Dezvoltare Si Planificare Urbana

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă
DEZVOLTARE ŞI PLANIFICARE URBANĂ
Suport de curs
Lect. univ. dr. Dragoş Dincă
BUCUREŞTI
2007
1
DEZVOLTARE ŞI PLANIFICARE URBANĂ
CUPRINS
Introducere
Capitolul I
Dezvoltarea urbană, formă a dezvolării locale
1.1.Noţiunea de dezvoltare locală
1.2.Componentele dezvoltării locale
1.3.Domenii ale dezvoltării locale
Capitolul II
Politicile de dezvoltare urbană
2.1.Elemente generale
2.2.Abordări privind planificarea urbană
2.3. Serviciile urbane -instrumente de transpunere practică a politicilor de
dezvoltare urbană
Capitolul III
Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană pe plan european.
Capitolul IV
Responsabilităţi în materie de dezvoltare şi planificare urbană în România
4.1. Atribuţiile administraţiei publice centrale
4.2. Atribuţiile administraţiei publice locale
4.3.Participarea cetăţenilor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de
urbanism
Capitolul V
Cadrul general privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
5.1.Consideraţii generale
5.2. Amenajarea teritoriului şi urbanismul
5.3. Reţeaua naţională de localităţii
Capitolul VI
Documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism
6.2.Documentaţii de amenajare a teritoriului
6.3.Documentaţii de urbanism
6.4.Certificatul de urbanism
6.5. Autorizarea executării lucrărilor de construcţii
6.6.Iniţierea şi finanţarea activităţilor
6.7.Avizarea, aprobarea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a
teritoriului şi de urbanism
2
Bibliografie
Anexă
Definirea termenilor utilizaţi
Introducere
Hans Kelsen, jurist francez, considera teritoriul drept un spaţiu al puterii asimilată
în societăţile moderne cu statul. Teritoriul şi autorităţile sale sunt supuse unei permanente
constrângeri « relativ centralizate », principiu relevat şi de postulatul de « centralizare
statală » a lui Jacques Chevallier. Indiferent de forma de organizare, centralizare-
descentralizare, statul îşi asigură pârghii de supraveghere şi implicare prin desemnarea directă
a administratorilor teritoriali sau, în virtutea dependenţei colectivităţilor locale faţă de stat,
autorităţile centrale îşi rezervă dreptul de a supraveghea activitatea colectivităţilor locale,
exercitând asupra acestora un anumit tip de control.
Din această perspectivă, statul este responsabil cu conturarea cadrului care să asigure
dezvoltarea la nivel local. În construcţia administrativă statală, colectivităţile teritoriale sunt
cele care pot asigura cu adevărat libertatea indivizilor şi, aşa cum aprecia Alexis de
Toqueville, „în comună rezidă forţa popoarelor libere. Instituţiile comunale sunt pentru
libertate ceea ce şcolile primare sunt pentru ştiinţă; ele o pun la îndemâna poporului; ele o fac
să deprindă gustul vieţii paşnice şi o obişnuiesc să se deservească de ea”. Nivelul local de
guvernare poate deveni astfel promotorul dezvoltării generale, fiind cel mai apropiat de
cetăţean şi de nevoile lui reale, dezvoltarea pornită de la bază constituind o posibilă cale de
urmat.
Foarte mulţi vãd în dezvoltarea localã o mişcare iniţiată de la bazã, opunându-se unei
dezvoltări pornitã de la centru, astfel cã este înţeleasă fie ca dezvoltarea unui teritoriu local
pornind de la deciziile centrale, fie ca o dezvoltare aflatã doar în sarcina actorilor locali.
În cel de al doilea caz, este vorba de o dezvoltare care porneşte de la posibilităţile
actorilor locali ce trebuie întărite şi presupune identificarea de proiecte de dezvoltare pe baza
informaţiilor exterioare mediului în care vor fi aplicate. Acestea vor antrena resursele şi
voinţele la nivel local, plecând de la nevoile de aici. Dar dezvoltarea iniţiata de jos presupune
riscul de exclude o armonizare de ansamblu şi de a nu crea acel mediu favorabil care se
aşteaptă.
Astfel, administraţia publică, îndeosebi componenta locală, constituie elementul
central al reformei, fiind capabilă să se transforme în centrul-motor al dezvoltării societăţii din
perspectivă economiă, politică, socială şi culturală. Pornind de la nivelul local chiar şi relaţiile
externe se pot dezvolta îndeosebi prin componenta de cooperare transfrontalieră.
3
Prin principiile pe care le conţine, documentul de referinţă cel mai complet şi cel
mai util pentru apărarea şi întărirea autonomiei locale în ţările europene îl constituie “Carta
Europeană a autonomiei locale”. Principiile sale conturează caracteristicile esenţiale ale unui
sistem de guvernare locală democratică, efectivă; ele constituie reperele majore ale adoptării
şi adaptării legislaţiei în domeniul administraţiei publice locale pentru ţările europene.
Conceptul de local are în vedere colectivităţile teritoriale, inclusiv cele urbane,
colectivităţi care au fost în centrul atenţiei ultimilor ani în vederea soluţionării problemelor
complexe cu care se confruntă, îndeosebi cele din marile aglomerări urbane.
“ Lumea în care trăim a devenit o lume urbană ”, aspect dovedit de faptul că mai mult de
jumătate din populaţia globului locuieşte în mediul urban, o mare parte în aglomerări de peste
zece milioane de locuitori.
În acest context, colectivităţile urbane se confruntă cu necesitatea de schimbare pentru
adaptarea la exigenţele în contextul economic care evoluează rapid, mai ales în termenii
competitivităţii în raport cu alte oraşe mari din acelaşi stat, sau în context internaţional.
De aceea, administraţiile statale şi, în primul rând cele locale, trebuie să
coopereze între ele, precum şi cu componentele societăţii civile pentru ca, ţinând seama de
aspectele legale, funcţionale, instituţionale şi inter-relaţionale, să rezolve problemele majore
de existenţă din marile oraşe, în condiţiile unei dezvoltări durabile, deci cu răspundere faţă de
generaţiile prezente, dar mai ales faţă de viitoarele generaţii.
In prezent tot mai multe oraşe se evidenţiază pe plan internaţional având deosebite
funcţii, astfel perceptând o anume caracteristica cum e internaţionalizarea. Azi, un oraş
internaţional modern are o poziţie geografică deschisă către lume şi este deschis factorilor de
producţie de provenienţă străină (investiţii străine, forţă de muncă străină) şi fluxului
comercial de mărfuri şi servicii. De asemenea, este deschis unor instituţii străine şi
internaţionale, dar şi celor naţionale, regionale, este conenctat la reţele de comunicaţii
internaţionale şi are un sector de servicii dezvoltat sprijinind serviciile specializate în relaţii
internaţionale1.
Capitolul I
Dezvoltarea urbană, formă a dezvolării locale
1
Astfel de servicii sunt:financiare, asigurări, contabilitate, juridice, consultanţă, inginerie, de comunicare
(transport, telecomunicaţii, mass media), de informare, relaţii publice, publicitate, arhitectură, organizare,
cercetare, formare, sănătate, distracţii
4
1.1.Noţiunea de dezvoltare locală
Grand Dictionnaire de la langue française defineşte guvernarea ca fiind “arta sau
maniera de a guverna pentru a se asigura dezvoltarea economică, socială şi instituţională,
durabilă, menţinându-se echilibrul între stat, societate civilă şi mediul economic”.
Guvernarea implică astăzi o filosofie aparte care urmăreşte să transforme cetăţeanul
într-un actor important al dezvoltării teritoriului. Statul este văzut drept un ecosistem cu o
pluralitate de dimensiuni – socială, de mediu, urbanistică, economică, politică, culturală etc. şi
o pluralitate de actori, care interacţionează2.
Sintagma de guvernare are numeroase semnificaţii. Se poate vorbi de o
“guvernare mondială” strâns legată de procesele de mondializare şi globalizare, sau de o
“guvernare europeană” care are în vedere reforma instituţiilor europene şi relaţiile
colectivităţilor locale cu aceste instituţii. Se poate vorbi, de asemenea, de o “guvernare locală”
pentru a defini practicile teritoriale ce urmăresc dezvoltarea endogenă şi exogenă şi
mobilizarea actorilor dezvoltării locale în acord cu politicile statale sau europene.
Din perspective dezvoltării, guvernarea reprezintă un proces de decizie colectivă,
aşadar presupune cooperarea între instituţii şi diferite părţi interesate care îşi exercită
responsabilităţile şi competenţele pentru a realiza o strategie globală, pe termen lung.
Dezvoltarea3 a devenit un obiectiv al fiecărei societăţi după cel de al doilea război
mondial. Provenit dintr-o concepţie pur economică ce viza creşterea producţiei prin
industrializare, termenul este definit azi ca un proces ce conduce la creşterea bunăstării.
Activitatea economică şi bunăstarea materială sunt importante, dar dezvoltarea nu se rezumă
la creşterea produsului naţional brut. Educaţia, sănătatea, cultura, mediul sunt la fel de
importante4.
Dezvoltarea corespunde unui proces de mobilitate, de schimbare cu caracter
deliberativ pentru atingerea obiectivelor economico-sociale. Dezvoltarea are două faze – cea
virtuală (DV) şi cea reală (DR)5. Dezvoltarea virtuală presupune parcurgerea ciclului
creativitate – idee de proiect – confruntarea cu unele teste de realitate şi definirea
suprastructurii şi infrastructurii proiectului, integrarea în alte proiecte şi în mediu şi
instituţionalizarea proiectului. Dezvoltarea reală are, este sau ar trebui să fie însoţită de
creştere economică şi se obţine din transformarea lui DV în dezvoltare reală, proces mijlocit
de managemet.
Dezvoltare locală6 reprezintă procesul de dezvoltare, în principal economică, într-o
anumită regiune sau unitate administrativ-teritorială, care determină o creştere a calităţii vieţii
la nivel local. Dezvoltare locală are ca obiectiv prosperitatea economică şi bunăstarea socială
2
Dossier documentaire, "Gouvernance", realizat în august 1999 de către Centre de documentation de
l'urbanisme (CDU): Nathalie HOLEC, Association 4D - Dossiers et débats pour le développement durable
et Geneviève BRUNET-JOLIVALD, Centre de documentation de l'urbanisme
3
Dezvoltarea reprezintă derularea şi succesiunea proceselor şi fenomenelor naturale şi/ sau sociale, de-
alungul timpului.
Creşterea este dezvoltare în sensul de amplificare, termenul fiind preluat din biologie şi referindu-se la
latura cantitativă (Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed. Tempus,
Bucureşti, 2003, p.11, 12
4
Glossaire des Outils Economiques de l'Environnement, Rénate Husseini, Christian Brodhag, 'Ecole des
Mines, 2002
5
Mihail Dumitrescu, Strategii şi management strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 96
6
lat. Disolvere – a creşte, a evolua
5
prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, concomitent cu integrarea în comunitate a
grupurilor vulnerabile, folosirea resurselor endogene, dezvoltarea sectorului privat7.
Dezvoltarea economică locală (DEL) este „procesul prin care administraţia locală şi /
sau comunitatea, bazată pe grupuri, administrează resursele existente şi intră într-un nou
angajament de parteneriat fie cu sectorul privat, fie una cu cealaltă, pentru a crea noi locuri de
muncă şi pentru a stimula activităţile economice într-o zonă economică bine definită” 8.
Dezvoltarea economică presupune dezvoltarea capacităţii economice regionale
sau locale şi formularea răspunsului la schimbările economice, tehnologice, sociale etc.9
Dezvoltarea socio-economică locală (DSEL) reprezintă un proces de dezvoltare într-o
anumită regiune sau arie geografică, care are ca efect o îmbunătăţire a calităţii vieţii la nivel
local. DSEL se referă la dezvoltarea capacităţii unei economii locale sau regionale de a
stimula o creştere economică stabilă şi prin aceasta de a crea locuri de muncă şi condiţii
pentru valorificarea oportunităţilor proprii schimbărilor rapide în plan economic, tehnologic şi
social.
Obiectivele majore ale DSEL sunt de a contribui la prosperitatea economică şi
bunăstarea socială prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, concomitent cu integrarea
în comunitate a grupurilor vulnerabile şi promovarea unei atitudini dinamice şi pozitive a
populaţiei faţă de problemele dezvoltării propriei regiuni. DSEL ia în considerare aspectele
sociale şi culturale ale dezvoltării.
Actorii DSEL includ autorităţile şi organismele administraţiei publice (de la nivel
local, judeţean şi central) responsabile de politicile sectoriale (industrie, mediu, muncă, lucrări
publice, transporturi etc) reprezentanţii activităţilor economice şi ai serviciilor publice
(întreprinderi, bănci, sindicate etc.) instituţiile de învăţământ, organizaţiile neguvernamentale,
mass-media etc10.
Dezvoltarea regională, ca formă a dezvoltării locale, este un proces desfăşurat pe
termen lung, susţinut şi de activităţi concepute pe termen scurt, mediu şi lung 11. Dezvoltarea
regională reprezintă ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale,
elaborate în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice ale unor arii geografice constituite
în „regiuni de dezvoltare”12.
Dezvoltarea care, îndeplinind cerinţele generaţiei actuale, facilitează generaţiilor
viitoare îndeplinirea propriilor opţiuni, este dezvoltare durabilă13. Dezvoltarea durabilă
urmăreşte reconcilierea între două aspiraţii fundamentale, şi anume necesitatea dezvoltării
economice şi sociale, dar şi protecţia şi îmbunătăţirea stării mediului.
Potrivit prevederilor stabilite în cadrul Conferinţei de la Rio, fiecare autoritate
locală are obligaţia de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.
Agenda 21 Locală este procesul prin care autorităţile locale lucrează în parteneriat cu
toate sectoarele comunităţii locale, punând accent pe participarea comunităţii şi pe democraţia
7
Anton Parlagi, Dicţionar de administraţie publică, Ed. Economică, Bucureşti 2004, p.86
8
Dezvoltare economică - O modalitate strategică pentru administraţia publică locală, Don Morrison,
ICMA, citându-l pe Edward J. Blakelz, Planning Local Economic Development: Teory and Practice
9
L.Matei, Strategii de dezvoltare economică locală, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p.86
10
Participarea cetăţenească în luarea deciziei- manual de instruire”, USAID-RTI, Bucureşti 2002,
Coordonatori L. Matei, D. Dincă , p.165
11
L. Matei, op.cit. p.86
12
Ibidem, p.64
13
Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed. Tempus, Bucureşti, 2003, p.12
6
locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale, economice şi de mediu.
Ea trebui să conducă la definirea de obiective, politici şi acţiuni la nivel local.
Aşadar, conceptul de dezvoltare durabilă se referă la o formă de creştere economică ce
satisface nevoile societăţii în termeni de bunăstare pe termen scurt, mediu şi mai ales lung. Ea
se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor
prezente fară să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. In termeni practici, acest
lucru înseamnă crearea condiţiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, în acelaşi
timp protejând mediul înconjurător14. Dezvoltarea durabilă reprezintă o direcţie de urmat, ce
încearcă să echilibreze factorii de mediu, sociali şi economici.
1.2.Componentele dezvoltării locale

Dezvoltarea locală diversifică şi îmbogăţeşte activităţile pe un teritoriu dat prin
mobilizarea resurselor şi energiilor existente în zonă. Rezultat al eforturilor unei populaţii,
dezvoltarea locală înseamnă punerea în aplicare a unui proiect de dezvoltare economicã,
socială şi culturală. Acestea transformă un spaţiu de vecinătate într-un spaţiu de într-ajutorare
activă15.
Definirea conceptului de „local” se face nu numai în legătură cu unităţile
administrativ teritoriale, ci şi la nivel intercomunal, interregional şi chiar transfrontalier. Este
necesar a se înţelege, în contextul dezvoltării regionale, locul şi rolul dezvoltării locale,
parteneriatul dezvoltării şi tipologia relaţiilor la diverse niveluri administrative16.
Dezvoltarea locală presupune existenţa unui cadru normativ-procedural, a unui
parteneriat local, a unei strategii de dezvoltare locală şi a unor resurse.
14
Aida Moga „Dezvoltarea durabila-Concept” „Principiile enuntate in Raportul Brundtland” Forum-
supliment Arhitext Design-3/2001.
15
Xavier Frege, Descentralizarea, Ed. Humanitas, Bucureşti 1991, pag. 57
16
L. Matei, Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, Bucureşti 1998, pag. 95
7
Cadrul legal
Rezultate Parteneriat
Obiective,
strategie de
dezvoltare Resurse
Fig. nr. 1 Componentele dezvoltării locale
a.Cadrul legal
Dezvoltarea unui teritoriu presupune existenţa unui cadru legal, care o poate încuraja
sau stopa prin gradul de autonomie conferit actorilor locali sau prin gradul de implicare al
nivelului statal. Cadrul legal, apanaj al nivelului central, are în vedere reglementări în
domeniile:
- protecţia mediului;
- dezvoltare socială;
- economie şi piaţa;
- guvernare, instituţii;
- amenajarea teritoriului;
- educaţie şi formare;
- ştiinţă şi cercetare;
b.Parteneriat pentru dezvoltare

