TEMA 2.

SISTEMUL MONETAR NAŢIONAL ŞI

INTERNAŢIONAL

1. Sistemul monetar: concept, elemente.

2. Clasificarea sistemelor monetare.
3. Sistemul monetar naţional al Republicii Moldova.
4. Sistemul monetar internaţional (SMI): concept, principii, reguli de
funcţionare.
5. Etapele de evoluţie a SMI.
6. Sistemul Monetar European: evoluţia, principiile de funcţionare.
7. Puterea de cumpărare şi convertibilitatea monedei.
8. Colaborarea RM cu instituţiile monetare şi de credit internaţionale.
 1. Sistemul monetar: concept, elemente.
Primele semne ale unei organizări monetare s-au făcut simţite încă din antichitate
când au avut loc încercări de reglementare a baterii monedelor. Odată cu dezvoltarea
economică şi socială au apărut şi instituţii care să reglementeze, să organizeze şi să
supravegheze moneda şi relaţiile monetare în cadrul unui sistem monetar naţional.
Potrivit dicţionarelor prin sistem bănesc (monetar) se înţelege ansamblul normelor
legale şi instituţiilor care reglementează, organizează, respectiv supraveghează relaţiile
băneşti dintr-un stat.
Dardac Nicolae enunţă: ”Sistemul monetar este definit ca un anumit mod de
organizare şi reglementare a circulaţiei monetare dintr-o ţară, pe baza unor legi speciale
ale statului respectiv”. Conţinutul sistemelor monetare evoluează odată cu dezvoltarea
economică şi socială. Sistemele monetare au o serie de trăsături generale, dar şi
particularităţi de epocă şi naţionale. Sistemele monetare au înregistrat de-a lungul
vremurilor o anumită evoluţie cu caracter general, dar şi particularităţi naţionale.
Elementele sistemului monetar clasic sunt:
1. unitatea monetară;
2. etalonul monetar;
3. baterea şi circulaţia monedei;
4. emisiunea monetară.
 Primul sistem monetar
În sec. al VI-lea î. Hr., potrivit scrierilor lui Herodot, în Lidia, ţară din Asia Mică, regele
Cresus (a.a. 560 – 547) instituie primul sistem monetar naţional:
 stabileşte unităţile şi subunităţile monetare,
 fixează pentru fiecare conţinutul de metale nobile,
 determină raportul dintre aur şi argint,
 bate centralizat moneda,
 decide asupra regulilor de emitere şi circulaţie a banilor.
 Elementele unui sistem monetar...
1. Unitatea monetară reprezintă "uniforma naţională" pe care o îmbracă banii. Definirea prin lege
a acesteia este atribut al instituţiilor monetare naţionale. Denumirea unităţii monetare are surse diferite:
- denumirea metalului din care era confecţionată moneda - aureus, serebrenic etc;
- denumirea unității de greutate a monedei – drahmă, lira sterlină, livră etc.;
- tradiţia încetăţenită în vorbirea curentă - leu, leva, leka;
- denumirea monedei altei ţări - dolar este denumirea monedei naționale în 39 țări;
- o convenţie - DST, EURO etc. sau altele.
Unitatea monetară are trei elemente caracteristice:
a. valoarea paritară;
b. paritatea monetară;
c. cursul de schimb;
 Valoarea paritară reprezintă cantitatea de metal preţios care se atribuie, prin lege, unei unităţi
monetare. Aşa de exemplu, în anul 1933, un $ era definit printr-o cantitate de 1,50463 gr aur, iar în
anul 1934, un dolar reprezenta 0,888671 gr aur. Începând cu 1973-1974 majoritatea ţărilor renunţă
la valorile paritare.
 Paritatea monetară reprezintă raportul valoric dintre două unităţi monetare. În funcţie de etalonul
care a stat la baza unităţilor monetare aceasta a fost paritate metalică, valutară, DST. Dacă în anul
1968, lira sterlină era definită prin 1 ₤ = 2,13281 gr aur, iar dolarul reprezenta 1 $ = 0,888671 gr
aur, atunci paritatea monetară era dată de raportul:

 Cursul de schimb reprezintă preţul unei monede naţionale sau internaţionale, exprimat într-o altă
monedă cu care se compară (paritatea monetară este sinonimă cu cursul oficial).
 ...Elementele unui sistem monetar...

