Biomecanica

aruncării la
coș de pe loc
Elaborat de: Cumpătă Ion
Coordonator: Benedek Florian
Aruncările la coş de pe loc
Nu mai au pondere mare datorită
apărărilor care au devenit mai acti
ve, mai agresive.Ele rămân
procedee de bază în formarea
mecanismului şi a stereotipiei
mişcării de aruncare la coş în
etapa de iniţiere,se folosesc cu
precădere în aruncările de la
distanţă ale juniorilor şi seniorilor.
 Aruncarea la coş cu o mână din faţă
• Această aruncare prezintă o serie de avantaje:
• corespunde ca formă de exprimare
celor trei stări ale poziţiei jucătorului în teren: de pe loc, din săritură, din
alergare
• aduce priorităţi de ritm în execuţia aruncării la coş, corespunzător jocului
actual
poziţiile de exhilibru ale corpului pot fi uşor compensate prin
orientarea unui singur braţ pe direcţia coşului.
Ca urmare, aruncarea la coş a devenit un element
fundamental al jocului modern,Biomecanica de execuţie a părţii finale a
aruncării fiind asemănătoare pentru toate procedeele şi condiţiile de execuţie
a aruncării la coş.
Execuţia aruncării la coş cu o mână de pe loc a căpătat unele variante prin
care doar poziţia iniţială este modificată.
• În poziţia iniţială:

• mingea este ţinută în priză asimetrică,în dreptul pieptului,la nivelul

bărbiei
• palma mâinii care execută aruncarea se află înapoi şi puţin sub minge
• degetele răsfirate şi cu cotul orientat în jos
• flexia braţului pe antebraţ, formând un unghi de aproximativ 90 grade
• cealaltă mână sprijină mingea din lateral, privirea este îndreptată spre
inel şi panou.

Jucătorul în poziţie fundamentală mediu:

• este orientat către coş
• cu trunchiul puţin aplecat înainte
• cu tălpile paralele şi depărtate la lăţimea umerilor
• piciorul de pe partea braţului de aruncare este cu o jumătate de talpă
înaintea celuilalt
• greutatea corpului este egal repartizată pe ambele picioare, pe
întreaga suprafaţă a tălpilor.
Execuţia aruncării:
• începe printr-o triplă flexie a membrelor inferioare care fac ca centrul
de greutate al corpului să coboare
• în acest timp mingea rămâne la nivelul bărbiei jucătorului.
În poziţia intermediară
• mingea continuă
să fie ţinută cu ambele mâini (priză
asimetrică) până ce cotul braţului de aruncare
ajunge la nivelul umărului
• în continuarea mişcării în sus, mingea este
ţinută pe palma braţului de aruncare( care se
găseşte acum sub minge) şi părăseşte mâna
ca urmare a unei ultime impulsii date printr-o
flexie palmară pronunţată din articulaţia
pumnului
• braţul stâng rămâne undeva în lateral şi în sus,
constituind elementul de protecţie a mingii pe
ultima parte a aruncării
În poziţia finală:
• corpul este extins uşor pe vârfuri cu
greutatea deplasată pe piciorul din faţă
• braţul de aruncare este întins în sus
şi înainte, cu palma şi degetele răsfirate,
orientate în jos şi în afară
• degetele index şi mijlociu sunt orientate
către direcţia aruncării.
Greşeli frecvente
• priza la minge nu este asimetrică, mingea
fiind ţinută în palme în formă de pâlnie
• cotul braţului de aruncare este orientat
lateral şi nu pe direcţia aruncării
• degetele mâinii care aruncă nu acoperă o
suprafaţă cât mai mare, nefiind răsfirate
suficient pe minge
• poziţia iniţială incorectă: jucătorul ţine
înainte piciorul opus mâinii de aruncare,
iar greutatea corpului este repartizată pe
piciorul din faţă
• nu se imprimă mingii, în partea finală a
aruncării, mişcarea de biciuire care trebuie
să fie dată prin impulsia din articulaţia pu
mnului, iar
planul palmei nu este perpendicular pe
direcţia aruncării