ANATOMIE

CURS
 ANATOMIE
• ana tome: prin taiere

• Alte modalitati clasice (“macerarea si uscarea”

pentru oase), injectarea cu substante acrilice
(mulaje), etc sau moderne (CT, RMN cu
posibilitatea de reconstituire 3D)
medieval anatomy
The medieval notion of anatomy, c.1508. The findings of the Ancient Greek physician Galen, whose
studies were based on the dissection of animals, were the only source of anatomical knowledge until
1543. Andreas Vesalius then published his classic work De humani corporis fabrica which was based
on his own observation of human corpses. (Image © Billie Love)
 ANATOMIE
• EMBRIOLOGIE
• OSTEOLOGIE
• ARTROLOGIE
• MIOLOGIE
• NEUROLOGIE
• ANGIOLOGIE
• SPLANHNOLOGIE (viscerologie)
OSTEOLOGIE
SCHELETUL UMAN/
206 de oase
diferențe mici de la individ
la individ,
un schelet axial și scheletul
extremităților.
Scheletul axial: craniu, gât
și trunchi
Scheletul extremităților :
brațe. picioare ca și din
centura scapulară
(humerală) și pelviană
(bazinului).
Dezvoltare completă: la
vârsta de 20 de ani.
 SCHELETUL UMAN
• Scheletul axial: col vertebrala 26
craniu 22
os hioid 1
coaste, stern 25
-74
• Schelet apedicular extrem sup 64
extrem inf 62
-126
Oscioare auditive 6
TOTAL: 206
LA OM: In cea mai mare parte ENDOSCHELET (protejat
de muschi) spre deosebire de nevertebrate inferioare
precum INSECTELE la care aspectul este de
EXOSCHELET, mm facand legatura cu stratul protector
de chitina
 Exista si oase superficiale...
• Bolta craniana (rol protector), mandibula,
maxila, clavicula, unghhiile, dentina dintilor/
se inrudesc cu armura dermala a unor
vertebrate timpurii precum pestii, amfibienii si
reptilele
 Ca si la PESTI, scheletul aparatului
branhial...
• Exista componente VISCERALE ale scheletului/
oscioarele urechii, o parte din mandibula, osul
hioid, s.a.
(nu putem include in schelet, elemente mai
caudale ale arcurilor branhiale precum
laringele, traheea si bronhiile)
(unele vertebrate au alte oase viscerale precum
os cordis sau os penis)
 OASELE

• un fel de "schela" care da forma generala si proporțiile

corpului omenesc
• structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma
scheletul corpului uman, reprezinta expresia adaptarii la
statiunea bipeda si locomotoare (in conditiile existentei
fortei gravitationale).
 OASELE
• Rezistenta mare la:
- presiune
- tractiune
- torsiune
 ROL
• determina forma corpului,
• impreuna cu articulatiile dintre ele, asigura
suportul partilor moi;
• participa la formarea cavitatilor de protectie a
unor organe (cutia craniana, canalul verteberal,
cutia toracica, bazinul );
• organe ale miscarii pentru ca pentru ca participa
la formarea articulatiilor si servesc ca punct de
insertie pentru muschi;
 ROL