2. Etalonul monetar - marfa care este luată ca referinţă atunci când se stabileşte
valoarea în circulaţie a banilor. Iniţial, la baza organizării sistemelor monetare s-a situat metalul
monetar. Acesta a fost aurul, argintul sau chiar ambele. În funcţie de conţinutul etalonului
monetar adoptat s-au consacrat mai multe tipuri de sisteme monetare:
-sistemul monetar având ca etalon metalul monetar în raport cu care au funcţionat sistemul
monetar monometalist şi bimetalist;
-sisteme monetare bazate pe etalonul combinat aur – devize;
-sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumpărare.

Principalele momente ale detaşării sistemelor băneşti de metalul preţios au fost:

- primul război mondial, când s-a sistat baterea monedelor din metalul preţios şi
convertibilitatea bancnotelor în aur;
- anul 1971, când s-a sistat convertibilitatea în aur a dolarului SUA;
- anul 1973, când s-a realizat trecerea de la cursurile fixe la cele flotante;
- anul 1978, când s-a adoptat al doilea amendament la statutul Fondului Monetar
Internaţional (FMI), prin care ţările membre renunţă la a-şi defini monedele printr-o cantitate de
metal preţios. Ca atare circulaţia monetară se disociază de metalul preţios.
 ...Elementele unui sistem monetar...
3. Baterea şi circulaţia monedei.
Sistemele monetare clasice au cuprins reglementari privind baterea şi circulaţia monedelor cu
sau fără valoare deplină. Cele cu valoare deplină erau bătute din aur şi argint, iar cele fără
valoare deplină din zinc, aluminiu ca şi din diverse aliaje cu metale nepreţioase.
Monedele cu valoare deplină (integrală) aveau o valoare care corespundea cu valoarea
metalului din care erau confecţionate. De exemplu dacă un dolar SUA avea un conţinut de 1,5 gr.
aur, moneda de 10 $ echivala cu 15 gr. aur. Pentru monedele cu valoare integrală era specifică
baterea liberă, ceea ce însemna dreptul oricărei persoane de a prezenta la monetăria statului
metalul sub formă de lingouri pentru a-l transforma în aur monedă contra unui comision, stabilit
procentual din valoarea aurului monetar. Cheltuielile de monetizare, ca şi pierderile de metal
preţios prin uzura în timpul circulaţiei erau mari, făcând ca acest model al organizării
monetare să nu reprezinte idealul. Aceasta, cu atât mai mult cu cât cantităţile de metal preţios
extras au rămas mult în urmă faţă de amplificarea schimburilor.
Baterea monedelor fără valoare deplină a fost determinată de raţiuni tehnice, de nevoile
schimbului. Circulaţia monetară are nevoie şi de monede de valoare redusă, de monede
divizionare. Dacă acestea ar fi fost bătute din metal preţios, ele ar fi avut dimensiuni foarte mici şi
ar fi generat costuri mari. Monedele fără valoare integrală nu pot face obiectul baterii libere, ci
constituie monopol de stat, apărat cu stricteţe. Cantitatea de astfel de monede fără valoare
deplină, puse în circulaţie, trebuia menţinută la nivel redus. Valoarea acestor monede nu era
reprezentată de valoarea metalului din care erau confecţionate, ci de valoarea aurului pe care-l
reprezentau în circulaţie.
Monedele cu valoare deplină au dispărut din circulaţie odată cu I-ul război mondial.

Prin ce se desebesc monedele cu valoare deplină de cele fără valoare deplină?

...Elementele unui sistem monetar

4. Emisiunea monetară.

Emisiunea monetară în prezent a devenit o preocupaţie complexă, care înglobează:

• pe de o parte punerea în circulaţie a numerarului;
• pe de altă parte – controlul asupra masei monetare (depozitele și creditele
bancare, instrumentele politicii monetare și pieței monetare).
Obiectivele emisiunii sunt:
• asigurarea funcţionării normale a sistemului de plăţi în numerar şi fără numerar;
• stabilitatea puterii de cumpărare a monedei;
• menţinerea cursului valutar adecvat.
 2. Clasificarea sistemelor monetare
Sistem monetar

metalist nemetalist, bazat pe

monometalist etalonul marfă

bimetalist etalonul valuta

integral
un coş de valute
parţial
etalonul putere de
cumpărare

Metalice se numesc sistemele ale căror etalon se reprezentă de metale monetare.