Parteneriatul poate fi definit ca un acord între două sau mai multe organisme, cu scopul
realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale şi asupra pieţei locale a
forţei de muncă17.
Aceste organisme pot fi reprezentante ale sectorului public (nivelul local –primar,
consiliul local, nivelul teritorial – prefect, servicii publice deconcentrate, nivelul central –
Guvernul, ministerele cu atribuţii în domenii precum economie, protecţie socială etc.),
sectorului privat (oameni de afaceri, întreprinzători, fonduri de capital de risc, instituţii pentru
17
L.Matei, op.cit., 2004, p.89
8
atragere de investiţii, organizaţii patronale, asociaţii locale, regionale ale întreprinzătorilor,
centre şi incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice, consultanţi particulari etc.) şi societăţii
civile (ONG-uri, mass-media, reprezentanţi ai bisericii, sindicate, personalităţi reprezentative
ale comunităţii).
Dezvoltarea parteneriatelor ca şi componentă a dezvoltării locale, presupune:
- dezvoltarea unor mecanisme participative de consultare a cetăţenilor pentru realizarea
proiectelor importante ale administraţiei locale;
-asigurarea transparenţei la nivel de obiective generale şi specifice ale fiecarei entităţi publice.
Actori ai dezvoltării regionale şi locale şi nivelurile de intervenţie (Raportul Euro-

Eurada, nr. 1, 29 ian. 1993, L. Matei, op.cit.)
Nivel de intervenţie Denumirea organizaţiei
Nivel naţional şi internaţional Ministere Economice
Ministere Sociale
Ministerul de Externe
Institute
Organizaţie naţionala pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
şi/sau regionalã
Fonduri de capital de risc
Instituţii pentru atragere de investiţii
Organizaţii patronale
Nivel regional Departamentul autorităţilor regionale
Camera de Comerţ şi Industrie
Centrul regional de finanţare şi/sau investiţii
Asociaţia regionalã a antreprenorilor
Asociaţia regionalã de dezvoltare
Capital de investiţii/ capital de risc
Nivel local Departamentul autorităţilor locale
Camera de comerţ
Parcuri tehnologice
Centru de afaceri şi inovaţii
Asociaţia localã a antreprenorilor
Societate de reconversie
Consultanţi particulari
Societate imobiliarã
Incubator de afaceri
Fond local pentru capital de risc
Agenţie localã antreprenorialã
Agenţie localã a forţei de muncã
c.Obiectivele şi strategia dezvoltării

Obiectivele dezvoltării locale pot fi formulate de către partenerii locali şi regionali
care sunt interesaţi în rezolvarea problemelor proprii ariilor lor de acţiune şi sunt organizaţi în
parteneriat al dezvoltării locale.
Obiectivele dezvoltării trebuie sa fie SMART:
9
-să fie specifice comunităţii;
-să fie măsurabile, în sensul că presupun existenţa unor indicatori calitati şi cantitativi
de măsurare;
-să fie adaptabile, adică să ţină cont de schimbările de mediu intern şi extern
comunităţii;
-să fie realiste în sensul formulării lor pe baza analizei potenţialului local;
-să fie temporale, definite în timp.
Strategia de dezvoltare locală reprezintă un demers complex, rezultat al colaborării
dintre actorii dezvoltării, ce presupune un efort amplu de formulare a obiectivelor, identificare
a căilor strategice de atingere a acestora în acord cu resursele ce pot fi antrenate.
d.Resurse pentru dezvoltare

Aplicarea strategiei de dezvoltare presupune existenţa unor resurse: financiare, umane,
materiale, informaţionale. Dezvoltarea trebuie să pornească de la resursele endogene şi să aibă
în prim plan resursa umană şi potenţialul creativ al acesteia. Statul şi autorităţile locale sunt
responsabili pentru crearea mecanismelor de dezvoltare a resurselor proprii colectivităţilor
locale.
e.Rezultate ale dezvoltării

Orice demers ce vizează dezvoltarea locală presupune etape de evaluare, ale căror
rezultate sunt puncte de plecare pentru etapele următoare. Evaluarea se poate realize de către
fiecare actor implicat în procesele de dezvoltare, dar un rol important trebuie să fie atribuit
comunităţii, cetăţenilor.
* * *
Considerată o temă tradiţională a acţiunilor municipale şi regionale, dezvoltarea locală
şi-a pierdut din dinamism după cel de al doilea război mondial, când progresul se identifica cu
formularea unor soluţii centrale de dezvoltare economicã. Tema a reapărut însă în momentul
în care s-a apreciat că schimbările economice internaţionale tind să afecteze stabilitatea
internă. Departe de a fi consideratã expresie a unor particularisme care ar trebui ţinute la
distanţă de orice confruntare sau de orice concurenţă, această temă pune în mişcare strategii
de consolidare a bazelor societăţii, situându-se în centrul strategiilor sociale şi culturale,
strategiilor economice şi a strategiilor politice.
Dezvoltarea locală se caracterizează prin18:
• dezvoltarea locală este în acelaşi timp economică, socială şi culturală19;
• dezvoltarea locală pune în discuţie teritoriile ale căror dimensiuni şi statut nu sunt
neapărat echivalente20;
• dezvoltarea locală implică asocierea tuturor celor care participă la viaţa economică şi
socială în vederea stabilirii proiectelor21;
18
Xavier Frege, op. cit. pag 61-66
19
Reconstituirea unei structuri nu se poate face în lipsa unei dimensiuni culturale, a unui proiect care sã
mobilizeze resursele locale şi care sã se bazeze pe capacitate, pe tradiţii, pe experienţe.
20
Spaţiile dezvoltării locale sunt spaţii vii care au o identitate culturalã şi o originalitate culturală. Ele pot
corespunde sau nu unor colectivităţi existente şi, oricare ar fi denumirea folosită: municipalitatea, ţinut,
zonă de lucru, canton, microregiune, vale, arondisment, cartier, suburbie, sunt spaţii în care vecinătatea
poate duce la întrajutorare.
10
• dezvoltarea locală diferă de strategiile tradiţionale de dezvoltare prin accentuarea
resurselor endogene22;
• reuşita unei politici de dezvoltare locală va depinde deci de rapiditatea cu care vor fi
asigurate informarea şi specializarea23.
Aşadar, putem aprecia dezvoltarea locală ca fiind un proces complex de creştere a
bunăstării la nivelul unui teritoriu, prin acţiuni concertate ale actorilor locali, regionali şi
naţionali, acţiuni ce vizează domeniile protecţia mediului, dezvoltare socială, economie şi
piaţa, guvernare, instituţii, informaţii, amenajarea teritoriului, educaţie şi formare, ştiinţă şi
cercetare, pornind în primul rând de la potenţialul acelui teritoriu.
1.3.Domenii ale dezvoltării locale

Aşa cum precizam, dezvoltarea locală reprezintă un fenomen complex ce vizează
întreaga viaţă economică, socială, polică şi culturală de la nivelul unui teritoriu. Astfel,
dezvoltarea locală trebuie să aibă în vedere elemente precum:
- protecţia mediului;
- dezvoltare socială;
- economie şi piaţa;
- guvernare şi reglementări;
- amenajarea teritoriului;
- educaţie şi formare;
- ştiinţă şi cercetare;
21
Partenerii naturali sunt reprezentaţi de aleşi, lucrãtori, antreprenori, organizaţiile unde îşi desfăşoară
activitatea, camerele de comerţ, de artizanat, de agriculturã şi de industrie, asociaţiile de activităţi şi
dezvoltare, comitetele de dezvoltare economicã şi sucursalele lor locale, comitetele locale pentru problema
locurilor de muncã, comitetele ţinuturilor etc..
22
Din lipsa instituţiilor financiare locale şi ţinând cont de dotarea inegală în domeniul resurselor naturale,
aceşti factori endogeni accentuează importanţa capacităţilor întreprinderilor care vor exista sau nu la acest
nivel.
23
În absenţa reţelei de informare şi comunicare, nu există şanse ca proiectele izolate să intre în contact şi
să se îmbogăţească reciproc prin apariţia unor proiecte mai vaste.
11
Dezvoltare socială
Protecţia mediului
Economie şi piaţă
Ştiinţă şi cercetare
Dezvoltare locală
Guvernare şi reglementări
Educaţie şi formare
Amenajarea teritoriului
Fig. nr. 2 Domenii ale dezvoltării locale
1.3.1.Protecţia mediului
Multă vreme, între procesele de dezvoltare şi protecţia mediului a existat un
antagonism, dezvoltarea economică realizându-se prin afectarea mediului înconjurător.
Această opoziţie a fost depăşită, apreciindu-se că mediul şi echilibrul natural stau la baza
dezvoltării sociale şi umane, indiferent de nivel: mondial, transnaţional, naţional şi local.
Dezvoltarea durabilă vizează tocmai conjugarea aspiraţiilor privind dezvoltarea economică cu
cele privind protecţia mediului.
Protecţia mediului ca şi componentă a dezvoltării locale are în vedere:
12
-resursele locale: biodiversitate24, vegetaţia în special cea forestieră25 şi apa26;
-medii specifice: munţi27, insule28, mări şi oceane;
-probleme mondiale: stratul de ozon29, clima30 şi energia;
-dezechilibre locale: eroziunea solurilor, deşertificare31 etc.
-poluarea atmosferică transfrontalieră;
-poluare locală: deşeuri32, produse toxice.
1.3.2.Dezvoltare socială
Componenta socială a dezvoltării are în vedere crearea unui climat de echitate,
prin lupta împotriva sărăciei şi promovarea identităţii individuale într-o mare diversitate.
24
Documente ce vizează protecţia biodiveristăţii ca şi componentă a dezvoltării locale:
Acorduri internaţionale
- Convenţia asupra diversităţii biologice (1992) şi rapoartele de la Buenos Aires (1996), Bratislava
(1998), Nairobi (2000), La Have (2002), Kuala Lumpur (2004)
- Protocolul de la Cartagena cu privire la prevenirea riscurilor biotehnologice (2000) şi rapoartele de
la Montpellier (2000), Nairobi (2001)
- Convenţia cu privire la conservarea faunei europene şi a habitatelor naturale de la Atena (1979)
- Convenţia asupra speciilor migratoare, Bonn (1979)
- Convenţia asupra comerţului internaţional cu specii pe cale de dispariţie Washington (1973)
Programe internaţionale
- Planul mondial de acţiune asupra resurselor fitogenetice (1996)
- Declaraţia de la Leipzig (1996)
- Strategia mondială pentru gestiunea resurselor genetice a animalelor de crescătorie
Alte documente
- Agenda 21, cap. 15 – Prezervarea diversităţii biologiceâ
Uniunea Europeană
- Europa şi pădurea, studio realizat de către grupul EUROFOR pentru Parlamentul European (1996)
25
Declaraţii internaţionale
- Raportul Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării (Rio, 1992), anexa III, Declaraţie de
principii pentru un consens general asupra gestiunii, conservării şi exploatării ecologice pentru
toate tipurile de păduri
- Naţiunile Unite – grupul interguvernamental special cu privire la păduri – rapoarte anuale
- Naţiunile Unite – forumul interguvernamental asupra pădurilor - rapoarte anuale
- Forumul Naţiunilor Unite cu privire la păduri – rapoarte asupra sesiunilor din 2000, 2002, 2003,
2004
Alte documente internaţionale
- Agenda 21, Capitolul 11
26
Documente şi rapoarte internaţionale
- Agenda 21 , Capitolul 18 – Protecţia resurselor de apă dulce şi a calităţii acestora
- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune extraordinară (1997)
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 1994
27
- Agenda 21 , Capitolul 13 – Gestiunea ecosistemelor fragile: punerea în valoare durabilă a munţilor
- Adunarea Generală a ONU, a 10-a sesiune extraordinară (1997)
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a opta sesiune (2000), a
zecea sesiune (2001)
- Consiliul Economic şi Social
28
- Agenda 21 , Capitolul 17 – Protecţia oceanelor şi a mărilor şi a zonelor de coastă, utilizarea
raţională şi punerea în vloare a resurselor
- Adunarea Generală a ONU, a 49-a sesiune (1994), a 51-a sesiune (1995)
13
Dezvoltarea are în vedere de asemenea, eliminarea discriminărilor dintre generaţii, îndeosebi
prin atenţia acordată categoriilor defavorizate.
La modul general, se poate vorbi de dezvoltarea umană şi întărirea capacităţilor
individuale, prin educaţie, aderarea la valorile etice şi dezvoltarea socială care are în vedere
relaţii sociale şi culturale, participarea cetăţenilor la procesul decizional din cadrul
autorităţilor publice.
Prin dezvoltare umană, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare are în vedere:
-cooperarea la diferite niveluri33;
-lupta împotriva sărăciei34;
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a patra sesiune din 1996, a cicncea sesiune (1997), a
şasea sesiune (1998)
29
- Manualul instrumentelor internaţionale pentru protecţia stratului de ozon, Secretariatul Convenţiei
de la Viena pentru protejarea stratuluid e ozon şi a Protocolului de la Montreal cu privire la
substanţele care afectează stratul de ozon (martie 2000)
- Protocolul de la Montreal asupra substanţelor care distrug stratul de ozon şi deciziile reuniunilor
părţilor interesate de la Helsinki (1989), Londra (1990), Nairobi (1991), Copenhaga (1992),
Beijing (1999)
- Convenţia de la Viena pentru Protecţia Stratului de Ozon (22 martie 1985) şi deciziile
conferinţelor care au urmat (Helsinki, 26-28 aprilie 1989, Nairobi, 17-19 iunie 1991, Bangkok 23
noiembrie 1993, San José, 25 -27 noiembrie 1996, Beijing -3 décembrie 1999)
Uniunea Europeană
- Decizia Comisiei din 26 noiembrie 1996 şi decizia din 16 decembrie 1999
30
- Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climaterice (Rio 1992) şi conferinţele ce
au urmat Berlin (1995), Geneva (1996), Kyoto (1997), Buenos Aires (1998), Bonn (1999), Delhi
(2002), Milan (2003)
- Agenda 21 , Capitolul 9 – protectia atmosferei
- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a patra sesiune din 1996, a cicncea sesiune (1997), a
şasea sesiune (1998)
Uniunea Europeană
- A doua comunicare a Comunităţii Europene în contextual Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite
asupra schimbărilor Climatice (1998)
31
- Convenţia Naţiunilor Unite asupra luptei împotriva deşertificării şi eroziunii solurilor şi sesiunile
ce au urmat (Roma, Dakar, Recife, Bonn)
- Agenda 21 , Capitolul 12 – gestiunea ecosistemelor fragile
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a zecea sesiune (2001)
32
- Convenţia Naţiunilor Unite asupra controlului mişcărilor transfrontaliere de deşeuri periculoase şi
eliminarea acestora şi sesiunile ce au urmat (Roma, Dakar, Recife, Bonn)
- Programul pentru Habitat, Istabul 1996
- Convenţia de la Stockholm asupra poluării organice consistente (2001)
- Agenda 21 , Capitolul 20 – gestiunea ecologică raţională a deşeurilor periculoase, Capitolul 21 –
gestiunea ecologică raţională a deşeurilor solide
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a şasea sesiune din 1994, a zecea sesiune (2001)
33
- Agenda 21 , Capitolul 2 – cooperarea internaţională cu privire la accelerarea dezvoltării durabile
14
-demografia35;
-sănătatea36;
-aşezările umane37;
-grupuri specifice: tineri38, femei, populaţie autohtonă.
1.3.3.Economie şi piaţă
Procesele privind dezvoltarea locală au în vedere dezvoltarea economică şi pieţele
dar pe termen lung. Această viziune trebuie să includă protecţia mediului, transferul
producţiei către servicii, dimensiunea socială şi cea a resurselor umane, precum şi dezvoltarea
teritoriului.
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a
şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001)
34
- Naţiunile Unite – Samitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga, 1995), capitolul II,
Eliminarea sărăciei
- Habitat II – Reuniunea Internaţională asupra sărăciei urbane (martie 1996)
- Agenda 21 , Capitolul 3 – lupta împotriva sărăciei
- Comisia pentru dezvoltare socială a 34-a sesiuen (1995), a 37-a sesiune (2002)
- Comisia pentru populaţie şi dezvoltare a treia sesiune – 1997
35
Conferinţe internaţionale
- Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale asupra Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo 1994)
- Agenda 21 , Capitolul 4 – dinamica demografică şi durabilitatea
- Comisia pentru dezvoltare socială a 34-a sesiuen (1995), a 37-a sesiune (2002)
- Comisia pentru populaţie şi dezvoltare a treia sesiune – 1997
36
- Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare (Cairo 1994)
- Samitul Mondial asupra Dezvoltăroo Sociale (Copenhaga 1995)
- Declaraţia de la Copenhaga asupra dezvoltării sociale – Angajamentul 6
- Agenda 21 , Capitolul 6 – protecţia şi promovarea sănătăţii
- Comisia pentru dezvoltare socială, sesiunea 37 (1999)
37
- Programul Habitat II, Istambul, 1996
- Conferinţa globală privind accesul la securitatea funciară şi condiţiile dezvoltării durabile a
oraşelor, New Delhi, ianuarie 1996
- International conference on urban poverty Florence, Italy 9-13 november 1997
- Intégration sociale et sécurité pour les pauvres des villes vers des villes pour tous Nairobi, Kenya
12-14 octobre 1999
- Session Spéciale de l'Assemblée Générale de L'ONU Istanbul+5, 2001
- ONU – programul oraşelor durabile
15
Modurile de producţie şi impactul acestora asupra resurselor nu pot evolua fără o
responsabilizare a consumatorilor. Aceştia, prin cerere, pot determina un comportament
durabil al întreprinderilor.
Dezvoltarea economică şi a comerţului conduc la creşterea rolului instrumetelor
economice care permit internalizarea costurilor privind protecţia mediului şi a celor sociale.
Practic toate celelate componente ale dezvoltării locale sunt influenţate de elementul
economic. Aşadar, dimensiunea economică a dezvoltării locale include:
-integrarea proceselor economice cu cele privind protecţia mediului39;
-dezvoltarea comerţului şi a industriei40;
-alternative privind finanţarea dezvoltării41;
-modificarea comportamentului consumatorilor.
1.3.4 Guvernare şi reglementări

