Reflexele prezente la naștere

 Termenul de reflex provine din cuvântul latin reflexus (de la

reflectare a răsfrânge, a întoarce).

 Reflexele (actele reflexe) sunt procese de bază ale activității

nervoase, prin intermediul cărora exercițiile senzitive
(senzoriale) determină un răspuns efector, motor sau secretor.
 Copilul se naște cu anumite reflexe primitive (arhaice), reacții
automate la modificările de mediu.
 Aceste reflexe ale nou născutului dispar către vârsta de 3-4
luni, pe măsură ce locul este de luat de mișcările voluntare.

 Unele dintre aceste reflexe sunt de protecție, fiind necesare

supraviețuirii, altele reflectă comportarea care ar putea fi
asemuită cu stadiile timpurii din evoluția omului. Exemplu, dacă
o pisică cade de la înălțime, ea aterizează pe cele patru
picioare, datorită reflexelor primitive de ,,redresare”. Nou
născutul este dotat cu reflexe ce fac ca majoritatea mișcărilor lui
să fie automate.
 Reacția Moro, se produce numai dacă nou-născutul
este treaz. Dacă medicul izbește violent masa pe
care este culcat nou-născutul, dacă se trage brusc
scutecele pe care e culcat sau retrage mâna care îi
susține capul, se declanșează reflexul Moro. Nou
născutul își ,,întinde” tot corpul, depărtează brațele
de torace, le întinde, deschide degetele, uneori țipă.
În timpul al II-lea, se produce revenirea la poziția de
repaus cu brațele flectate și cu pumii strânși.

 Medicul este singurul în măsură să aprecieze dacă

reflexul Moro este prezent, complet, simetric. De
alminteri nu se trag concluzii decât după ce se
cercetează mai multe reflexe.

 Reflexul de agățare, de apucare a degetelor. Dacă

medicul (sau mama) trece degetul prin palma nou-
născutului, degetele acestuia se închid brusc și cu
atâta forță încât uneori copilul poate fi apucat și
ridicat deasupra planului patului sau mesei pe care
este examinat.
 Reflexul punctelor cardinale se numește astfel,
deoarece modul său de cercetare constă în mai
multe stimulări (atingeri succesive), aplicate în jurul
gurii, în locuri situate conform puncteloe cardinale;
la colțurile buzelor (drept și stâng), apoi la părțile din
mijloc deasupra și dedesuptul buzelor. Răspunsul
este cu atât mai rapid cu cât copilul este la interval
mai mare față de ultima alăptare. Limba și buzele
se mișcă spre punctul atins, antrenând uneori și
capul în această mișcare. Esența acestui reflex este
faptul că aceste mișcări ale corpului se fac în
același sens ca și stimulul, declanșând mișcări de
flexie, extensie, rotația ale gâtului.

 Mersul automat. Nou-născutul este ținut de trunchi,

sub brațe, vertical. La contactul plantei (talpa
piciorului) cu masa de examinare, membrul
respectiv se flectează, celălalt se întinde. Când
acesta din urmă atinge planul mesei se flectează,
iar primul se întinde. Din această succesiune de
întindere și îndoire a membrelor inferioare, cu
trunchiul ușor aplecat înainte, rezultă o deplasare
care sugerează mersul automat.
 Reactivitatea. Prin studierea motricității provocate și a
răspunsului la durere, se poate cunoaște calitatea
globală a reacțiilor nou-născutului, înglobate în
termenul de ,,reactivitate”.
 Răspunsul la durerea vie se probează la nou născutul
care este mai puțin vioi cu reactivitate redusă.
 Pentru aceasta se ciupește prelungit (1-3 sec.) talpa
piciorului.
 În mod obișnuit copilul răspunde prin retragerea
aproape imediată a piciorului excitat, urmată de flexiuni
(îndoiri) succesive ale gambei și ale coapsei (triplă
contracție); apoi apare țipătul (viguros, prelungit
proporțional cu intensitatea durerii) și starea globală de
agitație care se instalează imediat, pentru a se stinge
progresiv, odată cu țipătul 3-5 secunde. Această
mișcare poate fi oprită, ca și țipătul, prin mângâieri
ușoare și rimice ale feței sau ale toracelui anterior.