Sistemele monetare nemetalice sunt cele care nu au la bază metalul monetar
 Monometalismul
În cadrul monometalismului, rolul de metal monetar este îndeplinit fie de argint
(„silver standard”), fie de aur („gold standard”) - cel mai răspândit sistem monometalist.
Marea Britanie a adoptat monometalismul în 1816, SUA în 1853, Portugalia în 1854,
Germania în 1873, Rusia şi Japonia în 1897.
Au existat şi încercări de a folosi, ca bază a sistemului monetar, platina, dar datorită
rarităţii şi a valorii ridicate s-a renunţat la acest metal.

Bimetalismul
Fundamental, pentru funcţionarea acestui sistem, era baterea monedelor din două
metale: aur şi argint, între care exista un raport legal, fix.
În funcţie de stabilire a raportului valoric dintre cele două metale, sistemele monetare
bimetaliste au cunoscut ca variante de funcţionare:
1. bimetalismul integral - în cadrul acestui sistem statul definea prin lege raportul
dintre aur şi argint. Acesta era fix şi stabilit la 1:15,5. Monedele din ambele metale
aveau aceiaşi putere liberatorie;
2. bimetalismul paralel – în cadrul acestui sistem raportul aur – argint se stabilea
liber pe piaţă, fără intervenţia statului. Monedele din ambele metale aveau putere
liberatorie nelimitată.
 Sisteme monetare monometaliste...
a) Sisteme bazate pe etalonul aur – monedă se diferenţiază de celelalte sisteme prin următoarele:
 a apărut în Anglia, în 1818 şi durează până la I-ul război mondial;
 metalul monetar circulă liber pe piaţa internă şi internaţională;
 alături de aurul moneda funcţiile monetare erau îndeplinite în paralel şi de bancnote;
 convertibilitatea bancnotelor era liberă şi nelimitată, valoarea lor nominalăechivalând cu
valoarea proprie a monedelor de aur;
 masa monetară se adapta la necesităţile economiei prin baterea monedelor de aur şi tezaurizarea lor.

b) Sisteme bazate pe etalonul aur– lingouri se caracterizează prin următoarele:

 funcţionează o perioadă scurtă de timp;
 aurul-moneda este restras din circulaţie de pe piaţa internă şi internaţională şi este depozitat la banca
emitentă sub forma de lingouri;
 convertibilitatea era limitată (sunt convertibile numai sumele care au valoarea cel puţin egală cu un
lingou);
 în circulaţie se află bancnote convertibile în lingouri (1 lingou = 400 uncii aur = 12,44 kg aur);

c) Sisteme bazate pe etalonul aur-devize - moneda aflată în circulaţie era garantată atât cu metal preţios (aur),
cât şi cu titluri de creanţă exprimate în moneda străină, numite devize.
 unitatea monetară a fiecărei ţări este definită printr-o anumită cantitate de aur, sau printr-o valută;
 o astfel de organizare a generat o stare de dependenţă a sistemelor din ţările mai puţin dezvoltate faţă
de cele dezvoltate;
 în circulaţie existau numai bancnote convertibile în devize, care erau, ulterior, convertibile în aur;
 scopul convertirii este redus la procurarea mijloacelor de plată necesare pentru achitarea
mărfurilor/serviciilor dintr-o ţară străină;
 instituţionalizarea acestui etalon monetar s-a realizat în cadrul Conferinţei Monetare şi Financiare
Internaţionale de la Bretton Woods, din 1944, ocazie cu care s-au pus bazele Sistemului Monetar
Internaţional.
 3. SISTEMUL MONETAR ACTUAL
AL REPUBLICII MOLDOVA
 Circumstanţele necesare pentru instituirea sistemului monetar naţional
s-au conturat după obţinerea de către Republica Moldova a
independenţei la 27 august 1991. La 15 decembrie 1992 este adoptată
Legea cu privire la bani nr 1232 – XII. Prin această Lege a fost
stabilită unitatea monetară naţională a Republica Moldova - leul
moldovenesc, şi unitatea divizionară banul. Un leu moldovenesc este
egal cu 100 bani.

