STUDIU ASUPRA

ADOLESCENŢILOR
CU DIZABILITĂŢI
 I.PROBLEME IDENTIFICATE:

- opiniile adolescenţilor;
opiniile specialiştilor, care se ocupă de
adolescenţii cu disabilități;
- opiniile reprezentanţilor autorităţilor
din domeniu;
-recomandări.
 Opiniile adolescenţilor cu
dizabilităţi şi ale adolescenţilor
• Se constată tendinţa de resemnare atât a
adolescenţilor cât şi a părinţilor acestora, în faţa
greutăţilor întâmpinate în încadrarea în munca acestor
tineri;
• Nu există un sistem coerent în ceea ce priveşte
pregătirea lor profesională;
• Nu se ţine cont de capacităţile restante, de sistemul
aptitudinal şi vocaţional al tinerilor cu dizabilităţi
atunci când se face orientarea lor profesională;
• Integrarea profesională este dependentă de gradul de
integrare şcolară şi socială a copilului şi de aceea este
imposibil de realizat în condiţiile în care un tânăr nu a
beneficiat de şcolarizare în mediu obişnuit sau special;
 Opiniile adolescenţilor cu
dizabilităţi şi ale adolescenţilor
• De foarte multe ori integrarea copilului în mediul obişnuit
se încheie în urma absolvirii a 8 clase în şcoala obişnuită
sau specială;
• Nu există suficiente alternative în legătură cu valorizarea
potenţialului de muncă al persoanelor cu dizabilităţi;
• Iniţiativele organizaţiilor non-guvernamentale sunt puţine
şi dependente de surse financiare din străinătate;
• Lipsa atelierelor de terapie ocupaţională care să valorizeze
potenţialul creator şi imaginativ al copiilor cu dizabilităţi;
• Absenţa unui cadru legal şi metodologic care să faciliteze
prestarea unei activităţi la domiciliu pentru persoanele
nedeplasabile;
• Sunt situaţii în care, chiar şi absolvind o formă de
învăţământ superior,unei persoane cu dizabilităţi îi este
imposibil să se angajeze
• “Ar fi mult mai bine pentru mine să ştiu că
pot să-mi asigur o parte din necesităţi prin
efort propriu. În acest fel m-aş putea
bucura şi eu de stima şi aprecierea
vecinilor mei, care prin atitudinea lor mă
fac să cred că sunt un “parazit” şi că ei,
prin efortul lor trebuie să contribuie la
întreţinerea mea”
Adolescentă, Cahul
Opiniile specialiştilor care se ocupă
de adolescenţii cu dizabilităţi/CES
• Abilităţile pe care şcoala le dezvoltă, de cele mai multe ori nu sunt
foarte multe suficiente pentru a asigura accesul tinerilor cu CES la
un loc de muncă;
• Deşi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Locurilor de Muncă
împreună cu Agenţiile angajează târgul locurilor de muncă pentru
persoanele cu disabilități se fac doar angajări în urma desfăşurării
acestor evenimente; motivul este lipsa de informare a agenţilor
economici în ceea ce priveşte dezabilitatea şi nealinierea ofertei la
posibilităţile de muncă a persoanelor cu disabilități;
• ONG-urile care desfăşoară activităţi în domeniu (ateliere
protejate de terapie ocupaţională, cursuri de formare profesională
şi orientare vocaţională) nu ajung de multe ori la finalitate dorită,
sunt sporadice depinzând numai de finanţări limitate, externe;
• Nu există o coerenţă a sistemului în ce priveşte alinierea meseriilor
pe de o parte la capacităţile persoanelor cu disabilităţi şi pe de altă
parte la cerinţele pieţei.
 Opinia reprezentanţilor
autorităţilor din domeniu:
• Există tendinţa, la orice nivel, de a considera persoana
cu deficienţe ca fiind o persoană dependentă şi pentru
care statul şi organismele sale de resort este dator să
asigure prin sprijin direct sau indirect condiţiile optime
de viaţă. Această perspectivă induce o limitare a
posibilităţilor de exprimare a persoanei cu disabilități,
pe de o parte, iar pe de altă parte, obligă la menţinerea
gradului de dependenţă (de familii, de comunitate, de
stat) a acestor persoane;

