Sunteți pe pagina 1din 24

PROCEDURA FISCALĂ

NOUTĂȚI 2017
+
PROBLEME ȘI SOLUȚII
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017
În ceea ce priveste răspunderea solidară – art. 25
- introducerea unui nou caz de răspunere solidară în situația în care emitentul
scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție refuză să vireze sumele de bani
la solicitarea organului fiscal în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute
de lege pentru executarea garanției, cu precizarea că dispozițiile art. 2321 alin. (3)
din Codul civil rămân aplicabile în sensul că emitentul scrisorii de garanție/poliței
de asigurare de garanție are dreptul de a refuza plata în caz de abuz sau fraudă
vădită
- reglementarea unui nou caz de atragere a răspunderii solidare, respectiv atragerea
răspunderii solidare a persoanelor care au determinat, cu rea-credință, acumularea și
sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în cazul debitorului pentru care s-a
solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Comentarii
- condiția relei credințe
- Fapta: acumularea de obligații fiscale/sustragerea de la plata obligațiilor fiscale
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017
În ceea ce privește comunicarea actului administrativ fiscal – art. 47
- s-a prevăzut comunicarea AAF prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului,
ca alternativă la comunicarea prin poștă, precum și consecințele lipsei de la
domiciliu/ refuzului de a primi actele comunicate prin această modalitate, similar
celor din Codul de procedură civilă: afișarea unei înștiințări; actul se consideră
comunicat la împlinirea unui termen de 15 zile de la data afișării înștiințării (lipsă
domiciliu) sau la data afișării (refuz)
- prevederile art. 47 au fost reformulate pentru a asigura mai multă claritate
procedurii de comunicare a actelor administrative fiscale emise pe suport hârtie,
astfel:
 regula generală de comunicare este cea prin poștă, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire;
 dacă această cale nu a avut succes, se aplică regula de comunicare subsidiară,prin
publicitate (publicarea unui anunț la sediul și pe pagina de internet a organului fiscal);
 posibilitatea comunicării actului prin remitere sub semnătură la sediul organului fiscal ori
de câte ori se solicită acest lucru de către contribuabil, ca modalitate alternativă.
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017
În ceea ce privește sfera controlului fiscal – art. 151
- Controlul fiscal efectuat de organul fiscal central sau local poate consta şi în acţiuni
de prevenire şi conformare.
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017

În ceea ce privește efectuarea plății – art. 163


- efectuarea plății obligațiilor fiscale într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de
plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate, atât în cazul celor
administrate de organul fiscal central cât și în cazul celor administrate de organul
fiscal local
Comentarii
- în cazul obligațiilor administrate de ANAF, vorbim de un singur cont și nu de două
cum este în prezent
- în cazul obligațiilor administrate de organele fiscale locale, regulă nouă
- regula intră în vigoare la 1 ianuarie 2018
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017
În ceea ce privește ordinea de stingere – art. 165
- comunicarea înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale cu 5 zile înainte de
următorul termen de plată doar pentru debitorii care solicită acest lucru (din
practica organelor fiscale a rezultat că foarte mulţi debitori nu consideră utilă
comunicarea unei înştiinţări privind stingerea obligaţiilor fiscale, din considerentul
că au la dispoziţie şi alte căi prin care pot obţine informaţii cu privire la situaţia lor
fiscală, respectiv solicitarea de la organul fiscal competent a fişei pe plătitori, ori
accesarea, pe pagina de internet a A.N.A.F., a informaţiilor privind stingerea
obligaţiilor fiscale)
Comentarii
- se pune în cauza soluționarea situațiilor în care se sting obligații pentru care nu s-a
respectat procedura de stabilire și comunicare (titlu de creanță comunicat legal)
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017
În ceea ce privește procedura eșalonării
