EMR – curs 2

diapozitiv 1 – Unităţi de măsură

 Comisia Internațională pentru Unități și Măsurători de Radiații (ICRU) este un organism de
standardizare înființat în 1925 de către Congresul Internațional de Radiologie, inițial purtând numele
de Comitet pentru Unității de Radiații X până în 1950. El crează concepte, definiții și recomandări
pentru utilizarea cantităților pentru radiații ionizante și a unităților lor de măsură și interacțiunea lor
cu materia, în special în ceea ce privește efectele biologice induse de radiații.
 ICRU este o organizație pereche a Comisiei Internaționale pentru Protecție Radiologică (ICRP).
 ICRU definește unitățile, iar ICRP recomandă modul în care sunt utilizate pentru radioprotecție.
 Secretariatul Comisiei se află la Stockholm, iar statutul său juridic este cel al unei organizații
caritabile britanice (organizație non-profit).
 Acest tabelul prezintă unităţi de măsură pentru radiații în unități SI și non-SI. Numărul lor mare este
datorat trecerii la unităţi de măsură.1

diapozitiv 2 – exemplu de rezultat al activităţii ICRU prin care se explică relaţia dintre diferitele unităţi de
măsură
 în SUA sunt acceptate şi unităţile de măsură non-SI, dar în UE nu

diapozitiv 3 – expunere – roentgen / röntgen

 Roentgen sau röntgen este o unitate de măsură moștenită folosită pentru expunerea la radiaţii X și
gamma. Este o măsură a ionizării produsă în aer prin acţiunea acestor radiaţii. A fost prima unitate de
măsură internațională pentru măsurarea radiațiilor ionizante definită pentru protecția împotriva
acestora. Se utiliza o metodă convenabilă de măsurare directă a ionizării aerului.
 Există mai multe definiţii care duc la valori diferite: ICR (Congresul Internaţional de Radiologie),
GOST (instituţia de standardizare a URSS), ICRP, Uniunea Europeană sau NIST (Institutul Naţional
de Standarde şi Tehnologie din SUA)
― UE – 1971 – 1 R = 2,58 · 10-4 C/kg – s-a cerut eliminarea treptată a unităţilor curie, rad, rem și
roentgen până la 31 decembrie 1985
 metodă uşoară de măsurare (cu o cameră de ionizare) – nu reprezintă o măsură directă a intensității
radiaţiilor sau a absorbției lor
― se determina efectul ionizator într-o situaţie specifică (aer uscat la 0 ºC şi 1 atmosferă)
― variază cantitatea de energie absorbită pe unitatea de masă în materialul ţintă (caracteristici de
absorbţie diferite)2

diapozitiv 4 – doză absorbită – erg

 Un erg este cantitatea de lucru mecanic efectuată de o forță a unui dyne pe o distanță de un
centimetru.
― Un erg este aproximativ cantitatea de lucru mecanic efectuat de către o muscă care efectuează o
flotare.
 Numele său este derivat din ergon, un cuvânt grecesc care înseamnă muncă sau sarcină3

diapozitiv 5 – doză absorbită – rad

1
https://en.wikipedia.org/wiki/International_Commission_on_Radiation_Units_and_Measurements#Radiatio
n_quantities

2 https://en.wikipedia.org/wiki/Roentgen_(unit)

3 https://en.wikipedia.org/wiki/Erg
  Un rad este doza care provoacă 100 erg de energie a fi absorbită de un gram de materie.
― Exemple pentru doze:
 25 rad: cea mai mică doză care poate provoca modificări clinice observabile în sânge
 200 rad: doza locală care poate provoca debutul eritemului la om
 1 krad: apare sindromul de radiație acută la om
 1 krad: toleranța tipică la radiații a microcipurilor obișnuite
 4 până la 8 krad: doză tipică de radioterapie, aplicată local
 10 krad: doză fatală pentru întregul corp apărută în 1964 la accidentul din Wood River
Junction
 1 Mrad: toleranță tipică a microcipurilor durificate prin radiație (mediu militar)4

