BIODINAMICA

PROTEZELOR PARŢIALE
MOBILIZABILE LA NIVELUL
CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT PARTIAL
Scheletul osos al extremităţii cefalice, cunoscut sub denumirea
de craniu, se compune din două porţiuni distincte -
neurocraniul și splanchnocraniul, având funcţii și morfologie
diferite.
Deoarece toate funcţiile sistemului stomatognat presupun
mișcarea segmentelor mobile ale sistemului și crearea de
presiuni la nivelul suportului său osos, în interiorul
scheletului visceral s-au produs restructurări ale osului și o
trabeculare corespunzatoare, care transmite și anihilează
forţele și presiunile.
La nivelul sistemului stomatognat, forța este generată de către
mușchii mobilizatori ai mandibulei, mușchii limbii, mușchii
orofaciali. Forţa generată de contracţia musculara se
transmite la nivelul structurilor osoase de-a lungul unor
adevărate linii de forţă ce se continuă de la inserţiile
musculare, în interiorul scheletului.
În mișcările de masticaţie, în deglutiţie, mușchii mobilizatori ai
mandibulei proiecteaza mandibula asupra maxilaruluicu o
forţă posibilă de aproximativ 30-400 kgf ce se exercită la
nivelul reliefului ocluzal al dinţilor. Conform legilor
mecanicii, forţa este exercitată asupra fețelor ocluzale ale
arcadelor mandibulare și maxilare în mod egal, dar cu direcţie
opusă. De la nivelul dinţilor și alveolelor, presiunea este
transmisă bazei osoase maxilare și mandibulare. Osul
mandibular prezintă o structura spongioasă, trabeculată,
acoperită cu o corticală osoasă de o grosime ce o depășește pe
cea maxilară.
La mandibulă, sistemul trabecular dentar reunit la extremitatea
apicală a alveolelor se unește cu sistemul trabecular al arcului
bazal îndreptându-se spre condilul mandibular.
Oasele masivului facial reprezintă, că și restul scheletului de
altfel, un exemplu al modului în care are loc adaptarea
structurii la funcţie. Având o structura spongioasă, conţinând
mai multe cavităţi (sinusală, orbitară, nazală), oasele
masivului facial rezistă la solicitări importante, datorită unei
arhitectonici interioare care îl structurează în stâlpi și
platforme de rezistenţă.
Stalpii de rezistenta
Forţele care acţionează la nivelul protezelor parţial mobilizabile
scheletate

 Proiectarea construcţiei protetice ţine cont de legi mecanice și

biologice. În cazul protezelor parţial mobilizabile scheletate,
cu cât șeaua terminală este mai lungă, cu atât forţa exercitată la
nivelul dinţilor limitrofi breșei este mai mare, situaţie cu totul
nefavorabilă și nebiologică. Intelegerea mecanismelor simple
și asocierea cu acestea pot ajuta în conceperea unui design al
protezei mobile care să îndeplinească obiectivele biologice și
profilactice de conservare a ţesuturilor biologice.
 Mecanismele pot fi clasificate în două mari categorii: simple și
complexe. Cele complexe sunt o sumă sau combinaţie de mai
multe mecanisme simple. Cele 6 mecanisme simple sunt:
pârghia, pana, șurubul, roata cu ax, scripetele și planul înclinat.
Dintre acestea, în conceperea protezei mobile, trebuie evitate
pârghia și planul înclinat
 În cazul unei proteze parţial mobilizabile scheletate, când o forţă
acţionează la nivelul unei șei terminale, această va efectua o mișcare
de rotaţie ce se poate descompune în cele trei planuri spaţiale, datorită
existenţei diferenţei de rezilienţă dintre substructurile

odontoparodontale și țesuturile moi ce acoperă crestele alveolare.

