1.

Recupearea post-IMA
2. Recuperarea in cardiopatia ischemică cronică
3. Recuperarea la pacienții cu arimtii
4. Recuperarea post-AV
5. Recuperarea la pacienții cu insuficiență venoasă

1. Recuperarea post-IMA

Infarctul acut de miocard reprezintă necroza circumscrisă de cauză

ischemică a unei zone de miocard, apă rută ca urmare a unei căderi bruşte a
fluxului sangvin coronarian sau a unei creşteri peste posibilită ţile de aport ale
necesarului miocardic de oxigen, urmată de formarea unei cicatrici fibroase în
cazurile cu evoluţie favorabilă .
Factorii de risc in cardiopatia ischemică si infarctul de miocard acut :
1. Tensiunea arteriala (T. A. ) crescută . TA crescută ră mâ ne un factor de risc
foarte important. Se va urmă ri menţinerea unei TA la valori normale prin
regim desodat si medicaţie.
2. Fumatul. Înaintea orică rui atac coronarian, fumatul triplează riscul bolii
coronariene. Continuarea fumatului dublează riscul exitusului, ca să nu mai
amintim pericolul unor noi atacuri ca şi diminuarea eficienţei medicaţiei
antianginoase.
3. Dieta si obiceiurile alimentare. Obiectivele dietei prescrise se referă atâ t la
reducerea greutaţii corporale, câ t şi la reducerea alimentelor cu înalt potenţial
hipercolesterolemiant şi, mai ales, a acelora cu conţinut crescut în
lipoproteine cu densitate joasă , factori de risc majori ai aterosclerozei, în
general şi a bolii coronariene, în special.
4. Stressul. Cunoscut factor de risc cardiovascular, prezent şi desigur cauzal,
încă din perioada preinfarct, el îşi va creşte influenţa asupra sechelarului de
infarct miocardic. În afara stresurilor obişnuite se mai adaugă stresul
determinat de însuşi starea de boală : teamă pentru viaţa sa, pentru un nou
atac, nemulţumirea pentru pierderea capacitaţii de muncă , noile raporturi în
cadrul familiei, probleme economice.
5. Sedentarismul. Admis ca unul din importanţi factori de risc primari ai bolii
coronariene, devine după infarct obiectivul principal al programului de
recuperare, că ci el antagonizează cu însuşi principiul de bază al acestui
program care este activitatea fizică şi reantrenarea la efort.
6. Comportamentul. Se consideră că exercită o predispoziţie la evenimente
coronariene la persoanele de tip A (modelul de tip A).
7. Diabetul zaharat. De regulă tulbură ri ale metabolismului hidraţilor de
carbon se asociază cu cele ale lipidelor, implicate cu rol activ in aterogeneză .
8. Antecedentele familiale. Includ factorul ereditar, genetic care frecvent se
asociază cu hipercolesteremia, diabetul zaharat si hipertensiunea arteriala.
9. Vâ rsta si sexul. Incidenţa bolii coronariene a crescut evident, interesâ nd
persoane din ce în ce mai tinere. Ateroscleroza coronariană diferă după sex
pâ nă la vâ rsta de 40- 45 ani, fiind mai rar întalnită la femei. Prevalenţa sexului
masculin se poate explica şi prin intervenţia factorului endocrin.