diapozitiv 6 – doză absorbită – gray

 se măsoaă doza absorbită, energia specifică și kerma (acronim pentru energia cinetică eliberată pe
unitate de masă)
 o cantitate fizică și nu ia în considerare niciun context biologic
― doză absorbită – definit independent de orice material țintă
― kerma – materialul țintă de referință trebuie să fie definit explicit, de regulă ca aer uscat la
temperatură și presiune standard
 Este definit ca absorbția unui joule de energie de către un kilogram de materie.
― 0,7 mGy: doza medie de radiație de la o radiografie abdominală
― 8 mGy: doza medie de radiație de la o scanare CT abdominală
― 6 mGy: doza medie de radiație de la o scanare CT pelviană
― 14 mGy: doza medie de radiație de la o scanare CT selectivă a abdomenului și bazinului
 Pentru a evita orice risc de confuzie între doza absorbită și doza echivalentă, doza absorbită este
indicată în gri și doza echivalentă este indicată în sieverts.5

diapozitiv 7 – doză echivalentă – sievert

 este o unitate de măsură pentru efectul asupra sănătății a nivelurilor scăzute de radiații ionizante
 Sievevertul reprezintă efectul biologic echivalent al aborbirii unui joule de energie într-un kilogram
de țesut uman.
 valorile măsurate în SV reprezintă riscul stocastic (aleator) de sănătate – în ceea ce priveşte radiațiile
este definit ca probabilitatea inducerii de cancer și a apariţiei degenerării genetice. Un sievert
înseamnă o șansă de 5,5% de apariţie a cancerului (pe baza unor modele)
 Convențional s-a stabilit ca sievertul să nu fie utilizat pentru doze mari de radiații (afectarea acută a
țesutului). În astfel de cazuri se utilizează unitatea de măsură Gy, pentru doza absorbită.6

diapozitiv 8 – Exemple pentru diferite doze

― 0,098 μSv: dozaă echivalentă a radiației dintr-o banană
― 5 până la 10 μSv: un set de radiografii dentare
― 0,4 până la 0,6 mSv: mamografie cu două vizualizări, utilizând factorii de ponderare actualizați în
2007
― 1 mSv: limita pentru public, echivalentul dozei efective totale, pe an, în SUA
― 1,5 până la 1,7 mSv: doza anuală pentru însoțitorii de zbor
― 2 până la 7 mSv: fluoroscopie cu bariu
― 10 până la 30 mSv: o scanare cu CT pentru întregul corp

4 https://en.wikipedia.org/wiki/Rad_(unit)

5 https://en.wikipedia.org/wiki/Gray_(unit)

6 https://en.wikipedia.org/wiki/Sievert
 ― 68 mSv: doza maximă estimată pentru persoanele evacuate care trăiau cel mai aproape de
accidentele nucleare de la Fukushima I
― 80 mSv: ședere de șase luni pe Stația Spațială Internațională
― 250 mSv: excursie de 6 luni pe Marte - radiații datorate radiațiilor cosmice, care sunt foarte greu
de protejat
― 670 mSv: cea mai mare doză primită de un lucrător care a răspuns la urgența de la Fukushima
― 1 Sv: Expunerea maximă permisă la radiații pentru astronauții NASA de-a lungul carierei
― 4 până la 5 Sv: doza necesară pentru uciderea unui om cu un risc de 50% în decurs de 30 de zile
― 54 Sv: doza fatală primită de Boris Korchilov în 1961 după defectarea sistemului de răcire a
reactorului de pe submarinul sovietic K-19, care a necesitat lucrul în reactor fără protecţie
― 64 Sv: doză nonfatală primită de către Albert Stevens pe parcursul a 21 de ani întru-un
experiment de injectare de plutoniu din 1945 de către medici care lucrau la proiectul secret
Manhattan

diapozitiv 9 – rem
 unitate de măsură pentru doza echivalentă și doza efectivă
 "acea doză a oricărei radiații ionizante care produce un efect biologic relevant, egal cu cel produs de
un roentgen de radiație x de înaltă tensiune"7

