TEHNICA PROCEDEULUI BRAS

1. Poziţia corpului
2. Mişcările de picioare
3. Mişcările braţelor
4. Coordonarea mişcărilor de înot
5. Respiraţia şi coordonarea ei cu mişcările de înot
6. Tehnica startului
7. Tehnica întoarcerilor
 Poziţia corpului şi a capului
Stilul tradiţional de înot bras este caracterizat de o poziţie orizontală
a corpului în care umerii se află în apă în timpul vâslirii iar şoldurile se
află foarte aproape de suprafaţa apei. În brasul modern, momentul
inspiraţiei este coordonat cu ducerea umerilor înainte, afară din apă, iar
şoldurile coboară şi întreaga mişcare a corpului aduce aminte de stilul
fluture. Motivele pentru care s-a trecut la acest stil este în principal
creşterea forţei de propulsare şi reducerea rezistenţei la înaintare. În
orice caz corpul trebuie să aibă o formă hidrodinamică în faza de
propulsare a mişcărilor braţelor, şoldurile trebuie să se găsească
aproape de suprafaţa apei, picioarele la nivelul corpului întinse şi
apropiate cu vârful degetelor întinse, înclinarea totală a corpului de la
cap până la picioare trebuie să fie minimă. În faza a doua faţa şi
trunchiul trebuie să fie în apă şi perfect orizontale în timpul propulsiei
picioarelor cât mai mult timp posibil, braţele trebuie să fie aproape
întinse când începe bătaia picioarelor, şi complet întinse când aceasta
este aproape de terminare.
 Mişcarea picioarelor
Înotătorii de bras îşi folosesc labele picioarelor ca pe nişte
elice, rotindu-le spre înapoi în jos şi înăuntru pe o traiectorie
circulară.
Suprafeţele de vâslire sunt formate din marginea internă a
labelor picioarelor, zona maleolară internă, şi suprafaţa medială a
gambeloR.
Faza pregătitoare - începe când braţele termină mişcarea spre
înăuntru. Forţa braţelor orientată în sus face ca şoldurile să fie
coborâte. Picioarele sunt atunci relaxate atât la şolduri cât şi la
genunchi, aceştia coborând spre fundul bazinului. Odată ce
mişcarea braţelor spre înăuntru este terminată, călcâiele sunt
aduse repede, dar moderat în sus şi înainte spre fese, prin
îndoirea genunchilor şi prin uşoară flexie şi rotire spre în
afară a articulaţiilor coxofemurale.
 Mişcarea spre în afară: începe când picioarele se apropie de
sfârşitul mişcării de revenire, şoldurile şi genunchii sunt flexaţi
iar călcâiele trebuie să se afle deasupra feselor. Labele
picioarelor se găsesc înăuntrul lăţimii umerilor iar genunchii sunt
cu puţin în afară. Nu există tranziţie între sfârşitul revenirii şi
începerea mişcării spre în afară. Când labele se apropie de fese,
sunt mişcate circular spre în afară şi înapoi când are loc apucarea.
Mişcarea se termină când picioarele sunt aproape întinse.
Tălpile labelor trebuie să se afle orientate spre înapoi, în sus şi în
afară în tot timpul mişcărilor spre în afară.
Mişcarea în jos: când picioarele se apropie de extensie, ele
încep să se deplaseze în jos şi totodată spre în afară şi înapoi;
labele trebuie să fie orientate spre în afară şi în jos, până când
picioarele sunt extinse complet. Mişcarea în jos a picioarelor va
face ca şoldurile să fie ridicate uşor, într-o acţiune asemănătoare
cu mişcarea de la procedeul delfin.
 Mişcarea spre înăuntru: se produce atunci când
picioarele sunt aproape întinse, labele picioarelor îşi
modifică treptat direcţia dinspre în jos spre înăuntru.
Mişcarea spre înăuntru este terminată când labele sunt
apropiate. Atunci se întrerupe presiunea asupra apei iar
labele picioarelor continuă să se mişte spre înăuntru şi în
sus până când ajung la acelaşi nivel cu şoldurile. Acesta
aduce picioarele în prelungirea trunchiului aşa că rezistenţa
formei de înaintare va fi minimă în timpul vâslitului următor
cu braţele.
Alunecarea picioarelor: în timpul înotului impresia
generală este că mişcarea membrelor este continuă. Dar
totuşi există un moment de alunecare a picioarelor după ce
s-a terminat mişcarea spre înăuntru. Aceasta apare când
picioarele se vor găsi în aliniamentul orizontal cu trunchiul
în timpul vâslirii cu braţele.
