Sunteți pe pagina 1din 4

PROLAPSUL DE VALVĂ MITRALĂ ȘI KINETOTERAPIA

Student: Badea Alexandru-Florin


Facultatea: IMST, Grupa: 622 CB
Îndrumător: As. Dr. Nicoleta Leonte

Cuvinte cheie: kinetoterapie, prolaps, valva mitrală

Problematica abordată

Kinetoterapia face parte din medicina fizică - specialitate terapeutică, care utilizează ca
metode: mişcarea, căldura, curentul electric, climatul, masajul şi apa.Kinetoterapia este cea mai
nouă componentă a medicinii fizice şi reprezintă metodologia activă de bază pentru consolidarea
sau refacerea funcţiilor unor părţi ale corpului uman afectate de boală sau de
traumatisme. Kinetoterapia se defineşte, ca terapie prin mişcare efectuată prin programe de
recuperare medicală, care urmăresc refacerea unor funcţii diminuate sau creşterea nivelului
funcţional în diverse suferinţe.
Kinetoterapia este o forma terapeutică individualizată, care, plecând de la programe de
exerciţii fizice statice şi dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de
prevenire), curative şi de recuperare. Astfel, kinetoterapia îşi găseşte aria de utilizare în cele trei
secţiuni de asistentă medicală, putându-se descrie:
Kinetoterapia profilactică, ce cuprinde totalitatea metodelor şi mijloacelor de realizare a
tratamentului, prin care se urmăreşte: menţinerea unui nivel funcţional satisfăcător, creşterea
nivelului funcţional (profilaxie primară sau gimnastică de întreţinere, plimbări, jogging,
gimnastica aerobică, pentru menţinerea stării de sănătate), aplicarea unor programe de prevenire
a agravării sau de apariţie a complicaţiilor în unele boli cronice (profilaxie secundara);

Kinetoterapia de tip curativ care se asociază cu sectorul de tip profilactic şi de recuperare;

Kinetoterapia de recuperare reprezintă secţiunea cea mai importantă în programul de recuperare


medicală şi urmăreşte prin intermediul unor programe de exerciţii fizice: refacerea funcţiilor
diminuate, creşterea nivelului funcţional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situaţii de
readaptare funcţională (în cazul în care, de exemplu, un anumit muşchi este afectat ireversibil, se
încearcă tonifierea altor muşchi, care îi preiau parţial funcţiile în scopul realizării mişcării în
limite acceptabile).

Fig. 1 Valvele inimii

Situația în care cuspidele valvei mitrale nu pot închide complet ventriculul se numește
prolaps. În cazul prolapsului valvei mitrale, o cantitate de sange se întoarce în atriu - situație
numită regurgitare. Regurgitarea poate determina inima să lucreze mai greu, agravând afectarea
valvulară și crescând riscul de apariție a insuficienței cardiace.

Care sunt cauzele apariției prolapsului de valvă mitrală?Prolapsul de valvă mitrală se poate
clasifica în trei categorii:

1) Primar- apare de sine stătător, fără nici o cauza aparentă. La unele persoane este însoțit de
anomalii ale scheletului (scolioză). S-a observat că acest tip de prolaps de valvă mitrală are
tendința de a se moșteni.

2) Secundar- este asociat cu o altă boală:• Sindromul Marfan este o boală ereditară cauzată
de o dereglare a genei care determină structura fibrillin, o proteină cu un rol foarte important în
țesutul de legatură.Reprezintă o tulburare primară de crestere, transmisă ereditar și care afectează
mai multe parți ale corpului, în principal oasele, inima și ochii.• Sindromul Ehlers – Danlos
este o boală genetică rară, care afectează țesutul conjunctiv și se caracterizează prin piele și
articulații hiperextensibile, vindecare greoaie a rănilor, fragilitate a vaselor mari de sânge.•
Rinichiul polichistic este o boală caracterizată prin apariția mai multor chisturi la nivelul
rinichilor.

3) Funcțional -apare atunci cînd valva mitrala este afectată de anomalii ale structurii cardiace.
Acest lucru se întamplă la pacienții cu cardiomiopatie hipertrofică. Cardiomiopatia hipertrofică
este o afecțiune caracterizată prin îngrosarea peretelui ventriculului stîng și care nu poate fi
atribuită altor afecțiuni medicale (cum ar fi tensiunea arterială ridicată – hipertensiunea arterială).

Care sunt simptomele în caz de prolaps de valvă mitrală?Aproximativ 60 % dintre pacienții cu


prolaps de valvă mitrală nu au nici un simptom. Simptomele asociate cu prolapsul de valvă
mitrală sunt:• Durere sau disconfort toracic care, de obicei, diferă de angina pectorală ca și
caracter, durata și evenimentele care o declanșează.• Senzația unui puls rapid ca urmare a unor
frecvențe cardiace crescute (tahicardie).• Palpitații- persoana simte modificări ale ritmului
cardiac sau simte că inima a ”sărit o bătaie”. Apar de obicei, în timpul perioadelor de relaxare.•
Oboseală, chiar și la un nivel minim de activitate fizică• Anxietatea (teama) și atacurile de
panică pot varia de la ușoare pînă la severe• Dispnee (reprezintă respirația cu dificultate)
• Amețeală , confuzie, dezorientare sau sincopă (leșin)• Dureri de cap cu caracter de
migrenă.• Hipotensiune ortostatică (scaderea tensiunii arteriale cu mai mult de 20 mmHg , care
se produce la trecerea bruscă în poziție verticală).

Concluzii:

Kinetoterapia poate ajuta atât persoanele sănatoase cât și cele bolnave sau care au nevoie
de recuperare fizică în urma unei accidentări. Persoanele sănătoase pot fi ajutate pentru
mentinerea condiției fizice în cazul în care acestea nu doresc practicarea unui sport de
performanță, cele bolnave pentru întărirea organismului, iar în cazul kinetoterapiei de recuperare
ajută persoanele accidentate să revină la condiția fizică inițială fără prea multe consecințe din
cauza accidentării.
Valva mitrală controlează fluxul sanguin în partea stângă a inimii. Când se deschide, valva
mitrală permite sîngelui să se scurgă în ventriculul stâng. Când ventriculul stâng se contractă,
valva mitrală se închide împiedicând sângele să se întoarcă înapoi spre plămani.

Bibliografie
http://www.kinetoterapia.ro/
http://www.medicina101.com/
http://www.sfatulmedicului.ro/Bolile-valvelor-cardiace/prolapsul-de-valva-mitrala_179
http://www.i-medic.ro/boli/prolapsul-valvei-mitrale

S-ar putea să vă placă și