 Dacă un stimul prea dureros nu declanșează decât

retragerea imediată a piciorului, fără țipăt și fără
mișcare globală, este vorba de un caz patologic.
 Există o tendință generală ca aceste
reflexe primitive să dispară către
vârsta de 3 luni, care este vârsta
când sugarul începe să facă mișcări
volunare.

 El atinge această etapă când începe

să dorească și să poată să ,,facă”
ceva singur. În jurul vârstei de 3 luni,
există o acalmie în activitatea
motorie a sugarului deoarece
mișcările automate se sting, iar
mișcările voluntare încep să apară.
 Metodica activităților motrice la nou născuți

 Importanța activităților pentru creșterea și dezvoltarea

sugarului și a copilului mic propriu-zis este complet ignorată
de către multe mame, care ar trebui să o aplice în familie.
Ea este deasemenea neglijată de către educatoare, care
sunt obligate să o aplice în creșe și în căminele de copii.

 Funcțiile neuromotoare ale acestor copii sunt extrem de

simple și tot atât de simple sunt exercițiile fizice indicate
pentru vârsta lor. Insistăm asupra acestui aspect pentru a
combate argumentele celor care încearcă să explice
neaplicarea activităților motrice la această vârstă, din cauza
unor dificultăți tehnice sau metodice.
 O mare parte din vină o poartă și medicii pediatri,
care nu prescriu exerciții fizice copiilor mici și nu le
învață pe mame și pe educatoare cum să le aplice.
 Activitatea motrică a noului născut și a sugarului
constă din exerciții de gimnastică și măsuri
ajutătoare, care au ca scop să întregească efectele
exercițiilor fizice.

 Gimnastica sugarului se bazează pe folosirea

pozițiilor și mișcărilor naturale care apar treptat
în perioadele de la naștere la 3 luni, de la 3 luni
la 6 luni, de la 6 luni la 9 luni și de la 9 luni la 12
luni.

 Persoanele care conduc lecția de activități

motrice a sugarului trebuie să fie sănătoase,
bine dispuse și să imprime acestei activități un
caracter de joacă, de voioșie. Mișcările vor fi
însoțite de cuvinte vesele, de mângâieri și
îndemn, de versuri sau cântece simple.
 Dozarea exercițiilor se face în funcție de reacțiile
copilului. În primele luni se execută de preferință
dimineața, înainte de supt și durează câteva minute;
în ultimele luni se execută după somn și durează 10-
15 minute.

 Numărul exercițiilor dintr-o lecție crește progresiv de

la 5-6 la 10-12 și se repetă în funcție de plăcerea cu
care sunt executate de copil. Pentru a nu se ajunge
niciodată la oboseală, între exerciții vor fi intercalate
pauze dese.

 Pe lângă exercițiile de gimnastică, sugarii trebuie să

fie supuși unui control permanent în ceea ce privește
poziția corpului, mai ales în timpul somnului. În
primele luni înainte și după fiecare supt vor fi ținuți cu
capul ridicat pentru întărirea mușchilor cefei și
spatelui.
 Mama poate executa cu sugarul diferite exerciții de
gimnastică încurajându-i nevoia de mișcare.
 Gimnastica sugarului se va începe numai după ce acesta a
împlinit 3 luni. Se va practica numai cu copii născuți la
termen. Pentru prematuri se va cere sfatul medicului. Se
înțelege că la sugarul bolnav, febril, gimnastica este
contraindicată. Momentul cel mai potrivit pentru gimnastică
este înainte de baia zilnică. Camera trebuie să fie bine
încălzită, iar în zilele călduroase se poate face afară sau în
fața unei ferestre larg deschise.

 Exercițiile se execută cel mai bine pe un plan dur (masa de

înfășat), copilul nu va fi lăsat nici un moment
nesupravegheat.