• maduva rosie (din epifizele oaselor lungi,din

oasele late si scurte)are rol in hematopoeza;
• depozit de substante fosfocalcice, pe care
organismul le poate mobiliza la nevoie (ex.
sarcina).
 STRUCTURA
• este un tesut dinamic, in continua remodelare,
pe tot parcursul vietii.
• Structura particulara ce ii confera rezistenta si
consistenta necesara exercitarii functiei sale
mecanice.
• constituie un rezervor de calciu, magneziu,
fosfor, sodiu si alti ioni necesari pentru
mentinerea functiilor homeostatice.
• Scheletul osos este bogat vascularizat, primind
aproximativ 10% din debitul cardiac.
 STRUCTURA
• MATRICEA ORGANICA (34%): sintetizata si
secretata de osteoblaste
• formata in proportie de 90-95% din colagen de
tip I.
 STRUCTURA
• Partea noncolagenica: proteine derivate din cele
serice (albumina, glicoproteine), proteine
continand acid-carboxiglutamic [proteina osoasa
GLA (BGP), osteocalcina si proteina GLA
matriciala], osteonectina (o glicoproteina),
osteopontina (o fosfoproteina), sialoproteine,
trombospondina, etc.
• Unele dintre proteine - rol in initierea
mineralizarii osoase si in asocierea dintre faza
minerala si matricea organica
 STRUCTURA
• FAZA MINERALA (aprox 66%):
• Calciu si fosfor (cristale de fosfat tricalcic)
• (poate fi caracterizata cel mai bine ca o
hidroxiapatita slab cristalizata.)
• Sunt prezenti si alti ioni (cristale f fine de
carbonat de Mg si carbonat de Na, mai ales in
straturile superficiale ale osului).
 STRUCTURA
• Faza minerala a osului se depoziteaza in
relatie stransa cu fibrilele de colagen si este
localizata in mod specific in „gaurile\" dintre
fibrilele de colagen.
• Aranjamentul arhitectural al celor doua faze,
minerala si organica ----- o rezistenta
exceptionala la solicitarile mecanice.
 STRUCTURA OSULUI
• Prin arhitectura sa, osul este adaptat functiei de a rezista la
presiune si tractiune, supunandu-se principiului "cu material
putin, maximum de rezistenta".
• La nivelul corpului oaselor lungi (diafiza) se remarca, in
centru, canalul central (Hawers), care contine tesut
conjunctiv si vase de sange si adaposteste maduva osoasa,
rosie la fat (formeaza hematii), galbena la adult (depozit de
grasimi), cenusie la batrani (fara functie).
 • Periost = membrana fibroasa care inveleste tot
osul cu exceptia suparafetelor articulare/ prin el,
STRUCTURA SI vasele sanguine pot ajunge la tesutul dur al
PROPRIETATI FIZICE osului.
• Interiorul fiecaruia dintre oasele lungi are o
cavitate cilindrica plina cu maduva si marginita
de structura bine vascularizata numita
membrana medulara .
 STRUCTURA OSULUI
• La locul de unire a diafizei cu epifiza, oasele
tinere prezinta cartilajul de crestere,
responsabil de cresterea in lungime a oaselor,
care inceteaza in jurul varstei de 20 de ani.

• Epifizele au in structura lor tesut spongios in

interior si tesut compact la periferie.
 STRUCTURA OSULUI
• Tesutul spongios este format din lamele
osoase care se intretaie si delimiteaza spatii
numite areole, pline cu maduva rosie.
Areolele sunt echivalentul canalului central
din diafiza oaselor lungi.

• Oasele scurte au la interior tesut spongios, cu

areole, iar la exterior tesut compact.
 REZISTENTA
• La intindere (tractiune)---forta comparabila cu
a FONTEI , la numai o treime din greutate./
forta de rupere: 15,5 tone (os) si 18 tone
(fonta)/ 0.00064516 m2
 REZISTENTA
• La flexibilitate: mai aproape de otel!! (1/2)
• Testele de compresiune: siguranta mare la
incarcare cu greutate si la forte de impact prin
saritura.
 OASE LUNGI