• Lipsa preocupărilor privind accesibilizarea locurilor de

muncă (accesul fizic, al clădirilor, ergonomia locului de
muncă – dotarea cu echipamente şi aparate speciale
care să compenseze imposibilitatea executării anumitor
operaţii.)
 Recomandări ale
participanţilor la discuţii:
• Îmbunătăţirea cadrului legislativ cu normative care să
prevadă explicit dreptul la participarea socială a persoanelor
cu disabilități;
• Activităţi de informare a adolescenţilor cu disabilități, a
familiilor acestora privind dreptul şi condiţiile de încadrare
în muncă a persoanelor cu disabilități;
• Activităţi de informare a agenţilor economici privind
dezabilitatea şi implicaţiile pe care aceasta le are în cazul
angajării în muncă a unei persoane cu disabilități;
• Proiectarea şi implementarea unor programe naţionale de
pregătire profesională a tinerilor cu disabilități în funcţie
de potenţialul restant al acestora şi de cerinţele economice
ale zonei;
 Recomandări ale
participanţilor la discuţii:
• Diversificarea nomenclatorului de meserii/profesii astfel
încât să se asigure o cât mai diversificată paletă de meserii
conforme cu disponibilitatea persoanelor cu dizabilităţi şi
cerinţele pieţii de muncă din zona respectivă;
• Asigurarea dreptului şi condiţiilor de muncă redusă pentru
persoanele cu dizabilităţi- fapt ce ar oferi posibilitatea de a
presta o activitate conformă cu disponibilitatea lor de efort
şi ar contribui la sporirea capacităţii lor de autosusţinere
financiară;
• Diversificarea ofertei de servicii prin înfiinţarea unor
centre de terapie ocupaţională sprijinite de către
societatea civilă, dar şi de către organismele şi instituţiile
de stat;
 Recomandări ale
participanţilor la discuţii:
• Accesibilizarea fizică a instituţiilor economice astfel
încât accesul fizic să nu fie o barieră în încadrarea în
muncă a persoanelor cu disabilităţi;
• Asigurarea ergonomiei muncii pentru persoanele cu
disabilități de către persoane specializate;
• Susţinerea prin campanii publice a dreptului persoanelor
cu disabilități de a participa la viaţa socială şi a
obligaţiei civice ce revine fiecăruia de a facilita accesul
acestor persoane;
• Creşterea nivelului de colaborare şi comunicare între
instituţii responsabile pentru a se elabora politici şi
practici coerente în măsură să asigure participarea
persoanelor cu disabilități şi să sporească posibilitatea
de a se auto-întreţine a acestora.
 Accesibilizarea şi
participarea socio-culturală:
• Accesul persoanelor cu disabilități este o problemă
complexă: pe de o parte avem în vedere mentalitatea
comunităţii şi societăţii, barierele de ordin
comunicaţional şi atitudinal, iar pe de altă parte
barierele fizice care limitează accesul efectiv al
persoanelor cu disabilități.
În societatea noastră situaţia este la fel de
problematică sub toate aspectele; accesul
persoanelor cu disabilități este limitat în egală
măsură de mentalitatea comunităţii şi societăţii în
ansamblu, de atitudinea oamenilor la orice nivel, de
construcţia fizică a instituţiilor publice.
În strânsă legătură cu aspectul fizic, participarea
la viaţa socială şi culturală a persoanelor cu
disabilități şi deci a adolescenţilor cu disabilități este
limitată şi nu putem vorbi de o participare efectivă ci
mai degrabă de izolarea lor.
 Drepturile garantate:
• Accesul persoanelor cu dizabilităţi la
participare socială este un drept garantat
constituţional; de asemenea se fac referiri
în legislaţia în vigoare cu privire la dreptul
de participare socială a lor.
• Deşi sunt stipulate prin lege obligativităţi
privind accesibilitatea construcţiilor, de
foarte multe ori acest lucru se face fără a
se respecta caracteristicile fireşti astfel
încât să fie şi funcţionale.
 II.PROBLEME IDENTIFICATE:

- opiniile adolescenţilor şi părinţilor;