Manifestă ri generale
Pacientul este anxios, agitat, are uneori senzaţia de moarte iminentă şi
se mişcă mereu, în că utarea unei poziţii care să -i liniştească durerea. Senzaţia
de slă biciune fizică , marcată de senzaţia de sfâ rşeală , este obişnuită . Pot exista
ameţeli, senzaţie de golire a capului, confuzie, întunecare a vederii, chiar
pierderea conştienţei (sugerâ nd şocul, hipotensiunea arterială severă ,
tulbură rile de ritm si de conducere).
Simptome “respiratorii”
În insuficienţa ventriculară stâ ngă apare respiraţia zgomotoasă .şi
dispnee. Poate exista tuse, uneori productivă , cu expectoraţie spumoasă ,
rozată ori cu striuri de sâ nge.
Simptome “digestive”
Greaţa si voma apar la peste jumă tate dintre bolnavii de infarct
miocardic acut transmural, îndeosebi în infarctul miocardic inferior. La
originea lor stă stimularea vagală . Greaţa şi voma pot fi însă şi fenomene
adverse ale opiaceelor. Rareori, instalarea infarctului se insoţeşte de diaree ori
de nevoia imperioasă de defecare.
 Semne
Aspectul general
Bolnavii sunt adesea anxioşi, au aspect de mari suferinzi, sunt agitaţi şi
îşi caută o poziţie potrivită pentru a-şi calma suferinţa. Se poate constata
paloarea tegumentelor care, frecvent, sunt acoperite cu transpiraţii reci. Pot
exista grade variate de modificare neuropsihică (anxietate sau dimpotrivă ,
apatie, confuzie, pâ nă la pierderea conştienţei).
În şocul cardiogen, pacienţii zac adesea inerţi. Pielea palidă , marmorată ,
este umedă şi rece ; în insuficienţa ventriculară stâ ngă , bolnavii adoptă poziţia
de ortopnee, sunt anxioşi, palizi, acoperiţi de transpiraţii reci. Extremită ţile si
buzele sunt foarte cianotice.
Aparatul respirator
Poate exista tahipnee, secundară anxietă tii sau insuficienţei ventriculare
stâ ngi. În edemul pulmonar acut, respiraţia este horcă itoare, iar în astmul
cardiac apare wheezing.
Aparatul cardiovascular
Pulsul poate fi depresibil. Frecvenţa cardiacă poate fi variabilă , de la
bradicardie la tahicardie. Poate exista sau nu o aritmie cardiacă . Frecvent
există o tahicardie de 100-110/min.
La peste 95% dintre bolnavii examinaţi in primele 4 ore ale bolii se constată
extrasistole ventriculare.
Presiunea arterială poate fi normală , redusă (prin reducere cardiogenă
de debit cardiac, prin mecanism vagal, iatrogen), sau crescută (prin stimulare
simpatică indusă de durere sau insuficienta de pompă ).
În evoluţie, se pot adă uga edemele membrelor inferioare.
Semne neurologice de focar pot fi prezente în embolii cerebrale (plecate
frecvent din trombii murali stâ ngi, situaţi de regulă in anevrisme ventriculare,
în contextul unor infarcte mari, de regulă anterioare).
Fazele recuperării cardiace (după infarct de miocrad sau by-pass aorto-
coronarian)
Faza I Faza II Faza III
Durata Să ptă mâ na 0-2 Să ptă mâ na 3-10 După să ptă mâ na 12,
(12) timp nedefinit
Loc Terapie intensivă 3- Centru de Individual
5 zile recuperare În grup
Post-terapie Ambulator
intensivă 7-10 zile
Obiectiv Prevenirea efectelor Recuperarea Realizarea și
decondiționă rii și capacită ții de menținerea celui mai
repausului efort bun nivel posibil al
capacită ții de efort
Modalită ți Kinetoterapie pasivă Evercițiu fizic, Antrenament de
și activă , mers, mers, înot etc rezistență
gimnastică
respiratorie

Faza I de recuperare se împarte în 3 trepte:

Treapta I Ziua 1-2 (1-3)
 Utilizarea comodei (fotoliu, toaletă )
 Autoalimentarea cu o tavă cu braț, susținut de la spate
 Spă larea trunchiului și ectremită ților
 Mișcă ri pasive ale extremită ților
 Mișcă ri active din cot și gleznă
 Exerciții de respirație și de relaxare
 Transfer din pat în fotoliu pentru 1-2 ore pe zi, fracționat în ședințe de
5-10 minute

Treapta a II-a Ziua 3-4 (4-6)

 Spă larea, îngrijirea, îmbră carea, efectuate în pat și pe scaun, cu ajutor
 Trecerea din pat în fotoliu după dorință
 Plimbă ri în camera, progresive ca durată și frecvență
 Efectuarea dușului
  Îmbrră care de unul singur
 Plimbă ri pe coridor sub supraveghere, de mai multe ori pe zi, 33-220
m/plimbare
 Baie pentru partea superioară a corpului
 Gimnastică activă suprevegheată , 5-10 minute
Treapta a III-1 Ziua 5-7 (6-12)
 Plimbă ri a câ te 200 m de 3 ori pe zi pe coridor
 Îngrijirea pă rului (activită ți cu brațele deasupra capului)
 Plimbă ri pe scă ri, sub supraveghere
 Efectuarea testului de efort înaintea externă rii

Fiecare etapă o include pe precedenta.

Activită țile vor fi supravegheate; se vor întrerupe dacă apar dificultă ți în
respirație, oboseală , creșteri ale frecvenței cardiace cu peste 20-30 bă tă i/min.
La finalul fazei I se efectuează un test de efort limitat de simptome, cu scopul
de a determina capacitatea funcțională pentru a oferi paceintului recomandă ri
mai precise privind activită țile fizice ulterioare.