 Mișcările vor fi executate cu blândețe, crescând treptat

intensitatea și amplitudinea. Nu se va încerca să se învingă
cu bruschețe opoziția sugarului. Articulațiile, aparatul
ligementar și musculatura sunt fragile. În principiu
gimnastica urmărește să favorizeze trecerea de la
motricitatea necoordonată, descrisă în primele luni de
viață, la motricitatea voluntară corespunzătoare maturării
sistemului nervos.
 Se va avea grijă să nu se exagereze din dorința de a face
bine copilului. Se recomandă ca înainte de începerea
ședințelor de gimnastică să fie cerut sfatul unui medic
calificat în acest sens.
 Nu toți sugarii beneficiază de gimnastică.

 Exercițiile vor fi efectuate în aceeași secvență. Se va

începe cu cele mai simple. Se va vorbi tot timpul cu
sugarul încurajându-l, chiar dacă la început opune
oarecare rezistență și începe să plângă.

 Un exercițiu nu va dura mai mult de 1-3 minute după

care se poate face o mică pauză, în timp ce copilul va fi
învelit pentru a nu răci.
 Durata unei ședinte este la început de 3 minute, apoi va
crește treptat până la 15 minute. Această durată nu va fi
depășită, deoarece sugarul se mișcă și singur.
 La alcătuirea complexelor trebuie respectate
următoarele cerințe:
1. în decursul unei lecții, mișcările trebuie să cuprindă
principalele grupe musculare,
2. să se alterneze exercițiile pentru dezvoltarea
diferitelor grupe musculare,
3. să se alterneze pozițiile inițiale.

 Se va observa că prin stimularea plăcerii de

mișcare, prin exercițiile efectuate sistematic,
motricitatea spontană a copilului va crește.
 Evoluția motrictății în prima copilărie
 În cel de al doilea an această nevoie se accentuează.
Copilul se târește, se agață, merge de-a bușilea, se ,,plimbă”
prin toată camera.
 În general între 12-14 luni copilul este capabil să meargă
singur, la 18 luni poate să fugă greoi.
 La 18 luni poate urca pe scări, ținut de o mână, treaptă cu
treaptă. La 20 de luni poate să coboare singur ținut de mână
sau ținânu-se de balustradă.
 La 24 de luni poate fugi bine, având tendința de a cădea
des.
 Între 10-14 luni, din poziția verticală (sprijinându-se cu o
mână de gratiile patului sau de mâna adultului) copilul se
apleacă și cu cealaltă mână ridică o jucărie fără să-și piardă
echilibrul.
 Spre 15 luni, de cele mai multe ori apucă și aruncă mingea
cu ambele mâini și apoi o rostogolește cu piciorul. Între 2-3
ani prinde și aruncă mingea către un partener de joc.
 Execută mici ordine și reușește să aducă un pahar de apă
fără să-l verse.
 Motricitatea copiilor la 15 luni este caracterizată de
următoarele activități motrice:
 Îngenunchează singur;

 Urcă singur pe scări în patru labe, susțint de o mână,

urcă pe scări cu un singur picior (nu le alternează);

 Merge singur, pentru a-și menține echilibrul își ține

gambele îndepărtate, le ridică sus și face pași inegali;

 Apucă obiecte mici (bile, pietre, nasturi); cu două

degete le adună și le aruncă; construiește un turn cu
două cuburi; deschide cutii; pune degetul în orificii;
ridică și mută dintr-un loc în altul obiecte din cameră,
îndeosebi încălțămintea;

 Face zgomot, lovește obiecte, uneori și zidurile; face

jocuri cu mâinile în oglindă.
 La 18 luni:
 Merge singur, cade foarte rar; urcă scările fără ajutor
sprijinindu-se de balustradă; nu alternează picoarele; se urcă
pe un scaun, se agață de ele și se așează (el încearcă chiar
dacă scaunul este dispropoționat de înalt față de puterea
lui);

 Se luptă și încearcă să cucerească mediul fizic, se agață de

mobile, încearcă să deschidă mobilele, scotocește peste tot,
împinge mobilele peste tot, plimbă prin curte tot orice-i vine
prin cale (pietre, obiecte mici), urcă și coboară mereu câteva
scări;

 Execută ordine simple, se murdărește cu noroi, ,,zugrăvește”

zidurile; începe să aibă preferință pentru o anumită jucărie;

