Principii de fitoterapie

Fitoterapia – parte importantă a cercetării actuale

Utilizarea pe scară largă a medicinii complementare și alternative (CAM) reprezintă

o importantă caracteristică a consumatorilor moderni în ceea ce privește îngrijirea
sănătății. Ea este o sursă de joburi pentru practicienii din domeniu precum și sursă de idei
pentru cercetători, creează premize unor factori de decizie politică în domeniul sănătății.
De exemplu statisticile referitoare la utilizarea CAM arată că 42% dintre persoanele din
Statele Unite, au folosit cel puțin o terapie CAM, deși mai puțin de 40% din cei care
recurg la CAM dezvăluite o astfel de utilizare la un control medical profesionist.
În plus, foarte mulți pacienți adulți consumă medicamente prescrise concomitent cu
remedii din plante sau doze mari de vitamine, ceea ce conduce uneori la posibilitatea
apariţiei unor interacțiuni negative.
 Numărul total de vizite la furnizorii de CAM
depășeşte totalul vizitelor la medicii de familie.
Datele prezentate în anul 1997 au arătat că doar în
USA costurilor utilizate pentru CAM au fost
estimate la mai mult de 27 miliarde dolari, ceea ce
arată că o astfel de abordare a devenit acum o mare
afacere.
Pe de altă parte actualmente, în spitale, planuri
de îngrijire au condus la introducerea alături de
practicile convenționale a terapiilor CAM.
• În diverse forme de studiu (școli medicale, universități)
cursanții sunt informați asupra CAM, după cum informații
referitoare la CAM sunt găsite liber în diverse surse mass-
media: ziare, reviste , cărți, broșuri ori internet. În plus,
prietenii vorbesc între ei despre remedii consacrate unor
probleme specifice .
• Ce sunt CAM?
• Cine le foloseşte?
• Terapiile CAM prezintă condiții de siguranță?
• Sunt eficiente?
Acestea sunt doar câteva din întrebările legate de
utilizarea CAM de către consumatori, din această cauză se are
în vedere înțelegerea acestor proceduri terapeutice.
• Acupunctura. Arta chineză de stimulare a cailor de energie (14
meridiane principale, plus secundare) de perforare, presare,
încălzire, folosind curent electric sau utilizarea de medicamente pe
bază de plante.
• Presopunctura . Aplicarea unei presiuni la anumite puncte pe
diverse meridiane, similare cu acupunctura dar fără utilizarea de
ace .
• Apiterapia (cu venin de albină). Utilizarea produselor apicole de la
miere de albine europene pentru promovarea sănătății și de
vindecare .
• Biomecanica aplicată. Utilizarea unor principii biomecanice ale
mișcării umane și structura corpului uman, precum și legile
mecanicii pentru a preveni si trata leziunile . Cel mai frecvent utilizat
în medicamente de sport .
 Kinetoterapia aplicată. O formă de biofeedback
cu pacientul. Un mușchi este testat pentru a descoperi
alergii, deficiențe, etc. Orice muschi din corp poate fi
folosit pentru a testa în cazul în care pacientul este expus
la o substanță.
Aromoterapia. Utilizarea calificată și controlată a
uleiurilor esențiale, lichide volatile, distilate de plante,
arbuști, copaci, flori, rădăcini și semințe.
Terapia prin artă . Creșterea gradului de conștientizare de sine ,
face față cu simptome , stres , și experiențe traumatice , și de a
spori abilitățile cognitive prin practica de a crea artă . Include
vorbesc despre asta cu un terapeut arta instruit .
Terapie autogenă . Practica de "concentrare pasivă," o stare de
alertă , dar conștientizare detașat care permite subiectului de a
sparge prin orice exces de stres este prezent . Formă de meditație .
Terapie prin aversiune. Expunerea la o stimuli neplăcute în timp ce
angajate în comportamentul vizat. De obicei, asociate cu
alcoolismul și fumatul .
Aromo terapia. Restaurarea echilibrului în stări de spirit
perturbate, abordează cauzele emoționale care stau la baza bolii,
folosind plante cu flori .
Balneoterapia . Practica de vindecare , folosind produse de baie .
Uleiuri esențiale într-un preparat, care se va dilua în apă
• Hidroterapia colonului . Curățirea întregului intestin gros , cu
un sistem blând de tip clismă cu apă filtrată și masaj
abdominal blând .
• Terapia de culoare . Cunoscut de asemenea ca cromoterapie ,
bazat pe conceptul că culorile vibrează la frecvențe diferite și
poate stimula răspunsuri diferite la o persoană și utilizarea
anumitor culori în mediul unei persoane poate promova
echilibru și vindecare .
• Terapia de detoxifiere . Diversele procese utilizate pentru a
scapa organismul de toxine absorbite de atmosfera , alimente,
sol , și apă.
• Terapia pe bază de plante medicinale. Utilizarea oricăror
plante, seminte, fructe de padure, rădăcini , frunze, scoarță de
copac , sau flori pentru scopuri medicinale .
• Homeopatia. Remedii toxice din materii prime și plante sunt
administrate într-o formă extrem de diluată pentru a stimula
mecanismele proprii de vindecare ale organismului .
• Terapia prin umor. Utilizarea râs pentru a elibera
endorfine , crescând capacitatea organismului de a se
vindeca .
• Terapia cu peroxid de hidrogen. Pe baza teoriei, atunci
când este injectat în venă, peroxidul de hidrogen este
transformată în apă și oxigen singlet, un agent de
oxidare , care inhibă creșterea bacteriilor și virușilor și
îmbunătățește metabolismul enzimatic.
• Hidroterapia. Plasarea de alternativ căldură și apă rece
la nivelul pielii , în scopul de a redirecționa fluxul de
sânge .
• Terapia prin muzica . Utilizarea prescris de muzică de
către o persoană calificată pentru a efectua schimbări
pozitive în funcționarea psihologică, fizică , cognitivă ,
sau socială a persoanelor cu probleme de sănătate sau
de învățământ .
Irigarea nazală. Soluție salină (de sare
noniodized , bicarbonat de sodiu și apă ),
inhalate prin nara pentru a goli mucus și de a
reduce tusea cauzata de post nazale picurare .
Terapia nutrițională. Utilizarea de produse
alimentare și suplimente pentru a încuraja
propria vindecare naturala a organismului .
Terapia cu vitamine . Utilizarea de vitamine ,
minerale, enzime , aminoacizi, acizi grași ,
precum și alte tipuri de sprijin nutrițional .
• Având în vedere lipsa unei definiții
consecvente a CAM, s-a încercat un sistem de
clasificare, unde CAM se împart în cinci
categorii:
1. Sisteme medicale alternative,
• După cum sugerează și numele, sisteme
alternative medicale reprezintă o categorie de
metode care se referă la un sistem întreg de
teorii și practici, care s-au dezvoltat separat de
medicina conventională . Exemple de astfel de
sisteme includ medicina tradițională chineză ,
medicina ayurvedică, homeopatie și
naturopatie.
2. Intervențiile minții asupra corpului,
Cea de a doua categorie din sistemul de clasificare implică
intervenția mințiin asuprra corpului. Includ, practici care se bazează
pe mintea umană , dar care au un efect asupra corpului uman și
sănătatății fizice, cum ar fi meditația, rugăciunea, și vindecarea
psihică.
3. Tratamente bazate pe biologic,
A treia categorie , terapii bazate biologic , include dieta
specializată , produse din plante și alte produse naturale, cum ar fi
mineralele, hormoni, si alți compuși biologice . Diete de specialitate
includ pe cele propuse de medici precum și cele din domeniul larg
de alimente funcționale care pot reduce riscul de boli sau de
promovare a sănătății . Câteva dintre cele mai cunoscute plante
medicinale pentru care există dovezi de eficacitate includ
sunătoarea, pentru tratamentul unei depresii ușoare pana la
moderata ori Ginkgo biloba pentru tratamentul unei insuficiențe
renale. Un exemplu de produs natural nonherbal este uleiul de
pește pentru tratamentul afecțiunilor cardiovasculare .
4. Metode de manipulare a corpului
• A patra categorie , metodele bazate pe
manipularea corpului, include terapii care
implică mișcarea sau manipularea corpului.
– Chiropractica este cel mai bine cunoscută în
această categorie iar chiropracticienii sunt
licențiați pentru a practica profesiunea în fiecare
stat al SUA . O caracteristică definitorie a
tratamentului chiropractic este manipularea
coloanei vertebrale, de asemenea, cunoscut sub
numele de ajustare a spinarii , pentru a corecta
anomaliile comune ale coloanei vertebrale.
– Terapia prin masaj este un alt exemplu de terapie
pe bază de corp .
5. Terapii energetice.
Ultima categorie descrisă este reprezentată de
terapiile energetice care includ manipularea și aplicarea
de câmpuri de energie pentru organism. În plus față de
câmpurile electromagnetice din afara corpului, există
ipoteza existenței a unor câmpuri de energie în
organism.
Existența acestor biocâmpuri nu a fost dovedită
experimental, cu toate acestea, există o serie de terapii
care le includ, cum ar fi
atingerea terapeutică,
qi gong,
Reiki, etc.
• În Statele Unite existau în anul 2002 circa douăzeci de
institute și centre care desfășurau cercetări legate de CAM.
• Un număr impresionant de pacienți au participat și au
sprijinit studiile clinice (10,708 participanți în anul 2002),
din care mai mult de jumătate au fost în studii de faza III,
clinice.
• Cercetările privind prevenirea unor maladii (de exemplu,
cele de cercetare direcționate către domenii cum ar fi
– demența,
– cancerul de prostată ori
– infarctului miocardic) sunt dezvoltate alături de cele privind
sănătatea femeilor (de exemplu, de cercetările de examinare a
efectelor unor estrogeni pe bază de plante), îmbătrânire, etc.
 Statisticile referitoare la utilizarea CAM arată că 42%
dintre persoanele din Statele Unite, au folosit cel puțin o
terapie CAM, deși mai puțin de 40% din cei care recurg la
CAM dezvăluite o astfel de utilizare la un control medical
profesionist.
Foarte mulți pacienți adulți consumă medicamente
prescrise concomitent cu remedii din plante sau doze mari
de vitamine, ceea ce conduce uneori la posibilitatea de a
interacțiunilor negative.
 DOMENII ALE CAM
Acupunctura .
Presopunctura .
Apiterapia
Biomecanica aplicată.
Kinetoterapia aplicata
Aromoterapie
Art Terapia.
Terapie autogenă
Terapie prin aversiune.
Balneoterapie
Hidroterapia colonului .
Terapia de culoare .
Terapie de detoxifiere ..
 Pe bază de plante medicinale .
Homeopatie
Terapie prin umor..
Terapia cu hydrogen peroxid. .
Hidroterapie.
Terapia prin muzica .
Irigarea nazală.
Terapia nutrițională.
Terapia cu vitamine .
•Sisteme medicale alternative:
•intervențiile minții asupra corpului,
•Tratamente bazate pe biologic,
•Metode de manipulare a corpului
•Terapii energetice.
• atingerea terapeutică, qi gong, Reiki, etc.
Fig.2 Mycosporine-like amino acids
 Biogenic Amines