Intensitatea efortului se poate calcula în funcție de frecvența cardiacă

maximă (teoretică sau testată ). De exemplu, unui pacient de 65 de ani, cu
FCmax teoretică de 155 bă tă i/min, i se recomandă un efort de 70% din
intensitatea maximă :
FCmax=220-65=155
Fcardicacă recomandată = 155*0,7=130

Pentru pacienții cu FC de repaus ridicată (diferența dintre FCrepaus si FCmax

fiind diminuată ) se recomandă urmă toarea metodă de calcul:
(FCmax-FCrepaus)*0,7+FCrepaus

Aprecierea intensită ții efortului se mai poate face utilizâ nd echivalentul

metabolic MET. Un MET reprezintă consumul de oxigen necesar in repaus in
poziția șezâ nd și echivalează cu aproximativ 3,5 ml O2/kg/min. Această
metodă nu ia în considerare variațiile enrgetice individuale, în funcție de
condiția fizică , nivelul de antrenament sau de îndemâ nare.
 2. Cardiopatia ischemică cronică

Boala cardiacă ischemică (boala coronară ) este o suferință cardiacă de

origină ischemică , produsă de un dezechilibru între aportul de sâ nge și oxigen
la nivelul miocardului și necesarul de sâ nge și oxigen. (aportul este mai mic
decâ t necesarul).
Cauza cea mai frecventă a cardiopatiei ischemice este ateroscleroza ce duce
la îngustarea importantă a lumenului coronarian. Manifestă rile clinice apar
atunci câ nd ateroscleroza are stadii avansate de evoluţie, cel puţin 75% din
calibrul arterial fiind obstruat. Numai câ nd fluxul coronarian scade la 20-25%
faţă de cel normal se produce ischemia acută miocardică şi apare durerea
caracteristică .

Factori de risc:
 Colesterolul
 Diabetul
 Consumul de alcool
 Fumatul
 HTA
 Obezitatea
 stresul
Formele clinice ale cardiopatiei ischemice cuprind:
 angină pectorală de efort;
 angină instabilă ;
 infarctul miocardic;
 cardiopatia ischemică cronică eventual silenţioasă (cu variatele ei
complicaţii).
Clasificarea anginei pectorale de efort stabile:
Clasa I: toleranță la efort de 7-8 METS – Activitatea fizică obișnuită nu produce
angină . Durerea apare la efortul fizic rapid, prelungit sau intens
Clasa II: toleranță la efort de 5-6 METS – Limitare neînsemnată a activită ții
obișnuite. Durerea apare la mersul rapid și la urcarea rapidă a treptelor, la
urcarea unui deal, mers pe că ldură , vâ nt sau în condiții de stres, mers mai
mult de 200m sau urcarea a mai mult de 2 etaje.
Clasa III: toleranță la efort de 3-4 METS – Limitare însemnată a activită ții
fizice obișnuite. Durerea apare la mers între 100-200 m pe o suprafață plană
sau la urcarea unui etaj.
Calsa IV: toleranță la efort de 1-2 METS – Incapacitatea de a desfă șura orice
activitate fizică fă ră disconfort. Durerea poate apă rea și în repaus.

Obiectivul principal în cardiopatia ischemică este de creștere a

capacității de efort.
Alte obiective:
1. Educarea bolnavului în vederea respectă rii unui regim alimentar care să
tindă la normalizarea greută ții corporale;
2. Diminuarea prin autoeducare a efectelor nocive ale stresului cotidian;
5. Mă rirea forței şi rezistenței grupelor musculare ale membrelor şi
trunchiului;
6. Îmbună tă țirea coordonă rii în executarea diferitelor acte motrice.

Parametrii ședințelor de recuperare:

 intensitatea efortuluu: 60-80% din FC max
 durata efortului propriu-zis (fă ră încă lzire si revenire): 15-30 minute
 frecvența ședințelor: 3 ședințe/să ptă mâ nă
Metodologia unei ședințe:
 Încă lzire 5-10 minute: mobiliză ri active libere, executate ușor, fă ră efort,
mers, exercitii de respirație
  Partea fundamentală : mers/alergat, bicicletă , trepte, exerciții analitice ți
globale cu rezistență medie, exerciții în apă
 Revenire 5-10 minute: mobiliză ri active libere, executate ușor, fă ră
efort, mers, exercitii de respirație

3. Recuperarea pacienților cu aritmii

Aritmiile sau disritmiile reprezintă bă tă ile neregulate ale inimii, anormal

de lente sau de rapide.
Un procent semnificativ al subiecților cu cardiopatie ischemică şi indicație
de includere în programe de recuperare fizică prezintă şi tulbură ri de ritm
supraventriculare sau, îndeosebi, ventriculare.
Obiective: 1. Reducerea incidenței tulbură rilor ventriculare de ritm în cursul
efortului moderat;
2. Creşterea efortului maxim la care pot apare tulbură ri de ritm cu potențial
letal;
3. Creşterea capacită ții de efort prestate fă ră simptome;
4. Ameliorarea ischemiei miocardice de efort.