- amânarea la plată și anularea la finalizarea cu succes a eșalonării la plată, a tuturor
penalităților de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală, față de actuala
reglementare care prevede că se amână la plată în vederea anulării doar penalitățile
de întârziere aferente obligațiilor fiscale eșalonate la plată
- reglementarea posibilității organelor fiscale ca, în cazuri justificate și în funcție de
specificul contribuabilului, să se stabilească rate variabile, pe parcursul unui an, în
funcție de posibilitățile reale de achitare a acestora, având în vedere faptul că unii
contribuabili/plătitori, cum este cazul celor care au activități agricole sau a celor din
domeniul construcțiilor, au producție sezonieră sau în anumite perioade din an au
activitatea productivă întreruptă
- crearea posibilității debitorului, care a pierdut o eșalonare la plată, de a solicita
menținerea acesteia nu o singură dată pe perioada eșalonării ci o dată într-un an de
eșalonare, pentru a veni în sprijinul contribuabililor care, din diferite motive, nu
îndeplinesc condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată cu consecinţa
pierderii înlesnirilor la plată acordate
- includerea în categoria debitorilor cu risc fiscal mic și a celor care nu au obligații
fiscale restante mai vechi de 12 luni comparativ cu actuala prevedere care stabilește
un termen de 6 luni. De asemenea, debitorii cu risc fiscal mic beneficiază și de
amânarea la plată, în vederea anulării, a unui procent de 50% din dobânzile
cuprinse în certificatul de atestare fiscala eliberat în vederea acordării eșalonării la
plată.
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017

În ceea ce privește măsurile asigurătorii – art. 213


- reglementarea expresă a interdicției de a nu institui măsuri asigurătorii la debitorii aflați
în procedura insolvenței precum și în cazul debitoriilor care nu dispun de active
patrimoniale urmăribile, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor Legii nr.
85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept măsurile de executare
silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, ceea ce conduce la
imposibilitatea ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse în cazul unui
debitor aflat în procedura insolvenței. În ceea ce privește excepția de instituirea
măsurilor asigurătorii în cazul debitorului care nu deţine active patrimoniale urmăribile,
este necesară întrucât nu există obiectul dispunerii măsurilor
- în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de
urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării
cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată (anterior până la
data instituirii lor potrivit CPP)
- în situația în care sunt constituite garanții în vederea ridicării măsurilor asigurătorii,
aceste garanții trebuie menținute pentru toată perioada de valabilitate în care ar fi fost
menținute măsurile asigurătorii (6 luni/un an/data soluționării cauzei penale). În cazul în
care au fost constituite garanții sub forma scrisorilor de garanție/polițe de asigurare de
garanție acestea se vor executa de către organul fiscal în ultima zi de valabilitate a
acestora în cazul în care contribuabilul/plătitorul nu prelungește valabilitatea garanției
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017

În ceea ce privește suspendarea executării silite prin depunerea unei


scrisori de garanție/poliţă de asigurare de garanţie - art. 235
- Un nou caz de suspendare: atunci cînd debitorul notifică organul fiscal intenția de
depunere a unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garantare
- pentru a evita posibilele abuzuri din partea contribuabililor care notifică organul
fiscal și ulterior nu mai depun la organul fiscal scrisoarea de garanție/polița de
asigurare de garanție, s-a introdus o sancțiune contravențională
Comentarii
- Acestă propunere are în vedere faptul că, potrivit art. art. 165 alin.(3) lit. b) din Codul
de procedură fiscală, obligațiile fiscale se sting în funcţie de data comunicării,
pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal
competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, situație în care dreptul