Dezvoltarea locală este influenţată de toate nivelurile: internaţional, naţional şi local.
Aceasta implică noi mecanisme de decizie politică şi cooperarea între diverşi actori de la
diferite niveluri.
- ONU Community Development Programme (UNCHS)

38
- Convenţia cu privire la drepturile copilului (1999) şi protocoalele facultative la această convenţie
- World Declaration on the Survival, Protection and Development of Children
- Plan of Action for Implementing the World Declaration on the Survival, Protection and
Development of Children in the 1990
- Conferinţa mondială asupra drepturilor omului, Viena 1993
- Sumitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga 1995)
- Agenda 21 , Capitolul 25 Rolul copiilor şi tinerilor în promovarea unei dezvoltări durabile
- Adunarea Generală a ONU, a 4a sesiune (1985
- Comisia pentru drepturile omului, a cincea sesiune, 1994
- Comitetul drepturilor copilului, a treia sesiune, 1993, a opta sesiune 1995
39
- Agenda 21 , Capitolul 8 – integrarea proceselor de adoptare a deciziei cu privire la mediu şi
dezvoltare
40
- Agenda 21 , Capitolul 30 – intărirea rolului comerţului şi a industriei
41
- Agenda 21 , Capitolul 33 – resurse şi mecanisme financiare
- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997) – resurse şi mecanisme financiare
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU –Report of the Secretary-General: Initial financial
commitments, financial flows and arrangements to give effect to the decisions of the United
Nations Conference on Environment and Development from all available funding sources and
mechanisms
16
În procesele de dezvoltare locală, Naţiunile Unite şi componentele acestora Comisia
pentru Dezvoltare Durabilă, PNUD, PNUE, joacă un rol major prin numeroasele conferinţe
organizate îndeosebi după momentul Rio 1992: Cairo în 1994, Copenhaga în 1995, Pékin în
1995, Istanbul în 1996 Habitat II. Trebuie avute în vedere, de asemenea, reglementările
adoptate la nivel european.
La nivel naţional, guvernele influenţează politicile de dezvoltare locală. Un rol
important îl joacă participarea cetăţenilor şi abordarea raţională a deciziilor pe baza
indicatorilor şi a proceselor de evaluare. Informarea şi accesul public la informaţii reprezintă,
de asemenea, o componentă importantă a dezvoltării. Dezvoltarea presupune, astfel,
implicarea tuturor factorilor interesaţi.
Din perspectiva guvernării şi reglementărilor, dezvoltarea locală presupune luarea în
calcul a:
-instituţiilor internaţionale cu influenţă asupra proceselor de dezvoltare locală42;
-instituţiilor naţionale;
-instituţiilor locale43;
-gradului de participare şi accesul public la informaţii44;
-reglementările existente la nivel internaţional, naţional şi local.
1.3.5. Educaţie şi formare

Dezvoltarea se bazează pe resursa umană, astfel că la nivel local trebuie să existe
responsabilităţi în materie de calificare a forţei de muncă şi creştere a capacităţii de adaptare
la schimbările de mediu.
În materie de educaţie şi formare, în procesele de dezvoltare locală trebuie să se ţină
cont de şapte elemenete45:
- necesitatea introducerii şi dezvoltării de studii cu caracter aplicat;
- promovarea unei cunoaşteri capabile să sesizeze problemele globale, fundamentale, pentru a
putea îngloba cunoaşterea locală;
-condiţia umană trebuie să fie în centrul proceselor de învăţare;
- cunoaşterea identităţii şi a evoluţiei umane;
- învăţământul trebuie să elimine incertitudinile;
- învăţământul trebuie să dezvolte înţelegerea;
- educaţia trebuie să contribuie la realizarea unei legături între individ şi societate.
1.3.6. Ştiinţă şi cercetare

42
A se vedea Influenţa Europei asupra nivelului local de guvernare
43
Carta autonomiei locale, Agenda21
44
- Convenţia cu privire la accesul al informaţii, participarea publicului la procesul decisional (Aarhus
1998)
- Documentele celei de a doua reuniuni a semnatarilor Convenţiei (Dubrovbik 2000)
- Public participation in making local environmental decisions
- The Aarhus Convention Implementation Guide
Alte documente şi rapoarte internaţionale
- Raportul conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării, Rio 1992, Capitolul 40
45
ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, Les sept saviors nécessaires à ’éducation du future, Edgar Morin,
octombrie 1999
17
Ştiinţa şi cercetarea trebuie să reprezinte punctul de plecare pentru orice proces de
dezvoltare. Acest fapt presupune valorizarea potenţialului uman la nivel local şi a
cunoaştinţelor şi informaţiilor existente. În cadrul fiecărui domeniu al dezvoltării sunt
necesare activităţi de cercetare care să fundamenteze programe de dezoltare promovate de
fiecare actor.
1.3.7.Amenajarea teritoriului
În materie de amenajare a teritoriului, nu se pot separa utilizarea acestuia (spaţiul
natural, spaţiul agricol, urban) de repartizarea activităţilor (locuinţe, comerţ, producţie etc.).
Mobilitatea actuală în materie de utilizare a teritoriului şi trecerea dintr-o categorie de
utilizare în alta, se dovedeşte ca fiind neviabilă pe termen lung.
În contextul mondializării, dezvoltarea locală devine din ce în ce mai importantă.
Aplicarea procedurilor Agendei 21 locale are în vedere mobilizarea actorilor interesaţi
(economici, sociali) către atingerea obiectivelor strategice de dezvoltare, implicit în materie
de gestiune a teritoriului. Aceste obiective strategice trebuie să aibă în vedere valorificarea
durabilă a patrimoniului şi resurselor unui teritoriu.
Utilizarea indicatorilor de dezvoltare locală, adaptaţi fiecărei situaţii, ar trebui să
permită evoluţia colectivităţilor către o dezvoltare durabilă. Din perspectiva amenajării
teritoriului ca şi componentă a dezvoltării locale, trebuie avute în vedere următoarele
elemenete:
- aşezările umane46;
- Agenda locală 2147;
46
- Conferinţa globală privind accesul la securitatea funciară şi condiţiile dezvoltării durabile a
oraşelor, New Delhi, ianuarie 1996
- International conference on urban poverty Florence, Italy 9-13 november 1997
- Intégration sociale et sécurité pour les pauvres des villes vers des villes pour tous Nairobi, Kenya
12-14 octobre 1999
- Session Spéciale de l'Assemblée Générale de L'ONU Istanbul+5, 2001
- ONU – programul oraşelor durabile
- Convenţia cu privire la drepturile copilului (1999) şi protocoalele facultative la această convenţie
- World Declaration on the Survival, Protection and Development of Children
- Conferinţa mondială asupra drepturilor omului, Viena 1993
- Sumitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga 1995)
- Agenda 21 , Capitolul 25 Rolul copiilor şi tinerilor în promovarea unei dezvoltări durabile
- Adunarea Generală a ONU, a 4a sesiune (1985
- Comisia pentru drepturile omului, a cincea sesiune, 1994
- Comitetul drepturilor copilului, a treia sesiune, 1993, a opta sesiune 1995
- Programul Habitat, Istambul 1996
- Habitat II
47
Texte de referinţă:
-Apelul de la Hanovra, lansat de către primarii europeni (2000)
-Declaraţia Conferinţei Euro-mediteraneene a oraşelor durabile, Sevillia, 1999
18
- proiectele de dezvoltare teritorială;
- amenajarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriului48;
- agricultura şi spaţiul rural49;
- turismul şi transporturile.
Aşadar, amenajarea teritoriului este o componentă a dezvoltării locale. Activităţile de
amenajare a teritoriului şi de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului teritoriu
naţional a strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare durabilă în profil spaţial,
precum şi urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentaţiile de specialitate legal
aprobate.
Activităţile conexe de amenajare a teritoriului şi de urbanism au ca obiect:
a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi elaborarea studiilor de
fundamentare a strategiilor, politicilor şi documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de
urbanism;
b) constituirea, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea bazei de date şi documente;
c) elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu;
d) avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;
f) monitorizarea şi controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor,
programelor şi operaţiunilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Capitolul II
Politicile de dezvoltare urbană
2.1.Elemente generale
Iniţial, politicile urbane erau realizate de către ingineri şi arhitecţi, accentuându-se
latura urbanistică a dezvoltării. Începând cu deceniul 6 al secolului XX, politicile de
revitalizare urbană au condus la părăsirea completă a principiilor tehnice de abordare în dauna
principiilor managementului urban,
Abordarea problematicii oraşelor numai din perspectiva amenajării teirtoriului şi
urbanismului nu mai este de actualitate. Oraşul reprezintă un complex în care componenta
socială, schimburile economice, serviciile, protecţia mediului, educaţia, cultura, ştiinţa şi
cercetarea sunt elemente de luat în calcul. Dezvoltarea urbană urmăreşte crearea bunăstării
colectivităţilor urbane, prin înclobarea tuturor domeniilor şi componentelor dezvoltării locale.
-Planul de acţiune de la Lisabona

-Carta oraşelor europene pentru durabilitate, Aalborg 1994
-Programme des cités durables Centre des nations unies pour les etablissements humains
(CNUEH-Habitat) Programmme des nations unies pour l'environnement (UNEP).
48
- Agenda 21 , Capitolul 10 – Concepţia integrată a planificării şi gestiunii teritoriului
- Adunarea Generală a ONU, a 19a sesiune (1997)
49
- Agenda 21 , Capitolul 14 – Promovarea unei dezvoltări agricole şi rurale durabile
- Adunarea Generală a ONU, a 19a sesiune (1997)
19
Din punct de vedere administrativ, oraşul devine un actor important pe scena
economică naţională, având propriile drepturi, importanţă politică, poziţie în domeniile
profesionale şi capacitate de a se alia cu alţi actori în vederea promovării creşterii economice
În contextul actual, abordarea conceptului de „politici urbane”, trebuie făcută din
cel puţin trei puncte de vedere50:
1.din punctul de vedere al ariilor de interes, politicile urbane evidenţiază aspectele
sectoriale ale locuirii, ale terenurilor urbane, dezvoltării economice, îmbunătăţirii serviciilor
publice, protecţia mediului etc. În acest sens Legea administraţiei publice locale consacră prin
articolul 2, modul de responsabilizare a Administraţiei Publice în circumscripţiile
administrativ-teritoriale:” ea se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei
locale, descentralizării şi desconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii şi responsabilităţii
autorităţilor administrative locale, legalităţii, cooperării şi solidarităţii între autorităţile
administraţiei publice precum şi al consultării cetăţenilor, inclusiv prin referendum în
soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.”
2.din punctul de vedere al conţinutului, politicile urbane reprezintă orice principiu sau plan
de guvernare privind problematica urbană. Enunţul lor trebuie să se formuleze pe domenii
specifice de analiză pe baza identificării şi prioritizării problemelor urbane ce rezultă din
analiza datelor, informaţiilor şi indicatorilor ce reflectă situaţia existentă.
3.din punctul de vedere al procesului, politicile urbane reprezintă un demers ciclic, care
cuprinde formularea scopurilor dezvoltării urbane şi evaluarea rezultatelor dezvoltării,
planificarea acestei dezvoltări, proiectarea şi implementarea, încorporând investiţiile publice
şi consumul .
Dezvoltarea urbană trebuie să ţină seamă de o serie de principii, cum ar fi:
Principiul legalitaţii
Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului
administrativ şi căruia i se subordonează acţiunea administraţiei publice. Aceasta trebuie să se
întemeieze pe lege, care reprezintă o bază de referinţă în aprecierea acesteia. Legalitatea este
sinonimă cu regularitatea juridică şi presupune că acţiunea administraţiei să ţină seama de
două elemente: obligaţia de conformare faţă de lege şi obligaţia de iniţiativă pentru a asigura
aplicarea legii. În materie de planificare urbană legalitatea presupune respectarea cadrului
normativ cu privire la amenajarea teritoriului, rpotecţia mediului etc., în vederea asigurării
unei dezvoltări armonioase.
Principiul descentralizării
Descentralizare teritorială se distinge de descentralizarea numită tehnică sau
descentralizarea prin servicii (diferenţierea se fundamentează pe distincţia colectivitate
teritorială / stabiliment public). Numeroşi autori privesc descentralizarea prin servicii ca o
tehnică de gestiune administrativă apropiată de deconcentrare51 sau ca un procedeu de
gestiune a serviciilor publice deosebit de descentralizare sau deconcentrare52. Această opoziţie
nu este întotdeauna determinantă în materie de descentralizare.
Descentralizarea răspunde unui spaţiu geografic determinat, care înglobează de fapt
toţi administraţii care se găsesc aici şi permite colectivităţilor locale să realizeze activităţi
50
Gh. Teodorof, Dezvoltare şi planificare urbană, suport de curs, SNSPA, 2004
51
Rene Chapus, Droit administrative général, Ed. Montchrestien, coll. Domat – Droit public, ediţia a 4-a,
1988, volumul I, p. 263
52
Olivier Dugrip şi Luc Saidj , Les établissements publics nationaux, L.G.D.J., 1992, p. 15 şi 54
20
diferite, încredinţate prin lege pentru a administra interesele populaţiilor din aceste
circumscripţii.
Definim descentralizarea ca fiind acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor
locale, comunale, orăşeneşti sau judeţene se realizează de către autorităţi liber alese de către
cetăţenii colectivităţii respective. Având la dispoziţie, mijloace financiare proprii şi
beneficiind de putere autonomă de decizie, acest sistem răspunde ideii de libertate.
Autonomia locală este o formă de exprimare a principiului descentralizării
administrative. Aceasta este asociată cu stabilirea unui statut distinct al colectivităţilor locale,
al autorităţilor acestora, în raport cu administraţia de stat şi cu autorităţile care exercită
funcţiile acestuia în unităţile administrativ-teritoriale.
Acest principiu este legat de colectivităţile locale care, în “Carta Europeană:
Exerciţiul autonom al puterii locale”, adoptată de Consiliul Europei la 15.10.1985, sunt
definite, ţinându-se cont de reglementările naţionale, ca fiind colectivităţi locale de bază
(comune, districte, departamente), dar şi colectivităţi regionale, în măsura în care statele părţi
la aceasta convenţie nu recurg la rezervele pe care Carta le permite.
Prin art. 4 din "Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”, se instituie
principiul subsidiarităţii, stipulându-se că aceste colectivităţi locale dispun, în cadrul legii, de
întreaga competenţă de a lua iniţiativa pentru orice chestiune care nu este exclusă din
domeniul competenţelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorităţi, că exerciţiul puterii
publice trebuie, de o manieră generală, să revină acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate
de cetăţeni şi că puterile, competenţele, încredinţate colectivităţilor locale trebuie să fie în
mod normal depline şi întregi.
Aşadar, subsidiaritatea presupune ca accentul, greutatea, în luarea deciziilor de
interes public, să coboare cât mai spre nivelul de bază, să nu mai constituie un monopol sau o
regulă pentru administraţia de stat.
De aceea, regula în materie de competenţă pentru satisfacerea interesului public
trebuie să o constituie autorităţile locale autonome la nivelul de bază (comuna şi oraşul), care
sunt cele mai apropiate de nevoile cetăţenilor şi sunt alese de aceştia, iar excepţiile trebuie să
le reprezinte autorităţile administraţiei publice autonome de la nivelul intermediar şi
autorităţile administraţiei de stat.
Potrivit art.3 din "Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”, prin
autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei
publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul
populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice.
Problema autonomiei locale se pune numai în statele unitare sau în statele din
componenţa unei federaţii. În toate cazurile, autonomia locală relevă gradul de independenţa a
colectivităţilor locale în raport cu statul din care fac parte. Ca atare, autonomia locală nu poate
fi confundată cu organizarea raportului dintre statul federal şi componentele acestuia. În
statele federale, relaţiile dintre statul federal şi componentele acestuia exclud orice putere a
autorităţilor federale asupra colectivităţilor locale din statele componente, controlul se
manifesta numai la nivelul statelor, fiind excluse imixtiunile acestora în problemele
colectivităţilor locale care dispun de autorităţi proprii ce se află sub controlul exclusiv al
autorităţilor statului din care fac parte.
Principiul dezvoltării durabile
Acest principiu a fost proclamat în cadrul “Declaraţiei de la Rio” (pct.3), semnată
de majoritatea statelor lumii, printre care şi România, în cadrul Conferinţei ONU pentru
21
protecţia mediului şi dezvoltare din iunie 1992. Conform principiului 3 al Declaraţiei privind
mediul înconjurător şi dezvoltarea, “dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel încât să
satisfacă echitabil nevoile privind dezvoltarea şi mediul înconjurător ale generaţiilor prezente
şi viitoare”.
Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două aspiraţii
umane: necesitatea continuării dezvoltării economice şi sociale, dar şi protecţia şi
îmbunătăţirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstarea atât a generaţiilor prezente,
cât şi a celor viitoare.
Conform prevederilor stabilite în cadrul Conferinţei de la Rio, fiecare autoritate locală
are obligaţia de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.
Agenda 21 Locală este procesul prin care autorităţile locale lucrează în parteneriat cu
toate sectoarele comunităţii locale, punând accentul pe participarea comunităţii şi pe
democraţia locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale, economice
şi de mediu. Ea trebui să conducă la definirea de obiective, politici şi acţiuni la nivel local.
Principiul parteneriatului
Parteneriatul ar putea fi definit ca ,,un acord între două sau mai multe organisme,
cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale şi asupra pieţei
locale a forţei de muncă”.2
În cadrul parteneriatului local este importantă relaţia de asociere care se stabileşte
între diferiţi actori ai dezvoltării locale. Fiecare dintre aceşti actori trebuie să cunoască foarte
bine care le sunt atribuţiile, contribuţiile şi modul de patricipare la parteneriat.
Un aspect deosebit de important în ceea ce priveşte succesul parteneriatului
public/privat, îl constituie reprezentativitatea celor două componente. Astfel, cele două părţi
care dialoghează şi pun în comun experienţă, inovaţie, resurse materiale, umane şi financiare,
trebuie să aibă girul organizaţiilor din care provin, pentru a putea să soluţioneze problemele
colectivităţilor locale. Aşadar, vorbim despre caracterul deschis al parteneriatului dintre cele
două sectoare (public/privat).3
Aşa cum am arătat anterior, ceea ce cu siguranţă putem afirma în legătură cu
actorii acestor parteneriate este coeziunea şi colaborarea dintre ei. Chiar dacă este vorba
despre entităţi extrem de diferite, elementul comun tuturor participanţilor este realizarea cu
succes a proiectului în lucru.
2.2.Abordări privind planificarea urbană

