Iranul a încălcat și continua să încalce obligațiile pe care le avea faţă

de Statele Unite ale Americii, în temeiul convențiilor în vigoare între
cele două țări (“Convenţia de la Viena asupra relaţiilor diplomatice
din 1961” şi “Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare din
1963”.) și normelor dreptului internațional general;
 că prin încălcarea acestor obligații și-a asumat răspunderea
acţiunilor studenţilor iranieni;
 că guvernul iranian era obligat să asigure eliberarea imediată a
ostaticilor, să restabilească sediul Ambasadei și să repare prejudiciul
cauzat Guvernului Statelor Unite ale Americii.
 Curtea a remarcat că, după 4 noiembrie 1979, anumite organe ale
statului iranian au aprobat faptele contestate și au decis să le
perpetueze, astfel încât aceste acte au fost transformate în acte ale
statului iranian.
Curtea a pronunțat hotărârea, în pofida absenței guvernului
iranian și după respingerea motivelor invocate de Iran în două
comunicări adresate Curții în susținerea afirmației sale potrivit căreia
Curtea nu ar putea și nu ar trebui să se pronunțe asupra cauzei.
Curtea nu a fost chemată să pronunțe o nouă hotărâre privind
repararea prejudiciului cauzat guvernului Statelor Unite ale Americii
deoarece, prin Ordinul din 12 mai 1981, cazul a fost eliminat din listă
după întrerupere.
BIBLIOGRAFIE

 Curtea Internaţională de Justiţie - http://www.icj-

cij.org/en/case/64.