- opiniile specialiştilor;
- recomandări.
 Opiniile adolescenţilor cu
disabilități şi ale părinţilor:
• Există bariere de ordin fizic, dar mult mai grave sunt
barierele de ordin atitudinal, comportamental şi
mentalitatea oamenilor;
• Probleme de acces al persoanelor cu disabilități încep cu
prima treaptă de socializare (cu intrarea copilului în
comunitatea preşcolară şi şcolară);
• Părinţii reclamă problemele întâmpinate în încercarea de a
introduce copilul cu disabilități în grădiniţă; în acest fel se
intârzie nepermis accesul copilului la serviciile de sprijin şi
de educaţie;
• Şcolile sunt de cele mai multe ori inaccesibile pentru aceşti
copii şi de aceea şcolarizarea lor se face prin alternative
educaţionale (deşi dreptul la educaţie într-un mediu obişnuit
este garantat de Constituţia Republicii Moldova);
 Opiniile adolescenţilor cu
disabilități şi ale părinţilor:
• Chiar dacă sunt învinse barierele atitudinale tinerii cu
disabilități întâmpină bariere de ordin fizic (şcolile nu sunt
accesibile şi nu se fac eforturi pentru accesibilizarea lor);
• Problemele de acces ale copiilor încep însuşi cu locul în care
locuiesc- majoritatea tinerilor care se deplasează cu fotoliu
rulant locuiesc la etaje superioare, iar deplasarea lor în
afara perimetrului locuinţei presupune un efort, în plus din
partea părinţilor; majoritatea părinţilor intervievaţi au o
vârstă la care încep să se resimtă propriile probleme de
sănătate- ei se văd astfel, tot mai neputincioşi în încercarea
de a-şi sprijini copilul.
 Opiniile adolescenţilor cu
disabilități şi ale părinţilor:
• Tânărul cu disabilități este dependent de familia
sa; majoritatea tinerilor intervievaţi trăiesc cu
spaimă şi incertitudine; ei nu ştiu ce se va întâmpla
atunci când familiile lor nu vor mai fi;
• Mentalitatea şi atitudinea comunităţii a născut în
familiile adolescenţilor cu disabilități tendinţa de
a-i proteja prin izolare,; majoritatea părinţilor
recunosc că preferă să-i ţină acasă decât să-i
expună la reacţiile celor din jur; de aceea, de
multe ori, socializarea adolescenţilor cu
disabilități reduce timpul petrecut în serviciile de
recuperare şi sprijin.
 Opiniile specialiştilor care se
ocupă de adolescenţii cu
disabilități
• Nu sunt încurajate participarea şi accesul la viaţa
comunitară a adolescenţilor cu disabilități;
• Nu există iniţiative locale pentru a promova petrecerea
timpului liber în comunitate;
• Instituţiile publice oferă bariere de ordin fizic, dar mai ales
de ordin atitudinal;
• Nu există suficient sprijin pentru familiile acestor
adolescenţi astfel încât să se evite izolarea acestora;
• Accesibilizarea fizică implică costuri materiale; prevederile
legale privind accesibilizarea construcţiilor nu sunt însoţite
nici de sancţiuni şi nici de pachete financiare;
• Accesibilizarea şcolilor şi a grădiniţelor nu reprezintă o
prioritate pentru organismele responsabile
Opiniile specialiştilor care se
ocpupă de adolescenţii cu
dizabilităţi
• Accesul la cultură este limitat deoarece instituţiile
publice (librării, muzee, biblioteci, teatre,
cinematografe)din domeniu nu sunt accesibilizate fizic;
• Nu există dotarea tehnică necesară pentru a facilita
accesul la instituţiile culturale a adolescenţilor cu
disabilități senzoriale (scrisul Braille pentru
nevăzători, limbajul gestual pentru surzi,
amplificatoare şi sintetizatoare de voce etc.);
• Deşi adolescenţii cu disabilități senzoriale consideră că
nu resimt izolarea şi ca au acces la viaţa socială, de cele
mai multe ori acest lucru se face în grupuri închise
(tineri care au acelaşi tip de disabilităţi)- aceasta
reprezintă în fapt o falsă integrare socio-culturală.
 Recomandări recunoscute
de participanţii la discuţii:
• Nevoia conştientizării la nivelul întregii comunităţi a
importanţei şi valorii pe care le au persoanele cu disabilități
şi în mod necesar doar nevoile lor;
• Implicarea reală a comunităţii locale în deschiderea şi
accesibilizarea instituţiilor;
• Nevoia unor politici coerente care să înceapă prin a
accesibiliza fizic mediul în care trăim, să continue prin a
oferi funcţionalitate şi pentru persoana cu disabilități şi să
săvârşească prin a face posibilă acceptarea firească a sa ca
persoană cu drepturi şi responsabilităţi în societate;
• Implicarea tinerilor cu disabilități în campanii de promovare
pozitivă a imaginii lor;
Recomandări recunoscute
de participanţii la discuţii:
• Alocarea resurselor materiale (fonduri) şi umane
(specialişti) necesare pentru accesibilizarea spaţiilor;
• Consilierea adolescenţilor în scopul formării unei
imagini de sine pozitive şi a câştigării respectului de
sine, încrederii în forţele proprii şi în persoana de
alături;
• Consilierea părinţilor pentru susţinerea unei imagini
pozitive a familiei şi tânărului cu dizabilităţi;
• Cooperarea în plan local a organismelor guvernamentale
şi neguvernamentale în scopul creşterii gradului de
participare (evenimente comune între şcoli şi ONG-uri,