Planificarea urbană s-a axat timp îndelungat pe un singur instrument şi anume
planul urbanistic, dar în contextul accentuării tendinţelor de a face aplicabil principiul
dezvoltării durabile, s-a considerat că folosirea planului strategic de dezvoltare locală şi
părăsirea planurilor de tip master-plan ar conduce la o mai bună integrare a planificării şi
gestiunii teritoriului în general cu dezvoltarea economică, socială etc..
Un astfel de plan strategic, trebuie să pregătească baza geografică, economică şi
socială a oraşului în principal pe următoarele direcţii53:
• Stabilirea parametrilor pentru dezvoltarea viitoare ţinând cont de constrângerile
topografice şi considerentele de mediu – pentru o dezvoltare durabilă;
2
Lucica Matei, Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, Bucureşti 2001
3
idem
53
Gh. Teodorof, op.cit
22
• Maximizarea eficienţei în realizarea infrastructurii urbane, cum ar fi drumurile,
canalizarea, energia electrică, apa, gazele etc.
• Facilitarea coordonării activităţilor comerciale/ business şi a serviciilor publice, crearea
de locuri de muncă, transportul, locuinţele, educaţia, protecţia socială, etc.
• Înlăturarea obstacolelor care blochează dezvoltarea economică, spaţiale, sociale, etc.
Dezvoltarea urbană durabilă trebuie să fie o constantă în elaborarea strategiilor de
dezvoltare locală, avându-se în vedere principiile de la Rio de Janeiro-1992- Agenda 21 şi
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă în România – care susţin dezvoltarea durabilă
şi abordează în conţinutul lor direcţii esenţiale pe care edilii locali trebuie să le prevadă,
susţină si evalueze:
• Protecţia şi promovarea sănătăţii umane;
• Creşterea populaţiei şi sănătatea ecosistemului;
• Aşezări umane viabile;
• Dezvoltare economică responsabilă;
• Conservarea şi gospodărirea resurselor (protecţia atmosferei, gospodărirea viabilă a
terenurilor, combaterea despăduririlor);
• Dezvoltarea montană durabilă;
• Dezvoltarea durabilă a agriculturii;
• Conservarea diversităţii biologice;
• Protecţia şi gospodărirea apelor dulci;
• Siguranţă în utilizarea produselor toxice;
• Gospodărirea deşeurilor periculoase , radioactive şi a deşeurilor solide şi apelor uzate
orăşeneşti, etc.
Este de menţionat că aderarea României în Uniunea Europeană, nu se poate face fără
implementarea conţinutului Agendei 21 şi transpunerea ei în practică prin Strategia Naţională
şi Strategiile Locale pentru Dezvoltare Durabilă în România.
2.3. Serviciile urbane -instrumente de transpunere practică a politicilor de

dezvoltare urbană
Putem defini serviciul public ca fiind activitatea realizată de către o colectivitate
(locală, regională, naţională sau europeană, prin puterea de care aceasta dispune) sau
încredinţată de aceasta unui terţ, prin care contribuie la realizarea sau la punerea în valoare a
unui bun public sau furnizarea unui serviciu necesar tuturor (existent sau nou), care nu poate
fi realizat sau prestat doar prin regulile pieţei. Această necesitate poate decurge dintr-un
interes strategic comun sau din necesitatea de solidaritate şi echitate. Activităţile specifice
serviciului public contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţii şi presupun înglobarea
noilor tehnologii şi a proceselor manageriale pentru creşterea performanţelor. Finanţarea
serviciilor publice se realizează din surse bugetare, extrabugetare, combinaţii ale acestora sau
se autofinanţează.
Serviciile urbane vizează domenii precum:
A.Infrastructură, locuinţe, transport, fond funciar, protecţia mediului
• Autorizare a construirii, disciplina în construcţii
• Cadastru şi fond funciar
• Protecţia mediului
23
• Administrarea spaţiului locativ
• Distribuirea energiei termice
• Alimentare cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate
• Transportul public local de călători
• Administrarea spaţiilor verzi
• Salubrizarea localităţilor
• Întreţinerea, repararea şi exploatarea drumurilor publice
• Furnizarea de gaz şi electricitate
• Iluminatul public
B.Artă, cultură, educaţie, relaţii cu comunitatea

• Susţinera învăţământului preuniversitar de stat
• Susţinerea activităţilor culturale, educative şi de tineret
• Relaţii cu comunitatea – cetăţeni, ONG-uri, asociaţii de proprietari, societăţi
comerciale
C.Asistenţă socială, sănătate, evidenţa populaţiei
• Protecţia drepturilor copiilor

• Protecţia persoanelor cu handicap
• Protecţia persoanelor fără venituri
• Asistenţa persoanelor vârstnice
• Autoritate tutelară
• Administrarea de instituţii sanitare
• Stare civilă şi evidenţa informatizată a personei
D.Ordinea şi siguranţa publică

• Protecţia civilă
• Poliţia comunitară
• Controlul comercial
E.Activităţi comerciale, colectarea impozitelor şi taxelor locale, sprijinirea liberei

iniţiative
• Organizarea şi funcţionarea pieţelor agroalimentare
• Exploatarea parcajelor publice
• Licenţierea transportului privat de călători
• Colectarea impozitelor şi taxelor locale
• Autorizare liberă iniţiativă, privatizare
24
Capitolul III
Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană pe plan european.
Conceptul de amenajare a teritoriului ( planificare spaţială / regională ) a fost

definit ca încă din anul 1960 de Adunarea Parlamentară şi Conferinţa Autorităţilor Locale şi
Regionale ale Consiliului Europei drept “expresie geografică a politicilor economice,
sociale, culturale şi ecologice ale societăţii”.54
Amenajarea teritoriului contribuie la o mai bună organizare spaţială în Europa şi
la identificarea soluţiilor pentru problemele care apar la nivel naţional, prin crearea
sentimentelor de identitate comună în cadrul relaţiilor Nord – Sud şi Est – Vest.
Omul şi dorinţa sa de mai-bine, ca şi interacţiunea sa cu mediul, reprezintă esenţa
amenajării teritoriului. Aceasta trebuie să fie55:
- democratică – să fie astfel realizată încât să asigure participarea oamenilor pe
care îi vizează şi a reprezentanţilor lor;
- comprehensivă – să asigure coordonarea diferitelor politici sectoriale şi să le
integreze într-o abordare cuprinzătoare;
- funcţională – prin luarea în considerare a existenţei unei conştiinţe regionale
bazată pe valori, cultură şi interese comune, uneori deasupra frontierelor administrative şi
teritoriale, în timpul stabilirii aranjamentelor instituţionale între diverse state;
54
Recomandarea Nr. (84) 2 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre, privind Carta Europeană a
Amenajării Teritoriului
55
Ghe. Teodorof op.cit.
25
- pe termen lung – să analizeze şi să ia în considerare dezvoltarea şi trendurile
pe termen lung, cu axare pe fenomenele economic, social, cultural, ecologic şi pe măsurile
adecvate de intervenţie.
Factorii de influenţă asupra amenajării teritoriului:
- multitudinea factorilor decizionali, individuali şi instituţionali;
- incertitudinea tuturor studiilor previzionale;
- presiunea pieţei;
- particularităţile sistemelor administrative şi
- condiţiile socio-economice şi de mediu diferite.
Cunoscând factorii, trebuie acţionat în sensul reconcilierii acestora într-un mod cât
mai armonios posibil.
Obiectivele fundamentale ale amenajării teritoriului sunt:
- dezvoltarea socio-economică echilibrată a regiunilor;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii;
- mangementul responsabil al resurselor naturale şi
- utilizarea raţională a pământului.
Din punct de vedere instituţional, din 1968, Comitetul Miniştrilor al Consiliului
Europei a hotărât organizarea la nivel european a următoarelor structuri:
• Conferinţa Europeană a Miniştrilor responsabili cu Amenajarea
Teritoriului ai Statelor membre ale Consiliului Europei (CEMAT) – la fiecare 3 ani;
• 2 Seminarii sau Conferinţe – în fiecare an şi
• 2 întâlniri ale Comitetului Miniştrilor – în fiecare an.
Comisia Europeană a adoptat şi ea un document (la Postdam, în anul 1999), intitulat
Schema de dezvoltare a spaţiului comunitar (SDEC) - Spre o dezvoltare spaţială echilibrată şi
durabilă a teritoriului Uniunii Europene, care venea cu o serie de clarificari referitoare la
raporturile complexe dintre politicile de dezvoltare şi dimensiunea spaţiala a acestora şi care
stabilea Principii directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european.
În Sesiunea Plenară Anuală a Conferinţei Autorităţilor Locale şi Regionale din
Europa CLRAE (17-19 martie 1992, Strasbourg) a fost adoptată Carta Urbană Europeană.
Aceasta includea Declaraţia Europeană a Drepturilor Urbane şi prevedea
principiile dezvoltării oraşelor din Europa.
Potrivit acestei declaraţii, considerând că exercitarea următoarelor drepturi trebuie
să se bazeze pe solidaritatea şi responsabilitatea cetăţenilor, implicând o egală acceptare a
îndatoririlor, cetăţenii oraşelor europene au dreptul la :
1. Securitate;
2. Un mediu sănătos şi nepoluat;
3. Locuri de muncă;
4. Locuire;
5. Mobilitate;
6. Sport şi divertisment;
7. Cultură;
8. Integrare multiculturală;
9. Bună calitate arhitecturală şi a ambianţei fizice;
10. Armonizarea funcţiunilor;
11. Participare;
12. Dezvoltare economică;
26
13. Dezvoltare durabilă;
14. Servicii şi bunuri;
15. Bogăţie naturală şi resurse;
16. Împlinire personală;
17. Colaborare inter-municipală;
18. Structuri şi mecanisme financiare;
19. Egalitate.
În urma evoluţiei viziunilor internaţionale şi europene asupra căilor şi
modalităţilor de dezvoltare în general şi, în special, de dezvoltare a aşezărilor umane, prin
apariţia a noi concepte şi obiective strategice, precum şi prin elaborarea a noi principii, Carta
Urbană Europeană a fost reluată în dezbatere, în cadrul Conferinţei Internaţionale organizată
la Sofia ( Bulgaria), în perioada 16 – 17 mai 2002, de către Congresul Autorităţilor Locale şi
Regionale din Europa ( CLRAE ), împreună cu Oraşul Sofia şi Asociaţia Naţională a
Municipalităţilor din Bulgaria.
În cadrul Conferinţei au fost dezbătute 4 teme:
1. Carta Urbană Europeană : origini, scopuri şi principii;
2. Carta ca factor de stabilitate;
3. Mediul construit în oraş;
4. Revizuirea şi îmbunătăţirea diseminării Cartei.
La nivel internaţional pot fi amintite şi alte elemente precum :