 Leul a fost introdus în circulaţie la 29 noiembrie 1993. În această zi

cursul valutar a fost stabilit de 3,8 lei pentru $1. Numerarul aflat în
circulaţie (banii de tip sovietic şi cupoanele) şi banii din conturi au fost
schimbaţi în proporţie de 1 000 pentru un leu.
 ANSAMBLU MĂSURILOR ŞI ACTIVITĂŢILOR PRIVIND CONSTITUIREA ŞI
FUNCŢIONAREA SISTEMULUI MONETAR NAŢIONAL ACTUAL

 alegerea valutei care îndeplineşte funcţia de măsură a

valorii, de etalon, de echivalent general, prin care se
defineşte moneda naţională;
 stabilirea unităţii monetare, care, sub o anumită denumire,
serveşte ca etalon al valorii;
 alegerea instrumentelor efective de circulaţie şi de plată
(monede principale, bani divizionari, bancnote etc.);
 reglementarea emisiunii şi circulaţiei bancnotelor şi a altor
semne de valoare, precum şi a decontărilor fără numerar;
 organizarea aparatului instituţional care supraveghează şi
sprijină aplicarea sistemului monetar;
 stabilirea relaţiilor cu alte sisteme monetare.
 LEUL MOLDOVENESC
(emisiunea mai 1994)
Caracteristici:
•Dimensiuni: 58 x 114 mm;
•Culori dominante, faţă-verso: galben, verde, cafeniu şi ocru;
•Imprimată pe hîrtie specială, în masa căreia este inclus un
filigran ce reproduce portretul lui Ştefan cel Mare şi un fir de
siguranţă vertical metalizat complet încorporat;
 CADRUL REGLAMENTORIU
AL SISTEMULUI MONETAR AL RM
 Constituţia Republicii Moldova în art. 130 stipulează:
„... (2) Moneda naţională a Republicii Moldova este leul
moldovenesc. (3) Dreptul exclusiv la emisia monetară
aparţine Băncii naţionale a Republicii Moldova. Emisia
se efectuează conform deciziei Parlamentului.”

 Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei

consacră monedei un capitol special – capitolul VIII
„Moneda”
 STRUCTURA INSTUTIŢIONALĂ
A SISTEMULUI MONETAR NAŢIONAL
Instituţiile bancare din ţară:
 Banca Naţională a Moldovei, fiind autoritatea monetară publică, are rolul central
în organizarea circulaţiei monetare:
o prin regulamentele sale stabileşte valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, design-ul şi
alte caracteristici ale bancnotelor şi monedelor metalice care sunt mijloc de plată în RM;
o organizează tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor metalice;
o ia măsuri pentru păstrarea în siguranţă a celor neemise în circulaţie.
Banca Naţională are dreptul exclusiv de a emite în circulaţie bancnote şi monede
metalice ca mijloc de plată legale pe teritoriul Republicii Moldova.

 Băncile comerciale sunt sprijinul Băncii Naţionale în organizarea funcţionării

sistemului monetar naţional. Prin intermediul acestora are loc:
o emisiunea numerarului în circulaţie;
o retragerea bancnotelor şi monedelor deteriorate;
o preschimbarea semnelor monetare;
o organizarea evidenţei şi statisticii monetare.
4. Sistemul monetar internaţional (SMI): concept, principii,
reguli de funcţionare
Sistemul Monetar Internaţional poate fi definit ca un ansamblu de reguli,
instrumente, organisme şi pieţe referitoare la crearea, valorificarea şi
circulaţia monedelor internaţionale.
Crearea unui sistem monetar internaţional trebuie privită ca expresie a
interdependenţei economice dintre statele suverane, şi nu ca o modalitate de a
subordona sistemele monetare naţionale. Odată creat, un sistem monetar
internaţional, trebuie adaptat cerinţelor de orice fel care intervin în relaţiile
economice, sociale şi politice dintre statele membre ale sistemului.
Principiile pe care s-a bazat sistemul monetar internaţional, al cărui
organism era Fondul Monetar Internaţional, au fost următoarele:
 cooperarea monetară internaţională;
 creşterea echilibrată a comerţului internaţional;
 dezvoltarea economică a tuturor ţărilor-membre;
 stabilitatea cursului de schimb;
 multilateralizarea plăţilor internaţionale;
 convertibilitatea monetară;
 lichiditatea;
 echilibrarea balanţei de plăţi;
 crearea instituţiilor financiar-monetare internaţionale
 Un regim de schimb constând în principii care
asigură convertibilitatea între monede

Aprovizionarea cu lichidităţi în cantitate suficientă

pentru a face faţă progresului comerţului internaţional

Regulile Un sistem de rezerve care conferă ţărilor-membre,

Sistemului mijloace de plată necesare susţinerii dezechilibrelor
Monetar valutare temporare