Norepinephrine
(NE) (noradrenaline),

epinephrine (E) (adrenaline),

Melatonin,

dopamine (DA)
 FITOTERAPIA
• Definiție:
• Fitoterapia studiază modul de utilizare a
extractelor de origine naturală (vegetală) sub
formă de medicamente sau ca agenți de
promovare a sănătăţii.
• Chiar dacă fitoterapia este, de obicei considerată
ca fiind "medicină alternativă", în ţările
occidentale, ea este considerată o componentă
esenţială a farmacognoziei moderne atunci când
se bazează pe studii critice.
Puncte luate în considerare în fitoterapie
• Standardizarea
– În medicina bazată pe utilizarea plantelor, standardizarea se
referă la furnizarea de materiale vegetale prelucrate, care
îndeplinesc o concentrație specifică a unei component, marker,
specific. Concentraţiile constituentului/constituenților activi pot
fi derutante în ceea ce privește potența biologică în cazul în care
cofactorii care produc acel efect nu sunt prezenți.
– O altă problemă este că elementul constitutiv de important este
adesea necunoscut. De exemplu, preparatele de sunătoare sunt
adesea standardizate în funcție de conținutul în hipericină un
constituent antiviral, care este acum cunoscut ca fiind
ingredientul "activ" ca și compus în afecțiuni antidepresive.
– Alte companii standardizează conținutul în hiperforină sau
conținutul în hipericina cât și în hiperforina, deşi pot exista și
alte 24 de elemente constitutive cunoscute cu activitate
biologică posibilă.
1. Standardizarea