1. - colaborarea dintre ONU – Departamentul Habitat şi Banca Mondială, care, în
anul 1999, înfiinţat Alianţa Oraşelor, care a derulat Programul “ Oraşe fără slumuri”, în cadrul
căruia a fost elaborată Strategia de dezvoltare a oraşelor, cu obiective până în anul 2020 şi
care a fost adoptată prin Rezoluţie a Adunării Generale a ONU. 56
2. - “ EUROCITIES“ – Reţeaua marilor oraşe europene, înfiinţată în anul 1986 şi
care reuneşte 118 mari oraşe din circa 31 de ţări din Europena.
Aceasta s-a angajat într-un dialog susţinut cu instituţiile europene, cu privire la o
gamă largă de politici care afectează aceste oraşe: 57
• dezvoltarea economică;
• mediul;
• transport şi mobilitate;
• probleme sociale;
• cultură;
• informatia şi societatea bazată pe cunoaştere şi
• servicii de interes general.
Obiectivele strategice, propuse de EUROCITIES în documentul “ Lucrând împreună
pentru o mai bună calitate a vieţii pentru toţi“, vizează schimbări pe termen lung, grupate în
cinci mari dimensiuni de politici urbane58
1. Dimensiunea Socială : " Mari oraşe INCLUZIVE";
• Promovarea acţiunii de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale;
• Promovarea oportunităţilor egale pentru toţi, respectând
diversitatea;
56
United Nations Millennium Declaration, General Assembly resolution A/RES/55/2, 18 September 2000.
57
www.eurocities.org
58
Adoptat de Adunarea Generală Anuală a EUROCITIES, la Porto, în 28 noiembrie2003.
27
• Asigurarea drepturilor pentru toţi la Societatea Informaţională şi
Bazată pe
• Cunoaştere;
2. Dimensiunea Economică : " Mari oraşe PROSPERE";
• Promovarea dezvoltării economice urbane durabile;
• Promovarea creerii de noi oportunităţi de angajare;
• Promovarea accesului tuturor la servicii de înaltă calitate ;
• Promovarea acţiunii de îmbunătăţire a securităţii urbane.
3. Dimensiunea Mediului : " Mari oraşe DURABILE";
• Promovarea abordărilor integrate pentru planificarea urbană şi a mediului;
• Promovarea acţiunii de îmbunătăţire a calităţii mediului;
• Promovarea reţelelor de transport accesibile, sigure şi integrate;
• Promovarea unor norme de consum responsabile / rezonabile ;
4. Dimensiunea Culturală : " Mari oraşe CREATIVE "
• Promovarea recunoaşterii tot mai mare a culturii ca aspect vital al politicilor
publice la toate nivelurile;
• Promovarea accesului la participare şi participarea la cultură pentru toţi;
5. Dimensiunea Administrării : " PARTICIPARE ŞI COOPERARE".
• Promovarea implicării cetăţeneşti în realizarea şi executarea politicilor ;
• Promovarea şi modernizarea administraţiei publice şi a e-administraţie;
• Promovarea lucrului în reţele internaţionale şi colaborarea între marile oraşe.
3. Agenda Locala 21
Agenda Locală 21 reprezintă strategia locală de aplicare a principiilor dezvoltarii
durabile, la nivelul unei comunităţi.
Scopul acesteia este de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa ale întregii
populaţii.
Implementarea principiilor dezvoltării durabile la nivel local, înseamnă:
- identificarea problemelor sociale, economice şi de protecţie a mediului;
- formularea obiectivelor ce trebuie atinse.
Obiectivele Agendei Locale 21 constau în:
- realizarea unui progres social care să vina în întâmpinarea nevoilor fiecărui
cetăţean;
- creşterea şi stabilizarea economică;
- protecţia efectivă a mediului şi utilizarea durabilă a resurselor naturale.
Esenţa unei abordari eficiente asupra dezvoltării durabile consta în integrarea unei
game de politici şi programe care se completează unele pe altele în domeniile social,
economic şi protectia mediului.
Agenda Locală 21 se realizează prin :
- planuri locale de acţiune şi proiecte concrete care să soluţioneze problemele
sociale, economice şi de protecţie a mediului existente;
- participarea comunităţii şi pe democraţia locală lărgită, care pot mări şansele
integrării problemelor sociale, economice, culturale şi de protecţie a mediului;
- evaluarea stadiului actual de dezvoltare;
- evaluarea potenţialului existent;
28
- accentuarea rolului educaţiei, considerându-se ca educaţia permanentă, care
induce încredere, gândire creativă şi un scop concret în viaţă, ca şi cunoştinţele, contribuie
direct la durabilitatea locală şi la acumularea de capacităţi.
Etapele realizării Agendei Locale 21:
1. stabilirea unei filozofii;
2. identificarea problemelor şi cauzelor;
3. formularea obiectivelor;
4. stabilirea priorităţilor;
5. stabilirea ţintelor;
6. stabilirea resurselor;
7. identificarea opţiunilor de acţiune;
8. elaborarea programelor prin care vor fi atacate ţintele;
9. întocmirea Planului Local de Acţiune;
10. implementarea şi monitorizarea;
11. evaluarea şi corecţiile.
Porcesul de schimbare la nivel local presupune exisţa voinţei politice şi a curajului, în

sensul că autorităţile locale trabuie să înţeleagă necesitatea acestui demers.
Capitolul IV
Responsabilităţi în materie de dezvoltare şi planificare urbană în România
4.1. Atribuţiile administraţiei publice centrale

Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este
coordonată de Guvern, care stabileşte, în raport cu conţinutul Programului de guvernare,
programe prioritare, linii directoare şi politici sectoriale.
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este organul specializat al
Guvernului în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, pe care îl conduce,
exercitând şi controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse în documentaţiile
specifice, având în această calitate următoarele atribuţii59:
a) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului naţional;
b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului regional, care fundamentează planurile de
dezvoltare regională;
c) elaborarea Regulamentului general de urbanism;
d) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a
teritoriului şi de urbanism;
59
LEGEA nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul publicată în M.Of. nr.
373/10 iul. 2001
29
e) colaborarea cu ministerele, precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice
centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al amenajării teritoriului şi al
urbanismului, a programelor strategice sectoriale;
f) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, consiliile judeţene şi consiliile
locale, precum şi urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale şi liniile
directoare în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului la nivel regional, judeţean şi
local;
g) avizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, potrivit
competenţelor stabilite prin legislaţie.
In îndeplinirea atribuţiilor sale Ministerul utilizează informaţii de sinteză la nivel
naţional din toate domeniile de activitate economică şi socială.
Celelalte ministere şi organe ale administraşiei publice centrale sunt obligate sp
furnizeze acestuia, la cerere, informaşiile necesare pentru desfăşurarea activităţii de amenajare
a teritoriului şi de urbanism.
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului poate solicita autorităţilor
administraţiei publice locale să elaboreze sau să modifice o documentaţie de urbanism sau de
amenajare a teritoriului, în vederea aprofundării, detalierii sau aplicării unor prevederi
cuprinse în programele strategice sectoriale ale Guvernului, precum şi pentru respectarea
intereselor generale ale statului.
4.2. Atribuţiile administraţiei publice locale

Consiliul judeţean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism
la nivel judeţean. In cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean, municipal sau
orăşenesc şi în cel al Consiliului General al Municipiului Bucureşti se organizează şi
funcţionează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al
urbanismului, conduse de arhitectul-şef al judeţului, al municipiului sau al oraşului, respectiv
de arhitectul-şef al municipiului Bucureşti.
În cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean, municipal sau orăşenesc şi în
cel al Consiliului General al Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează, potrivit
legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, conduse de
arhitectul-şef al judeţului, al municipiului sau al oraşului, respectiv de arhitectul-şef al
municipiului Bucureşti.
Funcţia de arhitect-şef va fi ocupată, în condiţiile legii, de un funcţionar public având
de regulă formaţia de arhitect sau urbanist licenţiat al învăţământului superior de lungă durată.
În comune atribuţiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un funcţionar public
din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuţii în domeniu şi pregătit în acest
sens.
În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă locală şi
judeţeană, pe lângă fiecare consiliu judeţean, primărie municipală şi orăşenească, respectiv
Primăria Municipiului Bucureşti, se poate înfiinţa Comisia tehnică de amenajare a
teritoriului şi de urbanism, organism consultativ cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi
consultanţă.
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism este formată din specialişti
din domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi din reprezentanţi ai instituţiilor
tehnice, economice, sociale şi de protecţie a mediului cu care administraţia publică locală
colaborează pentru desfăşurarea activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
30
Componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei tehnice de amenajare a
teritoriului şi de urbanism sunt aprobate de consiliul judeţean, consiliul local municipal,
orăşenesc, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, la propunerea
preşedintelui consiliului judeţean, primarului, respectiv a primarului general al municipiului
Bucureşti, pe baza recomandărilor asociaţiilor profesionale din domeniul amenajării
teritoriului, urbanismului, construcţiilor, ale instituţiilor de învăţământ superior şi ale
arhitectului-şef.
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism avizează din punct de
vedere tehnic documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi studiile de
fundamentare sau cercetările prealabile.
Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism se supun
deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, după caz.
La şedinţele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism
nu pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentaţiilor -
proiectelor, supuse avizării.
Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului se semnează de profesionişti
calificaţi în domeniu prin licenţă sau studii postuniversitare de specialitate acreditate conform
legii, precum şi de alţi profesionişti cu drept de semnătură.
Dreptul de semnătură pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism
se stabileşte pe bază de regulament elaborat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor
şi Locuinţei, în colaborare cu Asociaţia Profesională a Urbaniştilor din România, precum şi cu
alte organizaţii profesionale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului.
Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură, precum şi Regulamentul
referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului urbaniştilor se aprobă prin hotărâre a
Guvernului.
Specialiştii calificaţi în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care
dobândesc dreptul de semnătură, se înscriu în Registrul urbaniştilor.
Consiliul judeţean stabileşte orientările generale privind amenajarea teritoriului şi
organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, pe baza planurilor de amenajare a
teritoriului şi de urbanism. În acest scop coordonează activitatea consiliilor locale şi le acordă
asistenţă tehnică de specialitate.
Consiliul judeţean asigură preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a
teritoriului naţional, regional şi zonal în cadrul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi
de urbanism pentru teritoriile administrative ale localităţilor din judeţ, asigură elaborarea
Planului de amenajare a teritoriului judeţean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului
care sunt de interes judeţean şi le aprobă conform prevederilor legii.
În activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism consiliile judeţene sunt
sprijinite de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de alte
ministere şi organe ale administraţiei publice centrale.
Consiliul judeţean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să actualizeze o
documentaţie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării unor
prevederi cuprinse în programele de dezvoltare a judeţului; solicitarea se transmite consiliului
local, însoţită de expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului judeţean şi de
termenul fixat pentru elaborarea sau modificarea documentaţiei.
31
În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului
consiliul judeţean utilizează informaţii de sinteză la nivelul judeţului din toate domeniile de
activitate economico-socială.
Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să
furnizeze cu titlu gratuit autorităţilor publice judeţene şi locale informaţii din domeniile lor de
activitate pentru teritoriul judeţului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze
informaţii referitoare la dezvoltarea economico-socială şi urbanistică a localităţilor.
Consiliul local coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism desfăşurată
pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură respectarea prevederilor cuprinse în
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru realizarea
programului de dezvoltare urbanistică a localităţilor componente ale comunei sau oraşului.
Consiliul local cooperează cu consiliul judeţean şi este sprijinit de acesta în activitatea
de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare
urbanistică a localităţilor şi cu instituţii, agenţi economici, organisme şi organizaţii
neguvernamentale de interes naţional, judeţean sau local.
În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului
consiliul local utilizează informaţii din toate domeniile de activitate economico-socială.
Serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale,
agenţii economici, organismele şi organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară
activitatea la nivel local au obligaţia să furnizeze cu titlu gratuit informaţiile necesare în
vederea desfăşurării activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel local.
4.3.Participarea cetăţenilor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Comunicarea cu cetăţenii într-o democraţie cu tradiţie este un proces gradat, care
presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se suprapun peste cele două niveluri de
comunicare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetăţenilor.
Primul nivel este informarea, care presupune eforturi atât din partea cetăţenilor, cât şi
din partea administraţiei. Administraţia publică este datoare să emită informaţii către cetăţeni
privind activitatea şi planurile sale pentru ca aceştia să poată înţelege direcţiile prioritare ale
politicii administrative.
Al doilea nivel se referă la consultarea cetăţenilor, aceasta fiind acţiunea autorităţilor
pentru identificarea necesităţilor cetăţenilor, pentru evaluarea priorităţilor unor acţiuni sau
colectarea de idei şi sugestii privind o anumită problemă.
Patru lucruri stau la baza comunicării cu cetăţenii. Acestea sunt:
 Administraţie care este deschisă să implice cetăţenii în activitatea complexă a
procesului de guvernare;
 Transferul continuu de informaţii de la administraţie la cetăţeni;
 Modalităţi eficiente prin care administraţia culege informaţii de la cetăţeni.
 Cetăţeni informaţi care înţelegând problemele îşi onorează obligaţia de a participa ca
parteneri egali în activităţile administraţiei.
Comunicarea cu cetăţenii reprezintă combinaţia acestor elemente - informaţie, comunicare
şi implicare în relaţia care se stabileşte între administraţie şi cetăţeni – astfel încât activităţile
administraţiei sunt dezvoltate şi susţinute în aşa fel încât să corespundă cât mai mult posibil
nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor.
32
Există diferite modalităţi de împărtăşire a informaţiilor publicului, iar România a făcut
progrese considerabile în acest domeniu. Doar pentru o trecere în revistă, iată câteva
modalităţi de bază de împărtăşire a informaţiei publicului larg şi care includ:
 Ziare
 Întâlniri publice
 Buletine oficiale
 Conferinţe
 Publicaţii tipărite
 Programe şi anunţuri TV şi radio
 Web site-uri
 Informaţii stradale
 Compartimente de Relaţii cu Publicul
Majoritatea administraţiilor sunt familiarizate cu toate aceste modalităţi de diseminare a
informaţiilor, şi multe dintre ele le folosesc în mod obişnuit.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură organizarea şi desfăşurarea
procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de amenajare a teritoriului şi de
urbanism.
Informarea populaţiei este activitatea prin care se fac publice:
a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind
amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor;
b) intenţiile autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale privind elaborarea unor documentaţii de amenajare a teritoriului şi de
urbanism, precum şi scopul pentru care acestea sunt elaborate;
c) conţinutul documentaţiilor de amenajare a
teritoriului şi de urbanism care urmează să fie supuse aprobării, conform legii.
Consultarea populaţiei este procesul prin care aceasta îşi exprimă opţiunile şi opiniile
privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a
localităţilor, precum şi cele cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de
urbanism, în cadrul procesului de elaborare şi aprobare a acestora, şi se realizează prin
publicarea procedurii de desfăşurare a consultării şi desfăşurarea anchetei publice.
Informarea şi consultarea populaţiei se desfăşoară diferenţiat, în funcţie de amploarea
şi de importanţa documentaţiei de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit
procedurilor stabilite de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Capitolul V
Cadrul general privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
33
Teritoriul României constituie spaţiul necesar procesului de dezvoltare durabilă şi este
parte a avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii ţării. Gestionarea spaţială a
teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă, desfăşurată în
interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu valorile şi aspiraţiile societăţii şi cu
cerinţele integrării în spaţiul european. Gestionarea spaţială a teritoriului asigură indivizilor şi
colectivităţilor dreptul de folosire echitabilă şi responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a
teritoriului. Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al
urbanismului, care constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce
contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit,
precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale.
Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie:
• globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un
ansamblu integrat;
• funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi construit bazat pe
valori de cultură şi interese comune;
• prospectivă, trebuind să analizeze tendinţele de dezvoltare pe termen lung
a fenomenelor şi intervenţiilor economice, ecologice, sociale şi culturale şi să ţină seama de
acestea în aplicare;
• democratică, asigurând participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei
politici la adoptarea deciziilor.
Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:
a) operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor
planurilor de amenajare a teritoriului;
b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea
teritoriului localităţilor;
c) normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor,
definirea destinaţiilor şi gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări şi plantaţii.
Activitatea de amenajarea a teritoriului şi de urbanism trebuie să se desfăşoare cu
respectarea autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenţei,
descentralizării serviciilor publice, participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor,
precum şi al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generaţiei prezente trebuie să
asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare
proprie.
5.2. Amenajarea teritoriului şi urbanismul

Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul
întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel
naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării,
urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea.
Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe
baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi
judeţean.
Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:
d) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a
regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora;
34
e) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi
colectivităţilor umane;
f) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi
protecţia mediului;
g) utilizarea raţională a teritoriului.
Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin
realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.
Activitatea de urbanism cuprinde toate localităţile ţării, organizate în reţea, pe baza
ierarhizării şi distribuţiei echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor are în
vedere întregul teritoriu administrativ al oraşelor şi comunelor sau zone din acestea.
Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi
rurale, în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor.
Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele:
a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea
disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice şi locuinţe
convenabile pentru toţi locuitorii;
b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor
speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale persoanelor cu handicap;
c) utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu
funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite;
d) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului
cultural construit şi natural;
e) asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi
plantat din toate localităţile urbane şi rurale;
f) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor
naturale.
Activităţile principale de amenajare a teritoriului şi de urbanism constau în
transpunerea la nivelul întregului teritoriu naţional a strategiilor, politicilor şi programelor de
dezvoltare durabilă în profil spaţial, precum şi urmărirea aplicării acestora în conformitate cu
documentaţiile de specialitate legal aprobate.
Activităţile conexe de amenajare a teritoriului şi de urbanism au ca obiect:
a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi elaborarea studiilor de
fundamentare a strategiilor, politicilor şi documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de
urbanism;
b) constituirea, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea bazei de date şi documente;
c) elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu;
d) avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;
f) monitorizarea şi controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor
şi operaţiunilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
În vederea asigurării personalului de specialitate necesar pentru buna desfăşurare a
activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei cooperează cu alte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale, cu instituţiile de învăţământ superior şi cu organizaţiile profesionale în
domeniu, pentru organizarea şi desfăşurarea unor programe de formare profesională,
specializare şi perfecţionare continuă.
35
5.3. Reţeaua naţională de localităţii
Reţeaua naţională de localităţi este compusă din localităţi urbane şi din localităţi
rurale, ierarhizate pe ranguri.
Potrivit Legii 351/2001, ierarhizarea localităţilor pe ranguri este următoarea:
a) rangul 0 - Capitala României, municipiu de importanţă europeană;
b) rangul I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel
european;
c) rangul II - municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de
echilibru în reţeaua de localităţi;
d) rangul III - oraşe;
e) rangul IV - sate reşedinţă de comună;
f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi
oraşelor.
Trecerea localităţilor de la un rang la altul se face prin lege, la propunerea consiliilor
locale, cu consultarea populaţiei prin referendum şi a instituţiilor implicate, în condiţiile legii,
cu respectarea principalilor indicatori cantitativi şi calitativi minimali.
Principalii indicatori, elementele şi nivelurile de dotare prevăzute de lege pentru
ierarhizarea localităţilor urbane şi rurale vor sta la baza criteriilor de stabilire a impozitelor şi
taxelor.
În zonele lipsite de oraşe pe o rază de 25-30 km Guvernul, cu participarea autorităţilor
administraţiei publice locale, va acţiona în mod prioritar pentru:
a) modernizarea unor localităţi rurale cu rol de servire în zona de influenţă;
b) declararea de noi oraşe, promovând programe speciale de coparticipare la susţinerea
financiară a dezvoltării instituţionale, necesare în vederea înfiinţării acestor noi oraşe.
În vederea dezvoltării echilibrate a teritoriului din zona Capitalei României şi a
municipiilor de rangul I unităţile administrativ-teritoriale de bază din aceste zone se pot asocia
într-un parteneriat voluntar în scopul înfiinţării de zone metropolitane aferente spaţiului
urban. Asocierea contribuie la întărirea complementarităţilor între aceste unităţi şi factorii de
decizie interesaţi în dezvoltarea teritoriului.
Zonele metropolitane funcţionează ca entităţi independente fără personalitate juridică.
Zonele metropolitane pot funcţiona pe un perimetru independent de limitele unităţilor
administrativ-teritoriale, stabilit de comun acord de autorităţile administraţiei publice locale.
Asociaţia zonei metropolitane, cu acordul consiliilor locale şi cu consultarea populaţiei
în condiţiile legii, în a cărei rază teritorială s-a constituit, adoptă programul de dezvoltare a
zonei.
În vederea optimizării evoluţiei marilor aglomerări urbane, prin lege se pot înfiinţa în
cadrul acestora zone de dezvoltare. Legea va prevedea perimetrul, durata de funcţionare,
cadrul instituţional de administrare, precum şi facilităţile acordate.
În vederea protejării elementelor cadrului natural, a prevenirii extinderii necontrolate a
localităţilor urbane şi a asigurării de spaţii de agrement şi recreare, în planurile urbanistice
elaborate şi aprobate potrivit legii se va prevedea înfiinţarea de centuri sau zone verzi în jurul
Capitalei României şi al municipiilor de rangul I.
Planurile de dezvoltare naţională, regionale, inclusiv cele transfrontaliere şi de
dezvoltare pentru integrarea în spaţiul european, precum şi cele sectoriale se vor elabora pe
baza prevederilor secţiunilor Planului de amenajare a teritoriului naţional - Căi de
36
comunicaţie, Ape, Zone protejate, Reţeaua de localităţi, Zone de risc natural, precum şi ale
altor secţiuni ale Planului de amenajare a teritoriului naţional aprobate prin lege.
LOCALITĂŢI URBANE
1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi minimali de definire a localităţilor urbane:
Nr.
Indicatori minimali Municipiu Oraş
crt.
1.1.
Număr de locuitori 25.000 5.000
1.2.
Populaţia ocupată în activităţi neagricole
(% din totalul populaţiei ocupate)
1.3.
Dotarea locuinţelor cu instalaţii de
alimentare cu apă
(% din totalul locuinţelor)
1.4.
Dotarea locuinţelor cu baie şi WC în
locuinţă (% din totalul locuinţelor)
1.5.
Număr de paturi în spitale la 1.000 de
locuitori
1.6.
Număr de medici care revin la 1.0002,3 de 1,8
locuitori
1.7.
Unităţi de învăţământ postliceal liceal sau altă formă
de învăţământ
secundar
1.8.
Dotări culturale şi sportive săli de spectacol,
săli de spectacol,
eventual biblioteci publice, spaţii pentru
teatre, instituţii muzicale,
activităţi sportive
biblioteci publice,
stadion, sălide sport
1.9.
Locuri în hoteluri 100
1.10.
Străzi modernizate
(% din lungimea totală a străzilor)
1.11.
Străzi cu reţele de distribuţie a apei
1.12.
Străzi cu conducte de canalizare
1.13.
Epurarea apelor uzate staţie de epurare staţie cu de epurare cu
treaptă treaptă mecanică
mecanică şi biologică
1.14.
Străzi cu reţele de hidranţi exteriori pentru
stingerea incendiilor (% din lungimea
totalăa străzilor)
1.15.
Spaţii verzi (parcuri, grădini publice,
37
scuaruri) - m2/locuitor
1.16.
Depozit controlat de deşeuri, cu acces
parc public grădină publică
asigurat
2. Ierarhizarea localităţilor urbane existente pe ranguri
Rangul
Statutul localităţii Numărul de localităţi
municipiu, capitală
municipii
municipii
oraşe 172
TOTAL LOCALITĂŢI URBANE: 265
3.Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul 0 şi ale localităţilor urbane
de rangul I
3.1. Localizare geografică favorabilă:
Situare geostrategică de interes internaţional sau european, constituind centre de dezvoltare

şi atractivitate, localizate în lungul axelor majore de căi de comunicaţie de importanţă
internaţională/europeană.
3.2. Populaţie:
a. număr important de locuitori: minimum 200.000 de locuitori;

b. formare profesională de înaltă specializare: forţă de muncă cu o calificare
superioară şi pregătire continuă, caracterizată prin flexibilitate/dinamism;
c. identitate proprie: identificarea caracterului specific al oraşului simultan cu
conştiinţa apartenenţei sale la grupa oraşelor de acelaşi rang.
Accesibilitate:
• La nivel internaţional, paneuropean: accesibilitate directă la reţeaua majoră de

căi de comunicaţii paneuropene (rutiere, feroviare, navale şi aeriene)
• La nivel naţional: accesibilitate la reţeaua de căi de comunicaţii naţionale
(autostrăzi, drumuri expres, căi ferate cu viteză mare/sporită, căi navigabile maritime sau
fluviale, porturi, aeroporturi).
Funcţiuni economice:
bază economică la înalt nivel tehnologic şi flexibilă (sector secundar, servicii productive,
social-culturale şi de natură informatică).
3.4. Nivel de dotare/echipare:

Localităţile asigură un potenţial de găzduire/primire a unor funcţii şi echipamente ale căror
importanţă, calitate şi capacitate corespund standardelor/cerinţelor europene. Caracterul
38
internaţional sau european al acestor localităţi constă în caracterul şi dimensiunea
internaţională sau europeană a funcţiilor şi echipamentelor lor.
3.5. Principalele categorii şi tipuri de dotări, echipamente pentru rangurile 0 şi I:
 instituţii de decizie politică, juridică şi economică de importanţă internaţională,

naţională sau regională:
 Parlament, Guvern, ministere şi alte instituţii centrale, instanţe supreme
(Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ), ambasade etc.;
 sedii ale administraţiei publice locale, sedii de servicii descentralizate în
teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe centrale, judecătorii, tribunale, parchete, sedii
ale organizaţiilor politice, sedii de sindicat, fundaţii, sedii ale unor organizaţii
neguvernamentale etc.;
 instituţii naţionale şi regionale de reputaţie internaţională/europeană sau active
în domeniul relaţiilor internaţionale/europene:
 sedii ale filialelor organismelor internaţionale, mari instituţii naţionale cu
caracter ştiinţific de deschidere internaţională/europeană (academie, centre şi institute
naţionale de cercetare etc.);
 sedii pentru congrese şi conferinţe, sedii pentru expoziţii şi târguri,
hoteluri - de lux şi de mare capacitate, şcoli internaţionale, birouri pentru profesiuni
recunoscute pe plan internaţional, de arbitraj internaţional etc.
 instituţii străine şi internaţionale cu sediul permanent:
 firme şi bănci străine, diverse alte instituţii social-economice, culturale şi
ştiinţifice, organizaţii internaţionale neguvernamentale, instituţii ştiinţifice străine (şcoli,
universităţi), consulate şi alte reprezentanţe diplomatice, comerciale, turistice etc.
 diferite organizaţii cu sucursale, filiale şi agenţii în străinătate:
 sedii financiar-bancare, de asigurări, sedii ale unor organizaţii culturale
şi ştiinţifice;
 alte dotări/echipamente:
 educaţie, cercetare ştiinţifică: universităţi, institute de învăţământ
superior diversificate, institute naţionale de cercetrae sau filiale ale acestora;
 sănătate: clinici universitare şi spitale;
 cultură: muzee, teatre dramatice, de comedie, de revistă, de păpuşi,
operă, operetă, filarmonică, săli de concerte, săli polivalente, mari biblioteci, edituri,
tipografii;
 comerţ, servicii comerciale prestate populaţiei şi agenţilor economici:
centre de comerţ şi de afaceri, burse de valori şi de mărfuri, servicii comerciale diversificate
şi de înaltă calitate;
 mass-media: sistem cu rază de difuzare şi acoperire
internaţională/europeană sau regională, agenţii de presă, posturi naţionale şi regionale de
radio şi televiziune;
 sport, agrement: complexuri sportive, stadioane, săli de competiţii
sportive de nivel internaţional/european, naţional sau regional, piscine, patinoare artificiale,
bază turistică şi de agrement diversificată, parcuri, grădini botanice, zoologice, cazinouri,
cluburi pentru sport şi agrement etc.;
39
 protecţia mediului: agenţii de protecţie a mediului şi servicii ecologice
dotate cu echipamente specifice pentru menţinerea unui mediu de calitate (organizarea
auditului de mediu, igiena urbană etc.);
 alimentare cu apă şi canalizare: reţele de alimentare cu apă, sistem
colector de canalizare, staţie de epurare;
 culte: centre ecumenice, mitropolii, episcopii, arhidioceze, dioceze, centre
ale cultelor autorizate;
 transport/comunicaţii: aeroporturi internaţionale, gări feroviare
racordate la reţeaua europeană, servicii de poştă cu acoperire internaţională;
 ordine publică, apărarea ţării şi siguranţă naţională: instituţii specifice şi
racordate la organizaţii internaţionale.
4. Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul II
4.1. Municipii reşedinţă de judeţ
4.1.1. Populaţie
• de la circa 50.000 la circa 200.000 de locuitori

• zona de influenţă: circa 200.000-500.000 de locuitori
4.1.2. Rază de servire: circa 60-80 km
4.1.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la cel puţin două sisteme majore de căi de
comunicaţie (traseu de cale ferată principală, drumuri naţionale ce tranzitează sau pornesc
din acel loc, eventual aeroport, porturi şi/sau gări fluviale)
4.1.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi al

serviciilor productive, social-culturale şi informative cu rază de servire prioritar judeţeană
4.1.5. Nivel de dotare-echipare:
• instituţii de decizie politică, administrativă, juridică de importanţă judeţeană:

o sedii ale administraţiei publice locale; sedii de servicii descentralizate în
teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe centrale neguvernamentale;
o judecătorii, tribunale, procuratură, parchet şi alte instituţii juridice; sedii
de partid, de sindicat, sedii ale organizaţiilor neguvernamentale;
• educaţie, cercetare ştiinţifică:
o institute de învăţământ superior sau filiale ale acestora, colegii, institute
sau filiale ale unor institute naţionale de cercetare;
• sănătate, asistenţă socială:
o spital clinic universitar sau spital general, spitale de specialitate, staţie de
salvare judeţeană, asistenţă de specialitate (boli cronice, persoane cu handicap, recuperări
funcţionale, centre psihiatrice), cămine de bătrâni, centre de recuperare, orfelinate etc.;
• cultură:
40
o case de cultură cu săli de spectacol, eventual teatre, săli de concert, de
expoziţie, de conferinţe, săli polivalente, cluburi, muzee, biblioteci, edituri, tipografii etc.;
• comerţ, servicii comerciale prestate populaţiei şi agenţilor economici:
o centre comerciale, camere de comerţ, centre de afaceri, burse de valori şi
de mărfuri, magazine specializate pentru vânzări cu ridicata şi cu amănuntul, magazine de
prezentare, servicii diversificate de înaltă calitate; posibilităţi de organizare a unor târguri
importante;
• turism:
o hoteluri de 3 stele cu cel puţin 200 de locuri;
• mass-media:
o mass-media judeţeană (posturi de radio şi de televiziune), publicaţii
cotidiene sau periodice;
• finanţe, bănci, asigurări:
o sucursale sau filiale ale unităţilor financiar-bancare şi de asigurări;
• sport, agrement:
o zone de recreare şi agrement, grădini zoologice, săli de competiţii
sportive de nivel naţional/regional, judeţean, stadioane şi alte dotări diversificate pentru
petrecerea timpului liber şi sport (săli polivalente, terenuri de sport, piscine, eventual
patinoare artificiale etc.);
• protecţia mediului:
o agenţii de protecţie a mediului şi servicii dotate cu echipamente specifice
pentru menţinerea unui mediu de calitate şi a igienei urbane;
• alimentare cu apă şi canalizare:
o reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de
epurare;
• culte:
o lăcaşuri de cult, episcopii, sedii eparhiale, vicariate, subcentre ale
cultelor autorizate;
• transport/comunicaţii:
o gări, autogări, transport în comun, centrale telefonice automate, fax,
poştă etc;
• ordine, securitate:
o instituţii specifice cerinţelor la nivel judeţean.
4.2. Alte municipii
4.2.1. Populaţie
• de regulă între 25.000 şi circa 70.000 de locuitori;

• din zona de influenţă: între circa 30.000 şi circa 100.000 de locuitori
4.2.2. Rază de servire: circa 20 km
4.2.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la calea ferată, drum naţional, drum
judeţean şi accese facile ale localităţilor din zona de influenţă
41
4.2.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi
terţiar, eventual şi din agricultură
4.2.5. Nivel de dotare-echipare:
• administraţie publică, autorităţi judecătoreşti, partide politice, sindicat:

o sedii ale administraţiei publice locale; judecătorie, parchet, sedii de
partid, de sindicat şi alte asociaţii;
• educaţie, cercetare ştiinţifică:
o gimnazii, licee generale şi de specialitate, colegii, şcoli de maiştri;
o filiale ale unor institute de cercetare;
o spital general, staţie de salvare, dispensar, leagăn de copii, creşe, cămine
de bătrâni;
• cultură:
o case de cultură, cinematograf, biblioteci publice, muzee, săli de expoziţie,
club etc.
• comerţ, servicii comerciale:
o unităţi comerciale diversificate: magazine universale şi specializate,
supermagazine, piaţă agroalimentară;
o unităţi pentru prestări de servicii diversificate şi/sau flexibile;
• turism:
o hotel de 3 stele cu minimum 50 de locuri;
• finanţe, bănci, asigurări:
o sucursale sau filiale ale unităţilor financiar-bancare şi de asigurări;
o stadioane, terenuri şi săli de sport (competiţii de nivel judeţean sau local),
alte spaţii destinate sportului, grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate pentru petrecerea
timpului liber;
o servicii dotate cu echipamente specifice pentru protecţia mediului,
monitorizarea emisiilor poluante şi igiena urbană;
o reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de
epurare;
• culte:
o protopopiate, parohii;
• transport/comunicaţii:
o gară, autogară, poştă, centrală telefonică;
o poliţie, obiective specifice.
5.Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul III
5.1. Populaţie:
42
• de regulă de la circa 5.000 la circa 30.000 de locuitori;
• din zona de influenţă: între circa 5.000 şi 40.000 de locuitori
5.2. Rază de servire: circa 10-20 km
5.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la drum naţional sau judeţean, la centrul de
rang superior şi legături facile cu localităţile din zona de influenţă
5.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie din domeniul secundar (industrie

prelucrătoare şi construcţii), terţiar (servicii sociale şi comerciale) şi primar (industrie
extractivă, agricultură, piscicultură, silvicultură)
5.5. Nivel de dotare-echipare:
• administraţie publică, autorităţi judecătoreşti şi asociaţii:

- primărie, judecătorie, parchet, tribunal, notariat, sedii pentru diferite asociaţii;
• educaţie:
- învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal;
- spital general sau secţie-spital, maternitate, dispensar policlinic, staţie de salvare, creşă,
farmacie, cămin de bătrâni;
• cultură:
- casă de cultură, cinematograf, bibliotecă publică, muzee, sală de expoziţii, club etc.
• comerţ, prestări de servicii:
- magazine universale şi magazine specializate, piaţă agroalimentară;
• turism:
- hotel de două stele cu minimum 50 de locuri;
• finanţe-bănci, asigurări:
- sucursale sau filiale de bănci, instituţii de credit şi societăţi de asigurare, C.E.C.;
- terenuri, eventual stadion mic, săli de sport, eventual pentru competiţii locale, grădini
publice şi alte spaţii verzi amenajate;
- serviciu de protecţie a mediului;
- reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare;
• culte:
- lăcaş de cult;
• transport-comunicaţii:
- autogară, eventual gară, poştă, centrală telefonică;
- sedii de poliţie şi de jandarmerie.
Capitolul VI
Documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism
43
Prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se înţelege:
• planurile de amenajare a teritoriului,
• planurile de urbanism,
• Regulamentul general de urbanism,
• regulamentele locale de urbanism.
Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar
documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale. Propunerile cu caracter
director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu la diverse
niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor
administrative ale oraşelor şi comunelor. Prevederile cu caracter director cuprinse în
documentaţiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru toate autorităţile
administraţiei publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice şi
juridice.
6.2.Documentaţii de amenajare a teritoriului

Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:
a) Planul de amenajare a teritoriului naţional;
b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;
c) Planul de amenajare a teritoriului judeţean.
Planul de amenajare a teritoriului naţional are caracter director şi reprezintă sinteza
programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu al ţării.
Planul de amenajare a teritoriului naţional este compus din secţiuni specializate.
Prevederile Planului de amenajare a teritoriului naţional şi ale secţiunilor sale devin
obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază. Secţiunile
Planului de amenajare a teritoriului naţional sunt:
• Căi de comunicaţie,
• Ape,
• Zone protejate,
• Reţeaua de localităţi,
• Zone de risc natural,
• Turismul,
• Dezvoltarea rurală.
Planul de amenajare a teritoriului judeţean are caracter director şi reprezintă
expresia spaţială a programului de dezvoltare socioeconomică a judeţului. Planul de
amenajare a teritoriului judeţean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului naţional, cu
Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum şi
cu alte programe de dezvoltare.
Prevederile Planului de amenajare a teritoriului judeţean devin obligatorii pentru
celelalte planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism care le detaliază. Fiecare judeţ
trebuie să deţină Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi să îl reactualizeze periodic, la
5-10 ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului.
Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în vederea
soluţionării unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:
44
a) intercomunale sau interorăşeneşti, compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază,
comune şi oraşe;
b) interjudeţene, înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi;
c) regionale, compuse din mai multe judeţe.
6.3.Documentaţii de urbanism
Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi reglementează
utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii. Documentaţiile de
urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile cuprinse în planurile de
amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
Documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare specifică şi stabilesc reguli ce
se aplică direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale,
constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Documentaţiile de urbanism sunt următoarele:
a) Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia;
b) Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia;
c) Planul urbanistic de detaliu.
Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională.
Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 5-10 ani
şi să îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de
dezvoltare. Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii
unităţi administrativ-teritoriale de bază, cu privire la:
a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al
localităţii;
b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
c) zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie;
d) delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;
e) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice;
g) formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor;
h) precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate
şi plantate.
Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:
a) evoluţia în perspectivă a localităţii;
b) direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;
c) traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de
amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură
corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei
zone delimitate din teritoriul localităţii.
Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:
a) organizarea reţelei stradale;
b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane;
c) modul de utilizare a terenurilor;
d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;
e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor;
45
f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora.
Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:
a) zonelor centrale ale localităţilor;
b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihnă şi
agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor;
c) altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi.
Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se
face de regulă în Planul urbanistic general.
Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care
se asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia sau
mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe
amplasamente, în corelare cu vecinătăţile imediate.
Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la:
a) asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare;
b) permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările;
c) relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea;
d) compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi
plantaţiilor;
e) regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor.
Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a
prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal sau pentru
stabilirea condiţiilor de construire.
Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi
economice care stă la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a regulamentelor
locale de urbanism.
Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială,
aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic
zonal, cuprinde şi detaliază prevederile Planului urbanistic general şi ale Planului urbanistic
zonal referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare,
dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi plantaţiilor.
6.4.Certificatul de urbanism
Aplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se
asigură prin eliberarea certificatului de urbanism. Acesta este actul de informare cu caracter
obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute
regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării
unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.
Eliberarea certificatului de urbanism este obligatorie pentru adjudecarea prin licitaţie a
lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice şi pentru legalizarea actelor de
înstrăinare, partajare sau comasare a bunurilor imobile. În cazul vânzării sau cumpărării de
imobile certificatul de urbanism cuprinde informaţii privind consecinţele urbanistice ale
operaţiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism fiind în acest caz facultativă.
Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică
sau juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este
supus respectivul bun imobil.
46
Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire,
amenajare sau plantare. În certificatul de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu scopul
eliberării acestuia.
Certificatul de urbanism pentru destinaţii speciale se eliberează în temeiul şi cu
respectarea documentaţiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate şi aprobate de
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de
Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul
de Protecţie şi Pază, după caz, pe baza avizului Ministerului Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei.
Pentru aceeaşi parcelă se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar conţinutul
acestora, bazat pe documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, şi celelalte
reglementări în domeniu trebuie să fie aceleaşi pentru toţi solicitanţii. În acest scop nu este
necesară solicitarea actului de proprietate asupra imobilului, în vederea emiterii certificatului
de urbanism.
Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind:
a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra
imobilului şi servituţile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea terenului în
intravilan sau în afara acestuia; prevederi ale documentaţiilor de urbanism care instituie un
regim special asupra imobilului - zone protejate, zone în care acţionează dreptul de
preemţiune asupra imobilului, interdicţii definitive sau temporare de construcţie sau dacă
acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din România;
b) regimul economic al imobilului - folosinţa actuală, destinaţii admise
sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale
specifice localităţii sau zonei;
c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a terenului,
coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor, echiparea
cu utilităţi, edificabil admis pe parcelă, circulaţii şi accese pietonale şi auto, parcaje necesare,
alinierea terenului şi a construcţiilor faţă de străzile adiacente terenului, înălţimea minimă şi
maximă admisă.
În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile
documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se
poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se
demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii
de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu - se poate întocmi
documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.
Certificatul de urbanism se emite de aceleaşi autorităţi ale administraţiei publice locale
care, potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare, emit autorizaţiile de construire.
Certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în cel mult 30 de zile de la data
înregistrării cererii acestuia. Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabileşte de
către emitent conform legii, în raport cu importanţa zonei şi a investiţiei.
6.5. Autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de
construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la
solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - ori
a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi.
47
Construcţiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor
tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei
de construire.
Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice
locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la
amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.
Autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor
documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.
Se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi
de urbanism aprobate, pentru:
a) lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare şi de conservare a clădirilor de
orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni, a suprafeţei construite la sol şi a
volumetriei acestora;
b) lucrări de reparare privind căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare şi altele asemenea,
fără modificarea traseului şi, după caz, a funcţionalităţii acestora;
c) lucrări de reparare privind împrejurimi, mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi
grădini publice, pieţe pietonale şi celelalte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;
d) lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor foraje şi excavări -, necesare în vederea
efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi
petrol, precum şi altor exploatări;
e) organizarea de tabere de corturi.
Autorizaţia de construire se eliberează pentru:
a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de
destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente
acestora, cu unele excepţii;
b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare,
conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie
efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de
protecţie, stabilite potrivit legii;
c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi
reabilitare privind căi de comunicaţie, inclusiv lucrări de artă, reţele şi dotări tehnicoedilitare,
lucrări hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de îmbunătăţiri funciare, lucrări de instalaţii de
infrastructură, noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau
termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente;
d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări de
amenajare a spaţiilor publice;
e) lucrări de foraje şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice,
prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum
şi alte exploatări de suprafaţă sau subterane;
f) lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării
execuţiei lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea;
g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote;
h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere
situate pe căile şi spaţiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, precum şi
anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;
i) cimitire - noi şi extinderi.
48
Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul
general al municipiului Bucureşti sau de primari, după cum urmează:
a) de preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor, pentru:
1. investiţiile care se aprobă de Guvern;
2. investiţiile care se realizează în extravilanul comunelor, inclusiv anexele
gospodăreşti ale exploataţiilor agricole mai mari de 50 m2;
3. investiţiile care se amplasează pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi
administrativ-teritoriale;
4. lucrări la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele
lor de protecţie, aflate în teritoriul administrativ al judeţului, cu avizul prealabil al
Ministerului Culturii şi Cultelor;
b) de primarii municipiilor sau oraşelor, pentru construcţiile şi lucrările de orice fel din
intravilanul şi extravilanul acestora, cu excepţia celor de mai sus;
c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor de sectoare, pentru:
1. investiţiile care se amplasează pe terenuri care depăşesc limita administrativ-
teritorială a unui sector şi cele care se realizează în extravilan;
2. lucrări la construcţii reprezentând monumente istorice, cu avizul prealabil al
Ministerului Culturii şi Cultelor;
3. lucrări de modernizări, reabilitări, extinderi de reţele edilitare municipale, de
transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicaţii -
inclusiv fibră optică, precum şi lucrări de modernizări şi/sau reabilitări de străzi;
d) de primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru toate categoriile de construcţii şi
amenajări urbanistice din cadrul sectoarelor, cu excepţia celor de mai sus;
e) de primarii comunelor, pentru locuinţe individuale şi anexele gospodăreşti ale acestora,
precum şi cu avizul structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene, pentru celelalte
construcţii şi lucrări executate în intravilanul localităţilor, cu excepţia celor prevăzute din
competenţa consiliilor judeţene.
Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii,
pe baza documentaţiei depuse, care va cuprinde:
a) certificatul de urbanism;
b) dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor;
c) proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
d) avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism;
e) dovada privind achitarea taxelor legale.
Autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire stabileşte o perioadă de valabilitate de
cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat să înceapă
lucrările. În această situaţie, valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata de execuţie a
lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic.
Neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la
pierderea valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de construire. În
situaţia în care caracteristicile nu se schimbă faţă de autorizaţia iniţială, se va putea emite o
nouă autorizaţie de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism.
Investitorul are obligaţia să înştiinţeze autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire,
precum şi inspectoratul teritorial în construcţii asupra datei la care vor începe lucrările
autorizate. În caz contrar, dacă constatarea faptei de începere a lucrărilor fără înştiinţare s-a
49
făcut în termenul de valabilitate a autorizaţiei, data începerii lucrărilor se consideră ca fiind
ziua următoare datei de emitere a autorizaţiei.
O dată cu depunerea cererii de emitere a autorizaţiei de construire solicitantul are
obligaţia să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că imobilul - teren
şi/sau construcţii - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În caz
contrar documentaţia se restituie solicitantului, care o va depune spre autorizare numai după
soluţionarea definitivă în instanţă a litigiului.
Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parţială sau totală, a construcţiilor şi
instalaţiilor aferente construcţiilor, a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, inclusiv elementele
de construcţii de susţinere a acestora, închiderea de cariere şi exploatări de suprafaţă şi
subterane, precum şi a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizaţiei de desfiinţare
obţinute în prealabil de la autorităţile publice.
Autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire, în
conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora.
Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări care nu modifică
structura de rezistenţă, caracteristicile iniţiale ale construcţiilor sau aspectul arhitectural al
acestora:
a) reparaţii la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma
acestora şi materialele din care sunt executate;
b) reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară şi exterioară, dacă se păstrează forma,
dimensiunile golurilor şi tâmplăriei;
c) reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit;
d) zugrăveli şi vopsitorii interioare;
e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culorile
clădirilor;
f) reparaţii la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice fel,
aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, montarea sistemelor locale de încălzire şi de
preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi montarea aparatelor
individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi;
g) reparaţii şi înlocuiri la pardoseli;
h) reparaţii şi înlocuiri la finisaje interioare şi exterioare tencuieli, placaje, altele asemenea -,
la trotuare, la ziduri de sprijin şi la scări de acces, fără modificarea calităţii şi a aspectului
elementelor constructive;
i) lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente;
j) lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare şi restaurare a componentelor
artistice ale construcţiilor cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al autorităţii
administraţiei publice judeţene sau locale, după caz;
k) lucrări de foraje şi sondaje geotehnice pentru construcţii de importanţă normală sau redusă,
situate în afara zonelor de protecţie instituite pentru zăcăminte acvifere;
l) lucrări de construcţii funerare subterane şi supraterane, cu avizul administraţiei cimitirului.
6.6.Iniţierea şi finanţarea activităţilor

Iniţiativa elaborării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aparţine
colectivităţilor locale, prin autorităţile deliberative şi executive, Guvernului, precum şi
persoanelor fizice sau juridice interesate în amenajarea teritoriului şi în dezvoltarea
localităţilor.
50
Activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism se finanţează din bugetele locale
ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din bugetul de stat, prin Ministerul Lucrărilor
Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de persoane juridice şi fizice interesate în
dezvoltarea unei localităţi sau a unei zone din cadrul acesteia.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele anuale
fonduri pentru elaborarea sau actualizarea, după caz, a planurilor de amenajare a teritoriului, a
planurilor de urbanism şi a studiilor de fundamentare necesare în vederea elaborării acestora.
Pentru desfăşurarea unor activităţi comune de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
pentru realizarea unor obiective de interes general, consiliile judeţene se pot asocia sau, după
caz, pot colabora, în condiţiile legii, cu persoane juridice sau fizice din ţară sau din străinătate
în scopul atragerii de fonduri suplimentare.
Autorităţile administraţiei publice locale participă la finanţarea planurilor de
amenajare a teritoriului, a planurilor urbanistice generale care intră în competenţele de
aprobare, precum şi la urmărirea realizării acestora, potrivit legii.
Planurile urbanistice zonale şi planurile urbanistice de detaliu privind realizarea unor
obiective de interes public, precum şi pentru zone protejate se finanţează din bugetul de stat
ori din bugetele locale.
Alte planuri urbanistice zonale sau de detaliu se finanţează de persoanele juridice sau
fizice interesate, cu sprijinul, după caz, al autorităţilor administraţiei publice locale.
Finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism cu caracter
deosebit, pentru zone şi localităţi care necesită cercetări şi studii complexe, se face şi din
fonduri destinate cercetării, dezvoltării regionale şi altele, în condiţiile stabilite de ministere şi
de alţi factori implicaţi.
6.7.Avizarea, aprobarea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a