Intenaţional
Mecanisme de reajustare în caz de dezechilibre ale
balanţei tranzacţiilor curente

Balanţa de plăţi este instrumentul care înregistrează mişcările

de fonduri între state, furnizând informaţii esenţiale despre
starea unei economii.
 5. Etapele de evoluţie a SMI
Etapa premergătoare
Uniunile monetare au fost create în a doua Uniunea Monetară Latină a fost înfiinţată
jumătate a sec. al XIX-lea în scopul unificării prin Convenţia din a. 1865 încheiată între
a unor elemente ale sistemelor monetare Franţa, Belgia, Italia şi Grecia. Unitate
naţionale ca mijloc de depăşire a dificultăţilor monetară comună: francul, care era împărţit în
create de funcţionarea neadecvată a 100 centime
bimetalismului sau a monometalismului argint.
Uniunea Monetară Germană a fost
constituită în a. 1875.

Blocurile monetare au fost create în prima Blocul lirei sterline (a.a. 1931- 1939)
jumătate a sec. al XX-lea coincizând în timp cu Blocul francului francez (a.a.1929– 1945)
Marea Depresie. Blocul dolarului american (a.a. 1933 - )

Consecinţele Primului Război Mondial

- Renunţare la
Cheltuieli mari bimetalism
Şocuri monetare
Mari presiuni pentru reconstrucţia
puternice la nivelul - Necesitatea
inflaţioniste ţărilor afectate de
economiilor schimbării
război etalonului
monetar
Etapa 2. CONFERINŢA MONETARĂ ŞI FINANCIARĂ A NAŢIUNILOR UNITE
(BRETTON WOODS)
 Participanţi: 45 tari.
 Conferinţa a fost organizată pe 3 comisii:
o I – stabilirea articolelor acordului privind constituirea FMI –
Condusă de H.D. White (USA);
o II – stabilirea articolelor acordului privind constituirea BIRD-
Condusă de J.M.Keynes (Marea Britanie);
o III – stabilirea reglementărilor în planul cooperării monetare
internaţionale – Condusă de Eduardo Suarez (Mexic)
 Perioada de desfăşurare 1 – 22 iulie 1944
 Etalonul adoptat – aur-devize
 Acordurile de la Bretton Woods din anul 1944 au prevăzut crearea
a două noi instituţii: Fondul Monetar International (FMI) şi
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).
 Fondul Monetar Internaţional
 a fost creat la 27 decembrie 1945, întrând efectiv în funcţiune de la 1.03.47.

 Obiectivele:
o promovarea cooperării monetar - internaţionale prin intermediul unei instituţii specializate,
care să facă posibilă consultări permanente între ţările membre;
o facilitatea desfăşurării echilibrate a schimburilor internaţionale, care să contribuie la
folosirea eficientă a resurselor ţărilor membre;
o elaborarea documentelor care conţin principiile de orientare a politicii valutare;
o supraveghează politicile valutare ale ţărilor membre;
o evitarea manipulării cursurilor valutare în scopuri incorecte;
o punerea la dispoziţia ţărilor membre fonduri sub formă de credite;
o contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de plăţi dintre ţările membre.
o eliminarea restricţiilor valutare care frânează dezvoltarea comerţului internaţional.

 Formarea resurselor:
o cotele părţi ale ţărilor membre ale FMI;
o dobânzile încasate;
o cotizaţiile anuale ale ţărilor membre etc.
R. Moldova a devenit membru al FMI la 12 august 1992, după achitarea cotei sale
care constituie 90 mln DST;
 DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE – MONEDĂ
INTERNAŢIONALĂ
Factorii care au •necesitate de a spori lichiditatea internaţională;
determinat apariţia •crearea unei monede internaţionale care să nu aparţină nici unui stat;
unităţilor monetare de •găsirea unui instrument monetar stabil în condiţiile evoluţiei instabile a cursurilor valutelor
cont internaţionale convertibile.