Doar o mică parte dintre substanţele chimice utilizate ca markeri de

standardizare sunt cunoscute a fi componenţi biologic activi.
Diferite companii utilizează markeri diferiți, sau de niveluri diferite ale
markerilor sau a diferitelor metode de testare pentru compuşii biologic activi. În
cazul în care concentrația markerilor de calitate este mai redusă, atunci lotul de
plante se amestecă cu un alt lot la care concentrația markerului este mai mare
pentru a compensa diferența.
• Calitatea
• Calitatea unor compuși biologic activi prezenți în
plantele medicinale depinde de o varietate de factori:
 Seminţe puternice din punct de vedere genetic,
 Utilizarea unor specii vegetale corecte,
 Maturitatea plantei la recoltare,
 Calitatea solului şi calitatea aerului,
 Clima şi
 Factori organoleptici (de exemplu, proprietăţile
senzoriale ale unui produs chimic special, gust, culoare,
miros şi se simt),
 Aromă și miros,
 Post-procesarea după recoltare
 O varietate de alţi factori.
• Aceste condiţii au fost notate în vechi tratate precum Culpepper's Complete Herbal
sau în Nong Shen ori Materia Divin Farmer's Medica Acestea a reprezentat timp de
mulți ani o programă standard de studiu farmacognostic.
• Stocarea după colectare este un factor demn de luat în studiu. Astfel, cercetătorii
din Nara, Japonia au studiat probe din rădăcină ginseng (Panax ginseng), rădăcină
de licorice (Glycyrrhiza glabra) şi rădăcină de rubarbă (Rheum emodi) și s-a
demonstrat că acestea reţin proprietăţilor lor biologic active chiar după 1200 ani.
• În timpurile moderne unele aspecte care nu sunt mai puţin importante, dar au fost
neglijate odată cu apariţia testele de laborator, acestea au fost revizuite și s-a
început analiza unor constituenţi identificați şi măsurați. Tehnici precum HPLC, GC
(cromatografia de gaze), spectrofotometria UV/VIS sau AA (spectroscopie de
Absorbţie Atomică) sunt utilizate pentru a identifica speciilor, măsurarea
contaminării bacteriologice, și pentru a evalua potenţialul, eventual eliberând
Certificate de Analiză a materialului.
• Calitatea trebuie să fie supravegheată de către, fie autorităţi asigurând (Good
Manufacturing Practices) Buna Practică de lucru, fie prin agenţii de reglementare
precum FDA a SUA. In Statele Unite consumul produselor pe bază de plante (plante
ca medicamente) este oarecum nereglementat. În Germania, Comisia de
specialitate a elaborat o serie de reglementări medicale care includ și standardele
de calitate.
• Siguranța în utilizare
• Aspectele din jurul siguranţei compușilor biologici activi din
plante variază de la a-i considera remedii naturale "sigure",
indiferent de pericolelor potenţiale, considerându-le ca
nepericuloase.