 Are instabilitate motorie și de preocupări; atenția trece rapid

de la un obiect la altul, nu îi plac jocurile statice sau cât de
cât ,,organizate” de adulți; pasiunea lui este să se miște
mereu; învață să mânuiască obiecte din ce în ce mai mari;
experimentează aruncând diverse obiecte; anticipează
mișcările.
 La 24 de luni:
 Aleargă fără a cădea, merge cu spatele;
 Adună obiecte de pe jos fără a cădea; urcă și coboară
scările punând un picior după altul pe fiecare treaptă și
susținându-se de balustradă;
 Aleargă și lovește o minge fără a cădea; poate sări în mod
rudimetar, dar adesea cade, corpul său fiind propulsat
înainte;
 Combină jocuri, construiește un turn de 4-6 cuburi în
echilibru, folosește diverse jucării (lopățica, grebla, căruțe,
străchini), întoarce foile una câte una; folosește clanța ușii și
întoarce cheia în broască; se îmbracă cu ajutor din partea
părinților; se spală pe mâini singur, bea dintr-o cană ținută cu
o singură mână, nu reușește să mănânce cu lingurița făra a
,,vărsa” și pe jos.

 La 30 de luni copilul merge în vârful picioarelor dacă i se

cere; la plimbare fuge înainte sau rămâne în urmă; sare cu
picioarele lipite; poate duce un pahar la gură fără a-l
răsturna; se plimbă pe tricicletă; poate lansa o minge mare
ușoară la distanța de 1-2 m; o joacă cu piciorul fără a o
nimeri întotdeauna; ține un creion cu degetele (creionul este
ținut vertical) și trasează linii orizontale sau verticale.
 La 36 de luni copilul se ține vertical într-un singur picior pentru scurt
timp, urcă scările alternând picioarele și coboară după ce le aduce
pe amândouă pe o singură treaptă (numai 25% dintre copii
alternează picioarele și la coborâre) la ultima treaptă sare. Încearcă
să danseze (cu oarecare lipsă de echilibru), construiește un turn de
8-10 cuburi; poate desena un cerc.
 Se îmbracă și se dezbracă singur, la încheierea nasturilor trebuie
ajutat. Se încalță singur și unii reușesc să-și lege șireturile;
majoritatea le dezleagă singuri.
 Deosebesc încălțămintea stângă de cea dreaptă.
 Bat cu ciocanul și reușesc să bată cuie mari într-un orificiu, într-o
crăpătură a unei scânduri.

 Deprinderea motrică de bază care marchează debutul acestei etape

a ontogenezei este mersul.
 Mai mulţi autori au studiat nivelurile calitative observabile ale
mersului, identificând apariţia factorilor dominanţi ai acestuia.
Ansamblul acestor factori se configurează între 2 ani şi 2 ani şi
jumătate. Până la 2 ani, sincronizarea temporală a grupelor
musculare nu este corectă, unii muşchi se contractă inutil,
funcţionând ineficient. Între 2 şi 3 ani se diminuează contracţiile în
paralel cu îmbunătăţirea echilibrului, cu sincronizarea musculară şi
mişcarea braţelor.
 Rezumând, însuşirea mersului parcurge 3 etape: la 1 an –mersul
iniţial; la 2 şi 3 ani – mersul optimal; după 7 ani mersul adult.
 Alergarea reprezintă o altă deprindere motrică ce capătă o
pondere din ce în ce mai mare în repertoriul motric la
copilului. Între 15-18 luni apar primele încercări de alergare,
viteza crescând progresiv de la 2m/s la 2 ani, la 5m/s la 7
ani. În paralel cu viteza creşte şi amplitudinea fuleului,
mişcarea braţelor este mai coordonată, piciorul de sprijin se
extinde complet iar oscilaţiile laterale ale corpului încep să
se diminueze.