diapozitiv 10 – doză absorbită

 Doza absorbită reprezintă energia medie împărțită materiei pe unitate de masă prin radiații ionizante
 este exprimată în Gy
 Logo-ul utilizat pentru a arăta că un produs alimentar a fost tratat cu radiații ionizante.
 Doza absorbită este egală cu expunerea la radiația unui fascicul înmulțită cu energia de ionizare a
mediului care trebuie ionizat.
 formulă
― - doza absorbită în medie ponderată în funcție de masă a întregului element T
― T – elementul analizat
― - doza absorbită în funcție de poziție
― - densitatea în funcție de poziție
― V – volumul8

diapozitiv 11 – doză echivalentă

 reprezintă efectele stocastice (aleatorii) asupra sănătății, ale unor niveluri scăzute de radiații care
ionizează corpul uman
 derivată din doza absorbită, dar ia în considerare și eficiența biologică a radiației, care depinde de
tipul și energia radiațiilor
 este exprimată în Sv
 cantitate limită – asigură că apariția efectelor stocastice asupra sănătății este menținută sub niveluri
inacceptabile
 o valoare calculată (nu poate fi măsurată) – scopul este de a genera o valoare a dozei echivalente
pentru a se putea face o comparație cu efectele observate asupra sănătății
 se propune eliminarea sa pentru a nu mai exista confuzii
 formulă
― HT – doza echivalentă (în Sv) absorbită de țesutul T
― DT, R – doza absorbită (în Gy) în țesutul T, ca urmare a expunerii la radiația R

7
https://en.wikipedia.org/wiki/Roentgen_equivalent_man
8
https://en.wikipedia.org/wiki/Absorbed_dose
 ― WR – factorul de ponderare pentru radiație9

diapozitiv 12 – doză efectivă

 suma ponderată pentru țesuturi a dozelor echivalente în toate țesuturile și organele specificate ale
corpului uman
 principalele utilizări ale dozei efective – evaluarea dozei din prospect pentru planificarea și
optimizarea protecției radiologice și demonstrarea respectării limitelor dozei
 calculul – necesar pentru iradierea parțială sau neuniformă a corpului uman (doza echivalentă nu ia în
considerare țesutul iradiat, ci numai tipul radiației)
 formulă
― E – doza efectivă asupra întregului organism
― WT – factorul de ponderare pentru țesut10

diapozitiv 13 – relația dintre doze și unitățile de măsură

diapozitiv 14 – radiografia
 Radiografia este o tehnică de imagistică care utilizează radiații X pentru a vizualiza structura internă
a unui obiect. Pentru a crea imaginea, un fascicul de radiații X este produs de un generator de radiații
X și este proiectat spre obiect. O anumită cantitate de radiații X este absorbită de obiect, depinzând
de densitatea sa. Radiațiile X care trec prin obiect sunt înregistrate în spatele obiectului de către un
detector (fie un film fotografic sau un detector digital). Generarea de imagini plane prin această
tehnică se numește radiografie proiectată. În tomografia computerizată (CT) mai multe imagini plane
din unghiuri diferite sunt supuse procesării computerizate pentru a genera imagini tridimensionale.
 Aplicațiile radiografiei includ radiografia medicală (pentru diagnosticare) și radiografie industrială.
Tehnici similare sunt utilizate în securitatea aeroportuară (se folosește în general radiația reflectată).

diapozitiv 15 – radiografia
 utilizări medicale
― radiografie proiectată
― tomografie computerizată
― DEXA
― fluoroscopie – angiografie
― radiografia cu substanță de contrast
― altele
 echipamente
― sursă
― grilă
― detector
― intensificator de imagine 11

diapozitiv 16 – radiografia proiectată

 terminologie (desen pe tablă)
― frontal
― lateral
― oblic

9
https://en.wikipedia.org/wiki/Equivalent_dose
10
https://en.wikipedia.org/wiki/Effective_dose_(radiation)
11
https://en.wikipedia.org/wiki/Radiography
 ― și altele12

