NOTIUNI DE

RADIOBIOLOGIE
-REFERAT-

Ometita Candrea Iustina Ionela

AMG
Anul I
 Radiobiologia studiaza modul în care radiatiile ionizante
interactioneaza cu sistemele biologice, precum si efectele acestei interactii.
Radiatiile ionizante au suficienta energie pentru scoate electroni din
atomi sau molecule, producând astfel ionizari în mediul iradiat. Energia
radiatiei care produce o ionizare trebuie sa fie mai mare sau egala cu
energia de legatura în atomul sau molecula respectiva a electronului
eliberat.

Energia minima a radiatiilor ionizante este de 10 eV. Radiatiile

electromagnetice ionizante au  120 nm; acestea pot fi numai radiatii , X
sau unele radiatii UV (radiatii UV dure).
Radiatiile ionizante sunt de doua tipuri:

a) radiatii electromagnetice: X, , UV dure (având  < 120 nm)

b) radiatii corpusculare (compuse din particule materiale):

- radiatii de particule încarcate electric:

radiatia 

radiatii de ioni grei

- radiatii de particule fara sarcina electrica:

neutroni

Radioactivitatea este proprietatea unor nuclee instabile de a emite

radiatii în mod spontan. În mod generic, spunem ca un nucleu radioactiv se
dezintegreaza si emite radiatie (sau ca se produce o dezintegrare
radioactiva).
 Radioactivitatea poate fi artificiala sau naturala.
Radioactivitatea naturala se datoreaza prezentei elementelor
radioactive naturale. Atomii acestor elemente au nuclee instabile, care dupa
un timp emit radiatie, trecând astfel într-o stare stabila.

Radioactivitatea artificiala este indusa prin bombardarea unor

nuclee stabile cu fotoni, neutroni sau particule încarcate. In acest fel
nucleele bombardate devin radioactive.

Radiatia poate fi:

- naturala, cuprinzând:

radiatii cosmice

radiatii terestre (produse de elemente radioactive naturale din roci, sol,

radonul din structura cladirilor etc.)
- artificiala, cuprinzând radiatii produse în diferite proceduri medicale
(radioterapie, radiodiagnoza), în laboratoare (de cercetare sau în sistemul de
educatie), radiatii produse de diferite dispozitive electrocasnice (televizoare,
ceasuri luminoase, detectoare de fum etc.), sau radiatii datorate unor
accidente nucleare, poluarii etc.
Fondul natural de radiatii reprezinta totalitatea radiatiilor ionizante
naturale prezente în atmosfera.
Activitatea unei surse radioactive ) reprezinta rata medie de
dezintegrare a nucleelor radioactive din sursa, adica numarul mediu de
dezintegrari radioactive care se produc în sursa în unitatea de timp.
Unitatea de masura este 1 Bq (Becquerel) = 1 dezintegrare/sec.
O unitate tolerata este 1 Ci (Curie) 1010 Bq, care este activitatea unui
gram de radiu (226Ra).
Chiar daca toate nucleele radioactive dintr-o sursa sunt de acelasi tip,
ele nu se vor dezintegra toate dupa acelasi timp. Exista o anumita
probabilitate ca un nucleu radioactiv sa se dezintegreze într-o secunda.
Toate nucleele de acelasi tip au însa aceeasi probabilitate de dezintegrare.
Aceasta probabilitate depinde de tipul de nucleu si de nivelul energetic al
nucleului de pe care se face tranzitia. Daca sursa contine un numar suficient
de mare de nuclee radioactive, ea va emite radiatii practic în mod continuu
(la orice moment de timp), astfel încât numarul de nuclee active din sursa
scade continuu. Daca numarul nucleelor este relativ mic, sursa va emite
discontinuu (la anumite momente de timp).
 Fie o sursa radioactiva care la momentul initial (t = 0) are un numar
foarte mare (N0) de nuclee radioactive de acelasi tip. Probabilitatea de
dezintegrare în unitatea de timp, notata cu , este constanta (nu depinde de
timp). Ea reprezinta a câta parte din nucleele radioactive aflate în sursa la
un anumit moment se dezintegreaza într-un timp infinitezimal dt, deci este
egala cu raportul dintre rata de dezintegrare si numarul N de nuclee
radioactive la un anumit moment:

unde dn este numarul de nuclee care s-au dezintegrat în timpul dt.

Deoarece în timpul dt numarul de nuclee radioactive scade cu dN = -dn,

rezulta ca

N(t) = N0 e-t
Aceasta este legea dezintegrarii radioactive.