• volumul comerţului internaţional;

Emisiunea şi evidenţa • rezervele valutare ale statelor;
DST • lichiditatea internaţională;
• starea balanţelor de plăţi;
CARACTERISTICA DST

•evidenţa şi mişcarea din contul unei ţări în contul altei ţări sau al FMI sunt efectuate prin sistemul
computerizat al Departamentului DST al FMI, unde sunt stocate toate fondurile exprimate în DST.
Evaluarea DST-lui 1) 1970–1974 – aur – 0,888671 gr. Au;
2) 1974–1980 – coş valutar – 16 valute;
3) 1981–1999 – coş valutar – 5 valute;
4) 1999 – prezent – coş valutar – 4 valute (USD, EUR, JPY, GBP).
Funcţiile DST-lui • etalon monetar – valoarea unei monede poate fi definită în DST;
• mijloc de rezervă – intră în structura lichidi-tăţii internaţionale;
• mijloc de plată – folosit pentru procurarea altor valute.
Participanţi şi •ţările care au încheiat un contract prin care îşi asumă obligaţiile faţă de Dep. DST;
deţinători •alţi deţinători care nu au încheiat contract (BRI, BAfD, BIRD, AID etc.)
Alocări şi utilizări • să-şi mărească rezerva valutară oficială;
• să procure contra DST valută convertibilă de la alte ţări membre ale FMI indicate de acesta;
• să obţină direct valute convertibile contra DST de la o ţară membră fără intermediul FMI;
• să plătească dobânzi şi comisioane.

Limitele de FMI şi băncile centrale ale ţărilor membre;

întrebuinţare a DST-lor persoanele particulare nu au acces la DST;
6. Sistemul Monetar European: evoluţia, principiile de funcţionare
 Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de
Plăţi (1950) format nu doar din state europene ci, prin intermediul lirei
sterline şi a zonei francului, şi din ţările africane aflate în spaţiul
colonial.
 Crearea Comunităţii Economice Europene care a condus la
liberalizarea fluxurilor de bunuri şi servicii şi a Pieţei Comune pentru
liberalizarea mişcării factorilor de producţie.
 Crearea Sistemului Monetar European (1979), adoptat de către
membrii Comunităţii Europene, care au devenit membri de facto ai
acestuia are ca şi componente:
 o unitate de cont europeană (ECU) utilizată în decontările financiare;
 un fond de cooperare monetară, instituit în 1973;
 mecanismul ratei de schimb;
 Institutul Monetar European.
 Alte momente ale integrării monetare europene
 Summitul de la Haga din 1969 în care s-a pus problema creării unei uniuni
economice şi monetare;
 Planul Werner din 1970, care a propus crearea Uniunii Monetare Europene
prin fixarea irevocabilă a parităţilor dintre monedele statelor membre şi
liberalizarea totală a fluxurilor de capital;
 Crearea, în 1988, a Comitetului pentru Studiul Uniunii Economice şi
Monetare, sub conducerea preşedintelui Comisiei Europene din acea
perioada. Jaques Delors, care a propus, prin raportul care îi poartă numele, o
nouă bază pentru unificarea monetară în Europa. Raportul Delors a definit
strategia care a condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare.
 Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii Europene, care
în plan monetar, a consfinţit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul
Uniunii şi a stabilit criteriile pe care statele membre trebuie să le
îndeplinească pentru a deveni membru al spaţiului monetar european.
 Crearea Sistemului European al Băncilor Centrale, a cărui funcţionare se
bazează pe mai multe principii generale dintre care amintim independenţa
instituţională şi financiară, transparenţa, subsidiaritatea şi responsabilitatea în
atingerea obiectivelor propuse prin Tratatul de la Maastricht.
 Introducerea monedei Euro, începând cu ianuarie 1999.
 Stabilirea denumirii monedei europene în cadrul
Consiliului European de la Madrid (1995)
 Propuneri:
 „ducat”, „ecu”, „florin”, „franc”
 sau cea de utilizare a euro ca prefix la valute existente (de exemplu
„euromarca”)
 Decizie: simplu ”EURO”
 Eveniment: din 4 ianuarie 1999 tranzacţiile pe piaţa financiară
nu se mai derulează în monedele statelor membre UME
 Funcţiile Băncii Centrale Europeane
 a fost constituită în baza institutului monetar european 1999.
Funcţia de bază este promovarea politicii monetare în zona
EURO. Obiectivele:
o Definirea politicilor la nivelul Eurosistemului
o Stabilirea, coordonarea şi monitorizarea operaţiunilor de politică
monetară la nivelul Eurosistemului
o Emisiune monetară – stabileste strategia in acest sens, coordonează
şi monitorizează emisiunea monetară
o Intervenţii pe piaţa forex alături de băncile centrale naţionale
o Asigură cooperarea monetară internaţională şi europeană
o Monitorizează riscurile financiare
o Coordonează gestionarea rezervelor valutare la nivelul
Eurosistemului
o Asigurarea sistemului de decontare la nivel european
 7. Puterea de cumpărare şi convertibilitatea monetară
Convertibilitatea este legată de valută.
Prin valute convertibile se înţeleg valutele acelor ţări, care, reieşind din cererea
şi oferta acestor valute şi din politica valutară a ţării emitente, se schimbă liber pe
oricare altă valută şi pe unităţi monetare internaţionale convenţionale. Acest schimb
poate fi efectuat de toate categoriile de deţinători în oricare formă şi în cadrul tuturor
tipurilor de operaţii comerciale.
Valuta se consideră neconvertibilă dacă ţara-emitent interzice schimbul acestei
valute pe teritoriul său. Există valute cu grad intermediar de convertibilitate. În
aceste cazuri convertibilitatea se răspândeşte numai asupra unor categorii de deţinători
sau operaţii.
Gradul de convertibilitate poate să difere pentru rezidenţi şi pentru nerezidenţi. Reieşind
din aceasta există valute cu convertibilitate internă sau externă. Gradul de
convertibilitate depinde de esenţa şi componenţa restricţiilor valutare existente în ţara-
emitent.
Moneda emisă şi pusă azi în circulaţie pe plan naţional şi internaţional are ca
corespondent un etalon format prin contribuţia bunurilor şi serviciilor create în cadrul
fiecărei economii naţionale şi reprezintă puterea de cumpărare a monedei. Acest
etalon monetar este urmărit prin indicii de preţ.
 Cursul de schimb al unei monede faţa de alta poate fi
interpretat ca putere de cumpărare externă a monedei.