Conform principiului suprapunerii efectelor, dacă asupra unui rigid

actionează mai multe forţe concurente, efectul lor este același cu cel al
rezultantei lor.
În cazul a două forţe concurente (cu
punct de aplicaţie comun),
rezultanta se poate obţine cu
ajutorul paralelogramului construit
pe cele două forţe, având mărimea
și direcţia diagonalei
paralelogramului trasat
 forţa care imprimă o mișcare unui corp este forţă activă Fa
 forţa care se opune acestei mișcari este forţă de rezistență
(pasivă) Fr.
 Atunci când forţa activă este egală cu forţă de rezistenţă,
corpul este în stare de echilibru.
În mecanismul masticației, mandibula este supusă la o suma
de forţe active care o mobilizează în contradicţie cu forţele
pasive de rezistenţă. Forţele active se mănifestă și asupra
dinţilor, a restaurarilor fixe sau mobilizabile.
 Forţele active sunt generate de musculatura activă care
imprimă mandibulei mișcarea, iar forţele pasive sunt date de
greutatea mandibulei, tonusul musculaturii antagoniste,
parodonțiul marginal, dinții restanţi, osul alveolar edentat.
Direcţia de deplasare a mandibulei, cât și forţa care o aplică
asupra maxilarului sunt determinate de rezultanta acţiunii
grupului de mușchi ridicatori
Astfel mușchii temporali prin contracţia lor bilaterală determina
mișcarea în sens postero-superior pe o direcţie care se
întretaie cu planul de la Frankfurt, sub un unghi de 60 de
grade, deschis posterior, pterigoidienii interni în sens antero
superior, pe o direcţie ce întretaie planul de la Frankfurt sub
un unghi de 110 grade deschis anterior, iar maseterii au
același sens pe o direcţie ce întretaie planul respectiv sub un
unghi de 97 grade cu aceeași deschidere anterioară
Aplicând legea paralelogramului se obţine rezultanta
contracţiei tuturor ridicătorilor ce se manifestă pe o
direcţie normală pe planul de la Frankfurt și care face
un unghi de 75 de grade cu planul ocluzal,
manifestându-se către superior cu o mărime de
aproximativ 180 kgf.
Complexitatea articulației temporo-mandibulare,
contracţia a numai o parte din fasciculele musculare,
duce la o varietate aproape infinită a mișcarilor
mandibulare ca sens, direcţie, intensitate a forţei, în
dependenţă cu cerinţele funcţionale ale deplasărilor
mandibulare. Astfel forţă declanșaţă de musculatura
ridicătoare este în medie de 10-20 Kgf la nivelul
incisivilor si 30-50 Kgf la nivelul lateralilor.
Din relaţia P=F/S se observă raportul invers proporţional
dintre presiune și suprafaţă. Așa se explică faptul că la
nivelul frontalilor presiunea este foarte ridicată, scade la
nivelul premolarilor, ajunge minimă la nivelul molarilor de 6
ani care au suprafața ocluzală cea mai mare și crește ușor
la molarii de 12 ani și molarii de minte. Diferenţa de
morfologie coronară, radiculăra și osoasă influenţează
valoarea forţei. Forţele active își manifestă acţiunea la
nivelul fețelor ocluzale, având că punct de plecare centrul
geometric al acesteia.
Forţele de rezistenţă (pasive) sunt generate de rezistenţa
mecanică a dintelui, rezistenţa mecanică a elementului
gnatoprotetic și de structura membranei desmodontale, a
corticalei osoase. Aceste forţe se numesc pasive deoarece
ele apar ca un răspuns la forţele active (apar numai atunci
când există solicitare) și se opun deplasărilor și
deformărilor. Osul are un nivel de rezistenţă limitat, de
aproximativ 1,6 kgf/cm2 , de aceea la nivelul sistemului
stomatognat acţiunea forţelor este gradată de existenţa
receptorilor mucoasei periferice, desmodonțiului,
structurilor articulare, mușchilor.
 Pentru ca proteza să fie reţinută pe câmp, trebuie caforţa de retenţie să
fie mai mare sau cel puţin egală cu forța de tracțiune sau de dislocare.
Împotriva forţelor de tracţiune indirectă acţionează și elementele speciale
ca opritorii de basculare.

 Forţele de presiune masticatorii sunt multiple ca direcţie și sens, ce

acţionează asupra dinţilor naturali și prin ei asupra osului, neutralizându-
se în parodonțiu și în stâlpii de rezistenţă ai maxilarelor, acţionând asupra
dinţilor artificiali susţinuţi de șeile protetice și, prin intermediul acestora,
la nivelul muco-priostului și osului subiacent. lntensitatea acestor forţe
depinde în primul rând de capacitatea mușchilor ridicători ai mandibulei,
de natura alimentului, gradul de sensibilitate al parodonțiului dinţilor
stâlpi și respectiv ai muco-periostului în cazul când sau se sprijină pe
mucoasa (existând posibilitatea unui sprijin mixt.)