Legea dezintegrarii radioactive este o lege statistica: ea este valabila pentru

un numar foarte mare de nuclee radioactive.
Rezulta ca activitatea sursei ( N) scade exponential în timp, deci o sursa
radioactiva emite în timp din ce în ce mai putine radiatii, devenind din ce în
ce mai slaba.

Se defineste timpul de înjumatatire (T1/2) al unei surse radioactive

ca fiind timpul dupa care numarul de nuclee radioactive din sursa scade la
jumatate:

N = N0/2
Pentru a putea estima efectele unei surse radioactive, trebuie 323d38d
sa cunoastem activitatea sursei, timpul sau de înjumatatire, precum si tipul
si energia radiatiei emise de sursa.

Efectele biologice (moarte celulara, mutatii, inducerea cancerului etc.)

ale radiatiilor ionizante depind de sistemul biologic, de tipul radiatiei, de
doza de radiatie si de debitul dozei.

În general, se determina efectul biologic în functie de doza absorbita.

 Doza absorbita este cantitatea de energie absorbita de unitatea de
masa din materialul iradiat.

D = Eabs/m
Eabs = energia absorbita de material;

m = masa materialului.

Unitatea de masura este 1 Gy (Gray) = 1 J/kg.

Spunem ca doza absorbita este de 1 Gy atunci când 1 kg de material

absoarbe energie de 1 J.

O unitate tolerata este rad-ul: 1 rad = 0,01 Gy.

În general, daca nu este specificat tipul dozei, prin doza se întelege

doza absorbita.

Debitul dozei (d) reprezinta rata cu care 1 kg din materialul iradiat

absoarbe energie:

Rezulta ca activitatea sursei ( N) scade exponential în timp, deci o sursa

radioactiva emite în timp din ce în ce mai putine radiatii, devenind din ce în
ce mai slaba.

Se defineste timpul de înjumatatire (T1/2) al unei surse radioactive

ca fiind timpul dupa care numarul de nuclee radioactive din sursa scade la
jumatate:

N = N0/2
Pentru a putea estima efectele unei surse radioactive, trebuie 323d38d
sa cunoastem activitatea sursei, timpul sau de înjumatatire, precum si tipul
si energia radiatiei emise de sursa.

Efectele biologice (moarte celulara, mutatii, inducerea cancerului etc.)

ale radiatiilor ionizante depind de sistemul biologic, de tipul radiatiei, de
doza de radiatie si de debitul dozei.

În general, se determina efectul biologic în functie de doza absorbita.

 Doza absorbita este cantitatea de energie absorbita de unitatea de
masa din materialul iradiat.

D = Eabs/m
Eabs = energia absorbita de material;

m = masa materialului.

Unitatea de masura este 1 Gy (Gray) = 1 J/kg.

Spunem ca doza absorbita este de 1 Gy atunci când 1 kg de material

absoarbe energie de 1 J.

O unitate tolerata este rad-ul: 1 rad = 0,01 Gy.

În general, daca nu este specificat tipul dozei, prin doza se întelege

doza absorbita.

Debitul dozei (d) reprezinta rata cu care 1 kg din materialul iradiat

absoarbe energie:

d = D/t
D = doza absorbita în timpul t.

Debitul dozei se masoara în Gy/s sau rad/s.

În cazul radiatiilor X sau  se defineste doza incidenta (sau expunerea):

Di = Q/V
Q = sarcina totala a ionilor pozitivi produsi în volumul V de aer

 = densitatea aerului.

Unitatea de masura a dozei incidente este 1 C/kg, reprezentând

cantitatea de radiatie X sau  care produce în volumul ocupat de 1 kg de aer
un numar de ioni pozitivi având sarcina totala de 1C.

O unitate tolerata este 1 R (Roentgen) = (1/3876) C/kg.

 Debitul dozei incidente reprezinta rata expunerii (tot pentru radiatii
X sau 

di = Di/t
t = timpul de iradiere în care se obtine doza incidenta Di.

Debitul dozei incidente se masoara în C/kg s sau R/s.

Dozimetria radiatiilor ionizante se ocupa cu calculul dozelor de radiatii.

Cunoasterea dozei si a debitului dozei este extrem de importanta în
radioterapie si radiodiagnoza.

În radioterapie, administrarea unei doze cu o eroare care depaseste

5% reprezinta un tratament neadecvat. Daca doza este prea mica, celulele
tumorale care supravietuiesc iradierii vor continua proliferarea, putând
deveni mult mai rezistente la radiatii. Daca doza este prea mare, tesutul
sanatos adiacent va fi grav afectat, determinând aparitia unor complicatii
severe. Pentru fiecare caz în parte trebuie analizate
avantajele/dezavantajele iradierii cu diferite tipuri de radiatie si apoi
calculata doza optima.

