CURS 4

KINETOLOGIE
DEFICIENŢELE MORFOLOGICE ŞI
FUNCŢIONALE PE REGIUNI
Deficienţele fizice parţiale trebuie corectate
cu atenţie pentru a stabili :
1. dacă sunt în stadiu de atitudine
defectuoasă determinată de o tulburare
funcţională a aparatului locomotor;
2. sunt deformaţii rezultate din
modificări ale formei şi structurii corpului.
Obiectivele exerciţiilor fizice corective sunt:
1. Tonifierea musculaturii segmentului
deficient pentru a-l menţine în atitudine
corectă;
2. Îndreptarea deficienţelor secundare
apărute fie la acelaşi segment, fie la nivelul
segmentelor imediat învecinate;
3. Redresarea şi menţinerea conştientă în
atitudine normală, urmată de crearea
reflexului corect pentru această poziţie.
 Capul poate fi de mărime şi formă
normală, dar poate fi mai mare sau mai mic
(macro şi micro-cefalic) mai alungit sau mai lăţit,
turtit, asimetric, cu înfundări sau proeminenţe.

Faţa poate avea o formă ovală sau

rotundă, alungită sau lăţită, simetrică sau
asimetrică. Se notează culoarea feţei şi toate
particularităţile ei, malformaţii, cicatrice, pareze şi
contracturi ; defecte ale ochilor, nasului,
urechilor ; defecte funcţionale ca strabismul,
respiraţie bucală.
 Fruntea poate fi :
- înaltă sau îngustă,
- bombată sau turtită ;
- reliefurile orbitelor,
- arcadelor sigomatice şi maxilarelor pot
fi proeminente sau şterse.
Gâtul poate fi lung sau scurt, subţire sau gros, cu
înclinare exagerată înainte, laterală sau în răsucire,
determinând formele de gât
- Înclinarea înainte a capului şi gâtului,
,,gât de lebedă”,
- Îndoirea laterală a capului şi gâtului;
- Torticolisul (capul şi gâtul strâmb);
Se urmăreşte cu privirea conturul lateral al gâtului
pentru a vedea relieful simetric sau asimetric al
muşchilor sterno-cleido-mastoidieni şi trapezi.
 Se face la nevoie proba funcţională,
prin mişcări active sau pasive cu presiuni
finale ale gâtului în răsucire şi se notează
asimetriile, contractura sau retracţia
muşchilor laterali.
Se notează relieful cartilagiilor
laringelui (mărul lui Adam), relieful tiroidian
accentuat sau asimetric, precum şi
dezvoltarea unei guşi ; se observă
cicatricele mari, aderente şi inestetice după
boli ganglionare, inflamaţii, arsuri, sau
intervenţii chirurgicale.
 Trunchiul se vede mai întâi în totalitate, apoi pe
regiuni. Se apreciază lungimea, lărgirea şi volumul în
raport cu restul corpului, se apreciază dacă e robust
sau debil ; dacă musculatura este puternică şi reliefată
sau ştearsă şi atonă.
Se notează:
1. viciile de atitudine şi deformaţiile globale ;
2. încurbările cifotice, lordotice şi scoliotice,
3. translaţia şi torsiunea faţă de bazin,
4. contururile, raportul cu membrele superioare şi
inferioare.
Se cercetează apoi în amănunt părţile
componente ale trunchiului, toracele, abdomenul,
spatele şi bazinul.
Deficienţele fizice ale trunchiului:

1 Deficienţele coloanei vertebrale;

2. Deficienţele spatelui;
3. Deficienţele toracelui;
 Deficienţele fizice ale spatelui:

Deficienţele spatelui apar atunci când deviaţia

coloanei vertebrale antrenează celelalte elemente
anatomice ale acestei regiuni:
- omoplaţii şi umerii,
- coastele şi muşchii lombo-sacraţi.
Se pot întâlni următoarele deficienţe ale
spatelui:
- spate cifotic
- spate rotund
- spate lordotic
- spate plan
 Toracele se apreciază după formă şi funcţiune.
Vom defini mai întâi forma normală sau patologică.
Toracele normal poate fi lung sau scurt, larg
sau îngust, bombat sau turtit, lărgit la bază sau lărgit
spre vârf. Forma patologică este fie o exagerare a
formei normale, fie o deformaţie. Se remarcă mai ales
toracele cilindric, plat, înfundat, conic, strangulat şi
asimetric.
Se observă abaterile de la normal în forma
claviculelor, sternului şi coastelor.
Se apreciază relieful şi direcţia claviculelor,
adâncimea gropiţelor supra şi subclaviculară şi mai
ales asimetria lor. Se notează proeminenţele sau
înfundarea sternului, relieful marginilor lui, deviaţiile
apendicelui xifoidian.
 Coastele devin uneori foarte reliefate prin
înfundarea spaţiilor intercostale şi atrofia
muşchilor; se pot observa nodozităţi chondro-
costale, înfundări, margini răsfrânte, cicatrici
după traumatism sau intervenţii chirurgicale
(toracoplastie). Se observă de asemeni
dezvoltarea muşchilor pectorali la băieţi şi
asimetriile sânilor la fete.
 TORACELE ÎNFUNDAT

• Toracele înfundat este o deficienţă fizică

globală, destul de frecventă, toracele este
în totalitate în flexiune, de cele mai multe
ori fiind consecinţa sternului înfundat.
• Are repercursiuni şi asupra parenchimului
pulmonar şi a organelor mediostinale;
rigiditatea şi micşorarea elasticităţii cutiei
toracice determinând o scădere a ventilaţiei
pulmonare şi deci o insuficienţă oxigenare
a întregului organism.TORACELE
ÎNFUNDAT
 TORACELE PLAT

- Toracele plat se caracterizează prin

micşorarea diametrului anteroposterior,
mărirea diametrului transvers; sternul
este uneori înfundat sau toracele în
totalitate.
- Musculatura toracelui este hipotrofică,
elasticitatea mică, umerii sunt aduşi
înainte iar coloana vertebrală toracică
lipsită de curbura fiziologică.
 Abdomenul este cercetat în ceea ce priveşte
forma şi volumul, iar peretele abdominal în ceea ce
priveşte stratul grăsos şi tonusul muşchilor
abdominali.
Abdomenul este voluminos la copii, scade la
tineri şi poate creşte din nou la unii adulţi. Abdomenul
poate fi dilatat, balonat sau proeminent. Această
mărire a abdomenului poate fi globală sau dispusă pe
linia mediană la nivelul ombilicului, deasupra sau
dedesuptul lui ; mai rar abdomenul este lărgit pe
părţile laterale. Peretele abdominal poate fi gras pe
toată întinderea sau poate prezenta depozite
adipoase dispuse în cute, în formă de colac sau de
şorţ
Grosimea stratului de grăsime se apreciază
după cuta prinsă între degete. Prin palpare se
constată tonusul peretelui abdominal, care
poate fi elastic, tare şi dur, moale sau
insuficient.
Se cercetează la abdomen herniile sau
punctele slabe, pe linia medie, la nivelul,
deasupra sau dedesubtul ombilicului, în
regiunea inghinală sau crurală. Aceste puncte
se pot pune în evidenţă prin efort sau prin tuse.
 Deficienţele fizice ale membrelor
superioare

Omoplaţii depărtaţi şi desprinşi

“în aripioare”
la care se asociază umerii aduşi şi coborâţi.
 Deficienţele fizice ale membrelor
inferioare
• Cele mai frecvente deficienţe ale membrelor inferioare,
care se întâlnesc la şcolari, sunt cele localizate la nivelul
genunchilor şi picioarelor.
• Genunchii prezintă deficienţe atât în plan frontal cât şi în
plan sagital. În plan frontal genunchii pot fi:
• în valgum (în X)
• în varum (în () )
• în K – atunci când numai unul din genunchi este deviat
în valgum.
• în )) – când orientarea axului vertical al genunchiului
este diferită – unul este în valgum, celălalt în varum.
 În plan sagital genunchii pot fi:
• în semiflexiune
• în hiperextensie
La nivelul piciorului deficienţele sunt sistematizate:
• după orientarea axului lung al labei piciorului:
- picioare adduse
- picioare abduse
• după sprijinul tălpii pe sol:
- pe vârf (picior ecvin) sau pe călcâie
(picior talus)
- pe parte externă (picior varus) sau pe
partea internă (picior valgus)
- pe toată talpa (picior plat) sau pe vârf şi
pe călcâie (picior scobit)
• Cele mai frecvente sunt formele combinate:
- picior abdus, valg şi plat
- picior addus, var şi ecvin sau scobit.
 Piciorul plat
• Piciorul plat reprezintă diformitatea cea mai
întâlnită la nivelul membrelor inferioare şi se
caracterizează prin prăbuşirea bolţii
longitudinale şi transversale.
• Diformitatea se observă destul de frecvent în
copilărie, când predomină natura lui congenitală
şi rahitică. Prăbuşirea bolţii plantare la vârsta
adultă este legată în mod special de profesiile
care solicită această regiune în mod deosebit
(frizeri, vânzători, ospătari) sau de existenţa
unor boli care necesită imobilizări de lungă
durată.