ABANDONUL ŞCOLAR

◊ Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea

frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns,
înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii
ciclului de studii început. Cei care abandonează şcoala nu mai sunt ulterior reprimiţi în
aceeaşi instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternativ.
◊ Fiecare caz de abandon şcolar are o „istorie” proprie care presupune o analiză
complexă, o interpretare psihogenetică, dinamică şi funcţională a situaţiei particulare a
fiecărui subiect aflat în această situaţie.
◊ Succesul şi insuccesul şcolar (reuşită şi nereuşită) sunt laturi complementare, polare
(pozitiv – negativ) ale unuia şi aceluiaşi fenomen – “rezultatul” activităţii. Abordarea
procesului de învăţământ prin prisma eficienţei sale face necesară definirea acestor două
concepte: succes/insucces şcolar. Succesul şi insuccesul şcolar pot fi definite pe baza relaţiei
existente între nivelul dezvoltării psihofizice ale elevului şi solicitările obiective ce i se
adresează în procesul de învăţământ. Astfel succesul şcolar (reuşita la învăţătură) indică
concordanţa stabilită între solicitări şi nivelul dezvoltării psihofizice a elevului, iar insuccesul
(eşecul, nereuşita, rămânerea în urmă la învăţătură, abandonul şcolar) este un indice al
discordanţei între cei doi poli.
◊ Este necesar un proces de ajustare reciprocă între cei doi factori în aprecierea insuccesului şcolar
elevul să fie ajutat să cunoască în termeni cât mai clari ce înseamnă în fond a rămâne în urmă la
învăţătură, să i se prezinte, cu alte cuvinte, acele incompetente intelectuale şi deprinderi greşite
care nu asigură o înţelegere şi o folosire adecvată (eficientă) a informaţiilor; iar profesorul să facă
efortul de a cunoaşte lumea subiectivă a elevului, îndeosebi: sensul pe care acesta îl dă cunoaşterii
şi reuşitei şcolare; nivelul de aspiraţii şi de expectanţe în raport cu sine; interesul privind formarea
sa profesională viitoare; criteriile pe care le foloseşte în aprecierea rezultatelor sale şcolare, în
absenţa acestui feed-back informaţional, responsabilitatea producerii şi amplificării eşecului şcolar
va fi mereu pasată de la profesor la elev, ca o minge de volei care, neputând să rămână suspendată
deasupra plasei, va cădea, până la urmă, de o parte sau alta a terenului de joc.
◊ Abandonul şcolar presupune părăsirea şcolii obligatorii înaintea terminării ei, renunţarea la studiu
deliberat sau forţaţi de anumite împrejurări.
 ◊ „Abandonul şcolar este o formă a eşecului şcolar” – aceasta e definiţia ca la carte pe
care ne-o oferă o autoritate în domeniu. Acesta ne-a oferit şi alte definiţii ale abandonului
şcolar: ,,părăsirea sistemului de educaţie înainte de finalizarea învăţământului obligatoriu”
sau “ieşirea din şcoală înainte de absolvirea unuia din nivelurile acesteia” sau “ieşirea
din şcoală în general, indiferent de nivel, fără obţinerea diplomei care să ateste finalizarea
studiilor” sau “ieşirea din sistemul de învăţământ fără un act care să-l certifice pe piaţa
muncii”.
◊ Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei
sistemului şcolar; cu cât indicele este mai mic, cu atât sistemul şcolar este mai eficient.
◊ Cercetările realizate în deceniile şapte şi opt referitor la abandonul şcolar pot fi grupate în trei
mari categorii, corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare:
1. abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala
diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce prieşte unul sau mai multe
atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această
factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în
decizia de-a abandona şcoala.
2. perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a
interacţiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului
educaţional, în care se includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale
programelor educative. Tinto argumenta în1979 că „abandonul şcolar este rezultatul
unei interacţiuni personale insuficiente cu ceilalţi membri ai colectivităţii” ceea ce
reprezintă o consecinţă directă a sistemului de aspiraţii al individului.
3. teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al sărăciei,
câte un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Factorii
care au un impact deosebit asupra menţinerii elevilor în şcoală sunt cei legaţi de sănătate şi
obligaţiile profesionale şi familiale.
◊ Cauzele abandonului școlar pot fi evaluate din trei perspective:
1. Cauze psihologice - care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie
şcolară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate,
autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi
sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii (reacţie la
presiunea exercitată de dorinţele adulţilor)
2. Cauze sociale care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil
parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în
străinătate;
3. Cauze psihopedagogice care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesorelev):
presiunea grupului, supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor
(ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii,
practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între
aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii; formă de apărare –
împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, politici proabsenteiste ale şcolii la elevii din
clasele terminale.