diapozitiv 17 – proprietățile imaginii

 atenuarea – Atunci când se face o expunere, radiația X care iese din tub se numește fascicul primar.
Când fasciculul primar trece prin corp, o parte din radiație este absorbită într-un proces cunoscut sub
numele de atenuare. Țesuturile mai dense are o rată mai mare de atenuare decât cele mai puțin dense.
Ce rămâne din fascicul primar după atenuare este cunoscut ca fascicul remanent. Fasciculul remanent
este responsabil pentru expunerea receptorului de imagine.
 densitate – densitatea radiografică reprezintă cantitatea de întunecare a imaginii. Densitatea este o
unitate logaritmică care descrie raportul dintre lumina care impresionează filmul și lumina care este
transmisă prin film. O densitate radiografică mai mare reprezintă o peliculă cu zone mai opace, iar o
densitate mai redusă o peliculă cu zone mai transparente ale filmului. În radiografiile digitale,
densitatea poate fi înțeleasă ca luminozitate. Aeasta depinde de programul de calculator și de
monitorul pe care este vizionată imaginea.
 contrast – contrastul este definit ca diferența în densitatea radiografică între porțiunile adiacente ale
imaginii. Intervalul de la alb la negru în radiografia finală. Contrast ridicat înseamnă că pe
radiografie nu există prea multe tonuri de gri (există mai puține tonuri de gri între alb și negru).
Contrastul scăzut înseamnă că pe radiografie sunt mai multe tonuri de gri (există multe tonuri de gri
între alb și negru). În general, un contrast ridicat este necesar pentru diagnosticul la nivel osos
(extremități, torace etc.). Atunci când este urmărit țesut moale (de exemplu, abdomenul sau pieptul),
este de preferat un contrast mai scăzut pentru a demonstra cu exactitate toate tonurile de țesut moale
din aceste zone.
― Contrastul este determinat de puterea de penetrare a fasciculului de radiații X și de compoziția
țesutului radiografiat.
 mărire geometrică – Mărirea geometrică rezultă din faptul că detectorul este situat la o distanță mai
mare de sursa de radiații X decât de obiect.
― SDD / SID = DSD – distanța dintre sursa și detectorul de radiații X (sau imagine)
― SOD = DSO – distanța de la sursa de radiații X la obiectul radiografiat
― ERMF = FMRE – factorul de mărire radiografică estimat (mărirea)
 M = ERMF = DSD/DSO
― ODD / OID = DOD – distanța de la obiectul radiografiat la detectorul de radiații X (sau imagine)
 DSD ≈ DSO + DOD
 claritatea geometrică – Claritatea geometrică este influențată de faptul că generatorul de radiații X nu
creează radiații X dintr-un singur punct, ci dintr-o zonă, care poartă numele de pată focală.
Neclaritatea geometrică crește proporțional cu dimensiunile petei focale, precum și cu factorul de
mărire radiografic estimat (ERMF).
― (desen pe tablă) În radiografia proiectată pe detectorul din spatele obiectului radiografiat apare o
umbră generată de radiația X. O imagine foarte clară poate fi obținută cu ajutorul unui generator
punctiform (imposibil de obținut). O sursă reală, mică, generează radiații de pe toată suprafața sa
(tridimensional, nu bidimensional ca pe tablă) creând tot atâtea imagini câte puncte are sursa.
Toate aceste imagini se suprapun, rezultatul final fiind o imagine mai mult sau mai puțin clară. O
sursă cu dimensiuni mai mari, va produce o imagine mai puțin clară. De asemenea claritatea se
micșorează și cu creșterea DOD (în tehnicile de mărire geometrică sursele de dimensiuni mari
sunt inutile). Dacă DOD scade (detectorul este lipit de obiect), claritatea crește semnificativ. În
acest caz sursele de dimensiuni mari sunt utile deoarece se produc timpi de expunere mici,
reducându-se neclaritatea datorată mișcărilor organelor.13