În cazul tratamentelor cu iradiere externa, este foarte importanta de

asemenea si calibrarea fasciculului de radiatii înainte de tratament, pentru a
asigura administrarea dozei corecte în întregul volum tumoral. Calibrarea
incorecta a fasciculului sau functionarea deficitara a aparatului în timpul
tratamentului pot avea consecinte extrem de grave.

Daca acelasi sistem biologic este iradiat în aceleasi conditii cu aceeasi

doza dar se modifica tipul radiatiei, efectul biologic va fi diferit.

Eficacitatea biologica relativa ) arata de câte ori radiatia

respectiva este mai eficace fata de o radiatie de referinta în producerea unui
anumit efect biologic.



DX = doza de radiatie X care produce un anumit efect;

D = doza de radiatie utilizata care produce acelasi efect.

În general, se considera ca radiatie de referinta radiatia X cu energia

de 250 keV.
 Pentru neutroni,  depinde de energia particulelor si de natura
efectului biologic. Cu o buna aproximatie, radiatiile X,  si  au  = 1, adica
au acelasi efect la aceeasi doza de radiatii, în timp ce pentru
neutroni  variaza între 5 si 20, pentru protoni  variaza între 1 si 5, iar
pentru particule  

Valorile lui , care depind atât de tipul si energia radiatiei cât si de

natura efectului biologic, sunt recomandate de Comisia Internationala pentru
Protectia contra Radiatiilor (ICRP) pe baza unor analize detaliate ale tuturor
informatiilor fizice si biologice disponibile cu privire la efectele radiatiilor
asupra organismului uman.

Doza biologica (B) a unui anumit tip de radiatie reprezinta doza

absorbitade radiatie X care produce acelasi efect biologic ca si radiatia
respectiva:

B D
Doza biologica reprezinta o masura a efectului iradierii la o anumita
doza absorbita. Daca se iradiaza un sistem biologic cu diferite tipuri de
radiatii astfel încât doza biologica sa fie aceeasi, efectul va fi acelasi.

Unitatea de masura pentru doza biologica este 1 Sv (Sievert) si

reprezinta doza de radiatie X care face ca 1 kg de tesut sa absoarba energie
de 1/ Jouli.

O unitate tolerata de masura este 1 rem = 0,01 Sv.

Exemple:

1 Gy de radiatie X corespunde dozei biologice de 1 Sv.

1 Gy de radiatie   = 20) corespunde dozei biologice de 20 Sv.

Iradierea cu 1 Sv de radiatie X si iradierea cu 1 Sv de radiatie  produc

acelasi efect!

Debitul dozei biologice este

b = B/t
t = timpul de iradiere în care se obtine doza biologica B.

b se masoara în Sv/s sau rem/s.

 Pentru a putea îndeplini standardele protectiei contra radiatiei stabilite
de ICRP, dozele absorbite ale diferitelor tipuri de radiatii sunt convertite pe o
scala comuna, pe care doze egale înseamna probabilitati egale de a produce
leziuni. Aceasta conversie se realizeaza prin intermediul dozei biologice.
Daca un tesut sau organ este iradiat cu mai multe tipuri de radiatii se
calculeaza doza echivalenta (HT) pentru tesutul (organul) respectiv ca
suma dozelor biologice specifice fiecarui tip de radiatii.

EFECTE CHIMICE ALE RADIAŢIILOR

O molecula poate sa fie afectata de radiatie sau poate sa reactioneze

cu alte molecule afectate de radiatie.

Sub actiunea radiatiei, o molecula poate fi ionizata sau excitata.

Prin reactiile chimice induse de radiatii, se produc si radicali liberi,

care sunt atomi, molecule sau fragmente de molecule care au un electron cu
spin necompensat. Radicalii liberi sunt extrem de nocivi deoarece sunt foarte
reactivi, având un timp mediu de viata foarte scurt, de ordinul 10-6 s.
Aceasta caracteristica a radicalilor liberi se datoreaza faptului ca starea
moleculara în care un electron are spinul necompensat este extrem de
instabila, molecula reactionând usor cu alte molecule pentru a compensa
spinul electronului.

În interiorul celulelor majoritatea interactiilor radiatiei sunt cu

moleculele de apa.

Tipuri de iradiere a organismelor

Iradierea poate fi externa, atunci când sursa de radiatii se afla în

exteriorul organismului, sau interna, atunci când sursa de radiatii este în
interiorul organismului.