contribuabililor de a suspenda executarea silită a obligațiilor fiscale stabilite printr-
o decizie de impunere prin depunerea unei scrisori de garanție/poliță de asigurare
de garanție poate deveni inaplicabil. În acest caz, creanțele fiscale ce fac obiectul
suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru
stingerea acestora
PROCEDURA FISCALĂ – NOUTĂȚI 2017

În ceea ce privește soluționarea contestațiilor – art. 276


- eliminarea convocării organelor de inspecție fiscală de către organul de soluționare în
cazul în care contestatorul a solicitat susţinerea orală a contestaţiei, având în vedere
următoarele:
 contribuabilul a beneficiat de dreptul de a fi informat de organele de inspectie fiscala,
atât pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale cât şi la finalul acţiunii de control, cu
ocazia prezentării proiectului raportului de inspecţie fiscală care conţine constatările şi
consecinţele lor fiscale, moment în care contribuabilul a avut posibilitatea exprimării
punctului de vedere referitor la acestea;
 organul de inspecţie fiscală îşi expune punctul de vedere referitor la aspectele cuprinse în
contestaţia fiscală depusă de contribuabil prin Referatul cu propuneri de soluţionare, ce
face parte integrantă din dosarul contestaţiei şi în care are obligaţia de a răspunde la toate
argumentele contestatarului;
 în cazul în care organul de soluţionare are nevoie de lămuriri cu privire la situaţia de fapt
dedusă soluţionării, întocmeşte solicitări în scris organelor de inspecţie fiscală cu privire
la diversele aspecte constatate pe parcursul soluţionării contestaţiei;
 în ceea ce priveşte eficientizarea activităţii de inspecţie fiscală, se constată că deplasarea
organelor de inspecţie fiscală la susţinerea orală a contestaţiei reprezintă un efort
semnificativ atât financiar, de timp cât şi de resursă umană, în condiţiile în care echipa
de inspecţie fiscală este deja implicată în altă acţiune de control, iar procedura de
susţinere orală are loc la sediul organului de soluţionare a contestaţiei competent care, de
cele mai multe ori, este diferit de cel al organului care a efectuat inspecţia fiscală.
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
1. PRESCRIPȚIA DREPTULUI FISCULUI DE A STABILI CREANȚE
FISCALE
Termen: 5 ani
Momentul începerii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a
stabili creanțe fiscale: de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se
datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel
 Pt contribuabilii care au optat pentru un an fiscal diferit de anul calendaristic:
începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se împlinesc 6 luni de
la încheierea anului fiscal pentru care se datorează obligația fiscală (art. 16 alin.
7 Cod fiscal – L 227/2015).
Regula suspendării prescripției pe perioada inspecției fiscale: suspendarea
prescripției pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale şi data emiterii
deciziei de impunere, cu condiția respectării duratei legale de efectuare a acesteia
(NCPF)
Regula tranzitorie (art. 347):
o termenele în curs la data intrării în vigoare a NCPF se calculează după normele în vigoare
la data la care au început să curgă
o cauzele de întrerupere/suspendare se supun legii în vigoare la data la care acestea au
intervenit
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
OPINII REF MOMENTUL NAȘTERII CREANȚEI FISCALE
a) Opinia ICCJ: Decizia nr. 951/2014
”În speţa de faţă, termenul de prescripţie aplicabil este de 5 ani, conform art. 91 alin.
(1) C. proc. fisc., termen ce a început să curgă la data de la 1 ianuarie a anului
următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.
Astfel, pentru creanţele fiscale aferente anului 2003, termenul de prescripţie a început
să curgă de la 1 ianuarie 2004 şi s-a împlinit în ianuarie 2009; pentru creanţele
fiscale aferente anului 2004, termenul de prescripţie a început să curgă de la 1
ianuarie 2005 şi s-a împlinit în ianuarie 2010; pentru creanţele fiscale aferente
anului 2005, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 1 ianuarie 2006
şi s-a împlinit în ianuarie 2011; iar pentru creanţele fiscale aferente anului 2006,
termenul de prescripţie a început să curgă la 1 ianuarie 2005 şi s-a împlinit în
ianuarie 2012.”