 Aruncarea ca deprindere, aceasta se supune aceleaşi

dezvoltări ierarhice, caracteristica la început reprezentând-o
limitarea mişcării din articulaţia cotului. Poziţia întregului corp
la vârsta de 2-3 ani este mai curând statică, cu o uşoară
mişcare corporală de acompaniere a braţului (spre înainte).
 Această deprindere necesită coordonarea a numeroase
articulaţii, a gradelor de libertate, evoluţia sa constând
tocmai în creşterea numerică a acestor grade şi a relaţiei
acesteia cu activitatea posturală şi cu mişcările preparatorii
ale aruncării.
 Se trece astfel de la o acţiune monoarticulară la o acţiune bi-
şi pluriarticulară în care diferite segmente participă la
mişcare.
 Odată cu însuşirea alergării copilul îşi dezvoltă şi structurile –
premisă ale săriturii.
 După vârsta de 1 an jumătate apar primele faze de săltare,
succesiuni de impulsii pe 2 picioare în care acesta nu lucrează la
unison şi braţele rămân statice.
 La vârsta de 3 ani (sau chiar mai devreme) copilul pregăteşte
săritura, trunchiul se propulsează în sus şi înainte. Coexistă de
asemenea, şi alte tipuri de mici sărituri (pe 1 picior sau pe 2) sau
galopul.
 Greșeli: incapacitatea de a împinge simultan în ambele picioare;
torsiune laterală a corpului la desprindere; imobilizarea unui braţ,
înclinarea exagerată a trunchiului, aterizarea rigidă.

 Lovirea cu piciorul a mingii este o altă acţiune motrică care se

realizează la început, din stând şi mai târziu din deplasare.
 La 2 ani copilul poate lovi cu piciorul dar cu următoarele rezerve:
 mişcare limitată a piciorului;
 poziţie rectilinie a trunchiului,
 amplitudine limitată a mişcării,
 lovitura este lipsită de forţă şi câteodată de precizie
 Motricitatea în a doua copilărie – perioada
preşcolară (3-6 ani)
 Este numită ,,vârsta de aur a copilăriei” în care
comportamentul se diversifică, urmare a integrăriii
în mediul grădiniţei şi a solicitărilor cognitive,
comunicaţionale şi nu în ultimul rînd motrice cărora
copilul le face faţă.

 Spre sfârşitul perioadei preşcolare şi începutul celei

şcolare (5-7 ani) apar o serie de modificări
morfologice în care proporţia dintre extremităţi –
trunchi se schimbă în favoarea celor dintâi.

 Vârsta de 2-6 ani este cea mai receptivă din viața

omului.

 La această vârstă se pot face cele mai mari

acumulări și salturi calitative.
Particularitățile morfo-funcționale ale copiilor de 3-
6 ani
 Copilul prezintă unele caracteristici privind raportul
dintre diferite părți ale corpului (capul este mai
mare, aproximativ 1/6 din lungimea trunchiului;
trunchiul este mai scurt; membrele inferioare și cele
superioare sunt relativ scurte) fapte ce îngreunează
efectuare unor mișcări.

 La vârsta de 6-7 ani raportul dintre diferite

segmente ale corpului se armonizează, fapt ce
ușurează familiarizarea copilului cu activitățile
motrice.

 Sistemul nervos. Dezvoltarea psihică a copilului

are drept suport material creerul, care se dezvoltă
până în jurul vârstei de 7 ani.
 La această vârstă predomină procesele de excitație
față de cele de inhibiție.
 Aparatul locomotor.
 Oasele au un ritm mai lent de creștere. În structura
lor predomină sărurile de calciu, care dau o mai
mare elasticitate oaselor.
 Se deformează cu ușurință, dar se fracturează
foarte greu.
 Când solicitările asupra osului (oasele lungi în
special) sunt foarte mari se produc așa zisele
fracturi în ,,lemn verde”.
 Curburile coloanei vertebrale se fixează mai greu
datorită unei dezvoltări insuficiente a musculaturii.
 Sistemul muscular este calitativ deosebit față de cel
al adultului, el fiind bogat în apă și mai sărac în
săruri minerale.
 Datorită unei insuficiente dezvoltări a mușchilor
scurți și a insuficientei dezvoltări a scoarței
cerebrale, mișcările care necesită precizie și
coordonare în execuție sunt efectuate cu mai mare
greutate de către copil.
 Aparatul respirator.