 Din punct de vedere al elementelor luate în calcul pentru

determinarea cursurilor de schimb, poate fi stabilită
distincţia între cursul nominal şi cursul real,
semnificaţia acestora fiind următoarea:

 cursulnominal exprimă preţul unei monede faţă de o

altă monedă şi are importanţă din punct de vedere
monetar, întrucât măsoară preţurile relative pentru două
monede naţionale;
 cursul real exprimă preţul monedelor naţionale în
relaţiile dintre preţurile mărfurilor comercializate din
diferite ţări.
 Curs de schimb fix Curs de schimb flotant
AVANTAJE
riscul valutar aferent tranzacţiilor internaţionale şi autonomia politicii monetare
investiţiilor străine se diminuează
se poate evidenţia o reducere a costurilor neutralizează impactul şocurilor externe, a
aferente finanţării internaţionale şocurilor generate de economia reală şi impactul
inflaţiei asupra competitivităţii operaţiunilor de
se poate înregistra şi o reducere a ratelor de
export
dobândă interne faţă de cele de pe piaţa
internaţională
menţinându-se stabilitatea în plan valutar, dar şi
în plan monetar (diminuarea ratelor de dobandă)
se realizeaza o reducere a ratei inflaţiei
DEZAVANTAJE
manifestarea unor crize financiare poate genera lipsa unei discipline a băncii centrale
costuri ridicate pentru ajustare macroeconomica,
conducând, în final la reducerea credibilităţii
autorităţii monetare
politica monetară proprie este dependentă de efecte economice destabilizatoare ale
politica monetară aferentă ţării emitente a speculaţiilor pe piaţa valutară
monedei ancore
socurile externe generează presiuni puternice descurajarea comerțului internațional
asupra economiei, generând costuri ridicate pentru (comparativ cu situaţia practicării unui curs de
menţinerea cursului de schimb schimb fix)
 Tema pentru acasă...

1. Recapitulaţi tema 2. SISTEMUL MONETAR NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

2. Comparaţi Sistemul monetar Internaţional cu cel European.
3. Caracterizaţi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
4. Expuneţi prin exemple concrete (minimum 3) modul de colaborare a RM cu instituţiile
monetare şi de credit internaţionale.
5. Determinaţi cu cât s-a apreciat/depreciat yen-ul japonez faţă de dolarul american ştiind că:
cursul dintre dolarul american şi yen-ul japonez a fost de 121,2JPY/USD, iar ulterior pe
fonul scăderii ratelor de dobândă pe piaţa japoneză cursul s-a majorat cu 2%.