b) Opinia ANAF: Decizia nr. 7/2011 a Comisiei fiscale centrale (nepublicată)
”În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 91 alin. (2) din Ordonanța
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, termenul de prescripție a dreptului
organului fiscal de a stabili obligații fiscale, în cazul impozitului pe profit, începe
să curgă de la data de 1 Ianuarie a anului următor celui în care legea prevede
obligativitatea depunerii formularului 101 ”Declarație privind impozitul pe profit”
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
) Opnia Consultantului: NAȘTEREA CREANȚEI FISCALE în lumina
c
principiilor dreptului fiscal
 Izvorul obligației fiscale: legea
 Momentul constituirii bazei de impozitare ca moment al nașterii creanței fiscale
o Constituirea bazei de impozitare = faptul/cauza care generează impozitul (faptul generator) – în
doctrină faptul generator este: faptul de care legea leagă nașterea impozitului/ traducerea juridică a
faptului impozabil care este un fapt economic/momentul la care legea fixează asieta
(așezarea/stabilirea)/reuniunea condițiilor de impunere prevăzute de lege (reuniunea elementului
material și temporal)
o Elementul material: materia impozabilă
o Elementul temporal: periodicitatea (impozite directe)/momentul realizării unei operațiuni (impozte
indirecte: tva, accize)
o Caz particular: impozite și taxe locale
o Fiecare impozit are propriul său fapt generator dedus din legea fiscală
 Concluzie: pentru ca o creanță să se nască trebuiesc îndeplinite două condiții
cumulative:
– existenta elementului material, adica elementul sau elementele care, conform legii, intra in
componenta bazei de impozitare (ex. obtinerea unui profit/venit, efectarea unei operatiuni, detinerea
unui bun, etc.)
– existenta elementului temporal, adica a momentului la care, potrivit legii, elementele care intra in
componenta bazei de impozitare trebuiesc surprinse si evaluate in vederea determinarii bazei de
impozitare. In concret, acest moment coincide, cu sfarsitul perioadei fiscale, atunci cand legiuitorul a
definit o astfel de perioada (ex. impozitul pe profit, impozitul pe venit) sau un moment fix (ex.
impozitul pe cladiri/teren/mijloacele de transport, TVA).
– intre momentul nasterii creantei si momentul exigibilitatii, creanta fiscala este afectata de un termen
suspensiv, fiind apta de a fi stabilită și platita iar debitorul ei avand aptitudinea de a o plati. La
implinirea termenului suspensiv, adica a exigibilitatii, are loc trecerea de la aptitudinea debitorului
fiscal de a plati obligatia la aptitudinea creditorului fiscal de a pretinde plata creantei sale.
– Actul de individualizare: act condiție și act declarativ al creanței care există deja
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
SPEȚĂ REF. Invocarea prescripției în procedura reverificării
Situația de fapt:
• Societatea ”X” a făcut obiectul unei inspecții fiscale, perioadele fiscale supuse acestei
inspecții fiind 2007 – 2009.
• În cursul inspecției au fost emise mai multe decizii de suspendare a inspecției, perioadele
de suspendare totalizând 12 luni.
• Inspecția s-a finalizat prin emiterea Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de
impunere, acte emise în data de 25/05/2012. Sumele suplimentare au rezultat din
ajustarea veniturilor realizate din tranzacții transfrontaliere cu o entitate afiliata din
Belgia, prin aplicarea metodei ”cost-plus”
• În data de 03/03/2015 s-a emis o decizie de reverificare a perioadelor fiscale 2007 –
2009. Această decizie a avut în vedere următoarea situație de fapt:
– Societatea a solicitat demararea procedurii amiabile cu statul belgian în vederea evitării dublei
impuneri
– Directia de specialitate din ANAF (nivel central) investita cu solutionarea acestei solicitari a
constatat, în urma verificării dosarului prețurilor de transfer și a actelor întocmite de inspecție,
existența unor erori de calcul a veniturilor, rezultate din utilizarea neadecvată a metodei de
ajustare (în speță se impunea utilizarea metodei marjei tranzacționale nete)
• Societatea nu a contestat Decizia de reverificare.
• Noua inspecție fiscală începe la 15/03/2015 și se finalizează prin emiterea Raportului de
inspecție fiscală din 18/03/2015.
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
• Societatea contestă actele inspecției, invocând excepția prescripției dreptului
organului fiscal de a stabili creanțe fiscale.
• În procedura de soluționare a contestației, în scopul soluționării, organul competent
a ridicat mai multe aspecte, considerate ca fiind relevante, în scopul soluționării.