teritoriului şi de urbanism
Avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se
fac de către autorităţile şi organismele centrale şi teritoriale interesate.
Precizarea conţinutului documentaţiilor care se supun avizării, precum şi a emitenţilor
de avize pentru fiecare categorie de documentaţii se va stabili prin ordin al ministrului
lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
Avizarea documentaţiilor de interes general - toate categoriile din domeniul amenajării
teritoriului, precum şi din domeniul urbanismului (cu excepţia Planului urbanistic de detaliu) -
se face fără perceperea unor taxe.
Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism
aprobate se face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor
judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, după caz, precum şi de Inspectoratul de Stat în
Construcţii.
Compartimentele de specialitate vor urmări corelarea realizării programelor de
dezvoltare cu prevederile documentaţiilor aprobate.
51
Bibliografie
• Alexandru I., Administraţia publică. Teorii. Realităţi. Perspective, Ed. Lumina
Lex, Ed. a III-a, Bucureşti, 2002
• Apelul de la Hanovra, lansat de către primarii europeni (2000)
• Carta oraşelor europene pentru durabilitate, Aalborg 1994
• Comitetul Regiunilor, Regional and Local Government in the European Union.
Responsabilities and Resources, OPOCE, Luxembourg, 2001
• Dincă D., “Componentele dezvoltării locale”, Revista “Economie şi administraţie
locală”, mai 2005
• Dincă D., “Componentele dezvoltării locale II”, Revista “Economie şi
administraţie locală”, iunie 2005
• Duţu Mircea, Dreptul urbanismului, Ed. Economică
• Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed.
Tempus, Bucureşti 2003
• Matei L., Strategii de dezvoltare economică locală, Ed. Economică, Bucureşti,
2004
• Matei L., C. Chabrot, D. Dincă, Colectivităţile teritoriale. Experienţa franceză.
Ed. Economică, Bucureşti 2000
• Matei L., Dincă D. (coordonatori), Participarea cetăţenilor la procesul decizional
– manual de instruire, RTI, Bucureşti, 2002
• Matei L., Management public, Ed. Economică, Bucureşti 2001
• Parlagi A., Dicţionar de administraţie publică, Ed. Economică, Bucureşti, 2004
• Peter Hall, Oraşele în mişcare, Ed. All, Bucureşti 1999
• Preda D., Ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă, Ed. Economică,
Bucureşti, 2002
• LEGEA nr.351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi publicată în M.Of. nr. 408/24 iul.
2001
• LEGEA nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
publicată în M.Of. nr. 373/10 iul. 2001
52
• LEGEA nr.50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi
unele măsuri pentru realizarea locuinţelor republicată în M.Of. nr. 933/13 oct. 2004
Anexă
Definirea termenilor utilizaţi
1. Aprobare - opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare
a propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile,
emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor
judeţene sau locale, după caz) se conferă documentaţiilor putere de aplicare, constituindu-se
astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de amenajare teritorială şi dezvoltare
urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de execuţie a obiectivelor de investiţii.
2. Avizare - procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii
tehnice din structura ministerelor, administraţiei publice locale ori a altor organisme centrale
sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-
economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a
teritoriului şi de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau
nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu.
53
3. Caracter director - însuşirea unei documentaţii aprobate de a stabili cadrul
general de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, prin coordonarea
acţiunilor specifice. Caracterul director este specific documentaţiilor de amenajare a
teritoriului.
4. Caracter de reglementare - însuşirea unei documentaţii aprobate de a impune
anumiţi parametri soluţiilor promovate. Caracterul de reglementare este specific
documentaţiilor de urbanism.
5. Circulaţia terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de
exploatare asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, concesiune, arendare
etc.
6. Competenţa de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituţii publice şi
capacitatea tehnică de a emite avize/aprobări.
7. Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităţilor prezentului, fără a se compromite
dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.
8. Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de
dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", şi care
beneficiază de spirijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi
naţionale şi internaţionale interesate.
9. Documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism - ansamblu de piese
scrise şi desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia
existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi de
dezvoltare urbanistică a localităţilor pe o perioadă determinată.
10. Localitate - formă de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu, alcătuind un nucleu
de viaţă umană, cu structuri şi mărimi variabile, diferenţiate în funcţie de specificul
activităţilor de producţie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizării administrativ-
teritoriale, numărul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social-culturală
şi de echipare tehnico-edilitară. În funcţie de specificul şi de ponderea activităţii economice
dominante, de numărul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populaţiei şi a
locuinţelor, de nivelul de dotare social-culturală şi de echipare tehnică localităţile se împart în
două mari grupe: localităţi urbane şi localităţi rurale.
11. Localitate urbană - localitate în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată
în activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare, exercitând o influenţă
socioeconomică constantă şi semnificativă asupra zonei înconjurătoare.
12. Localitate rurală (sat) - localitate în care:
a. majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură, silvicultură,
pescuit, oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi, şi care prin politicile de
modernizare îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural;
b. majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole,
silvice, piscicole, dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea declarării
ei ca oraş şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, va putea evolua spre
localităţile de tip urban.
13. Unităţi administrativ-teritoriale - potrivit legii unităţile administrativ-teritoriale
sunt comunele, oraşele şi judeţele. Unităţile administrativ-teritoriale de bază sunt oraşele şi
comunele care cuprind una sau mai multe localităţi.
54
14. Oraş - unitate administrativ-teritorială de bază alcătuită fie dintr-o singură
localitate urbană, fie din mai multe localităţi, dintre care cel puţin una este localitate urbană.
Ca unitate administrativ-teritorială de bază şi ca sistem social-economic şi geografic oraşul
are două componente:
a. componenta teritorială - intravilanul, care reprezintă suprafaţa de teren
ocupată sau destinată construcţiilor şi amenajărilor (de locuit, social-culturale, industriale, de
depozitare, de producţie, de circulaţie, de recreare, de comerţ etc.) şi extravilanul care
reprezintă restul teritoriului administrativ al oraşului;
b. componenta demografică socio-economică, care constă în grupurile de
populaţie şi activităţile economice, sociale şi politico-administrative ce se desfăşoară pe
teritoriul localităţii.
Dimensiunile, caracterul şi funcţiile oraşului prezintă mari variaţii, dezvoltarea sa fiind strâns
corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparţine. Oraşele care prezintă o însemnătate deosebită
în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării sau care au condiţii de
dezvoltare în aceste direcţii sunt declarate municipii.
15. Comună - unitate administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală
reunită prin comunitatea de interese şi tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcţie
de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice. Satele în care îşi au
sediul autorităţile publice ale comunei sunt sate reşedinţă.
16. Teritoriu administrativ - suprafaţă delimitată prin lege pentru judeţe, municipii,
oraşe şi comune. Este constituit din suprafaţa agricolă (teren arabil, păşuni şi fâneţe, vii şi
livezi), suprafaţa fondului forestier, suprafaţa ocupată de construcţii şi amenajări de
infrastructură (căi de comunicaţie, altele decât cele aparţinând domeniului public al statului,
echipare energetică, lucrări de gospodărire a apelor), ape şi bălţi şi suprafaţa aferentă
intravilanului (construcţii şi amenajări), delimitată prin planurile urbanistice.
17. Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean,
zonă funcţională), ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de
relaţii desfăşurate pe multiple planuri (politico-administrativ, social-cultural, economic etc.).
Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi localităţi rurale.
18. Ierarhizarea funcţională - clasificarea localităţilor pe ranguri în funcţie de
importanţa în reţea şi de rolul teritorial, a localităţilor urbane - asigurându-se un sistem de
servire a populaţiei eficient din punct de vedere economic şi rurale - şi social şi o dezvoltare
echilibrată a localităţilor în teritoriu.
19. Rang - expresie a importanţei actuale şi în perspectivă imediată a unei localităţi în
cadrul reţelei din punct de vedere administrativ, politic, social, economic, cultural etc., în
raport cu dimensiunile ariei de influenţă polarizate şi cu nivelul de decizie pe care îl implică
în alocarea de resurse. Această importanţă trebuie să îşi găsească corespondentul şi în nivelul
de modernizare.
20. Zonă metropolitană - zonă constituită prin asociere, pe bază de parteneriat
voluntar, între marile centre urbane (Capitala României şi municipiile de rangul I) şi
localităţile urbane şi rurale aflate în zona imediată, la distanţe de până la 30 km, între care s-
au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri.
21. Centură verde - zonă delimitată în jurul Capitalei României şi al municipiilor de
rangul I, în vederea protejării elementelor cadrului natural, a prevenirii extinderii necontrolate
a acestor municipii şi a asigurării spaţiilor suplimentare de agrement şi recreare.
55
22. Zonă de dezvoltare - perimetru delimitat în cadrul teritoriului administrativ al
unui municipiu sau în cadrul unei zone metropolitane în care se propun unele facilităţi de
natură fiscală, în scopul favorizării dezvoltării economice prin atragerea de investiţii de
capital străin sau autohton.
23. Zonă de influenţă - teritoriul şi localităţile care înconjoară un centru urban şi care
sunt influenţate direct de evoluţia oraşului şi de relaţiile de intercondiţionare şi de cooperare
care se dezvoltă pe linia activităţilor economice, a aprovizionării cu produse agroalimentare, a
accesului la dotările sociale şi comerciale, a echipării cu elemente de infrastructură şi cu
amenajări pentru odihnă, recreere şi turism. Dimensiunile zonei de influenţă sunt în relaţie
directă cu mărimea şi cu funcţiunile centrului urban polarizator.
24. Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de
cooperare economică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului şi de protecţie a
mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.
25. Parcelare - acţiunea urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi
mai mici, destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă este legată de realizarea
unor locuinţe individuale, de mică înălţime.
26. Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice şi
financiare, utilizate în scopul realizării unei strategii.
27. Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru
realizarea politicilor de dezvoltare.
28. Protecţia mediului - ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului
natural şi construit în localităţi şi în teritoriul înconjurător.
29. Regimul juridic al terenurilor - totalitatea prevederilor legale prin care se definesc
drepturile şi obligaţiile legate de deţinerea sau exploatarea terenurilor.
30. Regiune frontalieră - regiune care include arii situate la frontieră, delimitată în
scopul aplicării unei strategii comune de dezvoltare de o parte şi de alta a frontierelor şi al
realizării unor programe, proiecte şi acţiuni de cooperare.
31. Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean,
zonă funcţională) ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de
relaţii desfăşurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-
administrative etc.). Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi rurale.
32. Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de
cooperare economică, socială şi culturală, de amenjare a teritoriului şi protecţie a mediului,
echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.
33. Structură urbană - totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se
constituie organizarea unei localităţi sau a unei zone din aceasta şi din care rezultă
configuraţia lor spaţială.
34. Servitute de utilitate publică - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi
utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile publice
nu poate fi opusă cererilor de autorizare decât dacă este continuă în documentaţiile de
urbanism aprobate (având drept consecinţă o limitare administrativă a dreptului de
proprietate).
35. Strategie de dezvoltare - direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe
termen scurt, mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană.
36. Structură urbană - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei
localităţi ori a unei zone din aceasta, constituită istoric, funcţional şi fizic.
56
37. Teritoriu administrativ - suprafaţa delimitată de lege, pe trepte de organizare
administrativă a teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ-teritoriale
(municipiu, oraş, comună).
38. Teritoriu intravilan - totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale
localităţilor ce compun unitatea administrativ-teritorială de bază, delimitate prin planul
urbanistic general aprobat şi în cadrul cărora se poate autoriza execuţia de construcţii şi
amenajări. De regulă intravilanul se compune din mai multe trupuri (sate sau localităţi
suburbane componente).
39. Teritoriu extravilan - suprafaţa cuprinsă între limita administrativ-teritorială a
unităţii de bază (municipiu, oraş, comună) şi limita teritoriului intravilan.
40. Teritoriu metropolitan - suprafaţa situată în jurul marilor aglomerări urbane,
delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de influenţă
în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al intrastructurii edilitare. De
regulă limita teritoriului metropolitan depăşeşte limita administrativă a localităţii şi poate
depăşi limita judeţului din care face parte.
41. Teritoriu periurban - suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin
studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii de independenţă în domeniul
economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spaţii verzi şi de
agrement, asigurărilor cu produse agroalimentare etc.
42. Zonă defavorizată - arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel
puţin una dintre următoarele condiţii:
a. au structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei
mobilizează mai mult de 50% din populaţia salariată;
b. sunt zone miniere în care personalul a fost disponibilizat prin concedieri
colective în urma aplicării programelor de restructurare;
c. în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici apar
concedieri colective care afectează mai mult de 25% din numărul angajaţilor care au
domiciliul stabil în zona respectivă;
d. rata şomajului depăşeşte cu 25% rata şomajului la nivel naţional;
e. sunt lipsite de mijloace de comunicaţie şi infrastructura este slab
dezvoltată.
43. Zonă funcţională - parte din teritoriul unei localităţi în care, prin documentaţiile
de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se determină funcţiunea dominantă existentă şi
viitoare. Zona funcţională poate rezulta din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune dominantă
(zona de locuit, zona activităţilor industriale, zona spaţiilor verzi etc.). Zonificarea funcţională
este acţiunea împărţirii teritoriului în zone funcţionale.
44. Zonă de protecţie - suprafeţe în jurul sau în preajma unor surse de nocivitate, care
impun protecţia zonelor învecinate (staţii de epurare, platforme pentru depozitarea controlată
a deşeurilor, puţuri seci, cimitire, noxe industriale, circulaţie intensă etc.).
45. Zonă protejată - suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit
sau natural, a unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în
care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se impun măsuri
restrictive de protecţie a acestora prin distanţă, funcţionalitate, înălţime şi volumetrie.
57

Dezvoltare Si Planificare Urbana

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dezvoltare Si Planificare Urbana

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

DEZVOLTARE ŞI PLANIFICARE URBANĂ

Lect. univ. dr. Dragoş Dincă

1.2.Componentele dezvoltării locale

Fig. nr. 1 Componentele dezvoltării locale

b.Parteneriat pentru dezvoltare

Actori ai dezvoltării regionale şi locale şi nivelurile de intervenţie (Raportul Euro-

c.Obiectivele şi strategia dezvoltării

d.Resurse pentru dezvoltare

e.Rezultate ale dezvoltării

1.3.Domenii ale dezvoltării locale

Fig. nr. 2 Domenii ale dezvoltării locale

1.3.4 Guvernare şi reglementări

- ONU Community Development Programme (UNCHS)

1.3.5. Educaţie şi formare

1.3.6. Ştiinţă şi cercetare

-Planul de acţiune de la Lisabona

2.2.Abordări privind planificarea urbană

2.3. Serviciile urbane -instrumente de transpunere practică a politicilor de

B.Artă, cultură, educaţie, relaţii cu comunitatea

C.Asistenţă socială, sănătate, evidenţa populaţiei

• Protecţia drepturilor copiilor

D.Ordinea şi siguranţa publică

E.Activităţi comerciale, colectarea impozitelor şi taxelor locale, sprijinirea liberei

Conceptul de amenajare a teritoriului ( planificare spaţială / regională ) a fost

La nivel internaţional pot fi amintite şi alte elemente precum :

Porcesul de schimbare la nivel local presupune exisţa voinţei politice şi a curajului, în

4.1. Atribuţiile administraţiei publice centrale

4.2. Atribuţiile administraţiei publice locale

4.3.Participarea cetăţenilor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism

5.2. Amenajarea teritoriului şi urbanismul

1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi minimali de definire a localităţilor urbane:

2. Ierarhizarea localităţilor urbane existente pe ranguri

3.1. Localizare geografică favorabilă:

Situare geostrategică de interes internaţional sau european, constituind centre de dezvoltare

a. număr important de locuitori: minimum 200.000 de locuitori;

• La nivel internaţional, paneuropean: accesibilitate directă la reţeaua majoră de

3.4. Nivel de dotare/echipare:

3.5. Principalele categorii şi tipuri de dotări, echipamente pentru rangurile 0 şi I:

 instituţii de decizie politică, juridică şi economică de importanţă internaţională,

4. Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul II

4.1. Municipii reşedinţă de judeţ

• de la circa 50.000 la circa 200.000 de locuitori

4.1.2. Rază de servire: circa 60-80 km

4.1.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi al

4.1.5. Nivel de dotare-echipare:

• instituţii de decizie politică, administrativă, juridică de importanţă judeţeană:

4.2. Alte municipii

• de regulă între 25.000 şi circa 70.000 de locuitori;

4.2.2. Rază de servire: circa 20 km

4.2.5. Nivel de dotare-echipare:

• administraţie publică, autorităţi judecătoreşti, partide politice, sindicat:

5.Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul III

5.2. Rază de servire: circa 10-20 km

5.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie din domeniul secundar (industrie

5.5. Nivel de dotare-echipare:

• administraţie publică, autorităţi judecătoreşti şi asociaţii:

6.2.Documentaţii de amenajare a teritoriului

6.5. Autorizarea executării lucrărilor de construcţii

6.6.Iniţierea şi finanţarea activităţilor

6.7.Avizarea, aprobarea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a