 Sensibilitatea parodonțiului și mucoasei prin releul reflexului parodonto-

muscular, gingivo-muscular și respectiv gingivo-parodonto-muscular
descrise de Rubinov, comandă întreruperea contracţiei musculare în
funcţie de duritatea alimentului și experienţa acumulată de individ,
presiunile masticatorii neatingând niciodată intensităţi dureroase. Cum
muco-periosul prins între șa și mucoasă este mai sensibil decât
parodonțiul specializat în dispersarea presiunilor, iată una din explicaţiile
eficienţei masticatorii reduse (1/3-1/5) în cazul protezelor cu sprijin pur
mucozal.
 Dacă se consideră creasta alveolară ca un
cilindru acoperit de șauă protetică, proteză
se află în echilibru static atunci când
rezultanta forţelor de presiune trece prin
centrul cilindrului care corespunde
mijlocului crestei alveolare.
 . Dacă rezultanta forţelor de presiune
masticatorii actionează în interiorul acestei
suprafeţe de presiune, proteza se află în
echilibru dinamic și static, iar forţele se
transmit prin baza protezei fără a produce
bascularea. Când forţele de presiune
masticatorii acționează în afară limitelor
suprafeţelor de sprijin, protezava bascula
I. FORŢELE CARE ACŢIONEAZĂ ASUPRA PPM

 a). Forţa de masticaţie:

 - forţe verticale.
 - forţe oblice
 - orizontale.
 - compuse
 punctul de aplicatie al forţei.
 presiunea de masticaţie.
 b). Deglutiţia.
 c). Alimentele lipicioase.
 d). Forţa gravitaţională.
 e). Forţe consecutive actelor reflexe.
 f). Musculatura periferică.
 g). Parafunctii: bruxism
 II. DEPLASĂRILE PPM

 A. Deplasările protezelor în direcţie

verticală şi factorii care se opun
deplasărilor:
 1. Desprinderea protezelor şi factorii
care se opun.
 2. Înfundarea protezelor şi factorii
care se opun.
 B. Deplasările protezelor în direcţie
orizontală:
 1. Mezializarea şi factorii care se
opun.
 2. Distalizarea şi factorii care se
opun.
 3. Deplasarea laterală şi factorii care
se opun.
 C. Deplasările protezelor prin rotaţie
sau basculare:
 1. Basculare prin desprinderea
extremităţii distale şi factorii care se
opun.
 2. Basculare prin înfundare şi factorii
care se opun.
 3. Basculare laterală.
III. EFECTELE DEPLASĂRII PPM
ASUPRA SSG
 I. Forţele care acţionează asupra PPM.