Probleme:
• În condițiile în care, în interiorul perioadei de prescripție, respectiv în anul 2012, a
fost emisă o decizie de impunere, poate fi invocată întreruperea termenului de
prescripție?
• În condițiile în care inspecția a fost suspendată un an de zile, a intervenit, pe cale de
consecință, suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe
fiscale?
• Cu ocazia reverificării, organul fiscal mai avea dreptul de a stabili obligații fiscale
pentru anii fiscali 2007 și 2008?
• În condițiile în care contribuabilul nu a contestat decizia de reverificare, care avea
menționată și perioada supusă verificării, acesta a pierdut (a fost decăzut din)
dreptul de a invoca prescripția prin contestația împotriva Deciziei de impunere?
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
SPEȚĂ REF. REVERIFICARE
Situația de fapt
- Societatea a obținut rambursarea sumei negative de TVA, cu inspecție fiscală
anticipată;
- Ulterior, o altă echipă de inspecție fiscală, care verifica o a doua cerere de
rambursare a sumei negative de TVA, intră în posesia unui punct de vedere,
formulat de către Direcția generală de asistență pentru contribuabili din cadrul
ANAF, prin care se oferă o altă interpretare a tratamentului TVA. Echipa de
inspecție fiscală respinge rambursarea de TVA și emite o Decizie de reverificare
pentru prima rambursare de TVA
Problema
Clarificări cu privire la reverificare, respectiv ce se înțelege prin sintagma ”date
suplimentare”, în sensul art. 128 din Codul de procedură fiscală, în contextul
situației prezentate
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
Condițiile impuse de lege pentru reverificare
• semnificația sintagmei ”date suplimentare”: informații noi, relevante pentru
impozitare, ce pot rezulta din probatoriul administrat de organul fiscal cu ocazia
derulării inspecției fiscale, mai precis din mijloacele de probă prevăzute la art. 55
din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
• informațiile respective să fi fost ”ascunse” inspecției pe perioada derulării acesteia.
Astfel, dacă informațiile existau la data inspecției, fiind disponibile și ”la vedere”,
dar ele nu au făcut obiectul unei analize a inspectorului fiscal dată fiind aplicarea
metodei de control prin sondaj și a modalității de eșantionare folosită,
• În fapt, este vorba de ”apariția” unor elemente noi, de natură materială sau factuală,
necunoscute inspectorului la data efectuării verificărilor.
Concluzie
• un înscris care are ca obiect o opinie privind aplicarea legislației fiscale nu se
circumscrie înțelesului noțiunii de ”date suplimentare”, în sensul art. 128 din Codul
de procedură fiscală.
• Pe cale de consecință, nu este legală o reverificare pe considerente juridice,
respectiv dacă se apreciază că echipa de inspecție nu a aplicat corect legislația
fiscală.