• Ephedra a fost recunoscută a avea numeroase efecte

secundare, inclusiv reacţii cutanate severe, iritabilitate,
nervozitate, ameţeli, tremurături, dureri de cap, insomnie,
transpiraţie, deshidratare, mâncărimi ale pielii şi scalpului,
vomă, hipertermie, bătăi neregulate ale inimii, convulsii,
infarct miocardic, accident vascular cerebral , sau de deces.
Plante toxice, care au efecte limitate ca medicament sunt:
• Aconite
• Arnica
• Belladonna
• Bryonia
• Datura
• Gelsemium
• măselariţă
• Male Fern
• Phytolacca
• Podophyllum
• Veratrum
Pe de altă parte, o serie de plante medicinale cum ar fi Lobelia,
Ephedra şi Eonymus provoca greaţă, transpiraţie, şi vărsături, au fost
apreciate în mod tradiţional pentru această acţiune.
Plante, cum ar fi Comfrey şi Petasites au toxicitate specifice datorită
conţinutului de alcaloizi pyrrolizidinici hepatotoxici. Există compuși
din alte plante care necesită precauţie sau poate interacţiona cu alte
medicamente, inclusiv sunătoarea şi grapefruit.
• Standardele recomandate pentru studii clinice de trial
• În SUA există totuși o comisie (grup) care se ocupă de studii clinice de trial
care au elaborat o declarație care cuprinde o serie de norme ale utilizării
plantelor medicinale, în 1996, și revizuită în 2002. Această declaraţie
cuprinde o listă de control de 22 de elemente şi un ghid de utilizare.
• Astfel în studiile de trial clinic în titlu şi/sau abstract trebuie inclus
denumirea în latină a speciilor de plante din care provine un medicament
pe bază de plante, ce parte a plantei este utilizată la prepararea
produsului, precum şi tipul de preparat (de exemplu, plante medicinale
uscate brut, extract etanolic). În cuprins trebuie inclusă o explicație a
raţiunii de investigare specifică a produsului pe bază de plante medicinale
şi dacă indicaţia care este în curs de testarea este nouă sau este bazată
datele din medicina tradiţională. Dacă criteriile de eligibilitate ale
participantului într-un studiu de testare provine dintr-o indicaţie
tradiţională (de exemplu, în medicina tradiţională chineză pe bază de
plante, se poate testa efectele unui medicament pe bază de plante pentru
diverse maladii ale ficatului). Studiul trebuie să descrie teoriile şi
conceptele care stau la baza acestei indicaţii terapeutice.
• Descrierea studiului trebuie să includă numele pe bază de plante a
produselor medicamentoase, fabricantul, partea din plantă folosită, tipul
de preparat, sursa şi de autentificare a materialului pe bază de plante,
calitatea farmaceutică (de exemplu, pe bază de plante, tipul şi
concentraţia de extracţie cu solvent, cantitatea de compus biologic activ
pe unitate de doză), şi regimul de dozaj şi testare calitative (puritate).
 Glicozizii
• Constituie o numeroasă familie și variată grupă de
substanțe caracteristice plantelor formați dintr-un
component glucidic și unul neglucidic, legați printr-o
legătură de tip acetalic care le conferă caracter hidrolizabil.
Varietatea mare a acestor substanțe naturale se datorește
componentului neglucidic care se denumește aglicon care
aparține diverselor clase de substanțe, de la alcooli și fenoli
mai simplii până la derivați hidroxilați ai chinonelor,
flavonoidelor, steroidelor, alcalloizilor, etc.
• Glicozizii se găsesc răspândiți în toatre organelor plantei:
frunze, flori, fructe, semințe, rădăcini, scoarță, lemn.
• Ei pot fi extrași cu apă, sau alcool și obținuți în stare
cristalină, majoritatea fiind substanțe incolore cu gust
namar.
• Unii glicozizi constituie însă pigmenți vegetali, solubili
în sucul celular.
• Numeroși glicozizi au acțiune fiziologică specifică
asupra organismului animal, curativă sau nocivă, ceea
ce explică utilizarea lor încă din antichitate.
• Prin hidroliză acidă sau enzimatică, glicozizii se
descompun în una sau mai multe molecule de mono
sau oligoglucide și agliconul corespunzător.
• Pentru a indica glucidul de la care derivă un
glicozid se adaugă la denumirea glucidei sufixul
ozid. De exemplu, glicozidul provenit din glucoză
se dumește glucozid.
• Agliconul este legat de glucid printr-o legătură C-
O-C care a luat naștere dintr-o grupare hidroxilică
alcoolică sau fenolică aparținând agliconului și
gruparea hidroxilică semiacetalică (hidroxid
glicozilic) a glucidului ,formând astfel un acetal
care poartă denumirea de O-glicozid. După cum
gruparea hidroxilică semiacetalică aparține
formei α sau β, există α-glicozizi și β-glicozizi.
 Într-un sens mai larg, grupa glicozizilor cuprinde și alte
substanțe cu structură heterozidică în care un component neglucidic
este legat tot la atomul C1 al restului de glucidă, dar altfel decât O-
glicozizi. Astfel, pe lângă acești O-glicozizi se întâlnesc S-glicozizi, C-
glicozizi sau N-glicozizi.
S-glicozizii se caracterizează printr-o legătură C-S-C și sunt
reprezentați în natură prin așa-numiții, sulfo (tio) glicozizi. C-glicozizi
sunt rari și nehidrolizabili, în timp ce N-glicozizii sunt reprezentați de
nucleotide sau alte substanțe unde agliconul se leagă de C1 printr-un
atom de azot.
 Formarea etil glucozidului:
Glucoza și etanolul se combină pentru a
forma etil glucozid și apă.
Datorită efectului anomeric,
reacția favorizează adesea formarea
legăturii α glicozidice.
 Legaturile glicozidice prezentate mai sus, sunt cunoscute drept legături -O
glicozidice, cu referire la oxigenul glicozidic care leagă partea glucidică la
aglicon. Prin analogie, se întâlnesc legături-S glicozidice (care formează
thioglycoside), unde oxigenul din legătura glicozidică este înlocuit cu un atom de
sulf.
În același mod, la legăturile N-glicozidice, au oxigenul din legătura
glicozidică este înlocuit cu azot. Substanțele care conțin legături N-glicozidice
sunt cunoscute ca glicosilamine.
Legăturile -C glicozilice. Oxigenul glicozidic este înlocuit cu un atom
de carbon.
Toate aceste legături glicozidice modificate au sensibilitate diferită la hidroliză,
iar în cazul structurilor C-glicozil, aceste legături sunt de obicei mai rezistente la
procesul de hidroliză.

Glycosid hydrolazele (glycosidasele), sunt enzyme care taie legături

glicosidice. Glycosid hydrolaseele acționează de obicei numai
asupra unei legături α- ori β-glicozidice, dar nu și asupra
amândoura.
 Înainte ca unitățile de monozaharid să fie încorporate în
glicoproteine, polizaharide, sau lipide în organisme vii, ele sunt
de obicei, în primul rând "activate" prin legarea via legăturii
glicozidice a unei grupări fosfat a unui nucleotid, cum ar fi:
difosfat uridina (UDP),
guanozin difosfat (PIB),
difosfat timidina (TDP), sau
citidină monofosfat (CMP).
Acești intermediari biochimici activați sunt cunoscuți ca
nucleotide donatoare de glucid.
Multe căi de biosinteză utilizează oligozaharide mono-
activate printr-o legătură difosfat a lipidelor, precum dolicholul.
Acești donatori activați reprezintă substraturi pentru o
familie de enzime cunoscute sub denumirea de
glycosyltransferase, care transferă unității de zahăr de la
donatorul activat la un substrat acceptor, prin mecanism
nucleofilic.
galactozid

arabinozid

Cianidin 3-rutinozid (6-O-α-L ramnozil-D-glucoză)

 Clasificare
• Glicozizii se pot clasifica după componenta
glucidică sau după aglicon. Astfel glicozizii
naturali se grupează în:
• Glicozizi ai alcolilor
dihydroconiferyl alcohol glucoside

Un alcool primar (dihydroconiferyl alcool)

atașat la un rest β - D - glucopiranozil în
poziția 1 printr-o legătură glicozidică .
 Solanum lycopersicum - Roșia (pătlăgica roșie, tomata)

Synonym:2-(Hydroxymethyl)phenyl beta-D-glucopyranoside
 GLICOZIZI AI FENOLILOR

Fenolii aparțin unei clase mari de metaboliți secundari ai plantelor, produși pentru a
se apăra împotriva agenților patogeni.
Ei sunt produși în principal prin căile acidulului shikimic și ale acid malonic, în plante și includ
o mare varietate de compuși din domeniul apărării, inclusiv flavonoide, antociani,
phytoalexins, taninuri, lignină, și furanocoumarins.
Flavonoidele sunt membre ale uneia dintre cele mai mari clase de fenoli.
 Antocianinele sunt flavonoide solubile colorate, solubile în
apă, pigmenți produși de plante pentru a proteja frunzele de efectele
dăunătoare ale radiațiilor ultraviolete. Antocianinele sunt
responsabile pentru culorile multor plante și sunt prezente în
concentrații mari în flori, fructe și frunzele plantelor cu frunze
căzătoare din toamna.
Phytoalexins sunt isoflavonoide cu proprietăți antibiotice și
antifungice, care sunt produse ca răspuns la un atac patogen. Aceste
molecule toxice perturba metabolismul agentului patogen sau
structura celulară a acestuia. Exemplele includ produse precum
medicarpina din lucernă (Medicago sativa), rishitina produsă de roșii
și cartofi (familia Solanaceae) sau camalexina, produsă de
Arabidopsis thaliana.
 GLICOZIZI AI CHINONELOR

SALICINA

Salcia (Salix alba) este un arbore foios, care

crește pe malul apelor, în lunci, zãvoaie, locuri
umede, în zonele de deal şi câmpie.