Surse interne de radiatii sunt diverse radioelemente introduse în

organism prin contaminare, pe cale digestiva, respiratorie sau cutanata, sau
radioelemente utilizate în scop diagnostic sau terapeutic.

Exista de asemenea iradiere interna naturala, determinata de prezenta

în organism a unor nuclee radioactive naturale, cum ar fi 40K.

Efectele iradierii interne depind de:

- timpul de înjumatatire prin dezintegrare, T1/2 = ln 2/

- timpul de înjumatatire prin eliminare din organism, Tb = ln 2/b

unde  = constanta ratei de dezintegrare a nucleelor radioactive;

b = constanta ratei de eliminare biologica a nucleelor radioactive.

Perioada de înjumatatire efectiva (Tef) în organism este data de

relatia:

Iradierea totala a organismului este data de contributia sumata a

iradierii interne si externe a organismului.

În cazul în care este iradiat întregul organism, iradierea este globala.

Doza maxima admisibila (DMA) reprezinta doza efectiva de radiatii

pe care o poate primi un om într-un an fara a suferi o leziune observabila
(fara a se tine cont de efectele genetice ale iradierii).

DMA este stabilita anual de CIPR (Comisia Internationala pentru

Protectia împotriva Radiatiilor).

DMA este determinata de sensibilitatea maxima a tesuturilor.

DMA este de cca. 5 mSv/an, fiind determinata de radiosensibilitatea

gonadelor si a maduvei hematogene.

Ţesutul tiroidian si tesutul osos admit o doza biologica maxima de 30

mSv/an fara a suferi o leziune observabila.

Doza efectiva corespunzatoare fondului natural de radiatii este de cca.

1,5 mSv/an, iar cea corespunzatoare fondului artificial de radiatii este de
cca. 0,3 mSv/an.

Într-o radiografie abdominala doza efectiva administrata este de 6,2

mSv, iar într-o radiografie pulmonara de 0,3 mSv.

O doza efectiva de 6 Sv induce moartea într-o luna de la iradiere.

Protectia fizica fata de efectele iradierii externe se realizeaza prin

cresterea distantei fata de sursa, prin reducerea timpului de expunere si prin
ecranare.

Pentru ecranarea radiatiilor electromagnetice X, , UV dure se folosesc

materiale cu Z mare (ecrane de plumb sau fier).
 Pentru radiatia (electroni) se folosesc materiale cu Z mic (materiale
plastice: polistiren, sau metale usoare: aluminiu). Trebuie evitate
materialele cu Z mare (în care electronii produc radiatii electromagnetice
ionizante prin emisie radiativa). Pentru surse puternice se utilizeaza ecrane
în dublu strat: primul din material cu Z mic (suficient de gros), iar al doilea
de plumb sau fier pentru absorbtia radiatiei electromagnetice emise de
electroni.

Pentru radiatia (pozitroni) se folosesc materiale cu Z mare, care

absorb si radiatia de anihilare (radiatie 

Pentru radiatiile de particule încarcate se folosesc materiale cu

densitate mare, care au putere mare de oprire datorita densitatii mari de
ionizari produse.

Pentru radiatiile de neutroni se folosesc ecrane în triplu strat: apa/apa

grea/parafina/grafit (1); cadmiu (2); Pb/Fe (3).

Radiatiile  sunt absorbite în ecrane foarte usoare si subtiri, datorita

puterii foarte mari de ionizare a particulelor . Îmbracamintea ofera o
protectie foarte buna contra radiatiilor 

Protectia chimica fata de efectele iradierii externe sau interne se

realizeaza prin administrarea, înainte de iradiere, a unor substante chimice
radioprotectoare, care maresc radiorezistenta organismului:

micsoreaza continutul în apa, mai ales în organele radiosensibile;

micsoreaza temperatura organismului diminueaza metabolismul;

diminueaza cantitatea de oxigen intra- si extracelular

inhiba/fixeaza radicalii liberi;

împiedica alte organe sa amplifice efectele.

Substantele radioprotectoare sunt fie hidrosolubile fie liposolubile.

Cele hidrosolubile sunt compusi cu sulf (M-SH), de exemplu cisteamina

HS-CH2-CH2-NH2, care neutralizeaza radicalii liberi prin reactiile:

M-SH + R RH + MS

MS + MS MS-SM
 Cele liposolubile sunt derivati ai pirogalolului si naftolului care
diminueaza concentratia oxigenului intra- si extracelular, împiedicând
formarea peroxizilor lipidici.

Vitaminele, hormonii, histamina si serotonina sunt substante

radioprotectoare.