între şcoli pentru deficienţe senzoriale şi şcoli
obişnuite etc.).
III. Probleme identificate:
• Dacă ar fi să ne raportăm la statisticile existente sau la
participarea socială a acestei categorii am putea concluziona că ea
nu există;
• Nerecunoaşterea acestei categorii atrage după sine lipsa ofertei
de servicii destinate nevoilor lor specifice;
• În ţara noastră cadrul legislativ pentru persoanele cu dizabilităţi
există; începând cu recunoaşterea constituţională a acestei
categorii şi terminând cu reglementări privind încadrarea în muncă,
participarea şi integrarea socială a acestor persoane sunt
încurajate prin legi. Nu se fac referiri explicite l categoria de
vârstă mai sus menţionată şi reglementările nu sunt operaţionale
datorită lipsei de informare;
• Inexistenţa unor organisme/instituţii deschise care să ofere
părinţilor/persoanelor cu dizabilităţi consiliere juridică atunci când
întâmpină probleme în acordarea beneficiilor/drepturilor ce le
revin;
• Lipsa de comunicare între autorităţile locale îngreunează punerea în
practică a politicilor sociale;
• Facilităţile/gratuităţile din sistemul de sănătate stipulate prin lege
sunt imposibil de aplicat, deoarece sistemul este confruntat, în
ultima vreme de crize financiare acute;
• Lipsa preocupării cadrelor medicale pentru depistarea precoce şi
pentru orientarea părintelui către servicii de sprijin;
• Lipsa unei oferte pe piaţa muncii pentru categoria adolescenţilor şi
tinerilor cu disabilități şi conservatorismul în meseriile deja
identificate;
• Lipsa de accesibilitate nu permite abordarea unor astfel de
profesii decât cele tradiţionale, care au devenit inutile şi
ineficiente;
• Medicalizarea deficienţei şi tratarea ei ca o boală şi de aici
ignorarea aspectelor recuperator şi educativ;
• Lipsa de informare a comunităţii privind dizabilitatea pe de-
o parte, dar şi potenţialul persoanei cu dizabilitate;
• Atitudinea de respingere a comunităţii îi determină pe
părinţi la izolarea lor şi a copiilor/adolescenţilor şi tinerilor
aflaţi în fapt într-o perioadă foarte delicată psihologic şi
social;
• Problema adolescenţei este dificilă la nivelul întregii
societăţi, iar în cazul dizabilităţilor recunoaştem acumularea
riscurilor pentru adolescenţi şi tineri;
• Acordarea certificatului de handicap nu este încă o măsură
de sprijin în dezvoltare şi integrare, ci este percepută ca
etichetare atât între comunitate, cât şi de către
adolescenţii cu dizabilităţi;
• Deşi este un drept recunoscut constituţional, accesul la
educaţie este un demers dificil şi de cele mai multe ori
necesită eforturi suplimentare din partea familiei;
• Majoritatea instituţiilor publice sunt inaccesibile fizic şi nu
au disponibilitate în amenajarea spaţiului astfel încât să
permită accesul oricărei persoane;
• Accesul la viaţa socio-culturală a adolescenţilor cu
disabilități întâmpină dificultăţi de ordin fizic şi atitudinal;
• Serviciile de recuperare sunt insuficiente şi limitate ca
intervenţie la categorii de vârstă;
• Protecţia socială nu porneşte de la nevoile individuale şi la
posibilităţile reale existenţe, ci se referă la categorii de
nevoi determinate de disabilități şi de aceea resursele
existente sunt adesea ineficiente;
• Lipsa preocupărilor pentru pregătirea profesională
a adolescenţilor cu dizablităţi;
• Discrepanţa între posibilităţile profesionale şi
oferta existentă pe piaţa muncii;
• Insuficienţa de informare a angajatorilor asupra
facilităţilor ce le revin la încadrarea unei persoane
cu dizabilităţi;
• Numărul redus al centrelor de terapie
ocupaţională;
• Numărul redus atelierelor protejate;
• Alternative de sprijin insuficiente pentru familii.
Planuri de viitor şi direcţii
de intervenţie:
• A. Influenţarea politicilor socio-educaţionale
pentru a identifica şi sprijini adecvat adolescenţii
şi tinerii cu disabilități;
• B. Influenţarea politicilor de oferte ocupaţionale
şi a pieţii muncii pentru a integra această
categorie de adolescenţi şi tineri;
• C. Activităţi directe în sprijinirea adolescenţilor
şi tinerilor cu disabilități şi familiilor lor;
• D. Schimbarea percepţiilor şi atitudinilor sociale
faţă de adolescenţii cu disabilități;
 A. Influenţarea politicilor socio-educaţionale
pentru a identifica şi sprijini adecvat
adolescenţii şi tinerii cu disabilități:
• Efectuarea unui studiu statistic care să redea
situaţia exactă a acestei categorii de vârstă;
• Optimizarea sistemului de protecţie socială prin
acordarea de beneficii opţionale;
• Asigurarea coerenţei politicilor şi practicilor prin
organizarea de acţiuni comune (seminarii,
conferinţe, ateliere de lucru etc.) care să implice
toate autorităţile locale cu responsabilităţi în
domeniu;
• Formarea, informarea specialiştilor din domeniu
(inclusiv cadre medicale) asupra disabilităţii în
ansamblu şi asupra specificului ei la adolescenţi.
 B. Influenţarea politicilor de oferte
ocupaţionale şi a pieţii muncii pentru a
integra această categorie de adolescenţi şi
tineri;