 Mișcarea brațelor

Acţiunile braţelor la procedeul bras sunt de

mare importanţă, deoarece prin forţele portante mari pe
care le realizează contribuie la obţinerea vitezei de
deplasare. Prin acţiunea lor, braţele contribuie direct
la obţinerea vitezei de deplasare prin faza activă, iar
în faza pregătitoare urmăresc micşorarea cât mai mult a
rezistenţei la înaintare.
 Faza activă
Faza activă: cuprinde mai multe momente care se execută pe o traiectorie sinuoasă
fără întrerupere în execuţie. Mişcarea spre în afară are ca scop principal de a duce braţele
într-o poziţie favorabilă pentru începerea execuţiei vâslirii. Mâinile încep să se mişte spre
în afară până când depăşesc lăţimea umerilor unde se face apucarea. Braţele trebuie să
rămână întinse în tot timpul mişcării spre în afară. Flexia coatelor începe la apucare.
Mâinile trebuie orientate spre în afară, şi spre înapoi în formă de cupă pentru a avea un
profil aerodinamic cât mai bun. Apucarea apei are loc când mâinile se deplasează înafara
lăţimii umerilor, orientarea lor se schimbă dinspre în afară şi înapoi, spre în afară, în jos
şi spre înapoi. Forţa de portanţă produsă, de această orientare face ca, umerii şi capul să
se ridice înainte deasupra braţelor. Tracţiunea se execută în continuarea apucării apei.
După efectuarea apucării, mâinile se mişcă în jos şi spre în afară pe o traiectorie
circulară, până când se apropie de punctul cel mai adânc. Coatele continuă să se flexeze
acţionând ca un ax în jurul căruia se rotesc mâinile. Acestea trebuie să rămână orientate
spre în afară şi spre în jos în tot timpul mişcării. Împingerea este redusă deoarece
antebraţele şi palmele nu depăşesc în acţiunea lor spre înapoi, decât foarte puţin planul
umerilor. Acţiunea începe când mâinile se apropie de punctul cel mai adânc al
mişcării spre în jos. Trecerea de la aceasta la cea spre înăuntru se face tot pe o
traiectorie circulară cu mâinile mişcându-se întâi spre în jos şi înăuntru şi apoi spre
înăuntru în sus şi înapoi. Mişcarea spre înăuntru se termină când mâinile se apropie de
nivelul coatelor în mişcarea lor în sus. Schimbarea direcţiei spre înăuntru nu trebuie să
aibă loc până când mâinile n-au trecut pe sub coate.
 .
Reprezentarea grafică a tracțiunii brațelor în
procedeul bras văzut de dedesupt
 Faza pregătitoare
Faza pregătitoare (revenirea) începe când palmele
sunt aproape împreunate sub bărbie. Mâinile interpun
presiunea asupra apei, iar mişcarea coatelor spre
înăuntru şi înainte face ca mâinile să pornească
înainte în revenire. Orientarea palmelor se schimbă
repede dinspre în sus în spre în jos când mâinile se
mişcă înainte.
 Coordonarea mişcărilor
Într-o prezentare simplistă, coordonarea mişcărilor de braţe cu
cea a picioarelor ar fi următoarea: din plută pe piept, cu corpul
întins, braţele încep faza activă, în timp ce picioarele încep să
execute faza pregătitoare; când picioarele execută faza activă,
braţele se pregătesc întinzându-se spre înainte. Cea mai eficace şi
întrebuinţată este coordonarea suprapusă, în sensul că nu există
nici o pauză între mişcările în care mişcarea spre în afară a
braţelor începe înainte ca să se fi terminat mişcarea spre înăuntru
a picioarelor. Când se foloseşte coordonarea suprapusă, braţele
trebuie să înceapă să se mişte spre în afară, atunci când picioarele
se mişcă spre înăuntru. Dacă apucarea cu braţele este efectuată
simultan cu terminarea fazei propulsive a mişcării picioarelor, va
avea loc o folosire continuă a forţei propulsive.
Coordonarea mișcărilor de brațe și picioare cu
respirația
Respiraţia este o parte integrantă a coordonării vâslirii şi
ajută propulsia. La bras respiraţia se execută înainte. În tehnica
mişcării braţelor ridicarea capului pentru inspiraţie va ajuta
mişcarea braţelor în jos şi va facilita prin coborârea
şoldurilor revenirea picioarelor pentru următoarea mişcare de
propulsie. În tehnica modernă, poziţia capului şi mişcarea de
respiraţie are o influenţă foarte mare în cursivitatea mişcărilor.
Ducerea capului înainte sub sau la suprafaţa apei înainte, odată cu
întinderea (revenirea) braţelor, favorizează mişcarea propulsivă a
picioarelor. La respiraţie, capul trebuie dus în sus şi înainte,
înafara apei în timpul mişcării spre în jos a braţelor, ceea ce
permite folosirea forţei spre în jos pentru ridicarea capului. În
timpul mişcării spre înăuntru a braţelor, se inspiră, după care faţa
intră în apă înainte de a începe bătaia picioarelor.