Posedă proprietãţi antireumatice, antiinflamatoare,

analgezice, sedative, antipiretice, tonice, astringente,
hemostatice.
 Anthraquinone

Glicoside anthraquinonice
Acește glycoside contin o grupare aglicon derivat de
anthraquinone. Ei au un efect laxativ și sunt deseori identificați în
plante dicotiledonate cu excepția familiei Liliaceae care este
monocotiledonată.
Sunt prezenți în They are present in Senna
alexandrina, rubarbă și specii de Aloe.
Antrona and antranolul sunt formele reduse ale anthraquinonei.
Daizenina este o isoflavona din soia, compusul de
bază (agliconul) fiind daidzeina. Daidzina prezintă
proprietăți estrogenice, neuromodulatoare,
consolidează cunoașterea, precum și activități
antioxidante. Daidzina reverseaza deficiente de
memorie induse de scopolamină pe modele
animale (labirinul Morris, teste de evitare pasivă).
In plus, daidzin suprimă selectiv necesitatea de a
consuma etanol la alcoolici, previne inducerea
stării de apoptoza în hepatocite, pe modele
animale.
Acest compus promovează
proliferarea osteoblasteelor și celulele stromale
medulare.
 apterina

Glicoside coumarinice
Agliconul este coumarina sau un derivativat al
acesteia. Un exsmplu ar fi apterina care s-a
raportat a fi un vasodilatator coronarian
precum și un blocant al canalelor de calciu.
Alte glicozide coumarinice sun obținute din
frunzele uscate de Psoralea corylifolia (babchi)
 Glicoside cromonice
In acest caz, aglyconul este denumit benzo-
gamma-pyrone.

Chromona
Cnidium monnieri (Pătrunjel de zăpadă)

Glicosidele cromonice din fructele de Cnidium monnieri au un

efect anti-adipogenic
 GLICOZIZI CU AZOT

Cel mai obișnuit exemplu de N-glycosid sunt cele care

leagă o bază azotată de riboză/deoxyriboză.
 GLICOZIZI CIANOGENI

In acest caz, agliconul conține o grupare cianură. La plantele care conțin

astfel de glicozizi, aceștia sunt stocați în vacuole, iar în cazul în care
planta este atacată, ei sunt eliberați și sunt activați de catre enzimele din
citoplasmă. Acestea elimina partea glucidică a moleculei și conduc la
eliberarea de acid cianhidric toxic. Depozitarea lor în forme inactive în
vacuole le împiedică deteriorarea plantei în condiții normale.

