Conform Dictionarului explicativ al

limbii romane - EFORTUL se defineste ca

fiind 'incordarea voluntara a puterilor fizice
sau psihice ale organismului in vederea
realizarii unui randament superior celui
obisnuit: 'STRADANIE, STRADUINTA.'
Efortul este rezultatul multiplelor solicitari:
 musculare,
 cardiorespiratorii,
 endocrino-metabolice,
 psihice etc. la care este supus organismul
uman in timpul prestarii unor activitati de
natura diferita.
 Toleranta la efort reprezinta principala
masura pentru aprecierea capacitatii de
munca a unui subiect.
-scaderea acestei tolerante la efort
determina in timp dependenta subiectului.

Lipsa efortului fizic determina

modificari functionale ale intregului
organism care se constituie in dezadaptari:
- dezadaptare cardio-respiratorie,
- dezadaptare metabolica,
- dezadaptare musculara.
Sunt indicati la efortul fizic dozat pacientii
cronici cu suferinte:

 cardio-respiratorii – coronarienii dupa

infarctul de miocard;
 bolnavii respiratori- mai ales cei cu astm
bronsic, sindroame posttuberculoase, cu
sechele toracopleurale;
 cei cu afectiuni locomotorii, care au mult
limitata miscarea;
 sedentarii.
 Efortul fizic la care trebuie antrenati
subiectii reprezinta nivelul activitatii fizice
la care parametrii cardio-respiratori se pot
adapta.

Efortul fizic reprezinta un stres complex

pentru organismul care nu se poate adapta la
el si depinde de:
• antrenament,
• nivelul de la care pornim,
• de perspectiva la care intentionam sa
ajungem
• si de mijloacele de care dispune acel
pacient.
 Testul de efort se face pentru:

 a descoperi cauzele unor dureri in piept;

 a descoperi anumite afectiuni cardiace;

 a descoperi cat de bine tolereaza efortul un

pacient care a suferit un infarct sau o
interventie chirurgicala la inima;
a descoperi ce cauzeaza ameteli,
palpitatii sau puls foarte ridicat in timpul
efortului fizic;

a descoperi cat de bine raspunde un

pacient la tratamentul administrat pentru
aritmie;

a ajuta o persoana sa ia o decizie in

legatura cu inceperea sau nu a unui
program de exercitii fizice dupa o
perioada lunga de sedentarism.
 Testul de efort poate fi periculos in
anumite situatii precum:

 Pacientul a suferit un atac de cord;

 A avut dureri in piept persistente si dupa
odihna;
 A suferit de aritmii netratate;
 A avut tensiunea arteriala ridicata;
 A avut probleme cu valvele inimii;
 A suferit de o infectie a muschiului inimii
(miocardita);
 Este anemic;
 A suferit de afectiuni pulmonare cronice.
Inaintea testului:

 zonele de pe maini, picioare, piept unde

elctrozii vor fi atasati sunt curatate, eventual
parul este indepartat pentru a oferi un contact
al electrozilor cat mai bun cu pielea;

 electrozii sunt apoi conectati la aparatul numit

electrocardiograf care va inregistra rezultatele si
le va imprima pe hartie in timpul testului de
efort;

 este posibil ca medicul sa va ataseze pe brat si

un manson pentru a citi tensiunea arteriala in
timpul testului de efort;
 In timpul testului:

 Pacientul merge pe o banda speciala sau pedaleaza

pe o bicicleta statica in timp ce va fi monitorizat de
electrocardiograf;

 testul de efort are de obicei trei etape, fiecare

durand cate trei minute. Dupa fiecare etapa, viteza
benzii sau a bicicletei este marita;

 testul continua pana cand subiectul va simti nevoia

sa se opreasca sau ajunge la pulsul maxim sau va da
semne de oboseala precum insuficienta respiratorie
sau angina;

 de asemenea, testul va fi oprit daca dezvolta artimii

sau daca tensiunea arteriala scade brusc.
 Dupa test:

o electrozii sunt indepartati de pe pacient si

se va putea intinde si odihni;
o i se va lua tensiunea arteriala la fiecare 5-10
minute;
o nu va face baie sau dus fierbinte cel putin o
ora dupa test, apa fierbinte îi va putea
provoca ameteli sau lesin;
o Intregul test de efort dureaza intre 15 si 30
de minute.
1. Mersul – la pacientii pulmonari si cardiaci.