12
https://en.wikipedia.org/wiki/Projectional_radiography#Image_properties
13
SIEMENS
  distorsionarea geometrică – Organele sunt situate la distanțe relative diferite față de detector, în
funcție de direcția din care apare radiația X. De exemplu, radiografiile toracice sunt efectuate, de
preferat, cu expunere din spate (posteroanterior). În cazul în care pacientul nu poate sta în picioare,
radiografia se efectuează cu pacientul pus pe masa de pacient cu fața în sus și cu radiația X generată
din fața sa (de sus) (anteroposterior). Mărirea geometrică va cauza, de exemplu, ca inima să apară
mai mare decât este în realitate, deoarece este mai departe de detector.
 împrăștierea – când radiația X penetrează un pacient se crează un efect de împrăștiere a sa care are
drept rezultat un efect de ceață suprapus peste imagina radiologică (nu există zone doar negre sau
doar albe). Acest efect poate fi corectat prin utilizarea unei grile. Aceasta este formată din benzi
înguste de plumb intercalate cu benzi radiotransparente. (desen pe tablă) Grila este așezată cu aceste
benzi spre pata focală, astfel încât radiația provenită de la ea trece nealterată, dar radiația provenită
din pacient este împiedicată. Pentru ca benzile să nu apară în imaginea radiografică, grila este
mișcată (oscilează) în timpul expunerii.
― Dacă grila este aliniată corect și corelată cu DSD specificată, rezultă imagini de bună calitate.
Dacă este descentrată, o parte a imaginii primește o cantitate mai mică de radiații (important
pentru imaginile de format mare). Dacă nu este realizată DSD specificată, pe imagine apar umbre
radiologice datorate grilei.
― Densitatea benzilor de plumb (factorul grilei) influențează calitatea imaginii: un factor mare
permite o mai bună eliminare a radiației împrăștiate, dar provoacă și o absorbție datorată grilei
mai mare.

diapozitiv 18 – clasificare după organele sau structurile vizate

 toracică
 abdominală
 cap
 coloană vertebrală
 coaste
 stern
 extremități
 dentară
 mamografie

diapozitiv 19 – radiografia toracică

 utilizată pentru a diagnostica bolile care afectează toracele, organele conținute de acesta și structurile
adiacente
 cea mai utilizată radiografie
 Doza medie de radiație la un adult provenită dintr-o radiografie toracică este de aproximativ 0,02
mSv pentru o vedere frontală (PA sau posterioară anterioară) și 0,08 mSv pentru o vedere laterală
(LL sau latero-laterală). Coroborate, acestea echivalează cu un timp de expunere la radiația de fond
de aproximativ 10 zile.
 patologii identificabile
― pneumonie
― pneumotorax
― boală pulmonară interstițială
― insuficiență cardiacă
― fractură osoasă
― hernie hiatală (organele abdominale pătrund în torace)

diapozitiv 20 – radiografia toracică

 Principalele regiuni în care o radiografie toracică poate ajuta la identificarea unor sunt:
― căile respiratorii
― umbrele sânilor
 ― oase
― inimă
― diafragmă
― țesuturi extratoracice
― și altele

diapozitiv 21 – radiografia toracică

 proiecții uzuale –pot varia în funcție de țară, patologie și spital, cea mai des utilizată fiind proiecția
postero-anterioară (PA)
 anomalii
― nodul – o opacitate discretă în plămâni
― cavități – o structură goală în interiorul plămânilor
― anomalii pleurale
― umbre difuze – Rareori este posibil să se ajungă la un diagnostic doar pe baza radiografiei
toracice
 limitări – În timp ce radiografiile toracice reprezintă o metodă ieftină și relativ sigură de investigare a
bolilor toracice, există o serie de afecțiuni toracice grave care pot fi asociate cu radiografia toracică
normală și pot fi necesare alte metode de evaluare pentru a face diagnosticul.14

diapozitiv 22 – radiografia abdominală

 La copii, radiografia abdominală este indicată în contextul acut:
― suspiciune de obstrucției intestinale sau perforația gastrointestinală
― obiecte străine în tractul alimentar
― masă abdominală suspectată
 Cu toate acestea, scanarea CT este cea mai bună alternativă pentru diagnosticarea leziunilor intra-
abdominale.

