Cap.1.

CALITATEA ŞI COMPETITIVITATEA PE
PIAŢĂ A PRODUSELOR
AGRICOLE/AGROALIMENTARE
Dar din punctul de vedere al domeniului valorificării produsul agricol pentru a
deveni produs alimentar este necesar să sufere urmatoarele transformări
esentiale:

- o transformare fizică şi/sau chimică, de exemplu laptele poate fi prelucrat

obtinându-se derivate ale acestuia (produse lactate);

- o schimbare în spaţiu, de exemplu tomatele recoltate într-un anumit bazin legumicol

pot fi disponibile pentru vânzare în magazinele oricărei localitaţi;

- o transformare în timp, de exemplu grăul recoltat in luna iulie este oferit pentru
consum în tot timpul anului sub forma iniţială (brută), sau sub formă transformată;

- o schimbare de proprietate a produsului respectiv, de exemplu prin transferul de

produse agricole dintre producătorul agricol şi alt agent economic, situaţie în care,
produsul agricol se consideră angrenat într-o primă transformare în produs alimentar.

Se mai poate arăta, de asemenea, că produsele agricole sunt anonime şi globale,

acestea fiind produse standard clasate pe calităţi, pe când produsele agroalimentare din
contră sunt individualizate.
Referitor la produsul alimentar (denumirea de aliment ca
atare), se apreciază că acesta trebuie să îndeplinească următoarele trei
condiţii esenţiale:
să conţină elemente nutritive (lipide, proteine, glucide),
- să satisfacă un apetit,
să fie acceptat ca aliment într- o comunitate sau areal teritorial.

Valoarea de întrebuinţare, ca expresie a utilitaţii produsului, este

dată de o serie de insuşiri tehnice, estetice şi psihosenzoriale ale mărfurilor
printr-o estimare care este făcută la un anumit moment dat, într-un context
social, bine precizat. Valoarea de întrebuinţare este o evaluare subiectivă a
satisfacţiei pe care o procură direct sau indirect, deţinerea unui bun şi
utilizarea sa.
Ca atare, în timp ce valoarea de întrebuinţare individualizează produsele
între ele, în funcţie de diversele necesităţi pe care le satisface, calitatea
diferenţiază produsele de acelaşi tip, în funcţie de numărul de caracteristici
utile pe care le are şi după măsura în care corespund domeniului de utilizare
pentru care au fost destinate.
 MODALITĂŢI DE DEFINIRE A CALITĂŢII

Fundame Principii directoare Denumire teoretică (coordonare)

ntele
calităţii
Norme -bunurile sunt diferite prin Coordonarea (convenţia) “industrială”
şi/sau reglementări(reguli) obiective;
standarde -existenţa unor procedee de
verificare a respectării lor.
Legăturile -relaţii bazate pe încredere, cu Coordonarea “gospodărească” sau de “reputaţie”
durabile referire la perosne sau marcă ;
între -să se refere la formele de
agenţii transcriere trecute.
economici
Adeziune -ansamblul principiilor colective prin Coordonarea “civică”
a care să se stabilească relaţiile
coerentă economice ale agenţilor economici
de un
ansamblu
de agenţi
economici
Funcţiona -agenţii economici sunt în măsură Coordonarea “pieţei”
rea pieţei de a evalua direct calitatea bunurilor
schimbate în tranzacţiile lor.
STRUCTURA CALITĂŢII
Calitatea producţiei reflectă calitatea proceselor de producţie, laturile activităţii de
concepţie, tehnologice şi de organizare a producţiei ( management ). Aceasta
calitate a producţiei agricole reflectă însuşirile biologice, mediul, calitatea tehnologiei
aplicată culturilor, sistemul de creştere al animalelor, organizarea producţiei agricole
etc.

Calitatea produselor este expresia finală a calitaţii proceselor agricole de

producţie. Aceasta reprezintă efectele finale a tehnologiilor aplicate culturii sau
speciei de animale respective, care imprimă produselor însuşiri esenţiale, făcându-le
apte utilizării în scopul pentru care au fost create. De exemplu produsele agricole
alimentare au ca trăsătură esenţială o valoare nutritivă ridicată, gust şi miros placute.
Produsele agricole destinate industriei textile au ca insuşiri esenţiale fibre cu
rezistenţă şi elasticitate mare, seminţele plantelor oleaginoase cu conţinut bogat în
ulei cu proprietaţile culinare sau tehnologice mai bune etc.