 La această vârstă musculatura cavității toracice și

mușchii intercostali sunt insuficient dezvoltați, căile
respiratorii sunt mai înguste, iar alveolele pulmonare
sunt mai mici.
 Din această cauză frecvența respiratorie este relativ
mare, 22-26 respirații/minut.
 Între 2 și 5 ani predomină tipul de respirație
abdominală, iar după 5 ani, datorită unei dezvoltări
mai accentuate a musculaturii toracice, remarcăm
tipul de respirație toracică.

 Pentru formarea unei respirații corecte și cu

amplitdine se vor folosi exerciții care antrenează
musculatura toracică și a membrelor superioare.
 Exercițiile de respirație se vor face într-un ritm
constant, apropiat de ritmul respirator obișnuit vârstei.
Pentru a realiza acest lucru toate exercițile se vor face
după numărătoare.
 Componentele Indicatori Mică Mijlocie Mare
modelului 3-6 ani 4-5 ani 5-6 ani

Dezvoltarea fizică Talia 100, 4 115 118

cm cm cm

Bust 54 cm 59 cm 63 cm
Greutate 15 kg 18 kg 21 kg
Diametru 21, 5 22,5 24 cm
biacromial cm cm

Diametru 18, 5 19 21
bitrohanterian cm cm cm

Perimetru toracic 55 cm 56,5 57,5

cm cm

Indiciele Erisman 1,5 1,8 2,5

cm cm cm

Indicele Quetelet 180 190 220

Indicele Ammar 578 550 548

Indici funcționali Puls 105 98 90

clinostatism /min. /min. /min.

Puls ortostatism 115 108 102

/min. /min. /min.
 Formele de practicare a activităților motrice la
această grupă de vârstă
 Activitățile motrice ale grupei de vârstă 3-6 ani
îmbracă forme variate. Cele mai importante sunt
următoarele: activitățile obligatorii, gimnastica de
dimineață, plimbările și alte forme în afara
activităților, precum și munca individuală cu anumiți
copii sau cu grupe mici de copii, pentru ridicarea
nivelului grupei.
 Activitatea obligatorie
 Forma de bază a activităților motrice cu copii de 3-6
ani este lecția de educație fizică. Ea se practică pe
grupe de copii preșcolari, începând cu grupa
copiilor de 3-4 ani și asigură o activitate cu un
colectiv constant, iar cadrul didactic are continuitate
în muncă. Activitatea obligatorie de educație fizică
se desfășoară conform planului de învățământ și
după un orar săptămânal, fapt care crează condițiile
necesare pentru planificarea judicioasă a
conținutului programei.
 Modelul motricității la copii preșcolari

Mică Mijlocie Mare

Probe 3-4 ani 4-5 ani 5-6 ani

Alergare de viteză 20m 7,2 sec. 5,2 sec 4,5 sec

Extensii de trunchi din 10 repet. 18 repet. 22 repet.

culcat facial

Ridicarea picioarelor la 13 repet. 20 repet. 24 repet.

verticală din culcat
dorsal

Săritura în lungime de pe 67 cm 98 cm 112 cm

loc

Aruncarea săculețului cu 200 cm 290 cm 380 cm

nisip de 500 gr. Cu
ambele mâini pe
deasupra capului
 Gimnastica de înviorare
 Gimnastica de înviorare contribuie la întărirea
unor grupe musculare (brațe, picioare, spate,
abdomen etc.), formează o ținută corectă,
stimulează și reglează funcțiile biologice ale
respirației respectiv circulației.
 Organizată științific, contribuie la crearea unei
bune dispoziții, ajută la disciplinarea colectivului
de elevi și la formarea deprinderii de a face zilnic
gimnastică.
 În anotimpul cald, gimnastica de înviorare,
executată cu corpul aproape gol și sub acțiunea
razelor solare, poate fi considerată ca unul din
mijloacele importante de călire a organismului.
 Gimnastica de înviorare trebuie executată, pe cât
posibil, în aer liber, iar când timpul este favorabil,
cu ferestrele larg deschise.