diapozitiv 23 – radiografie dentară

 utilizare
― pentru a se găsi structuri dentare ascunse
― mase maligne sau benigne
― absorbții osoase
― cavități
 Dinții apar în tonuri de gri deschise, în timp ce cariile dentare, infecțiile și alte modificări ale
densității osoase și porodonțiului apar în tonuri de gri mai închise. Lucrările dentare pot apare mai
luminoase sau mai întunecate, în funcție de densitatea materialului.
 Doza de radiații X primită de un pacient este de obicei mică (aproximativ 0,150 mSv similar cu doza
primită în cursul unui zbor intern)
 Este posibil ca, în timpul unui examen clinic, să nu fie diagnosticate carii dentare și nici boala
parodontală, iar evaluarea radiografică a țesuturilor dentare și parodontale să le confirme
 Vederi radiografice intraorale
― vedere periapică – pentru vizualizarea apexului (vârful rădăcinii dentare)
― vedere bitewing – utilizate pentru a examina cariile intermediare și cariile recurente în cazul unor
lucrări deja efectuate.
― vedere ocluzală – pentru imagistica anatomia scheletice sau patologice a palatinului sau bazei
cavității bucale
― serie completă – un set complet de radiografii intraorale
 Vederi radiografice extraorale

14
https://en.wikipedia.org/wiki/Chest_radiograph
 ― Plasarea filmului fotografic sau a senzorului în afara gurii, pe partea opusă a capului față de sursa
de radiații X, produce o vedere radiografică extraorală15

diapozitiv 24 – radiografia panoramică

 apar imagini ale mai multor planuri sunt compune într-o imaginea panoramică, focalizată pe maxilă
și mandibulă (structurile adiacente sunt neclare)
 Echipamentul constă dintr-un braț orizontal rotativ care conține o sursă de radiații X și un mecanism
de mișcare pentru detector aranjate la extremitățile opuse. Capul pacientului se află între generator și
film. Se folosește un fascicul cu formă de lamă, vertical. Înălțimea sa acoperă mandibula și
maxilarul. Brațul se mișcă și mișcarea lui poate fi descrisă ca o rotire în jurul unui centru instant care
se schimbă pe o traiectorie dedicată (soluțiile constructive variază în funcție de producător – trebuie
menținută o distanță egală față de fiecare dinte)
 Se utilizează din ce în ce mai puțin filme. Majoritatea senzorilor digitali convertesc radiația X în
radiație vizibilă care este preluată de un senzor de imagine CCD sau CMOS
 Nu toate imaginile individuale suprapuse au aceeași mărire deoarece au puncte de focalizare diferite.
Imaginea panoramică dentară suferă de distorsiuni importante deoarece mărirea verticală și mărirea
orizontală variază diferit de-a lungul imaginii. Ele sunt determinate de poziția relativă a elementului
înregistrat față de film și generator. Rezultatul este o imagine care arată clar secțiunea de-a lungul
arcului mandibular și estompată în altă parte. De exemplu, regiunea anatomică cea mai radioopacă,
vertebra cervicală (gâtul), apare ca un stâlp vertical și neclar care se suprapune peste dinții frontali.
Traseul pe care elementele anatomice sunt înregistrate bine se numește cale focală.16

diapozitiv 25 –
diapozitiv 26 –
diapozitiv 27 –
diapozitiv 28 –
diapozitiv 29 –
diapozitiv 30 –
diapozitiv 31 –

 X-ray detector
5.1 Breasts
5.4.1 Head

1.1 Projectional radiography

1.2 Computed tomography
1.3 Dual energy X-ray absorptiometry
1.4 Fluoroscopy
1.4.1 Angiography
1.5 Contrast radiography
1.6 Other medical imaging
Dozimetre / măsurarea radiaţiei
protecţia

15
https://en.wikipedia.org/wiki/Dental_radiography
16
https://en.wikipedia.org/wiki/Panoramic_radiograph