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
SPEȚĂ REF. REVERIFICARE
Situația de fapt
• Societatea a depus, în perioada 2011 – 2012 DNOR soluționate cu inspecție ulterioară (TVA
deductibil cf facturi avans emise de o societate afiliată)
• Conform RIF iunie 2013 nu au fost constatate diferențe și s-a emis decizie de nemodificare
• În ianuarie 2013 se stormează facurile de avans iar tva-ul este înscris în rândul de regularizare
aferent lunii ianuarie 2013
• În 2015 Societatea este supusă inspecției fiscale pentru perioada 2013 – 2014
• În RIF – ul și DI emise în august 2015 sunt menționate următoarele constatări ref. TVA-ul dedus
anterior și stornat în ian 2013:
 Avansurile nu au fost achitate
 Din dosarul prețurilor de transfer rezultă că societatea a efectuat împrumuturi către societatea emitentă
a facturilor de avans (afiliată) pentru care a prezentat calcule privind dobânda (venituri/cheltuieli cu
dobânzi)
 Organele fiscale au apreciat că avansurile care au generat TVA-ul deductibil și apoi
rambursarea nu au avut în realitate un scop economic și deci societatea nu are drept de
deducere până la momentul stornării
 În DI emisă în august 2015 organul fiscal a stabilit accesorii până la data depunerii decontului lunii
ian. 2013(25.02.2013)
 Contribuabilul contestă apreciind că au fost încălcate prevederile ref. Reverificare
 Organul fiscal susține că nu au făcut reverificare ci a aplicat Decizia CJUE cauza C-107/2013 cf
căreia se datorează accesorii de la data înregistrării facturilor în avans și până la data stornării,
procedând deci la aceasta iar nu la stabilirea de debite suplimentare
Problema:
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
FORMELE INSPECȚIEI FISCALE ȘI DREPTUL DE APRECIERE
 Deciderea formei (generală sau parțială): componentă a dreptului de apreciere
 Posibilitarea reconsiderării formei: posibilitatea de a extinde o inspecție (parțială)
”asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare” – art. 115 alin. 3
 Relevanța obligațiilor fiscale menționate în aviz asupra formei vs. Forma inspecției
menționată în Registrul unic de control
 Efectele ”omiterii” includerii în aviz a unui tip de obligație fiscală la care contribuabilul
are un drept de restituire, singura obligație exclusă de la verificare:
o neincluderea in decizia de impunere a dreptului de creanta al contribuabilului
o stabilirea unei situatii fiscale incorecte
o indeplinirea obligatiei de stabilire corecta a situatiei fiscal impuneau ca organul fiscal sa
examineze, atat situatiile in care contribuabilul nu a achitat obligatia ce rezulta din aplicarea
prevederilor legale de drept material fiscal, cat si situatiile in care contribuabilul a platit un
impozit fara a fi datorat si, in acest din urma caz sa individualizeze dreptul de creanta al
contribuabilului
o chiar daca impozitul în cauză nu a fost mentionat in avizul de inspectie comunicat
contribuabilului, organul fiscal, avea posibilitatea, dar si obligatia ca, in baza dreptului sau de
apreciere si prin indeplinire cu buna credinta a obligatiilor impuse de principiul bunei
administrari, sa procedeze la investigarea tuturor elementelor specifice cazului si sa decida,
din oficiu, inspectia si in ceea ce priveste verificarea impozitului, singura categorie de
creanta fiscala exclusa, fara vreun motiv intemeiat, de la verificare (diligenta activa).
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
o in virtutea dreptului sau de apreciere, de asemenea prevazut de C. pr. fisc. (art. 6), organul fiscal este
indreptatit sa decida volumul verificarilor, cu respectarea limitelor legale. Or, in cazul in speta,
singura “limitare” viza o circumstanta specifica dar favorabila contribuabilului, pe care insa organul
fiscal a inlaturat-o
horararea Schwiering (cauza C-321/85): Curtea a retinut ca o obligatie de diligenta implica inclusiv
luarea in considerare a ansamblului elementelor relevante pentru luarea, de catre administratie,
a unei decizii si de a tine cont deopotriva si de interesul persoanei vizata de decizia
administratiei “aceasta datorie ca si principiul de buna administrare implica mai ales ca atata
timp cat ea statueaza, cu privire la situatia unui functionar, autoritatea trebuie sa ia in
considerare ansamblul elementelor care sunt susceptibile de a determina decizia sa si ca,
facand aceasta, ea trebuie sa tina cont nu numai de interesul serviciului, dar de asemenea de
cel al functionarului respectiv.”
concluziile Avocatului General Trstenjak in cauza C-308/07 Koldo Gorostiaga Atxalandabaso c.
Parlamentul European: “conform opiniei dominante din doctrina, principiul bunei
administrari, pe care reclamanta il invoca in cadrul celui de-al 6-lea motiv, nu este un
principiu de drept administrativ unic, ci reuneste mai multe principii, si constituie intrucatva o
notiune generica care acopera toate principiile de drept administrativ sau unele dintre ele. El
este cateodata utilizat ca sinonim al principiilor unei proceduri administrative fondata pe
respectarea drepturilor. Principiul bunei administrari impune in special autoritatilor
nationale repararea greselilor si omisiunilor comise, de a derula procedura de o maniera
impartiala si obiectiva si de a adopta o decizie intr-un termen rezonabil. In plus, acest
principiu include o obligatie de diligenta si solicitudine in sarcina autoritatilor, drepturile de
aparare, adica obligatia agentilor de a permite persoanelor vizate de o decizie de a-si face
cunoscut punctul lor de vedere, ca si obligatia de motivare a deciziei.(...)”
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
SPEȚĂ:
 existența unui temei legal pentru a solicita prelungirea perioadei inspecției fiscale în
cazul unei situații în care a avut loc deja discuția finală
 context: după discuția finală contribuabilul supus inspecției fiscale a intrat în posesia
unor înscrisuri noi (inclusiv confirmări de la partenerii de afaceri), care pot contribui la
infirmarea concluziilor inspecției fiscale.
SOLUȚIE:
 dat fiind ca data programata pentru discutia finala este si momentul finalizarii inspectiei,
iar legea nu prevede modificare/prelungirea acestui moment, nu poate avea succes o
cerere de prelungire a perioadei inspectiei fiscale
 In schimb, problema ridicata poate fi avuta in vedere si abordata in cadrul punctului de
vedere formulat la RIF, organul fiscal fiind obligat sa țină cont de el (art 131 alin. 2). În
aplicarea principiului bunei credinte si al principiului prevazut la art. 7 alin. 3 - rolul
activ, si atata timp cat decizia nu este emisa (ea se emite dupa analiza pdv-ului
contribuabilului fata de RIF), organul fiscal ar trebui sa ia in considerare probele noi și
eventual să-și reconsidere aprecierea asupre situației de fapt
 Caz contrar, in procedura de solutionare a contestatiei, mai ales daca, inclusa fiind in
pdv, organul fiscal nu a tinut cont de ea la emiterea deciziei, mai ales în considerarea
dreptului contribuabilului de a depune probe noi in procedura contestatiei
 Ar mai fi de incercat, dar cu putine sanse de reusita in lipsa unei prevederi exprese, o
cerere de reverificare intrucat au aparut date suplimentare care nu au fost disponibile in
periada de drulare a inspectiei. In opinia mea textul permite si deciderea unei reverificari
urmare solicitarii contribuabilului. Ceea ce textul impune este aparitia datelor
suplimentare ulterior inspectiei fiscale
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
SPEȚĂ COLECTARE - Efectuare acte de executare fără comunicarea titlului de
creanță (speță soluționată de instanță)
Un contribuabil PFA a formulat contestație împotriva somației și a titlului executoriu
pentru CASS aferent veniturilor din activități independente: inexistența titlului
executoriu
Instanța de fond a admis contestația reținând:
- CPF stabilește că în primul rând se emite AAF, respectiv DI care, pentru a produce efecte,
trebuie comunicată contribuabilului, efectele producându-se de la momentul comunicării
- Tot CPF stabilește că executarea silită se efectuează în temeiul unui titlu executoriu
- Titlul de creanță (DI), comunicat în mod legal, devine titlu executoriu la data la care creanța
este scadentă, prin expirarea termenului de plată
- Organul fiscal a depus la dosar DI și înscrisuri din care rezultă că aceasta a fost comunicată
(confirmarea de primire a deciziei era semnată)
- Contestatorul a contestat că semnătura i-ar aparține
- instanța, fiind vorba de un înscris sub semnătură privată în sensul CPCiv, a aplicat procedura
de verificare de scripte (verificarea semnăturii prin luarea probei de scris și compararea
semnăturilor) și a constatat nu doar că semnătura nu se aseamănă, dar este total diferită fără să
existe caracteristici asemănătoare, concluzionând că semnătura de pe confirmare nu aparține
contestatorului
- instanța a apreciat că atâta timp cât decizia de impunere nu a fost comunicată legal
contestatorului, ea nu a devenit titlu executoriu, astfel încât nu se putea trece la executarea
silită. Termenul de plată nu a expirat atâta timp cât decizia nu a fost comunicată
- Pe cale de consecință, emiterea titlului executoriu și a somației și celelalte acte de executare
silită sunt nelegale
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