 Vedere laterală şi frontală a poziţiei
capului când braţele s-au întins înainte
Vedere laterală şi frontală a poziţiei capului în timpul
inspiraţiei; mâinile au încheiat tracţiunea lor şi se află
aproape sub bărbie
 Tehnica efectuării startului
Poziţia iniţială pe bloc-start, şi săritura propriu-zisă (zborul) sunt foarte
asemănătoare cu cele descrise la startul pentru procedeul craul pe piept putându-se
adopta ''grab - startul''. Diferenţa constă în faptul că intrarea în apă, la startul în
procedeul bras, se face sub un unghi mai mare, pentru a înlesni o scufundare mai
adâncă, care să favorizeze efectuarea acţiunilor specifice brasului în timpul drumului
subacvatic, acţiuni care sunt diferite faţă de cele efectuate la procedeul craul pe
piept. După executarea săriturii, corpul va menţine o poziţie hidrodinamică braţele
întinse şi apropiate, palmele unele peste altele cu capul între braţe, picioarele bine
întinse cu laba piciorului bine întinsă (şpiţ). Când se pierde din viteza câştigată din
săritură, înotătorul execută o mişcare lungă de braţe în care se respectă fazele obişnuite
a tracţiunilor braţelor până la faza mişcării spre înăuntru, după care palmele sunt rotate
treptat la o orientare spre în afară. Mâinile trebuie să fie întinse pe lângă coapse.
Întrucât vâslitul cu braţele accelerează viteza de deplasare a corpului peste cea
atinsă la suprafaţa apei, există o fază de alunecare până când se pierde din viteza
câştigată. Apoi braţele se mişcă înainte prin flexia coatelor până depăşesc faţa, apoi
se întind în sus spre suprafaţă prin întinderea coatelor. Picioarele trebuiesc aduse în
poziţia de propulsie atunci când braţele se întind înainte.
Mişcarea spre în afară a picioarelor este coordonată cu întinderea finală a
braţelor, iar capul iese din apă când braţele se apropie de întinderea completă şi
astfel se poate relua primul vâslit la suprafaţa apei.
 Tehnica întoarcerii
Întoarcerea la bras este similară cu cea de delfin în prima fază
de apropiere şi de executare a răsucirii. Ea este direct legată de
prevederile regulamentului de înot. Aceste prevederi ale regulamentului
obligă pe înotător să atingă peretele cu ambele mâini simultan, şi la
acelaşi nivel pe suprafaţa apei. Atingerea peretelui bazinului se poate
face cu mâinile deasupra sau sub suprafaţa apei. În continuare, braţele
se îndoaie, în acelaşi timp capul şi umerii se ridică deasupra suprafeţei
apei. Se realizează astfel un moment de sprijin pe peretele bazinului.
Corpul se apropie de peretele bazinului iar picioarele se ghemuiesc.
Mâinile părăsesc contactul cu peretele bazinului şi se orientează pe noua
direcţie, iar corpul pivotează în jurul axului longitudinal , în aceiaşi
parte cu braţele. Tălpile se aşează pe perete, efectuându-se sprijinul.
În continuare corpul se scufundă în poziţia ghemuit cu tălpile
picioarelor pe perete. Braţele se întind, concomitent cu împingerea
puternică a picioarelor, iar corpul se întinde pe noua direcţie sub nivelul
apei. Urmează alunecarea, o tracţiune lungă la fel ca cea executată la
start cu braţele, mişcarea de picioare şi ieşirea la suprafaţă.
Modificări ale tehnicii înotului în funcţie
de viteza de deplasare
În dorinţa de a creşte viteza de înot la acest procedeu, s-a recurs la
creşterea frecvenţei mişcărilor de înot şi a forţei acestora, la reducerea
amplitudinii mişcărilor. Actuala tendinţă este aceia de alungire a
mişcărilor de înot, acţiunile se cuplează mai eficient, faza de alunecare
se micşorează, vâslirea se efectuează la adâncime mai mare, căutând
zonele cu apă liniştită pentru a se realiza un sprijin cât mai eficient. În
faza pregătitoare a lucrului cu braţele trunchiul lucrează activ
''plonjând'' înainte împreună cu braţele. În probele de viteză, datorită
frecvenţei mişcărilor de înot şi a forţei de execuţie a mişcărilor,
oscilaţiile verticale sunt mai accentuate. Dacă până nu demult domina
acţiunea picioarelor în realizarea vitezei de înot, astăzi se înregistrează
un anume echilibru, prin creşterea randamentului acţiunilor de vâslire
cu braţele. Pentru a se mări viteza de înot, se urmăreşte creşterea forţei
membrelor superioare şi inferioare, dar şi a forţei generale a înotătorilor
de bras