Mijloace: modalitatea de antrenament este identică cu cea din faza a II-a de

recuperare IMA.
Această recuperare fizică , cu o durată de 6 –12 să ptă mâ ni, este identică
cu cea aplicată bolnavilor cu angină pectorală stabilă de efort sau cu cea
aplicată în faza a doua de recuperare a infarctului miocardic acut.
Se va ţine cont, în fiecare caz, de capacitatea de efort iniţială , care va
condiţiona şi va determina:
– nivelul iniţial de efort;
– capacitatea de efort finală , propusă şi atinsă prin antrenament.
Această recuperare se va desfă şura cvasiobligatoriu într-o perioadă de 1-2
să ptă mâ ni în mediu spitalicesc, îndeosebi pentru bolnavii cu angor restant
(dar cu prag anginos ridicat), iar uneori poate fi de la început ambulatorie,
pentru bolnavii total asimptomatici.
În toate situaţiile ea va fi însă instituţionalizată , desfă şurată în servicii
de specialitate în care sunt disponibili atâ t specialistul în recuperare, câ t şi
medicul cardiolog.
După traversarea celor 6-12 să ptă mâ ni de antrenament fizic propriu-zis,
bolnavii vor fi trecuţi în faza a III-a de recuperare câ nd, de la caz la caz,
prestarea activită ţii fizice pentru menţinerea efectului de antrenament va fi
efectuată în acelaşi cadru instituţional (câ nd există condiţii pentru acesta),
cluburi ale coronarienilor, sau va continua ca un mod de viaţă în care bolnavul
va fi încurajat să presteze activitate fizică .

5. Recuperarea pacienților cu insuficiență venoasă

Insuficiența venoasă cronică reprezintă afectarea întoarcerii venoase, care

uneori cauzează discomfort, edem și modificari cutanate la nivelul
extremită ților inferioare. Sindromul postflebitic (posttrombotic) este
insuficiența venoasă cronica simptomatica.
Insuficienta venoasa cronica apare atunci cand venele picioarelor nu
permit sangelui sa-ti revina in inima. Inima pompeaza sangele bogat in oxigen
prin artere spre restul corpului, in timp ce venele aduc inapoi sangele
deoxigenat. Cand o persoana are insuficienta venoasa, venele ei au probleme
pentru a muta sangele deoxigenat din brate si picioare inapoi la inima.
Supapele defecte din vene provoaca de obicei insuficienta venoasa.
Tipuri de insuficienta venoasa cronica
Insuficienta venoasa cronica se incadreaza in trei categorii diferite, in functie
de gravitatea simptomelor:
• Etapa 1. Umflarea si modificarile pigmentarii pielii caracterizeaza acest
stadiu.
• Etapa 2. Umflarea, modificarile pigmentarii pielii si dermatita caracterizeaza
acest stadiu.
• Etapa 3. Umflarea, modificarile pigmentarii pielii, varicele si ulcerele
caracterizeaza acest stadiu.

Clasificarea CEAP:
Stadiul C0 : fara semne vizibile, palpabile sau detectabile paraclinic de
insuficienta venoasa cronica;
Stadiul C1 : teleangiectazii si/sau vene reticulare;
Stadiul C2 : vene varicoase prezente;
Stadiul C3 : prezenta edemului
Stadiul C4a : dermita de staza cu variantele pigmentari cutanate si boli
suplimentare (eczema), determinate de tratamentele locale alergizante (orice
substanta, crema sau topic local, dupa o saptamana, poate da alergie, atopie si
eczematizare; uneori eczematizarea se poate produce spontan, fara nici o
contributie a tratamentelor locale);
Stadiul C4b : lipodermatoscleroza (grasimea subcutanata transformata in
"rumegus") si/sau atrofia alba (linoleu);
Stadiul C5 : ulcer venos "vindecat" (de fapt inchis, notiunea de vindecare
adevarata fiind rezervata cazurilor care au facut tratamant cauzal, etiologic
reusit;
Stadiul C6 : ulcer venos activ, deschis.