Organul fiscal a declarat recurs motivând următoarele:
- Executarea silită a fost începută în baza obligațiilor restante comunicate electronic de CNAS
- Contestatorul a realizat venituri din activități independente pentru care, potrivit CF, datorează
CASS
- CASS a fost stabilit prin decizie și aceasta a fost comunicată de CNASS
- În ceea ce privește concluziile verificării de scripte, organul fiscal a arătat că nu-i aparține
culpa pentru o astfel de situație
- Ca urmare, organul fiscal, în mod corect a demarat procedura de executare silită
Soluția instanței de fond: respinge recursul, motivând că:
- În mod corect instanța de fond a apreciat că DI trebuie comunicată și produce efecte din
momentul în care este comunicată contribuabilului
- Titlul de creanță (DI), comunicată în mod legal, devine titlu executoriu de la data la care
creanța fiscală este scadentă, prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege
- În urma verificării de scripte s-a constatat că semnătura de pe confirmarea de primire nu
aparține contestatorului iar organul fiscal nu a contestat această concluzie a instanței de fond
- Pentru ca titlul de creanță să devină titlu executoriu se impune ca cel dintâi să-i fie comunicat
debitorului în mod efectiv, comunicarea nefiind o simplă formalitate față de efectele pe care
legea le dă acesteia
- Cum executarea silită dedusă judecății are lor fără ca titlul de creanță să aibă caracter de titlu
executoriu în lipsa comunicării efective a acestuia către contestator, în mod corect instanța de
fond a admis contestația.
PROCEDURA FISCALĂ – ASPECTE PRACTICE
SPEȚA COLECTARE : dobânzi pentru contribuabili – Decizia nr. 102/2014 a Tribunalului Olt)
• Un contribuabil persoană fizică a solicitat instanței obligarea organului fiscal la plata dobânzilor aferente
sumei de restituit rezultată din regularizarea anuală a impozitului pe venit, de la data ”scadenței ”(data
comunicării deciziei de impunere anuală – nn), respectiv august 2010 și până la data plății efective
(12.10.2011).
• Organul fiscal, prin întâmpinare, solicită respingerea cererii motivat de faptul că:
- A notificat contribuabilul cu privire la neconcordanțe între veniturile declarate și cele din evidența fiscală,
solicitându-i depunerea unei declarații rectificative. Totodată, a adus la cunoștința contribuabilului că-i va
restitui suma după ce se va corecta situația fiscală
- CPF prevede obligația contribuabilului de a completa declarațiile înscriind corect, complet și cu bună
credință informațiile solicitate prin declarație
- Restituirea s-a făcut în termenul prevăzut de CPF, însă după ce s-a făcut inspecția fiscală și s-a emis
raportul de inspecție fiscală, respectiv 28.09.2011, în urma cărora s-a stabilit o diferență de impozit de 19
lei
- A restituit contribuabilului suma rămasă după compensare.
• Prima instanță a admis cererea și a obligat organul fiscal la plata sumei de 230 lei reprezentând dobânzi
(stabilită printr-o expertiză încuviințată în cauză), motivând că acordarea dobânzilor nu este condiționată de
depunerea declarației rectificative sau de efectuarea inspecției fiscale.
•Împotriva acestei soluții organul fiscal a declarat recurs, invocând că suma a fost restituită în 12.10.2011, iar
potrivit CPF declarația fiscală este asimilată cu o decizie de impunere sub rezerva verificării ulterioare,
rezervă care se ridică urmare inspecției fiscale.
• Soluția instanței de recurs: : respinge recursul (s-a apreciat că instanța de fond a apreciat în mod corect că
suma datorată contribuabilului nu a fost restituită în termenul legal. Totodată, instanța de fond a reținut corect
că restituirea sumei nu este condiționată de depunerea unei declarații rectificative sau de efectuarea unei
inspecții fiscale)