Sunteți pe pagina 1din 10

Fobia

{ Sansu Ramona
 Fobia poate fi definită ca fiind o teamă irațională, foarte persistentă,
dusă uneori la extreme și totuși inofensivă. Aceasta poate fi stârnita
atât de o anumită situație, cât și de anticiparea ei. De exemplu, cei care
suferă de acrofobie (teama de inălțime) se pot panica chiar și atunci
când se gândesc că este necesar să urce pe o clădire înaltă.
 Fobia este o teamă inexplicabilă (în aparență), iratională, ilogică
față de un o situație, o acțiune posibilă sau un element specific -
uman, animal, obiect, etc. Această atitudine față de factorul
stresant este persistentă în timp (sentimentele se repeta cu
fiecare ocazie ce aduce factorul de stres). Vorbim de o frică
iratională pentru că pericolul nu există în realitate sau este mult
exagerat în mintea persoanei respective.
Simptome

 Senzaţii fizice: ritm cardiac accelerat; transpiraţie; tremurături;


respiraţie accelerată; senzaţie de sufocare sau de insuficienţă
respiratorie; tensiune musculară; „fluturi” în stomac; greaţă;
slăbiciune musculară; înţepături la nivelul membrelor; valuri de
căldură şi frig; dureri în piept.
 Emoţii: teamă, ruşine, nelinişte.
 Acţiuni sau comportamente: impulsul de a pleca sau plecarea
propriu-zisă din acea situaţie; senzaţia de a fi pironit pe loc;
izbucnirea în plâns sau ţipete, leşin, atacuri de panică.
 Gânduri: gândire confuză sau „golirea minţii”; „s-ar putea întâmpla
ceva rău”; „e periculos”, depersonalizare, pierderea concentrării.
Diagnostic
 Diagnosticul de fobie specifică este pus numai dacă comportamentul
de evitare interferează cu rutina normală a persoanei sau cu
activităţile de zi cu zi, dacă există o suferinţă marcantă în legătură
frica. Cele mai multe ori fobiile care încep în copilarie dispar fără
tratament, însă cele care persistă până în perioada adultă se remit rar
fără tratament.
 O frică este catalogată a fiind fobie atunci când:

 Frica este persistentă şi intensă;


 Expunerea la stimulul produce invariabil o reacţie de frică puternică;
 Individul evită anumite situaţii relaţionate cu stimulul fobic sau îndură
frica cu un distres semnificativ;
 Individul este conştient că frica este iraţională şi excesivă;
 Frica împiedică funcţionarea individului în viaţa de zi cu zi.
Cauze
 Ca multe alte tulburări de sănătate mentală, fobia specifică este rezultatul unei
interacţiuni complexe între factori sociali, psihologici şi biologici.
1. Factori sociali sau de mediu:

 Fobiile specifice pot să fie rezultatul unei experienţe neplăcute din copilărie,
rezultatul unei experienţe vicariante (cuiva apropiat îi era frică de acele obiecte sau
situaţii şi noi am preluat aceea frică şi teamă exagerată), al informării/educării (de
exemplu cineva ne-a povestit sau am citit undeva despre câini care au mutilat
oameni) sau este rezultatul unei asocieri dintre stimulul fobic şi reacţia de frică care
s-a produs pe fondul unui stres cotidian.
2. Factori psihologici:

 Temerile se menţin prin condiţionare operantă, adică evitarea lor sau utilizarea
mecanismelor de distragere atunci când ne confruntăm stimulul fobic reuşesc să ne
reducă pe termen scurt anxietatea dar nu permit să ne modificăm convingerile
disfuncţionale şi exagerate conform cărora o să se întâmple ceva foarte negative,
adică nu se rupe legatura dintre stimul şi răspunsul necondiţionat de frică.
3. Factori biologici:

 O serie de factori biologici cum ar fi receptorii noradrenergici şi cei monoaminergici


s-au dovedit a juca un rol în condiţionarea fricii. Aceştia au rol în modularea
interindividuală a reacţiei de frică.
Tipuri de fobii
 Ablutofobie - Teamă patologică de a se spăla sau de a face baie, asociată
cu teama de apă caldă sau apă rece, de apă în general (hidrofobie sau
acvafobie), teamă de a fi văzuți goi, de vătămare a pielii de către apă;
aceasta duce la evitarea de a se spăla pe perioade lungi de timp.
 Acluofobie - Teamă patologică de întuneric sau de locuri întunecoase,
manifestată prin evitarea de a ieși afară pe timp de noapte, de a se uita
afară la întuneric prin ferestre, pe care le închid, anxietate la apropierea
serii, evitarea de a sta în camere întunecate și menținerea unei lumini
disponibile.
 Acrofobie - Frică de locuri situate la înălțime, de înălțimi. Persoanele
care au acrofobie se tem de a fi la etajele superioare ale clădirilor, pe
vârfurile de deal sau de munte, pe margine podurilor, acoperișurilor,
scărilor, balustradelor, au frică de ascensoare, scări rulante, balcoane.
Frica de înălțimi este uneori asociata cu o frica de avioane și de zbor. Este
una dintre cele mai frecvente fobii - circa 4 la sută din populație are o
fobie la înălțimi.
 Agorafobie - Teamă morbidă de spațiile goale, largi, deschise, de piețe, de
locurile publice etc., cu tendința evitării acestora.
 Aihmofobie - Teamă patologică față de obiectele ascuțite.
 Ailurofobie - Teamă morbidă de pisici.
 Algofobie - Teamă patologică de durere.
 Autofobie - 1. Teamă patologică de a fi singur. 2. Teamă patologică de
sine însuși.
 Bacteriofobie - Teamă patologică de bacterii, de microorganisme
 Belonofobie - Teamă patologică de înțepăturile cu acul.
 Cenofobie - Teamă patologică de spații foarte largi (deșerturi, câmpii,
mări).
 Chionofobie - Teamă patologică de (fulgi de) zăpadă.
 Cinofobie - Teamă patologică de câini.
 Claustrofobie - Teamă patologică de spații închise.
 Climacofobie - Teamă patologică de trepte, scări și schele.
 Coitofobie - Teamă de a realiza actul sexual.
 Ecleziofobie - Teamă patologică de biserică, de biserici în general, sau de
organizații religioase. Se referă și la teamă patologică de preoți, pastori,
lideri religioși, sau clerul în general.
 Melisofobie - Teamă patologică de albine.
 Necrofobie - 1. Teamă patologică de morți, de cadavre, și de tot ce este în
relație cu moartea. 2. Teamă patologică de moarte.
 Neofobie - Teamă patologică de tot ceea ce este nou.
 Ornitofobie - Teamă patologică de păsări.
 Pantofobie - Stare patologică ce se manifestă prin frică față de tot ce
se petrece în jur;
 Rabdofobie - 1. Teamă patologică de a fi bătut cu un băț. 2. Teamă
patologică de a fi pedepsit sever.
 Scatofobie - Repulsie față de excremente;
 Vaccinofobie - Teamă morbidă de vaccin.
 Xenofobie - Ură, aversiune față de străini și față de tot ceea ce este străin.
Tratament
 Terapia medicamentoasă este utilizată în cadrul acestei tulburări foarte puţin.
Având în vedere că tratamentele psihoterapeutice s-au dovedit în cadrul acestei
tulburări ca fiind tratamente eficiente, utilizarea tratamentului medicamentos se
recomandă doar în cazul persoanelor „rezistente” la tratamentul
psihoterapeutic. Cercetările asupra tratamentelor farmacologice în cadrul a
fobiei specifice sugerează eficienţa benzodiazepinelor, inhibitorilor selectivi ai
recaptării serotoninei şi ale antidepresivelor triciclice.
 Fobiile specifice sunt afecţiunile psihologice cel mai uşor de tratat, un
tratament eficient putând fi realizat chiar şi în 90 minute. Psihoterapia cognitiv-
comportamentală în cazul fobiei specifice porneşte de la un principiu foarte
simplu si anume acela că orice comportament atât cel normal cât si cel anormal
sunt învăţate, prin urmare pot fi şi dezvăţate. În consecinţă individul în loc să
evite situaţiile care îi produc frică, se va confrunta cu ele în mod gradat. Astfel,
terapia cognitiv comportamentală utilizează ca şi strategii de tratament:
expunerea, relaxarea, restructurarea gândurilor, are ca şi scop tocmai ruperea
legăturii dintre stimul şi răspunsul fobic.
Bibliografie

 http://www.la-psiholog.ro/info/fobii-totul-despre-fobii-de-la-a-la-z
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fobie
 https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_fobii
 https://www.paxonline.ro/?q=ce_sunt_fobiile_specifice

S-ar putea să vă placă și