In prezent, în cadrul pieţei ridicarea competitivitaţii produselor agricole presupune

trecerea de la o calitate de conformitate la o calitate de concepţie, întelegându-se
prin acest tip de calitate producerea şi existenţa unor produse la nivelul cerinţelor
consumatorilor.
Un rol important revine în acest caz interacţiunii între preţ şi calitatea produselor
agricole.
Calitatea produsului, are o largă implicare socială, şi determină masa de
cumpărători să se orienteze spre consumul produselor de acest tip. Pentru aceste
motive calitatea şi analiza senzorială a alimentelor în evoluţia vieţii socio-
economice din România este impusă prin următoarele caracteristici:
- ritmul actual intens al activităţii zilnice al consumatorilor;
- volumul ridicat de produse alimentare importate de o multitudine de firme mai mult sau
mai puţin avizate pentru produse alimentare;
- apariţia explozivă şi necontrolată de noi societăţi comerciale de producţie alimentare ;
cererea de produse alimentare pentru unele tipuri de produse, este mai mare decât
oferta;
- puterea scăzută de cumpărare a populaţiei;
- gradul de incultură tehnică a multora dintre noii producători şi comercianţi de produse
alimentare.
Factorii care influenţează calitatea produselor pot fi încadraţi în
grupa factorilor :

Factorii tehnici ce acţionează : în procesul tehnologic de producţie cum sunt : spcia

vegetală sau animală din care provine produsul;solul, umiditatea ; temperatura, lumina,
conţinutul atmosferei în bioxid de carbon (CO2), prezenţa oxigenului, praful, bolile
criptogamice şi insectele, alimentaţia animalelor, prin structura raţiei furajere ;măsurile
tehnice în cultura plantelor şi creşterea animalelor.

Factorii ce acţionează în sfera circulaţiei pot fi consideraţi următorii:

- materia primă necesară în fluxurile de valorificare
- materiile auxiliare şi procesul tehnologic
- ambalarea ;
- agenţii fizici (lumina, variaţiile de temperatură, de umiditate), mecanici (şocurile,
vibraţiile), chimici (gazele, vaporii), biologici (microorganismele, insectele, rozătoarele)
În cunoaşterea detaliată a acţiunii (implicaţiilor) ansamblului acestor factori asupra
calităţii produselor agroalimentare este necesară clarificarea şi delimitarea noţiunilor
privind:

Fiabilitatea, reprezintă probabilitatea ca un produs să dea satisfacţie consumatorului

la un anumit moment în cazul în care este utilizat în condiţiile prescrise. Fiabilitatea
produselor alimentare cuprinde aspectele privind probabilitatea ca respectând
prescripţiile referitoare la depozitare, manipulare, transport şi eventual pregătire pentru
consum, acestea să aibă într-un anumit moment însuşirile calitative prevăzute.

Mentenanţa, reprezintă activitatea de menţinere a caracteristicilor calitative ale unui

produs. În funcţie de momentul în care se produce mentenanţa poate fi:: preventivă,
corectivă,

Mentenabilitatea, constituie posibilitatea ca un produs să fie adus în stare de bună

utilizare într-o perioadă de timp dată. Mentenabilitatea are în vedere posibilitatea de a
interveni prin acţiuni de mentenanţă şi distribuţia timpilor necesari pentru realizarea lor.
Sistemele de control prin HACCP
Analiza a riscului prin puncte critice de control (Hazard Analysis and Critical Control
Points – HACCP), reprezintă un sistem prin care se identifică, evaluează şi
coontrolează pericolele care sunt semnificative pentru securitatea alimentară. În
cadrul acestui sistem sunt delimitate toate regulile de bază ale inspecţiei specifice, ale
autocontrolului pe profil, aplicat de-a-lungul întregii filiere agroalimentare.
Planul HACCP se bazează pe anumite principii de urmat pentru ţinerea sub control şi
corectarea succesiv-continuă ( din mers ) a proceselor de obţinere a unui produs. Poate
fi structurat conform unor faze specifice:
- identificarea şi analiza riscurilor stabilindu-se limitele şi mijloacele de control ale
acestora şi măsurile de prevenire a lor;
- dentificarea punctelor critice de control,
- stabilirea limitelor critice petru fiecare CCP identificat,
- stabilirea condiţiilor de supraveghere ( monitorizare ) a fiecărui CCP;
- stabilirea modului de monitorizare CCP şi de înregistrare a datelor,
- stabilirea proceselor pin care să se verifice dacă sistemul HACCP înclus în planul
aplicat se încadrează corect .
Etapele în procesul de certificare. al sistemului HACCP sunt reprezentate prin:
iniţiere proces de certificare, evaluarea iniţială, evaluarea sistemului HACCP, evaluarea
dosarului de certificare, acordarea certificatului pentru sistemul HACCP, supravegherea,
reînoirea certificări.
 Ca organism de lucru la nivel naţonal în domeniul controlului
calităţii se poate menţiona Centrul Naţional pentru Încercarea şi
Expertizarea Produselor “LAREX” .
Prin LAREX este garanată conformitatea produselor,
menţinerea acestora în timp şi facilitarea liberei circulaţii pe piaţă a
produselor. Acest organism încadrează obiective de activitate cum
sunt :
-cunoaşterea de către producători a obligaţiilor ce le revin în
desfacerea produselor pe piaţă ;
-lansarea pe piaţă, de către producători, de produse sigure,
care să respecte reglementările legale şi vigoare ;
-cunoaşterea de către producători, comercianţi şi prestatori de
servicii a reglementărilor în domeniul certificării conformităţii
produselor
Îmbunătăţierea continuă a calităţii produselor agroalimentare
în cadrul pieţei impune a se avea în considerare cunoaşterea următoarelor
elemente de strucută a calităţii:
- calitatea sub aspect nutritiv, care conditionează sănătatea omului, având ca
principali factori nutritivi: conţinutul în proteine, glucide, vitamine etc.;