Amygdalin
Glicozizi cu sulf
Glicozizi ai xantonelor

Glicozizi ai lignanilor
Glicozizi flavonoidici
Glicozizi steroidici
Unele dintre aceste clase cuprind un număr mare
de compuși în timp ce atele conțin un număr
redus de componente.
De multe ori agliconul se întâlnește în aceeași
plantă nu numai sub formă de glicozid ci și liber.
 ALCALOIZII
• Alcaloizi sunt definiți în mod tradițional drept substanțe bazice
(asemănători alcaliilor, substanțelor alcaline de unde și numele lor)
care conțin în structura lor azot organic și care apar mai ales în
compoziția unor plante.
• Azotul în molecula alcaloidului provine în urma metabolismului unor
aminoacizi, după cum scheletul de aminoacid este adesea reținut în
mare măsură în structura alcaloidului.
• Alcaloizii care provin de la același aminoacid prezintă caracteristici
structurale similare și din această cauză pot fi clasificați în funcție de
originea lor biosintetică.
• Biosinteza alcaloizilor urmează adesea căi metabolice complexe care
includ etape stereospecifice. Alcaloizi de multe ori prezintă o
pronunțată bioactivate și prin urmare, sunt gândiți sa joace un rol
important în interacțiunea dintre plante cu mediul lor.
• Alcaloizi și extractele lor din plantele care conțin alcaloizi au fost
folosite de-a lungul istoriei umane ca remedii, otrăvuri sau
medicamente psihoactive.
 Caracteristici generale
• Alcaloizii reprezintă o clasă eterogenă de metaboliți secundari .
• Alcaloizii sunt definiți drept compuși de bază derivați din aminoacizi , de multe ori
cu azot legat într-un heterociclu.
• Pseudoalcaloizii sunt comnpuși naturali care conțin azot dar care nu rezultă dintr-o
structură de bază a unui aminoacid ci au dobând azot printr-o reacție de
transaminare a unui precursor sintetizat prin alte cai biosintetice .
• Alcaloizii sunt biosintizați pe căi complexe care pot cuprinde 20 sau mai multe
etape enzimatice.
• Mulți alcaloizi posedă activități biologice pronunțate, care sunt adesea asociate cu
funcția aminică din structura lor.
• Mulți alcaloizi sunt utilizați în scopuri medicinale sau pot furniza scheletul unor
structuri în semisinteza unor noi medicamente .
• Datorită bioactivității lor, alcaloizii sunt adesea toxici pentru erbivore. Cu toate
acestea, unele specii de erbivore/omnivore îi pot consuma în scopul menținerii
stării de sănătate.
• Tehnologiile de culturi celulare pot reprezenta o alternativă la producția
comercială de alcaloizi valoroși, protecția altor plante sau pot fi utilizate pentru
studii de biosinteză.
BIOGENEZA METABOLIȚILOR PRIMARI
• Toate organismele au nevoie pentru a trăi, a
crește ori a se reproduce de un mare număr de
compuși organici pe care îi transformă ori
interconvertesc, prin diverse reacții pentru
producția de ATP sau de material necesar
menținerii sau dezvoltării propriilor țesuturi ori
funcții. Toate aceste procese necesită o rețea
integrată de enzime care mediază numeroase
reacții chimice reglate intim, procese denumite
per total metabolism intermediar, iar căile de
biosinteză/biodegradare în cauză sunt numite căi
metabolice .
Plantele vii reprezintă un laborator alimentat cu energie solară pe seama
căreia sintetizează din apă, aer și minerale, prin procese biochimice atât
metaboliți primari cât și secundari.
Reacțiile biosintetice sunt replici ale reacțiilor chimice organice comune
cum ar fi reacțiile catalitice, de fosforilare, transfer de hidrură, oxidare,
eliminare, acilare, alchilare, reducere, de condensare, rearanjare etc.
Aceste reacții sunt dependente de diferite condiții, cum ar fi catalizatori,
tipul de energie și natura mediului de desfașutare în decursul reacției.
Metaboliții primari, cum ar fi zaharurile, aminoacizii și acizii grași, sunt
necesari pentru creșterea și dezvoltarea generală fiziologică a plantelor
fiind larg distribuiți în natură și sunt, de asemenea, utilizați ca hrană de
către om.
• Metaboliții secundari, cum ar fi alcaloizii, glicozidele,
flavonoidele, uleiurile volatile etc., sunt derivați ai
metaboliților primari ei reprezentând adaptări chimice
la mediu, sau servesc drept substanțe chimice
defensive, de protecție sau ofensive împotriva
microorganismelor, insecte ori a animalelor de pradă
(erbivorelor mari). Ele sunt uneori considerate ca
subproduse sau produse de secreție ai metabolismului
plantelor și sunt de importanță farmaceutică.
• În general elucidarea căilor de biosinteză a diferiților
metaboliți este realizată prin studiul unor precursori
marcați cu izotopi.
 Inducerea metabolismului secundar
• Inducerea metabolismului secundar este legat de anumite
condiții de mediu sau stadii de dezvoltare. De exemplu, în
cazul microorganismelor, atunci când acestea cresc într-un
mediu bogat în substanțe nutritive, cele mai multe bacterii
folosesc metabolismul aproape exclusiv de bază, în scopul de
a creșterii și reproducerii.
– Atunci când elementele nutritive sunt epuizate, ele începe să producă
o serie de metaboliți secundari, în scopul de a promova supraviețuirea.
Plantele produc metaboliți secundari, ca răspuns la condiții adverse de
mediu sau în anumite stadii de dezvoltare. De exemplu, expunerea la
radiații ultraviolete induce biosinteza compușilor ce absorb radiații
ultraviolete.
Metaboliți secundari sunt acei compuși chimici
din organisme care nu sunt direct implicați în
creșterea normală, dezvoltarea sau
reproducerea organismelor . De obicei
metaboliți primari se găsesc în toate speciile în
cadrul grupurilor filogenetice largi fiind
produse folosind aceeași cale metabolică (sau
aproape aceeași cale), în toate aceste specii.
• Funcția sau importanța acestor compuși ai
organismului are, de obicei, de un caracter de apărare,
fiind sintetizati prin mecanisme legate de utilizarea lor
ca mijloc de apărare împotriva animalelor de pradă,
paraziți și boli , pentru concurență între specii, precum
și pentru a facilita procesele de reproducere (agenți de
colorare, mirosuri atractive , etc) .
• Deoarece acești compuși sunt, de obicei, evidențiați la
un grup mult mai limitat de organisme, ei au au avut de
multă vreme o importanță în cercetarea taxonomică .
 Inducerea metabolismului secundar

Metaboliții primari și
secundari derivați din
metabolismul
carbonului.
Relațiile dintre caile
de biosinteză care
conduc la formarea de
metaboliți secundari.
Biosinteza compușilor aromatici
 CLASIFICARE

În mod curent alcaloizii se clasifică atât pe criteriul structurii chimice, cât și pe cel al
originii lor. Astfel, alcaloizii cunoscuți se împart în următoarele categorii:
Grup Reprezentanți
piperină, coniină, trigonelină, arecaidină, guvacină, pilocarpină, citizină, ni
Derivați de piridină
cotină, sparteină,peletierină
Derivați de pirolidină higrină, cuscohigrină, nicotină
Derivați de tropan atropină, cocaină, ecgonină, scopolamină
chinină, chinidină, dihidrochinină, dihidrochinidină, stricnină, brucină, verat
Derivați de chinolină
rină, cevadină
Alcaloizii
Derivați de izochinolină din opiu: morfină, codeină, tebaină, papaverină, narcotină, sanguinarină,
narceină, hidrastină, berberină
Derivați de fenetilamină mescalină, efedrină
•Derivate de triptamină: dimetiltriptamină
(DMT), NMT, psilocibină, serotonină,melatonină
Derivați de indol •Ergoline: alcaloizii din ergot: ergină, ergotamină, acid lisergic,
etc.; derivați aiacidului lisergic (LSD)
•Beta-carboline: harmină, yohimbină, reserpină, emetină
Derivați de purină Derivați de xantină: cofeină, teobromină, theofilină
•Din aconit: aconitină
Terpene
•Steroli: solanină, samandarină
Derivați
muscarină, colină, neurină
de betaină (cu azot cuaternar)
 După natura precursorului biosintetic, alcaloizii pot fi grupați în
PRECURSOR REPREZENTANȚI - TIP DE ALCALOID
Ornitină alcaloizii pirolidinic, pirolizidinici si tropanic
Lizină alcaloizii piperidinici, piridinici, chinolizidinici

alcaloizii izochinolinici, galantaminici; tot din

Fenilalanină și Tirozină acești precursori provin și unii protoalcaloizi (efedrina,
catinona, capasaicina) și betalaine (indicaxantina)

alcaloizii indolici de diferite tipuri : eserinic, beta carbolinic,

Triptofan yohimbanic, stricninic, lisergic, dar și protoalcaloizii psilocina
și psilocibina

Acid antranilic alcaloizii acridinici și chinazolonici

Histidină alcaloizii imidazolici
Acid
alcaloizii terpenici și sterolici
mevalonic sau AcetilCoA
Baze purinice alcaloizi purinici
Identificare
Se face prin reacții de precipitare cu reactivii generali (care
conțin metale sau metaloizi: mercur, bismut, tungsten, iod).
Reactivii generali de precipitare sint alcătuiți din:
 ioduri complexe
acizi anorganici complecși
săruri ale metalelor grele
combinații organice sau anorganice
Toți alcaloizii dau cu acești reactivi precipitate albe, galbene sau portocalii-brune.
Denumirea reactivului Compoziție chimică Culoarea precipitatului
BOUCHARDAT Sol. apoasă de iod iodurat brun-roșcat
roșu-portocaliu sau galben-portocaliu, solubil in
DRAGENDORFF Sol. apoasă de tetraiodobismutat de potasiu
alcool, eter si alți solvenți
Sol. apoasă de tetraiodomercurat bipotasic cu adaos de alb, devine gălbui, cristalin sau microcristalin,
MAYER- VELTZER
cloralhidrat solubil în alcool
alb, alcaloidul este eliberat din complex cu hidroxizi
BERTRAND Sol. apoasă de acid silicotungstic
alcalini
MARME Sol. apoasă de iodură dublă de potasiu și cadmiu galben-roșu în prezența acidului sulfuric diluat

Acid fosfoantimonic in prezență de acid fosforic sauacid

SCHULTZE alb
sulfuric concentrat

Sarea de amoniu a acidului cromdiaminotetracianic înacid

REINECKE (SARE)
clorhidric diluat Cr(NH3)2(SCN)4NH4·H2O

HAGER acid picric 1% galben, solubil la cald

galben sau roșu, precipitat care se descompune la
KNORR acid picrolonic 2%
cald
IONESCU-MATIU Sol. saturată de acid picric în alcool 5% cu glicerină cristale galbene, caracteristice
 Există și reacțiile caracteristice (în general de culoare) care se folosesc
pentru identificare:
REACȚIA VITALI-MORIN folosită pentru alcaloizii
tropanici: în prezența HNO3 fumans și a KOH alcoolic, se formează
esteri nitrici sau nitroderivați, violeți (în prezență de acetonă crește
stabilitatea - reacție utilizată în fotocolorimetrie)
REACȚIA MUREXIDULUI - pentru alcaloizii purinici: clorat
de potasiu în mediu de HCl (formare de acid purpuric), în prezență de
amoniac se transformă în sarea de amoniu a acidului purpuric, de
culoare roșie-violetă
SOLUȚIA DE VANILINĂ, 1% în acid fosforic - identificarea
glicoalcaloizilor.
REACȚIA OBERLIN ZEISEL: sol. de clorură ferică 1-5% în
mediu de acid percloric - alcaloizii din Rauwolfia.
Radiațiile UV -alcaloizi din Chinae cortex după tratare cu acid
formic.
 Dozare

•Metode în mediu apos (acidimetrice): se folosesc acizii sulfuric sau clorhidric, ca

indicatori cei ce virează la pH neutru
•Metode în mediu neapos (protometrice): se aplică alcaloizilor baze slabe, în
mediu de acid acetic glacial (are putere mare de dizolvare și constantă dielectrică
mare), sau cloroform (grad mare de solubilizare). Ca titrant se folosesc soluția
de acid percloric sau acid p-toluen sulfonic, ca indicatori: cristal violet, violet de
metil, Sudan III.
•Metode gravimetrice: în cazul existenței unei cantități suficiente de alcaloizi. Se
precipită alcaloidul cu soluții de: acid picric (reacția Hager), picrolonic (reacția
Knorr), reacția Bertrand
•Complexonometrice: se precipită alcaloidul cu un exces de reactiv, exces care
este titrat cu complexonă
•Reacția Ionescu-Matiu: are la bază precipitarea alcaloizilor cu reactiv Mayer-
Veltzer, izolarea și mineralizarea precipitatului cu amestec sulfonitric, precipitarea
cu nitroprusiat a sulfatului de mercur rezultat din mineralizare, izolarea și
dizolvarea precipitatului in clorură de sodiu. Cantitatea de alcaloid se calculează in
functie de cantitatea de mercur intrată în reacție
•Colorimetrice: utilizează diferiți reactivi, care dau colorații intense cu alcaloizii,
colorații care pot fi citite:
-PABA (acid p-dietil aminobenzoic) cu alcaloizii lisergici - colorație violetă, sau gri-
verzui
-Vitali-Morin
-Fericianura de potasiu este redusă de morfină la ferocianură, iar aceasta în
prezența clorurii ferice formează ferocianura ferică (albastru de Prusia)
•Spectrofotometrice: se urmărește absorbția radiației electromagnetice din
regiunea UV (185-400 nm), vizibil (400-800 nm) sau IR (peste 800 nm)
 MODURI DE ACȚIUNE ALE METABOLIȚILOR SECUNDARI

Ținte moleculare ale metaboliților secundari, în special alcaloizi. (a) Ținte în celulele bacteriene
Ținte moleculare ale metaboliților secundari, în special alcaloizi. (b) ținte în celule animale.
 Interacțiuni nespecifice alcaloizilor

•reacția grupărilor aldehidice cu amino sau grupări sulfhidril;

•reacția grupărilor metil exociclice cu grupările SH;
•reacția epoxizilor cu proteinele și ADN (epoxizii pot fi
generați în ficat în urma unei reacții detoxifiere) ;
•reacția structurilor chinonice cu ioni metalici ( Fe2+/Fe3+).
 Legăturile necovalente sunt generate atunci când
următoarele grupuri interacționează cu proteinele:
•ionice (alcaloizi cu grupe hidroxil fenolice , care pot disociază
ioni fenolat; ca baze de alcaloizi, care sunt prezente sub formă
de compuși protonați în condiții fiziologice) ;
•legături de hidrogen (alcaloizi cu grupe hidroxil, carbonil sau
grupe ceto);
•van der Waals și interacțiuni hidrofobe (compuși lipofili) .
Interacțiunile specifice
 Modularea agonistă sau antagonistă a neuroreceptorilor de către alcaloizi care imita
neurotransmitatorii. (a) Interacțiunea cu neurotransmițătorii colinergici la care se leaga acetilcolina:
receptorului nicotinic de acetilcolină (nAChR) și receptori muscarinici ai acetilcolinei (mAChR),
interacțiunea la receptorii adrenergici de care se leagă noradrenalina și adrenalina
interacțiunea cu receptorii serotoninergici care se leagă serotonina
CITOTOXICITATEA ALCALOIZILOR
Alcaloizi antitumorali utilizați în clinică sau în studiile clinice
 Alcaloizi cu nucleu tropanic

Mandragora officinarum

structura chimică a tropanului

Rădăcină de Mandragora officinarum

 (Atropa belladonna) mătrăguna
Mandragora
Măselarița (Hyoscyamus niger)
Hiosciamina Scopolamina

Atropina
Cuscohigrina

Mandragorina
 β –FENETIAMINELE

Ephedra sinensis
Tiramina

Mescalina

Hordenina
 ALCALOIZI PIROLIDINICI

Hygrina

Cocaina
 Betonicina
Stachydrine

Turicina
 Se folosește partea superioară
a plantei (Herba Marrubii), care
se recoltează la înflorire.
Acesta are un gust amar, chiar
iute.
Conține marubiina (principiu
amar), saponine, tanin, ulei
volatil, mucilagii, acid
marubic, colină, clorogenic,
acizi cafeic și are acțiune
expectorantă, colagogă,
stomahică, tonic amară și
antitermică. Intră în compoziția
ceaiului antiasmatic.

Marrubium vulgare (unguraș)

 Alcaloizi pirolizidinici

Se recoltează rădăcinile (Radix simphyte) și rizomul în martie-

Symphytum officinale (Barba-tatei, tătăneasă)
aprilie (câteodată în septembrie). Au gust amar fără miros.
Conțin ulei volatil, mucilagii, alcaloizi, taninuri, alantoină,
glicozide, substanțe minerale, acid litospermic (antigonadotrofic),
zaharuri. Alantoina și mucilagiile au efecte cicatrizante în ulcerele
gastroduodenale. Alantoina are efecte antitumorale. Extern se
utilizează sub formă de compresie (cataplasmă). În stare
proaspătă se utilizează în ulcerul varicos, hematoame, flebite,
varice deschise, arsuri, hemoroizi, plăgi. Pulberea, infuzia,
decoctul (2-3%) se folosesc în gută. Are efecte hemostatice,
antidiareice, antiinflamatoare, astrigente, antidizenterice,
expectorante și emoliente.

Se folosește des în ceaiuri .

În doze mari este periculoasă (alcaloizii pe
care-i conține duc la paralizie), fiind
chiar cancerigenă.
Ridelina
Tussilago farfara (Podbalul)
Senecio bicolor
 Alcaloizi piperidinici și piridinici

Conium maculatum (Cucuta)

 ALCALOIZI DERIVAȚI DIN PIPERIDINĂ

Sedum acre. Denumire

populară: floare Familia de
plante: Crassulaceae. Este o plantă
decorativă, foarte rezistentă cu frunze
variate galben-verzui, cu flori galbene în
formă de steluţe. Înflorește la mijlocul
verii.
(+)-sedridine

Lycopodine Pelletierine
 Lobelina este un alcaloid natural care se găsește în " tutun
indian " (Lobelia sp.), și în Hippobroma longiflora
Este de asemenea găsită în Lobelia chinensis. În forma sa pură,
este o pulbere amorfă albă , care este ușor solubilă în apă.
Lobelina a fost folosită drept adjuvant în renuntarea la fumat și s-a
constatat că poate avea aplicabilitate în tratamentul altor vicii
legate de consumul de droguri (dependența de amfetamine ,
cocaină sau alcool.
 Lobelina are mai multe mecanisme de acțiune printre care drept
compus ce interaqcționează ca un ligand al VMAT2 (transportorul
2 vezicular monoamino, o proteină de transport de membrană Lobelia inflata
integrală care transportă din citosolul celular în vezicule sinaptice,
monoamine, mai ales cele neurotransmițătoare, precum dopamina,
noradrenalina, serotonina și histamina.
Când este administrată lobelina stimulează eliberarea de
dopamină într-o măsură moderată și pe de altă parte reduce
eliberarea de dopamină cauzată de tratamentul cu
metamfetamină. De asemenea, inhibă recaptarea dopaminei și
serotoninei și acționează la nivelul receptorilor nicotinici când se
leaga la interfețele subunității domeniului extracelular.
Lobelina este un antagonist al receptorilor μ - opioizi .
 Epibatidine

Epibatidina este un alcaloid puternic toxic identificat în

pielea Epipedobates anthonyi (Epipedobates tricolor) , o
specie otrăvitoare de broască. Aceste broaste, ca și alte
specii otrăvitoare, sunt bine cunoscute pentru capacitatea lor
de a sechestra otravurile din prada lor si de a le secreta la
nivel de epidermă.
Proprietatea analgezică a epibatidinei probabil se realizează
prin legarea sa la receptorii nicotinici.
Epibatidina, a fost descoperită în 1974 și s-a izolat în 1992.
Molecula sa dovedit a fi un analgezic foarte puternic, doza
terapeutică fiind foarte aproape de doza letală.
După structura sa s-a sintetizat compusul ABT-594, cu un
indice terapeutic foarte bun.
Un alt derivat cu toxicitatea mai scăzută, a ajuns la faza 2 a
studiilor clinice, dar a fost întrerupt din cauza efectelor
secundare gastrointestinale.
 Alcaloizi derivați din piridină
Reprezentanți

Niacinamida

piperină, coniină, trigonelină, arecaidină, gu

vacină, pilocarpină, citizină, nicotină, spartei
nă,peletierină
NADP+
trigonellin

Mirabilis jalapa (Barba imparatului, gornita

ingerasului, norea, Minune de Peru, ora 4)
 Arecoline

Areca catechu
Claviceps purpurea
Aconitină
Antociani
Principalii antociani din plante

cianidina delfinidina petunidin

peonidin pelargonidin malvidin

 Agenți acilanți obișnuiți

Acid cumaric
Acizi cinnamici

Acid ferulic
Acid sinapic
Distribuția antocianilor în 26 alimente
utilizate în mod obișnuit
Distribuția antocianilor (% din
concentrația totală) și conținut