Obiective: 1. Reducerea stazei venoase şi a consecințelor sale;

2. Ameliorarea circulației de întoarcere şi a schimburilor gazoase la nivel
pulmonar;
3. Prevenirea şi tratamentul insuficienței venoase cronice şi a sindromului
posttrombotic;
4. Stimularea circulației de întoarcere prin punerea în funcție a pompelor
musculare.
Mijloace: - masajul membrelor inferioare, evitâ nd traiectele venoase, în sens
centripet;
- mobilizarea pasivă a membrelor inferioare şi ridicarea acestora
deasupra planului,
- mobiliză rile active (sunt însă de preferat),
- gimnastica respiratorie,
- gimnastica de postură ,
- masaj uşor cu scop hiperemiant,
- mersul,
- stimulă ri galvanice,

a. Tromboflebitele. Prin tromboflebită se înțelege stâ njenirea circulației

prin vene determinată de inflamarea peretelui venos.
Semne: - durere pe traiectul venei, accentuată în punct fix şi la palparea venei;
- venă varicoasă cu eritem inflamator pe traiect, vizibil pe piele, edem şi
că ldură locală .
Obiective: 1. Aplicarea mă surilor profilactice în scopul activă rii circulației
periferice;
2. Prevenirea edemului;
3. Activarea circulației venoase;
4. Tonifierea musculaturii extremită ților inferioare.
Mijloace: - poziționarea membrului inferior în plan antidecliv, mobiliză ri
pasive, pasivo-active şi active analitice a membrelor inferioare, exerciții
respiratorii, masaj cu scop hiperemiant la nivelul circulației superficiale a
extremită ții bolnave, mers .
În convalescență : masaj uşor, progresiv, inițial superficial apoi profund sub
formă de glisă ri cu presiune şi periaj de activare a stazei şi edemului veno-
limfatic; contracții statice şi mobiliză ri pasive ca în stadiul anterior, mobiliză ri
active cu rezistență în decubit dorsal şi ventral sau în poziția aşezat, pentru
extensia gambei pe coapsă , prin aplicarea de greută ți; exerciții respiratorii;
aplicarea bandajului elastic, instituindu-se mersul ca mijloc terapeutic de
stimulare a circulației de întoarcere, prin punerea în funcțiune a pompelor
musculare.
 b. Insuficiența venoasă cronică. Rezultat al obstruă rii venoase şi al
distrugerii valvelor. În cazul în care această insuficiență venoasă cronică se
manifestă prin edeme, se folosesc urmă toarele mijloace ale kinetoterapiei:
- repaus la pat cu membrele inferioare ridicate în sprijin pe un suport mai
sus decâ t restul corpului de 2–3x/zi. Această poziție trebuie să fie obligatorie
în timpul nopții;
- masajul membrului inferior, manevre cu caracter circulator, executate
blâ nd deasupra regiunii bolnave pentru a uşura circulația de întoarcere.
Membrul care se masează se va menține în poziție antideclivă ;
- se evită ortostatismul, fă ră mişcare o perioadă lungă de timp;
- aplicarea de feşe elastice sau ciorapi elastici dimineața, care se mențin
toată ziua;
- practicarea înotului.

În cazul în care insuficiența venoasă cronică nu se manifestă prin edeme, se

folosesc urmă toarele mijloace:
- exerciții active ale membrelor inferioare din poziții în care acestea se
gă sesc peste nivelul trunchiului, în aşa fel încâ t să favorizeze circulația de
întoarcere (decubit, patrupedie, aşezat sprijinit);
- contracții şi relaxă ri ritmice ale grupelor musculare mari la nivelul
membrelor inferioare;
- masajul membrelor inferioare – manevre cu efect circulator.

c. Varicele. Varicele sau ectazia venoasă constă din dilatarea venelor

determinată de insuficiența valvulelor venoase. Semne: desen venos
accentuat; oboseală sau dureri difuze în membre; crampe musculare, în
special nocturne.
Obiective: 1. Depistarea precoce a dilatațiilor; 2. Limitarea ortostatismului;
3. Instituirea unui regim de repaus cu membrele inferioare deasupra planului
orizontal; 4. Favorizarea circulației de întoarcere.
Mijloace: exerciții de gimnastică vasculară (gimnastica Bü rger), mobilizarea
analitică a membrelor inferioare, mobiliză ri active ale membrelor inferioare
din poziții peste nivelul orizontalei, masaj.