◊ Alături de şcoală, familia reprezintă un instrument esenţial de reglare a legăturilor
copilului cu mediul. Familia este unul din factorii hotărâtori care contribuie la formarea
personalităţii acestuia, pregătindu-l astfel pentru viaţă. De felul în care se achită de sarcinile care-i
revin, de modul în care-şi asumă propriile-i roluri depinde dezvoltarea ulterioară a copilului.
◊ Familia trebuie să asigure copilului propriu un mediu favorabil dezvoltării şi învăţării.
◊ Scopul principal al educaţiei părinteşti este acela de a pregăti copilul pentru existenţa
independentă ca adult. Un copil îşi începe viaţa printr-o stare de totală dependenţă. Dacă
educaţia lui este reuşită, tânărul sau tânăra se va desprinde din acea dependenţă, devenind o
fiinţă umană cu respect de sine, responsabili faţă de sine şi capabilă să răspundă cu entuziasm
şi competenţă la provocările vieţii. Viitorul adult va deveni "independent" nu numai din
punct de vedere financiar, ci şi intelectual şi psihic.
◊ Există o veche şi excelentă maximă care spune că o educaţie părintească eficientă
constă în primul rând în a-i da copilului rădăcini să se dezvolte şi apoi aripi să zboare.
◊ Studiile de specialitate au arătat că situaţia concretă în care se dezvoltă copilul, cu alte
cuvinte situaţia familiei în care creşte copilul şi tot ceea ce derivă din această situaţie, reprezintă
principala cauză a abandonului şcolar
◊ Starea materială bună a familiei este un factor important al reuşitei şcolare,
disponibilităţile financiare existente putând susţine şcolarizarea (taxe, rechizite, cărţi etc.) şi
crearea condiţiilor necesare studiilor de lungă durată şi pentru profesii solicitate imediat pe
piaţa forţei de muncă.Putem vorbi de adevărate bariere socio-economice care reduc şansele
familiilor sărace de a-şi trimite copiii la şcoală, cum ar fi:
1. asigurarea hranei zilnice şi a pacheţelului cu mâncare pentru şcoală.
2. lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei sezoniere,
3. lipsa condiţiilor locative necesare studiului,
4. costurile/ cheltuielile educaţionale ridicate
Şcoala obligă părinţii să exercite asupra copiilor un control accentuat. Familiile copiilor care
abandonează şcoala sunt deficitare sub aspectul controlului parental exercitat,
acest deficit manifestându-se prin:
lipsa ajutorului la învăţătură din partea părinţilor.Lipsa sprijinului părinţilor în
pregătirea şcolară a copiilor contribuie într-o mare măsură la randamentul şcolar scăzut al
acestora.
lipsa controlului asupra activităţii copiilor în timpul liber; aceasta se datorează fie
mediului familial dezorganizat, caracterizat de violenţă şi consum de alcool, fie faptului că
Părinţii sunt mult prea ocupaţi, neputând astfel să-şi supravegheze copiii.
Consecinţele abandonului şcolar la nivel individual
Consecinţele părăsirii şcolii sunt resimţite de persoana în cauză pe tot parcursul vieţii,reducându-
i şansele de participare la viaţa socială, culturală şi economică a societăţii. De
asemenea,pentru cel care a abandonat şcoala creşte riscul de şomaj, sărăcie şi excluziune
socială. Va avea consecinţe asupra remuneraţiei primite de-a lungul carierei, a bunăstării şi a
sănătăţii atât a sa cât şi a copiilor săi. Abandonul şcolar al părinţilor reduc şansele copiilor de
a reuşi la şcoală.
Şomajul tinerilor în statele membre se ridica, în 2009, la 20%, iar la acesta contribuie direct
părăsirea şcolii. În acelaşi an, în cadrul UE, 52% din tinerii care au părăsit de timpuriu şcoala
se găseau în şomaj sau erau excluşi de pe piaţa muncii. Iar atunci când lucrează, tinerii care au
abandonat şcoala câştigă mai puţin, ocupă locuri de muncă mai precare şi sunt mai adesea
dependenţi de asistenţă socială.
Consecinţele abandonului şcolar pentru economie şi societate
Efectele abandonului şcolar se resimt pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi creşterii
economice. Cei care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa să participe mai puţin la procesul
democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi. Abandonul şcolar afectează şi procesul de inovare
şi creştere, pentru că aceasta se bazează pe forţa de muncă competentă în întreaga economie,
nu doar pe cea din sectoarele de înaltă tehnologie.
Potrivit Comisiei Europene, „reducerea cu numai un punct procentual a ratei europene medii de
părăsire timpurie a şcolii ar permite economiei europene să dispună în fiecare an de aproape o
jumătate de milion suplimentar de tineri lucrători calificaţi potenţial”.
PĂRERILE
OAMENILOR