• La nivelul extremitatilor
• Corp sau diafiza si 2 extremitati
• Corpul (diafiza): cilindric, cu o cavitate centrala numita canal
medular; perete: tesut dens, compact mai gros in mijlocul corpului
subtiindu-se spre extremitati; in canalul medular exista tesut
spongios, mai putin in mijloc dar mai mult spre capete.
• Extremitatile sunt in general extinse pentru a se putea articula si a
permite suprafete mai largi pentru insertiile musculare. De obicei
se dezvolta din centrii de osificare separati numiti epifize, si consta
in tesut spongios inconjurat de un os compact subtire.
• Dupa Parsons exista 3 grupe de epifize:
(1) Epifize de presiune, la capetele articulare ale
oaselor si transmitind “greutatea corpului din
os in os;”
(2) Epifize de tractiune, asociate cu insertia
muschilor
(3) Epifize atavistice, reprezentind parti ale
scheletului, care candva erau oase separate,
dar care si-au pierdut functia, “si apar ca
osificari separate in prima parte a vietii.”
 OASE LUNGI
• Canalul medular si spatiile cu tesut spongios
sunt umplute cu maduva osoasa.
• Oasele lungi nu sunt drepte dar curbate in
general in doua planuri, ceea ce creste
puterea osului
• Oasele din aceasta categorie sunt: clavicula,
humerus, radius, ulna, femur, tibia, fibula,
metacarpiene, metatarsienes, si falange.
 OASE SCURTE
• Apar acolo unde scheletul are trebuie sa fie
puternic si compact combinat cu nevoia de
miscari limitate ca in carpus si tarsus.
• Acestea constau in tesut spongios acoperit de
un strat de substanta compacta.
• (patellæ (rotulele), si alte oase sesamoide
sunt de asemenea vazute de unii ca oase
scurte).
 Oase plate
• Oase extinse in placi largi, plate
• In zona in care cerinţa principală este fie extinsă din necesitatea de
protecţie sau furnizarea de suprafete largi pentru fixare musculare
• Craniu, omoplat (scapula).
• două straturi subtiri de tesut compact închide între ele o cantitate
variabilă de ţesut spongios. (la oase
• La oasele craniene, straturile de ţesut compact sunt familiar cunoscut sub
numele de tăblii ale craniului; cea externă este groasă şi grea, cea interna
este subtire, densă (tăblie vitroasă). Ţesutul spongios dintre ele este numit
diploë (în anumite regiuni ale craniului, lipseste lasand spaţii umplute cu
aer (sinusuri aerice) între cele două tăblii.
• Oasele plate sunt: occipital, parietal, frontal, nazal, lacrimal, vomer,
scapula, os coxal, sternum, coaste, şi, după unii, rotula.
 OASE NEREGULATE
• Forma neregulata, nu pot fi grupate cu cele
descrise anterior
• Constau in tesut spongios inclus intr-un strat
subtire de os compact
• vertebræ, sacrum, coccyx, temporal, sfenoid,
etmoid, zigomatic, maxilla, mandibula,
palatine, conca nazala inferioara, hioid.
 Suprafetele oaselor
• eminenţe şi depresiuni /
• eminenţe şi depresiuni de două tipuri: articulare şi non-articulare. (ex. de
eminenţe articulare: în capetele de humerus şi femur şi de depresiuni
articulare în cavitatea glenoidă a omoplatului, şi acetabulul de osul iliac).
eminenţe non-articulare sunt desemnate în funcţie de forma lor:
– Una larga, aspră, inegala se numeste tuberozitatea, protuberanţă, sau proces,
– o proeminenţă mică si aspră: tubercul
– una subţire, ascutita, eminenţa, spina,
– o elevaţie îngusta, aspra, creasta, sau linie.
– depresii non-articulare sunt, de asemenea, de formă variabilă, şi sunt descrise ca fose,
gropi, depresiuni, caneluri, brazde, fisuri, crestături, etc
Aceste eminenţe non-articulare şi depresiuni servesc să crească gradul de suprafaţă
pentru fixarea ligamentelor şi muşchii, şi, de obicei sunt bine marcate în funcţie de
musculatura a subiectului.
O perforare scurta este numit foramen, un pasaj mai lung un canal
 STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE

• Una dintre cele mai dure structuri din corp

• Culoare: roz-alb la exterior si rosu la interior.
• 2 tipuri de tesut: dens in textura (ca fildesul) = tesut compact/ celalalt
areo structura reticulara/ tesut spongios.
• Tesutul compact este totdeauna plasat la exterior
• Cantitatea relativa a celor doua tesuturi variaza in diverse oase sau la
acelasi os in functie de necesitatile de forta sau masa.
STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE
 COLOANA VERTEBRALA
• Serpuitoare si flexibila
• Formata din oase numite vertebre.
1 in numar de 33 ,
2 grupate dupa regiunea pe car o ocupa in cervicale (7), thoracice(12),
lombare(5), sacrale(5), si coccigiene(4);
3 poate exista una suplimentara sau poate lipsi (variatii rare in regiunea
cervicala)
4 Vertebrele din cele 3 regiuni superioare raman distincte pe tot parcursul
vietii – vertebre adevarate sau mobile; cele din regiunile sacrala si coccigiana-
vertebre false sau fixe (la adult sunt unite intre ele, formand 2 oase: sacrum si
coccyx.
SACRU SI COCCIS
• Cu exceptia primelor doua vertebre cervicale
vertebrele mobile au caracteristici comune/
caracteristica- o vertebra mijlocie toracica
O vertebra • 2 parti esentiale —
anterior, corpul, si posterior
tipica... , arcul vertebral sau neural;
acestea inchid un foramen,
foramenul vertebral.
• Arcul vertebral consta dintr-
o pereche de pediculi si o
pereche de laminæ, si
prezinta sapte procese— 4
articulare, 2 transverse, si
unul spinos.
O vertebra toracica tipica vazuta de sus
• Cand vertebrele sunt
articulate una cu alta,
corpurile formeza un pilon
solid pentru suportul
capului si trunchiului
• Foramenele vertebrale constituie un canal
pentru protectia maduvei spinale (medulla
spinalis).
• Intre fiecare pereche de vertebre exista 2
deschideri (aperturi) foramene
intervertebrale, cate una de fiecare parte
pentru transmisia nervilor spinali si vaselor.
 Corpul (corpus vertebræ)
• cea mai mare parte a vertebrei/ aprox
cilindric/ suprafetele superioara si inferioara
sunt turtita si aspre pentru a putea permite
insertia fibrocartilajelor.
• Suprafata anterioara prezinta cateva mici
deschideri pentru pasajul vaselor nutritive de
sange
• Posterior o singura (de obicei) apertura mare
pentru iesirea venelor din corpul vertebral.
• Pediculi (radices arci vertebræ) 2 procese scurte si
groase cu traseu posterior. Concavitatile aflate
deasupra si dedesubtul pediculilor sunt santuri
vertebrale (cand vertebrele sunt articulate-
foramene intervertebrale);
• Laminæ.—2 placi largi directionate posterior si
medial de pedicul care fuzioneaza pe linia mediana
inchizand posterior foramenul vertebral.
 PROCESELE
• Procesul spinos (processus spinosus) cu directie posterioara si
inferioara de la jonctiunea laminelor, si serveste insertiei
muschilor si ligamentelor.
• Articulare / 2 superioare si 2 inferioare, iau nastere la nivelul
jonctiunilor pediculilor cu laminele. Suprafetele articulare
sunt tapetate cu cartilaj hialin.
• Transverse (processus transversi).—2, servesc ca punct de
insertie pentru muschi si ligamente.
 • Corpul: tesut spongios
acoperit de un invelis subtire
STRUCTURA VERTEBREI de os compact; acesta este
perforat de numeroase
orificii, pentru trecerea
vaselor;
• Lamelele osoase subtiri ale
tesutului spongios sunt mai
pronuntate in linii
perpendiculare la sprafetele
superioara si inferioara ca
raspuns la preisunea mai
mare dezvoltata la acest
nivel.
 • Corp mai mic
• Proces spinos bifid
• procesele transverse
Vertebra cervicala perforate de un foramen
transversarium, care in
primele 6 vertebre cerv
permite pasajul a. si v.
vertebrale si a plexului
nervos simpatic
• Portiunea anterioara a
fiecarui proces transvers=
omoloaga coastei din
regiunea toracica = proces
costal sau element
 ATLAS
• Prima vertebra cervicala e
numita asa pentru ca
ATLAS/AXIS suporta “globul” capului.
• Nu are corp (fuzionat cu
vertebra urmatoare).
• Nu are proces spinos
• Are forma unui inel
AXIS
• Creaza un pivot pe care
prima vertebra ce
transporta capul, se
roteste.
• Cea mai importanta
caracteristica este
puternicul proces odontoid
ce ia nastere anterior din
corp.
VERTEBRA A 7-A CERVICALA • Un proces spinos
proeminent....vertebra prominens.
• Pe el se insera capatul inferior al
ligamentum nuchæ .
• Procesele transverse mari / uneori
radacina anterioara a lor atinge
dimensiuni mari si exista ca un os
separat, coasta cervicala.
 • intermediare in dimensiuni intre cele
VERTEBRE TORACICE cervicale si lombare;
• Cresc in dimensiuni de sus in jos.
• Caracteristic: prezenta pe partile
laterale ale corpurilor (tuturor
vertebrelor toracice) a unor fatete
pentru articularea cu capetele
coastelor si pe procesele transverse
(toate cu exceptia T11 si T12 pentru
articularea cu tuberculii costali
 • Cele mai mari din regiunea
VERTEBRELE mobila a coloanei vertebrale
• Caracteristic: absenta unui
LOMBARE foramen in procesul transvers si
absenta fatetelor pe partile
laterale ale corpului
 VERTEBRELE SACRATE SI • Constau intr-o perioada f timpurie a
COCIGIENE vietii in 9 segmente separate care se
l
unesc la adult pentru a forma doua
oase (5 –sacru, 4 (3-5)---coccis)
• 1 Sacrum (os sacrum).—Os mare,
triunghiular, situated in portiunea
inferioara a coloanei si in portiunea
superioara si posterioara a cavitatii
pelvine unde se insera va o pana intre
cele doua oase coxale; portiunea sa
superioara se articuleaza cu ultima vert
lombara, apexul cu coccisul. Este curbat
pe el insusi formand un unghi
proeminent sacrovertebral cand se
articuleaza cu ultima vertebra lombara;
portiunea sa centrala se proiecteaza
posterior pentru a creste capacitatea
cavitatii pelvine.
 Diferente la nivelul osului sacrum
intre barbat si femeie
La femeie sacrum
• este mai scurt si mai lat;
• Jumatatea inferioara formeaza un unghi mai mare cu cea
superioara; jumatatea superioara este aproape dreapta in
timp ce cea inferioara are o curba pronuntata
• Osul are o directie mai oblica in posterior;
• aceastea cresc marimea cavitatii pelvine si fac unghiul
sacrovertebral mai proeminent.
La barbat: curbura este distribuita mai egal pe toata lungimea
osului si este mai mare decat la femeie
Coccis (os coccygis) • De obicei format din 4 vertebre
rudimentare; (3-5)
• Segmentul superior este cel
mai mare si seamana cu o
vertebra sacrata
• Segmentele nu au pediculi,
laminæ, sau procese spinoase.
Ultimele trei segmente- de
obicei fuzionate
• Are baza si apex (pe el se
insera Sfincterul anal extern)
ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE

• Desi articulatiile dintre vertebrele individuale

permit un grad limitat de miscare, coloana per
total are o flexibilitate considerabila
• ARTICULATII: 1) intre corpii vertebrali
(ligamente intercentrale) si 2) intre arcurile
vertebrale
 Articulatiile corpurilor vertebrale/
(ligamentele intercentrale)
• Ligamentul longitudinal anterior (ligamentum
longitudinale anterius;)
• Ligamentul longitudinal posterior
(ligamentum longitudinale posterius;)
• Fibrocartilajele intervertebrale/ discurile
intervertebrale (fibrocartilagines
intervertebrales;)
• Lig longitudinal posterior (in reg toracica)
 Discurile
intervertebrale
Relatia disc-vertebra

• Inel fibros + nucleu pulpos

• Fibrocartilajele
intervertebrale sunt Disc normal si disc herniat
importante absorbante ale
socului ( sub presiune
nucleul pulpos – f. Elastic se
aplatizeaza si se lateste si
impinge laminele fibroase
din jur- mai rezistente- in
toate directiile)
 MISCARI

• Flexia sau miscarea inainte/ relaxarea ligg anterioare,

comprimarea fibrocartilajelor intervertebrale in portiunea
anterioara, intiderea ligg posterioare. Este miscarea cea mai
extensiva dintre toate miscarile coloanei si este cea mai libera
la nivelul col lombare.
• Extensia, sau miscarea in spate/ exact opusul flexiei/ miscarea
e limitata de ligamentele anterioare si de procesele spinoase.
Este cea mai libera in regiunea cervicala.
• Miscarea laterala (inclinatia) / se comprima partile laterale
ale fibrocartilajelor intervertebrale. Este mai libera in regiunile
cervicala si lombara.
 MISCARI

• Circumductia este foarte limitata si in principal

uneste miscarile de inclinatie si rotatie.
• Rotatia se produce prin rasucirea fibrocartilajelor
intervertebrale; miscarea ampla la nivelul intregii
coloane, mica intre doua vertebre, mai libera in
portiunea superioara a coloanei toracice
• Flexia/ muschii
principali:
Sternocleidomastoideu,
Longus capitis, si
Longus colli; Scaleni;
muschii abdominali si
Psoas major.
• Extensia este produsa de muschii intrinseci ai
spatelui ajutati la nivelul gatului de Splenius,
Semispinales dorsi si cervicis, si Multifidus.
• Miscarea laterala produsa de mm intrinseci ai
spatelui, de Splenius, Scaleni, Quadratus
lumborum, si de Psoas major – de o singura
parte;
• Rotatia prin actiunea Sternocleidomastoideus,
Longus capitis, Scaleni, Multifidus, Semispinalis
capitis, si muschii abdominali- de o parte.