2. Antrenamentele prin autoingrijire si

activitatile casnice – indirecte in cazul
deficientelor cardiopulmonare si locomotorii
severe, persoanelor dependente de viata
interfamiliala. Acest gen de activitate de
autoingrijire reprezinta la inceput scopul si
metoda reeducarii la efort.

3. Urcatul scarilor si pantelor – forma de efort

sustinut superior, progresia antrenamentului se
face prin cresterea numarului de trepte, prin
durata antrenamentului, o varianta fiind
antrenamentul la urcat pante.
4. Bicicleta ergonomica/covorul rulant –
avantajele sunt dozarea corecta a efortului
si urmarirea permanenta a parametrilor
cardio respiratori la efort.

5. Alergarea (jogging) – este in unele

circumstante cea mai utilizata, indicata la
sedentari si uneori la cardio-pulmonari
aflati la un anumit tip de antrenament.

6. Inotul – forma de antrenament la efortul

fizic dozat foarte util sedentarilor.
7. Terapia ocupationala - poate fi folosita la
pacientii cardiorespiratori si locomotori.

8. Sportul terapeutic – folosit atat in

kinetoprofilaxia capacitatii de efort, dar si in
antrenarea la efort a bolnavilor cardorespiratori
si locomotori.

9. Munca – dupa ce un pacient este adus la

capacitatea de efort cerut de munca sa fizica, se
considera ca acel efort de munca va reprezenta
in continuare, cel mai bun exercitiu de
mentinere si chiar de crestere treptata a
capacitatii lui de efort.
Suportabilitata la efort - va fi urmarita pe
baza semnelor clinice prin aparitia:

- Tahicardiei ( peste valorile admise);

- Durerilor precordiale;
- Aritmiilor;
- Paloare;
- Transpiratii reci;
- Ameteli;
- Usoare incoordonari a miscarilor;
- Dispnee;
- Oboseala accentuata;
- Dureri musculo-articulare.
Dupa practica reantrenamentului la efort,
pacientii se grupeaza in :

a). Pacienti care suporta “bine” efortul fizic de

antrenament, beneficiind de el;

b). Pacienti care tolereaza “rau” acest efort si

cu toata corectitudinea de aplicare, trebuie
sa renunte la antrenarea lor la efort.
Colegiul American de Medicina Sportiva precizeaza
urmatoarele:

“Caracteristicile de care depinde eficienta

efortului fizic de antrenament sunt:
intensitatea, durata si frecventa.
Cu cat acesti parametrii sunt mai redusi, cu
atat eficienta antrenamentului este mai mica, si
cu cat sunt mai ridicati, cu atat antrenamentul
este mai eficient.”
In acest sens, acelasi colegiu, afirma ca
efortul cu intensitatea sub 50% din consumul
maxim de oxigen, cu durate mai scurte de 10
minute si practicate in mai putin de 2 sedinte
pe saptamana, nu pot determina cresterea
conditiei fizice (in cazul peroanelor sanatoase si
pentru sedentari).
1. Intensitatea efortului :
-la cardiaci si pulmonari se recomanda sa fie de
60-80% din capacitatea testata a pacientului, dar ca
sa se intregistreze un efort favorabil se incepe cu
20-50% din aceasta.
-se va ajunge treptat la 60-80% din consumul
max. de oxgen deoarece, un efort prea mare
este periculos si nu imbunatateste performanta
cardiaca.

2. Durata efortului :
- la intensitatea aratata va fi de 10-20 de min.
- datorita deconditionarii fizice, pacientul
oboseste inainte de a atinge aceasta durata.
-se vor aplica eforturi de scurta durata,
intermitente si repetate : 3 min de efort cu
pauza de 30-180 s, (ciclul se repeta 30-60 min).
3. Frecventa sedintelor de efort :
 Este optima atunci cand acestea sunt de 2-3
ori pe saptamana, in cazul pacientilor
cardiopulonari.