- calitatea senzorilor, fiind în funcţie de insuşirile senzoriale (organoleptice), ca: miros,

gust, consistenţă etc.;

- calitatea igienică determinată de toxicitatea naturală (imprimată de intoxicaţiile

produse plantelor), contaminarea sau poluarea chimică şi contaminarea microbiologică
ori cu alte organisme;

- calitatea estetică, respectiv modul de prezentare a produselor pe piaţă în sensul

relevării aspectelor calitative (de exemplu, modul de ambalare). cele prezentate rezultă
că, insuşirile calitative ale produselor se asigură în procesul de producţie, dar ele se
manifestă în sfera consumului (productiv sau neproductiv). Pentru acest motiv, este
necesar a face o distincţie între calitatea producţiei şi calitatea produselor.
SEMNELE DE CALITATE
Semnele oficiale de calitate reprezintă o garanţie a respectării procesului de fabricaţie şi
a calităţii produsului. Totodată pot exista şi semne de calitate specifice producătorilor
sau zonei de producţie.
Un semn colectiv de calitate reprezintă în domeniul său de utilizare, consemnarea
necesară în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului, care poate fi considerată un activ
economic a cărei proprietate este împărţită. Dintre aceste semne colective de calitate, o
parte sunt încadrate în sectorul privat (aparţin exclusiv organizaţiilor de producători
care sunt titulari de semn), iar o altă parte sunt publice deci oficiale întrucât aparţin
statului (acestea au caracter public dar sunt puse şi la dispoziţia agenţilor economici
privaţi).
Instituirea şi codificarea originii comune a semnului de calitate are implicaţii de ordin
economico-organizatoric cum sunt:
- dreptul de proprietate şi exploatare a denumirii (geografice sau numelui asociat);
obligaţia folosirii comune a semnului de calitate (în special pentru grupele de
producători);
- interderpendenţa agenţilor economici de reputaţia semnului de calitate (necesitatea
protejării acesteia);
- apropierea, corelarea dintre valoarea economică, potenţială a produsului asociată cu
reputaţia acesteia.
Diferenţierea dintre caracterul de proprietate a acestor semne
şi utilizarea lor colectivă.
Existenţa şi frecvenţa de utilizare a semnelor colective de calitate se datoreşte
următoarelor elemente considerate cauzale:
- Existenţa factorilor legaţi de mediul instituţional, ce sunt generaţi mai ales de situaţia
incapacităţii firmelor de a răspunde solicitărilor consumatorilor.
- Factori ce sunt corelaţi (legaţi) cu strategia agenţilor economici. Aceste semne
colective pot fi utilizate de orice agent economic dar cu respectarea regulilor de utilizare
prescrise de către titularul de înregistrare.

Tipologia acestor semne poate fi structurată astfel:

- semne (marca) colectivă de certificare, la care titularul mărcii este un organism terţ
independent şi din sfera exterioară tranzacţiei
- marca colectivă simplă tip 1, la care titularul mărcii de calitate este o întreprindere
privată şi utilizatorii acestei mărci nu au nici o legătură cu acest titular.
- marca colectivă tip 2, la care titularul mărcii este o întreprindere privată, iar utilizatorii
au o legătură juridică cu acest titular.

Dar în problema semnelor de calitate trebuie a fi menţionat faptul că în cadrul actualului

sistem economic şi social în mod frecvent există produse proprii unor zone cu vocaţie
aferente producţiei agroalimentare.