 a). Forţa de masticatie apare în timpul actului de

masticaţie (DINAMIC )şi în deglutiţie
(DINAM+STATIC) ca urmare a contracţiei
muşchilor ridicatori mandibulari.
 Caracteristicile forţelor funcţionale de
masticatie:
 - au intensitate variabilă.
 - acţionează intermitent.
 - au direcţie predominent verticală.
 - pot apare componente oblice sau orizontale, în
raport cu felul în care se întâlnesc dinţii celor
doua arcade.
 b) Deglutiţia se realizează prin contracţia muşchilor
ridicători mandibulari, cu aducerea arcadelor în relaţie
centrică, contracţia muşchilor limbii, realizând după
Posselt cicluri în gol de 2500 în 24 de ore şi deglutiţia
alimentară cu 600 cicluri în 24 de ore. Este necesară
repartizarea uniformă a presiunilor masticatorii pe câmpul
protetic şi folosirea sprijinului dento-parodontal sau mixt.
 c) Forţele date de alimentele lipicioase tind să
desprindă protezele de pe câmpul protetic în timpul
masticaţiei.
 d) Forţa gravitaţională acţionează mai ales asupra
protezelor maxilare datorită greutăţii protezelor în
edentaţiile subtotale.
 e) Forţele consecutive actelor reflexe (strănut, tuse,
parafuncţii, bruxism) pot mobiliza protezele parţiale.
 Forţele care apar datorită lipsei de echilibrare ocluzală
corectă a dinţilor restanţi precum şi a protezelor, cu
apariţia de interferenţe ocluzale şi contacte premature,
induc deplasări orizontale şi verticale ale protezelor
mobilizabile, nefiziologice, asupra ţesuturilor de sprijin şi
stabilizare.
 f) Musculatura periferică
determină în acţiunea ei forţe care să
mobilizeze proteza dacă marginile ei
nu sunt modelate funcţional, adică
sunt lungi şi foarte groase, oferind
un spaţiu redus pentru muşchii limbii
şi muşchiul orbicular al buzelor.
În concluzie, forţele care se exercită asupra
protezei partiale mobilizabile sunt:
 - forţe verticale: - de presiune datorită
musculaturii ridicătoare.
 - de tracţiune, desprindere datorită: musculaturii
coborâtoare, alimentelor lipiciose, musculaturii
periferice, gravitaţiei.
 - forţe orizontale - rezultate din descompunerea
forţelor verticale care întâlnesc planurile înclinate
şi din acţiunea musculaturii limbii şi oro-faciale.
Acestea sunt: - tangentiale - de-a lungul arcadelor.
 - sagitale.
 - transversale.
 - oblice.
- forţe combinate (combinaţii de forţe
verticale şi orizontale).
Direcţiile în care se pot deplasa protezele sunt:
- verticale: - gingivo-ocluzală (desprindere).
- ocluzo-gingivală (înfundare).
- orizontală: - postero-anterior (mezializare).
- antero-posterior (distalizare).
- lateral.
- bascularea, pendularea sau rotaţia protezelor.
 II. Deplasările PPM
Factorii care pot acţiona împotriva deplasării
protezelor sunt:
- factori de ordin morfo-funcţional: - relieful
câmpului protetic.
-musculatura.
- factori fizici: - adeziunea.
- succiunea.
- factori mecanici: - sistemele de
stabilizare.
- factori auxiliari: - autocontrolul.
- prafuri adezive.
 A. Deplasările protezelor în direcţie verticală
şi factorii care se opun deplasărilor
. Forţele orizontale se transmit asupra crestelor alveolare și
asupra dinţilor restanți cu care proteza vine în contact, prin
sistemul de ancorare sau prin intermediul bazei protezei,
ducând în cele din urmă la atrofia exagerată a crestei și
mobilizarea dinţilor prin solicitări nefiziologice
1. Desprinderea protezelor în sens gingivo-ocluzal.
Este determinată de forţele de tracţiune directe care se
manifestă în sens vertical, tinzând să disloce proteza de pe
câmpul protetic. Ele se manifestă atât static cât şi dinamic în
timpul funcţiilor.
Forţele de desprindere sunt generate de:
- alimente lipicioase.
- acţiunea muşchilor obrajilor, buzelor, limbii, care intersectează
marginea protezei nedelimitată funcţional.
- greutatea protezei, care este favorabilă mandibulei, dar în exces
ea determină desprinderea directă a protezei mobilizabile
 Măsurile de ordin clinic şi tehnic reuşesc să
limiteze tendinţa de desprindere a protezelor
mobilizabile.
 - dinţii artificiali de pe arcadele laterale să nu fie
globuloşi pentru a nu retenţiona alimentele
lipicioase.
 - modelarea corespunzatoare a versantului oral şi
al celui vestibular ai şeilor laterale şi lustruirea
perfectă a protezelor.
 - marginile protezelor să fie modelate de grosime
corespunazatoare, să nu depaşească limitele
funcţionale ale câmpului protetic, să ocolească
frenurile, bridele.
 - grosimea şi modelajul versantului lingual al
protezei mobilizabile să asigure spaţiul funcţional
pentru limbă.
 Factorii care se opun desprinderii
protezelor:
 Mijloace auxiliare:- adeziunea şi succiunea
atunci când pot fi realizate clinic printr-o
bună închidere marginală. În realizarea
acestor două deziderate intervin o serie de
factori cunoscuţi din tratamentul
edentaţiei totale. Amintim de prelungirea
marginilor protezei până la mucoasa posiv
mobilă, ocolirea formaţiunilor anatomice
mobile, existenţa suprafeţelor plane ale
câmpului protetic.
 -retentivitatile anatomice, tonicitatea
musculara si lustruirea protezei.
Mijloace principale:
 - retenţia asigurată de porţiunile
corespunzatoare ale elementelor de
agregare, ale croşetelor situate în zonele
retentive subecuatoriale (croşete de
sârma cervico-ocluzale, croşete Jackson,
croşete Stahl, croşete turnate cu traseu
circular).
PP Sceletata:bratul retentiv subecuatorial
cu adancimea de retentie de 0,25-
0,50mm
PP acrilica: adancimea de retentie de 0,75-
1mm
 RETENTIA
 ca principiu, determină realizarea unei stabilităţi
optime. Retentia este asigurată prin antebraţul
croşetului care trebuie să penseze dintele.
Acţiunea extremităţii flexibile a croşetului
încetează o dată angajată pe locul ei de retenţie
dentar unde va rămane pasiv. Retenţia se
exercită în momentul când forţele de
tractiune încearcă dislocarea protezei.
 Pentru ca proteza să fie reţinută pe câmpul
protetic, trebuie ca forţa de retenţie să fie mai
mare sau cel putin egală cu forţa de tracţiune sau
dislocare.
 2. Înfundarea protezelor in sens
ocluzo-gingival.
Înfundarea PPM apare în masticaţie, deglutiţie, în parafuncţii,
echilibrare incorecta a ocluziei, DV marita.
Intensitatea forţelor depinde de:
 - forţa muşchilor ridicători ai mandibulei.
 - natura alimentului.
 - suprafaţa de transmitere a presiunilor.
 - suprafaţa de recepţie a presiunilor.
 - gradul de sensibilitate a parodonţiului dinţilor stâlpi şi
respectiv a muco-periostului.
Factorii care influenţează semnificativ înfundarea protezelor
sunt:
 - factori biologici.
 - factori funcţionali: durata şi intensitatea forţelor care
acţionează asupra osului:
 - factori de ordin tehnic.
 Factorii care se opun înfundării
protezelor sunt:
 - sprijinul dento-parodontal.
 - sprijinul mixt dento-muco-osos.
Frânarea deplasării verticale prin înfundare
se realizează prin repartizarea echilibrată
pe toată zona de sprijin, a presiunilor
masticatorii, prin elementele protetice
mecanice: pinteni ocluzali, porţiunile
supraecuatoriale ale croşetelor, culise,
telescoape, bare, gheruţe incizale,
elemente structurale ale PPM plasate
supraecuatorial care se sprijină prin
pinteni pe dinţi.
Împotriva înfundării protezei parţial
mobilizabile scheletate acţionează :
toate porţiunile rigide ale croşetelor
așezate în conul de sprijin; pintenul
ocluzal sau supracingular; barele
supracingulare, gheruţele incizale,
coroanele telescopate, sistemul
Dolder Acherman, sistem de culisare.
 B. Deplasare protezelor în
direcţii orizontale
a). Mezializarea, deplasarea postero-
anterioară se produce în:
 - edentaţii frontale întinse cu supraacoperire
adâncă, fără treaptă sagitală, ocluzie cap la cap
sau inversă.
 - creasta alveolară puternic atrofiată.
 - edentaţii terminale cu crestele alveolare
ascendente spre distal la mandibulă şi
descendente la maxilar.
 - hipertonia limbii şi edentaţii frontale.
 - ocluzie artificială incorectă prin contacte
premature în RC.
 Forţele orizontale pot apare și în urma
deplasărilor protezei produse de construcţii
defectoase, creasta descendentă sau ascendentă,
mucoasa gingivală cu mobilitate orizontală, etc.
Neutralizarea acestor forţe se poate obţine prin:
mărirea suprafetei de sprijin (adeziune) a
protezei la câmpul protetic, construirea de șei
protetice cât mai întinse incluzând o suma de
elemente ale câmpului protetic care să se opună
mișcarilor orizontale (tuberozităţii maxilare,
tuberculi mandibulari), înmultind numărul dinţilor
stâlpii pe care se ancorează proteza în scopul
dispersării forţelor (croșet continuu), aplicarea
unor mijloace de legătură între proteză și dinții
stâlpi care să nu transmită acestora decât în mică
parte forţele orizontale (conexiuni elastice,
amortizori, spărgători de forţă )
 Factorii care se opun
mezializării:
 - factorii morfologici ai câmpului protetic: cuprinderea tuberozităţii
maxilare şi a tuberculului piriform.
 - redarea unei curbe sagitale de ocluzie uşor accentuată, cu
contacte echilibrate.
 - contactul bazei protezei cu faţa disto-orală a dinţilor restanţi.
 - utilizarea conectorilor dentari sau plăcuţelor dento-mucozale.
 - creearea unui spaţiu în porţiunea anterioară, suficient mişcărilor
limbii.
 - subarticularea frontalilor (în relaţie centrică şi intercuspidare
maximă).
 - montarea corectă a dinţilor frontali inferiori în zona neutrală
pentru a nu jena mişcările limbii.
 - baza protezei mai subţire în zona orală centrală pentru a crea
spaţiul pentru limbă.
 - conectori secundari proximali şi interdentari, croşet contunuu,
braţele opozante, pintenii ocluzali.
 - în edentaţia de clasa a IV-a Kennedy se montează dinţii din zona
frontală cu o inocluzie frontală sagitală egală cu gradul de
propulsie a mandibulei din timpul fonaţiei.
 Împotriva acţiunii de mezializare a
protezelor parţial mobilizabile scheletate
se folosesc: redarea unei curbe de ocluzie
sagitale ușor accentuată, cu contacte
ocluzale echilibrate, contactul bazei
protezei cu faţa distalo-orală a dinţilor
restanţi sau aplicarea pe aceştia a
conectorilor principali dentari, șeile
protetice pe întreaga creastă alveolară,
crearea de spaţiu (în porţiunea anterioară)
suficient mișcarilor limbii, subarticularea
frontalilor.
 b).Distalizarea, deplasarea
antero-posterioară
Această mişcare se produce în:
 - montarea dinţilor artificiali în curbe sagitale accentuate
care duc la apariţia de forţe orizontale cu componente
orientate distal.
 - creste edentate ascendente distal la maxilar şi
descendente distal la mandibulă.
 - edentaţii subtotale cu dinţi restanţi în număr mic.
Factorii care se opun distalizării PPM:
 - includerea obligatorie ca elemente de menţinere a
tuberculului piriform şi a tuberozităţii maxilare.
 - dacă este cazul, montarea dinţilor artificiali cu o curbă
sagitală inversată.
 - croşetul să realizeze pe dintele stâlp o încercuire de minim
180*.
 - folosirea mijloacelor mecanice: pintenii ocluzali în fosetele
meziale, coroane telescopate, culise intra- sau
extracoronare, croşet continuu incizal cu gheruţe incizale,
croşete cu deschidere edentată.
În scopul frânării deplasărilor distale ale protezelor
parţial mobilizabile scheletate se folosesc:
 curbă de ocluzie sagitală inversă,
 dispozitive mecanice
 porțiunile croșetelor aflate pe fețele mezio-
vestibulare ale dinţilor,
 pinteni ocluzali din fosetele meziale ale molarilor,
 coroane telescopice,
 culise intra- și extra coronare
 croșete reciproc,
 croșet continuu lingual cu gheruţe incizale
articulate mezial.
 c). Deplasarea laterală
Se produce în:
 - edentaţii terminale cu creste edentate atrofiate.
 - montarea şi alegerea dinţilor artificiali incorect.
Factorii care se opun deplasării laterale:
 - bazele protezelor să cuprindă în totaliate crestele
edentate.
 - dinţii laterali să fie montaţi stric pe mijlocul crestei.
 - alegerea dinţilor artificiali laterali de formă şi cuspidare
optimă.
 - contacte dento- dentare de tip cuspid fosetă şi
respectarea principiilor ocluziei funcţionale.
 - diametrul vestibulo-oral al arcadei artificiale să
corespundă laţimii crestelor edentate.
 - elemente mecanice: porţiunile supraecuatoriale ale
croşetelor, pintenii ocluzali, braţele elastice ale croşetelor,
conectorii dentari, culise, coroane telescopice.
 Deplasarea vestibulo-orală a protezelor
are loc în condiţii funcţionale în cazul
crestelor atrofiate (retentivitate scăzută).
Neutralizarea forţelor ce produc
deplasările laterale este posibilă prin
folosirea elementelor mecanice de
stabilizare: conectori mucozali sprijiniţi pe
hemiarcada dentară, coroane telescopate,
culise, pinteni ocluzali, braţele elastice ale
croşetelor.
 C. Deplasarea protezelor prin
rotaţie sau basculare
 DEFENITIE
 . Bascularea se produce ori de câte ori
există o disproporţie între poligonul
protetic şi poligonul de stabilizare, între
braţul de forţă şi cel de rezisetnţă al PPM.
Poligonul protetic este acoperit de şeile
protetice delimitate de mijloacele de
menţinere directă a protezei. Poligonul de
stabilizare este determinat de unirea
mijloacelor de menţinere directă şi
indirectă ale protezei mobilizabile.
 Mijloacele de menţinere directă sunt
elementele protetice mecanice aplicate pe
dinţii care mărginesc breşa edentată
(croşete, culise, telescoape).
 Mijloacele de menţinere indirectă sunt
elementele protetice mecanice
antibasculante care se opun deplasării în
sens sagital sau lateral şi sunt aşezate la
distanţă de axa de basculare. Cu cât sunt
plasate la o distanţă mai mare, cu atât
eficienţa lor pentru stabilitate creşte.
 1. bascularera prin desprinderea extremităţii distale a
şeilor care se produce datorită:
 - acţiunii alimentelor lipicioase.
 -gravitaţiei la maxilar.
 - mobilităţii periferice a câmpului protetic.
 - modelarea marginală incorectă a şeilor protetice sau degajarea
incorectă a frenurilor şi a bridelor laterale.
 - montării sau alegerii incorecte a dinţilor artificiali.
 - creste alveolare atrofiate în edentaţiile de clasa a I-a, a II-a şi a
IV-a Kennedy.

