Sunteți pe pagina 1din 15

Material realizat de elevii:

-membrii ai echipei “GENERAȚIA VERDE!


Profesor coordonator :

de la Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleșoianu”


Râmnicu Vâlcea
 Protejarea mediului este
fundamentală în zilele noastre.
 Trebuie să ne gândim atât la noi,
cât şi la nevoile viitoarelor generaţii.
 Consumăm tot mai mult din
resursele naturale şi punem în pericol
sistemele de mediu (apa, solul şi
aerul). Aceasta nu poate continua la
nesfârşit, cu atât mai mult cu cât
populaţia lumii continuă să crească.
Dacă nu schimbăm comportamentul acum,
viitorul nostru va fi mai puţin sigur şi tot mai mulţi
oameni se vor lupta pentru resurse naturale din ce în
ce mai reduse .
Există câteva lucruri pe care le putem face pentru a proteja
și noi mediul înonjurător, în loc să fim numai consumatori și
atăt.
Pământul nu are resurse inepuizabile și nu este corect ca
tocmai noi, cei care avem conștiință, să-i facem atât rău.
Conservarea Pământului pornește de la mine, de la tine…și
mai apoi se vor schimba și industriile și ce mai trebuie
schimbat.
Noi trebuie să luăm atitudine, apoi îi vom determina și pe
ceilalți să păstreze și să respecte Mama Natură, care ne susține
viața din toate punctele de vedere. Ea poate trăi fără noi, dar
noi fără ea nu putem…
Vrei să contribui la o lume mai bună? Ești conștient că ești
responsabil de viața ta și a celor din jurul tău? Vrei să ai o
contribuție la societatea în care trăiești?
IATĂ CÂTEVA IDEI ȘI SFATURI UTILE PENTRU
PROTEJAREA MEDIULUI!
Să cumpăram produse pentru un mediu sănătos!
Caută produsele cu eticheta ecologică europeană – o floare
mică. Ea arată că produsele respective sunt ecologice şi că
protejează mediul mai mult decât cele fără etichetă .
Să separam deşeurile menajere
pe categorii !
În fiecare școală și casă, se strâng tot felul
de obiecte de care trebuie să scăpaţi. Separaţi
sticlele, cutiile de conserve, ambalajele de la
dulciuri, caietele, hainele vechi şi alte obiecte
care nu vă mai sunt de folos şi predaţi-le
centrelor de reciclare din oraşul vostru.
Putem recicla diverse materiale și să le
transformăm în lucruri frumoase.
Cât mai puţine pungi din plastic!

Pentru cumpărături folosiți o sacoșă


din material textil sau hârtie . Nu mai
cumpărați sacoșe din plastic, chiar și
AȘA DA !
biodegradabile.
La fabricarea sacoșelor de plastic se
folosește petrol. Gândiți-vă cât de mult
poluează în momentul reciclării lor,
mediul înconjurător.

