Ce înseamnă să fii un

părinte eficient

Abilități pe care trebuie să le posede un

părinte
Factorii care determină comportamentul
neadecvat al părinţilor în raport cu copii lor
Necesităţile copilului
Indicatorii universali de bunăstare a
copilului
 Abilitatea de a percepe copilul în mod
realist

• Fiecare părinte trebuie sa fie capabil să perceapă copilul cât mai

realist şi diferenţiat, pentru a putea să descopere şi să-i ofere în
mod corect necesarul, în funcţie de nevoi şi potenţial. Părinţii sunt
adesea tentaţi să atribuie copilului lor fie calităţi pe care acesta nu
le are, dar pe care părinţii şi le-ar dori cu ardoare, fie defecte care
în realitate sunt inexistente, rod al anxietăţii, temerilor si propriilor
frustrări. Aşteptările părinţilor trebuie să fie cât mai conforme cu
realitatea şi posibilităţile reale ale copilului. De asemenea există şi
o serie de părinţi care neagă cu vehementă existenţă unor
probleme reale la copil. Şi această categorie de părinţi pot afecta
prin comportamentul lor inadecvat dezvoltarea copilului, făcând
imposibilă uneori recuperarea sau tratarea la timp a problemelor.
Abilitatea de a accepta responsabilitatea
satisfacerii nevoilor copilului şi nu invers

• Întotdeauna părinţii trebuie sa fie cei care satisfac

nevoile de dezvoltare, afective şi educaţionale ale
copilului. Unii părinţi aşteptă ei, ca proprii copii să le
satisfacă nevoile, cum ar fi înţelegere, linişte, ajutor,
lucruri pe care ei înşişi nu le-au primit de-o viaţă şi pe
care le cer vehement de la copil. Aceşti copii suportă un
proces de dezvoltare forţat şi nu de multe ori părinţii sunt
foarte mândri de realizarea lor, fără a-şi da seama că de
fapt abuzează de copil.
 Abilitatea de a vedea în mod
corect colaborarea copilului
• Aşteptările faţă de copil trebuie să fie conforme cu capacităţile
sale, în funcţie de vârstă şi gradul de dezvoltare specifice.
Aşteptările prea mari pot provoca insatisfacţie, iar cele prea mici
lipsa de stimulare. De foarte multe ori suntem tentaţi să cerem
copiilor lucruri ne corespunzătoare vârstei şi dezvoltării sale doar din
dorinţa de a ne satisface orgoliul şi aşteptările. Aşteptările prea mari
pot împinge copilul la sentimentul de eşec, de inutilitate sau
incapacitate, acesta simţindu-se respins şi ne iubit. Aşteptările prea
joase, infantilizează copilul, îngreunînd procesul de dezvoltare
corespunzător vârstei sau chiar de maturizare.
 Abilitatea de a interacţiona cu copilul

• Este esenţial ca părintele să se angajeze cât mai mult în

relaţionarea cu propriul sau copil. Cu cât un părinte se angajează
mai mult, cu atât mai mult i se va răspunde. În familiile în care există
o formă sau altă de neglijenţă, dezvoltarea copilului este grav
afectată, iar relaţia părinte - copil va avea de suferit de timpuriu. De
asemenea şi implicarea excesivă, exagerată poate duce la tulburări
de comportament, la un ataşament precoce, care împiedică copilul
să se dezvolte mai departe, acesta rămânând în imposibilitatea de a
lua decizii sau a fi independent în situaţii în care părinţii nu sunt în
preajmă.
 Abilitatea de empatie cu copilul

• Empatia este capacitatea de a te putea pune în locul

altcuiva, de a simţi ceea ce simte el, şi a înţelege perfect
stările sale şi modul de gândire. Aceasta abilitate este
esenţială. De ea depinde întreaga capacitate de a
răspunde nevoilor copilului. Îngrijorarea reala faţă de
ceea ce se întâmplă cu copilul este semnul existenţei
empatiei.
 Abilitatea de a pune în prim plan nevoile
copilului înaintea celor personale

• Trebuie puse în prim plan nevoile de hrană, joacă, verbalizare,

afecţiune, de expansivitate ale copilului înaintea celor personale de
linişte, curăţenie, etc. Chiar dacă micuţul ni se pare gălăgios,
dezordonat, răsfăţat, acestea sunt nevoile sale personale de
verbalizare, expansiune şi joc, afectivitate şi trebuie până la un
anumit moment puse în faţa durerilor de cap pe care le provoacă.
• Oricare dintre aceste aspecte pot lipsi în situaţii de criză, de stres
trecătoare, dar devin o reală problemă atunci când sunt expresia
personalităţii de baza a părinţilor, denotând imaturitate sau
probleme personale grave. Incapacitatea de a-şi exercita aceste
abilităţi, sau diminuarea lor, presupune existenţa unor părinţi
improprii.
 Cercetătorul suedez Staffan Janson a dezvoltat unele direcţii pentru
creşterea fără violenţă a copilului. El a identificat următoarele condiţii în
relaţia părinte-copil ca fiind importante pentru promovarea unui
comportament pozitiv la copil:

• menţinerea unei atmosfere emoţionale pozitive în interiorul

căminului, prin joc, căldură părintească şi afecţiune faţă de copil;
• acordarea de atenţie copilului pentru obţinerea unui comportament
pozitiv;
• constanţă în alcătuirea programului şi a conţinutului activităţilor şi
interacţiunilor cotidiene, pentru a reduce rezistenţa copilului, precum
şi pentru a face sarcinile „neplăcute" mai puţin stresante;
• reacţii similare la comportamente asemănătoare, într-un mod care
nu dăunează armoniei relaţiei părinte-copil;
• flexibilitate, mai ales în relaţia cu copiii mai mari şi cu adolescenţii,
ascultare şi negociere, pentru a reduce episoadele în care copilul nu
se comportă conform aşteptărilor părinţilor.
 Factorii care determină
comportamentul neadecvat al
părinţilor în raport cu copii lor
 Factorii sociali:

– Nivelul redus de trai/şomaj. Familiile în care unul sau ambii

părinţi nu au un statut profesional, prezintă un risc crescut de
abuz datorită stresului asociat sărăciei: probleme de comunicare
în cuplu, mod defectuos de administrare a bugetului, nivel scăzut
de şcolarizare/educaţie;
– Apartenenţa familiei la un grup minoritar, dezavantajat din punct
de vedere social, antrenează insecuritate, frustrare şi stres, ceea
ce conduce la izolarea socială a familiei şi apariţia unor
comportamente abuzive.
 Factorii sociali pot duce la schimbări în structura familie: divorţ,
recăsătorie, concubinaj etc. Principalele probleme care apar în aceste
familii ţin de:
dificultăţi financiare care pot duce la transfer de rol către copil, în
sensul că acesta poate fi obligat să obţină venituri prin diferite activităţi
(exploatare economică, sexuală etc.)
modificarea stilului de relaţionare a mamelor singure cu copilul. Mama
atribuindu-i treptat acestui rol de partener, ceea ce-l forţează pe copil
să se maturizeze înainte de vreme
comportamentul hiperautoritar, frecvent abuziv al părinţilor vitregi, iar
faţă de proprii, o atitudine contrară, hiperprotectoare, ceea ce conduce
la rivalitatea fraternă.
 Factorii psihologici:

– Părinţi rigizi, lipsiţi de căldură şi empatie

– Părinţii imaturi afectiv, ceea ce determină
incapacitatea exercitării rolului de părinte
– Preluarea de către părinţi a modelului abuziv
din familiile de origine
 Necesităţile copilului

• Materiale - necesităţile esenţiale pentru supravieţuirea

şi dezvoltarea normală
• Hrană
• Adăpost
• Îmbrăcăminte
• Asistenţă medicală
• Siguranţă/Protecţie
• Bani/Bunuri
• Sociale necesitatea de a trăi în armonie cu alţii în cadrul unei
culturi sau comunităţi
– Familie
– Prieteni
– Şcoală
– Religie
– Cultură
– Comunitate
– Activităţi
• Psihologice necesităţi legate de bunăstarea interioară şi
dezvoltarea personală
• Dragostea şi grija părinţilor
• Valori/convingeri
• Simţul apartenenţei
• Recunoaştere
• Independenţă şi libertate
• Amici, prieteni
• Responsabilităţi
• Pace şi unitate
 Indicatorii universali de bunăstare a
copilului

• Siguranţă
• Protejaţi de orice formă de abuz, neglijare sau vătămare.
• Sănătate
• Având cele mai ridicate standarde de sănătate fizică şi mentală
posibile.
• Având acces la îngrijire medicală adecvată.
• Având sprijin în a învăţa să facă alegeri sănătoase şi sigure.
• Educare
• Fiind susţinuţi şi ghidaţi în procesul de învăţare şi de dezvoltare a
propriilor lor competenţe.
• Familie
• Având un loc îngrijit pentru a trăi într-un cadru familial, primind
ajutor suplimentar în cazul în care este necesar.
• În cazul în care acest lucru nu este posibil, să beneficieze de un
 Indicatorii universali de
bunăstare a copilului
• Activitate
• Având posibilitatea de a lua parte în activităţi ludice, recreative şi
sportive.
• Respectare şi responsabilizare
• Să fie ascultaţi şi implicaţi în deciziile care îi afectează.
• Să aibă un rol activ şi responsabil.
• Să aibă încredere şi stimă de sine.
• Să li se ofere îndrumare şi supraveghere adecvată.
• Incluziune
• Fiind acceptaţi ca parte a comunităţii.
• Ajutaţi să depăşească inegalităţile.
MULȚUMESC!!!