Factorii care se opun sunt date de aplicarea elementelor

antibasculante înaintea liniilor croşetelor, dincolo de axa de
rotaţie, şi anume: conectorul dentar, gheruţele incizale, croşetul
continuu, pintenii ocluzali meziali.
Edentatia de Cl I Kennedy:pintenii ocluzali plasati in foseta meziala a
PM1, crosetul continuu, gherute incizale, conectori principali
dento-mucozali.
Edentatia de cl II K : pinten ocluzal plasat in foseta meziala a PM 1.
Ed Cl IV K: crosete Bonwill cu pintenii ocluzali plasati cat mai distal.
 2. bascularea prin înfundare se produce datorită:
 - rezilienţei mari a fibro-mucoasei care permite înfundarea şeilor.
 - forţelor verticale din timpul masticaţiei, de valori mari, care pot
înclina dinţii restanţi sau dinţii stâlpi, produc modificări patologice
la nivel parodontal. La aceasta se adaugă atrofia traumatică a
crestelor alveolare edentate.
 - la ed Cl I, II, IV K
 - axul de rotatie trece prin cei mai posteriori dinti stalpi.
Modificările produse duc la instabilitatea PPM care necesită astfel
rebazări periodice.
Factorii care se opun înfundării sunt:
 - extinderea în limite funcţionale a şeilor protetice.
 - acoperirea de PPM a zonelor biostatice.
 - folosirea pentru amprentare a amprentelor funcţionale
compresive.
 - aplicarea de amortizori de presiune pentru câmpurile protetice
reziliente.
 - solidarizarea dinţilor stâlpi prin microproteze.
 - utilizarea de croşete cât mai elastice.
 - folosirea conectorilor principali laţi la maxilar.
 - realizarea sprijinului în fosetele meziale ale dintelui stâlp
terminal.
 - folosirea de croşete deschise edentaţiei.
 - utilizarea sistemelor speciale de stabilizare.
 3. bascularea laterală este determinată de:
 - montarea în zona laterală a dinţilor artificiali
înafara crestelor edentate.
 - folosirea de dinţi artificiali prea laţi.
 - în caz de torus palatin proeminent.
Factorii care se opun basculării laterale sunt:
 - alegerea şi montarea corectă a dinţilor artificiali
în zonele laterale.
 - păstrarea contactelor antagoniste de tipul
cuspid-fosetă.
 DEFINITIE
 bascularea sagitală prin desprindere şi prin înfundare
se face după un ax de rotaţie care trece prin ultimii dinţi
stâlpi, cei mai distali, ax numit linia de rotaţie, fulcrum line,
sau axă de basculare. Bascularea prin înfundarea
extremităţii distale a PPM se realizează faţă de axul de
rotaţie primar care trece prin cei mai distali pinteni ocluzali.
Ea apare cel mai frecvent în edentaţiile de clasa a I-a şi a
II-a Kennedy.
 Bascularea prin desprinderea extremităţii distale a şeilor se
realizează după axul de rotaţie secundar care trece prin
vârfurile extremităţii libere a braţului retentiv al croşetelor
plasate cel mai posterior.
 Basculările laterale prin desprindere, numite şi rotaţii
transversale, se realizează după un ax sagital care trece
prin punctele de sprijin dento-parodontal şi apare pe partea
inactivă, de balans, înfundarea pe partea activă fiind de
mică amplitudine.
 III. Efectele deplasării PPM
asupra SSG
 - asupra dinţilor restanţi: înclinări, rotaţii, eroziuni şi leziuni
carioase la nivelul dinţilor stâlpi din cauza acţiunii incorecte
a croşetelor sau durităţii aliajului folosit, compromiterea
valorii de implantare a dinţilor stâlpi.
 - afectarea parodonţiului marginal.
 - leziuni mucosale: hiperemie, inflamaţie, decubit,
hiperplazie.
 - atrofia crestelor alveolare.
 - devierea mandibulei sagital sau lateral pentru a găsi
poziţia confortabilă, de necesitate, în timpul actului de
masticaţie.
 - apariţia de ticuri şi malfuncţii.
 -inconfort funcţional.
 - fracturi ale elementelor componente ale PPM.
 - neadaptarea funcţională şi psihică a pacientului.
 Stabilitatea statica
Se afirmă despre un corp că este în
echilibru static, atunci când verticala
trecând prin centrul său de greutate este
în interiorul poligonului său de susţinere.
Condiţia de echilibru a două corpuri, din
care unul îl susţine pe celălalt, este
indeplinită atunci când verticala ce trece
prin centrul de greutate al corpului
susţinut se confundă sau se apropie de
verticala ce trece prin centrul de greutate
al corpului susţinător și când suprafaţa
poligonului de susţinere este pe cât posibil
mai întinsă.
Pentru maxilar
 Prelungind DG si EG obtinem punctele AB, la intersectia lor cu
elipsele. A si B sunt simetrice cu E si D fata de G,( centrul de gravitatie),
ele marcand in acelasi timp limita anterioara a punctelor de pe arcada
care isi gasesc simetricul lor pe partea opusa a arcadei, in mod
echilibrat. Orice punct considerat anterior de A (exemplu G )isi gaseste
simerticul sau in afara arcadei alveolo-dentare (G’) si prin urmare nu se
poate echilibra static simetric pe arcada. AB fiind linia interpremolara,
orice edentatie siutata posterior de aceasta se poate proteza prin proteze
simetric echilibrate si implicit orice edentatie anteriora acestei linii se
poate proteza numai prin proteze asimetrice echilibrate .
F
A B B
A
A B

G G
2/5
posterioare
D E E
D

Foto 1 Foto 2
Prelungind DO și EO obţinem punctele AB, la intersecţia lor cu elipsa. A și B
sunt simetrice cu E și D faţă de O, centrul de gravitaţie, ele marcând în
același timp limita anterioară a punctelor de pe arcadă, care își găsesc
simetricul lor pe partea opusă a arcadei, în mod echilibrat. Orice punct
considerat anterior de A (exemplu G) își gasește simetricul sau în afara
arcadei alveolo-dentare (G") și prin urmare nu se poate echilibra static
simetric pe arcadă. AB fiind linia interpremolară, orice edentație situată
posterior de aceasta se poate proteza prin proteze simetric echilibrabile și
implicit orice edentație anterioară acestei linii se poate proteza numai prin
proteze asimetric echilibrabile.
Există situaţii când edentația se află atât anterior cât și posterior faţă de linia
interpremolară (AB) protezandu-se prin proteze simetric-asimetic
echilibrabile