• Delimitarea categoriilor de profesii

accesibile diferitor tipuri de disabilităţi;
• Implicarea pieţii muncii în recunoaşterea
rolului pe care îl pot juca adolescenţii şi
tinerii cu disabilităţi prin informare şi
stagii de formare.
 C. Activităţi directe în sprijinirea
adolescenţilor şi tinerilor cu disabilități şi
familiilor lor;
• Activităţi de formare vocaţională şi
profesională pentru adolescenţii cu
disabilităţi;
• Activităţi de consiliere a adolescentului
pentru viaţa de adult;
• Consilierea părinţilor;
• Antrenarea adolescenţilor cu şi fără
disabilităţi în activităţi comune în timp
liber.
D. Schimbarea percepţiilor şi atitudinilor
sociale faţă de adolescenţii cu
disabilități;

• Informarea la nivel social cu privire la valoarea persoanelor cu

disabilităţi în general şi la şansele de dezvoltare a adolescenţilor cu
disabilităţi în mod special;
• Implicarea mass-media în promovarea unei imagini pozitive asupra
şanselor de integrare profesională a adolescenţilor cu disabilităţi;
• Programe comune de schimb de experienţă şi informaţii între
iniţiativele de succes şi autorităţi în vedere preluării şi
multiplicării;
• Campanii de înlăturare a barierelor atitudinale din instituţii şi
spaţii publice făcută de către adolescenţii cu disabilităţi;
• Implicarea directă a adolescenţilor cu disabilităţi la nivelul
deciziilor, acţiunilor şi programelor în favoarea lor;
• Construirea unor mecanisme coerente de consultare permanentă a
adolescenţilor şi de identificare a nevoilor lor, la nivelul fiecărei
instituţii şi fiecărei zone.
VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE !