Perceptie- Gandire

Jean Piaget- dezvoltarea

intelectului copilului
• Axiome ale sistemului piagetian:
• 1.conceperea inteligentei ca rezultat al interiorizarii
actiunilor afective si de factura culturala;
• 2. postularea mecanismului adaptarii, cu cele doua
fatete ale lui:asimilarea si acomodarea ca invarianti
functionali si nu structurali, mecanism esential in in
relatia dintre subiect si obiect, considerarea echilibrarii
progresive si dinamice ca principiu ce asigura trecerea
de la o stare la alta, de la o structura cognitiva la alta,
prin modificarea si complicarea permanenta a
interactiunilor dintre asimilare si acomodare;
 Jean Piaget- dezvoltarea
intelectului copilului
• 3. stadializarea dezvoltarii psihice a copilului,
gandirea infantila dezvoltandu-se prin inlantuirea
de actiuni sau operatii ce efectueaza deplasari
sau transformari.
• ( Reprosurile ce ise aduc: lume obiectiva,
de idei si mai putin o lume a oamenilor si a
relatiilor dintre acestia; excesul de logica( logica
si epistemologie); exacerbarea rationalului si
rationalitatii, fara a sesiza si rolul intamplarii;
ignorarea diferentelor de personalitate si de
mediu socio-cultural; caracter abstract al teoriei).
• Chiar daca afectivul si cognitivul nu sunt in
relatie cauzala, intre ele exista o unitate
indestructibila.
• Afectivitatea constituie energetica conduitei, ale
carei structuri corespund functiilor cognitive, si
daca energetica nu explica structura si nici
structura nu explica energetica, nici una nu
poate functiona fara cealalta.
• Aspectele afective si cognitive ale conduitei sunt
indisociabile. Intre creatiile cognitive, ludice,
afective, sociale si morale exista o unitate
functionala.
 Perceptie- Gandire
• Senzatiile reflecta insusirile obiectelor ,
spre deosebire de perceptii – care sunt
procese psihice de reflectare a obiectelor
in complexitatea insusirilor lor .
• Senzatiile sunt elemente constitutive ale
perceptiei.
• Senzatiile se pot imparti in doua grupe:
• a)Senzatii kinestezice (sau de miscare, de echilibru) si interne (sau
organice), care reflecta miscarile corpului sau a unor parti ale
corpului si starea organelor interne.
• Receptorii acestor senzatii se gasesc pe suprafata organelor
interne, in muschi, tendoane si articulatii, in urechea interna (partea
vestibulara).
• b)Senzatiile externe, care reflecta insusiri ale obiectelor si
fenomenelor lumii exterioare. Se disting in aceasta grupa:
• -senzatii vizuale;
• -senzatii auditive;
• -senzatii cutanate;
• -senzatii olfactive;
• -senzatii gustative.
• ADAPTAREA SENZORIALA
• Prin A.S. se intelege modificarea sensibilitatii analizatorilor, in
functie de intensitatea stimularii. La modul general, spunem ca in
conditiile stimulilor slabi, sensibilitatea creste, pe cand in conditiile
stimulilor puternici, sensibilitatea scade.
• Adaptarea caracterizeaza toti analizatorii, dar in mod deosebit
se manifesta in cazul senzatiilor de presiune (de atingere), termice,
olfactive si vizuale. In cazul sensibilitatilor algice si auditive,
fenomenul de adaptare este mai putin observabil.
• adaptare olfactiva -> mirosul de tutun – 1-3 minute;
• adaptare gustativa -> merele dupa prajitura par acre;
• adaptare vizuala -> din camera intunecata, la lumina soarelui si
adaptarea la intuneric.
• INTERACTIUNEA ANALIZATORILOR
• Un stimul care actioneaza asupra unui
analizator dat, poate modifica efectul altor
stimuli, care se adreseaza altor analizatori.
• Ex.: motorul unui avion, prin zgomotul
lui, produce scaderea sensibilitatii vederii
pana la 20% din nivelul initial.
• PRAGURILE SENZORIALE SI POSIBILITATEA MODIFICARII
LOR
• Sensibilitatea este capacitatea analizatorului de a raspunde la:
• -actiunea minima a unui stimul: -> sensibilitatea
absoluta;
• -diferenta minima dintre stimuli -> sensibilitatea
diferentiala.
• In ambele cazuri, sensibilitatea este invers proportionala cu
pragul absolut sau diferential al senzatiei.
• Pragul nu este o valuare fixa, ci o valoare statistica, exprimand
marimea cea mai probabila.
• Factorii care pot face ca pragul sa varieze, in anumite limite:
• fluctuatiile in atentia subiectului;
• variatia in stare functionala a analizatorului cercetat;
• conditiile spatiale sau temporale ale prezentarii stimulilor
• Perceptia este reflectarea obiectelor si
fenomenelor in momentul actiunii lor nemijlocite
asupra receptorilor.
• Perceptia apare ca rezultat al actiunii unui
stimul complex care in mod obisnuit actioneaza
asupra mai multor analizatori.
• Dar un obiect se poate recunoaste cateodata
dupa o singura insusire (ex. floarea,
motocicleta!) – recunoasterea este posibila
numai pe baza experientei anterioare asupra
obiectelor si fenomenelor.
• RELATIA DINTRE OBIECT SI FOND IN
PERCEPTIE
• In mod obisnuit, asupra analizatorului
actioneaza concomitent mai multe obiecte si
fenomene; dar, perceptia lor nu se face in mod
egal. Unele apar in primul plan, altele par ca trec
pe un plan secundar si le percepem mai putin
distinct. Aceste obiecte, din ultima categorie,
constituie fondul perceptiei. Pe acest fond, iese
in primul plan figura sau obiectul perceptiei (de
fapt, tinta observatiei noastre).
• PERCEPTIA INSUSIRILOR SPATIALE ALE
OBIECTELOR
• Spatiul si timpul sunt forme de baza ale existentei
materiei in miscare. Obiectele si fenomenele – aspecte
ale materiei in miscare – nu pot exista decat in spatiu si
timp. Deoarece toate obiectele se afla in spatiu si toate
fenomenele se desfasoara in timp, insusirile spatiale
sunt inerente tuturor lucrurilor, iar particularitatile
temporale sunt caracteristice pentru orice fenomen.
• Ex. de insusiri spatiale ale obiectelor: marimea,
forma, pozitia lor in spatiu, distanta si directia obiectelor
fata de noi si a unora fata de altele, s.a.
• PERCEPTIA TIMPULUI
• Timpul, la fel ca si spatiul este o forma fundamentala
de existenta a materiei in miscare.
• Numai duratele foarte scurte pot fi percepute direct.
Aceste durate trebuie sa fie destul de lungi, pentru ca
stimulul care marcheaza inceputul si sfarsitul intervalului
sa nu fuzioneze intr-unul singur, si destul de scurte
pentru ca excitatia nervoasa produsa de primul stimul sa
nu dispara inaintea aparitiei stimului care marcheaza
sfarsitul intervalului. Aprecierea duratei de catre om este
influentata intr-o anumita masura, de natura activitatii, de
factorii motivationali, de varsta si de experienta
individuala.
• PERCEPTIA MISCARII
• perceptie spatiala
• P.M. este in acelasi timp <
• perceptie temporala
• Proprietatile spatiale ale miscarii:
• -distanta pe care o strabate obiectul (mai mare sau mai mica);
• -forma miscarii (curba, dreapta, circulara);
• -directia miscarii (de sus in jos, inainte-inapoi, dreapta-stanga).
• Proprietatile temporale ale miscarii – ritmul, succesiunea
• Viteza miscarii: se determina prin spatiul pe care corpul respectiv il parcurge
intr-o unitate de timp.
• Perceptia miscarii are un caracter complex.
• Miscarea obiectelor care vin in contact cu corpul se percep pe cale tactila kinestezica
si vizuala.
• Miscarea obiectelor care se gasesc la o anumita distanta se percepe prin calea
vizuala si calea auditiva.
• Există două modalităţi de a lua
cunoştinţă de un obiect :
• -Percepţia senzorială a unui obiect,
prezent în spaţiul extern ; şi
• -Reprezentarea mentală a obiectului care
poate fi făcută într-un mod imaginar şi
subiectiv într-un spaţiu imaginar.
 REPREZENTARILE

• DEFINITIE SI CARACTERIZARE GENERALA

• Reprezentarea este reflectarea sub forma de imagine intuitiva a unui
obiect sau fenomen, care in momentul respectiv nu este perceput, dar care
a actionat asupra analizatorilor in trecut.
• Este deci o imagine reprodusa, pe baza experientei perceptive
trecute!
• Evocarea poate fi:
• -pe baza de CUVANT (sistemul specific pentru evocarea
reprezentarilor la om);
• -sau pe baza de STIMULI CONCRETI (neverbali), care:
• a)au fost perceputi concomitent cu stimulii care au constituit obiectul
perceptiei pe care reprezentarea il reflecta;
• b)sau sunt fragmente ale situatiei perceptive;
• c)sau se aseamana cu situatia perceptiva originala.
• -sau prin excitarea electrica a zonelor de proiectie vizuala si
auditiva din scoarta cerebrala.
 DEOSEBIRILE DINTRE
PERCEPTII SI REPREZENTARI

• Reprezentarile:
• a) sunt rezultatul unei prelucrari si
generalizari a experientei perceptive anterioare.
• b) constituie o treapta mai ridicata de
cunoastere decat perceptia; constituie o trecere
de la senzatii si perceptii spre gandire;
• c) au un caracter intuitiv, dar in acelasi timp
au un mai mare grad de generalizare decat
perceptiile.
• d) pot avea un caracter singular (adica pot fi
imagini generalizate ale aceluiasi obiect) sau pot
avea caracter general (adica pot fi imagini
generalizate a unei clase de obiecte (de ex.
brad, floarea-soarelui)) pe cata vreme perceptiile
au totdeauna un caracter singular!
• e) In comparatie cu perceptiile,
reprezentarile sunt mai putin stabile, mai putin
intense si mai sarace in amanunte.
• Instabilitatea reprezentarilor
• Imaginea unui obiect bine cunoscut, readusa in minte, dispare
foarte repede, chiar daca incercam sa ne concentram atentia asupra
acestei imagini (dispare in cateva secunde!). Aceasta, deoarece in
scoarta cerebrala apar in permanenta noi focare de excitatie
provocate de actiunea prezenta a stimulilor din mediul intern si
extern, care au, in mod normal, o intensitate mult mai mare decat
urmele corticale ce stau la baza reprezentarilor. Aceste zone, sunt in
permanenta inhibate prin inductie negativa de focarele de excitatie
mai puternice ceea ce conduce la faptul ca actualizarea urmelor sa
aiba un caracter instabil, fugitiv.
• La unele persoane reprezentarile de un anumit tip sunt
superior dezvoltate si pot prezenta un grad mare de stabilitate. De
ex. imaginile auditive la muzicieni, imaginile vizuale (cromatice) la
pictori. Fara aceasta stabilitate a reprezentarilor munca acestor
specialisti, munca lor creatoare, ar fi dificila sau chiar imposibila.
• Claritatea mai redusa a reprezentarilor
• Reprezentarile sunt mai putin clare decat perceptiile care stau
la baza lor. Dar sunt si persoane care pot avea reprezentari vii si
clare, foarte apropiate de perceptii (“parca-l vad” dar nu-l vede!).
• (Beethoven a creat si cand era surd! Mozart reusea sa transcrie si
sa reproduca la pian, din memorie, numai dupa una sau doua
auditii, bucati intregi muzicale; Balakinev, numai dupa o singura
auditie, a putut sa reproduca la pian o oera simfonica a lui
Ceaikovski.
• Chiar si imaginile pe care le reproducem cu mare claritate nu au
totusi intensitatea senzatiilor si a perceptiilor. De ex. reprezentarea
tunetului si a fulgerului nu au intensitatea perceptiei acestor
fenomene (sau cutremurul!).
• Caracterul fragmentar al reprezentarilor
• Reprezentarile sunt mai sarace in amanunte
si cu mai multe goluri si lacune. De ex. in
incercarea de a ne reprezenta interiorul locuintei
noastre! (claritate, mai sters si deloc).
• Reproducerea imaginii in mod obisnuit nu
este o simpla repetare a perceptiei, a ordinei si a
gradului de intiparire a insusirilor obiectului
perceput.
 FELUL REPREZENTARILOR
• a)In functie de procesele senzoriale pe
care se bazeaza reprezentarile se impart
in:
• -reprezentari vizuale;
• -reprezentari auditive;
• -reprezentari tactile;
• -reprezentari kinestezice, etc.
• b)In functie de calitatile lor, reprezentarile se mai impart in:
• Reprezentari ale memoriei – reproduceri ale unor perceptii care au
avut loc in trecut (ex.: cand ne amintim de locurile unde am copilarit,
evocari determinate de intalniri, stiri, asemanare de locuri).
• Reprezentari ale imaginatiei – sunt reprezentarile despre obiecte si
fenomene care se manifesta intr-o forma sau intr-o relatie in care n-
au fost percepute niciodata! (ex. zona ecuatoriala, zona polara,
personajele dintr-un roman, personajele din istorie – pe care nu le-
am vazut niciodata).
• Aceste reprezentari sunt produse ale imaginatiei noastre, care poate
fi reproductiva sau creatoare. Dar noi nu ne putemimagina nimic
decat pe baza experientei noastre anterioare.
• ROLUL MOTRICITATII IN
REPREZENTARE
• In mecanismul reprezentarilor sunt
cuprinse nu numai elemente senzoriale, ci
si elemente motorii. De fapt motricitatea
este implicata si in actul perceperii. Daca
ne reprezentam o miscare (indoirea
bratului) in muschii bratului apar curenti de
actiune (ex. cu mana mecanica).
• GANDIREA: este reflectarea generalizata si mijlocita a
obiectelor si fenomenelor si a relatiilor dintre ele!
• La baza gandirii sunt insa perceptiile, senzatiile si
reprezentarile, care apar in procesul activitatii practice a
omului – ca efect al actiunii obiectelor si fenomenelor
lumii obiective asupra analizatorilor. Fara toate acestea -
gandirea ar fi lipsita de orice continut si ar fi practic
imposibila. Dar generalizarea datelor primite pe cale
perceptiva si formarea notiunilor nu este posibila decat
cu ajutorul LIMBII pe baza formularilor verbale. Cu
ajutorul limbii se poate cunoaste experienta altora si se
poate comunica experienta personala. Prin acest
intermediar – se pot insusi experienta generatiilor
anterioare si cuceririle stiintei.
• OPERATIUNILE GANDIRII
• Principalele operatiuni mintale prin care se
realizeaza gandirea sunt:
• -ANALIZA;
• -SINTEZA;
• -COMPARATIA;
• -ABSTRACTIZAREA;
• -GENERALIZAREA;
• -CONCRETIZAREA.
• IMAGINATIA
• NOTIUNI GENERALE DESPRE IMAGINATIE
• Constiinta umana primeste datele informationale despre
realitate prin:
• -mecanismele reflectarii directe (senzatii, perceptii,
reprezentari);
• -mecanismele reflectarii indirecte, sau mijlocite
(functiile memoriei verbal-logice si operatiile gandirii).
• Asa se creaza imaginea universului – dar aceasta nu este
suficienta, pentru ca omul nu dispune numai de capacitatea de a-si
reprezenta realitatea asa cum ESTE ea, sau cum A FOST!, ci poate
sa-si inchipuie cum va deveni realitatea obiectiva! Aici rolul
primordial ii revine IMAGINATIEI.
• IMAGINATIA este un proces de elaborare
a unor reprezentari si idei noi, prin
combinarea intr-o forma originala a datelor
experientei cognitive a omului.
• In functie de valoarea produselor
realizate, precum si de nivelul de
constientizare a combinarilor imaginative,
se poate face distinctia intre mai multe
feluri de imaginatie.
• -a)-imaginatia creatoare si reproductiva – cand
se ia in consideratie criteriul valorii;
• -b)-imaginatia voluntara (intentionata)
**
• -imaginatia involuntara
(neintentionata)
• ** sub aspectul autocontrolului si al
reglarii constiente a procesului de reconstructie
a experientei cognitive.
• -c)-visarea si reveria.
• Halucinatiile psihice= pseudohalucinatiile
reprezinta false perceptii in care obiectul
de perceput nu exista; in acelasi timp
perceptia este localizata intr-un spatiu
diferit de cel obisnuit si se utilizeaza o cale
anormala de percepere.
• Senzorialitate , spatialitate, convingere
deliranta
• Adancimea procesarii si intentionalitatea invatarii
• Craik si Lockhart au introdus notiunea de adancime a
procesarii. Procesarea unui stimul este cu atat mai
adanca cu cat se trece de la caracteristicile sale fizice
spre cele conceptuale sau semantice.
• Cu cat mai intens prelucram un stimul, cu atat mai bine
este pastrat in MLD.
• Initial s-a propus existenta a 3 niveluri de procesare –
perceptiv, verbal si semantic.
• O serie de investigatii au ajuns la concluzia ca
adancimea procesarii este- in majoritatea cazurilor mai
importanta decat volumul procesarilor
• Recunoasterea obiectelor
• -identificarea caracteristicilor nonaccidentale ale obiectelor-
paralelism, simetrie, concatenare;
• -organizarea gestaltica a stimulilor vizuali- flexibilitate= neglijarea
sistematica a abaterilor , gruparea elementelor unei figuri cu
reducerea diversitatii- a. Principiul proximitatii, b. Similaritatii, c.
bunei continuari, d. Inchiderii. Legea lui Pragranz.
• -RBC recognition by components- orneste de la tendinta de a
segmenta obiectele complexe in partile lor componente- volume
primitive= geoni
• -modelul analizei de trasaturi= feature analysis- detectarea unor
caracteristici sau trasaturi fizice distincte ale acestora.
• -modelul calchierii tiparelor= template matching- punerea in
corespondenta a imaginii vizuale a unui obiect cu intiparirea sau
urma sa din memoria noastra.
• Definirea sistemului cognitiv
• = un sistem fizic care poseda doua proprietati: de reprezentare si de
calcul
• =entitate obiectuala, un element din realitatea fizica, cu proprietati
substantiale si energetice corespunzatoare.
• Reprezentarea este o reflectare intr-un mediu intern a realitatii
exterioare( psihologia cognitiva)= imagine mintala
• Calculul consta in manipularea reprezentarilor pe baza unor reguli:
reguli de manipulare asimbolurilor, reguli de efectuare a operatiilor
matematice, reguli sintactice sau gramaticale, reguli semantice,
reguli pragmatice, reguli de modificare a valorilor de activare..
• Deci reprezentarea si calculul sunt trasaturi necesare si suficiente
pentru ca un sistem fizic sa posede inteligenta.
 Tulburarile de gandire
• 1. tulburari de forma
• Apar datorita modificarilor vitezei de desfasurare a proceselor cognitive.
• Tahipsihie – viteza gandirii este mult mai mare decat in mod normal, cu o bogatie
aparenta de elemente dar analizate mai atent dovedesc prezenta superficialitatii si a
hazardului. Pe plan verbal exponentul cel mai cunoscut este logoreea.
• Bradipsihia – incetinirea vitezei fluxului gandirii, greutate, lentoare in desfasurarea
gandirii; ideatia se desfasoara lent, asociatiile sunt vascoase, frazele pot ramane
neterminate sau au loc repetitii monotone de propozitii concomitent cu pierderea in
detalii.
• Fuga de idei=avalansa de notiuni care inunda campul gandirii, eliminand in larga
masura posibilitatea unei insiruiri logice a faptelor sau a evenimentelor.
• Mentismul= ruminatie intelectuala in cadrul careia ideile se deruleaza cu o rapiditate
de nestapanit, incoercibila. Apare in insomnie, la psihastenici.
• Barajul ideator= aparitia unei opriri bruste in timpul unei expuneri si amestecul de
idei( salata de cuvinte); caracterizeaza in primul rand disociatia schizofrenica.
• Sterotipiile de gandire= perseverari sau repetari la scurte intervale de timp a unor
expresii ce paraziteaza desfasurarea asociatiilor de idei si ingreuneaza intelegerea
continut
• 2.modificarile de fond ale gandirii
• Idei prevalente- in desfasurarea normala a gandirii , functioneaza
corespunzator principiului dominanteiUhtomski, permitand
realizarea unei activitati optime pe o tema data prin inhibitia
elementelor ce ar tulbura concentrarea; preocupari excesive ce
monopolizeaza campul constiintei, sunt in acord cu felul persoanei
de a fi( egosintone) dar pot fi modificate prin contraargumentatie
logica.
• Ideea obsesiva- repetitiva, egodistona, ce paraziteaza campul
constiintei, fata de care subiectul lupta se opune, incearca sa o
elimine. Paraziteaza prin prezenta sa desfasurarea normala a
gandirii, constrangand mereu subiectul sa o ia on seama. Repetitia
sa obositoare epuizeaza si indispune; cu toate ca-si da seama de
absurditatea acesteia, subiectul nu poate sa o elimine si de aceea
se simte constrans si jenat.
• Ideea obsesiva exista rar sub forma pura; in majoritatea
cazurilor produc o traire afectiva neplacuta care merge
pana la anxietate- = ideea fobica
• Constantele asociative obsesivo-fobice se intalnesc in
orice stare de nevroza vera
• Ideea deliranta= convingere indestructibila despre
veridicitatea sa
• Delirurile sunt intr-o larga masura corelate cu
halucinatiile care fie preced delirul anticipand astfel pe
plan senzorial tematica prin viziuni, voci,.. fie apar
concomitent cu acesta si il sustin, subliniind in felul
acesta si mai mult experienta sa.
• O eventualitate mult mai rara este aceea in care
halucinatiile urmeaza delirul, motivandu-i in timp
temeinicia.
• Halucinatiile care insotesc delirul sunt de cele
mai multe ori complexe, polisenzoriale si se
axeaza pe tema principala a sistemului delirant.
• Cand bolnavul poate argumenta paralogic la
intrebarile de ce si cum , cand, pentru ce = delir
sistematizat.