 Pentru pacientii care nu pot executa decat

eforturi de intensitati mai mici si durate
scurte se recomanda sedinte zilnice, uneori
cu mai multe repetari in aceeasi zi.
Sedinta de antrenament incepe cu:
I. Perioada de incalzire –(6-15 min.) cuprinde
exercitii generale, lente, fara efort mare;

II. Urmeaza perioada efortului propriu-zis;

III. Perioada de trecere la repaus – (5-10 minute)-
aceasta etapa cuprinde miscari usoare ale
membrelor, mers relaxat, miscari respiratorii.

Aceasta a treia faza e obligatorie, este impusa

de faptul ca vasodilatatia mare din timpul efortului
nu dispare o data cu oprirea acestuia – nu dispare o
data cu oprirea pompei musculare, astfel se va
instala hipotensiunea, uneori lipotimia si chiar
tulburarile de ritm cardiac.
 Rolul acestei a treia perioade este de:

- scadere treptata a tahicardiei,

- de stabilizare a presiunii arteriale,
- de pierdere a caldurii acumulate prin
efort
- si de „spalare” a metabolitilor acizi
acumulati in muschi prin contractii.
 Amelioreza conditia psihica si creste
increderea in sine;

 scade ritmul cardiac, scade tensiunea

arteriala mai ales sistolica ameliorand
contractilitatea ventriculului stang, creste
fractia de ejectie;

 Crestesuprafata alveolocapilara de schimb

(ameliorarea difuziunii de O2);

 scade rezistenta vascularizarii periferice;

 cresteextractia O2 din sangele arterial la
nivelul tesuturilor;

 creste respiratia celulara;

 scade tesutul adipos;

 creste masa musculara.

 Determina aparitia unor modificari favorabile

in coagulare si fibrinoliza;

Antrenarea la efort nu trebuie sa lipseasca

din nici un program de kinetoterapie.
 Tehnici practice de apreciere a efortului
pe care le poate urmari kinetoterapeutul,
orientarea pentru exprimarea efortului in wati,
consum de O2/minut, kilogrammetri/minut se
reproduce o nomograma de valori ale efortului
la scarita.
 Testul de effort la scarita descris de Master:
- se executa la o scarita cu 3 trepte
- fiecare treapta o inaltime de 23 cm
- valoarea efortului exprimata in wati (W)

4 𝐺𝑟 𝑥 9,81 𝑥 𝐼 𝑥 𝑓
W= x
3 60
Gr=greutatea(in kg) a subiectului
9,81=cifra de conversie a kilogrammetrilor in wati(1 kgm-
=9,81 W)
I= inaltimea (in m) a treptei
F= nr de urcari/minut

𝐺𝑟 𝑖𝑛 𝑘𝑔 𝑥𝐼 𝑖𝑛 𝑐𝑚 𝑥𝑓(𝑝𝑒 min)
kgm/min =
100
 Valoarea efortului si categorisirea lui se fac
pe baza mai multor parametri care au un
corespondent intre ei si care sunt determinati prin
testele de efort in laboratorul de explorari
functionale.
Exprimarea intensitatii unui efort se face prin
“echivalentul metabolic”(EM)

1 EM= energia necesara acoperirii nevoilor

organismului in conditii bazale de repaus(consumul
a 3,5-4 ml O2 /kilocorp/min. sau 1,2 cal./min.)
Pulsul -cel mai usor de cercetat in sala de
kinetoterapie
Formule pentru stabilirea frecventei cardiace
maxime admise:
P(max)=220-varsta(in ani)
P(max)=215-varsta (in ani)x 0,66

Controlul pulsului ne indica rezerva cronotropa a

cordului si alterarea ei treptata cu varsta.
 Calcularea (in procente) a “Deficitul
cronotropic”- determinat de o boala cardiaca

𝑃 𝑚𝑎𝑥 𝑡 − 𝑃 max 𝑒𝑓
Deficit cronotropic % = 𝑥 100
𝑃 max 𝑡
P max t = frecventa cardiaca maxima teoretica
pentru varsta bolnavului
P max ef = frecventa cardiaca maxima
inregistrata la bolnav in momentul de varf al
efortului
 Cerintele aproximative energetice ale
unor activitati care necesita efort fizic si care
sunt utilizate in metodologia
reantrenamentului la efort dupa W. Haskell.