AȘA NU !
Să utilizăm gunoiul menajer ca și îngrăşământ!
Utilizarea gunoiului ca și îngrăşământ este o soluţie ideală pentru
a scăpa de resturile alimentare din gospodărie. Fie că aveţi grădină,
sau doar câteva ghivece cu flori în balcon, această metodă poate da
rezultate neaşteptate şi, în plus, păstrează mediul curat.
Noi voluntarii
“”Generația verde
“ din școala
noastră, ne-am
preocupat de
înfrumusețarea
grădinii școlii
noastre, plantând
flori și arbuști și am
utilizat gunoi făcut
din compost.
Să Nu aruncăm gunoiul pe stradă !
Mulţi dintre cei pe care îi cunoaştem aruncă gunoiul pe stradă sau în apă.
Atrageţi-le atenţia! Murdăria înseamnă poluare!
Încă nu ducem lipsă de gunoaie aruncate necorespunzător. Le vedem la tot
pasul, trecând adeseori nepăsători, ignorându-le sau doar comentând la
adresa concetățenilor ce ignoră problemele de mediu generate de gunoaie.
Noi, nu am trecut nepăsători și alături de alți colegi voluntari, ne-am echipat
corespunzător cu saci menajeri, mănuși și multă energie, transformând un loc
deloc plăcut privirii, situat în apropierea școlii, într-o oază de verdeață
caracteristică unui oraș civilizat.
AȘA NU ! AȘA DA !
Să Nu poluăm și să protejăm apele și pădurile!
Apa este una dintre cele mai preţioase resurse naturale. Nu putem trăi fără ea, dar
ne comportăm de parcă ni se cuvine.
Nu aruncaţi uleiul de maşină, detergenţii, substanţele otrăvitoare sau vopseaua
în canale, pe stradă sau în apă, pentru că pot ajunge înapoi în casele voastre!
Reducerea poluării este extrem de importantă, nu numai pentru conservarea
rezervelor de apă potabilă, ci şi pentru protecţia animalelor care trăiesc în râuri, în
lacuri şi în mări.
Putem participa la reîmpădurirea zonelor defrișate,așa cum facem noi cei din
echipa “Generația verde!”. AȘA DA !
AȘA NU !
Să stingem lumina şi să reducem risipa de încălzire !
Economisind energia, salvezi mediul înconjurător!
Stinge luminile când pleci de acasă şi când nu ai nevoie de ele. Lumina din
apartamente reprezintă 30% din consumul de electricitate din UE, aşa că, dacă am
economisi cu toţii electricitate, contribuţia noastră ar fi foarte mare. S-ar economisi şi
bani – dacă stingi cinci becuri când nu ai nevoie de ele, poţi economisi 60 de euro pe
an. Cumpără becuri economice. Reglează termostatul de cameră.

Am participat și realizat campanii de informare și diseminare în rândul


colegiilor noștrii cu următoarele ocazii : ZIUA PĂDURII, ZIUA MEDIULUI
,ORA PĂMÂNTULUI, având ca invitați reprezentanți ai Agenției Județene
pentru Protecția Mediului-Vâlcea.
Deasemenea noi cei din echipa “ GENERAȚIA VERDE” colectăm
electrocasnice vechi și le reciclăm.
Să fim atenţi la etichetele produsele când le cumpărăm!
Dacă intenţionezi să cumperi un frigider nou, o maşină de spălat sau alte
aparate casnice, verifică eticheta de eficienţă energetică, obligatorie în Europa, care
arată dacă acestea fac parte din categoria de eficienţă economică “A”.
Nu lăsa televizorul, aparatura electronică şi computerul în standby – cu lumina
roşie aprinsă. Televizorul foloseşte 45% din energia necesară, în modul standby.
Dacă toţi europenii ar evita această situaţie, atunci s-ar putea economisi suficientă
energie pentru a acoperi necesarul energetic al unei ţări de mărimea Belgiei.
Nu lăsa încărcătorul telefonului mobil în priză după ce s-a încărcat bateria.
Dacă faci acest lucru, se pierde 95% din energie – de fapt numai 5% este necesară
pentru încărcarea telefonului tău!
Să NU ne deplasăm pe distanțe scurte cu automobile !
Automobilele produc 10% din emisiile de CO2, în UE. De ce să nu
mergi cu mijloacele de transport în comun?
Ori să mergi cu bicicleta, rolele sau pe jos, opţiuni mult mai
sănătoase şi mai ieftine.
AȘA NU ! AȘA DA !
Să NU risipim apa !
Pentru a-ți prepara un ceai sau o cafea nu
este nevoie să umpli ibricul pentru a încălzi apa.
Folosește doar apa de care ai nevoie. Astfel,
vei economisi și apa, dar și gazele, deoarece cu cât
apa este mai puțină, cu atât fierbe mai repede.
Nu lăsa apa să picure.
Daca lași apa caldă să picure, vei consuma
într-o săptămână suficientă apă cât pentru două
spălări. Economisește apă caldă, făcând duș în loc
de baie. Pentru duș se folosește de 4 ori mai multă
apă.
Și toate acestea se
pot realiza numai dacă
avem voință !
Protejarea mediului
înconjurător este în
mâinile noastre !

Vă mulțumesc pentru
atenție membrii echipei
“GENERAȚIA VERDE “
Bibliografie
•După National Geographic, februarie, 2008
•Poluarea din spatele tehnologiei-de Astrid Daulia T. Dinescu -
2013
•Enzima mutant care mănâncă sticlele din plastic-de Ana-
Maria Üstün-2017

S-ar putea să vă placă și